Iată că recordul precedent al blogului, care era de vreo cinci sute şi ceva de comentarii pentru un articol, a fost doborât. Comentariul precedent a înregistrat neverosimilul număr de opt sute de comentarii. Saltul spectaculos al acestui record îmi aminteşte de un moment al copilăriei mele, în preajma împlinirii vârstei de zece ani, în timpul adică, al Olimpiadei din Mexic. Priveam la finala probei de săritura în înălţime bărbaţi, când, deodată tot stadionul a încremenit, iar crainicul a amuţit. Bob Beamon sărise 8,90 metri, cu vreo şaptezeci de centimentri mai mult decât recordul precedent. El însuşi a evocat, apoi, sentimentul straniu şi înspăimântător, totodată, care l-a încercat în timpul săriturii. Pe de o parte avea impresia că cineva îl saltă şi îl poartă pe umeri, pe de alta, era îngrozit la gândul că va sări dincolo de groapa cu nisip. Unii au pus recordul său neobişnuit pe seama altitudinii înalte. Alţii au socotit-o de-a dreptul miraculoasă, fără nicio explicaţie. Eu cred că a fost şi forţa unei asumări şi a concentrării căci – aţi observat oare? – atleţii nu doboară recordurile în timpul antrenamentelor, ci doar în timpul competiţiilor oficiale, atunci când concentrarea le este sporită şi când energiile celor care îi privesc pogoară asupra lor.
Ce anume, însă, face ca în ultimele săptămâni numărul comentariilor să sporească într-atât? Ar fi facil pentru mine, dar lipsit de modestie şi întrucâtva neadevărat, să spun că asta se întâmplă datorită calităţii articolelor mele. Nu suntem nici în preajma alegerilor sau în momente limită, ca, de pildă, lunile iulie-august ale referendumului de anul trecut, ca efervescenţa şi patimile să înteţească disputele. Şi atunci? Să fie, oare, vorba de faptul că dezamăgirile nasc solidarităţi? Ori că starea de confuzie sau pesimismul creează nevoia dialogului?
Eu sunt încântat că acest club al bloggerilor se transformă într-un adevărat salon, precum cele de elită, ale veacului al nouăsprezecelea. Poate că, într-o bună zi, cei care vor scrie istoria acestor ani, vor socoti că ea nu este întreagă fără pomenirea eroilor acestui blog dintre care aş putea numi pe foarte mulţi, dar nu o fac de teamă să nu neîndreptăţesc, prin omisiune, pe careva. Dacă ar fi să tipărim toate câte s-au scris aici, textele “maestrului” sau comentariile celorlalţi, veţi vedea că suntem în faţa unei serii de peste o sută de volume, însumând zeci de mii de pagini. Volume pe care nimeni nu poate să le sfarme, precum tăîbliţele de lut de la Ninive ori să le incendieze, precum Biblioteca din Alexandria. S-au descoperit arme care să distrugă cetăţi, să îngenuncheze imperii, să spulbere armate şi să ucidă milioane de oameni. Încă nu s-a descoperit o armă care să învingă cartea. Chiar dacă – sau poate pentru că – acest blog a avut, şi el, parte de detractori, de adversari şi, chiar, de ameninţări.
Iar eu sunt cu atât mai mândru cu cât, între timp, maestrul care eram (şi pe care, de aceea, l-am pus între ghilimele) a fost multiplicat într-o confrerie de maeştri. Aş putea să citesc nenumărate comentarii de pe acest blog care sunt veritabile eseuri sau pamflete. Şi, în orice caz, o bogată şi autentică surs de documentare pentru cel care vrea să înţeleagă iluziile şi deziluziile acestor ani. Astfel încât, să omagiem pe toţii maeştrii acestei mese rotunde cum, dincolo de legendă, numai un blog poate deveni.

@ Mihail decembrie 31, 2013 la 12:03 pm
Uciderea fratelui meu nu as numi-o o simpla scapare……
Daca aveau ceva cu mine, trebuiau s-o rezolve cu persoana mea.
NU cu familia mea.
Dar deh, asa cum stim deja, totul se plateste pe lumea asta, chiar de-o fi si peste 50 de ani………
@ All,
La Multi Ani 2014 !!!!!
La multi ani tuturor. Cu sanatate si iubire, liniste si intelepciune.
@Marian Nicolae,
Hai sa-l lasam sa se odihneasca…acolo unde e. Nimeni si nimic, nu-l mai pot aduce inapoi.
Nu are rost ca sa rascolim sufletul tau….
Te rog sa ma ierti, m-am jucat (anterior) putin cu frazele, nu trebuia.
Imi cer iertare !
@ Mihail decembrie 31, 2013 la 12:28 pm
Problemele mele am invatat sa mi le rezolv singur de mic.
Nu va fi diferit nici cu aceasta.
Stai linistit, nu am nimic cu tine.
Iti doresc Un An Nou plin de bucurii, traieste si fii fericit.
Altii au alte preocupari acum la sfarsit de an…….
@VV,
@all,
Sarbatori fericite tuturor prietenilor si neprietenilor acestui blog. Sarbatori fericite mai ales Maestrului nostru , cel mai democrat liberalo-conservator, care ne permite sa scriem toate prostioarele permise. In rest le urez tuturor sa-si consume inteligent tetosteronul si estrogenul in relatiile intime si nu in public.
Sunt fericit ca din cand in cand mai critic, mai laud toate interventiile superinteligente de pe acest blog!Chiar si atunci cand pastrez tacerea zile si saptamani intregi tot ma inspir din replicile voastre minunate.
Oricum, raman acelasi @liberal optimist!
http://www.cotidianul.ro/internautii-catre-ciobanul-ghita-ponta-iti-strica-imaginea-229261/
Astept urarea lui Crin,pentru toti prietenii si nu doar ei…
La multi ani!
Liberale
Sa fii sanatos tu si cei dragi si sa fii iubit
filipg
Crin va da un comunicat
La Multi Ani, stimati compatrioti !
Sa aveti un an mai bun, sa fiti mai sanatosi, mai eficienti si mai combativi
@VV
La multi Ani Buni, domnule!
Sa aveti un an in care sa sa simtiti implinit, cu sanatate si inspiratie.
Multumim pentru generozitate!
http://www.cotidianul.ro/mesajul-lui-crin-antonescu-de-anul-nou-229264/
@VV,
@all,
In 2014 m-ar relaxa un Crin Presedinte si un PM Tariceanu, un ministru al finantelor si al economiei Maestrul! Ce ziceti, nu ar fi cea mai buna echipa de guvernare intro Romanie beata si fara busola sub dictatura basesciana?
@Un liberal optimist,
norocul nu trebuie fortat.Crin presedinte si PNL peste25% la Europarlamentare ar fi perfect.Taranii o sa aiba grija de Ponta,garantez eu.
Azi noapte, pe la patru ( azi, adicatelea) nefiindu mi foarte somn, m a palit o intrebare: cum dreaqu tine socoteala?
Pe gegetele de la maini?
Exclus!are o virsta, un copil ….
Te pomenesti c o avea vreun abac, ceva. Si deodata mi a aparut imaginea unui abac urias, pina spre tavanul inalt, cu bile diferit colorate, dispuse pe nenumarate rinduri.
Si cum numara? si ce numara?
Sau, poate, are raboj si periodic numara crestaturile?
P urma m am gindit ca n mod sigur are un Jurnal in care si noteaza: “draga Jurnalule, astazi da, dar nu se pune”, “sau “draga Jurnalutzule, astazi daaaaa, dar sa ma gandesc bine cite, si iti spun” sau “jurnalule, astazi nu; zero”.
Ar mai fi si varianta moderna, ma gindeam, pe suport informatic.
Oricum, m a luat somnul cu imaginea abacului urias, pe care o fata, cocotzata pe o scara, tot muta bile dintr o parte in alta.
@1 lb 8imist
La Multi Ani, Sanatate si sa ne arate Noul An ca optimismul tau este indreptatit!
@Filip
Sanatate , la Multi Ani si la Multi Stupi plini!
@Pacala
Sa ai viata, bucurii si sperante implinite!
Asta e geniala Ghita il face pe Ponta berbec,il aseaza alaturi de oi pe acelasi palier,Superrrrrrrrrr!
“”Ciobanul îi liniștește pe toți
După criticile din comentarii, Ghiță Ciobanul a lăsat și el un mesaj: “dragi pretini care v-ati suparat pe mine, io nu fac politica, la mine vine multa lume si am poarta deschisa tuturor. Fac poze cu toate oile, dapai cu oamenii :)) imi pare rau ca sunteti nacajiti pe mine va astept pa toti la Jina!”, le-a scris acesta celor care l-au criticat””
@Filip
PNL nu poate face 25% la europarlamentare, fiindca nu este pregatit in teritoriu: sunt promovate si mentinute in functii de conducere persoane neperformante, in foarte multe locuri legatura intre proprii membri de partid si conducerile organizatiilor nu exista ( ma intreba cineva: de ce sa plateasca cotizatie, daca un an si jumatate nimeni nu l a intrebat nimic, iar sedintele se tin pe furis?).
Apoi, nu este un partid serios: in ianuarie se fac doi ani de cind prietenul meu din Tg Mures nu si incaseaza banii pentru materialele promotionale livrate pnl ilfov.
Mda.
@tudor,
La multi ani si tie!
Asculta ce-ti spun,La Europarlamentare cei care au orientari de dreapta voteaza PNL si PDL,dar sunt multi dispusi sa sanctioneze pe Ponta ,acestia voteaza PNL.
Eu astept increzator semnul din partea PNL pentru care sa merite mobilizarea tuturor ce cred liberal.
@all,
Ca sa-l citez pe @tudor, le-as ura tuturor prietenilor acestui blog minunat, sute de stupi, mii de pacienti sanatosi, cat mai multi pesti(ca veni vorba, ieri n-am mai gasit in nicio pescarie trouts), cat mai mult vanat, cat mai multe opree literare, cat mai multe inventii tehnologice,cat mai multi bani din afaceri, cat mai mult testosteron si estrogen, cat mai mult vanat, si desigur, cat mai multa fericire!
Pentru asa ceva exista purtatorii de cuvant.Superrrrrrrrr,Crin nu trebuie sa se implice in astfel de provocari.
http://www.pesurse.ro/2013/12/31/exclusiv—mesaj-de-la-crin-antonescu-dup-informai/
Felicitari Cristina,multa sanatate si un an cu impliniri!
Asti-as liberalii in care eu cred………
http://blog.cristinapocora.ro/intampin-cu-bucurie-si-incredere-anul-2014-sigur-va-fi-un-an-mai-bun/
Este comunicatul lui Crin, pe Facebook, defapt doua :
Crin Antonescu
La pragul trecerii într-un nou an, doresc să le urez tuturor românilor gândurile mele cele mai bune, sănătate, bucurie şi speranța că anul ce va veni va fi mai bun și mai prosper.
Anul ce se încheie a fost unul greu, însă trebuie să fim optimiști și să avem încredere în forța noastră ca popor, că fiind uniți avem șansa de a avea un viitor mai bun. 2013 a fost anul în care, după o perioadă grea prin care România a trecut, am reușit să reparăm o parte dintre nedreptățile făcute românilor și să le oferim speranța pentru o viață mai bună!
În noul an vom continua pe drumul început și ne vom respecta angajamentele asumate în fața românilor care ne-au acordat încrederea lor în 2012. Anul care vine este unul plin de provocări și de momente importante.
LA MULȚI ANI!
LA MULTI ANI PRIETENILOR BLOGULUI !!!!!
Primiţi cu uratul?
Bună sara măi vecini,
Bună sara gospodini,
Bună sara prunci ce staţi,
La fereşti, şi vă uitaţi,
Bună sara tuturor,
Ce-aşteptaţi cu drag şi dor,
Anul Nou cu multe veşti,
Cu belşug şi cu poveşti!
Mânaţi măi, hăi, hăi!
Am pornit din Câmpulung,
Şi-am pus şapte boi la plug,
Din tot satul câte-un bou,
Să urăm de Anul Nou.
Trage plugul, măi Ioane,
Mai la deal şi mai la vale,
Pe la oala cu sarmale,
Şi-l învârte-odată-n loc
Drept pe lângă poloboc,
Să sorbim şi noi o dată
Că-i pârjol pe beregată!
Mânaţi măi, hăi, hăi!
De urat am mai ura,
Dar ni-i că vom însera,
Pe la casa dumneavoastră,
Departe de casa noastra.
Mânaţi măi, nu staţi în drum,
Banii nu vi-i dau acum,
Vi-i depun în cont curent,
Şi vi-i dau prin virament,
Şi să ne vedem cu bani,
LA ANUL ŞI LA MULŢI ANI!
La muți ani domnule senator.
La mulți ani tuturor prietenilor de pe acest blog. Să dea Dumnezeu tuturor românilor mai multă înțelepciune și mai ales, îngăduință unii cu alții, că astea ne cam lipsesc.
@ VV
@ All,
La Multi Ani sa fiti sanatosi si sa va bucurati de ceea ce aveti in viata.
Primim, primim!
Primim si cu numaratul
Sunt un vis!
Va pup!
AM
Cred ca Tudor te iubeste mai mult decat mine. Doar asa
Doar asa imi pot explica inversunarea impotriva mea…
Va doresc la toti sa fiti fericiti, sanatate exagerata si…sa nu fiti, niciodata, singuri.
LA MULTI ANI !
Mihail
@all,
Voi ce ati gatit de Revelion? Eu am ales o Paella cu fructe de mare! Ca de traditionale mi-a iesit pe nas!
Desigur, cu o colectie intreaga de vinuri romanesti de o excelenta calitate!
Il signore a vrut minestra, desi ii facusem involtini si iepure cu prune.
Mi-a pierit foamea…
Urasc din rarunchi mancarea italiana:prea multe amidonoase ,prea multe vinuri tari. Sa nu mai zic nimic de rachiul ala puturos de drojdie de la final!
@ un liberal optimist
de data asta gatesti tu
si te rog sa bei si un pahar de sampanie pentru mine. Sunt de jurna ca de multe revelioane, anul trecut a fost de craciun, de variatie.
@ VV, @all
Pentru voi si cei dragi voua un an bun, sanatate, bucurie, si sa se implineasca tot ce va doritzi.
Urasc iepurele de ferma ca si pasarile de ferma. Ador vanatul si carnea rosie de orice fel!
@cris,
Sa fie convinsa ca peste 3 ore vei avea un pahar de sampanie romanesca ,pus de o parte pe care i-l voi bea eu sau Mike(ginerele meu). Depinde de cine mai poate duce! Tu fa-ti datoria fata de pacientii tai!
E adevarat, ca nu prea stim pe cine mai invitam. De regula persoane singure. Asa se intampla in fiecare an. Pregatim pentru familie dar si ceva portii in plus. Am inteles ca si irlandezii procedeaza aidoma. Mike este irlandez!
Nu ma pricep la vin sau rachiu. Dar pastele lor sunt o solutie pentru vara. Din cauza caldurii si umiditatii, painea mucegaieste in cateva ore.
Involtini sunt din carne de vita, taiata si batuta ca pentru snitel, cu condimente, un praf de branza rasa, un “praf” de patrunjel tocat, o felie stravezie de sunca, rulate (invartite) in forma de sarmale, prinse capetele in scobitori, prajite un pic in ulei cu ceapa, un pic de cognac pentru fragezire, si bineinteles bulion. Se fierbe dupa gust si puterea dintilor, la foc mic, si cate o ora. Niciun amidon.
Mi-e somn. Noapte buna!
Nimic nou sub soare. Romanii fac niste mancaruri excelente(si tu stii asta) din produse mult mai sanatoase. Doar tziganii abuzeaza de amidonoase(paine dospita, paste, cartofi si orez). D’aia sunt atat de grasi si imputiti. Nu-i nimic segretationist , doar o recomandare cum sa mananci sanatos!
Normal, dupa ce ai gatit acele mnacaruri oribile italienesti!
@ un liberal optimist
mutzumesc liberalule, sunt de acord si cu irlandezul sa bea un pahar pentru mine – sunt oameni frumosi si deschisi, cel putin cei pe care i-am intilnit si eu, si foarte bun prieteni.
La multzi ani, sa fii iubit
@cris,
Sa fii convinsa ca asa va fi. Deocamdata am probleme cu cele doua cateluse:cand au inceput pocnitorile au dat navala in casa si s-au ascuns sub patul “Bunicului”. Nu pot sa le scot de acolo nici cu cele mai bune mancaruri delicioase! Cand le invit afara se ascund rapid in cele mai intunecate cotloane. Oricum, noaptea asta tot vor cere sa iasa, fie sa bea apa, fie faca pipi. O sa fim pe faza, cum se zice.
@cris,
te compatimesc,eu eram vesnic de seviciu de sarbatori.
La multi ani!
http://www.youtube.com/watch?v=mObouU6xacs
Emi, tu dormi la spectacol?
Ba, iar chefuiti? La munca dragilor.

Beti si urati-va iubirea.
La multi ani!
Pacala, momentan nu pot sa beau.