Urarea mea pentru 2014: Sa ne lepadam de orice complex de inferioritate!

Istoria romanilor a fost un lung sir de monitorizari. La inceput a fost relatia de suzeranitate cu Imperiul Otoman. Sute de ani tarile romane nu au avut, in fapt, propria politica externa, nu au putut desfasura propriul comert exterior ceea ce a intarziat enorm formarea burgheziei, nu au  avut armata regulata si, in mod corespunzator, o casta militara. Odata cu slabirea autoritatii Imperiului Otoman si reinstalarea, dupa regimul fanariot, a domnilor pamanteni, au aparut Regulamentele Organice. Dupa monitorizarea otomana a aparut, asadar, monitorizarea tarista. Apoi, in peajma Unirii principatelor, a fost creata Comisia Dunarii. Catre sfarsitul veacului al nouasprezecelea, Romania a aderat la Tripla Alianta. Ei i-a urmat, in perioada interbelica, controlul unor mari trusturi internationale asupra unor sectoare economice prin regimul concesiunilor. A urmat, apoi, relatia cu Germania, in timpul celui de-al doilea razboi mondial, urmata de monitorizarea spoliatoare a Uniunii Sovietice. In anii 70 am intrat in relatia cu FMI, denuntata la inceputul anilor 80. Dupa 1990, Romania a intrat in sistemul de monitorizare al Consiliului Europei, apoi in relatia NATO – UE. reluand, in acelasi timp relatia cu FMI. Sigur ca aceste forme de “monitorizare” nu pot fi comparate intre ele. Unele, precum relatia cu organismele europene si euroatlantice au fost, neindoielnic, benefice natiunii noastre.

Cu foarte rare exceptii, concentrate, mai ales, in dorinta de unire a provinciilor romanesti, nu a existat un proiect national original. Proiectele nationale asumate de clasa poltiica romaneasca dupa 1990 constau, mai ales, in aderarea la unele proiecte europene si euroatlantice.  Toata aceasta realitate istorica a creat clasei politice romanesti un anumit tip de comportament, mai degraba reactiv si lipsit de curaj (iar uneori chiar de demnitate) in relatiile internationale, decat activ. Iar in plan intern, cel mai adesea, in dialogul politic se intercala – in mod real sau imaginar – o instanta internationala, fie ca era vorba de un organism multinational, de o institutie financiara internationala sau de o ambasada. Argumentul validitatii unei politici sau a credibilitatii unei guvernari este, cel mai adesea, cautat nu la noi acasa, cum ar fi firesc, ci in strainatate. Iar regulile reformatoare pe care le-am urmat, cu jumatati de masura, cu tergiversari si cu sacrificii, au fost mai mereu sugerate din strainatate. Pana si in ce priveste Revolutia romana, sentimentul general este ca ea a fost rodul unor tendinte geopolitice si nu o reactie spontana, disperata si, de aceea, curajoasa, a tinerimii romane.

Eu nu cred ca exista culturi mari si culturi mici. Culturile nu se masoara cu metrul de la Sevres, precum muntii, ci in profunzimi, ca fantanile. Or ca sa simti adancimea unei fantani, racoarea si limpezimea ei, trebuie sa-i gusti apa. Cu alte cuvinte, sa o cunosti. De aceea, cred ca nu exista culturi mari sau mici, ci culturi pe care le cunosti si culturi pe care nu le cunosti. Dupa aceea, abia, se pot face evaluari. Tot astfel si in ce priveste relatiile politice. Pot da exemple nenumarate de state mici si mijlocii respectate in lume, mai mult decat proportia pe care o dau in fluxurile economice internationale.

Imi doresc ca in anul 2014 si in cei care urmeaza sa ne definim propriile proiecte nationale. Am evocat, deja, principiul “Politica prin politici”. Ca sa putem avea locul drept pe care Romania il merita printre statele lumii, trebuie sa avem ceea ce germanii numesc Weltanschauung, adica o viziune despre lume. Care inseamna sa ne asumam istoria recenta, sa ne situam corect in realitate si sa definim proiectele nationale. Si in plus, sa nu ne credem nici mai grozavi decat suntem, dar nici mai umili, lepadand orice complex de inferioritate. Ci exact cum suntem, nici prea-prea, nici foarte-foarte, niciodata creind, in perioada crestina, epicentrul vreunul imperiu, aflati, mai-mereu, la periferia altora, dar rezistand totdeauna, si unici prin “vazduhul tamaiet” , cum spune poetul, al ortodoxiei crestine si al latinitatii noastre.

628 Responses to “Urarea mea pentru 2014: Sa ne lepadam de orice complex de inferioritate!”

  1. Mihail spune:

    @Adam Mares,

    Nici nu stii ce pierzi..uite eu ma risc !
    Nici nu ma deranjeaza daca se uita de sus, daca are cautatura unei printese.
    Daca chiar este o printesa ?
    Oac-oac ! :)

  2. Adam Mares spune:

    @mihail
    Nu-ti stric nimic, da-i inainte! :-) Pe mine oricum nu ma place!

  3. Filip g spune:

    @Adam Mares,
    dece o bagi pe ema in gasca “curve pocaite”,e prietena ta,tocmai se confesa ca poate numara pe degete……….?

  4. cris spune:

    @ adam

    nu, ai interpretat gresit, ma deranjeaza excesul de romantiozitate pe seama dialogului dintre altzii: disruperea dialogului dintre altzii pe teme centrate pe relatia dintre voi doi si preferintele voastre personale, acesta este un blog, nu o vitrina in care toata lumea sa admire relatia dintre voi.

    @ Mihail

    Nu mai putin ma ciocnesc de unele din cele spuse de tine, ceea ce inseamna, pentru mine, prilejul de a invatza si alte lucruri, de a cunoaste alte perspective. cam asta este, disputa este la nivel de ginduri, nu la nivel personal, si e prilej de crestere nu de injurii. Da, este un nonsens sa te crezi furat atunci cind doar obectele se pot fura: Daca daruiesti cum te-ai putea plinge ca ti s-a furat, asa ceva se face numai in momentul in care imprumuti poate, si consideri ca celalalt a fugit cu ceea nu i-ai daruit ci este al tau. caci un furt la propriu nu poate exista – nu poate nimeni sa intre in sufletul tau neinvitat si sa te fure de ceea ce esti ( nu conteaza ce face viatza din tine ci ceea ce faci tu cu ce face viata din tine).

  5. Adam Mares spune:

    @filip g
    Glumeam! :-) @emi a spus ca poate numara pe degete experientele pur sexuale, dar n-a inteles mai nimeni. Restul era…love, love, love! :-)

  6. Adam Mares spune:

    @filip g
    Rationamentul e corect, dar scoate-i pe liberalii aia de la borcanul cu miere! Poti? Parerea mea este ca Antonescu ar fi vrut de mult sa faca asta, dar n-a putut. Si el depinde de ei.

  7. Adam Mares spune:

    @cris
    Sunt usor coruptibili ceilalti, altfel si-ar vedea de dialogul lor pe alte teme. :-) Dragostea e molipsitoare, vorba lui @emi. :-) Ma bazez pe tine sa-i tii captivati de problemele social-politice si filosofice! :-)
    Si ai grija, @mihail ti-a pus gand rau! :-) Si nu ne duce pe noi in ispitaaaaaaa!….. Amin! :-)

  8. Filip g spune:

    @VV,
    organizati o cheta pentru un fotograf sa-l scoata pe Ponta din penibil!
    http://www.pesurse.ro/2014/01/02/guvernul-ine-la-secret-fotografia-unui-ministru-li/

  9. Pacala spune:

    mihail
    multa filozofie, trandafiri. si altele. si @cris te va iubi :)
    te-ai otarat la mine, acum la @adam

  10. Mihail spune:

    @Cris,

    ..ma cam doare ce ai scris tu acum….insa nu ma dezic de ceea ce am invat de la tine !
    Multumesc frumos ! :)

  11. Mihail spune:

    @Adam mares,

    Cris stie foarte bine ca glumeam, cu toate ca nu neg ca-mi place.
    Imi plac doamnele inteligente si sofisticate, sensibile si romantice. Personal, m-a cucerit atunci cand a vorbit despre tacere.
    Putini sant cei care inteleg acest “fenomen”.
    In rest…cine nu are alaturi o femeie inteligenta si rafinata….sa caute!
    Subliniez, Adam …glumeam .

  12. Mihail spune:

    @Pacala.

    Doamne fereste…nu as indrazni o clipa sa ma otarasc la tine.
    Chapeau bas !
    Te rog sa ma ierti….nu am intentionat asta.
    Cat despre love storiul cu Cris (iti mai amintesti filmul?) ea in State, eu aici…n-amparale de aeroplan. :)

    PS: Cris, imi cer si tie iertare. Iti dai seama, acum, ce pasiuni ai stanit ? Cati barbati erau cu ochii pe formele tale ? Nici vorba ca emi sa fi fost printesa blogului…..:)

  13. Adam Mares spune:

    @mihail :-)
    https://fbcdn-sphotos-d-a.akamaihd.net/hphotos-ak-frc3/1546226_698354793529791_1754597707_n.jpg

    Chestia cu tacerea mi s-a parut foarte banala. Cat despre romantism…, cred ca i se intampla cand bea cate-un pahar cu vin. :-)

    PS. Daca vrei ceva frumos despre taceri, citeste-l pe VV. :-)

  14. Pacala spune:

    @mihail
    eu intrebam doar :)
    ai poze cu cris?

  15. Pacala spune:

    adam
    ei ce sa spun, doar tacerile tale cu @emi poduc orgasme cosmice, ale altora sunt banale ;)

  16. Filip g spune:

    http://agroinfo.ro/vocea-fermierului/vocea-fermierului-da-i-doamne-cui-ai-mai-dat-ca-cel-ce-nu-are-e-invatat
    Cum creaza ministrul Constantin categorii de cetateni unii de rangul 1 altii de rang 2
    La fel e si la apicultorii Asociati si Neafiliati,asa se creaza diferente intre cetatenii.Unii au drepturi in schimb altii au obligatii.Inclusiv obligatia de a se asocia.

  17. Adam Mares spune:

    @pacala
    N-am spus ca tacerile lor ar fi banale, momentele astea nu sunt banale pt cei care le traiesc, cand le traiesc. Banal era ce a spus despre asta. Pricepi? :-)

  18. Pacala spune:

    Adam
    Da bre, tu un esti un traitor senior de emotii si @ mihail e novice. Bre, ai zurgalai la creier? Vrei sa iti citez corcoduse de ale tale de aici? Baga si tu argumentatii cu staif – da, ma repet… :)

  19. Pacala spune:

    Filiph
    Lasa coane, ca ei stiu mai bine… nimika. Ca scriu si eu si degeaba… o sa vada ei

  20. Filip g spune:

    http://agrointel.ro/17154/fermierii-luati-la-intrebari-statisticienii-le-calca-pragul-sa-le-numere-animalele-si-pamanturile/
    Ori cum ai numara ,da cu virgula.
    Important e cine numara si care trebuie sa fie numarul final.

  21. Mihail spune:

    @Pacala,

    Evident ca am..dar nu dau la nimeni….nici macar mie ! Na !

  22. Pacala spune:

    Mihail
    Esti un egoist. :)
    Na, ti-am zis-o

  23. Mihail spune:

    @Adam Mares,

    Presupiun ca daca postarea cu si despre “tacere era semnat de catre emi, ajungeai in Nirvana.
    Okay, asa lipsit de substanta, de ce vrei tu, pe mine randurile ei m-au impresionat, m-au miscat.
    Uite, arata-mi tu o postare de a lui emi care sa ma lase paf si eu recunosc !
    In rest eu cred ca este romantica si cand bea paharul ala de vin si cand nu.
    Nu vrei sa intrebam ?

    @ Pacala,

    nu au “orgasme cosmice”…ci orgasme casnice !

  24. Mihail spune:

    @ PACALA,

    Aha.

  25. Adam Mares spune:

    @mihail
    Nu-i vorba ca @emi spune lucruri extraordinare in amorul nostru, si nu asta e important in dragoste. Dar mi le spune personalizat si cu caldura. :-)

  26. Mihail spune:

    @ Adam Mares,

    Mie asta mi-a placut nespus, a vibrat in sufletul meu…m-am regasit pe mine, pierdut prin iarba ”

    ” daca tu stil despre ce fel de tacere vorbeam, e aceea de dimineatza de imediat dinaintea rasaritului, aceea cind ochii vorbesc, aceea a dansului, ori a miinilor care se odihnesc, ori mingiie, aceea de cind te asezi in iarba iti pui miinile sub cap si simti cerul si lumina cu ochii inchisi, aceea a zimbetului ori a lacrimei, aceea a pasului, ori a fintinilor, aceea pe care o mirosi primavara cu iasomia, aceea care iti intra in piele cu ploaia…atunci da, tacem impreuna. Daca nu, tacem pe limbi diferite. “

  27. Adam Mares spune:

    @mihail
    Intreab-o tu, eu nu ma bag. :-)

  28. Adam Mares spune:

    @mihail
    Citeste ce a scris Anca despre culcat in iarba. :-)

  29. Mihail spune:

    Nota:

    Cautand postarea lui Cris, am dat peste una de-a lui Tiberiu. Ca iar ma injura nu este o noutate, insa ma eticheteaza ca as fi antisemit.
    Ce intelegere are acest domn, ce analiza lucida….
    Eu am tot luat apararea evreilor in ultima perioada, am afirmat, sus si tare, ca-i admir, ca nu ma dezic de ei, ca-mi plac.
    In plus, am spus ca colaborez cu o companie mare din Israel.
    Ca sa vezi ce a inteles.
    …Sa fi fost matafoxat ???

  30. Mihail spune:

    @Adam mares,

    Odata, ca stiu eu foarte bine cum este cu dormitul in iarba, cum este sa stai sa o auzi cum creste.
    Apoi…tot imi amintesc de “Slendoare in iarba” . Filmul.

  31. Adam Mares spune:

    @mihail
    Da, filmul e o drama. :-(

  32. tudor spune:

    Salut!
    Fiindca vad ca VV nu a raspuns niciuneia dintre provocarile mele de ieri
    si observind ca, in trecere, recunoasteti importanta educatiei in devenirea societatii romanesti

    doresc sa va provoc pe aceasta tema!

    constat ca va limitati la sabloane gen : invatamintul este o prioritate, scoli profesionale, invatamint superior care produce de dragul productiei si tot asa;
    nimic de substanta, copiii!

    de ce nu faceti pasul urmator?

    daca de la partidul liberal n am nicio pretentie, de la voi am!

    • @ tudor

      Eu cred ca in ce priveste educatia, cel mai important lucru ar fi sa se faca niste reguli care sa nu se mai schimbe in fiecare an, sa zapaceasca de tot lumea.

  33. Adam Mares spune:

    Mai @tudor, asta-i substanta, fiindca astea sunt bubele: absolventii de liceu (semi)analfabeti nu au nicio pregatire profesionala = asistati social. Absolventii de facultate slab pregatiti sau cu specializari inutile (din cauza felului in care se finanteaza invatamantul superior) = absorbtie dificila pe piata muncii, rezultate slabe.

  34. Mihail spune:

    @tudor,

    Ia uite…gandim identic:

    NICI EU NU AM NICIO PRETENTIE (sau asteptare) DE LA PNL !!!

  35. Adam Mares spune:

    @tudor
    Sigur, mai sunt si alte probleme in invatamant. Una dintre ele: remuneratia profesorilor.

  36. tudor spune:

    @Mihail
    @Adam
    … si nici nu se tavalesc prin iarba , warren beatty si annette bening;
    splendoarea in iarba se refera la versurile unui poet american (al carui nume mi scapa, vorba lui toparceanu) recitate in film etc

  37. Adam Mares spune:

    @tudor
    Alta problema: grilele de evaluare. Instructia elevilor nu consta intr-un portofoliu de hartii de sters la fund ale profesorilor.

  38. tudor spune:

    @Adam

    Si cum vrei sa rezolvi problema?

  39. tudor spune:

    @Adam

    Nu aceea i substanta, acelea sunt doar efectele.

  40. tudor spune:

    @Adam

    Grilele?

    minor! :)

  41. tudor spune:

    @Mihail

    Daca n am pretentii de la liberali, de la ceilalti, nici atit!

  42. Adam Mares spune:

    @tudor
    Wordsworth

  43. tudor spune:

    @Adam

    Vrei sa te ajut? :)

    Uite: toata lumea este cu “educatia prioritate nationala” in gura, de acord?
    Bun!

    Dincolo de atitudinea de atirnatori la buget ( ca cit sa fie , ca procente din pib etcetc), ce se poate face?

  44. Adam Mares spune:

    @tudor
    Eu ti-am spus ce trebuie facut, ce trebuie schimbat. Daca ti se par lucruri minore, treaba ta.

  45. Adam Mares spune:

    Iar actrita e Natalie Wood. :-)

  46. Adam Mares spune:

    @tudor
    Pana sa ajungem noi la invatamant privat de calitate, tot de bugetul national depindem. Cel putin pt salariile profesorilor.
    Se mai pot face parteneriate cu firme si companii pt finantare.

  47. tudor spune:

    @Adam

    Da, am gresit, Natalie Wood, evident.

    Ma gindeam la Bugsy, tot ma gindesc sa l revad, de vreo doua luni.

    Problemele sunt minore, fiindca iti scapa esentialul.
    Ca sa continui provocarea: va scapa esentialul! :)

  48. tudor spune:

    @Adam

    Hai ca incepi sa te apropii :)

  49. Adam Mares spune:

    Adica managerul unei institutii de invatamant cere bani de la o firma pt a-i da forta de munca. Absolventii se angajeaza si ei cu contract ca vor merge acolo pe o perioada de… dupa terminarea studiilor.