Istoria romanilor a fost un lung sir de monitorizari. La inceput a fost relatia de suzeranitate cu Imperiul Otoman. Sute de ani tarile romane nu au avut, in fapt, propria politica externa, nu au putut desfasura propriul comert exterior ceea ce a intarziat enorm formarea burgheziei, nu au avut armata regulata si, in mod corespunzator, o casta militara. Odata cu slabirea autoritatii Imperiului Otoman si reinstalarea, dupa regimul fanariot, a domnilor pamanteni, au aparut Regulamentele Organice. Dupa monitorizarea otomana a aparut, asadar, monitorizarea tarista. Apoi, in peajma Unirii principatelor, a fost creata Comisia Dunarii. Catre sfarsitul veacului al nouasprezecelea, Romania a aderat la Tripla Alianta. Ei i-a urmat, in perioada interbelica, controlul unor mari trusturi internationale asupra unor sectoare economice prin regimul concesiunilor. A urmat, apoi, relatia cu Germania, in timpul celui de-al doilea razboi mondial, urmata de monitorizarea spoliatoare a Uniunii Sovietice. In anii 70 am intrat in relatia cu FMI, denuntata la inceputul anilor 80. Dupa 1990, Romania a intrat in sistemul de monitorizare al Consiliului Europei, apoi in relatia NATO – UE. reluand, in acelasi timp relatia cu FMI. Sigur ca aceste forme de “monitorizare” nu pot fi comparate intre ele. Unele, precum relatia cu organismele europene si euroatlantice au fost, neindoielnic, benefice natiunii noastre.
Cu foarte rare exceptii, concentrate, mai ales, in dorinta de unire a provinciilor romanesti, nu a existat un proiect national original. Proiectele nationale asumate de clasa poltiica romaneasca dupa 1990 constau, mai ales, in aderarea la unele proiecte europene si euroatlantice. Toata aceasta realitate istorica a creat clasei politice romanesti un anumit tip de comportament, mai degraba reactiv si lipsit de curaj (iar uneori chiar de demnitate) in relatiile internationale, decat activ. Iar in plan intern, cel mai adesea, in dialogul politic se intercala – in mod real sau imaginar – o instanta internationala, fie ca era vorba de un organism multinational, de o institutie financiara internationala sau de o ambasada. Argumentul validitatii unei politici sau a credibilitatii unei guvernari este, cel mai adesea, cautat nu la noi acasa, cum ar fi firesc, ci in strainatate. Iar regulile reformatoare pe care le-am urmat, cu jumatati de masura, cu tergiversari si cu sacrificii, au fost mai mereu sugerate din strainatate. Pana si in ce priveste Revolutia romana, sentimentul general este ca ea a fost rodul unor tendinte geopolitice si nu o reactie spontana, disperata si, de aceea, curajoasa, a tinerimii romane.
Eu nu cred ca exista culturi mari si culturi mici. Culturile nu se masoara cu metrul de la Sevres, precum muntii, ci in profunzimi, ca fantanile. Or ca sa simti adancimea unei fantani, racoarea si limpezimea ei, trebuie sa-i gusti apa. Cu alte cuvinte, sa o cunosti. De aceea, cred ca nu exista culturi mari sau mici, ci culturi pe care le cunosti si culturi pe care nu le cunosti. Dupa aceea, abia, se pot face evaluari. Tot astfel si in ce priveste relatiile politice. Pot da exemple nenumarate de state mici si mijlocii respectate in lume, mai mult decat proportia pe care o dau in fluxurile economice internationale.
Imi doresc ca in anul 2014 si in cei care urmeaza sa ne definim propriile proiecte nationale. Am evocat, deja, principiul “Politica prin politici”. Ca sa putem avea locul drept pe care Romania il merita printre statele lumii, trebuie sa avem ceea ce germanii numesc Weltanschauung, adica o viziune despre lume. Care inseamna sa ne asumam istoria recenta, sa ne situam corect in realitate si sa definim proiectele nationale. Si in plus, sa nu ne credem nici mai grozavi decat suntem, dar nici mai umili, lepadand orice complex de inferioritate. Ci exact cum suntem, nici prea-prea, nici foarte-foarte, niciodata creind, in perioada crestina, epicentrul vreunul imperiu, aflati, mai-mereu, la periferia altora, dar rezistand totdeauna, si unici prin “vazduhul tamaiet” , cum spune poetul, al ortodoxiei crestine si al latinitatii noastre.

cris spune:
ianuarie 19, 2010 la 10:11 pm
@Corina
Eu iti multumesc Rafaele, pentru toata frumusetea si lumina din sufletul tau. De mult n-am mai vazut o coroana atit de plina de pasari si de cer.
Vorbeam de regalitatea interioara, nu ti se pare o “coincidenta” ca si un copac si un om poarta coroana? Si stii ca arterele care inconjura si fac inima sa traiasca se numesc coronare de la coroana? Avem deci fiecare o coroana in inima, si la propriu si ca metafora. Iar “cor” in latina inseamna miez – trebuie sa-ti cauti coroana inauntru, nu in afara. Copacii, cu coroana lor pe dinafara, sunt doar inimi batind la vedere.
Inima noastra, in romana, vine de la “anima” – suflet, simtim atit de mult incit sufletul devine vizibil. A anima inseamna a da viata…
Gind, cuvint, actiune, caracter, destin.
cris spune:
ianuarie 20, 2010 la 10:18 am
@ VV
Maestre, v-am pus un fluture la posta electronica directa de ati botezat-o “contacteaza-ma”, nu de alta dar nu are loc pe blog. Nu cere de mincare si nici raspuns, e cuminte si simplu de intretinut – trebuie doar lasat sa zboare. Vreau doar sa stiu daca a ajuns de la Michael la Gabriel cu aripioarele intregi, caci de felul sau e cam ezoteric: calatoreste mai bine pe drumul gindului.
cris spune:
ianuarie 20, 2010 la 11:03 pm
Tocmai am aflat ca iar se stinge lumina pe cartiere in mod planificat. Pentru cei nenascuti la acel timp – iarna citeam la luminare dupa principiul “sclip, sclip sclip, sclipesti mamuta, ei fii to oare aghiuta…” in mod planificat, de la 8 la 5 si oricind altcindva le trezea prin minte sa se joace cu comutatorul.
Asa incit mi-a venit in gind bancul:
“Basescu la psihiatru:
-Nu stiu ce se-ntampla ca in ultimul timp sunt tot mai atacat de opozitie si de moguli, au inceput sa ma paraseasca pana si sustinatorii fideli si scad vertiginos in sondaje.
Mi se reproseaza ca prea ma bag in toate, ca sunt autoritar si chiar ca ma dau drept Dumnezeu…
Psihiatrul:
-S-o luam incet si metodic. Spuneti-mi amanuntit si in ordine cronologica tot ce-ati facut.
Basescu:
-Pai,la inceput am creat Cerul si Pamantul…”
Si, mai ales, mi-a venit in minte corolarul sau:
“Din cauza recesiunii, pentru a economisi costurile la energie, luminiţa de la capătul tunelului va fi stinsă. Semnat: Dumnezeu”
cris spune:
ianuarie 21, 2010 la 12:09 am
@VV
S-a primit de pe laptop (baterie) la orele 20:00 acasa – Traian,M.Bravu,Calusei,Pantelimon,Lizeanu,Vasile Lascar,Gemeni,Voluntari. Adica exact zonele care au suferit cel mai mult cu stinge lumina/aprinde lumina pa timpurile cele bune. Stiu ce simt bietii: daca mi s-ar stinge lumina din nou, chiar si numai din greseala, cred ca as urla – se numeste PTSD (post traumatic stress disorder) . Au trecut insa 20 de ani, ne-am modernizat, nu tipam, we text and twitt.
Oricum bancurile cele doua de mai sus sunt de-a dreptul singeroase.
cris spune:
ianuarie 21, 2010 la 1:04 am
@ Corina
E adevarat ca sunt o persoana serioasa, dar nu sunt si acra, zau.
Si sper ca lumina de la capatul tunelului nu numai ca nu s-a stins, dar ca nu e nici mov.
Nu era cu “OLECUTA de mov” ?
cris spune:
ianuarie 21, 2010 la 5:15 pm
@Corina
Icoana a fost numita teologie in culoare. Ma uit la desantarea cu purpuriul, si ma intreb daca le-a scapat ceva nemurdarit inca. Tot ceea ce inseamna valoare trebuie aruncat in derizoriu, daca este vorba de profesionalism, lege, economie, culoare, spiritualitate, viata, oameni. Acesti indivizi sunt pur si simplu niste mascarici sinistri, pictati ca o pupaza pe dinafara, si gri soriciu, umed, lipicios si mirosind a igrasie pe dinauntru… Daca iti aduci aminte: IT, horrorul lui King. Pazitorii din Azkaban, care iti fura orice urma de bucurie din suflet; si nu ai decit o singura sansa in fata lor, sa exprimi (expecto patronum) cel mai luminos, curat, fericit si plin de iubire gind pe care il ai in suflet…care e alb. Gindeste alb, gindeste si pronunta lumina….
@emi
Draga mea, nu te-am folosit in niciun fel, termina cu nastrusnicia asta. Dar una dintre lectiile importante ale vietii este sa nu-ti consumi energia inutil. Las-o naiba pe @cris, sunt oameni pe care nu-i poate schimba nimic in datele lor umane, indiferent cata ingaduinta sau caldura le-ai oferi. Si indiferent cate biblioteci ar citi ei.
@Katrina,
Am auzit lucruri interesante despre Cuba, despre turismul de acolo.
Nu ma surprinde faptul ca tu afirmi ca aia stiu sa se descurce. Doar sunt americanii alaturi, nu ?
Mi-ar placea sa spui ce ai gasit interesant acolo, cum este turismul la ei organizat, au “Frunza” ???
Probabil nu voi ajunge niciodata in Cuba, este prea lung zborul cu aeroplanul. Eu pot ajunge in doua ore si jumatate in Africa, draga inimii mele.
Astept randurile tale despre Cuba.
Las-o inpace pe nebuna si ignora invidiosii.
@Buddha,
Intr-adevar este maricica gradina…dar acum..ori a uitat cineva poarta deschisa, ori se sare gardul !
@emi
Mai bine vizionezi un film, citesti o carte, o revista. Uite un articol despre Ionel Bratianu.
http://www.historia.ro/exclusiv_web/portret/articol/ion-ic-bratianu-conducatorul-umbra-al-romaniei-interbelice
@Pacala,
1. Am intailnit doamne, care in ciuda celor peste 40 de ani aratau mult mai bine ca fetele lor.
2. Am intalnit doamne peste 40 care sunt mult mai “talentate”, au mult mai mult de “spus”, sunt mai “expresive si creative” decat una de 18-30 de ani.
@ Adam Mares,
Sa te faci ca nu observi, sa persisiti in continuuare cu iubirea ta, iarta-ma ca indraznesc ca-ti spun: este de prost gust.
Incepi sa fii deplorabil ca si febletea ta.
In definitiv, nu ai maini ?
@mihail
Te-am deranjat cu ceva? Era un sfat pt @emi.
@Adam Mares,
Eu te consider om matur, insa sa vezi cum o tra-la-la isi da in petec, face o criza de isterie, pe un blog care nici macar nu este al ei…iar tu sa o oblojesti, chiar ca ai trait degeaba.
Daca , atentie, sotia mea facea asa ceva, o duceam direct la Socola. O internam la urgenta.
Pana la urma…trebuie sa cred ca nici tu nu esti mai breaz .
Mai frate, nu mai sunt cucoane pe lume ? Atat de jalnic esti incat ai pus bot la una care face caterinca ?
Asa procedeaza un barbat cu adevarat ?
Ce e mai trist e urmatorul fapt:
Unii au avut sarbatori linistite iar acum doresc sa-i strice sarbatorile maestrului.Am o urare pentru ei
Sa va stea in gat!
Fericirea unora nu se cladeste pe nefericirea altora!
@mihail
Nu sunt de acord cu ce a facut @emi, dar, oricum, prefer crizele ei de isterie decat rautatea si perversitatea cristinei.
Si, intre noi fie vorba, n-a facut ceva extraordinar, doar v-a invitat s-o cititi pe @cris.
Si nu @emi latra aseara pe-aici.
@filip g
Maestrului o sa-i placa s-o reciteasca pe @cris, doar e febletea lui.
@filip g
Vezi tu, cand @emi si cu mine incercam ieri sa descoperim mai multe lucruri despre cultura si spiritualitatea armeneasca, unii au inceput sa latre. Nu vad cu ce l-am deranjat noi pe Maestru.
@Adam Mares,
Sant nevoit sa ma despart si de tine, nu o sa-ti mai scriu nimic.
Insa, doresc sa fac cateva consideratii:
1. acesta nu este blogul ei.
2. trebuie respectate niste reguli nescrise, cea de bun simt este obligatorie.
3. faptul ca nu te faci ca nu intelegi, este grav.
4. Cris, o gasesc normala. Pe mine nu m-a deranjat cu nimic.
5. “Intre noi…” intre noi cine ? Intre tine, poate, si bolnava psihic iubita de tine.
In sfarsit, un barbat trebuie sa aiba demnitate si verticalitate. Aceste dimensiuni tie-ti lipsesc cu desavarsire.
Mai este ceva care-ti lipseste definitiv: NU AI GUSTURI !
@Adam Mares,
familia si rudele ti le da Dumnezeu,prietenii tii alegi,e optiune.
Ori ,dupa postarile acestea eu am inteles ca e bine monitorizat blogul.Nu va tine intoxicarea,deja multi au invatat sa citeasca printre randuri
@mihail
Nu-i problema, sunt obisnuit, aproape nimeni nu suporta oamenii ca mine, care au puterea si curajul de a fi liberi si de a gandi.
E inutil sa-ti spun mai mult.
Parca-s Basescu si ai lui, cand strigau ca e lovitura de stat. Iar Cristina e Monica Macovei in persoana. I-am vazut o poza pe net, sii fizionomia e asemanatoare, doar ca e mai tanara. Va las pe maini bune, baietei…
@emi
Imi pare rau, dar eu chiar trebuie sa plec de pe blog. Locul meu nu este aici.
@ Varujan Vosganian
Sa aveti un Craciun minunat!
Sa fii iubit, cais inflorit!
Apropos,care vor fi candidatii PNL la Europarlamentare,si cat de vizibili sunt ei !?!
http://www.pesurse.ro/2014/01/04/sondaj—90-dintre-romni-nu-tiu-cnd-sunt-alegerile/
Deci eva si emi sunt aceasi persoana. De ce ar vrea cineva sa se dedubleze?
@Pacala,
eu am lucrat cot la cot cu ortacii,pe unii ii banuiam .Pe altii………o supraveghere din interior e mai eficienta.Eu sunt sigur ca VV stia,o intrebare,@EVA si@emi la nervi au postat de pe acelasi IP,alfel niciodata nu s-au intalnit,nu se cunos´?
@Pacala & Filip g,
Sunteti culmea…chiar mai conteaza ?
Te intrebi de ce ar vrea cineva sa se dedubleze…dar ai gasit raspunsul la intrebarea de ce cineva da cu copy paste-ul o zi intreaga ? De ce a facut toate astea ?
Ce, este prima oara cand descoperi femei tzacanite ?
Voi va dati seama acum, ce analize intreprind “serviciile” dupa actiunea celor doi dilii ?
Cred ca fac inventarul: astia doi sunt de la voi?…sau dela voi?…sau or fi de la ailalti.
Filipg
Nu inteleg lucraturile toate, ca nu sunt in bransa. Da de unde zici tu ca au postat de pe acelasi ip?
Mihail
Femei isterice am tot intalnit. Dar in halul asta nu am vazut.
VV
All
N-am vrut sa ma bag pana acum, dar simt ca nu mai pot cu nervii. Emi, Eva, cine-o fi, am avut tot respectul pentru ea, dar deja depaseste orice limita a bunului simt. Pana la urma, acesta este blogul Maestrului, este casa dansului. Daca inviti politicos un om in casa, apoi el (in acest caz emi sau eva sau cum o chema-o) incepe sa intre nepoftit si pe usa si pe geam, incepe sa-ti ia mancarea din frigider, cartile din biblioteca etc., incepe sa devina de-a dreptul deranjant pentru ceilalti invitati.
Emi
Sunt profund scarbit si socat de atitudinea ta. Cred ca e destul. Mai penibila de atat nu poti fi, eu iti propun sa iei o pauza.
Adam
Ma dezamagesti, prietene, pentru felul in care incurajezi o doamna care demonstreaza ca n-are cei sapte ani de acasa.
Buddha
Cu respect, cate unul sau mai multi deodata am incercat. Altceva nu putem face. Doar pastratorul cheii poate cate ceva sau totul.
@Pacala,
Ha-ha-ha..hai ca esti nostim…sti ce ?
Mai bine ca nu ai vazut, intalnit.
Eu, din nefericire..am vazut chiar si mai si. Aici este un blog cu unele pretentii, cred ca nu este cazul sa fac vorbire.
Totusi..este si maine o zi, stai sa vezi ca se-ntoarce. Tine-te bine.
@Buddha,
Hai sa nu fim copii, femeia aia are o dileala, chiar nu ati mai vazut de astea ? Numai eu am avut norocul asta ?
…asta , cu doua nume, a facut altceva, mult mai suburban. Ai invitat-o in casa, acolo erau si alti musafiri..iar ea s-a apucat sa-i scuipe, injure de mama si sa le spuna mascari. Apoi s-a urinat pe covor si pe pereti. Cam asta a facut duduia.
Au fost generatii care au mers de sase ani la scoala. Presupun ca la unele specimene lipsa acestui an este definitorie.
Eu fac pariu ca poate fi si mai penibila.
…ideea este ca nu intrezaresc rolul lui Adam, este ceva tare ciudat in povestea asta.
Evrika…gata am explicatia la toata intamplarea de astazi.
Ia uitati-va la titlul postarii: ” sa ne lepadam de orice complex….”
Ei bine, s-au lepadat de bun simt…de ratiune…de inteligenta….
Am înţeles de ce vin mereu aici: sala de bal e plină de oglinzi, în care îmi aflu toate umbrele. În ultimul timp m-au năcăjit rău, aroganţa şi intoleranţa. Credeam că mă supără cele descoperite la alţii, dar mai rău mă chinuiau ale mele, proprii şi personale. Acum trebuie să învăţ să trăiesc cu ele, să le controlez, să le accept, şi să mă iert. Mulţumesc, copac cu flori.
http://www.youtube.com/watch?v=Yx9tkxTcCGM
Aşadar, oameni buni, nu vă mai chinuiţi să spargeţi oglinzile, cum am făcut eu azi (când ceream să mi se şteargă contul), e mai sănătos să vă recunoaşteţi propriile umbre (defecte), în oamenii de lângă voi, în ceea ce vă deranjează la aceştia, să vă acceptaţi umbrele, să decideţi cât trebuiesc ţinute sub control, şi să vă iertaţi că nu le-aţi văzut mai devreme.
VV, vă doresc ca de Crăciun să auziţi îngerii:
http://www.youtube.com/watch?v=Xwt-847KaD0
Va rog nu vorbiti astfel despre oamenii cu probleme psihice. Acestea nu sunt mai putin reale, dureroase ori periculoase decit o problema organica, decit un infarct, o pneumonie, un cancer sau altele asemenea. O spun si ca sa intelegeti ca daca fac o analiza mai jos nu e derogatorie.
1. Daca emi, Emi dinainte, si poate eva sunt aceeasi persoana, nu exista decit o singura explicatie si deloc buna fiindca se joaca si pe alta axa decit cea comportamentala: Boala maniaco-depresiva/bipolara. Cel afectat e un soi de Dr Jekyll & Mr Hyde. In perioada depresiva, care poate sa fie foarte blinda, unii sunt destul de normali si depresia uneori insesizabila, altzii pot fi chiar suicidali. In faza manica, de exuberantza, se schimba complet, nu-i mai recunosti. Caracteristice pentru faza manica sunt
- o energie debordanta/hiperactivitate, insomnie
- faze de exaltare/euforie combinate cu iritabilitate/irascibilitate maxima, rid si pling fara motiv si cu alternare rapida, te iubesc si iti dau in cap la fel de rapid,
- sunt expansivi; buna-dispozitie exagerata, bipolarul e vesel, canta, danseaza, intra repede in relatii cu cei din jurul sau, se considera contagios, iar la cei de categoria sa chiar e contagios – cer scuze pentru duritate: in saloanele de psihiatrie de pilda un manic chiar creaza harmalaie instantaneu si noi nu am fost deloc departe de asemenea capcana.
- se considera creativi si foarte activi intr-un mod grandoman, creativitatea este insa marcata de lipsa de stabilitate a gindurilor: au fuga de idei (sar de la un domeniu la altul de la o idee la alta ametitor) care poate ajunge pina la incoerentza. Ritmul creste exponential de la o ora la alta, de la o zi la alta.
- vorbire presurizata – logoree, si scris mult si rapid – graforee; vorbesc/scriu singuri cu orele si la mare debit.
- dezinhibitie: nu au niciun fel de consideratie pentru efectele a ceea ce fac – se cearta cu politia, se bat cu altii, droguri, cheltuieli nemasurate (in functie de om),adica nu mai au cenzura omului responsabil, sunt (auto)destructivi.
– megalomania, delirul de grandoare alternind cu paranoia/delirul de persecutie
– tendintza la exhibitionism si hipersexualitate
– hipermnezie: memorie acuta, crescuta a evenimentelor recente ori trecute
Pe scurt, acesti oameni sunt absolut epuizanti, pe cei apropiati ii duc din rai in iad cu viteza gindului – dezvolta foarte rapid relatii de tip folie a deux.
La o decompensare pot aparea halucinatiile si iluziile, adica delirul (halucinatiile sunt constructii complet imaginare, iluziile sunt constructii paranoide, de grandoare etc pornind de la un element real pe care il dezvolta ulterior fantasmagoric) – un exemplu in acest caz, emi nu are nimic cu mine, se lupta cu o fantasma pe care o construieste pornind de la un nume real, cris, o demonizeaza, o incarca pina la refuz cu toate pacatele si vinovatziile posibile, e cosul de gunoi pentru toate frustrarile reale sau imaginare. Dar si oricine altcineva ii sta in cale e o asemenea tinta deluzionala, chiar si adam poate deveni una (asa zisele crize de gelozie din senin).
(imi cer scuze pentru lipsa de sinteza, dati search singuri pe boala maniaco-depresiva poate altzii explica mai scurt si mai inteligibil)
Va rog deci ca daca aveti parerea ca e patologic, sa nu faceti comentarii de genul “tzacaneala”, asa cum sper si ca VV va actiona intelept, caci si spre binele ei, nu doar al celor astenizati, e o legatura care trebuie taiata: nu face diferentza intre lumea virtuala si cea reala intre ceea ce imagineaza si realitate, In plus, avind si trasaturi borderline, adica lipsa completa de empatie, de a considera ca sentimentele ori viatza altora este la fel de reala si importanta ca si a ei, poate fi chiar periculoasa – are nevoie sa revina in contact imediat si strict cu realitatea pentru un timp, “sa ia o pauza” cum spune Buddha.
2. Desigur exista si explicatia omului normal dar care joaca o piesa de teatru, din diferite motive- chiar nu are rost sa intram in amanunte; si, stiind cit de devastatoare este boala bipolara pentru cei afectati si pentru cei din jurul lor, as prefera, pentru binele ei, aceasta a doua varianta. prefer sa cred ca sunt doua emi diferite, iar aceasta de acum e o persoana pe care nu o cunosc. Mai bine securist decit bipolar, mai bine postac decit maniac….
Ce anume este dintre cele doua nu am cum sa stiu, pot presupune pot considera niste posibilitati. Cert o infurii peste masura, cele de mai sus inca si mai si probabil, in fine, ce crede dumneaei ca o fi cris o infurie, si asa cum spune, de fapt, oglinzile; intr-adevar ar trebui sa si le sparga pe ale ei ca sa ajunga la realitate si poate adam o va ajuta cu asta. Ma retrag pina se termina episodul, sau pina e trimisa inapoi la realitate pentru un timp.
la buna vedere
Cris
Recomanda si un tratament. Ca mai pe scurt si mai popular tot aia am zis si noi
@ pacala
Litium
la alegere: litiu, valproate, lamotrigine, carbamazepine, ca stabilizatori, antipsihotice: Risperdal, Seroquel, Abilify, Zyprexa, Geodon si un antidepresiv – sertraline, wellbutrin
Multam. Acum trebe convins si domnul indragostit sa il administreze
si diazepam pentru noi toti ceilalti cei astenizati, ca sa nu ne smulgem perii din cap, sa zimbim pasnic si fericit si sa ne bucuram de cit de contagioasa e iubirea, mareatza creativitatea si muzicutza, si cit de rea e cris fireste – aoleo, incep sa vorbesc la persoana a treia, dau in folie a deux, (illeism) seman cu basescu
Sa fii iubita. De cine vrei. Numa spune-ne sau spune-mi si mie…
@Pacala,
am fost ani buni Moderator pe un Forum,acolo fiecare posteaza liber.Am intalnit persoane care aveau mai multe conturi,postau de pe mai multe PC-uri.Dar cand erau inghesuite,faceau greseala de a posta de pe acelasi IP,exista si posibilitatea de a vedea orasul de unde posteaza,etc.
De aceia am pus intrebarea,sigur doar VV vede IP-ul si cine administreaza blogul
Ma intreb, Cris, nu ar trebui sa fie informati si directorii spitalelor unde lucrezi, despre umbrele pe care le vezi in ogliinda? Iia tu litiu…
Pentru ca va vad foarte preocupati de cele doua ID-uri, am sa va luminez:
Eva voiam sa fie o amazoana, o emi fara inima, capabila sa lupte. de la egal la egal cu oricine, indiferent de sex sau rautate. Mi-am dat seama ca nu imi place Eva si am trecut-o pe linie moarta. Am reactivat-o in incercarea de a va arata care este diferenta dintre un om cu inima si unul fara, dar nu am mai avut timp sa termin gandul, si pentru ca m-a sabotat AM.
Cat despre nebunie si litiu, cris a incercat sa ma supere iar, crezand ca voi continua sa-i fac publicitate. Dar eu nu ajut un om care imi da litiu, sa-si faca singura publicitatea…
Sabotaj intre EVA,ema si Adam Mares,mai penibil de atat chiar nu se poate!
filipg
Cum nu se poate. Se intampla chiar.
Vaz ca musiu @adam se dadu dus.