La solicitarea colegilor mei din Grupul Parlamentar PNL din Senat, am prezentat o informare cu privire la problematica gazelor de şist. Textul nu prezintă concluzii, dar ele se impun de la sine. Anume că este util să cunoaştem potenţialul existent de astfel de resurse, dar chestiunea exploatării rămâne, în Europa, controversată.
Archive for octombrie, 2013
Informare privind gazele de şist
marți, octombrie 29th, 2013ICR Viena: Marile cotidiene de limbă germană elogiază “Cartea şoaptelor”. Frankfurter Algemeine Zeitung: “Cartea şoaptelor este un roman magnific care aparţine literaturii universale, fiind, probabil, una dintre cărţile de referinţă ale secolului XXI, atât de minunată încât îţi taie răsuflarea”
luni, octombrie 28th, 2013La doar două luni de la apariţia în limba germană, la editura Zsolnay, a romanului lui Varujan Vosganian Cartea Şoaptelor, în presa specializată din Austria, Germania şi Elveţia au apărut recenzii ample, în termeni extrem de elogioşi. (more…)
Vorbe pe care le aud toţi, dar pe care nu le rosteşte nimeni
sâmbătă, octombrie 26th, 2013Nici n-am terminat bine precedentul comentariu pe blog că au şi apărut stenogramele unor noi înregistrări telefonice. Cum de apar aceste stenograme cu atâta promptitudine? Are cineva dreptul să realizeze astfel de înregistrări, cu excepţia serviciilor secrete? Iar dacă numai ele au acest drept, cum de sunt prezentate presei? E oare legal acest lucru? Păi, dacă e legal, atunci să ne înregistrăm cu toţii convorbirile, să economisim banii bugetului şi, când e nevoie, să le publicăm, ca un fel de jurnal. Iar dacă nu e legal, cine e de vină pentru aceste dezvăluiri? Serviciile secrete nu trebuie să funcţioneze pe post de corespondent de presă. (more…)
Cu cât ne ascultăm mai mult, cu atât înţelegem mai puţin
joi, octombrie 24th, 2013Mă sună câte unul: “Domnule (urmează titlul, nu întotdeauna acelaşi) Vosganian, aş dori să schimb câteva cuvinte cu dumneavoastră”. “Sigur, răspund eu (mă număr printre cei, nu mulţi, care răspund la telefon). Care-i treaba?” El zice, după o scurtă ezitare: “Aş prefera să vă văd. Nu pot să vorbesc despre asta la telefon”. (more…)
Comunicat al Editurii Polirom: Varujan Vosganian la Carturesti Palas Mall Iasi – lansare Jocul celor o suta de frunze si alte povestiri
miercuri, octombrie 23rd, 2013Simbata, 26 octombrie, la ora 12.00, la Libraria Carturesti din Palas Mall Iasi (Str. Stefan cel Mare, Nr. 1), va avea loc lansarea celui mai recent volum semnat de Varujan Vosganian, Jocul celor o suta de frunze si alte povestiri, aparut de curind la Editura Polirom, si in editie digitala.
Participa, alaturi de autor: Luminita Corneanu, Ioan Holban
Moderator: Emanuela Ilie
Varujan Vosganian este autorul Cartii soaptelor, unul dintre cele mai bune romane aparute in literatura romana de dupa 1989. Romanul, tradus deja in numeroase limbi, a fost considerat de critica o epopee a secolului XX, o carte identitara pentru poporul armean. Dar fiecare popor, fiecare loc, fiecare timp are o Carte a soaptelor a sa. Ea trebuie doar povestita.
Jocul celor o suta de frunze este initierea in realismul magic al unei Carti a soaptelor a poporului roman. Cele sase povestiri ale volumului vorbesc despre nelinistile, cautarile si incertitudinile noastre, despre atitea traume inca nevindecate. Jocul celor o suta de frunze ne previne ca, daca memoria, ca stare de luciditate, nu se regaseste in prezentul si chiar in viitorul nostru, viitorul nu va fi decit o reintoarcere in trecut.
Precizari privind Cuprumin
duminică, octombrie 20th, 2013Am primit o serie de intrebari privind Cuprumin. Mai repet inca o data: la Curpumin nu va fi o privatizare, ci o atragere de investitii. Fara obtinerea imediata a acestor resurse financiare, Cuprumin nu va putea continua mai mult de un an. In contul celor 40 de milioane USD necesari pentru investitii de mediu, tehnologice si descoperte, Cuprumin va livra minereu extras. Pretul va fi stabilit functie de cotatiile de la Londra, dar nu mai mic de 6900 USD. Mai ramane, fireste., ca si ofertantii calificati pana in clipa de fata sa accepte aceste conditii. Daca ne mai jucam mult de-a amanarea ori blocarea procedurii, s-ar putea sa se lase pagubasi.
Pentru date suplimentare, iata doua postari precedente: Intram pe linie dreapta la Cuprumin, din 24 mai a.c. si Comunicat de presa – Atragere de investitii la Cuprumin, din 3 septembrie a.c.
Disciplina dialogului
sâmbătă, octombrie 19th, 2013In privinţa temelor delicate privind extracţiile, fie că e vorba de aur, de metale radioactive sau de gaze de şist, poziţia mea este limpede. (more…)
O discuţie care sper să nu fi avut loc
joi, octombrie 17th, 2013Iată ce citim printre ştirile agenţiilor de presă:
MEDIAFAX - Preşedintele Traian Băsescu s-a interesat, miercuri, la ceremonia de depunere a jurământului de către noul ministru al Economiei Andrei Gerea, despre stadiul procedurii de privatizare a Cupru Min, despre care ar fi susţinut că a început “prost”, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse guvernamentale. (more…)
Andrei Gerea, îți tinem pumnii!
marți, octombrie 15th, 2013Mă bucur de aceasta propunere, votată in unanimitate de biroul PNL, ca Andrei Gerea sa preia portofoliul economiei. Andrei Gerea este unul dintre reprezentanții de seama ai noii generații politice, foarte activ in Parlament si in circumscriptia sa. Trebuie sa va spun ca Andrei Gerea a fost, ca deputat de Argeș (acolo unde e Arpechim), unul dintre sustinatorii cei mai tenace ai unei soluții integrate pentru combinatul Oltchim. Ceea ce ii doresc, acum, când procedura de privatizare se apropie de sfârșit.
The comments are yours!
duminică, octombrie 13th, 2013Vreți sa știți cine a fost cel care a ocupat biroul meu, după ce mi-am trimis demisia la Palatul Victoria si am părăsit sediul Ministerului Economiei? The winner is… Remus Vulpescu!!! Dacă recunoasteti personajul, comentariile va aparțin…