Vezi articolul meu din 7 mai.

N-ar fi nevoie de un congres in PNL. Un congres in vremuride opozitie se lasa cu suparari. In plus, nu cred ca trebuie contestat Crin, el reprezinta, in mare masura, tipul de om politic pe care trebuie sa-l promovam. Poate la nivelul optiunii pe termen lung ar fi nevoie de niste clarificari.

O rugaminte: daca se poate sterge mesajul meu de la 10:25.

Putini inteleg ca aceasta repetare a arborelui genealogic este o mantra extraordinar de puternica. Ati facut-o intr-o carte pe care nu o pot citi decit cu ochii gindului, o fac eu insami de fiecare data la momente de cumpana.

Vorbeam de fractali – este un fractal, un “eu sunt’ care se repeta de la timp la timp, din inima in inima, de la ochi la ochi pina cind toate aceste figuri care ne bintuie devin una singura si noi devenim una cu ele. Cind strapungi timpul si istoria si aduni in inima sute de inimi care au batut vreodata in acelasi ritm cu al tau apare o anume frecventa subliminala, o ritmicitate de clopot care da fiori oricarui neavizat.

Frica de a-ti asuma istoria te face slab; a te identifica cu ea creaza o structura de o rezistenta si o dinamica fara rival, o realitate si un timp care strapung imediatul si prezentul si le sfarima.

Avem fiecare vestitorii nostri divini, aceia in care albul si negrul sunt tot una. Azi, am primit povestea unei scari. In Santa Fe, in biserica Loretto exista o scara. Cind calugarii au terminat biserica, si-au dat seama ca balconul corului nu are scara. S-au rugat, si a noua zi la usa le-a batut un dulgher care le-a construit scara. Pare ancorata in aer – nu are pilon central. Nu exista nici un cui si nici o urma de clei, si nu se stie din ce lemn e facuta. (inutil sa spun ca si povestea mesterului Manole ma scoate din minti. Cind iti asumi creatia zideste-te pe tine insuti in ea, si daca n-ai aripi cresteti-le. Iubirea si credinta dau viata, nu iau viata) Are 33 de trepte, virsta paminteana a lui Isus. Dulgherul, apoi, a disparut. (iar daca ai construit ceva divin, dispari, din piosenie, fara sa lasi un nume; creatia este indeajuns ei insasi). Este ultimul text scris de un om de litere si suflet, una dintre cele mai frumoase doamne pe care am avut privilegiul sa le cunosc, frumoasa prin curaj, dirzenie, verticalitate si profunzime. A scris despre o scara inainte de a urca ea insasi o scara fara sfirsit.

Imi cer iertare, nu stiu la care dintre poli imi este sufletul acum, acolo unde se intilnesc meridianele si sari dintr-o zi intr-alta….sunt la polul lacrimilor, acolo unde se face trecerea intre minie si durere….Si probabil n-am sa mai scriu pentru un timp. Voi astepta sa se topeasca si gheata miniei, si cea a durerii ca sa revin pe meridiane mai calde, o clipa, un ceas, o vesnicie.

Scuze, tanatologie, tanathos, ingerul mortii…am scris cam repede. Iarta-ma, nu sunt in apele mele; pentru prima data in 10 ani de cind sint aici ma trezesc ca imi face cineva (un functionar) morala ca am prea bine grija de pacientii mei. Si era chiar serios; cum am indraznit sa tratez un batrinel la timp, sa-l scap cu viata si dintr-o pneumonie si dintr-un infarct. Rar ma mai surprinde sau amaraste ceva in asemenea masura.

Sunt amaraciuni pentru care nu exista consolare. Nu stii cum sa te scapi de uritenia unor oameni, iti vine sa te pui sub dus si sa-ti freci pielea pina la singe ca sa scapi pina si de umbra si mirosul lor….. Urmatoarea mea carte – Greatza lui Sartre

Imi cer iertare, am sufletul sub semnul leului, nu al oii. Nu-mi pot scoate cromozomii din ADN nici sa vreau, ma trag dintr-un haiduc si dintr-un sir lung de ofiteri. Ma trag din generalul Ion Sichitiu; neam de neamul meu nu au fost altfel. Au murit in picioare nu cu oaia la cap. Daca m-a durut vreodata ceva, daca am aruncat vreodata cu o carte de pereti a fost la o fraza pe care am citit-o undeva: “ingropati-ma in picioare, pentru ca mi-am petrecut toata viata in genunchi”….Sichitiu de fapt inseamna sticlete – sticletii nu pot fi tinuti in colivie, isi taie singuri beregata cu ghearele. Acceptarea, capitularea, nu apartin in vocabularul unor asemenea oameni.

Tautologie? Era cindva o poza cu un sirb, luptator din rezistenta in timpul fascistilor. Te uitai la ochii lui – rideau, te uitai mai departe, avea miinile legate si era cu spatele la zid in fata plutonului de executie. Fiecare are modul lui de a se razvrati, daca recitesti cele trei metode de a rezista totalitarismului, in Jurnalul fericirii, Churchill e stilul meu.

Te inteleg, stiu ca ai dreptate din perspectiva ta, si iti respect opinia.

PS Stii ca il cunosc bine pe baiatul lui Victor Eftimiu?