Cred ca ceea ce inteleg eu prin traditie e mai vechi de 1990. Poate si decat 1945.

Când domnul preşedinte stabilit că a te consulta cu cineva, de exemplu cu partidele parlamentare, înseamnă că de fapt nu ai nici o treabă cu ce-ţi spun cei cu care te-ai consultat, ci o simplă formalitate inclusă în Constituţie ca să aibă ce da ştirile la TV… este o anormalitatea cutumiară sau o tradiţie? Faptul că pe urmă Parlamentul, la suspendarea preşedintelui, s-a consultat cu Curtea Constituţională, după cum spune Constituţia, şi a dus mai departe procedura deşi CCR nu a găsit nimic neconstituţional, este urmare a cutumei sau a tradiţiei?

Iată, avem un mecanism al consultării definit constituţional în mod unitar şi care este redefinit ca înţeles. În mod evident Constituţia nu avea cum să stipuleze, şi încă de atâtea ori (parcă în 8 situaţii), consultarea ca pe un “băgat în seamă”, este evident că sistemul constituţional înţelege prin consultare şi acordul sau dezacordul… S-a creat însă o cutumă prin care consultarea este un fel de “mi-a părut bine că aţi venit, acum plecaţi că am treabă”.

Vă întreb, înţeleg sau nu exact ce este cu anormalitatea cutumiară?

Deosebesti, sper, intre anormalitatea cutumiara si traditie.

Cine votează la fel cu colegii săi de partid din Parlament pentru că conştiinţa sa este formată pe baza aceloraşi principii şi concepte, este un om care poate dormi liniştit şi se poate uita în oglindă fără probleme.
Cine votează la fel cu colegii săi de partid din Parlament pentru că aşa s-a hotărât la partid sau pentru că este un pact de susţinere a proiectului sau, cel mai rău, pentru că-i este frică să nu fie sancţionat de partid, are de ce să simtă că şi-a trădat conştiinţa.

Vorbiţi despre “dezbaterea de la partid”. Partidul, într-o lume democrată, nu impune nimic celor care ocupă funcţii în afara partidului. Dimpotrivă, întreaga activitate de partid ar trebui să susţină cu informaţii şi orice altfel de logistică activitatea politică a celor numiţi sau aleşi în funcţii din afara partidului. Dezbaterea reală a ceea ce se votează nu are ce să caute la partid (repet, decât în măsura folosirii logisticii oferite de partid), dezbaterea este, de drept, instrumentul parlamentar şi trebuie făcută în Parlament. Eu nu cred că parlamentarii au sentimentul profund că servesc poporul român, cea mai mare parte a lor (mă feresc să spun “toţi”) simt “partidul” drept şef. Faptul că statutul de partid nu interzice cumulul funcţie din afara partidului cu funcţia din interiorul partidul, complică şi mai mult lucrurile, pentru că construieşte o situaţie de subordonare a parlamentarilor şi pe acest criteriu.

Votul parlamentar trebuie să izvorască din profundul conştiinţei lipsit de orice alte interese, de orice natură ar fi ele, cu atât mai mult votul trebuie să fie lipsit de interese personale şi de grup. Evident, după momentul votului, adică după încheierea gestului democratic, parlamentarul este totuşi un simplu cetăţean şi trebuie să se supună normativelor ca noi toţi.

Îmi pare rău că vă faceţi că uitaţi situaţiile în care parlamentarii au fost excluşi din partid pentru că nu au votat “cum trebuie”, uitaţi şi situaţiile în care parlamentarii votează, absolut neconstituţional şi nedemocratic, cu bielele la vedere, încălcând secretul votului. Îmi pare rău că uitaţi parlamentarii care fug din partid şi grup parlamentar pentru ca să susţină alt partid sau o nouă facţiune politică. Îmi pare rău că nu vă amintiţi că dezbaterile parlamentare sunt bogat dominate nu de filosofia doctrinară a României şi nici de aspecte tehnice, dar mai ales de pompoase declaraţii politice ce construiesc acest război politic cronicizat de 20 de ani.

Puteţi spune, cu mâna pe inimă, că Parlamentul este astăzi, cu acest funcţionară jumătate şchioapă şi jumătate oarbă, expresia plenară a democraţiei Româneşti?

Domnule Varujan Vosganian,
Nicăieri în lume nu există o societate democratică. Există societăţi care sunt mai aproape de democraţie, altele sunt mai aproape de totalitarism… Societatea românească are instituţii democratice care nu funcţionează democratic pentru că instituţiile sunt interpretate şi exprimate funcţional de români iar mentalitatea românească funcţionează încă după un model totalitar, chiar şi în cazul celor mai violenţi anti-comunişti. Dincolo de acest handicap, românii iau ca model democratic funcţionarea altor state, de exemplu Statelor Unite, care, în ciuda sloganurilor şi propagandei, reprezintă state cu un totalitarism puternic şi un aparat de poliţie politic şi mai puternic.

Eu nu vorbesc să mă află în treabă. Prin mijlocul anilor ’80 am început să visez la o societate funcţională şi, mi-am dat seama, că democraţia poate fi gândită în multe feluri. Am început să fac filosofie într-o vreme în care toată lumea studiază filosofia, este adevărat deci că sunt oarecum anacronic. Şi totuşi astfel am descoperit multe lucruri ascunse manualelor. Dar mai ales mi-am dat seama că problema nu este, de cele mai multe ori, la nivel de ideologie, ci la nivel de aplicare a ideologiei, pentru că ideologia, principiile, metodele sunt toate contorsionate de “interpretarea” umană care este, de fiecare dată, interesată. Efortul meu, deloc uşor, este să sădesc în oameni o normalitate instituţională care să ne scoată din anormalitatea cutumiară în care ne aflăm. Ştiu că pasiunea mea, încăpăţânarea mea, este, deseori, supărătoare, iritantă… Din păcate pentru cei care vorbesc, asta este.

In orice tara se calculeaza voturile inainte de a se vota. Peste tot parlamentarii sunt constiinte independente. Intai ca pot dezbate in partid, sa-i convinga pe ceilalti colegi. Apoi in grupurile parlamentare. Votul din plen este rezultatul unei deliberari. Daca se hotaraste sa se urmeze optiunea majoritatii din grup, si asta e o optiune. Nu cred ca daca te supui unei majoritati in partid esti lipsit de demnitate umana. Nu ti s-a intamplat niciodata sa votezi si pe urma sa accepti ce cred cei mai multi? In fond asta e regula democratiei. Nu inseamna ca nu esti independent. Ca lucrurile nu trebuie duse prea departe si ca partidul nu trebuie sa impuna aiurea o optiune, asta e alta tema.

Chestiunea este că parlamentarii nu ar trebui să fie legaţi între ei într-un mod politic sau orice alt mod. Toţi parlamentari ar trebui să fie conştiinţe independente. La noi se calculează voturile dinainte de a se vota, or asta este anti-democratic, pentru că apare influenţarea votului de altceva decât propria conştiinţă, ceea ce, într-un fel sau altul, înseamnă o formă de vot imperativ.

Din pacate, PNL a ajuns la putere numai cand a candidat in aliante politice.

Potrivit celor ce le spun eu, majoritar este votul în momentul acordării încrederii. Formarea unei majorităţi cu scopul de a-şi proteja propriile interese, fie că vorbim despre partide, fie că vorbim despre persoane individuale, cu siguranţă este antidemocratică pentru că nu are nimic de-a face cu dorinţa poporului, ci cu interesele celor care ocupă funcţii în defavoarea celor care sunt împiedicaţi să ocupe funcţii.
Scrie în Constituţie că cei din Guvern trebuie să fie oameni politici? Nicidecum…
Constituţia spune aşa:
ARTICOLUL 102 – Rolul si structura
(1) Guvernul, potrivit programului sau de guvernare acceptat de Parlament, asigura realizarea politicii interne si externe a tarii si exercita conducerea generala a administratiei publice.
(2) In indeplinirea atributiilor sale, Guvernul coopereaza cu organismele sociale interesate.
(3) Guvernul este alcatuit din prim-ministru, ministri si alti membri stabiliti prin lege organica.
Politica Guvernului este dată de Programul de Guvernare şi nu de către activitatea Guvernului, care reprezintă punerea în practică a politicii. Acest program de guvernare este astfel întocmit încât el să întrunească voinţa unei părţi cât mai mari din Parlament, la limită 50%+1.

Parlamentul nu trebuie să construiască majorităţi decât pe proiecte individuale. A spune votez proiectul lui X pentru ca el să voteze proiectul meu, este anti-democratic, pentru că nu provine din respectarea votul electoral. Orice vot din interes este un vot anti-democratic. Singurul vot permis este cel venit din conştiinţă. Esenţa parlamentarismului este că, deşi fiecare vine în Parlament cu un set limitat de proiecte, toţi parlamentarii la un loc aproximează foarte bine voinţa poporului. În lipsa acestui fenomen, democraţia nu se poate împlini.

Preşedintele, pentru a desemna un premier, se consultă, nu cu parlamentarii, ci cu partidele politice. Cel ales ca premier ar trebui să fie un om capabil să întreţină un dialog cu parlamentarii, să identifice elementele unui viitor program de guvernare, adică voinţa politică a parlamentarilor şi apoi, în 10 zile, să stabilească un Program Politic care să mulţumească o cât mai mare parte a politicii româneşti dată de reprezentaţi în parlament. Nu e nici o nevoie ca premierul să fie un om politic, şi nici să aibă o viziune politică, el trebuie să fie capabil să construiască acest proiect politic numit Program de Guvernare şi să aibă capacitatea şi cunoştinţele necesare să-l ducă la bun-sfârşit. Esenţa Guvernului nu este premierul şi nici lista de miniştrii, esenţa Guvernului este Programul de guvernare. Premierul este premier în măsura în care duce la bună îndeplinire programul de guvernare. Nu-l poate duce la îndeplinire, atunci el este dat jos, înlocuit. Premierul nu trebuie să vină cu programe politice, cu mijloace de “deşteptăciune”… El trebuie, pas cu pas, să îndeplinească Programul de Guvernare, esenţa oricărui Guvern. Nu poate să ducă Programul la bun-sfârşit, aşa cum şi-a asumat când a cerut încrederea parlamentului, are de ales. Sau demisionează spunând că nu este în stare să îndeplinească Programul de guvernare, caz în care fie va veni cineva care este în stare să îndeplinească acelaşi program de guvernare, fie va începe o nouă dezbatere cu alt program de guvernare, sau premierul îşi asumă neputinţa şi modifică programul de guvernare într-o formă pe care o poate duce la bun-sfârşit şi cere acordul Parlamentului pe această modificare prin Angajarea Răspunderii Guvernului.

Vedeţi dumneavoastră în Constituţie că se vorbeşte despre coaliţii sau majorităţi parlamentare în afara celor ad-hoc din momentul votului?

Pe de altă parte, atunci când parlamentul a votat că doreşte pe domnul Johannis şi votând a exprimat o voinţă a Parlamentului (o procedură anormală, dar valabilă totuşi), preşedintele trebuia să ia act de acest lucru şi, în mod absolut, trebuia să-l desemneze pe domnul Johannis. De ce? Pentru că motivul pentru care preşedintele are sarcina de a desemna un premier este de a ieşi din clenciul fără sfârşit “fiecare partid doreşte un premier desemnat de el”. Dacă parlamentul ajunge însă la o soluţie fundamentată prin vot, înainte ca preşedintele să desemneze candidatul, preşedintele ar fi trebuit să ţină seama de acest lucru. Pe de altă parte, refuzul preşedintele de a desemna candidatul “normal” dictat de Parlament, pentru a numi un candidat pe care îl dorea domnia sa în nume propriu, atât în persoana domnul Tăriceanu cât şi în celelalte nominalizări care au urmat, inclusiv a domnului Boc, este o pledoarie pentru majorităţi ad-hoc din timpul votului.
Raţiunea dizolvării parlamentului nu ar trebui să fie o armă a preşedintelui împotriva parlamentarilor, ci o reacţie la evidenţa unei imposibilităţi a Parlamentului de a se hotărî pentru un candidat. Din acest motiv preşedintele poate să folosească acest instrument sau nu, din acest motiv preşedintele trebuie să se consulte cu preşedinţii camerelor pentru a vedea dacă nu cumva se poate ajunge totuşi la un rezultat. Nu mai este nevoie să spun că folosirea acestui instrument în scop de şantaj este anti-democratică.

Domnule Varujan Vosganian
Din păcate raţiunea democratică s-a pierdut atât de mult încât foarte puţină lume mai ştie cum se pune în operă o democraţie. Toată lumea a reţinut nişte reguli pe care le urmează orbeşte fără a mai ştii de ce, doar pentru că aceasta este cutuma. Înţelegerea funcţionării democraţiei dezvăluie o lume cu totul nouă înţelegerii instituţionale (pentru mine aşa s-a întâmplat). Nici eu nu sunt foarte vechi în această înţelegere, am început aceste săpături de arheologie filosofic doar de patru sau cinci ani şi realitatea se dezvăluia precum foile de varză, din ce în ce mai profund. Eu observ că aveţi o reacţie la cele ce le spun eu… cum să spun… destul de superficială, nu mă deranjează însă cât timp aceste rânduri vor rămâne aici pentru a fi accesibile şi altora care caută răspunsuri. Sunt oameni care urmăresc cele scrise de mine şi am, deseori, plăcuta surpriză de a-mi recunoaşte spusele pe la TV, semn că cineva citeşte.

Statul e civic prin insasi definitia sa. Poate ca ai in vedere statul unei culturi politice avansate. Definitia ta se apropie definirii pe care am dat-o intr-un text postat aici privind trecerea PNL de la doctrina la ideologie.

Intre statul liberal si statul social eu as alege statul civic! „Statul civic” are trei îndatoriri principale în contextul crizei actuale: re-moralizarea pieţelor, re-localizarea economiei şi re-capitalizarea săracilor. Statul civic favorizează asocierea în detrimentul înstrăinării, responsabilitatea în detrimentul egocentrismului şi comunitatea în defavoarea individului.