Archive for iunie, 2016
ALDE acum… 25 de ani!
joi, iunie 30th, 2016Să reflectăm
miercuri, iunie 29th, 2016“În ultima sută de ani, de mai multe ori lumea europeană s-a primenit, și-a schimbat paradigmele. Numai noi, românii, ne zbatem într-o fabuloasă neputință. Opera caragialiană dă azi sentimentul pe care îl dă și publicistica eminesciană: că nu avem evoluie, nu progresăm, ci ne învârtim în cerc vicios, că în România numai aerul se schimbă, vorba lui Fănuș Neagu, niciodată mentalitățile.”
Viorel Coman, critic literar
Un sfat de la șoferul meu pentru prefectul județului Iași
marți, iunie 28th, 2016Iată răspunsul prefectului județului Iași, Marian Grigoraș la postarea mea anterioară:
„Părerea mea este că respectivul comunicat nu a fost scris de senatorul Vosganian, ci de vreo secretară sau de vreun şofer. Un senator nu poate confunda votul la alegerile locale, care este un vot universal, direct, cu cel indirect din CJ sau CL, care se efectuează conform Legii 215 (a administraţiei publice locale, n.r.). Legea introduce o limitare expresă cu referire strict la acest vot indirect. Nu este afectat dreptul de vot al nimănui“.
Textul meu voia să sublinieze cât de absurdă este ipoteza potrivit căreia indemnizația obținută prin alegeri de orice fel devine interes patrimonial și împiedică pe candidat să voteze. Iată și expertiza pe această temă pe care șoferul meu o pune la dispoziția Prefecturii în această chestiune. E o glumă, desigur, e un text elaborat de persoane cu experiență în domeniul juridic. În plus, recomand domnului prefect să facă o sumară cercetare ce l-ar duce la concluzia simplă că în toată țara, în absolut toate consiliile locale și județene, candidații au votat pentru funcția de președinte CJ, vicepreședinte CJ, ori viceprimar, pentru că legea nu interzice nicăieri acest lucru, decât, poate la Prefectura Iași. Și încă o recomandare pentru prefectul Marian Grigoraș: uitați pentru o clipă că ați fost, de atâta ori, susținut de PNl. Riscați să vă aflați chiar dumneavoastră, moral vorbind, în conflict de interese.
Iată și explicația (scuzați lipsa diacriticelor) :
Până unde mergem cu țăcăneala?
luni, iunie 27th, 2016Un nou scandal în județul Iași. Surse (un fel de folclor contemporan) susțin că Instituția prefectului ar putea ataca în contencios alegerile pentru președinte CJ, vicepreședinți CJ și viceprimari ai Iașului, pe motiv că respectivii candidați au participat la vot. Ei ar fi, astfel, în conflict de interese, căci prin alegerea în aceste funcții primesc indemnizații, deci au interes patrimonial.
Eu propun, pe aceeași idee, ca niciun candidat la alegerile parlamentare de anul acesta să nu aibă drept de vot, existând suspiciunea rezonabilă că e în conflict de interese, dat fiind că s-ar putea vota singur Consider, în plus, că și alegerile locale ce tocmai s-au încheiat ar trebui repetate; bag mâna-n foc că toți candidații s-au votat pe ei înșiși:)
Brexit? Ultimul cuvânt trebuie să aparțină Parlamentului britanic
duminică, iunie 26th, 2016Nu sunt expert în drept constituțional și cu atât mai puțin în cel britanic. Cred, însă, că un referendum are doar rol consultativ. Un referendum nu poate acționa ca atare, e nevoie ca el să fie transpus într-o lege de către Parlament ori, dacă privește relațiile internaționale, adaptat la tratatele internaționale de către Guvern, cu aprobarea ulterioară a Parlamentului. Cred că, în orice situație, decizia finală trebuie să aparțină Parlamentului. De pidlă, 52% dintre britanici au votat pentru părăsirea UE. Dar n-au spus și când. Cine stabilește data? Ea poate să fie legată de o anuită ipoteză care să se petreacă peste mult timp sau niciodată.
Avem exemplul Romțniei, când majoritatea românilor a votat Parlament unicameral, împotriva întregii tradiții democratice românești. Pe bună dreptate, Parlamentul a refuzat să aplice acel rezulat al referendumuluui, rezultat al populismului și al dezinformării.
Despre sport, numai de bine…
duminică, iunie 26th, 2016Când eram elev, la Școala generală nr. 6 din Focșani (acum e Școală profesională), făceam parte din echipa de fotbal a școlii. În fiecare an – recunosc, fără prea mare succes – participam la Campionatul pe oraș între școli. Aveam și echipă de handbal. În același timp, liceele aveau echipe de baschet, cea a Liceului Unirea era, cred, în Divizia B națională. Mă întreb, astăzi, câte școli au echipe care participă la campionate pe oraș și câte licee au măcar echipe de baschet și de handbal. Cât despre competiții între licee, n-am mai auzit de mult.
Echipele de fotbal, în copilăria mea, aveau prima echipă, echipa secundă, echipă de juniori și de pitici. O mai fi și acum așa ceva?
Iar dacă nu, de ce ne mirăm? Tinerii noștri or să fie campioni la jocuri pe calculator. O fi și ăsta un fel de sport…
Interviu pentru PSNews: ALDE, alegeri, alianțe și … PNL
joi, iunie 23rd, 2016Senatorul ALDE Varujan Vosganian a acordat un interviu pentru PSnews.ro, în care a vorbit despre plecarea sa din PNL, despre situația ALDE după alegerile locale și colaborările cu alte partide politice.
Mai mult, Vosganian, în calitate de fost ministru al Finanțelor, a discutat despre starea de acum a ANAF-ului și modificările pe care le-ar propune instituției.
Totodată, senatorul a devoalat planurile sale politice, fiind solicitat să răspundă dacă își dorește un nou mandat de ministru sau să candidideze pentru alegerile parlamentare din toamnă.
Nu în ultimul rând, Varujan Vosganian a vorbit despre proiectele sale literare și despre piața de carte din România. (more…)
Când o să gândim cu capul nostru?
joi, iunie 23rd, 2016Mărturisesc că mă simt stânjenit, ca român, cănd văd conducători ai altor state care ne vizitează țara că ne dau întruna sfaturi, ca să nu le zic de-a dreptul lecții. E ca un făcut, în toate întâlnirile de acest fel, liderii occidentali fac, obligatoriu, referiri la ce ar trebui să facem. De obicei să luptăm împotriva corupției, să lăsăm justiția să-și facă treaba, să certăm Parlamentul dacă votează într-un anume fel, să rușinăm electoratul dacă alege candidați aflați în diverse faze de cercetare penală etc.etc. (more…)
Ne vedem astăzi, 21 iunie 2016, orele 20,00, la Antena 3, la emisiunea Subiectiv
marți, iunie 21st, 2016Traduttore, traditore
luni, iunie 20th, 2016Joachim Gauck, președintele Germaniei: “Noi calculăm că în societate există conflicte şi dorim să consolidăm activitatea de pildă a DNA-ului, ca a treia putere în stat”,
Bănuiesc că a fost o eroare de traducere…