Incepusem un sistem care sa impiedice abuzurile garzii financiare, ma refer la informatizarea sistemului. Aplicarea acelui sistem s-a blocat.

Nici eu nu am sonor. Dar mai e pe un comentariu filmuletul.

Sa fie chiar asa, sa fim chiar la fel cu totii?

Vezi comentariul meu din 15 noiembrie.

In parerea mea umila: “Humility is almost a God-like word. A sense of awe. A sense of wonder. An awareness of the human soul and spirit. An understanding that there is something unique about the human drama versus the rest of life. Humility is a grasp of the distance between us and the stars, yet having the feeling that we’re part of the stars.” Culmea este ca fragmentul de mai sus vine dintr-un text despre arta de a conduce oamenii. Mda, imi aminteste de Convorbirile cu Mihai I ale lui Mircea Ciobanu.

“The European Single Currency cannot be saved. Yet the euro elite are unable to bring themselves to acknowledge the magnitude of this disaster. They have convinced themselves that all is well. The pattern is familiar and indeed we in Britain experienced something very similar in the months leading up to Black Wednesday and the eviction of sterling from the Exchange Rate Mechanism in September 1992.

First, the markets smell blood. Then the shoring-up operation begins, and finance ministers start to make statements of confidence. Ingenious financial devices are conjured up to avert disaster and, inside state chanceries, secret talks begin, to make contingency plans in case the worst happens. Only after a long, expensive and excruciating battle comes the ignominious exit.

So last week’s Irish humiliation – which has brought with it the extinction of the country’s economic sovereignty – is no more than a desperately sad moment in a much bigger story. And though the exact date of the final euro implosion cannot be predicted, a number of points can already be made with certainty.

The euro elite is utterly ruthless. In its mission to save the euro, it is ready to throw tens of millions out of work and in the process destroy businesses, lives and whole economies. Consider the terrifying facts. The Irish economy has gone through recession and entered what economists call a depression. Its output contracted by an extraordinary 10 per cent last year, and may well do so again over the next 12 months.

In Spain, unemployment stands at 20 per cent, and youth unemployment a horrifying and tragic 40 per cent. The depths of misery lying behind these statistics cannot be exaggerated. A friend of mine who lives in the Spanish province of Andalusia tells me that some children in his village cannot go to school. This is because their parents cannot afford to buy them shoes. Effectively large parts of Europe are de-industrialising. In Greece, the economy may contract by 15 per cent over the next two years as a result of massive cuts in state spending.

For Greece and Ireland, there is an absurdly easy way back to economic growth: return to the drachma and the punt. Such a move would enable national currencies to fall back to levels where they can be internationally competitive – which in the case of hapless Greece would be approximately one third of where it stands today.

Assertions by the big bankers and eurocrats that such a move is technically impossible are self-serving and false. It would of course be very messy in the short term, but there are many examples of countries pulling out of currency unions with no lasting ill-effect.

The peripheral eurozone nations are being prevented from taking this sensible move by a cynical alliance between the big banks and the Brussels elite. The banks cannot countenance any contraction of the eurozone because once Greece, Ireland, Portugal and Spain pull out, they will have no choice but to default on their debts. Such a move would bankrupt almost all European banks. Between them these four countries have a combined sovereign debt of well over £1 trillion. A very large part of this debt is owned by the major European banks. The Bank of International Settlements estimates, for example, that French financial institutions have lent the equivalent of 37 per cent of total French GDP to these failing countries.

However there are also hugely powerful political considerations. The collapse of the euro project will come as a shattering blow from which the European project cannot recover. That is why key members of the Euro elite are so determined to use this moment to press forward with their plans for political and economic integration.

Last May, as the storm clouds gathered, Dominique Strauss-Kahn, the former French finance minister who is now managing director of the International Monetary Fund, told a gathering of bankers that “crisis is an opportunity”, adding that there is now the chance to launch “a new global currency issued by a global central bank”.

This mad vision lies behind the decision to build a vast new set of offices for the European Central Bank in Frankfurt, which is due for completion in 2014. It is virtually impossible for the eurozone to last in its present form till then. If it does, its survival will only come at the price of untold economic devastation.”

http://blogs.telegraph.co.uk/news/peteroborne/100063682/ireland-and-greece-should-ditch-the-euro/

De ce nu discuta nimeni aceste lucruri in Romania? Suntem o tara sub ocupatie?

In ce priveste raportul Crin Antonescu – liberali.

Cred ca m-am exprimat clar, nu sunt fan al cuiva. Fara indoiala, domnul Antonescu are calitatile lui. Dar forta de a cultiva firescul ori sansa, asa cum am vorbit despre acestea mai sus, aceasta calitate a fost si este a guvernului liberal, fie si numai considerind ca pentru a face o societate sa infloreasca in diversitatea ei iti trebuie oameni de competente diverse si bine armonizati. Este intr-adevar de dorit ca un leader sa aiba tot suportul, neconditionat, al partidului sau in timpul alegerilor prezidentiale. In rest insa, leader-ul e acela care sa-si demonstreze suportul fata de ai sai. In ce ma priveste am incredere in partidul liberal ca echipa.

Am tot vorbit despre diferenta intre leadership si sefism, si nu vreau sa ma repet. Scurt, diferenta majora intre leader si sef: leader-ul imputerniceste oamenii (empowerment), isi transfera autoritatea catre autoritatea lor de decizie, le lasa autonomie de decizie si se consulta cu acestia in echipa, leader-ul spune si actioneaza prin NOI; seful e cel care comanda si controleaza (command and control), mandateaza, adica da o slujba/ia o slujba dupa cum considera EU si ia decizii de unul singur. In ultima vreme, de la domnul Antonescu aud din pacate din ce in ce mai mult “eu”. Consider ca Romania nu va iesi vreodata din aceasta groapa a istoriei numita conducator unic/oi ascultatoare daca va continua pe acest drum. Cu atit mai mult ma ingrijoreaza sa vad o lupta in care unui Basescu supremul i se opun un copilandru rizgiiat Ponta si un alt suprem Antonescu. Pentru ca opusul supremului nu e un alt suprem ci libertatea, societatea, echipa, respectul reciproc, consultarea, autonomia de decizie, dialogul, diversitatea.

In ce priveste Tepes Voda.

Da, ai dreptate sa-ti doresti normalitate. Normal inseamna insa doar “in conformitate cu normele, cu regulile, cu standardele”. Normalitatea trebuie sa fie un instrument, nu un tel final. Scopul trebuie sa fie diversitatea si individualitatea, adica libertatea fiecaruia de a trai, de a construi, de a spera, in felul lui, in termenii lui pe un teren prielnic lui. Scopul trebuie sa fie acel drept la sansa, “the right to happiness”. (Kierkegaard: contrariul pacatului nu e virtutea, contrariul pacatului e libertatea). Normalitatea trebuie sa fie in final doar acel protector invizibil, acele limite, suficient de largi ca sa nu te izbesti de ele la fiecare pas, care sa iti permita sa-ti cresti in pace visurile, munca, familia fara sa-ti fie teama ca dau toti nevolnicii peste tine. Atit. Ceea ce te face, la inceputul discutiei, sa apreciezi guvernarea liberala nu a fost normalitatea, ci firescul si omenescul, gustul libertatii.

Dupa cum spune un proverb, daca vrei sa ai rod sa dureze un an cultivi griu, un rod care sa dureze zece ani, cresti copaci, daca vrei sa ai o istorie cresti oameni. In acest context normalizarea nu este o actiune fulger in care tai capete la ghilotina ci o munca trudnica de ani de zile, niciodata terminata, si facuta cu grija, pentru ca un singur nevinovat care cade victima din graba si neatentie atirna cu mult mai greu decit toti cei vinovati pe care te-ai mindri ca ii elimini. Vrei sa ai griu, arzi toate buruienile intr-un an, vrei sa ai oameni….

S-ar putea sa ai dreptate, dar daca te concentrezi numai pe eliminat buruieni sau pe “datul de pereti” cu greselnicii in loc sa vezi si oamenii care trebuie sa creasca si sa rodeasca, ajungi sa ai un desert, curat, chiar steril, e drept, dar un desert nu o istorie. Normalitatea care nu tine cont de individualitate si diversitate e un blestem nu un lucru de dorit.

Nu, nu am nici un temei sa spun ca nu ai dreptate, chiar ai si iti marturisesc ca am si eu aceleasi nedumeriri. Am invatat de multa vreme sa nu mai am dezamagiri. Din pacate respectul, onoarea, umilinta, nobletea nu se invata intr-o generatie, dar se poate pierde intr-una. Eliza Doolittle este doar un personaj. Oameni de calitatea Seniorului Coposu, a dlui Ratiu, a MSR Mihai I si a multor altora nu vor fi niciodata expresia democratiei de masa in care cantitatea primeaza in fata calitatii. Onoarea e caduca si zace ca o haina prafuita in care au intrat moliile globalizarii si corectitudinii politice. Asa cum in numele Domnului s-au comis crime oribile, asa si in numele Libertatii se ucide Libertatea. In umila mea parere, onoarea este echilibrul autoasumat intre drepturi si obligatii. Astazi, toti cauta doar drepturi. In order to be entitled you must be titled.

Banca Mondială desfiinţează în ultimul raport România, ţara cu un buget făcut după ureche, direcţionat politic şi cu un Minister de Finanţe cu mai mulţi angajaţi decât în Anglia, instituţia propunând oficialităţilor de la Bucureşti soluţii punctuale pentru fiecare problemă.

Documentul nu are caracter public şi este destinat bordului instituţiei şi oficialilor de la Bucureşti. Mai mult, potrivit Băncii Mondiale, pe termen mediu, companiile de stat ar trebui controlate direct de ministrul de Finanţe printr-o nouă agenţie sau direcţie aflată în subordinea acestui minister. Parte din recomandările BM vor fi incluse, cel mai probabil, şi în cuprinsul viitorului acord de finanţare sau supraveghere pe care România a anunţat că vrea să îl semneze cu FMI, CE şi BM în 2011.

Buget de stat: nerealist şi supraestimat

• Bugetul României duce lipsă de credibilitate, fapt care afectează disciplina fiscală. Potrivit BM, „bugetul aprobat nu este un document credibil”.

• Bugetul e bazat pe venituri nerealiste, supraestimate pentru a justifica nişte cheltuieli mari.

• Suplimentările bugetare sunt create din cauza adoptării unor legi aprobate în afara bugetului cărora li se dă o atenţie insuficientă în ceea ce priveşte impactul bugetar. Exemplele date în raport sunt eventuale majorări de pensii şi salarii.

• „Supraestimarea veniturilor a fost motiv pentru a permite, la presiunile politice, creşteri artificiale în avelopa de resurse disponibilă”, se arată în documentul obţinut de gândul.

• „Actualul buget al ţării, cum este el realizat, deviază semnificativ de la bugetul iniţial”.

• Din cauza lipsei de credibilitate a bugetului de stat, nu există transparenţă şi predictibilitate, iar dezechilibrele fiscale şi bugetare au crescut, atrage atenţia Banca Mondială.

• Potrivit experţilor instituţiei internaţionale, în prezent, actualul buget al ţării este focusat pe cheltuielile fixe, fără o prioritizare a costurilor.

Ce soluţii propune Banca Mondială:

• Angajamente colective de la ordonatorii de credite cu privire la respectarea plafoanelor stabilite în buget, corelate cu priorităţile guvernului.

• Ministerul de Finanţe să aibă dreptul să ajusteze unilateral bugetele de cheltuieli propuse de ministere dacă acestea depăşesc plafoanele.

• Toate legile adopatate în timpul anului, cu impact semnificativ asupra bugetului de stat trebuie să conţină şi o analiză a acestui impact realizată de Ministerul de Finanţe. Paralel, Consiliul Fiscal trebuie autorizat să publice estimări separate asupra impactului fiscal al unor anumite legi, dacă neutralitatea fiscală ar fi încălcată.

• Ministerele trebuie să justifice noile iniţiative de proiecte şi să vină cu soluţii de cofinanţare din economiile proprii.

• Banca Mondială mai recomandă evaluări periodice ale cheltuielilor tuturor ordonatorilor de credite.

• Modernizarea serviciilor prin automatizare şi informatizare. Integrarea sistemului de contabilitate şi raportare cu cel de plăţi.

Absorbţia fondurilor europene – România, pe ultimul loc între ţările UE 10

România are cea mai slabă absorbţie a fondurilor UE dintre ţările UE10. La sfârşitul anului 2009 rata de contractare era de 38% din totalul proiectelor, iar cea de absorbţie, de 6%. Fără o accelerare a absorbţiei, potrivit regulei n+3, respectiv numărul de ani la dispoziţie pentru a cheltui banii alocaţi, din momentul contractării, pot avea consecinţe negative în anul 2011.

Potrivit BM, România trebuie să realizeze o ordonanţă prin care să prioritizeze alocarea şi transferul de personal în cadrul direcţiilor care se ocupă de implementarea proiectelor UE. În acest sens e nevoie de eforturi suplimentare în cazul Ministerului Transporturilor, unde este nevoie de o analiză imediată a nevoilor de personal.

Modernizarea administraţiei care se ocupă cu colectarea veniturilor – ANAF

Potrivit Băncii Mondiale, principalele provocări ale ANAF sunt în special în îmbunătăţirea sistemului de colectare şi creşterea numărului de conformări voluntare în cadrul contribuabililor. Experţii BM atrag atenţia asupra reţelei extinse de direcţii teritoriale de finanţe, reţea care creşte costurile de colectare şi iroseşte mare parte din resurse pe procese de rutină.

MFP are mai mulţi angajaţi decât Ministerul de Finanţe din Franţa sau Germania

Ministerul de Finanţe are în prezent, potrivit datelor din raport, 1.867 de poziţii autorizate din care 1.432 sunt ocupate. „Numărul angajaţilor din această instituţie depăşeşte cu mult numărul angajaţilor din ministerele de finanţe din alte ţări europene precum Anglia, Germania sau Franţa”.

BM sugerează ca numărul angajaţilor din MFP să se reducă cu circa 200-300 de persoane, organigramă în care ministerul ar putea funcţiona.

Sursa: Gândul