Marea Revoluție din Octombrie nu a fost nici mare și nici revoluție. Ea nu a fost decât prologul unui eșec care a purtat stigmatul secolului XX. Un secol care, deși s-a încheiat, totuși prin traumele sale nevindecate îl trăim încă.
Anul 1989 a fost deznodământul întârziat al revoluției bolșevice. Dar el nu a marcat doar eșecul revoluției bolșevice, ci și pe cel al revoluției franceze începute în 1789. Lecția celor două secole este aceea că oamenii nu pot fi pe deplin egali și pe deplin liberi în același timp. De altfel, aceasta a fost marea provocare, încă din zorii modernității: cum să pui alături libertatea și egalitatea, fără să știrbești nimic din rotunjimea lor ideatică. După două sute de ani de elanuri și dezolări, de lecuiri și vătămări, de mântuiri și bântuiri, omenirea se va fi resemnat că asta nu se poate. Cei care au propovăduit libertatea fără opreliști s-au trezit în fața unor mulțimi răzlețe și răzvrătite, separate prin prăpăstii de netrecut și mistuite de nedreptăți. Cei care au proclamat egalitatea fără fisură au îngrădit, fatalmente, libertatea ducând condiția umană spre limitele mediocrității.
