In mod particular, primul disc al lui Andries (Interioare) se leaga in mintea mea de stagiul petrecut intr-un mic orasel de provincie. Pe Alexe il intalnisem in troleibuz in iarna lui 1983, veneam amandoi din Lacul Tei, el era cu chitara in brate si-mi spunea ca a repetat cu o prietena cateva cantece pentru albumul care urmeaza sa apara anul viitor. Apoi a aparut discul si, inzapezit in acel oras de provincie ascultam melodiile de pe el, care imi aduceau aminte de Bucurestii acelor ani, de stradutele din spatele Bisericii Armenesti, de zona care inca nu apucase sa fie sistematizata de pe Calea Mosilor sau de pitorestile stradute din jurul dealului Arsenalului.

Imi aduc aminte de asemenea cum, ulterior, am revenit in Bucuresti si am vazut cu oroare cum tot cartierul disparuse, iar in centrul unui maidan de ruine se mai vedeau inca in picioare partial ruinele bisericii Manastirii Vacaresti. Pana la urma au demolat-o si pe aceea.

Parca asupra Bucurestilor facultatii mele cazuse un blestem al demolarilor. S-au dus si Halele Centrale, si frumoasele Asezaminte Brancovenesti, ctitorie a Saftei Brancoveanu. Nu pot decat sa ma amuz amar gandindu-ma ca pe Ceausescu si pe Elena lui, ca tot vorbeam de blestem, i-a ajuns din urma blestemul Saftei asa cum era el inscris pe placa de marmura de pe biserica din incinta spitalului. In buna traditie a secolelor trecute, pisania se sfarseste cu o afurisenie in care se cere Divinitatii ca acela care va indrazni sa faca rau asezamantului, sa moara de mana neamului sau in zi de sarbatoare.

Oricat de vinovat ar fi fost Ceausescu, executia sa a fost un omor si imi place sa cred ca pacatul acelui omor a fost luat de pe umerii poporului roman de Safta, savarsita din viata ca maicuta la manastirea Varatec.

Nu in ultimul rand, anul mortii ei 1856 a fost totodata un moment de rascruce al istoriei romanesti. A fost momentul tratatului de la Paris prin care marile puteri europene Anglia si Franta, ce intervenisera impreuna cu Turcia pentru a stopa tendintele expansioniste ale Rusiei in Razboiul Crimeii si-au re-castigat influenta asupra Principatelor Dunarene. Daca momentul 1856 nu ar fi existat, probabil ca nici Romania n-ar fi existat, iar noi acum vorbeam ruseste.

De ce spun asta? fiindca lectiile istoriei sunt intotdeauna cel mai bine valabile pe termen lung. Desi noi ne tinem “frati” cu francezii de ginta latina, in momentul 1856 cel mai mult ne-a ajutat atitudinea pragmatica a Imperiului Britanic. Ei au fost direct interesati de crearea si sustinerea unui mic regat independent la gurile Dunarii la fel dupa cum au fost interesati de crearea si sustinerea unui regat independent pe Continent, peste Canalul Maneci; totodata un stat tampon neutru intre Franta si Tarile de Jos, ambele fiind tari cu care englezii au purtat de-a cursul timpului nenumarate razboaie.

Si acum, in contextul european de azi, lectia Angliei merita sa fie ascultata cu luare-aminte. Aveam senzatia ca politicienii de la Bucuresti inca n-au asimilat mesajul recentului vot pentru Brexit si a fost o surpriza foarte placuta sa aud parerea domnului Tariceanu care a vorbit foarte frumos si articulat pe tema asta.

Bineinteles ca tonomatele au distorsionat imediat ceea ce spusese, ajungand pana la a sustine ca a cerut nici mai mult nici mai putin decat iesirea Romaniei din UE- nici vorba de asa ceva.

In schimb, mi se pare corecta ideea ca ar fi cazul ca Romania sa nu mai ramana mereu in pozitia ghiocelului fata de Occident si sa isi caute in mod activ pozitia potrivita aspiratiilor ei pe scena politica extrem de complexa de azi.

http://i.imgur.com/9GM7LK9.png

“we are all mad here??? ” Au ajuns toti dementii sa caute oamenii la dinti si sa le masoare in plombe dreptul de a exista si a avea o opinie.

Si nu exista zi fara asemenea halucinatii, ba mai si cresc in intensitate si nivel de grotesc… uite acum asta cu subiect de olimpiada de romana: “să redactezi un referat (raport scris) adresat conducerii de partid, prin care să denunți calitatea de element dușmănos a lui Ilie Moromete, pe care ai constatat-o când ai fost să colectezi de la el cota”. Denuntzul de tip bolsevic ridicat la grad de educatie si masura a culturii cuiva…. splendid.