Multumesc, Piticot!

E adevarat, insa, ca in clipa in care intri in politica lumea se separa in doua, in ce te priveste, orice ai face.

Intr-adevar, e trist ca despre genocidul armean nu se scrie in cartile de istorie.

Cred ca chiar stramosii au scris cartea.

De aceea vorbesc in carte nu despre morti, pur si simplu, ci dewspre mortii cei noi, adica cei care au murit in locul nostru pentru ca noi sa putem trai in locul lor.

Multumesc, Tudor, pentru cuvintele acestea despre Carte.

Succes in alegeri!!!

despre Carte, ce am zice noi aici e prea putin; deja exista in sine
tot ea, Cartea, este vinovata ca am ajuns pe blogul acesta

ii spuneam cuiva, foarte drag, ca e o Carte pe care sa ti o faci cadou cind ti e drag de tine

Da

Si Abu Ghraib, si Rwanda.

Eric Hoffer: “Unless a man has the talents to make something of himself, freedom is an irksome burden…. We join a mass movement to escape from individual responsibility, or, in the words of an ardent young Nazi, “to be free from freedom.” It was not sheer hypocrisy when the rank-and-file Nazis declared themselves not guilty of all the enormities they had committed. They considered themselves cheated and maligned when made to shoulder responsibility for obeying orders. Had they not joined the Nazi movement in order to be free from responsibility?”

Acelasi:”I hang onto my prejudices, they are the testicles of my mind.”

Din pacate foarte multi oameni care nu isi cunosc, nu cred in propria valoare, adopta haina de imprumut – prejudecatile si actiunile masei. Si nimic nu e mai placut decit haina de imprumut standardizata, uniforma, cea care iti spune ca apartii unei mase, ca si cum masa te-ar ascunde de tine insuti si elibera de responsabilitatea propriei fiinte. Daca nu ai un sens in propria ta viata e foarte usor sa adopti o lozinca oarecare, un surogat pentru propria goliciune interioara, drept “sens”. Si pe negindite aceasta devine comportament obsesiv -compulsiv: se complac in augmentarea atrocitatilor create de aceste prejudecati pentru a-si alina, din nou si din nou, propria anxietate, continuu cu burta sufletului goala incearca sa o umple cu suferinta altora – satietatea temporara este data de senzatia de putere. Sub pojghitza nu sta fiara, ci golul individual, abisul personal.

Totusi, Cartea Soaptelor nu este numai o lectie de istorie. E in primul rand o lectie de omenie. Vechiul dicton grec “cunoaste-te pe tine insuti” are si azi aceeasi valoare ca si atunci cand a fost rostit pentru prima data.

Partea cea mai tulburatoare a cartii este legata de ideea ca asemenea atrocitati s-au intamplat intr-un timp pe care l-au trait pe pielea lor unii dintre contemporanii nostri. Avem prostul obicei de a trimite undeva in subsolul istoriei lucrurile neplacute, de a spune ca au fost “demult” si de a ne imagina ca azi, la “nivelul de civilizatie actual” asemenea orori nu se mai pot intampla.

Adevarul este insa ca asemenea orori se pot intampla oricand. Stau marturie si ororile celui de-al doilea razboi mondial, si prigonirea anti-comunistilor din anii ’50, si colectivizarea, si incidentele sangeroase din 1989, si Targu Mures, si mineriadele.

Sub o pojghita, o aparenta subtire de civilizatie si normalitate, fiara sta inca la panda…