Mihail spune:
decembrie 28, 2013 la 8:45 pm
@Tiberiu,

Cred ca nu inteleg, purtai zvastica zi de zi ? Sambata, duminica si de
sarbatorile legale, bateai “pas de gasca” si ragneai “Heil Hitler ” ?

Ia zi drept, ai kilarit cativa jidani, noaptea, atunci cand nui te vedea nimeni ???
———————————————

Si prietenia, ca si iubirea, au nevoie si de curaj, cred. Dar nu iti poate fi o lume intreaga prieten, si aceasta nu trebuie sa te faca temator ori schilod, ci doar stapin al propriei persoane si al portilor pe care le deschizi sau nu. Si crede-ma ca sunt si orbi care si daca stau in fatza unei porti deschise, vor considera ca e zid, pentru ca asta este ceea ce se asteapta sa vada – Heisenberg: intre cele doua obiecte observator si observant exista o relatie subiectiva, vezi acelasi lucru ca materie sau masa, depinde de tine si parametrii pe care ii folosesti, aceasta nu schimba insa cu nimic complexitatea obiectului observat, e doar o iluzie- ca sa poata accepta natura duala a luminii si sa ajunga sa accepte principiul incertitudinii pe care il gindea Heisenberg a petrecut ceva timp in estul indepartat cu prietenul sau Rabindranath Tagore ( fizica nu e lipsita de poezie, ai spune)

St Exupery, Citadela

“Prieten este, înainte de toate, cel care nu te judecă. Am spus, este acela care deschide uşa pribeagului, cu cîrja sa, cu bastonul său lăsat într-un colţ, şi nu-i cere să danseze pentru a-i judeca dansul. Iar dacă pribeagul povesteşte despre primăvara de afară, prietenul este acela care primeşte în el primăvara. Iar dacă povesteşte despre grozăvia foamei în satul de unde vine, rabdă de foame împreună cu el. Căci, ţi-am spus, prietenul este acea parte a omului care deschide pentru tine o poartă pe care n-ar deschide-o, poate, niciodată altuia. Şi prietenul tău e adevărat, şi tot ce spune e adevărat, şi te iubeşte, chiar dacă, aiurea, te urăşte. Iar prietenul pe care, mulţumită cerului, îl întîlnesc în templu, este acela care întoarce către mine acelaşi obraz ca şi al meu, luminat de aceeaşi credinţă, căci atunci unitatea e făcută, chiar dacă el e negustor, iar eu oştean, sau el grădinar, iar eu marinar în larg. În ciuda deosebirilor noastre, l-am găsit şi sunt prietenul lui. Şi pot să rămîn tăcut lîngă el, adică să nu mă tem pentru grădinile mele lăuntrice, şi munţii mei, şi văile, şi pustiurile mele, căci el nu le va călca niciodată. Tu, prietenul meu, ceea ce primeşti cu dragoste de la mine este ambasadorul imperiului meu lăuntric. Iar tu te porţi bine cu el, îl pofteşti să se aşeze şi-l asculţi. Şi iată-ne fericiţi. Căci m-ai văzut, oare, cînd primeam ambasadori, ţănîndu-i deoparte sau refuzîndu-i fiindcă, în adîncul imperiului lor, la o mie de zile de mers de al meu, oamenii se grănesc cu mîncăruri ce nu-mi plac sau purtările lor nu sînt şi ale mele? Prietenia este, în primul rînd, înţelegerea şi circulaţia spiritului deasupra detaliilor vulgare. Şi nu-i pot reproşa nimic celui ce stă în capul mesei mele.

Căci ospitalitatea, curtoazia şi prietenia sînt întîlniri ale omului în om, Ce aş căuta în templul unui zeu care s-ar preocupa de înălţimea sau proporţiile credincioşilor săi, sau în casa unui prieten care nu mi-ar accepta cîrjele şi m-ar pune să danjez pentru a mă judeca.

Vei întîlni mulţi judecători în lume. Dar dacă trebuie să te transformi şi să te întăreşti, lasă această muncă pe seama duşmanilor tăi. Ei o vor face, asemenea furtunii care sculptează cedrii. Prietenul tău e făcut pentru a te primi. Domnul, atunci cînt intri un templu, nu te judecă, ci te primeşte.”

Zimbesc – am sa-ti caut sfirsitul Citadelei, acolo unde se vorbeste despre gradinari.

barbatzii nu sunt porci. Am intilnit si intilnesc si barbatzi si femei, si ma onoreaza, sunt oameni rotunzi in sine care isi stiu locul, plinatatea si isi respecta diversitatea. Oameni care au intr-adevar ce darui si o fac cu adevarat, nu doar dau cu imprumut pentru ca apoi sa aiba ce sa pretinda inapoi de la altul. Nu au de ce sa se teama, si nu au regret – ceea ce daruiesti nu iti poate fi furat.
Porci sau pupeze nu sunt decit acei bieti necrescuti si concavi care nu pot trai din sine si imparti nimic real cu altul, traiesc pe seama altora, se impotzoneaza pe seama altora cu vreo “virtute” or alta, pe tipicul “oglinda oglinjoara”, traiesc din imprumuturi – asteapta mereu ceva inapoi, si se poarta pe intreaga gama de la escroc la badaran, de la chivutza la muma padurii.

Suntem si citiva oameni rotunzi pe blog, fiecare in felul lui, avem si lighioane, ce sa-i faci, face parte tot din diversitate.

Pacala doar mi-a dat, in felul lui, un trandafir, si-i mutzumesc – e foarte rar si pretios: miine ne vom disputa din nou cu certitudine. Azi doar am tacut. Are locul sau asa cum am si eu locul meu, viatza sa cum o am si eu, omul iubit asa cum il am si eu.

Femeia are un privilegiu – nu isi scoate palaria in fatza nimanui, eventual da din cap cu un suris. Va multumesc amindurora pentru cuvintele bune.

Sa inteleg ca daca ai avea ocazia sa “taci” astfel, in acest mod…nu ai profita putin si nu te-ai pune pe pipait ???

PS: iarta-ma Cris, dar nu am incredere in barbati. Doar stii ce a zis compatrioata ta, madam Carstea: ” Barbatii e niste porci” .

Sotia mea tace, tace aproximativ ca tine, in acelasi stil. De aceea inteleg foarte bine tacerile tale, inteleg ce ai spus.
Ti-ai deschis prea mult sufletul, ai riscat. Daca sar magarii ?
Imi scot palaria(imaginara) in fata ta.
Acum inteleg intrebarea cu Ravel.
Eu nu tac despre trandafiri, daca ma intreaba cineva despre ei vorbesc ore in sir. Insa, atunci cand sant printre ei, tac. Este adevarat, uneori le mai si vorbesc….insa asta nu voi recunoaste niciodata. Deobicei stau cu castile la urechi si ascult Budhabar. Ma refer la perioadele de taiere, dupa primul val de inflorire. Atunci inima mea zambeste.

daca tu sti despre ce fel de tacere vorbeam, e aceea de dimineatza de imediat dinaintea rasaritului, aceea cind ochii vorbesc, aceea a dansului, ori a miinilor care se odihnesc, ori mingiie, aceea de cind te asezi in iarba iti pui miinile sub cap si simti cerul si lumina cu ochii inchisi, aceea a zimbetului ori a lacrimei, aceea a pasului, ori a fintinilor, aceea pe care o mirosi primavara cu iasomia, aceea care iti intra in piele cu ploaia…atunci da, tacem impreuna. Daca nu, tacem pe limbi diferite.

Sunetele nu formeaza muzica ori cuvint decit prin sensul pe care il da tacerea aceea insesizabila dintre ele. La propriu, unii oameni care surzesc au o deficientza tocmai in capacitatea de a percepe tacerea dintre sunete: atunci vorbirea si muzica isi pierd sensul, devin un zgomot continuu. Altii sunt surzi pe dinauntru, nu aud tacerea si atunci nici cuvintul, oamenii din jurul lor, ori muzica nu sunt decit un zgomot continuu. E similar cu spatiul negativ in sculptura si arhitecura, dar despre asta poate sa taca Dorin.

…..iar in ce priveste trandafirii, hmmmm, acolo il las pe mihail sa-i taca caci are volume de tacut.