Archive for octombrie, 2010

Interventie in preambulul adoptarii Declaratiei Senatului privind comemorarea zilei Holocaustului

miercuri, octombrie 13th, 2010

Extras din stenograma şedinţei Senatului din

11 octombrie 2010

Domnul Mircea-Dan Geoană:

Mulţumim foarte mult, domnule preşedinte Vainer, deputat din partea Federatiei Comunitatilor Evreiesti din Romania.

Domnule senator Varujan Vosganian, doriţi să interveniţi? De la microfonul central.

Domnul Varujan Vosganian:

Domnule ambasador,

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

În primul rând, doresc din toată inima să mă asociez tuturor celor care vor susţine această declaraţie. Ea este, în primul rând, expresia voinţei noastre politice în ceea ce priveşte contribuţia României ca, pe plan internaţional, recunoaşterea tuturor realităţilor istoriei recente să fie în acest fel asumată, încât niciodată să nu se mai petreacă astfel de atrocităţi. (more…)

Tema zilei – 11 octombrie 2010: Cine ma prosteste bine/ Ii dau haina de pe mine…”

luni, octombrie 11th, 2010

Sfidand fundalul realitatii tragice, partidul de guvernamant joaca, pe scena politica, tot felul de comedii, in speranta ca va insela ochiul privitorului. Daca luam, de doi ani incoace, toate declaratiile presedintelui si ale liderilor PD, fie ei ministri sau parlamentari, iti pui mainile in cap. Daca le adaugi si pe cele din 2008 si le compari cu cele de dupa alegeri, ai impresia ca ai de-a face cu o sleahta de basibuzuci, nedeprinsi inca cu gandirea articulata. Imi amintesc cum anul trecut PD racnea ca din gura de sarpe sa renuntam la taxa auto, ba chiar a depus si o motiune impotriva ministrului de atunci al mediului. S-a mai intamplat ceva? Absolut nimic. De cresterea salariilor bugetarilor cu 50% ce sa mai vorbim…A fost ca in bancul cu Aram Haceadurian, la Radio Erevan. Nu s-au dat, ci s-au luat. Chiar aproape 50%, daca socotim, laolalta, taierile de venituri si inflatia. (more…)

Tema zilei – 9 octombrie 2010: ” De ce PNL nu merge la consultari”

sâmbătă, octombrie 9th, 2010

Cum spuneam in comentariul meu de ieri, politica trebuie sa urmareasca ameliorarea vietii reale a romanilor si nu ameliorarea sondajelor care, in fond, nu sunt decat un sir lung de amagiri si de dezamagiri. De aceea, urmand agenda publica, adica ce vor cu adevarat romanii  nu inteleg foarte bine care este rostul acestei noi invitatii la Palatul Cotroceni. (more…)

Tema zilei – 8 octombrie 2010: “Romania pe drumul iscusintei multilateral dezvoltate”

vineri, octombrie 8th, 2010

 

Citesc pe site-ul ziare.com articolul de fond “Traian Basescu – o miscare politica iscusita” si ma minunez. Iata cum, retrimitand legea pensiilor inapoi in Parlament, presedintele arata ca tine partea pensionarilor, a femeilor, ca da un avertisment serios indisciplinei parlamentare, ca nu vrea sa fie dictator etc.etc. Pe ce lume traim?!? Daca nu reuseste nimeni altcineva sa ne prosteasca, incepem sa ne scriem singuri “prost” pe frunte? (more…)

Tema zilei – 6 octombrie 2010: Bugetul pe ouate…

miercuri, octombrie 6th, 2010

Potrivit calendarului oficial, saptamana aceasta bugetul de sat pe anul 2011 ar fi trebuit supus celei de-a doua lecturi in Guvern iar lunea viitoare ar fi venit termenul ca, sub forma unei Hotarari de Guvern, proiectul Legii bugetului de stat si cel al Legii bugetului asigurarilor sociale de stat sa fie trimise Parlamentului. Din pacate, pana acum nu numai ca proiectul nu a fost prezentat, macar in prima lectura, cabinetului, dar Guvernul nici macar nu a convenit asupra indicatorilor macroeconomici pe care isi va baza proiectia bugetara. (more…)

Declaratii Varujan Vosganian, la finalul sedintei CNC al Comisiilor de specialitate PNL

miercuri, octombrie 6th, 2010

 

 

 Bună seara,

Azi (n.b. 5 octombrie) a avut loc întâlnirea Consiliului Național de Coordonare a Comisiilor de specialitate ale PNL, care reunește președinții celor 15 comisii de specialitate și pe membrii guvernului alternativ care nu sunt și președinți de comisie. Printre temele discutate se numără următoarele:

-         O informare cu privire la dialogul pe care l–am avut cu reprezentanții grupurilor parlamentare PSD – PC privind elaborarea unei moțiuni de cenzură.

-         Am convenit ca această moțiune de cenzură să cuprindă 2 elemente: o diagnoză cu privire la situația existentă, precum și o serie de măsuri pe care ar trebui să le ia un guvern de criză.

-         A fost realizat inventarul principalelor teme care privesc degradarea vieții economice și sociale din ultima perioadă și care necesită rapid o soluție politică ce are in vedere configurarea unei noi majorități parlamentare.

-         Textul va fi prezentat vineri conducerii PNL, iar luni în întâlnirea pe care o vom avea cu liderii PSD și PC să convenim o variantă finală, care apoi să fie oferită parlamentarilor pentru ca dânșii, prin semnătură, să-și manifeste adeziunea la textul moțiunii și implicit adeziunea la susținerea unei noi majorități parlamentare. (more…)

Tema zilei – 4 octombrie 2010: Un exercitiu de sinceritate

luni, octombrie 4th, 2010

Calitatea votului uninominal, in contextul saracirii populatiei,  va fi pusa la grea incercare.

Panoplia exponatelor electorale oferite in dar alegatorilor s-a diversificat in timpul alegerilor ultimilor ani: godaci, curcani, saltele, treninguri, telefoane mobile, sorturi de bucatarie, mingi de fotbal, tirbusoane, cizme etc.etc. Acestea se adauga deja traditionalelor galeti, manusi, fesuri si fulare. Unii au oferit chiar si bocanci, dar numai stangul, urmand ca perechea sa se reuneasca la purtator abia dupa victoria in alegeri, evitand astfel vreo razgandeala de ultim moment. Printre agentii electorali s-au numarat, cu osardie, caloriile si colesterolul, exprimate prin zahar, ulei, orez, pungi cu paine, mititei si carnati, stropiti din belsug cu bere si tuica. Tot in randul activismului electoral trebuie sa-i includem pe Geoge Enescu, Nicolae Grigorescu, Lucian Blaga, I.L. Caragiale ori Aurel Vlaicu  - la case mai mari si Mihai Eminescu – ce privesc cu ochi langurosi si convingatori de pe bancnotele inmanate la ceas de seara in fata urnelor de vot, atunci cand celelalte mijloace de convingere s-au epuizat. (more…)