Sunt intrebat adesea: “voi, liberalii, cu cine votati?” Primul meu raspuns e urmatorul: “noi, liberalii, votam cu liberalii”. Cu alte cuvinte, votam pentru realizarea proiectului nostru privind construirea unei guvernari care sa stopeze declinul si sa relanseze economia.

Am oferit un candidat care era altfel decat ceilalti, mai aproape de modelul pe care il tot clameaza dezbaterea publica. Se pare, insa, ca acest model nu este insusit de romani. “Toti sunt hoti si toti sunt mincinosi” nu e atat un repros pentru clasa politica, ci un fel de alintatura. Cu cat oamenii politici mint mai convingator si cu cat rascolesc mai adanc in buzunarele statului, pe care le golesc intr-un ritm mult mai rapid decat se pricep sa le umple, cu atat sunt mai simpatici si mai demni de a fi votati. In aceste conditii liberalii nu mai pot, in turul doi, vota cu candidatul lor ci doar cu proiectul lor de guvernare.

Numai ca cei care intreaba nu se lasa cu una cu doua: ” Cu cine votezi, cu stanga sau cu dreapta?” Stanga inteleg, e reprezentata de Mircea Geoana, presedintele PSD. Dar dreapta? In anul 2003 Internationala Socialista a decis ca PSD sa devina membru cu drepturi depline, ceea ce a facut ca PD sa fie retrogradat din membru plin in observator. Cu alte cuvinte, PD a cam fost dat afara din Internationala Socialista. Cum, spre deosebire de socialisti, popularii nu aveau restrictia ca fiecare tara sa fie reprezentata doar de un partid, si cum la populari, dupa caderea taranistilor, era loc, PD a renuntat de tot la Internationala Socialista si a aderat la Internationala Populara. Ca la cinema unde, daca intri dupa ce a incepul filmul, nu te mai asezi pe locul scris pe bilet, ci acolo unde sunt locuri goale. Si ele s-au gasit la populari, iar membrii partidului lui Basescu au dat buluc. Daca radicalii sau ecologistii ar fi fost mai tari in Europa, PD s-ar fi facut si radical-ecologist. De fapt, PD nu este un partid de dreapta ci, amintindu-ne de o initiativa a anilor ’90, un partid liber-schimbist.

Problema cu PD si cu Traian Basescu este aceea ca dansii ignora regulile. Asa incat liberalii au de ales intre un candidat care isi asuma regulile si pare dispus sa le respecte si altul care e cu totul imprevizibil si nu respecta nici o regula, nici pe cea a cuvantului dat si nici pe cele ale democratiei. De aceea intre cei doi, pentru a ne atinge obiectivul, preferam sa votam cu Mircea Geoana.

Spune cineva: “Crin Antonescu m-a tradat! L-am votat si acum ma trimite sa-l votez pe Mircea Geoana, cand normal era sa multumeasca tuturor votantilor si sa-i indemne, in turul doi, sa voteze dupa propria constiinta.”  Imaginati-va un comandant de osti care spune ostasilor sai, dupa prima batalie pierduta, sa mearga acasa si sa se inroleze fiecare in ce alta armata vrea si, eventual, sa se reintoarca dupa aceea, pentru o noua batalie peste cinci ani. PNL constituie o forta electorala si poate decide jocul politic. A transforma un astfel de factor de influenta intr-o masa derutata de votanti, a lansa abandonul ca tactica politica ar fi cel putin straniu, cata vreme PNL are aproape o suta de parlamentari, sapte sute de primari, zece mii de consilieri locali si o expertiza guvernamentala valoroasa.

“Aha, nu se lasa altii, vreti la cascaval! La guvernare!” Intai ca Romania nu e o bacanie, ca guvernarea sa nu fie altceva decat un maldar de roti afumate ori calupuri sclipitoare de cascaval. In al doilea rand, a acuza un partid ca vrea sa guverneze e un fel de a-l acuza ca s-a infiintat.

Sunt dintre aceia care amintesc de Ion Iliescu si de mineriade, altii de cei din spatele lui Mircea Geoana, ca sa nu mai vorbim de cei care merg cu reprosurile pana la obsedantul deceniu si la victimele represiunii comuniste. Dar, dragii mei, aceste reprosuri sunt egal valabile pentru ambii candidati. Ambii candidati reprezinta partide ce au rezultat din despicarea Frontului Salvarii Nationale, mostenitor fara testament al Partidului Comunist Roman. Ambii candidati au facut parte, ca demnitari guvernamentali, din regimul Iliescu. Ba Traian Basescu si-a datorat ascensiunea politica efectelor mineriadelor din iunie 1990 si octombrie 1991!

Pentru noi orice varianta prezinta riscuri de imagine si un efort in plus de pastrare si promovare a identitatii de dreapta. Riscuri diminuate, totusi, de desemnarea unui prim-ministru independent, in persoana lui Klaus Johannis si de consacrarea unor principii de guvernare din care sa nu lipseasca libera initiativa, libera concurenta si garantarea proprietatii.

Asa au vrut romanii. Tranzitia nu se incheie, asa cum anticipa Brucan. Trecem dintr-o tranzitie intr-alta. Muntele Sinai se intrezareste doar.

Parabola lucratorilor tocmiti la vie se gaseste in Evanghelii (de pilda Matei, 20.1-16). Potrivit acestei pilde, un proprietar a tocmit dis-de-dimineata lucratori pentru a-i culege via. Cum mergea greu culesul si era limpede ca lucrul nu va fi terminat, catre pranz stapanul viei a mai tocmit alti lucratori. Si tot astfel, la apusul soarelui. Cu ajutorul acestora din urma, via a fost culeasa. Iar la sfarsit, proprietarul a dat fiecaruia cate un dinar. Cei care venisera de dimineata au inceput sa carteasca, spunand-i „Acestia de la urma au lucrat un ceas si i-ai facut deopotriva cu noi, care am dus greul zilei si arsita.” (Luca, 20.12). Dar proprietarul le-a raspuns ca pentru el munca tuturor a fost la fel de importanta, caci fara cei tocmiti la apusul soarelui culesul nu s-ar fi terminat si munca tuturor ar fi ramas neimplinita. El a incheiat astfel: „Vreau ca acestuia de la urma sa-i dau cat si tie…Asa vor fi cei de la urma intai si cei dintai, la urma; ca multi sunt chemati, dar putini alesi.” (Luca, 20.14-16.)

Suntem la sfarsitul campaniei electorale. Noi, cei care am inceput, cum s-ar spune, dis-de-dimineata am facut tot ce am putut iar dumneavoastra veti judeca daca am facut bine sau rau. Numai ca fara cei care vin acum, aproape de sfarsit, munca noastra nu va fi implinita. E vorba de cei nehotarati ori de cei resemnati, care nu vor sa mearga la vot. Pe ei ii asteptam in aceste zile sa se decida. Ei trebuie sa se gandeasca de unde vine aceasta nehotarare ori resemnare. Toti sunt hoti, spun ei. Toti ne-au mintit. Politica e un tertip de tip activist in care incultii o iau inaintea celor educati, incompetentii inaintea competentilor si smecherii inaintea celor cinstiti. Despre Crin Antonescu nici macar adversarii lui nu au spus ca ar fi hot ori mincinos. Daca ar fi fost de ieri, de azi in politica ai fi spus ca n-a avut inca destul timp sa semene cu multi altii. Dar el este parlamentar de optsprezece ani, a fost patru ani ministru si conduce cel mai mare partid liberal din Europa.

Daca formula „toti sunt hoti, toti sunt mincinosi” e o expresie de revolta sincera, si nu doar o justificare pentru a vota pe hoti si pe mincinosi, atunci in aceste ultime zile in care, printre atatea insulte, santaje, interceptari si demascari reciproce, Crin Antonescu a ramas neatins, nehotaratii si indiferentii ar putea sa se indrepte spre el. Antonescu s-a dovedit, dupa o campanie scapata din zagazuri, nesantajabil, nici hot si nici mincinos. Nu toti sunt la fel, ar mai fi o sansa.

Cat despre UZO, va inchipuiti probabil ca e numele vreunui aruncator de grenade antitanc sau a vestitutului lichior mediteraneean de anason. Nici una, nici alta. UZO vine de la ulei-zahar-orez, pomana electorala din preziua alegerilor. Pentru ca in ziua alegerilor nu se mai incurca nimeni cu pachete, se trece direct la bani. Ei bine, cata vreme cei care voteaza intreaba „ce ne dati”, clasa politica nu se va inzdraveni. Va puteti imagina un american care sa-l fi votat pe Obama pentru ca a primit o punga de zahar, ori un francez alegandu-l pe Sarkozy dupa marimea bidonului de ulei?! Imaginatia e fara limite: s-au impartit in campanie plapumi, telefoane mobile aduse din China, curcani, godaci de lapte… Daruri de acest fel fac mai ales hotii si mincinosii de care vorbeam, ca sa amageasca pe alegatorii saraci si sa-si acopere hotiile si minciunile. Oare de asta hotii si mincinosii mai au inca atatia votanti?