Faptul că anul 2020 s-a încheiat cu un deficit bugetar de 101 mld de lei (9,8% din PIB) nu este lucrul cel mai îngrijorător. Ci faptul că deficitul reprezintă peste 35% din totalul veniturilor curente (287 mld lei). Acest raport de 35,5% între deficitul bugetar și venituri ne poziționează, de departe, pe ultimul loc în Uniunea Europeană și arată dezechilibrul dramatic în care au ajuns finanțele țării.

Când în spitale există medici de gardă pe fiecare etaj, când există detectoare de fum și avertizoare sonore de incendiu care ar trebui să semnaleze până și fumul unei țigări și care sunt conectate la sisteme centralizate de protecție, când toți, în frunte cu președintele țării, s-au întrecut în a-i felicita pe pompieri și pe medici pentru rapiditatea cu care au intervenit, cum de s-a ajuns până într-acolo încât victimele să fie carbonizate?

 Cu excepția PSD, toate partidele parlamentare zic că sunt de dreapta. Ca să fii de dreapta, nu e destul să-ți închipui că ești de dreapta, dreapta nu e un tărâm al închipuiților. O atitudine de dreapta presupune, întâi de toate, un anumit nivel de educație și o anumită conduită. Ca să nu mai vorbim că gândirea de dreapta este un summum al convingerilor despre lume și viață și nu o garderobă cu veșminte la modă.

Cei care invocă drepturile omului, au, cu siguranță, un interes ascuns. E lucru necurat să exprimi compasiune și indignare împotriva încălcării unor drepturi. Avocatul poporului, care combate abuzurile legislative împotriva drepturilor omului, slujește interesele PSD. Oamenii politici care demască abuzurile procuraturii, sunt, de fapt preocupați să-și salveze pielea. Medicii și teologii care apără dreptul la sănătate și la credință fac jocul rușilor. Avocații care apără drepturile depunătorilor la bănci vor să-și umfle clientela și să-și umple buzunarele. Etc., etc.

Drepturile omului sunt lăsate de izbeliște, la cheremul oricui. În România nu există o societate civilă capabilă să le apere până la ultimele consecințe și să demaște abuzurile. Chiar și atunci când se încearcă ceva, inițiativa este repede înăbușită, dată uitării, dacă nu de-a dreptul ridiculizată. Societatea românească nu are glanda endocrină a demnității, a compasiunii și a solidarității. Lipsită de civism, ea este, din păcate, încă la stadiul de nevertebrată.