MARȚI, 26 FEBRUARIE 2013

Printre … picaturile nimicniciei

“Dacă vrei să cunoști un om cu adevărat, privește cum îi tratează pe cei inferiori, nu pe cei egali cu el.”
J.K.Rowling

Raman, intotdeauna, impresionat de filmele care ma fac sa le urmaresc, chiar daca acest lucru se repeta de mai multe ori. Un astfel de film am reusit sa revad astazi, dupa iesirea din tura si dupa ce stirile din audiovizual si parcurgerea blogurilor care ma intereseaza m-au deceptionat.

Ca suntem tributari unui sistem total corupt, gresit si putred nu mai trebuie amintit. Elevi raniti si morti in scoli, pacienti decedati dupa “interventii medicale reusite”, coruptie generalizata dar cu razbunari punctuale, lacrimi de crocodil (la pierderea unor avantaje), minciuna si sperjur la cel mai inalt nivel, furturi si devalizari cu aprobarea tacita a boss-ilor, dispret pentru orice tine de bunul simt, imixtiuni si dezinformari acolo unde ar trebui “unire-n cuget si-n simtiri” sunt doar cateva exemple care certifica implementarea raului si adancirea crizei generale (politica, economica si sociala) in detrimentul gasirii acelei mult dorite “luminite de la capatul tunelului” care sa ne permita si noua, romanilor sa fim, cu adevarat, cetateni comunitari cu drepturi depline.

In acest context, punctat de ploaia mocaneasca indiferenta si insensibila, un film de Oscar m-a atras, nu pentru referintele care l-au apreciat si propulsat in 2011 ci pentru modul in care mi-a relevat, inca odata, importanta unor principii si norme care tin nu doar de societatile democratice ci de orice poate insemna factorul uman.

“Discursul regelui”, in afara povestii interesante si educative, cred eu, pentru cei care vor sa invete ce inseamna cu adevarat o relatie mi-a relevat, iarasi si din nou, ce a insemnat si inseamna MONARHIA in situatiile critice cu care s-a confruntat lumea celui de-al doilea razboi mondial.
Iar in intrebarea, profunda, pe care regele i-o adreseaza profesorului sau inainte de intrarea in emisie (si trebuie sa redau doar din memorie) “ce puteri am eu daca nu pot sa dau o lege” si raspunsul primit “dar va asculta o lume, sire” se gaseste, concentrat, esenta a ceea ce, probabil, ne lipseste noua ca popor si natiune: MODELUL CARE SA NE DEPOLARIZEZE si SA NE CONCENTREZE SI MOBILIZEZE INTERESELE SI NAZUINTELE SPRE RENASTERE, asa cum Imperiul Britanic s-a mobilizat la declararea starii de razboi.

Aceasta lipsa ne face sa fim mici, sa uitam de interesul general, sa ne complacem in nimicnicii, tradari si vanzari care ne-au urmarit in istorie chiar de la Burebista. Si de care nu ne putem dispersa. Pentru ca ne caracterizeaza, de la cel mai inalt nivel, indiferent de culoare politica sau apartenenta de grup.

In fata acestei stari, nu am gasit decat citatul de inceput care spune mai mult decat randurile de fata.

Si care ar trebui sa dea de gandit, in special decidentilor.

“Iară noi? noi, epigonii?… Simţiri reci, harfe zdrobite,
Mici de zile, mari de patimi, inimi bătrâne, urâte,
Măşti râzânde, puse bine pe-un caracter inimic;
Dumnezeul nostru: umbră, patria noastră: o frază;
În noi totul e spoială, totu-i lustru fără bază;
Voi credeaţi în scrisul vostru, noi nu credem în nimic!”
(Mihai Eminescu, Epigonii)