Infrastructura rutieră şi căile ferate nu au preţuri asemănătoare la modernizare.

Pentru calea ferate, avem, de exemplu, 11 milioane de euro per Km, având, e drept, şi poduri şi podeţe plus instalaţii (dar poate ajunge pe la 8 milioane).

Pentru modernizarea DN 5 avem cam 3,63 milioane de euro per Km.

Deci calea ferată e de cam 3 ori mai scumpă.

Pe de altă parte, beneficiile sunt incomparabil mai mari pentru exploatarea căii ferate.

Ştiu asta. Şi mai ştiu că obiceiul în UE nu este să-ţi faci singur băutură pentru tine, prieteni şi voie bună. La ei dacă ai alambic atunci eşti mic producător, deci se explică.

Aberaţia este însă şi mai departe de atât. Ştiu pe cineva care are un alambic. Domnia sa a dorit să închirieze alambicul şi altor oameni din comună care nu aveau “utilajul” dar care aveau fructele necesare distilării celor 50 de litrii prevăzuţi de lege… Desigur, închirierea se face în regim comercial, cu chitanţă, PF, şi taxe la stat. Interpretând însă legea fiscală, cei din comună au citit în lege “50 de litri de produs pentru fiecare gospodărie individuală/an” dar au legat cumva alambicul de gospodărie nepermiţând să facă ţuică decât 50 de litri de fiecare alambic.

Nu înțeleg ce sa mai renegociem cu FMI, ca nu mai luam bani de la ei.

Liderul nostru de grup e Puiu Hasotti, care e istoric, nu avocat…

Nu te adresezi nimănui, îți schimbi prietenii.

Ar trebui sa Facem linii ferate pentru trenuri de mare viteza.

Draga Bibliotecarule, asta e o problema veche, cea cu palinca. Atunci când s-a negociat chestia asta nuns-a cerut ca palinca sa fie declarată băutură Nationala, cum e palinca ungureasca sau cidrul. Atunci ar fi fost un regim fiscal mai lesnicios.

De exemplu, atunci când spuneţi “Firmele vor primi TVA-ul in max. 30 zile s-au daca statul intarzie la plata va plati si el dobanzi si penalitati asa cum platesc si ele la stat – echitate fiscala stat-agent economic”, practic stabiliţi o relaţie cetăţean-stat într-o modalitate conflictuală neconstituţională (rolul statului nu este să prigonească cetăţeanul ci, dimpotrivă, să-l asiste, să-l ocrotească), într-o absurdă luptă de clasă, dacă vreţi. Ştiţi care este problema? În momentul în care statul este condus mai ales în interesul unui grup de oameni, atunci când cetăţeanul dă ceva la stat, nu dă neapărat întregului popor, s-ar putea ca banii să ajungă în buzunarul cui trebuie. Când statul plăteşte penalităţile despre care vorbiţi, atunci banii sunt luaţi cu siguranţă din buzunarul tuturor cetăţenilor, că nu cred că penalităţile sunt plătite din buzunarul domnul Boc sau Blejnar… Problema este că atunci când greşeşte cineva din organigrama statului, de exemplu atunci când domnul Boc a tăiat aiurea salariile şi acum pierde în instanţă, nu plăteşte cel ce face greşeala ci statul, adică tot noi toţi. Funcţionarul poate face deci orice doreşte, pentru că pe el nu-l dă nimeni în judecată, el nu ajunge să piardă bani personali. De ce s-ar feri să greşească un funcţionar care poate să câştige ceva dar nu poate pierde niciodată (cel mult îşi poate pierde, la un moment dat, funcţia… dar asta dacă nu cotizează cât trebuie unde trebuie)? Domnul Boc dă o OUG neconstituţională şi, dacă se prinde, e bine, dacă însă vine CCR şi spune că e neconstituţională, domnia sa nu pierde nimic, ridică din umeri şi spune pur şi simplu “Şi Totuşi Eu Cred că…” şi totul merge mai departe la fel, cu o altă OUG, o altă chestiune controversată…

Înţelegeţi?

Dacă penalităţile ar fi plătite de către cei care produc întârzierea, ar fi cu totul altceva.

Uitam de păduri… Eu vorbeam despre masa lemnoasă şi nu despre suprafaţă. Comparaţi un hectar de pădure veche de minim 100 de ani cu un hectar de puieţi în ceea ce priveşte masa lemnoasă. Păstrarea constată a masei lemnoase nu înseamnă conservarea suprafeţei, ci tăierea anuală a unei mase lemnoase cel mult egală cu cea generată de restul suprafeţei de pădure într-un an.

Cu alte cuvinte, dacă aveţi o suprafaţă de pădure cu copaci care ajung la maturitate în 50 de ani, atunci trebuie să o împărţiţi aproximativ în 51 de parcele astfel încât în fiecare an să plantaţi o parcelă şi să tăiaţi o parcelă. O astfel de exploatare va conserva, la un moment dat şi pe cât posibil, masa lemnoasă pe întreaga suprafaţă (desigur, conservarea masei lemnoase se va face la jumătate decât ar fi fost toate cele 50 de parcele mature pentru că o singură parcele va fi la maturitate, restul vor fi într-o stare intermediară între puieţi şi maturitate).

Dacă terenul este la început neîmpădurit, se poate împăduri în fiecare an câte o parcelă şi abia peste 50 de ani se începe exploatarea în condiţii de conservare a masei lemnoase tăind o parcele şi plantând o parcelă.