Istoria romanilor a fost un lung sir de monitorizari. La inceput a fost relatia de suzeranitate cu Imperiul Otoman. Sute de ani tarile romane nu au avut, in fapt, propria politica externa, nu au putut desfasura propriul comert exterior ceea ce a intarziat enorm formarea burgheziei, nu au avut armata regulata si, in mod corespunzator, o casta militara. Odata cu slabirea autoritatii Imperiului Otoman si reinstalarea, dupa regimul fanariot, a domnilor pamanteni, au aparut Regulamentele Organice. Dupa monitorizarea otomana a aparut, asadar, monitorizarea tarista. Apoi, in peajma Unirii principatelor, a fost creata Comisia Dunarii. Catre sfarsitul veacului al nouasprezecelea, Romania a aderat la Tripla Alianta. Ei i-a urmat, in perioada interbelica, controlul unor mari trusturi internationale asupra unor sectoare economice prin regimul concesiunilor. A urmat, apoi, relatia cu Germania, in timpul celui de-al doilea razboi mondial, urmata de monitorizarea spoliatoare a Uniunii Sovietice. In anii 70 am intrat in relatia cu FMI, denuntata la inceputul anilor 80. Dupa 1990, Romania a intrat in sistemul de monitorizare al Consiliului Europei, apoi in relatia NATO – UE. reluand, in acelasi timp relatia cu FMI. Sigur ca aceste forme de “monitorizare” nu pot fi comparate intre ele. Unele, precum relatia cu organismele europene si euroatlantice au fost, neindoielnic, benefice natiunii noastre.
Cu foarte rare exceptii, concentrate, mai ales, in dorinta de unire a provinciilor romanesti, nu a existat un proiect national original. Proiectele nationale asumate de clasa poltiica romaneasca dupa 1990 constau, mai ales, in aderarea la unele proiecte europene si euroatlantice. Toata aceasta realitate istorica a creat clasei politice romanesti un anumit tip de comportament, mai degraba reactiv si lipsit de curaj (iar uneori chiar de demnitate) in relatiile internationale, decat activ. Iar in plan intern, cel mai adesea, in dialogul politic se intercala – in mod real sau imaginar – o instanta internationala, fie ca era vorba de un organism multinational, de o institutie financiara internationala sau de o ambasada. Argumentul validitatii unei politici sau a credibilitatii unei guvernari este, cel mai adesea, cautat nu la noi acasa, cum ar fi firesc, ci in strainatate. Iar regulile reformatoare pe care le-am urmat, cu jumatati de masura, cu tergiversari si cu sacrificii, au fost mai mereu sugerate din strainatate. Pana si in ce priveste Revolutia romana, sentimentul general este ca ea a fost rodul unor tendinte geopolitice si nu o reactie spontana, disperata si, de aceea, curajoasa, a tinerimii romane.
Eu nu cred ca exista culturi mari si culturi mici. Culturile nu se masoara cu metrul de la Sevres, precum muntii, ci in profunzimi, ca fantanile. Or ca sa simti adancimea unei fantani, racoarea si limpezimea ei, trebuie sa-i gusti apa. Cu alte cuvinte, sa o cunosti. De aceea, cred ca nu exista culturi mari sau mici, ci culturi pe care le cunosti si culturi pe care nu le cunosti. Dupa aceea, abia, se pot face evaluari. Tot astfel si in ce priveste relatiile politice. Pot da exemple nenumarate de state mici si mijlocii respectate in lume, mai mult decat proportia pe care o dau in fluxurile economice internationale.
Imi doresc ca in anul 2014 si in cei care urmeaza sa ne definim propriile proiecte nationale. Am evocat, deja, principiul “Politica prin politici”. Ca sa putem avea locul drept pe care Romania il merita printre statele lumii, trebuie sa avem ceea ce germanii numesc Weltanschauung, adica o viziune despre lume. Care inseamna sa ne asumam istoria recenta, sa ne situam corect in realitate si sa definim proiectele nationale. Si in plus, sa nu ne credem nici mai grozavi decat suntem, dar nici mai umili, lepadand orice complex de inferioritate. Ci exact cum suntem, nici prea-prea, nici foarte-foarte, niciodata creind, in perioada crestina, epicentrul vreunul imperiu, aflati, mai-mereu, la periferia altora, dar rezistand totdeauna, si unici prin “vazduhul tamaiet” , cum spune poetul, al ortodoxiei crestine si al latinitatii noastre.
@tudor
Faci mishto de mine!
@tudor
Vrei sa ajungi la gratuitatea invatamantului, stiu, dar nu poti sa faci invatamant cu plata in preuniversitar. Asta inseamna analfabetism.
In invatamantul superior asta nu rezolva problema decat partial. Ia intereseaza-te si vezi proportia dintre studentii bugetari si cei cu taxa.
@tudor
Cei bugetari sunt putini, cei multi sunt la taxa. Universitatilor le convine, pt ca nr de studenti, cat mai multi = bani din taxe, dar si bani de la buget. Pe piata muncii e jalnic, fiindca e inflatie de detinatori de diplome fara pregatire adecvata.
Aia care cerea cadouri de la elevi era directoare la o scoala privata. Iti dai seama unde am ajuns?!?!
@Adam
Nu fac mishto, pe cuvint!
Uite cum va eu, pe scurt.
Dar vreau sa ma ajutati si voi, d aia va provoc si nu fiindca as fi mai destept!
Asadar:
Plecam de la resurse, financiare si umane.
Financiare: bugetul centralizat aloca atit cit poate, sa speram ca din ce in ce mai mult.
Spunem ca invatamintul este prioritate nationala?
Foarte bine!
Atunci sa procedam in consecinta!
Asta implica faptul ca, dincolo de sloganuri, sa propunem masuri concrete pentru atragerea altor resurse; si nu doar private.
Sunt foarte multe posibilitati, in postarea viitoare voi mentiona citeva.
@tudor
Concret am vorbit si eu, ce ti-am spus sunt tot masuri concrete.
Daca mie, ca Universitate, imi dai bani de la buget in functie de nr. de scolarizare, atunci si pe mine ma intereseaza cantitatea studentilor, nu calitatea.
Bani, asadar:
este invatamintul prioritate nationala (IPN) ?
- prin lege, marim deducarile pentru donatiile care merg catre invatamint, de la 2% cit sunt cele cu titlu general, la 5% pentru invatamint, dar cu stabilirea clara, tot prin lege, pentru ce pot fi cheltuiti acei bani (despre asta, in alta parte);
- scutim de taxe toate donatiile sau alte transferuri care se fac in beneficiul invatamintului ( case, terenuri, mijloace de transport etc)
mai sunt o groaza, revin
@ tudor
Nu poti da mai mari deduceri la invatamant decat, de pilda, la sanatate. Sau decat la sustinerea varstei a treia. Iar daca faci scutiri de taxe, habar n-ai cat de inventivi vor fi romanii.
Ceea ce propun eu este o viziune generala si flexibila, si nu doar o discutie despre cum sa fie impartit bugetul, asta as vrea sa intelegi
@TUDOR
Cred ca impreuna am face o strategie buna.
Impreuna, dar nu doar tu si eu
Ideea este nu doar sa aduc mai multi bani in sistem, dar si sa i cheltuiesc mai eficient
Si o sa ti spun si cum
Bani: sunt primarii care au bani;multi.
Au facut scoli, le au vopsit, au cumparat mobilier etc;
mai mult nu pot face, pe actuala legislatie.
Ce ar mai putea face cu banii, daca le ar permite legea?
Cine subvenţionează învăţământul, va dori să-l şi controleze.
De exemplu, acum în şcoli, se face prea multă politică, pentru că astfel se obţin fonduri de la Buget.
Dacă Facultatea de medicină este sponsorizată de farmacişti, vor rezulta medici care să te îndoape cu hapuri de care nu ai nevoie.
5% din impozitul pe profit redirecţionat spre învăţământ, ar fi într-adevăr o soluţie inteligentă, dacă într-adevăr fondul respectiv ar fi folosit pentru învăţământ.
conceptia asta despre capitalistii cei hapsini, un fel de moguli ai invatamintului (puscariabili, desigur) ……
Ideile noastre sunt bune. Strategia trebuie sa aiba 2 componente:
- una care tine strict de legea invatamantului
- alta care vine dinspre ministerul Economiei si Finantelor.
Desigur, exista si posibilitatea ca cel care doneaza sa si dispuna, de ce nu?
Astfel, sa spunem ca @Pacala, dupa ce va cistiga la loto, sa lase ceva dupa el: constituie un depozit pentru al carui venit viitor el va dispune pentru viitor astfel: in scoala in care a invatat sa fie adus un profesor de matematica foarte bun care va fi platit cu 3000 euro/luna, in plus fata de salariul de la stat. Dar respectiva catedra se va numi “Pacala”, iar profesorul va fi selectionat potrivit criteriilor stabilite de donator.
@Adam
NU 2 componente, ci nenumarate componente.
vor determina si evitarea pericolului ca cineva anume sa obtina controlul.
Aceste nenumarate componente , prin nenumarabilitatea lor
Te rog, fara ministereeeeeeeeeeeee
Elementele principale sunt:
- copiii si familiile lor
- comunitatile
-societatea , in ansamblul ei, ca principal actor si beneficiar
Dacă nu se amestecă în programa de învăţământ e ok. Dacă însă profesorul ales de el propovăduieşte băsismul, sau alt curent politic sau ideologic…
Ies sa plimb catelusa.
Revin
Fi v ar basescu ar dreaq, discutam chestiuni serioase aici?
@tudor
Inteleg ca te enerveaza ministerele, dar din Parlament si de la ministere vin legislatia si implementarea ei.
Fara vointa politica nu se poate face nimic. Latram la luna, precum catelusa ta.
@mihail
http://youtu.be/VSWnWC58z7U
Pe mine mama m-a învăţat să tac la masă, că nu-i frumos să vorbeşti cu gura plină…
tudor
Cumplită temă! Felicitări!
Ai dreptate, elementele principale sunt cele spuse de tine. Din păcate realitatea actuală este deja tristă, în învățământ au rămas din ce în ce mai puțini profesioniști și din ce în ce mai mulți impostori. Asta-i una.
Alta ar fi că nivelul părinților este în general sub orice critică și nu te poți baza pe cei mai mulți dintre ei pentru a urni lucrurile. Până la urmă tot în sarcina profesorilor ar rămâne educația reală, adecvată și profesionistă a fiecărui elev în parte, în cazul în care s-ar hotărâ odată societatea românească să facă o educație adevărată.
Mai rămâne ca actor consacrat în ecuație comunitatea. Dar ce te faci cu faptul că factorii determinanți din comunitate sunt majoritar aleși dintre părinți, mulți la nivelul celor amintiți mai sus, dovadă multitudinea de politicieni și funcționari publici agramați și ineficienți de la noi, care iau de peste douăzeci de ani măsurile aberante pe care le cunoaștem cu toții și care au dus la situația dezastruoasă de acum.
Cel mai cumplit efect al harababurii instituționalizate din învățământ este faptul că mare parte din procentul de elevi valoroși, actuali sau foști, s-a plafonat inevitabil în fața obiceiului prostesc de a amesteca de-a valma, în aceeași clasă, copii dotați cu copii mediocri și cu copii incapabili până la nivel patologic, sub falsa lozincă a evitării discriminării.
@ Kronstadt
Ai dreptate, prestigiul e o problema pentru educatia de azi. Cand eram copil invatatorul Cristea de la scoala mea, veteran de razboi, era unul dintre cei mai respectati oameni din oras. Iar profesorii mei au fost extraordinari. Mi-o amintesc pe Ana Arghiroiu, Dumnezeu s-o odihneasca, de limba romana, ce gramatica am invatat de la dansa in scoala primara o stiu si acum. Sau Claudia Balanuta, de chimie-biologie, sora actritei Leopodina Balanuta. Si altii, multi altii.
Tudor
In primul rand reforma invatamantului trebuie sa vina din finalizarea studiilor, in scoli de meserii, firme. A doua trebuie sa vina din elimnarea 60% din materie si inlocuirea ei cu chestii practice.
Si pentru tine, crede-ma ca daca castig la loto milioane de euro si as putea finanta o catedra, as cere sa vina nu cei mai geniali profesori ci cei care pot transmite copiilor o materie aplicabila la viata. Si nu sunt sigur ca as finanta ceva ce exista. As finanta profesori care sa ii invete pe cei mici lucruri utile.
Asta imi place:
http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/omul-universal-al-anului-101610.html
@pacala
Cred ca tu ai trece in cealalta extrema si n-ar fi bine. Nu putem creste doar roboti, exista lucruri inutile practic, dar care formeaza caracterul, educa sensibilitatea, cultiva valorile umaniste.
Si daca mama ta asa te a educat asa, de ce nu procedezi in consecinta?
Toti aveti dreptate.
Ideea este ce putem face oricit ar fi de greu si nu din ce cauza nu putem face.
Despre vointa politica … aceasta se impune: niciodata in istorie puterea n a cedat decit atit cit a fost obligata.
Cred ca eu sunt cam inutil pe blogul asta, asa ca va rog sa ma scuzati, am foarte multa treaba.
@Pacala
Desigur, asa cum am spus, donatorul ar fi liber sa dispuna, dupa cum nici elevii nu ar trebui obligati sa mearga in turma la cursurile despre importanta lucrurilor mici.
@all
Cind spunem flexibilitate trebuie sa fim consecventi, adica flexibili pina la capat, si nu cum liberalii sunt consecventi doar cu numele
Asa…
prin flexibilitatea de care vorbeam l as putea implica in sistem si pe @Filip.
Cum?
Din fondurile atrase ii dau niste bani sa invete apicultura citiva copii, daca permit conditiile naturale.
Daca, anual, doar unul singur dintre acei copii va deveni apicultor, iar alti trei vor creste albine pentru familiile lor, peste 20 ani s ar stringe ceva, nu?
@Adam
Ai dreptate, vorbim de educatie, nu doar de scoli de meserii.
De asemenea, scoala ar trebui sa scoata si buni cetateni, nu doar chelneri si nu ai stiu ce zicea basescu. Timpitu!
erata: liberalii liberali doar cu numele.
Scuze
@Pacala
Intimplator am cunostinta despre niste experiente chiar interesante despre scoli de meserii private.
Una dintre ele mi se pare elocventa.
Iti povestesc?
Îl faci pe Filip profesor şi pe Adam apicultor? Asta e rotaţie de cadre? Ce noroc că nu te bagă în seamă nici caţeluşa ta!
@VV
@Tuturor prietenilor blogului
Asa cum a anuntat azi Codrin Stefanescu basistii au declansat un atac masiv pe media virtuala, ceeace constatam si aici.Trebuie sa le dam o replica pe masura marsaviei si nesimtirii lor traditionale. Acesti indivizi josnici nu cunosc nici o limita si infesteaza blogul cu o maculatura in care ura , xenofobia si antisemitismul desantat se revarsa in valuri de otrava.
S-a depasit demult orice masura.
Am apelat in repetate randuri fara rezultat la @VV pentru a pune stavila acestor barbarii.Cred ca este timpul sa ne adresam acelor factori care ii pot baga in sperieti : organizatiilor evreiesti si ambasadei SUA.
@ tiberiu
Nu stiu daca in ce priveste pe basisti ambasadele sunt cel mai bun loc unde sa te plangi. In general nu cred ca trebuie sa ne plangem. Astia sunt oameni care si’au vandut sufletul fortelor raului, lupta e grea, Eu nu pot pune singur stavila acestor barbarii. Nu din neputinta. E ca si cum ai incerca sa muti mai mult pepeni decat poti sa cari cu doua maini.
@VV
Da, si eu m-am gandit la cruzimile din Cartea soaptelor, si acolo sunt tuse naturaliste, dar esentialul e in alta parte.
Asa este, nu luati in seama.
Va imbratisez pt minunatiile scriitoricesti.
@VV
De la un punct incolo, pe mine m-a amuzat, m-am gandit ca daca doamna crede ca cersetorii dvs sunt vulgari, nu stie nici macar ce e vulgaritatea. Despre dimensiunea mitica si culturala a lor nici nu mai are rost sa vorbim, doamna e complet oarba.
@emi
http://youtu.be/WPjNphbbla0
http://youtu.be/p8sFNet8VEE
http://youtu.be/3MMEKRAZiBY
http://youtu.be/Kx0aXKl2QDI
Domnule Vosganinan,
Mi-am prelungit sederea in Bucuresti, asa ca nu mai plec pe 6 ci pe 9, deci daca aveti timp ne putem vedea la o cafea pe 7 sau 8.
@emi
Cel mai greu pe lume este sa inveti sa pleci.
@ tudor
ma abtin sa ma refer la sistemul de educatie in genere .
Am sa dau un exemplu pe care-l cunosc bine, cel postuniversitar medical, rezidentiatul. Modelul american. Spitalele sunt interesate sa isi formeze programe de rezidentiat. Posturile de rezidenti sunt subventionate. Avantajul spitalului este insa mai important decit subventia: munca in sine o fac rezidentii care sunt platiti nici la sfert fatza de medicul plin, iar cind vine vorba de munca, desigur e munca – am apucat sistemul cu 120 ore/saptamina, ceea ce iti lasa ca sa existi, sa maninci, sa inveti, sa dormi doar o medie de 6 ore pe zi – aceasta munca produce venit spitalului din plata de la asigurari (daca eu ca medic plin aduc spitalului18 dolari la un 50 de centi ai mei retur de la asigurare, muncind cam 70-80 ore/saptamina in medie, pentru un resident profitul spitalului cu program de rezidentiat e implicit mult mai mare – are forta de munca ieftina)
Exista desigur potential de abuz – rezidentul munceste, spitalul incaseaza si sa nu existe niciun fel de educatie reala. De aceea se face acreditarea programului/spitalului la anume interval de timp (3 ani daca-mi aduc bine aminte). Sistemul este atit de complex incit nu ai cum sa-l sari ori sa stringi repede hirtioare cu 2 zile inainte sa vina comisia de acreditare, Sunt evaluari standard semianuale sau anuale, pe baza materiala oferita, chestionare catre rezidenti privind calitaea programului, examene anuale pe care le iau, etc – imposibil sa intru in amanunte, am lucrat la un asemenea dosar de reacreditare care a avut cam jumatate de metru grosime in final, pe date strinse in trei ani. Se analizeaza de catre echipa de acreditare, si daca nu sunt implinite anume standarde programul e pus in perioada de proba de un an ca sa-si rectifice problemele si e revizitat. Nu a facut acest lucru, este inchis. Dar si numai notiunea ca e pus in proba afecteaza – nu mai sunt rezidenti interesati in acel program ( piata libera, e un sistem de matching intre rezidenti si spitale, de optiuni, cu totul diferit de brambureala comunistoida din rezidentiatul romanesc) – deci interesul spitalului, ca sa obtina in continuare fortza de munca ieftina este sa ofere calitate a training-ului. Nu este gluma cu acreditarea – Johns Hopkins, adica un spital de renume, a fost pus in “probation” acum ceva ani si a iesit cu greu din asta.
Ce vreau sa spun este ca se pot creea in orice domeniu avantaje gazdei celui care invatza, dincolo de subventie, stimulente, dar si ca acest sistem implica un control permanent. Ca este medicina, ca este scoala profesionala care are contracte de acest tip, de practica, cu diverse companii, ca este sa zic studentul la drept care sa aiba deja facilitate din universitate acest tip de practica in judecatorii ori cabinete notariale/ avocatesti, etc.
O alta sursa importanta de venit este munca de cercetare – aici nu este subventie ci grant. In conditii universitare, de pilda, un profesor cam e presat si sa aduca granturi si sa integreze studenti in munca la acestea., salariile lor depind de asta – acum am doua granturi in lucru, nu ma afecteza pe mine direct partea de bani, eu am practica mea, dar daca cea care este strict in functie de educator ca partener al meu nu cistiga aceste granturi ramine la doua treimi din salariu si e in pericol sa-si piarda postul. Iar granturile sunt de toate felurile de la cele de stat la cele de la companii private. Sa vorbim deci si de faptul ca acest sistem de granturi pentru cercetare trebuie aranjat in Romania?
@ tudor
Un al doilea aspect. integrarea partii de educatie cu practica si transferul de cunostintze intre generatii.
In rezidentiatul american se lucreaza in echipa: 1 -2 studenti – 2 interni – rezident an 2 – rezident senior – fellow (cel aflat in specializare) – medic plin. (spre deosebire de Ro, rezidentiatul este generalist pntru majoritatea, inveti de toate, faci si neurologie si urgentze si terapie intensive, si cardiologie, etc, iar ulterior vine a doua treapta de specializare – fellow-, pe cardiologie, pulmonar, reumatologie etc). Munca este continua, indrumarea continua, educatia continua, iar pe masura ce avansezi in an invetzi de la munca bruta la responsabilitate si coordonare de echipa, invetzi si sa-i invetzi pe altzii, nu doar iti rafinezi propriile cunostintze si experientza. Un model de tip ianus adica. Si iar reproductibil: in momentul in care creezi echipe inter-ani care sa lucreze impreuna la diverse proiecte ori in practica inca de la nivel de studentie sa zic. Sa creezi sisteme de educatie/practica in care sa cresti pe cineva de la munca bruta la cea de coordonare, de la invatzacel la cel care va invatza pe altul.