1. Pentru că nu consider că este nevoie de instituirea stării de alertă pe întreg teritoriul țării. Datele oferite de Grupul de Comunicare Strategică arată că în peste jumătate din județele țării, luând în considerare numărul infectărilor și al deceselor, starea de alertă nu se justifică.
2. Pornind de la acest argument, o Lege dedicată instituirii stării de alertă nu era necesară. Instituirea stării de alertă în plan județean, acolo unde este cazul, se poate face prin procedurile prevăzute în OUG 21/2004, prin implicarea administrației locale, fără votul Parlamentului.
3. Pentru că, oricum, proiectul de lege a fost depus cu mare întârziere. Dezbaterea parlamentară are loc sub presiunea timpului, cu consecințe negative asupra calității actului legislativ. Practic, această lege este o soluție improvizată și conjuncturală, adoptarea ulterioară a unei noi legi a stării de alertă rămânând în actualitate.
4. Pentru că adoptarea unei astfel de legi prezintă riscul unei perioade de cel puțin trei zile, în care, cu consecințe imprevizibile, nu va exista nicio reglementare privind limitarea răspândirii epidemiei.
5. Pentru că proiectul de lege arată că Guvernul n-a înțeles nimic din recentele decizii ale Curții Constituționale care spun că actele administrative nu pot adăuga la lege, cu deosebire în domeniul restrângerii exercitării unor drepturi. În situația în care proiectul guvernamental ar fi fost votat așa cum a fost remis Parlamentului, actele administrative în aplicarea sa ar fi fost lovite de aceeași nulitate ca și unele măsuri luate în perioada stării de urgență.
6. Pentru că nu sunt dispus să dau un cec în alb, cu prevederi de tipul: „Guvernul poate să…” acestui Guvern care a dovedit că nu merită încredere.

Vreau cu acest prilej, să evoc câteva dintre amintiri personale legate de Regele Mihai, Regele meu.
Prima dintre ele datează din aprilie 1990, când l-am vizitat la Versoix. Am fost impresionat de ținuta sa regală și de felul limpede în care vorbea românește. I-am mărturisit dorința ca Regele meu să devină Regele nostru. N-a fost să fie…
A doua amintire datează din ianuarie 1997, când Regele m-a invitat la cină și ne-am manifestat împreună speranța că victoria în alegeri a Convenției Democrate va marca, definitiv, drumul democratic al României. N-a fost să fie…
Cea de-a treia vine din octombrie 2006 când plecam spre Bruxelles, în calitate de întâiul candidat al României pentru postul de comisar european. Regele m-a rugat ca, în drum spre aeroport, să trec pe la Palatul Elisabeta, să-mi ureze succes. N-a fost să fie…
Nu sunt singurul care evocă în aceste momente amintiri despre Regele Mihai, spunându-și cu tristețe că n-a fost să fie. Și tocmai pentru că această șansă a noastră n-a fost să fie, numele Regelui Mihai ne însoțește în speranțele cele mai vii și mai profunde a ceea ce ar putea să fie.