Archive for octombrie, 2015

România – cea de-a șaptea putere economică a Europei. Ar fi, oare, posibil?

miercuri, octombrie 28th, 2015

Aceasta este tema conferintei pe care, împreună cu Călin Popescu Tăriceanu, oa vom prezenta în Aula Magna a Universității Alexandru Iona Cuza din Iași joi, 29 octombrie 2015, orele 15,00. Aceeași conferință am susținut-o și la Universitatea de Vest din Timișoara și o vom susține săptămâna viitoare la Cluj. Este, de fapt, reluarea uneia dintre țintele-slogan ale guvernării liberale din perioada 2004-2008. (more…)

Agerpres: Premiera spectacolului “Calea Îngerului Uman” – pe 28 octombrie, orele 19,00, la Teatrul “Ion Dacian”

luni, octombrie 26th, 2015

Premiera spectacolului de muzică experimentală “Calea Îngerului Uman”, care provoacă publicul la un dialog al artelor, într-un limbaj situat între contemporan și arhaic, va avea loc pe 28 octombrie, la ora 19,00, la Teatrul de Operetă și Musical “Ion Dacian”.  Potrivit unui comunicat al Asociației Escu, transmis miercuri AGERPRES, Grigore Leșe colaborează la transpunerea scenică a lucrării Mihaelei Vosganian, sub conducerea muzicală a lui Cristian Lupeș, la reușita evenimentului contribuind grupul solistic de muzică și dans contemporan Inter-Art, cvartetul Passione, în coregrafia Lilianei Iorgulescu și scenografia asigurată de Maria Constantinescu. Textele folosite au surse variate de inspirație, precum folclorul românesc, mantre vedice și două poeme de Varujan Vosganian, intitulate “Copilul lunii” și “A patra dimensiune”. (more…)

Mineriada din iunie 1990: Despre aducere-aminte și luare-aminte

joi, octombrie 22nd, 2015

Așadar, începe cercetarea penală în cazul mineriadei din 1990. Nu pentru că ar fi vrut-o justiția română, ci pentru că așa a cerut Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Mă întreb câte lucruri s-ar fi aflat în România dacă nu ne-ar fi fost teamă să ne confruntăm cu istoria recentă… Și câte lucruri s-au petrecut în România mai ales  pentru că așa au hotărât alții în numele nostru. (more…)

Ne vedem duminica, 18 octombrie, orele 17,00, la Secventialul de pe Antena 3, impreuna cu Adrian Ursu

sâmbătă, octombrie 17th, 2015

Să nu-ți vină să crezi…

marți, octombrie 13th, 2015

Iată ce citim pe agențiile de presăȘ

  • Hotnews: Traian Basescu, la TVR 1: Impresia mea e ca tara nu mai e condusa de politicieni ci de procurori, de magistrati – “Nu e zi de la Dumnezeu fara ca membri CSM, de la parchete, de la Inalta Curte sa nu atace politicieni. Nu exista nicio legislatie care sa ii atentioneze pe magistrati ca nu pot face aprecieri de dimineata pana seara la adresa unei alte puteri. Impresia mea e ca tara nu mai e condusa de politicieni ci de procurori, de magistrati”, a afirmat Traian Basescu

o   Basescu a mai declarat ca, “dupa ce zece ani am sustinut fara rezerve orice actiune a justitiei, constat ca din punct de vedere al viziunii am gresit sustinand structurile de forta, nu am atentionat ca in paralel trebuie respectate drepturile omului cu sfintenie”.

Câteva premise privind votarea în străinătate

sâmbătă, octombrie 10th, 2015

Chestiunea votării s-a mutat din țară mutat din țară în diaspora. Cheia succesului pare a fi comportamentul românilor din străinătate. Ceva adevăr e în asta, dacă socotim că rezultatul celui de-al doilea tur de scrutin al ultimelor două alegeri prezidențiale a fost decis, într-un fel sau altul, de voturile din afara țării. Experiența ultimilor ani ar trebui să fie un bun îndreptar pntru a da dezbaterilor privind votul românilor din străinătate o concluzie corectă, astfel încât regula să înlăture orice posibilă suspiciune.

Mie mi se pare că soluția trebuie să pornească de la câteva premise pe care ar trebui să le acceptăm cu toții: (more…)

Despre sleita împrospătare a clasei politice

marți, octombrie 6th, 2015

Evoluția organică e ceea ce a lipsit dintotdeauna națiunii române. Noi nu am păstrat ceea ce era bun, adăugând ceva, ci am distrus, pe cât s-a putut, luând-o de fiecare dată de la început. După anul 1848 a fost arsă Arhondologia cu toate vechile rânduieli.  După 1945 toți miniștrii României Mari care n-avuseseră inspirația să moară sau să se exileze între timp au fost băgați la pușcărie. Dupoă 1989 au fost distruse CAP-urile, banii oamenilor ca participare la beneficii au fost returnați brusc cu impactul inflationist pe care îl știm, legăturile între ramurile economice au fost anihilate, investițiile neterminate au fost lăsate de izbeliște și marile unități economice au fost prădate. (more…)

Am avut computerul defect, scuzați de absență :)

duminică, octombrie 4th, 2015