FBI-ul A FOST INVENTAT DE UN BONAPARTE
Napoleon a făcut politică de anvergură instalându-şi rudele şi prietenii în posturi cheie în Franţa şi în Europa ocupată. Efemer, fraţii săi au ajuns regi, duci, conţi, marchizi şi generali. Dar cel mai mic dintre fraţi, Jérôme, era mai atras de petreceri şi de aventuri galante decât de cariera politico-militară. Pentru a-l aduce la ordine, Napoleon l-a înscris în marinăşi l-a trimis în Antile. În insula Martinica, Jérôme Bonaparte a fost blocat de englezi. A decis atunci să plece în Statele Unite, unde faima fratelui său era răsunătoare.
La Baltimore, Jérôme s-a îndrăgostit de Elizabeth Patterson, o tânără de 17 ani, fiica unui bogat om de afaceri din oraş. Cu toată opoziţia diplomaţilor francezi şi a familiei Patterson, cei doi au fost cununaţi de primul episcop catolic al SUA. Nu au putut rezista tentaţiei şi au ţinut să vinăîn Europa, unde Napoleon se proclamase împărat. Dar comitetul de primire i-a despărţit la Lisabona: lui Elizabeth nu i s-a permis să debarce, iar Jérôme a fost convocat, manu militari, la fratele său imperial aflat atunci în Italia. Acolo, Jérôme a fost pus în faţa unei alternative: separarea de soţia sa ori dizgraţia. Total necavalereşte, el a ales despărţirea şi a fost căsătorit cu prinţesa Katharina von Württemberg. Între timp, Elizabeth ajunsese în Anglia, unde a dat naştere unui fiu, iar englezii s-au arătat foarte fericiţi să găzduiască o Bonaparte repudiată.
Copilul născut în Anglia a primit numele de Jérôme Napoleon. La rândul său, acesta a avut doi fii. Cel mai mic a fost botezat Charles Joseph, a absolvit studiile de drept la Harvard şi, la sfârşitul secolului al XIX-lea, şi-a câştigat în America reputaţia unui avocat intransigent. Se spunea că din clipa în care sesiza o murdărie, ”scotea scalpul de pe acuzat”. Asta l-a făcut pe Theodore Roosevelt, preşedinte al SUA între 1901-1909, să-l numească pe Charles J. Bonaparte ministru de justiţie. În această funcţie, a devenit necruţător.
Necruţător cu orice formă de evaziune fiscalăşi de încălcare a legii antitrust. A doborât puternicul holding al tutunului, a adus în faţa justiţiei senatori şi deputaţi şi a stârnit revolta Congresului, cerând ca toţi membrii acestuia să fie supuşi unei investigaţii judiciare. Nu suporta nici un fel de act de corupţie. Preşedintele i-a permis să formeze un corp de 9 detectivi profesionişti, care a căpătat numele de Biroul de Investigaţii, strămoşul Biroului Federal de Investigaţii, FBI, înfiinţat mai târziu de preşedintele Hoover, pe modelul instituit de un Bonaparte american.

Nu durea pe nimeni din presa pentru ca patronii lor nu erau in puscarie, la un loc cu toti borfasii, asa cu faptele lor au aratat ca merita! Dar, deh, ei se considera ”borfasi” aparte, asa ca li se cuvine cate o amnistie, de cate ori vine cazul!

Ceea ce propuneti dvs si coalitia de guvernare este un atac la sentimentul de dreptate si de justitie al fiecarui roman : acela ca pentru palmasi legea e dura si se aplica neabatut , iar pentru smecherii cu bani se face putina valva politica, circ la televizor si hop! AMNISTIA! adica borfasii sunt albiti si se pot intoarce la borfarii, de la 0!
Asta e momentul ”T zero” de care faceti vorbire ? cel in care infractorii sunt liberi sa o ia de la capat cu faradelegile, caci s-a dovedit, mai vine o amnistie si nimic nu li se poate intampla?!?!

Cateodata am senzatia ca toti oamenii politici nu sunt oameni, ca nu traiesc pe pamant, printre ceilalti…

Insa o responsabilitate imensa pentru posibile fapte penale pe care le ar comite in perioada cand ar fi trebuit sa stea la mititica ar trebui sa apese pe decidenti.

Cat priveste aglometaria din puscarii, au fost si mai multi decat astazi, dar nu durea pe nimeni in …media – nu era la moda atacarea sistemului judiciar pesemne!