nu vorbeste despre dovezi ci despre fapta. Ce conteaza daca unul iti spune ca te iubeste si se sacrifica pentru tine daca in viatza de toate zilele nu il duce sufletul nici sa-ti dea un pahar de apa cind ai nevoie, sau si mai rau te calca in picioare de atita iubire? Vorba lui Dalida: paroles, paroles, paroles, bombons et chocolat…..
Desigur nu trebuie sa ceri, sa asteptzi, caci iubirii nu ii plac nici nefirescul, nici proviziile. Dar nimic nu te impiedica sa iti dai seama cind un om doar minte frumos, iar minciuna este tocmai neconcordantza intre ceea ce spui si felul in care faci cuvintele sa traiasca.

In ciuda bunelor intentii, a glumei si a blindetzii, incerci sa o scoti din sine, ca sa danseze dupa partitura ta muzicala – cine decide ca modul in care percepi tu iubirea e valabil si pentru ea in acest moment? Isi cauta singura o redefinire, descopera, acumuleaza, sunt atitea moduri de a iubi…

Nu exista retzete pentru fericire pe care sa le urmeze altii, nu suntem doctori peste sufletul altora pe acelasi nivel pe care, la policlinica, cineva scrie o retzeta de ampicilina. Singurul lucru pe care il putem face cu adevarat este sa dam celorlalti spatiul pentru a se gasi pe sine, pentru a-si pune intrebari si a le trai raspunsul. Citeodata doar sa intindem mina pina in intunericul ori disperarea lor ca sa stie, acolo, in cea mai cumplita singuratate, ca exista inca, undeva, bucuria unei atingeri omenesti. Si sa asteptam, cu rabdare si incredere, desi nu exista nicio garantie ca acela se va vindeca.

Cindva, la trecatoarile dintre adolescentza si maturitate,( fericiti optimistii, caci iata le dau motive de psihanaliza condescendenta), cineva, un colibri, mi-a adus aminte ca sunt. Mi-a dat o pana, daca ar fi dupa vorbele lui Emi, atunci cind eram cenusa: ” cel care daruieste nu poate pierde; ceea ce ai daruit nu poate fi furat, distrus, murdarit, pentru ca este in fapt si singurul lucru care face cu adevarat parte vie din tine, cu mult mai putin din celalalt. ESTI, impreuna cu si din ceea ce daruiesti, celalalt, daca nu stie sa fie primind, doar isi inchipuie ca are, si atunci da, pierderea poate fi a sa”. S-a retras apoi la citiva metri, s-a asezat si a asteptat sa incep sa ma vindec de iluzia lui a avea si dezamagirea de a pierde ceea ce nu am avut niciodata ci doar am fost si voi fi continuat sa fiu. Nu mi-a dat o retzeta, mi-a amintit doar, pe singura limba pe care o cunosc, ca am libertatea de a alege.

Nu poti face provizii de intelegere: nu mai putin am avut nevoie sa mi se aminteasca si mai tirziu acest lucru ( caci niciun chin nu se aseamana cu altul si doar o mindrie prosteasca ne poate face sa credem ca o data ce am trecut prin durere vom fi dezvoltat o imunitate universala care sa se declanseze salvator inainte sa zicem macar “au”). Si multzumesc oricui mi-a fost prieten si doar pentru o clipa la asemenea trecatori. Pentru ca, revenind la muzica pe care o cinti altuia si ce astepti ca raspuns de la acesta, prietenul este cel care stie cintecul din inima ta si ti-l cinta inapoi atunci cind ai uitat cuvintele.

De aceea va si multzumesc deopotriva si lui Emi si tie. Va veni poate si timpul sa va zimbitzi si voi unul altuia.

PS. Dragul meu, iubirea are propria ei sabie, bine ascunsa in pene – cel putin asa zice Despre iubire a lui Khalil Gibran. Si nu o pune la gitul cuiva pentru a ucide, doar curatza de uscaturi.