Asta n-a mirat si pe mine, Gadea, care stie bine ce-a facut Tuca, doar a facut-o la emisiunea lui, il gratula intruna si ii spunea ca ii e dor de el la televizor!

Doresti sa fii centrul atentiei, putin iti pasa de discutiile de pe acest blog, toate trebuie sa se invirta in jurul dumitale. Nu te ataca nimeni, ai un amestec de paranoie si histrionism, te autovictimizezi la nesfirsit crezind ca iti sade bine si ca prostesti pe careva cu “lupta dumitale pentru adevar” Si arati din ce in ce mai rau.
PS. Nu te obosi sa raspunzi, ma retrag eu, si nu ca dumneata care tot mori artistic de nu stiu cit timp si ca basescu care isi da demisia in cinci minute de nu stiu citi ani. Am sa urmaresc blogul, sunt alaturi de cei de aici, dar daca e singurul mod in care sa ii lasi pe ceilalti sa discute si blogul sa-si urmeze cursul, eu tac pina cind ai sa te potolesti dumneata cu isteriile. Vorba lui VV: paranoia fiind o boala individuala prefer republica parlamentara.

Nu, domnule Vosganian, nu mai am nevoie sa fiti in niciun fel de partea mea. Mi-am imaginat, la inceput, ca veti fi de partea adevarului. M-am inselat. Aici n-a fost nicio dezbatere in ultima vreme, totul a plecat de la o acuza nejustificata si neprobata. Iar adevarul este unul singur. Sper ca judecatorii din procesul dvs cu Turcu si Tuca sa nu imparta dreptatea in felul in care ati facut-o dvs. acum. Ar fi mare pacat.
Da, sunt o mucoasa, dar pt adevar m-as bate cu oricine. Indiferent ce pierd. Si la moarte m-as duce. Pe blog va fi insa doar o “moarte“ simbolica.

Iata unde am fost zilele astea de cand nu am mai rapuns ( adica de joi) : Suceava, Gura Humorului, Campulung Moldovenesc, Vatra Dornei, Medias, Orasul Victoria, Dumbraveni (Sibiu), Gherla, Borsa (Cluj) Cluj-Napoca si acum sunt in drum spre Iasi. Zilele ce vin merg la Pascani, Falticeni, Gura Humorului (din nou), Roman, Bacau, Focsani. Iar ultimele doua zile le petrec in comunele din colegiu. Asadar, nu am putut intra pe blog unde am vazut ca a fost o mare dezbatere care, asa cum se intampla adesea intre oameni, a capatat patima. Eu sunt de partea fiecaruia, pentru cate ceva anume. Sunt de partea lui Emi, pentru ca inteleg ce greu e sa traiesti, dintr/o data, viata altuia, atunci cand trebuie sa-l ingrijesti zi si noapte, cu atat mai dificil cu cat e o persoana cu totul straina si plina de capricii. Sunt de partea lui Cris pentru ca a impresioneaza cultura ei si felul in care stie sa fie prezenta acasa, desi lucreaza la 9000 de km departare. Sunt si de partea Ancai pentru felul lipsit de inhibitii in care isi apara ideile. Suntem o casa buna, si intr-o casa din caramizi si lemn oamenii se mai cearta,se mai plictisesc unii de altii, uite ca se intampla si in eter, printre nori.

Iată-ne, aşadar, de acum înainte, într-o legătură directă. Vom putea spune deschis ce gândim despre lumea din jurul nostru şi dacă vom reuşi să ajungem împreună la o concluzie, va fi de ajutor pentru fiecare din noi. E important, într-o Românie plină de nelinişti, de ambiguităţi şi de dispute, să ştim că suntem cât mai mulţi care putem să ne întâlnim cu sinceritate şi, de ce nu, să ajungem la opinii comune.

Tu, cititorule, poate că mă cunoşti deja, poate că te-am privit uneori, de dincolo de ecranul televizorului, poate că am împărţit împreună entuziasme şi deziluzii. Dar eu nu am avut privilegiul de a comunica direct cu tine. De aceea e posibil ca între noi să fi existat neînţelegeri, să te fi dezamăgit câteodată sau ideile tale care puteau fi preţioase pentru mine să nu se fi putut adăuga gândurilor mele. Vorbim uneori prea mult şi simţim prea puţin. Lipsa de comunicare însăşi poate crea, la rândul ei, neînţelegeri.

Îţi voi scrie despre ceea ce eu cred că este important. Despre lucruri care este bine că se petrec într-un anume fel şi despre lucruri care este rău că se întâmplă aşa cum se întâmplă. Ca şi despre altele care nu se întâmplă, deşi ar fi bine să se întâmple. Eu am posibilităţile mele, din sfera politicii, să-ţi prezint cifre şi interpretări. Tu ai posibilităţile tale, pe care ţi le dă viaţa de zi cu zi, de a le compara cu realitatea pe care o înfrunţi. Sau poate că ai alte unităţi de măsură care se dovedesc mai exacte. Un om singur nu poate schimba lumea, dar poate avea o viziune despre lume şi, la urma urmei, a înţelege ce ţi se întâmplă este deja un început de victorie. Pe scurt, vom aşeza fiecare faţă în faţă viziunea sa despre lume şi le vom compara. Dacă ele se aseamănă, vom merge împreună înainte. Dacă ele se deosebesc, vom învăţa câte ceva unul de la celălalt şi ne vom aminti, atunci când ne vom reîntoarce fiecare la viaţa lui că mai e ceva de îndreptat astfel încât libertatea unuia să nu o afecteze pe a celuilalt.

După 1989 am învăţat ce greu e să fii liber. Când nu mai poţi să dai vina pe cei din jur şi când înţelegi că asumarea la fericire e o asumare individuală. Blogul acesta va fi locul de întâlnire al nostru, al acelora care se încumetă să fie liberi.