Tema zilei – 23 mai 2011: Ce-ar mai fi de privatizat

 

Odata cu recomandarea inclusa in Acordul cu Fondul Monetar International privind privatizarea unor active ale statului a fost relansata si discutia privind Fondul National de Dezvoltare, fond ce are ca resursa sumele respective.

Sa lamurim intai un anumit lucru. Nu toate sumele obtinute din privatizare merg la Fondul National de Dezvoltare (FND). De pilda, sumele obtinute din vanzarea prin bursa a unor pachete de actiuni la Transgaz si Transelectrica au mers catre proiectele de investitii ale companiilor respective si nu catre FND. Mai nimic din privatizarile aflate in discutie nu sporesc resursele FND decat poate vanzarea cotei statului la Petrom ori la Romtelecom.

In ce masura este bine ca statul roman sa nu mai aiba nici o participare la capitalul social al acestor doua companii putem discuta. Eu personal cred ca retragerea totala a statului este o greseala, cel putin in cazul Petrom. Ceea ce , insa, trebuie stiut este ca indiferent cati bani ar aduna FND, ei nu vor putea fi cheltuiti pana prin 2014 (in cel mai bun caz).

Potrivit metodologiei europene, banii obtinuti din privatizare, in conditiile in care sunt utilizati pentru investitii, majoreaza deficitul bugetar. Cata vreme deficitul bugetar nu va cobora spre 2% nu vom avea, asadar, spatiu fiscal pentru utilizarea FND. Si nu cred ca Parlamentul va vota un buget cu deficit de 2% din PIB pana in anul 2014 (asta intr-o varianta optimista).

Cat despre sumele existente astazi in FND am mai raspuns pe acest blog. Ele au fost utilizati temporar pentru refinantarea datoriei publice, cand dobanda de pe pietele financiare era excesiv de mare, mai ales in a doua jumatate a anului 2008. Prin acea decizie statul roman a economisit sute de milioane de euro, Reintregirea fondului se poate face oricand, prin titluri de stat, daca pietele financiare ofera o conjunctura favorabila.

In opinia mea, privatizarea este utila, atunci cand se vand pachete de actiuni, caci se obtin fonduri pentru investitii si se creeaza o transparenta a deciziilor in companiile de stat. In ce priveste vanzarea unor pachete majoritare de actiuni, lucrurile sunt mai complicate. Transgaz si Transelectrica nu pot fi, potrivit reglementarilor europene, privatiza pachetele majoritare de actiuni. La alte companii, cum ar fi Hidroelectrica si Nuclearelectrica, pierderea de catre stat a majoritatii nu este oportuna. Companii precum Termoelectrica sau CNH Petrosani nu pot fi, practic, privatizate, avand in vedere datoriile uriase. In aceste cazuri se pot utiliza asociatii parteneriale pe anumite componente. Ar mai fi Aeroportul Otopeni, Portul Constanta, calea ferata si Antibiotice Iasi. Cum se vede, cu exceptia energiei si a cailor ferate, privatizarea e un proces in care se vorbeste, mai ales, la timpul trecut. Iar sumele pe care le-am obtine nu ne sugereaza miracole.

71 Responses to “Tema zilei – 23 mai 2011: Ce-ar mai fi de privatizat”

  1. Sfarma -Piatra spune:

    O uzina care a reusit sa se salveze intreaga in ultimul moment a fost MFA Mizil,producatoare de tehnica militara! Se fabrica acolo acum transportoare blindate cu senile,tancuri usoare,motoare ! Exporta in draci !!! Noroc cu niste firme britanice si elvetiene,ca altfel era o gramada de moloz si fiare rasucite!
    In urma cu 4 ani la EXPOMIL,am discutat cu un reprezentant al uzinei care mi-a spus ca salvarea a venit in ultimul moment,baietii din judet si din partide in special din PSD,incepuse sa o capuseze si sa o sufoce cu ,,firmele” lor ! Firma britanica i-a zburat imediat pe toti escrocii care incepuse sa suga virtos din banii fabrici ! Au retehnologizat linia de productie a MLI-ului si MLVM,cu sisteme computerizate de ochire si conducere a focului ! Si merge !!!

  2. Bibliotecaru spune:

    @ VarujanVosganian
    Spuneţi:
    “Unde nu razbeste economia privata, nu o sa razbeasca neam economia de stat.”

    După părerea mea faceţi greşeala economistului ajuns ministru.
    Rolul statului nu este să facă profit. Sigur, profitul la o firmă de stat este ceva dezirabil, dar nu este SCOPUL activităţii economice a statului român. Statul român trebuie să investească în funcţionarea societăţii şi spre beneficiul ei. Dacă satisfacerea nevoii societăţii devine şi o afacere profitabilă… atunci cu atât mai bine.

    Cum spuneam, acele investiţii sunt necesare tocmai pentru că nu sunt îndeajuns de profitabile pentru un întreprinzător privat. Performanţa statului este să satisfacă aceste nevoi fără să aibă pierderi. Statul nu poate să gândească ca un SRL. Pentru un SRL achiziţionarea se face numai pe criteriul preţului. Că e din ţară, că e din străinătate… contează mai puţin. Statul nu poate să gândească aşa, pentru el contează dacă o şaibă este produsă în România sau în Germania.

  3. Bibliotecaru spune:

    @ VarujanVosganian

    Domnule Vosganian,
    Eu unul nu am verificat dacă este sau nu este ceva înăuntru. Dacă tovarăşii chiriaşi s-au mutat de acolo, poate ar trebui să le şteargă şi numele de pe “uşi”, ca să nu ne inducă în eroare. :D Până la urma acea placă cu numele contează şi nu rămăşiţele pământeşti care oricum sunt acum… oale şi ulcele.

  4. [...] Realizarii Sinelui” – vol I De asemenea poti arunca o privire si pe aceasta pagina: http://vosganian.ro/?p=1321 Tags: constiinta divina, inteligenta universala, universalitatea constiintei [...]