Tema zilei – 20 martie 2011: ” Teama de a fi patrioti” – Comentariu la un articol scris de Mircea Eliade in 1935.

Iata ce spune Mircea Eliade, in articolul “Romania in eternitate” scris in 1935, dar la fel de actual: “Am ajuns de pomina; si, pana ce vom fi cunoscuti peste hotare prin capodoperele noastre sau prin romanismul nostru, suntem cunoscuti prin politica si dezmatul nostru intern. Nu stiu daca fiecare dintre dumneavoastra isi da seama cat de grav suntem compromisi. Numai cativa pasi si intram in iremediabil – de unde nimeni nu ne va mai scoate. …Se spune despre bulgari ca sunt prosti, despre polonezi ca sunt ingamfati si despre spanioli ca sunt grozavi in dragoste – tot asa se va spune si despre romani ca sunt hoti. A si inceput sa se spuna: nu nmai prin gazetele si cercurile politice europene, ci si prin proverbe. Ascultati unul din ele: “Quand quelqu’un vole, c’est la cleptomanie. Quand plusieurs volent, c’est un manie. Quand tout un peuple vole, c’est la Roumanie!” Nu va plesneste obrazul de rusine? Aceasta e eternitatea care ni se pregateste.” Si in finalul articolului: “Trebuie sa iubesti Romania cu frenezie, s-o iubesti si sa crezi in ea impotriva tuturor evidentelor – ca sa poti uita gradul de descompunere in care am ajuns.”

Revista Romania literara mi-a solicitat un comentariu pe aceasta tema. Iata textul meu, purtind titlul “Tama de a fi patrioti”:

“Vizitatorul Basilicii San Pietro din Roma primeste o dovada de netagaduit a maretiei papale: Vaticanul a construit cea mai mare biserica din lume. Si ca lucrurile sa fie limpezi, pe pardoseala uriasei catedrale exista cateva linii paralele, insotite, fiecare, de numele cate unei alte catedrale faimoase : Notre-Dame de Paris, Saint Paul din Londra ori Domul din Koln. Pentru cel care pune la indoiala suprematia Basilicii San Pietro, iata si dovada: de la altar pana aici e lungimea Catedralei Saint Paul, de acolo si pana aici e Domul din Koln si uite cat mai e pana la usa principala. Ca sa nu mai vorbim de maretia cupolei, a carei solutie arhitecturala a imaginat-o Michelangelo, peste ceea ce Donato Bramante nu indraznise sa duca pana la capat.

 Te intrebi, cu sfiiciune, cam pe unde s-ar trasa, printre atatea paralele semete, de la altar pana spre interiorul Basilicii, marimea navei manastirii de la Horezu. Ori a manastirii Voronet. E, insa, acesta un motiv de a ne pleca fruntile , cu sfiiciune, si de a ne ascunde, cu umerii ingustati, in vreo firida intunecoasa?

Iata raspunsul meu: nu cred ca exista culturi mari si culturi mici. Cu atat mai mult, nu cred ca maretia unei culturi se masoara cu metrul de la Sevres, asa cum sugereaza orgolioasele comparatii din interiorul Basilicii San Pietro. Statura unei culturi nu se masoara in inaltimi, ca muntii, nici in suprafete, precum continentele. Maretia unei culturi se masoara in profunzimi, precum fantanile. O cultura mare e limpede si proaspata, precum apa fantanii, bauta dintr-un chiup de piatra. Trebuie numai sa ai rabdare sa o gusti.

Nu cred, de aceea ca trebuie sa incercam vreun complex in fata nimanui. Fireste, cultura are ritmurile ei, intinderile ei peste timp si numele care o particularizeaza. Dar culturile nu pot fi comparate intre ele, in acest fel. O cultura mai veche nu este superioara alteia, tot asa cum o cultura mai raspandita nu poate face din asta un ascendent de valoare.

Eu apartin, prin educatie, atat culturii romane cat si culturii armene. Am ales sa scriu in limba romana pentru ca e limba pe care o vorbesc cititorii mei. Montaigne spunea ca fiecare cuvant apartine pe jumatate celui care il rosteste, pe jumatate celui care il asculta. Cuvintele singuratatii sunt spuse doar pe jumatate. O carte este scrisa de autorul ei, dar si de cititorii ei. Iar primii mei cititori sunt romanii. Ca sa nu mai vorbim de faptul ca literatura trebuie sa tinda spre completitudine, iar experienta autorului trebuie sa fie, de asemenea completa. Ori armenii printre care am trait eu sunt toti oraseni. Cum sa scrii inlimba armeana cand nu stii cum vorbeste un armean de la tara. Cand n-ai auzit niciodata in viata ta un armean balbaindu-se? Ori impleticindu-si limba de bautura? Batranii armeni ai copilariei mele preferau sa soarba din serbet decat din alcoolurile tari. Cum sa scrii intr-o limba careia nu-i cunosti betivii?

Am amintit despre acest lucru nu dintr-o brusca pornire confesionala. Cultura armeana este una dintre acelea care, masurata cu metrul de la Sevres, nu s-ar putea sumeti prea tare. Pana nu de mult, cea mai mare biserica armeneasca din lume era Catedrala armeana Sfanta Treime din Gherla, construita pe la jumatatea secolului XVIII si inchinata Sfantului Grigore Luminatorul.  Probabil ca in Basilica San Pietro ar incapea vreo cateva catedrale ca cea din Gherla, fara sa fie nevoie, macar, sa se ghemuiasca. Sa fie, insa, acesta un criteriu? Ganditi-va ca axum o mie cinci sute de ani, in Armenia existau universitati, astronomi si filosofi. Una dintre primele mentiuni despre valahii din nordul Dunarii apartine lui Moise din Khoren, savant din secolul V, secolul de aur al culturii armene. Ce era in Europa pe atunci, cu exceptia bazinului mediteranean? Este acesta un motiv sa spunem ca armenii au vreun primat valoric fata de cultura scandinava, de pilda? Literatura armeana a strans cincisprezece secole de istorie. Literatura romana, cinci sute. Cea americana ceva mai putin. Putem masura cu clepsidra valoarea unei culturi?

Eu cred ca ceea ce deosebeste culturile este doar aceea ca unele sunt mai cunoscute decat altele. Iar asta nu are neaparat legatura cu valoarea lor. In secolul XX am observat, cu surprindere, ca dupa mii si mii de ani, arta se reintoarce la picturile rupestre din Tassili ori de la Altamira. Arta africana a evului mediu sta, fara nici o sfiiciune, alaturi de desenele lui Picasso ori sculpturile lui Brancusi.

Din pacate, insa, istoria a avut intorsaturile ei care, ca un manunchi de serpi innodat la un capat, au creat epicentre. Iar epicentrele acestea si-au avut efectul lor in felul un care s-au asezat placile tectonice ale culturii universale. Cel mai adesea culturile asa-zis mari sunt cele care s-au suprapus peste asemenea epicentre ale istoriei. Cultura s-a dovedit a fi, in perceptia ei, la fel de imperiala ca si harta miscatoare a lumii.

Tinuturile noastre romanesti nu au fost niciodata, poate cu exceptia legendelor hiperboreene, intr-un astfel de epicentru al istoriei. Din contra, au fost, mai mereu, tinta rafuielilor imperiale. Calcate de copitele cailor, brazdate de rotile carelor de razboi si de senilele tancurilor, pamanturile noastre au avut rareori tiha de a se dezmetici, au trait in ceea ce numea Mihai Eminescu “o vesnica neasezare”. Ca sa nu mai vorbim de faptul ca, atunci cand nu ne pricopseam cu vreun razboi, ne alegeam cu monitorizari de tot felul.  Astfel de monitorizari au fost capitulatiile, Regulamentele organice, trusturile straine din perioada interbelica, controlul economic din timpul razboiului, Sovromurile, acordurile cu Fondul Monetar International. Arareori domnitorii romani au putut sa calauzeasca un proiect national, fara ca vreo stapanire straina sa se oploseasca deasupra capetelor noastre.

Ca romanii pot face cultura mare, dovada e folclorul nostru. In ce priveste creatia populara, suntem la loc de frunte.  Faptul ca , spre deosebire de cultura populara, cultura civica se afla intr-o stare atat de precara arata ca situatia ingrata a romanilor, evocand un citat din Mircea Eliade, nu are cauze ce tin de registrul cultural, ci de cel institutional. In ce priveste performanta institutiilor societatii romanesti, lucrurile sunt, din pacate, clare: suntem mult, uneori cu secole intregi, in urma altor natiuni.

Explicatia este, in primul rand, de natura istorica. Aflate sub dominatii de tot felul, principatele romane nu si-au putut construi propriile institutii si nu si-au putut dezvolta o civilizatie urbana. Burghezia nu s-a putut forma, din lipsa conectarii la pietele internationale. Sa nu uitam ca Principatele romane au avut dreptul de a face export de grane abia dupa Pacea de la Adrianopole ( 1829). Lipsa unui sistem de invatamant, a unei retele spitalicesti, a unei burghezii autohtone, franele puse in calea dezvoltarii literaturii culte din cauza utilizarii, ca limba oficiala, ori a slavonei, ori a limbii grecesti, ori a unui carcalete intre romana, slavona si greaca, inexistenta unei armate nationale pana la 1862 si a unui sistem bancar au facut ca, la nivelul mentalitatilor, evolutiile sa fie mai lente. Populatia era predominant rurala (la inceputul secolului XX, peste 90% din populatie traia la sate), lipsita de drepturi politice (votul universal masculin a fost introdus abia dupa primul razboi iar femeile au capatat drept de vot in 1938, fara ca, timp de sase decenii dupa aceea, sa poata vota intr-o modalitate cat de cat democratica).

Toate acestea au ingreunat evolutia organica a societatii romanesti si, implicit, a culturii civice. Format de sus in jos, fara existenta unor burguri si a unor sisteme publice care sa  constituie pilonii constructiei institutionale, statul roman s-a nascut birocratic si corupt. Romanii au privit cu nedumerire, daca nu cu ostilitate, acest stat al carui comportament si ale carui legi, cel mai adesea, nu le-au inteles. Ei au privit cu teama ori cu neincredere catre clasa politica. Din acest motiv, in Romania s-a dezvoltat o adevarata cultura a rezistentei antistatale. A insela statul era, mai degraba, un act de eroism decat o infractiune. Iata, de pilda, reactia literaturii romane la stat. Cititi-l pe Caragiale, pe Rebreanu, pe Camil Petrescu, pe Marin Preda. Lecturati editorialele politice si pamfletele marilor poeti romani. Fara a instiga la rezistenta civica, literatura romana a purtat aceasta amprenta a dispretului fata de stat.

Intr-un mod simplist, inclinatia catre mica infractionalitate e trecuta in registrul genetic al romanilor. Suntem, in dictonul lui Mircea Eliade, un popor de-a dreptul ilegalist. Dar chestiunea nu e genetica, ci institutionala.

Din cauza acestei conduite inradacinate in mentalul colectiv, exista o abordare superficiala a marilor repere si simboluri nationale. Acestea nu sunt asumate ca atare, de aceea fie sunt exacerbate propagandistic, fie ca sunt ignorate. In Romania exista o teama de a fi patriot. Ca nu cumva sa fii catalogat drept patetic ori, mai rau, nationalist-comunist.

Noi trebuie sa ne asumam, fara complexe, conditia de romani. Nici prea-prea, nici foarte foarte. Nici mai grozavi decat suntem, povestind cum i-am batut mar pe turci sute de ani si totusi,  de tot atatea ori le-am platit tribut. Dar nici mai umili decat suntem. “Uite la ala, zic unii, ce bine e imbracat, parca e strain.” “La noi ca la nimenea” , zice altul.

Trebuie sa ne asumam conditia noastra exact asa cum suntem, un popor de la gurile Dunarii, cu farmecul sau “tamaiet” de ortodoxie si latinitate. Si, fireste, trebuie sa intelegem in mod corect ca problema noastra e, intai de toate, de natura institutionala. Constructia institutionala trebuie umanizata, iar statul trebuie sa coboare in mijlocul societatii care l-a creat. Compatibilizarea dualităţii dintre individ şi persoană, dintre cultura şi piaţă, dintre competiţie şi comunicare se poate , astfel, realiza mai lesne.

 

România nu mai trebuie să fie un spaţiu al dezamăgirilor şi al resemnării. Ţara noastră nu trebuie să fie apreciată doar pentru marii oameni de cultură din exil, pentru tinerii olimpici care aleg, invariabil, universităţi din străinătate şi pentru faimoşii noştri sportivi. Mândria de a fi român începe odată cu performanţa institutiilor sale, a sistemului de guvernământ, cu modul în care cetăţenii sunt respectaţi iar societatea oferă fiecăruia şansa de a-şi urma idealurile. Mândria de a fi român trebuie să fie un sentiment care să ne unească pe toţi care suntem parte a poporului român, de acasă, din vecinătatea graniţelor şi de pretutindeni.

Si atunci se va dovedi ca maniile si cleptomaniile de care vorbea Eliade, ca precursoare ale conditiei de a fi roman, sunt mai degraba forme conjuncturale de rezistenta, decat secretie endocrina a poporului roman. “

 

 

97 Responses to “Tema zilei – 20 martie 2011: ” Teama de a fi patrioti” – Comentariu la un articol scris de Mircea Eliade in 1935.”

  1. cris spune:

    @ LordulJohn

    Mda, i-ar fi de folos.
    Daca tot am vorbit de agora, repet (cu tot riscul ca VV sa ma dea afara din poiana) ca ar trebui sa avem o biblioteca virtuala cu articolele pe care le citim. In fond unul din cele mai importante efecte ale articolelor lui VV este ca iti creaza nevoia de a citi mai mult. Cred ca asa s-ar defini de fapt a scrie, nu sa rotunjesti si sa inchizi o idee ci sa deschizi drumul catre alte idei. Un scriitor adevarat nu e cel care spune un lucru final ci unul care rosteste doar primul cuvint dintr-o fraza, o fraza pe care in final o poti face a ta. Si cum VV e un scriitor adevarat, vom avea si noi o biblioteca virtuala (acum chiar ma da afara)….

  2. lorduljohn spune:

    @cris

    Asta era si ideea think-tank-ului/ ziarului virtual/ blogului civic, etc.
    hahaha, chiar daca ne da afara din poiana, noi ne urcam in copacii dimprejur si tot in zona vom ramane.

  3. cris spune:

    @ LordulJohn

    Pai atunci ajungem in povestea lui Italo Calvino….

  4. lorduljohn spune:

    @cris

    Da, dar totusi cavaleri…

  5. cris spune:

    @ LordulJohn

    Desigur cavaleri, maimute cresc numai in portocali…

  6. lorduljohn spune:

    @cris

    Asteptam cu interes sa aflam si noi ce s-a dezbatut la Hanul lui Manuc, sunt si trasuri, poti si sa pleci/Mai e un mileniu pana sa fie secolul douazeci!

  7. Kronstadt an der Graft spune:

    Domnule senator, aţi sesizat de atâtea ori că nu mă dau înapoi să critic atunci când este ceva de criticat. Dar de data asta recunosc că aţi scris una dintre cele mai bune pagini de analiză a istoriei sociale ale neamului românesc.
    Întotdeauna am fost pornit împotriva celor care terfelesc imaginea noastră, în special împotriva celor din neamul nostru, care încearcă să-şi dea un aspect de superioritate criticându-i pe cei din jur, în ideea că ei nu sunt aşa dar sunt nevoiţi să accepte situaţia cu resemnare. Mă irită iarăşi cei care copiază ca maimuţele tot ce vine de la alţii, de aiurea de peste mări şi ţări, fără discernământ şi fără a cunoaşte bogăţia creaţiei acestui neam, care zace nevalorificată în timp ce tot felul de obiceiuri adunate otova de prin cele străinătăţuri sunt promovate pe toate canalele şi conductele mediatice actuale, non-stop. Dar cei cărora le reproşez cel mai mult starea aceasta de fapt sunt tocmai cei aleşi de către noi să ne ajute şi să ne apere.
    Bine că maimuţărim Halloweenul sau mai ştiu eu ce alte sărbători de prin Trinidad Tobago, dar nu am fost în stare să ne facem o poliţie eficientă şi pusă cu adevărat în slujba contribuabililor, ca în SUA de exemplu. Bine că avem politicieni care se trag de bretele cu interlopii, în loc să avem senatori care să propună şi să organizeze comisii care să spele faţa justiţiei, sau să controleze activităţile serviciilor secrete plătite din banii noştri să ne apere, dar care sunt puse tot pe banii noştri să ne spioneze. A fost nevoie doar de un ghiont venit de la Paris, urmat de o uşoară încordare a instituţiilor puse să păzească şi riscăm să rămânem fără profesionişti la graniţă şi prin vămi. Mai întreb o dată, credeţi că aceste spaţii de mituire sistematică, noi, oamenii de rând, nu le vedem? Nu ne lovim la tot pasul de birocraţi puşi pe căpătuială, care ne cer bani cu nonşalanţă şi cu cinismul celui căruia n-ai ce-i face? Credeţi că noi nu ştim că dacă nu te integrezi în sistem şi încerci să fii corect eşti azvârlit ca un sâmbure de cireaşă stoarsă? Dar cine este plătit să vegheze este şi el parte din sistem şi ne râde în nas. Ziceţi că românii n-au încredere în instituţii. Păi n-au, că ştiu câte parale fac!
    Dacă până mai ieri exista o ultimă instituţie care mai mişca datorită prestanţei individuale a membrilor săi, este vorba de sistemul de sănătate, şi care avea încă un oarecare credit din partea populaţiei, vedem cum actualii guvernanţi fac tot ce pot, dar chiar tot ce pot ca s-o zăpăcească. Vorbim aici de instituţia care are obligaţia să asigure echilibrul unei naţiuni care a trecut prin experimentul Ceauşescu din anii 80, cu trai în condiţii de criză prelungită (ce păţesc japonezii acum noi am avut aproape zece ani). Nu mai punem la socotelă învăţământul de la care ne-am luat adio de mult timp, care a scos pe bandă rulantă inculţi şi mitocani care ne agresează permanent în zonele publice şi în mijloacele de transport şi care sunt entuziastmaţi de unul ca Becali sau Vadim Tudor. Şi dacă ar fi doar atât încă ar merge, dar au ajuns deja pe la televiziuni şi pe la ziare şi nu se mai opresc în a vorbi cu şecspirisme, de nu mai pricep nici ei ce vor să spună. Şi atunci omul cu frică de Dumnezeu şi cu ruşine faţă de vecini ce face? Se ghemuieşte în carapacea lui şi tace, să nu supere pe cineva. El, bietul, ar zice multe că are opinii şi gândeşte corect, dar cine îl bagă în seamă? Iar politicienii, care se îmbuibă şi fură cât îi ziua de lungă, o dată la patru ani constată că oamenii e proşti şi nu vine la vot. Nu-şi pun problema că oamenilor le este indiferent dacă sunt invitaţi să aleagă între nişte gangsteri şi nişte bandiţi. Cum bine zice românul, ori popă, ori dascăl, tot un drac.
    Aşa că atunci când românii cinstiţi vor avea nişte conducători ca ei, adică cu frică de Dumnezeu şi ruşine de oameni, vor înflori şi vor face o civilizaţie aşa cum a fost, şi mai mult decât atât. Până atunci vor sta în conservare.

  8. Kronstadt an der Graft spune:

    Domnule senator, daţi-mi voie să mai completez ceva.
    Un popor sau o comunitate sunt ca o adunare de artişti. Indiferent cât de profesionişti sunt ei, dacă nu au un dirijor bun nu fac treaba ca lumea. Dacă există un dirijor bun ies minuni. Să luăm exemplu de la grupul Song, după ce s-a dus Ioan Luchian Mihalea s-a dus şi Songul. Aşa va fi şi cu Madrigalul dacă nu s-o găsi un alt conducător în locul maestrului Marin Constantin.
    Ăsta ar fi rolul conducătorilor politici. Primar sau preşedinte, dacă ştie cum să pună în valoare fiecare cetăţean face minuni. Dacă nu, nu.

  9. Emi spune:

    @cris
    Agora exista deja:
    http://www.agora.ro/stiri

  10. cris spune:

    @ Emi

    Si atunci ce ne facem?

  11. cris spune:

    @ LordulJohn

    Si eu astept. Om fi amindoi stoici de induram sa ne puna VV pe jar cu asteptatul.

    @ VV

    OK, atunci as propune ca fiecare sa mergem la articolele anterioare, sa ne regasim link-urile, si sa le organizam. Ce domenii ati propune pentru biblioteca ca sa stim cum le organizam?

    • @ cris

      Ar trebui sa existe o arhiva de texte fundamentale, o arhiva pentru date oferite de institutiile europene, o alta privind statistici interne si o alta privitor la declaratii si situatii din politica interna. Pentru inceput.

  12. Sorin Muncaciu spune:

    @ Varujan Vosganian,

    Nu vad nici o dificultate in a avea un preambul explicativ intr-o fraza si o intrebare de referendum cu raspuns da sau nu ! Problema este vointa politica a aliantei de a eradica sistemul mafiot de la virf.

    @ lorduljohn
    ” Reasezarea intregului concept democratic , inclusiv al politicii si economiei, sub spectrul moralei…… Remoralizarea pietei trebuie sa fie un inceput….”
    Din punct de vedere al logicii doctrinei liberale raportul este tocmai invers. Economia si rationalitatea ecomica este aceea care determina etica si moralitatea. Argumentul este ca : efortul de a intelege ratiunea economica a lumii este o parte importanta pentru a deveni o persoana etica si morala. Spun aceasta deoarece, consecintele neintentionate ale unei politici economice, considerata morala, dar care a sfidat ratiunea economica, au avut consecinte tragice pentru umanitate. Eu personal, ma raliez la idea ca : una dintre cele mai mari probleme an lumii contemporane este activismul fara baza teoretica si criticismul fara suportul informatiei. Adam Smith in lucrarea ” Theory of Moral Sentiments” explica foarte clar ca poliicele economice ale legislativului pot sa fie in concordanta cu ” miscarile ” factorilor economici sau in antagonism cu acestia. Exemplul clasic este SARACIA subiectul cel mai important economic al lumii moderne, deoarece , el decide cine traieste si cine moare. Si totusi, ironia sortii este ca saracia poate fi institutionalizata datorita unor politici impuse de activistii bine intentionati dar care nu inteleg ramificatiile economice ale politicilor pe care le sustin. De aceea consider ca este moral, ca un politician sa nu presupuna ca ceilalti oameni au nevoie de el sa actioneze ca surogatul lor moral. Mai mult, atunci cind identifica o sursa de tensiune sociala, creeata de el, omul politic trebuie sa si dea seama ca, aceasta nu se datoreaza ignorantei, idiotiei sau lipsei de integritate a celor pe care doreste sa-i controleze ci , fe fapt, datorita dorintei lui de a-i controla. Istoric vorbind, toti aceia care au crezut ca intelepciunea lor le da dreptul judeca in locul altor oameni au produs multa suferinta si disperare in secolul 20. Guverne si parlamente bine intentionate au implementat politici care, au facut sa piara un sfert de miliard de oameni, numai in secolul 20. De fapt, toate masurile legislative care interfera cu procesul pietii : salariul minim, controlul preturilor, taxe, subsidii,etc. trebuiesc abolite deoarece sint , din punct de vedere economic , imorale desi “activistii de bine ” le considera morale. Economic vorbind , aceste masuri determina o risipa de resurse prin faptul ca sustin actiuni in care costurile sint mai mari decit beneficiile si, blocheaza actiuni in care beneficiile sint mai mari decit costurile. Aceste masuri aduc avantaje politice celor care le promoveaza dar, distrug valoarea potentiala.
    , devenind astfel destructive. Doamna Cimpeanu, de exemplu, nu intelege ca prin sustinerea salariului minim condamna pe cei saraci la saracie perpetua, negindu-le dreptul la un salariu impingindu-i in somaj. Deasemeni, angajatorii care, nu pot sa-si permita salariu minim, nu produc valoare caci nu pot angaja.
    In concluzie, ratiunea economica trebuie sa primeze pentru ca politicele adoptate sa nu devina destructive, chiar daca ele par morale.

  13. Emi spune:

    @cris
    Oamenii fac ceva impreuna atunci cand au un tel comun. Asa cum am citit deja, domnul Varujan Vosganian a definit deja “misiunea si viziunea”, inca de pe 24 august 2009 si de aceea ne place sa ne “intalnim” aici. Noi ne dorim sa daruim si altora din experienta noastra dar ma tem ca ceilalti nu sunt pregatiti sa ne primeasca darul. Pentru ca nimeni nu-i impiedica sa citeasca acest site si totusi foarte putini o fac. Am sa-ti dau exemplul meu: cunosc acest site din 2009 dar intr-o perioada nu am mai intrat pe aici. De ce? Pentru ca domnul Varujan Vosganian a postat articole foarte “elitiste”, (in ideea ca puteau fi intelese de foarte putini oameni) si eu in loc sa ma straduiesc sa pricep ce voia sa spuna, am dat bir cu fugitii. Acum citesc din urma si unde nu inteleg, citesc de mai multe ori. Dar eu sunt somer si nu sunt maritata, deci am timp. In plus, mie imi place si am rabdare sa descopar lucruri noi. Altii au alte prioritati. Eu cred ca ar trebui sa dezvoltam deocamdata acest site, sa-i facem reclama si sa adunam o colectie frumoasa (biblioteca) de articole care ne definesc aspiratiile si cand va veni timpul, va apare si ziarul. Si cred ca singurul nume pe care il poate avea este “liberalism”.

    • @ Emi

      Eu cred ca ceea ce se crede a fi elitism, e doar o politete a mintii Adica sa folosesti formulari ingrijite, sa nu faci greseli gramaticale, sa utilizezi informatii corecte si sa oferi celuilalt sansa sa dialogheze cu tine.

  14. Emi spune:

    Si sa-l inviti politicos sa gandeasca, daca poate si daca vrea.

  15. cris spune:

    @ Emi

    Esti poate de prea putin timp pe blog, nu ca sa-i capeti gustul, evident aceasta deja se intimpla din moment ce incepi sa citesti din urma, ci ca sa te prinda si un alt fel de gust, acela de a scrie alaturi de VV. Pentru ca de fapt, fiind un leader adevarat, aceasta a facut gazda noastra, a crescut si creste nu numai cititori, ci ii tranforma continuu in scriitori care nici nu se banuiau inainte a fi asa ceva, adica le-a dat cel mai pretios lucru, cel de care romanii acum cam duc lipsa – increderea in sine. Doar s-a ajuns la o “masa critica”, la care e timpul sa devenim ceva mai mult, poate tocmai ca, la alt moment, o alta emi sa nu mai dea bir cu fugitii si nici macar sa citesca tacuta ci sa vrea sa aiba un glas al sau. Faptul ca ne duce mintea la “agora” inseamna exact acest lucru, si poate o bucurie pentru VV, aceea ca nu e singur, si-a crescut deja o serie de oameni care nu doar asculta ci si cuvinta.

  16. cris spune:

    @ VV

    Sper ca pe la sfirsitul saptaminii sa am deja macar in parte unele din acestea strinse: trebuie sa vad si ce link-uri sunt functionale inca, eventual sa le recuperez. Hmmm, biblioteca din Alexandria, un loc de vindecat sufletul…adica s-ar spune ca e o indeletnicire potrivita si pentru un slujbas al lui Asclepios, nu? (smiley)
    As vrea doar sa adaug un extra domeniu – cel de legatura cu alte biblioteci (cum e constitution.org, ori cea de la Stanford). Si m-as gindi la o parte de glosar cu terminologie politica, economica, etc – daca aveti vreo idee (asta mi se trage de la matusa, de cite ori se duce la medicul ei de familie stau pe telefon cu orele sa-i explic ce inseamna fiecare rezultat de laborator pentru ca sunt scrise in “caractere chinezesti”, WBC, Plt, HgB, BUN, MCV).

  17. cris spune:

    @ VV

    Inclinam palaria, cu acelasi suris. Poate ca nu putem vindeca pe altii decit daca ne vindecam pe noi insine, si nici nu ne vindecam noi daca nu avem sufletul sa vindecam pe altii. Quantum non-locality. Ha, biblioteca sa fie!

  18. antimarinari spune:

    @all
    nu am aflat ( sau poate nu am citit eu) niciodata daca teroristi libieni ( trupe de comando ce se aflau poate la studii pe la noi) au tras in ’89 in romanii de pe strada ( asa cum se zvonea atunci) ;

    daca-i asa , atunci cred ca e o datorie de sange sa-l lichidam pe Gaddafi, … doar o fregata nu e suficient .

    si cred ca trebuie sa o spunem clar si raspicat asa: SUSTINEM ELIMINAREA ORICARUI DICTATOR TIP CEAUSESCU , SI ASTA , ORIUNDE IN LUME !