În Florența sfârșitului de secol XV, călugărul Girolamo Savonarola asmuțea cetele fanatizate împotriva păcătoșilor reali sau inventați, terorizând întregul oraș. Una dintre odraslele duhului lui Savonarola pare a fi Florin Cîțu, ajuns – nu din vina sa – senator PNL. Dânsul vrea ca în șase luni după ce PNL preia guvernarea să nu mai existe imunitatea parlamentarilor pentru fapte penale.
Trebuie să te cufunzi tot mai adânc în noaptea minții ca să crezi că în România, în condițiile în care, de curând, însuși președintele Camerei Deputaților a fost condamnat la închisoare, parlamentarii au imunitate pentru fapte penale. În ultimii ani parlamentari precum Victor Ponta, prim-ministru în funcție la acea dată, Călin Tăriceanu, președinte al Senatului, Vasile Blaga și Ludovic Orban, conmilitoni ai domniei sale, au fost cercetați pentru fapte penale și trimiși în judecată. Ceea ce arată, fără putință de tăgadă, că parlamentarii nu au imunitate pentru fapte penale. Dar probabil că pe atunci domnul Cîțu nu era pe această lume așa cum se pare că nici acum nu prea este. (more…)