Archive for mai, 2013

Discursul ministrului Economiei, Varujan Vosganian, la simpozionul „NucInfo’ Day 2013”- 15 mai a.c.

joi, mai 16th, 2013

 “Vă mulţumesc foarte mult. Domnule Preşedinte, domnilor deputaţi, domnule primar, dragi colaboratori din vremea când gestionam problemele energiei, stimaţi participanţi.

Am ţinut neapărat să particip la această întâlnire nu doar în calitatea mea de colaborator al Agenţiei Nucleare, ci şi în calitatea mea de demnitar al statului român şi să vă spun că sunt un susţinător al extinderii programului nuclear pentru producerea energiei electrice în România. Este o continuare a unei atitudini pe care am avut-o şi în trecut. În 2007, având şi posibilitatea coordonării Ministerului Finanţelor, am urgentat inaugurarea Reactorului 2 de la Cernavodă, care fusese pornit cu mult timp înainte, iar în anul 2008 am semnat parteneriatul cu mari firme din domeniu pentru demararea reactoarelor 3 şi 4. Nu doresc să evoc acum motivele pentru care investiţia în Reactoarele 3 şi 4 nu a mai fost continuată. Poate însă că ceea ce s-a întâmplat în trecut să fie învăţătură de minte pentru ceea ce avem de făcut de aici înainte. Eu nu socotesc un eşec fără ieşire ceea ce s-a întâmplat cu parteneriatul pe care l-am încheiat în 2008, ci doar un  impas din care sper să ieşim şi să reuşim să găsim investitori de acelaşi prestigiu, de aceeaşi talie, cu care să continuăm această investiţie. (more…)

Despre orgă şi acordeon

miercuri, mai 15th, 2013

Mulţi spun: nu se întâmplă încă cele pe care le aşteptam! Aţi promis atâtea lucruri şi ele nu se arată…

Am mai trecut o dată prin asta, nu de mult. În 2005, după câteva luni de guvernare, oamenii spuneau la fel. Ba chiar veniturile bugetare scăzuseră în prima jumătate a anului, de pe urma reducerilor de impozite, şi nu păreau să dea semne de revenire. După ceva timp, însă, relaxarea fiscală şi-a arătat roadele şi veniturile bugetare au crescut. Anii care au urmat, până în 2008, au fost cei mai îmbelşugaţi din toată istoria modernă a României. (more…)

Continuăm

luni, mai 13th, 2013

Am văzut că unii dintre bloggeri se temeau că voi abandona comunicarea noastră. Nici vorbă. Pentru mine blogul este un mod de a rămâne eu însumi, în ciuda convenienţelor, constrângelor şi tentaţiilor paranoide care însoţesc o înaltă funcţie publică. Nimeni nu s-a nscut ministru şi (mai) nimeni nu moare nimistru. A bon entendeur, salut! (more…)

Conferinta de presa sustinuta de Varujan Vosganian, Ministrul Economiei, 9 mai 2013

vineri, mai 10th, 2013

 

 

Varujan Vosganian, Ministrul  Economiei:

As vrea in aceasta  conferinta de presa sa facem un inventar al catorva dintre temele traditionale  ale Ministerului Economei si, in acelasi timp, sa facem cateva consideratii cu  privire la activitatea pe viitor. (more…)