Comentarii la: Tema zilei – 8 august 2010: ” Parlamentul unei singure Camere a ramas singur cuc”

De către: Bibliotecaru

Bibliotecaru — Sun, 15 Aug 2010 12:47:28 +0000

@ transildania
Domnule, aveţi o încăpăţânare demnă de o cauză mai bună… Încercaţi să înţelegeţi, pentru că nu este prea greu de înţeles.

În timp ce la noi preşedintele desemnează un candidat şi acesta pregăteşte un cabinet şi un program de guvernare care este votat în Parlamentul României… după care, în cazul în care Parlamentul îi acordă încredere constituind o majoritate, el este numit de premier (varianta de majoritate înainte de numire), la francezi preşedintele numeşte premierul în mod direct urmând ca Parlamentul, dacă nu doreşte acel premier, să iniţieze o moţiune de cenzură pentru a-l da jos, adică o majoritate după numire.

Pentru Dumnezeu, ce este atât de greu de înţeles?

Aparent nu pare mare diferenţă, dar doctrinar este o diferenţă imensă, pentru că în timp ce la noi cetăţenii votează exprimându-şi voinţa politică prin membrii parlamentului, la francezi voinţa politică a cetăţenilor este preluată de preşedinte. În consecinţă, voinţa politică exprimată de români este cu mult mai nuanţată decât voinţa poporului exprimată la francezi.

Încercaţi să nu mai puneţi în context tot felul de lucruri menite să mă insulte, de tipul “sa nu mai vorbiti de lucruri despre care nu aveti habar”, vă faceţi de râs de unul singur pentru că nu puteţi pricepe un lucru atât de banal. Culmea este că mai şi insistaţi în continuare făcând comparaţie între sistemul românesc şi cel francez de parcă ar fi identice… SUNT DOUĂ SISTEM CONSTITUŢIONALE PUTERNIC DIFERITE, deşi asemănătoare ca formă semi-prezidenţială. Lucrurile au totuşi o limită.

Încă ceva… înţelegeţi că teoretic nu ar trebui să existe rivali politici, democraţia înseamnă colaborare între partide şi nu bătaie cu roşii. A spune că un preşedinte şi-a pus rivalul premier este ca şi cum aţi spune că în Franţa nu prea contează ce se întâmplă că oricum nu este nici o legătură cu democraţia pe acolo.

Faptul că un preşedinte numeşte un premier de la un alt partid, nu este decât un caz de normalitate.

De către: transildania

transildania — Fri, 13 Aug 2010 15:49:46 +0000

@Bibliotecaru
ar fi bine sa nu mai vorbiti de lucruri despre care nu aveti habar, ca va acoperiti doar de ridicol “majoritatile se fac dupa numirea primului ministru”.
Cu toate ca presedintee francez conform constitutiei nu trebuie sa tina cont de nimeni si de nimic cand numeste primul ministru, presedintii frantei tin cont de majoritatea parlamentara, si-si numesc rivalii politici in functia de prim ministru, cand acestia dispun de majoritatea in Assamblee Nationale.
Asa a procedat Mitterrand in doua randuri si Chirac odata in ultimii 25 de ani.
http://en.wikipedia.org/wiki/Cohabitation_%28government%29

http://transildania.wordpress.com/2010/02/26/constitutia-si-desemnarea-primului-ministru/

De către: VarujanVosganian

VarujanVosganian — Thu, 12 Aug 2010 19:48:08 +0000

@Bibliotecaru

Ai vazut ce bine ne intelegem noi, bolnavii de spirit…

De către: Bibliotecaru

Bibliotecaru — Thu, 12 Aug 2010 19:00:18 +0000

În încheiere, pentru ca esenţialul să nu rămînă nespus: din asemenea străfunduri, din asemenea boli grele, ca şi din boala bănuielii grave, te întorci renăscut, cu altă piele, mai sensibil, mai răutăcios, cu un gust mai subtil pentru bucurie, cu un gust mai delicat pentru toate lucrurile bune, cu simţuri mai voioase, cu o a doua inocenţă — mai periculoasă — în bucurie, în acelaşi timp mai copilăros şi de o sută de ori mai rafinat decît ai fost vreodată înainte. Vai cît de respingătoare este acum plăcerea vulgară, surdă şi cenuşie, aşa cum o înţeleg în general cei pe care îi desfată, „cultivaţii" noştri, bogaţii şi conducătorii noştri! (aceiaşi sursă)

De către: Bibliotecaru

Bibliotecaru — Thu, 12 Aug 2010 18:55:07 +0000

@ Varujan Vosganian
Mă provocaţi…
Se poate ghici că n-aş vrea să să mă despart cu ingratitudine de epoca aceea de boală grea, al cărei cîştig n-a secat nici azi pentru mine, după cum sînt şi foarte conştient de avantajele pe care le am faţă de toţi troglodiţii spiritului, datorită sănătăţii mele variabile. Un filozof care a trecut prin mai multe stări ale sănătăţii şi mai trece încă, a străbătut şi tot atîtea filozofii; el nu poate face altfel decît să-şi transpună de fiecare dată starea în cea mai spiritualizată formă şi depărtare — această artă a transfigurării este de fapt filozofie. Noi filozofii nu avem libertatea de a despărţi sufletul de trup, cum face poporul, şi sîntem încă şi mai puţin liberi să despărţim sufletul de spirit. Nu sîntem broaşte gînditoare, aparate de obiectivare şi de înregistrare cu mădularele puse la gheaţă — noi trebuie să naştem permanent ideile din durerea noastră, însoţindu-le părinteşte cu tot ceea ce avem în noi ca sînge, inimă, foc, bucurie, patimă, suferinţă, conştiinţă, soartă, fatalitate. A trăi înseamnă pentru noi a preschimba permanent în lumină şi flacără tot ceea ce sîntem, precum şi tot ceea ce ne atinge, nici nu putem altfel. Iar cu privire la boală, nu am fi aproape tentaţi să întrebăm dacă de fapt ne-am putea lipsi de ea? Numai marea durere este ultima eliberatoare a spiritului ca învăţător al marii bănuieli care face din fiecare U un X, un X adevărat, adică litera premergătoare celei ultime… Abia marea durere, acea durere domoală îndelungată, care îşi ia timp, în care parcă sîntem arşi la foc de lemn verde, ne obligă pe noi, filozofii, să coborîm în ultimele noastre străfunduri, îndepărtând de noi toată încrederea, tot ceea ce este blajin, învăluitor, blînd, mediocru, în care ne pusesem poate înainte vreme toată omenia. Mă îndoiesc că o astfel de durere „îmbunătăţeşte”, dar ştiu că ne face mai profunzi. Fie învăţăm să-i opunem mîndria noastră, batjocura şi puterea voinţei noastre, asemenea indianului care, oricît de cumplit ar fi torturat, se despăgubeşte pe seama schingiuitorului prin răutatea limbii sale, fie ne retragem din faţa durerii în acel neant oriental denumit Nirvana, în acea mută, rigidă şi surdă resemnare, uitare de sine, ştergere de sine; din asemenea exerciţii îndelungi şi periculoase ale stăpînirii de sine ieşi un alt om, cu cîteva semne de întrebare în plus, dar în primul rînd cu voinţa de a pune întrebări mai multe, mai adînci, mai severe, mai dure, mai rele, mai liniştit decît pînă atunci. Sa isprăvit cu încrederea în viaţă, viaţa însăşi a devenit problemă. Nu cumva să se creadă însă că din această cauză devii în mod necesar obscurantist! Hrana şl dragostea de viaţă este încă posibilă — numai că iubeşti altfel. Este ca dragostea pentru o femeie care ne aduce îndoieli… Dar farmecul a tot ce este problematic, bucuria dată de X, este prea mare la oamenii mai spirituali şi mai spiritualizaţi, pentru ca să nu învăluie, mereu din nou, ca o văpaie, toate mizeriile problematicului, toate pericolele nesiguranţei, pînă şi gelozia iubitului. Cunoaştem o fericire nouă… (Friedrich Nietzsche – „la gaya scienza” Ştiinţa Voioasă)

De către: VarujanVosganian

VarujanVosganian — Thu, 12 Aug 2010 18:37:23 +0000

@transildania

Regionalizarea e singura posibilitate de a incepe descentralizarea reala. Nu poti incepe descentralizare fiscala cand intre judete sunt asa mari discrepante (vezi Timis si Botosani, de pilda). La regiuni diferentele se mai estompeaza.

De către: VarujanVosganian

VarujanVosganian — Thu, 12 Aug 2010 18:20:20 +0000

@un liberal optimist

Recunosc si eu ca Bibliotecaru si Cris sunt cei mai harnici. Scriu chiar mai mult decat mine…

De către: VarujanVosganian

VarujanVosganian — Thu, 12 Aug 2010 18:09:50 +0000

@Bibliotecaru

Nietzsche spune ca oamenii bolnavi sunt mai creativi, pentru ca sunt mai sensibili. Si el avea migrene.

De către: Bibliotecaru

Bibliotecaru — Thu, 12 Aug 2010 08:56:14 +0000

Simţiţi-vă liber să citaţi şi domnia voastră pentru a vă susţine punctul de vedere. Vă spun sincer, că atunci când spuneţi “mi se pare cea mai urata minciuna pe care am auzit-o in ultima vreme” nu este pentru mine un argument destul de valabil. Poate mă înşel, nu sunt infailibil, dar asta nu înseamnă că şi mint. Minciuna este un act de voinţă, eroarea ţine de greşeală şi nu de minciună. Nu mă puneţi pe mine să citesc 50, 60 de ani de Istoria Franţei ca să vă susţineţi punctul de vedere. Eu aşa cred că ar fi normal.

Altfel, nu ţin neapărat să am dreptate, dar nici nu mă veţi convinge fără un minim argument că nu am dreptate.

De către: Bibliotecaru

Bibliotecaru — Thu, 12 Aug 2010 08:52:23 +0000

http://fr.wikipedia.org/wiki/Article_8_de_la_Constitution_de_la_Cinqui%C3%A8me_R%C3%A9publique_fran%C3%A7aise

Nomination

Le Président de la République nomme le Premier ministre. Il s’agit d’un pouvoir discrétionnaire, qui constitue un acte de gouvernement.

Contrairement à d’autres régimes présidentiels, et notamment anglais, c’est rarement le chef de la majorité qui est nommé Premier ministre. C’est plutôt en étant nommé Premier Ministre qu’il devient chef de la majorité, éventuellement en second après le président.