Așadar, prima dintre promisiunile mele a fost, deja, indeplinita. Ceasul din turla Ministerului Economiei da, iarasi, ora exactă. Iar când va fi ziua portilor deschise va invit in cabinetul meu, la un concert din Johann Sebastian Bach si Frederic Chopin, la pianina care a fost din nou acordată.

Pana atunci, insa, vom vorbi despre soarta Oltchim, despre revitalizarea industriei de apărare si despre alte teme care nu sunt la fel de placute auzului, dar sunt cat se poate de urgente.

Iată că ziua de 21 decembrie a trecut fără să fi venit şi sfârşitul lumii. Unele opinii mai rafinate vorbeau nu atât de distrugerea Pământului, cât de schimbarea vibraţiilor sale, a spectrului său magnetic, supravieţuirea fiind legată de un proces iniţiatic. Nu ştim încă dacă aşa ceva s-a întâmplat. Ştin doar atât, că în 21 decembrie am păstrat un moment de reculegere pentru morţii cei mai frumoşi ai neamului nostru şi că a fost investit un nou Guvern. În ce măsură noul Guvern, născut în acest fel, va însemna onorarea memoriei morţilor celor noi şi va însemna sfârşitul unei lumi şi începutul alteia, rămâne să vedem.

Tonul comentariilor noastre se va schimba. Acum suntem în miezul lucrurilor. Nu mai avem pe cine da vina pentru cele nefăcute şi ne putem lăuda în voie pentru cele temeinic făcute. Până una, alta, să ne bucurăm de sărbătoarea Naşterii Domnului, care arată că lumea, a oricare frontieră s-ar afla, are puterea de a ajuta binele şi lumina să învingă răul şi întunericul.

Cand scriu aceste randuri, tocmai s-a anuntat rezultatul votului din Senat si ne pregatim, membrii Cabinetului, sa mergem la Palatul Cotroceni, pentru procedura depunerii juramantului. Mai multi colegi de-ai nostri isi anuntasera dorinta de a participa la procedura depunerii juramantului. De la Palatul Cotroceni ni s-a transmis ca nu este permis accesul nimanui, cu exceptia ministrilor si a presedintilor celor doua Camere. In plus, ministrii vor trebui sa se deplaseze la Cotroceni cu microbuzele, ca scolarii. (more…)

Faptul că v-aţi manifestat regretul că nominalizarea mea ca membru al Guvernului mă va împiedica să continui dialogul pe blog este pentru mine un motiv de mulţumire, semnul cel mai bun al interesului vostru. Vom continua postările şi comentariile, tematica, însă, se va îmbogăţi cu o seamă de teme concrete, care sunt în atribuţiile viitorului Minister al Industriilor, Comerţului şi Competitivităţii. Vom avea prilejul să vorbim despre revigorarea industriei naţionale, despre administrarea resurselor ţării, despre redevenţe, despre aurul de la Roşia Montana, despre cuprul de la Cuprumin, despre gazele de şist, despre investiţiile străine, despre pieţele externe pe care ar trebui să le recâştige produsele româneşti, despre climatul de afaceri, despre performanţa economiei româneşti în concurenţa acerbă a globalizării, despre relaţia dintre stat şi întreprinzători, despre încredere, despre onoarea de a-ţi respecta promisiunile şi despre câte şi mai câte. Aşadar, nu numai eu, dar şi voi veţi avea, de acum înainte, mai multă treabă!

Un domn, pe nume Cristian Andrei, scrie in GândulInfo că eu am declarat că nu doresc un post în Guvern, utilizând un fragment dintr-un răspuns pe care l-am dat unui comentariu de pe blog. Eu zic aşa, stimate domn (nu am avut încă plăcerea să vă cunosc), că româna ca limbă e frumoasă, dar ca meserie e grea. Când te apuci de ea, trebuie să o faci temeinic. E drept că răspunsurile mele pe blog sunt cu sutele şi, uneori, îmi mai scapă câte o virgulă, dar, în general cu sensurile sunt grijuliu. Cred că propoziţia de mai jos nu spune că nu voi accepta în niciun chip un loc în Guvern, decât dacă vrei cu tot dinadinsul şi împotriva oricărei evidenţe, să înţelegi asta ci că nu voi accepta necondiţionat. Lucru pe care, de altminteri, l-am spus în mai multe rânduri. Şi ca să vă fac pe plac, domnule Cristian Andrei, oricine aţi fi, oricum, v-aţi făcut rost oricum de un bun titlu la gazetă. Iată şi textul de pe GândulInfo:

“Vicepreşedintele PNL, Varujan Vosganian, a scris pe blogul său astăzi că nu va accepta un loc în Guvernul Ponta II.  Afirmaţia apare ca răspuns la o întrebare pusă pe blogul liberalului

“Nu te lua dupa tot ce spune presa legat de ministere. Si, oricum,nu voi accepta oricum un loc in Guvern. Dar in legatura cu aroganta ai dreptate, trebuie sa ne mai gândim”, susţine Vosganian.”

Am privit deunăzi, cu gura căscată, cum preşedintele României fugărea pe cîţiva dintre liderii Europei cu o scrisoare pe care le-o încredinţa, străduindu-se ca gestul său să fie cât mai bine fixat pe obiectivul camerelor de luat vederi. Preşedintele însuşi a mărturisit, cu seninătate,  că a dorit ca răvaşele sale să fie cât mai bine vizualizate de toată lumea. În acest fel, datorită abilităţii sale de a fi cât mai ostentativ cu scrisorelele sale, n-am pierdut ocazia de a ne face de râs în faţa întregii Europe. (more…)

In anii 90 eram foarte mandru ca deţin, în Parlament, câteva recorduri ale tinereţii. Ca preşedinte al Uniunii Armenilor şi, apoi, ca preşedinte al Uniunii Foirţelor de Dreapta, am fost, în perioada 1990 – 2000 cel mai tânăr lider de formaţiune parlamentară (la 20 mai 1990 aveam 31 de ani). Ei bine, iată că acum am trecut cu recordurile în rândul veteranilor. Împreună cu colegul Attila Verestoy, am rămas ultimii membri ai Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională rămaşi pe băncile Parlamentului! Iar din Adunarea Constituantă (1990 – 1992) se mai adaugă câţiva (Marko Bela, Călin Popescu Tăriceanu, Bogdan Niculescu Duvăz, Cristian Rădulescu sau Cristian Dumitrescu). (more…)

Întors încă de ieri din Iaşi, am păstrat, totuşi, precum Andrei Rubliov, jurământul tăcerii. N-a fost uşor, căci ispitele au fost multe. Cel puţin două dintre temele de actualitate – posibila colaborare cu UDMR şi înfiinţarea unei autorităţi care să reunească piaţa asigurărilor, burselor de valori şi pensiilor private – m-ar fi avut avut, din perspectiva jurnaliştilor, ca interlocutor. Am amânat răspunsurile la întrebările lor şi motivul am să-l explic în cele ce urmează. (more…)

Să ne amintim ce ne învaţă istoria despre toţi cei care au încălcat această lege.

Aveam pregătite o seamă de argumente în dezbaterea privind posibila mea nominalizare ca ministru al finanţelor, argumente care aveau, îndeosebi, menirea de a arăta modul în care preopinenţii mei utilizează cifre măsluite ori greşit înterpretate, acuze nefondate ori venind, în mod ipocrit, exact de la cine nu trebuie. Vă mărturisesc, însă, că mi-am dat seama că aceasta este o pistă greşită. După o lună de campanie în care alegătorii mi-au mulţumit de atâtea ori pentru cele câte le-a făcut Guvernul liberal şi au hulit, pentru cele ce n-a făcut, Guvernul pedelist, îmi dau seama că a adăuga un nou argument ar fi pierdere de vreme, ca şi cum ai turna o găleată de apă în fântână. Lumea este atât de lămurită încât a încerca să o mai lămureşti e lipsit de sens. Mai bine să vedem ce e de făcut de aici încolo. (more…)