Istoria romanilor a fost un lung sir de monitorizari. La inceput a fost relatia de suzeranitate cu Imperiul Otoman. Sute de ani tarile romane nu au avut, in fapt, propria politica externa, nu au putut desfasura propriul comert exterior ceea ce a intarziat enorm formarea burgheziei, nu au avut armata regulata si, in mod corespunzator, o casta militara. Odata cu slabirea autoritatii Imperiului Otoman si reinstalarea, dupa regimul fanariot, a domnilor pamanteni, au aparut Regulamentele Organice. Dupa monitorizarea otomana a aparut, asadar, monitorizarea tarista. Apoi, in peajma Unirii principatelor, a fost creata Comisia Dunarii. Catre sfarsitul veacului al nouasprezecelea, Romania a aderat la Tripla Alianta. Ei i-a urmat, in perioada interbelica, controlul unor mari trusturi internationale asupra unor sectoare economice prin regimul concesiunilor. A urmat, apoi, relatia cu Germania, in timpul celui de-al doilea razboi mondial, urmata de monitorizarea spoliatoare a Uniunii Sovietice. In anii 70 am intrat in relatia cu FMI, denuntata la inceputul anilor 80. Dupa 1990, Romania a intrat in sistemul de monitorizare al Consiliului Europei, apoi in relatia NATO – UE. reluand, in acelasi timp relatia cu FMI. Sigur ca aceste forme de “monitorizare” nu pot fi comparate intre ele. Unele, precum relatia cu organismele europene si euroatlantice au fost, neindoielnic, benefice natiunii noastre.
Cu foarte rare exceptii, concentrate, mai ales, in dorinta de unire a provinciilor romanesti, nu a existat un proiect national original. Proiectele nationale asumate de clasa poltiica romaneasca dupa 1990 constau, mai ales, in aderarea la unele proiecte europene si euroatlantice. Toata aceasta realitate istorica a creat clasei politice romanesti un anumit tip de comportament, mai degraba reactiv si lipsit de curaj (iar uneori chiar de demnitate) in relatiile internationale, decat activ. Iar in plan intern, cel mai adesea, in dialogul politic se intercala – in mod real sau imaginar – o instanta internationala, fie ca era vorba de un organism multinational, de o institutie financiara internationala sau de o ambasada. Argumentul validitatii unei politici sau a credibilitatii unei guvernari este, cel mai adesea, cautat nu la noi acasa, cum ar fi firesc, ci in strainatate. Iar regulile reformatoare pe care le-am urmat, cu jumatati de masura, cu tergiversari si cu sacrificii, au fost mai mereu sugerate din strainatate. Pana si in ce priveste Revolutia romana, sentimentul general este ca ea a fost rodul unor tendinte geopolitice si nu o reactie spontana, disperata si, de aceea, curajoasa, a tinerimii romane.
Eu nu cred ca exista culturi mari si culturi mici. Culturile nu se masoara cu metrul de la Sevres, precum muntii, ci in profunzimi, ca fantanile. Or ca sa simti adancimea unei fantani, racoarea si limpezimea ei, trebuie sa-i gusti apa. Cu alte cuvinte, sa o cunosti. De aceea, cred ca nu exista culturi mari sau mici, ci culturi pe care le cunosti si culturi pe care nu le cunosti. Dupa aceea, abia, se pot face evaluari. Tot astfel si in ce priveste relatiile politice. Pot da exemple nenumarate de state mici si mijlocii respectate in lume, mai mult decat proportia pe care o dau in fluxurile economice internationale.
Imi doresc ca in anul 2014 si in cei care urmeaza sa ne definim propriile proiecte nationale. Am evocat, deja, principiul “Politica prin politici”. Ca sa putem avea locul drept pe care Romania il merita printre statele lumii, trebuie sa avem ceea ce germanii numesc Weltanschauung, adica o viziune despre lume. Care inseamna sa ne asumam istoria recenta, sa ne situam corect in realitate si sa definim proiectele nationale. Si in plus, sa nu ne credem nici mai grozavi decat suntem, dar nici mai umili, lepadand orice complex de inferioritate. Ci exact cum suntem, nici prea-prea, nici foarte-foarte, niciodata creind, in perioada crestina, epicentrul vreunul imperiu, aflati, mai-mereu, la periferia altora, dar rezistand totdeauna, si unici prin “vazduhul tamaiet” , cum spune poetul, al ortodoxiei crestine si al latinitatii noastre.

Abac de grup, desigur, altfel de unde atitea bile???
Poţi să numeri bile toată noaptea, AM e iubitul meu, nu al tău, sâc!
AM
http://www.youtube.com/watch?v=l9BbUqHrWFI
Proiectele de tara se impart in doua .Unii vor sa supravietuiasca,altii fara numar pentru ei.Restul da-i dracului.
Am vazut cum si maestrul fandeaza,
“”Ia legatura cu parlamentarii din colegiu,mergi la ministrul agriculturii,etc”Ajung in Bucuresti si raman la poarta unei institutii
Legea apiculturii stramba a dat-o parlamentu,ori VV e Senator,deci viziunea mea liberala se desparte aici ,cei asistati pot avea milioane de euro in cont.Asta e o altfel de politica de asistare,prin contracte cu dedicatie
@ Filip g
Esti sigur ca Parlamentul a votat deja legea apiculturii?
@tudor
Am confirmat numai ceeace si definit tu ca minore.
Chestiunea justitiei este insa majora si la acest punct stii f. Bine ca TB,CSM,CCR si cancelariile straine blocheaza orice schimbare prin care actuala politie politica basista sa piarda puncte.
Exista o Singura Solutie pentru deblocarea politica:cooptarea UDMR la guvernare si realizarea unui proiect politic de anvergura acceptat de populatia de etnie maghiara ,ceeace ar lipsi basismul de o forta esentiala prin care pana acum a tinut Ro sub cizma dictaturii.In acelasi timp judecatorul CCR din partea UDMR ar schimba balanta in CCR lipsi nu-l pe TB de un instrument esential de sabotaj politic.
Tembelismul celor care au sarit ca arsi dupa alegerile parlamentare impotriva acordului preelectoral USL-UDMR este cauza actualei situatii.
Ar fi necesara infint Mai multa inteligenta politica si ratiune civica pentru a relua si edifica acest proiect.Cine isi imagineaza insa ca ungurii pot fi pacaliti ,ca fraierii de romani, cu vorbe goale,cu caldarii goale si cu firmituri politice, nu cunoaste materia.
UDMR este cheia salvarii din strangularea politica externa si interna care este aplicata acum Ro
@VV
primul pas al “proiectului de tara”este un proiect politic de anvergura cu UDMR.Prin realizarea unui astfel de proiect comun,care ar include evident cooptarea UDMR la guvernare, basismul ar fi separat de una din bazele lui politice importante-comunitatea maghiara.
Totodata astfel s-ar schimba raporturile din CCR care a devenit un instrument esential de nlocaj politic antiguvernamental.
Nu trebuie uitata nici influenta politica internationala a UDMR membru al PPE.
Crin daca vrea sa spere la un succes prezidential trebuie sa reia aceasta chestiune esentia pentru viitorul al Ro.
Pentru asta Crin ar trebui in primul rand sa refaca unitatea USL serios avariata de disensiuni provocate in special de deficiente de planificare si comunicare
@ Tiberiu
Nu cred ca in acest moment USL este pregatit sa negocieze cu UDMR. Decat poate separat, fiecare dintre cele doua partide. Dar pentru prezidentiale e bine sa se aiba in vedere minoritatea maghiara.
@Cris,
Iti multumesc pentru cele doua postari, de dincolo. Am cazut serios pe ganduri.
Acum meditez…deci exist. ( ma rog…)
Maestre
Noi lucram cu forme fara fond. Un exemplu minor. Bucuresti oras turistic, deci sa taxam http://realitatea.mobi/article/1349925
Nu ideea e rea in sine, ci cum o aplicam.
Daca vrem sa cladim un proiect de tara trebuie ca anumite lucruri sa fie respectate si implementate de toti. Nu furtul.
Hurezeanu: Dacă tot nu facem nimic, cel puțin să nu ne certăm
Emil Hurezeanu consideră că anul care tocmai s-a încheiat nu a fost unul al “izbânzilor celor 70%”, dar ar putea fi 2014, dacă politicienii ar renunța la ceartă și ar duce la capăt câteva proiecte importante pentru români. Analistul politic susține că sentimentul social e că aproape că se dorește o țară care nu produce nimic, numai să nu fie în criză de isteri de politicieni în fiecare zi.
Hurezeanu: Dacă tot nu facem nimic, cel puțin să nu ne certăm„În interior, având în vedere experienţele proaste pe care le-am făcut între alegeri și chiar pe fundalul unor rezultate majoritare, ar trebui ca într-un an cu două alegeri, europarlamentare și prezidențiale, să funcționeze o formă de autosupraveghere intensă a politicienilor, care să se poate transforma chiar și într-un nou pact de coabitare – tacit, că nu ne mai trebuie discuții despre pact la miezul nopții pe două pagini”, a declarat jurnalistul Emil Hurezeanu, la Digi 24.
În opinia analistului, politicienii din USL au ratat anul 2013, dar există speranțe pentru 2014, în condițiile în care întreaga clasă politică ar renunța la războaie interne.
„Nu a fost un an al izbânzilor celor 70%. Să fie 2014. În definitiv, alegerile europarlamentare au rolul lor dar nu trebuie să concentreze atenția, să fie un pretext de nouă război. Și alegerile prezidențiale să nu fie un pretext de nouă război. Domnul Băsescu, care a polarizat pe bună dreptate în mod exagerat zece ani, se retrage. Deci, fără război în 2014, fără război politic intern. România n-ar mai suporta. La umbra acestor războaie nu crește nimic, se usucă și ce mai e. Încă 30 de kilometri de autostradă… dacă mai aud asta înc-un an… alunecă pământul acolo, aia de la Pungești nu, aia nu, aia nu. Demonstrațiile vor fi de zece mii, de 100.00 de oameni și vor striga de zece ori mai multe lozinci. Oamenii vor fi de o sută de ori mai opuși unor lucruri. Reconciliere, dar nici nu trebuie. Pace socială, două-trei proiecte de bază duse la capăt și absența certurilor. Dacă tot nu facem nimic în peisajul țării, cel puțin să nu ne certăm. Aproape că vrei o țară liniștită care nu produce nimic, decât o țară profund nervoasă, exasperată, în criză de isterie în fiecare zi prin politicienii ei, care oricum nu produce nimic”, a subliniat analistul politic.
Hurezeanu afirmă noi nu suntem în măsură să influențăm prea mult politica internațională, dar principala contribuție ar fi „împăcarea noastră, transformarea noastră într-o țară care nu sperie prin, romi, prin draci Evul mediu întârziat pe care-l admiră doar prințul Charles. Am o problemă și cu asta. Să-l admire în cărțile de istorie, să depășim Evul mediu chiar cu riscul de nu-l mai vedea pe prințul Charles prin Transilvania. Să ne depășim Evul mediu, să ne reunificăm țara cu autostrăzi, cu aeroporturi, cu producție, cu voie-bună”, a punctat Emil Hurezeanu.
Fac si eu o previziune la inceput de an.
MAR va avea cel putin dublu decat PC la alegerile Europarlamentare.
http://fuia.ro/dacian-ciolos-sa-fie-prezidentiabilul-dreptei/
@ Filip G
Nu cred ca Ciolos intra intr-o astfel de competitie.
@filip
La fel ca producatorii de tigari,stiute daunatoare sanatatii si cancerigene, basistii cauta un “basist-light” care sa poata pacali alegatorii sa-l “cumpere”.Zadarnice eforturi.
Iata confirmarea ca liberalii sunt rupti de realitatea din teren
Blogul Alinei Gorgiu
Ce inseamna 24 de ani de la Revolutie?
Democratie, libertate de exprimare si un stat in continua transformare (7%, 4 Votes)
Democratie prost inteleasa, coruptie, lipsa de perspectiva si viziune (93%, 52 Votes)
Nu stiu, nu ma intereseaza subiectul (0%, 0 Votes)
Total Voters: 56
@Tiberiu,
USL face tot posibilul sa franga toate sperantele.Eu am obosit sa mai sper ,ma retrag in munti!
@Filip
Acest mic sondaj pe care il semnalezi reflecta in primul rand efectele guvernarii antinationale base-boc precum si efectele sabotajului antiguvernamental si antinational condus de la cotroceni de aproape 10 ani.liberalii au dovedit ce pot in guvernarea Tariceanu.
@filip
Nu spera si nu ai teama
Ce e val ca valul trece
De te-ndeamna de te cheama
Tu ramai la toate rece
@filip
Ro se afla in plin razboi politic pe viata si moarte.in timp de razboi fiecare incearca sa supravituiasca cum poate.In timp de razboi se distruge .Razboiul antibasist trebuie intai castigat pentru a incepe a se construi ceva.
@Tiberiu,
eu sunt satul sa fiu victima colaterala.
In privinta alegerilor eu am o vorba”porcul nu se ingrasa in ajunul craciunului”
Fara cetateni multumiti nu se poate cladi nimic.O sa fuga voturile dintr-o parte in alta.Deja USL a dezamagit groaznic.
Vodafon e victima colaterala intre GHITA si Ponta.
Pe zi ce trece USL seamna acu DA.S-au bucurat de aceaso sprijin imens, apoi au clacat identic.
S-au crezut cu totii eterni.
Este a doua infrangere, cel putin, a mea.
PNL, a fost mai tot timpul rupt de realitate. A fost ales ca o posibila alternativa, deoarece ceilalti nu mai erau valabili.
Ma uit in orasul meu, cum sa-l alegi pe Fenechiu, cand tot orasul il cunoaste foarte bine, de ani de zile ? De acolo, la tara unde a candidat el, nu este o asa de mare distanta fata de Iasi, dar disperarea era mare. Sunt aceeasi alegatori care voteaza aiuritor de 20 de ani.
Avem conducatorii pe care-i meritam !
@ Mihail
Te contrazic, filiala PNL Iasi este o filiala tanara si activa. Iar PNL condus de Fenechiu a facut pentru Iasi mai mult decat toate celelalte partide la un loc.
Poate ar fi trebuit ca domnul Crin sa o taie definitiv, cu tot cu PNL, atuci cand Ponta a semnat coabitarea.
Probabil ca eu asa as fi facut.
“Okay, ramane deocamdata USL-ul, insa noi (PNL) stam cuminti deoparte.
Orice asociere cu PSD sau cu PDL este nociva.
USL, adica Ponta&Crin(sau invers) vor deconta cu siguranta pastrarea marinerului la Cotroceni. In plus, domnul Ponta, mai are chestiunea cu “Coabitarea” . Cineva, spunea zielele trecute la televizor, ca va disparea foarte curand de pe scena politica.
Incep sa cred, ca este chiar posibil.
@Mihai,
http://www.stiriagricole.ro/programul-national-apicol-2014-2016-apicultura-intra-in-era-digitala-7344.html
8 milioane pentru PC-uri,ca sa ce?
Eu nu am nevoie de subventie,nu cer nimic.Dar nici sa beneficieze unii de pe urma nr de stupi a celor Neafiliati.
Razboiul Asociati Neafiliati se va acutiza in vara in timpul PASTORALULUI
Aici puteti vedea fotografia de la masa de sarbatori, unde au cinat impreuna: Ponta si Basescu. In familie, deh :
http://www.kmkz.ro/de_ras/paparazzi-de_ras/dupa-poza-asta-n-o-sa-i-mai-creada-nimeni-cand-se-cearta-ponta-a-luat-masa-cu-familia-basescu/
@ Mihail
La poza aia din Kamikadze mai glumim si noi…
@Filip g,
Pe vremuri, inainte de ’89 am avut stupi. Anul trecut un amic, cu care mergem impreuna la stupinele noastre cu trenul, undeva aproape de Iasi, mi-a vorbit despre subventiile pt. apicultura. Mi-a explicat ce trebuie sa fac ca sa pun mana pe bani.
Am refuzat politicos.
@Mihai,
http://www.pesurse.ro/2014/01/02/vosganian-un-sfat-de-anul-nou-pentru-politicieni-b/
@mihail
Mie imi place poza.
Nu cred ca asta era sfatul, dar atat a inteles jurnalistul.
@
La chestiune: http://www.business24.ro/companii/datorii/prof-radu-golban-cum-ar-schimba-mediul-de-business-soarta-romaniei-in-2014-1539401
“Romania are nevoie de un proiect de tara nu in sensul politicii clasice al opozitiei stanga- dreapta: intr-o lume moderna si emancipata care este este confruntata cu mari sfidari si in plan intern dar si in relatia cu partenerii, Romania trebuie sa-si construisca o abordare proprie incepand cu redefinirea intersului ei national de la obligatia sociala a statului pana la performanta ecomica.
A iubi Romania nu se poate limita doar la depunerea de coroane de ziua nationala, precum incearca sa canalizeze actualele partide sentimentul national, ci trebuie sa insemne si o emancipare poltica si civica a oamenilor impotriva sfidarii sociale.”
Cu o mare stupoare am citit si cronica Elvirei Sorohan la “Jocul…”, care il face pe VV naturalist-mizerabilist!!! (sunt si cateva tuse naturaliste in volum, e drept, dar nu ele reprezinta viziunea de fond). Dupa ce m-am enervat 5 minute, mi-am dat seama ca fiecare vede cat il duce “privirea”. Doamna in cauza vede foarte putin, in functie de orizontul ei de cunoastere si de sensibilitate. De unde sa ceri mai mult daca atata e orizontul ei? Mic, mic!
@ Adam Mares
Intr’adevar, textul Elvirei Sohoran e cam derutant. Jocul… a pastrat dimensiunea poetico-magica din Cartea soaptelor. In plus, este mult mai putin dur, in Cartea soaptelor sunt scene neverosimil de crude. Dar, vezi tu, atunci cand vorbesti de cruzimi vechi de o suta de ani sunt mai suportabile decat cele care se petrec in jurul nostru. Dar cronica nu e chiar asa de rea, totusi… E, cum spui, pe langa subiect. De pilda nuvela Dincolo de lumea de dincolo, despre care Agopian spunea ca e o capodopera, e tratata ca o poveste gen Groapa lui Eugen Barbu, cu limbaj violent si vulgar. Unde a vazut doamna Sorohan toate astea eu nu stiu. Dar, ca sa fiu corect, am publicat pe siteul Jocului aceasta cronica.
In politica e insa putin diferit. Iar @cris m-a jignit, spunand ca nu inteleg eu termenii ei. Eu ii inteleg foarte bine, dar cu un discurs ca al ei nu vei ajunge niciodata la oameni. Si nu pt ca toti oamenii sunt prosti, ci pt ca discursul politic este un alt tip de comunicare: trebuie sa fii sintetic, precis, clar. Sageata care merge la tinta!
@Adam Mares,
daca discutam de simbolistica,calul ar fi mai de actualitate decat sageata(drept la care tinta?)
Fratele meu are cal la tara,dupa ce salut membrii familiei urmeaza calul,vacutele……….
@filip g
Tinta o reprezinta fecundarea celui care te asculta cu samanta mesajului tau.
@Adam Mares,
daca e pe senzatii tari,drept la tinta poate fi asa
http://www.bing.com/images/search?q=unicorn&qpvt=unicorn&FORM=IGRE
Ideea e urmatoarea: cand un om moare de sete, nu stai sa-i tii prelegeri despre CO2, binefacerile apei, cantitatea de nu stiu ce plus cantitatea de nu stiu ce etc. Ii dai apa s-o bea.
Asta e comunicarea publica directa cu oamenii. Am rabdare sa citesc o carte, sa ascult o conferinta intr-un anumit cadru, dar n-am rabdare sa ascult teoria chibritului de la un politician. Vreau sa-mi spuna clar, limpede, in cateva fraze, despre ce e vorba.
@Adam Mares,
Asa arata USL,curios e faptul ca unul e serios………..
http://www.bing.com/images/search?q=unicorn&qpvt=unicorn&FORM=IGRE#view=detail&id=CD772EC09930D01DB9A55F689D020E5E1A0BED69&selectedIndex=180
“-Do you know, I always thought unicorns were fabulous monsters, too? I never saw one alive before!
-Well, now that we have seen each other, said the unicorn, if you’ll belive in me, I’ll belive in you”.
Alice’ s Adventures in Wonderland…
Hai sa-ti spun ceva interesant? Stii cum a intrat unicornul in cultura europeana? Printr-o eroare de traducere.
@ Adam
Imi pare rau daca te simti jignit. Sunt momente in care eu nu inteleg ce spune Filip, nu inteleg ce spune Pacala, Sorin, sau altii, ceea ce nu ma obliga nici sa-i ignor, nici sa le spun sa discute altfel decit o fac, nici nu ma face sa ma simt in vreun fel afectata, doar ii intreb, ii rog sa-mi explice, si au buna-vointa sa o faca. Acesta este dialogul, cel in care subiectul este important, efortul de a asculta, de a intreba, de a-ti explica propria pozitie si nu idiosincraziile personale si personalizate care coboara o discutie la ad hominem, bulverism, etc.
Rigurozitatea nu inseamna rigiditate, iar a discuta o tema umanista se face altfel decit una profesionala, economica ori politica. Simplifcarea de dragul simplificarii e un paralogism si metoda de manipulare.
Ai incercat mai multe paralogisme in ce ma priveste. Ar fi poate bine sa recitesti despre argument. http://www.iep.utm.edu/fallacy/#H6
Daca un politician are ceva de spus, astept sa o faca la obiect, dar aceasta nu inseamna slogane, supersimplificari si nici poezie ori generalitatzi bondieuserie, ci un discurs logic, bine argumentat si permanent cenzurat de realitate.
Vrei sa-mi dai exemple de sageti politic la tinta, riguros argumentate si percutante pe care le-ai scris dumneata pe blog? – parca spuneai ca iti place sa te joci, si romantiozitatea dumitale e bine-venita. Nu am o apetentza pentru curve pocaite, deci am sa consider ca aidoma altora discuti in moduri diferite pe subiecte diferite: de acord?
Poate insa cel mai bun lucru ar fi pur si simplu sa discuti in termenii dumitale, pe temele dumitale cu cei care iti sunt parteneri de discutie. Nu te obliga nimeni sa fii critic la ceea ce spun eu, nu te obliga nimeni sa-ti construiesti o discutie folosindu-ma pe mine ca si oaie neagra a blogului LOL – asta e basism, discursul fara obiect ci doar fundamentat pe atacuri ad hominem; discuta ce doresti cu cine doresti, in afara mea, sunt atitea subiecte de discutat…
@Adam Mares,
Ion Iliescu ,il face pe Crin (carlan),carlan potrivit dex*ului poate fi si cal si berbec.Eu sunt lamurit dupa vizita la Ghita ciobanul,cum stau treburile
@cris
Nu inteleg care-i treaba cu curva pocaita?!
Eu am spus o parere, nu te-am atacat. Nu te mai obosi sa explici sofisticat un lucru simplu: ma antipatitezi visceral.
antipatizezi
@cris
Uite, daca am face un experiment, mergand in fata unor oameni pt a le vorbi despre capitalul uman, tu perorandu-ti conferintele tale kilometrice si eu spunandu-le doar atat:
Unirea cu Basarabia este un proiect pe termen foarte lung si nu mi se pare prioritar acum. Prioritara mi se pare situatia invatamantului. Daca vom continua asa, viitorul tarii noastre este compromis. Cam de prin 2004 producem majoritar asistati social si absolventi de facultate care nu sunt in stare de nimic profesional (exclud varfurile). Trebuie infiintate neaparat scolile profesionale, de meserii, iar in invatamantul superior trebuie eliminata prostia aia cu finantare pe cap de student. Invatamantul trebuie sa urmareasca eficienta si calitatea. Daca nu intelegem asta, ne vom afunda din ce in ce mai rau.
cine crezi ca va avea feed-back?
N-am nimic cu stilul tau, asa esti tu, asta pot sa inteleg, dar nu-mi plac aerele tale de superioritate. Crezi ca daca te exprimi mai sofisticat si mai alambicat esti mai desteapta decat toti.
Cine zice, ala este, ca magarul din poveste…
@ adam
se numeste apel la emotii, a justifica un argument prin emotionalitate – antipatie in acest caz, o varietate de scapegoating. Incearca niste argumente serioase nu de tip sa-ti fie rusine dinu patriciu. Discuta despre dialog eventual, da-mi contraargumentul ca dialogul nu ar fi decit un soi de lupta personala, nu despre mine.
Da, si in ce priveste politica din Romania as dori sa vad mai putin birfism, mai putina personalizare, m-am saturat cit de egocentristi si centrati pe oi negre sunt politicienii romani. Atit de ocupati sa discute despre sine si defectele altora incit uita subiecte esentiale.
Nu, cred ca a vorbi doar pentru a placea altora se numeste populism ieftin, adica o completa lipsa de respect si pentru tine insuti si pentru capacitatea intelectuala a altora.
@Adam Mares,
eu intreb;
Daca scoala pregateste elite,fara ca acestea sa-si gaseasca loc de munca.De fapt Ro subventioneaza multe tari ale UE cu persoane bine pregatite.
Ori politicile trebuie facute pentru cetateni in folosul cetatenilor,din pacate azi se fac politici pentru grupuri de interese
@cris
Nu este nimic populist in ce am spus eu despre invatamant. A vorbi esential nu inseamna populism. Daca tu nu poti sa spui mult in putin, e problema ta, dar nu-i mai considera prosti pe cei care pot face asta.
@cris
Este antipatie pt ca romantiozitatile altora nu te-au deranjat, doar ale mele.
@ Filip
Da fillip ceea ce spui tu se numeste capital uman, consideratia ca oamenii sunt cei producatori de buna-stare, drept care acestia trebuie sa aiba conditiile de a invatza de a se profesionaliza si de a-si da rodul. Nu vezi asemenea discutii, de la basescu in sdresarea lui de anul nou la altii. Stii vorba cu Frumoasa Romania pacat ca e locuita; ar cam trebui schimbata mentalitatea pe Frumoasa Romania pacat ca nu e locuita, pacat ca oamenii sunt considerati mult mai putin importantzi decit un capital economic de pilda. Uneori am impresia ca e o politica neutronica, de la bomba cu neutroni – elimina oamenii pastreaza obiectele.
Adevarul este ca scoala pregateste generatia de maine. Daca vrem o generatie bine pregatita si in stare sa zboare, trebuie sa ii dam si libertatea sa invete a zbura. Mmaturii de azi, sunt scoliti de comunisti, si cam au metehnele acelei societati, indiferent cat incearca sa se adapteze capitalismului.
Problema e ca ar trebui inceput cu profesorii…
@Adam Mares,
Suntem la un nou inceput.
Hai sa le respectam pe cele doua doamne, sa nu ne grapim ca sa le lapidam.
Prima si-a publicat opinia personala, asa vede ea “lucrurile”. Trebuie sa-i respectam punctul de vedere.
Cea de a doua a spus ce crede. Dupa cum vezi sunt si femei la care curge cate ceva in intslatie. Gandesc si nu se sfiesc sa arate asta.
Nu inseamna ca daca noi suntem batbati, automat suntem mai inteligenti decat ele femeiele, ca numai noi avem dreptate.
La randul meu, m-am ciocnit putin cu ceea ce a scris Cris, insa nu ma opreste nimeni ca sa cercetez, ori chiar sa o intreb. Nu detin monopolul adevarului. Mai este ceva, am invatat o mica chestie de la Cris, ca…” ceea ce daruiesti nu ti se poate fura ” . M-am topit de placere.
@emi
Te pocaisi si tu?
@mihail
N-am niciun fel de ranchiuna fata de @cris. Ii accept modul de exprimare, uneori spune lucruri interesante, dar sa nu-i mai priveasca de sus pe ceilalti. Mai ales pe cei care nu cad pe spate de admiratie in fata ei.
@ Adam Mares,
Nu esti tu acela care tot ii faceai gard la curte lui emi ?
Sa inteleg, ca acum incerci o constructie noua cu Cris ?
Okay…dar observa te rog, ca eu nu m-am bagat peste tine, atunci gand tot vopseai gardul .
De ce-mi strici shusta ???