Ziarul Adevarul: Varujan Vosganian – amintiri din inchisoare

 

Actualul sentator liberal Varujan Vosganian face parte dintre puţinii intelectuali români care au ieşit în stradă înainte de fuga lui Ceauşescu. Pe 21 decembrie 1989, Varujan Vosganian a fost arestat şi a petrecut o noapte după gratii, unde a fost numit şef şi a organizat „mafia ţigărilor”.

Fost ministru de Finanţe, vechi parlamentar, pianist amator şi scriitor profesionist, liberalul Varujan Vosganian face parte, alături de Horia Roman Patapievici, din grupul intelectualilor care au trăit căderea comunismului din spatele gratiilor de la închisoarea Jilava. Varujan Vosganian a fost arestat, în 21 decembrie, de către cei care trebuiau să asigure ordinea (şi liniştea Ceauşeştilor) pe străzile Capitalei. Avea 31 de ani.

Armeanul Varujan Vosganian a pătimit pentru România democrată  Foto: Marian iIiescu

 

„Adevărul” vă spune astăzi ce s-a întâmplat cu demonstranţii care au dispărut atunci când militarii au deschis, pentru prima dată, focul în Piaţa Universităţii. Vosganian s-a ascuns într-o scară de bloc şi, când conştiinţa că nu e un laş l-a obligat să se întoarcă în Piaţă, chiar atunci, a fost capturat. Patapievici n-a mai apucat nici să fugă. A fost arestat când îl certa pe unul din soldaţi că avea piedica trasă la armă. 

Edificatoare pentru această istorie este şi mărturia revoluţionarului

Constantin Todoran, care s-a apărat de primele gloanţe refugiindu-se în staţia de metrou de la Universitate. Acesta susţine că, imediat ce oamenii au intrat la metrou, „au venit şi băieţii de la USLA şi au început să tragă în aer, să ne sperie, chipurile. În spatele lor era cordon de miliţieni, n-aveai unde să te duci. Câţiva au mai sărit în tunel, dar şi asta era periculos. Ştii ce cred eu? Ei n-au avut niciodată intenţia doar să ne sperie. Voiau să ne omoare, dragul meu. Asta a fost realitatea! Apoi, ne-au adunat pe toţi lângă statuia lui Heliade Rădulescu şi, dacă ştii cum arată o căpiţă de fân, înseamnă că poţi să-ţi dai seama cum ne-au aşezat. De acolo, după ce am primit o bătaie bună la sediul Miliţiei, am fost duşi direct la Jilava”.



O filosofie a sângelui


Când ne-a primit în biroul său de la Uniunea Scriitorilor, Varujan Vosganian, care este şi vicepreşedinte acolo, la scriitori, savura succesul internaţional al celui mai recent volum al său – „Cartea şoaptelor” (în care, spunem noi, amatori în ale literelor, reuşeşte să redea o splendidă filosofie a sângelui). 

Era încă iarnă, ningea peste Calea Victoriei, ca în poeziile optzeciştilor, ningea violent, cu furia anotimpului care se sfârşeşte, şi el ştie că se sfârşeşte. Indiferent la ultima zăpadă, Varujan Vosganian abdicase din acest timp şi plutea, aşa, suspendat într-un abur de fericire orgolioasă. Îşi trecea, uneori, palma stângă peste barbişon, lăsând să se ghicească un imens ego satisfăcut. Citea o cronică dintr-o importantă publicaţie spaniolă. Îl elogiau spaniolii, îl numeau „magnífico narrador europeo”,  şi nu e nevoie de nicio traducere aici. Din celălalt colţ al biroului, surâdea capul de bronz al poetului Nichita Stănescu.

Varujan Vosganian nu avea mult timp de alocat Revoluţiei, se grăbea să ajungă la o emisiune televizată în care aveau să se dezbată diverse aspecte ale economiei de piaţă. Dar aşa, înaintând, din întrebare în răspuns, în trecut, ceva s-a întâmplat cu bărbatul acesta grav. Există un moment – şi îl vom numi: E momentul când evocă lumina din închisoare – în care vocea începe să-l trădeze. Atunci, un început de emoţie devine vizibilă acolo unde cravata cunoaşte un nod. Înainte să ne despărţim, Varujan Vosganian îşi masca, tot mai greu, o lacrimă sau mai multe. „M-aţi tulburat”, ne-a mai spus, ca un om care tocmai îşi amintise un rost. 

Domnule Vosganian, cum aţi ajuns în Piaţa Universităţii?



Pe 21 decembrie, la ora 12.00, când am auzit că s-a întrerupt emisia radio, le-am spus colegilor mei de la fabrica de bere din Rahova, unde lucram ca economist: „Eu plec”. Se pusese deja un soldat la poartă, dar am sărit gardul prin spate şi m-am dus direct în Piaţa Universităţii. De ce? Nu pentru că aş fi vreun mare viteaz – poate că sunt, dar asta nu eu judec. Eu m-am dus în Piaţă gândindu-mă aşa: dacă eu în clipa asta nu sunt acolo, înseamnă că tot ce-am trăit până acum, am meritat să trăiesc. Ăsta a fost sentimentul cu care m-am dus eu. Acolo am trecut prin toate etapele. 



Aţi fost acolo, aşadar, când a început să se tragă.



Pe la 19.00, seara, au tras prima oară. Au tras cu gloanţe oarbe, cred, şi în sus. Dar sentimentul de a auzi răpăitul gloanţelor, felul în care se armează puştile şi trag, pentru noi a fost ca şi când ne-ar fi ţintit cu adevărat. Îmi aduc aminte că am văzut cum sunt spicele când le pleacă vântul, aşa se aruncau toţi. În momente din alea faci lucruri pe care, poate, dacă ai fi pus să le repeţi, n-ai mai fi în stare să le faci. Eu, din poziţia mea, aproape de scutieri, m-am aruncat şi m-am rostogolit toată strada 13 Decembrie, până în faţa unui bloc. Am intrat în bloc şi, pe la etajul 2, am sărit în curte printr-o ferestruică. 



N-aţi păţit nimic? Era, totuşi, o înălţime de două etaje…



Probabil că, în momente din astea, corpul tău se întăreşte într-un mod neverosimil, ca Petre Petre din „Răscoala” lui Rebreanu, în care au tras un rezervor întreg de cartuşe până când a simţit că e împuşcat. 


Bocanci, fulare, căciuli, moarte  

Eraţi singur?


Nu. Eram cu un băiat de la Ploieşti, un muncitor. Nu m-am mai întâlnit niciodată cu el, nici nu ştiu dacă mai trăieşte. Cu el am coborât în curte. Am stat puţin acolo şi apoi am intrat printr-o uşiţă din nou în holul blocului. Acolo era o imagine îngrozitoare: bocanci, fulare, căciuli şi sânge. După noi, probabil, s-au bulucit mulţi înăuntru şi au fost surprinşi acolo. Noi am urcat şi am început să sunăm la uşi ca să ne primească. Abia la etajul 4 ne-a deschis o doamă care – nu ştiam, dar am aflat a doua zi – mă cunoştea. O chema Ionescu şi lucra la Ministerul Agriculturii, era soţia unui fost ofiţer de Securitate care fusese, de fapt, omorât după plecarea lui Pacepa. 



Aţi rămas peste noapte la văduva Ionescu?



Femeia, cu frica lui Dumnezeu, mi-a zis: „Stai aici până dimineaţă, până se liniştesc lucrurile”. Dar eu eram pus pe fapte mari. Pe la 20.30 – 20.45 am coborât, am vrut să mă duc ca viteazu’ înapoi în piaţă. În clipa în care am coborât din bloc, strada era pustie. Un tip m-a strigat şi a îndreptat pistolul-mitralieră spre mine şi mi-a pus ţeava puştii în spate. Ei se uitau după haine, ca să-i identifice pe cei care fuseseră în Piaţă, pentru că aveam toţi pantofii înnoroiaţi de la ţevile cu apă. Văzând că port clar urmele participării în Piaţa Universităţii, m-a dus cu mâinile la spate până în colţul străzii, unde mai erau şi alţii ca mine, şi m-a culcat la pământ.

„Eu m-am dus în Piaţă gândindu-mă aşa: dacă eu în clipa asta nu sunt acolo, înseamnă că tot ce-am trăit până acum, am meritat să trăiesc”

Varujan VosganianRevoluţionar 

Întâlnirea cu moartea

Piaţa era curăţată de „elemente huliganice”.


Da, ne băgau câte 7-8 în dube şi ne duceau în strada Eforie, la sediul Securităţii. Eu am ajuns la etajul 2. A venit un tip care a spus: „Pe ăştia toţi mâine dimineaţă îi dezbraci ca pe viermi şi îi bagi sub duşuri! Să văd eu, unul câte unul, ce e cu ei”. Am stat acolo, la perete, cu mâinile sus şi cu picioarele desfăcute, de la ora 22.00 până pe la 2.00. E o poziţie îngrozitoare, pentru că mâinile ţi se golesc de sânge, iar genunchi încep să-ţi tremure. La 2.00 ne-au dus într-un subsol ca o sală de tortură, unde pereţii erau plini de sânge de la capete sparte. Era o penumbră, era miros de sânge – sângele era ca tapetul pe pereţi. Era îngrozitor! A venit la mine un tip care m-a percheziţionat. Mi-a găsit o carte şi o pâine, atât aveam în geantă. Mi-a zis: „Eşti intelectual, citeşti cărţi”, şi mi-a tras două palme sau doi pumni, nu mai ţin minte. 


Ţineţi minte cum arăta?


N-am reţinut nicio figură, pentru că toţi semănau între ei. A venit altul, care m-a legat cu mâinile la spate. Era un coridor unde erau vreo 20 de securişti într-o parte şi 20 în alta. Te împingeau între ei şi te lovea fiecare cu ce avea la îndemână. Unii te loveau cu bastoanele, alţii cu vergele de metal, alţii, pur şi simplu, cu pumnii. La capătul coridorului erau dubele în care intrai. Fiind cu mâinile legate la spate, nu puteai să te aperi. Chestia era să rezişti în picioare. Dacă făceai greşeala să cazi, te loveau cu bocancii în spate. Am întâlnit oameni care aveau rinichii făcuţi praf de la loviturile alea. Vergelele îţi plesneau vinişoarele de sânge din membre şi îţi întăreau carnea. Erau unii care aveau carnea tare ca lemnul, din cauza hemoragiei vaselor capilare. Eu am rezitat în picioare. Norocul meu e că aveam un pulover foarte gros, care a mai atenuat din lovituri. 



Unde v-au dus?

\

Ne-au dus pe un câmp, au deschis uşile de la maşini şi stăteau cu pistoalele-mitralieră aţintite asupra noastră. Noi eram convinşi că o să fim împuşcaţi. A fost momentul întâlnirii mele cu moartea. Mă gândeam: domnule, ce viaţă!, n-am reuşit nimic, cărţile mele zac în manuscris, n-am copii, nimeni nu va şti nimic depsre mine. Era unul, îmi aduc aminte, care nu mai avea decât caninii. Îi spărseseră toţi dinţii din faţă cu patul puştii şi era plin de sânge pe canadiană, pentru că fusese omorât unul cu baioneta deasupra lui. Asta era starea de spirit şi, pe deasupra, mai aveam şi trei pistoale-mitralieră îndreptate spre noi, aşteptând un ordin. Au trecut vreo două ore în felul acesta, după care a trebuit iar să plecăm.



O criză de epilepsie

Ce s-a întâmplat? 



Între timp, probabil, li s-a spus că au început muncitorii să se apropie de centru, pentru că au intrat înapoi în maşină, au închis portierele şi au plecat. Unul dintre noi, care cred mai trecuse pe acolo, a zis uitându-se pe ferestruica din maşină: „Suntem salvaţi, ne duc la Jilava!”. Mi-am spus că pedeapsa cu moartea a fost comutată la închisoare. Acolo ne-au dus într-un subsol umed. Eram mulţi, foarte mulţi, nici n-aş putea spune câţi. Câţiva erau în atac de panică, unul avea o criză de epilepsie, erau vreo doi-trei cărora aproape că li se scurgeau ochii din orbite de la pumni, mai erau cei care aveau rinichii făcuţi praf şi îşi târâiau picioarele, era dezastru! Era ca-n catacombele Parisului, era apă peste tot, mirosea, şi pe noi ne scoteau câte unul. Aveam sentimentul că ne scot pe rând ca să ne împuşte la zid. Numai că ei ne scoteau şi ne duceau într-un loc unde ne înregistrau. 


Aţi fost, deci, deţinut cu acte.


Pot spune că sunt bărbat adevărat: am făcut armata, am fişă de deţinut acasă şi am şi o fetiţă. 



Unde v-au dus după ce v-au înregistrat?



Am ajuns la etajul 2, care era un fel de infirmerie. Avea 21 de paturi şi ne-au pus şi câte doi într-un pat. A venit un putonier care s-a uitat la fiecare, apoi m-a chemat pe mine, mi-a zis: „Tu eşti şeful” şi a plecat.



A organizat „mafia ţigărilor”



De ce aţi fost ales chiar dumneavoastră să-i conduceţi pe deţinuţi?



Nu ştiu, dar cred că eu eram mai mare decât majoritatea de acolo, care erau nişte puşti. Chiar lângă mine stătea un copil care tremura şi plângea. O să deviez puţin. În 1991, pe 1 decembrie, ne-am dus la Arcul de Triumf să depunem flori. Eu eram deputat din partea armenilor şi unul dintre tinerii prezenţi acolo s-a întors şi mi-a spus „Mă mai ţineţi mine? Eram în pat cu dumneavoastră, plângeam şi-mi spuneaţi să nu-mi fie frică”. Ăsta e copilul care avea canadiana plină de sânge pentru că unul murise deasupra lui. El a fost arestat chiar din pasajul de la Universitate. 



Care sunt atribuţiile unui puşcăriaş-şef la Jilava?


Eu am fost şef toată viaţa, chiar de la grădiniţă, astfel încât am această deprindere. Mi-am ales doi locţiitori, i-am dat fiecăruia în supraveghere una din cele două părţi ale camerei şi am primit, în calitatea mea de şef, furculiţele şi lingurile, pe care le-am împărţit fiecăruia. Erau nişte chestii ruginite şi boante, nu te puteai sinucide cu ele. Cuţite nu ne-au dat. Apoi, au venit şi cu ceva mâncare. Ne-au adus, în nişte castroane, o zeamă unsuroasă cu nişte bucăţele de grăsime înăuntru, câte-un sfert de pâine, care avea un oarecare miros suspect, şi nişte marmeladă. Eu, tot în calitatea de şef, i-am pus la coadă, le-am împărţit pâinea, le-am raţionalizat. 



Aveaţi autoritate printre deţinuţi…



Sigur. Între timp, organizasem şi mafia ţigărilor. Era un tip acolo care era şef de aprozar şi care fusese arestat. Avea 7.000 de lei în buzunar şi era îngrozit că o să-i găsească banii, dar avea şi ţigări albaneze – Arberia. Mie, fiind şeful, mi-a dat ca ciubuc pachetul de Arberia, iar eu, ca-n filmele ruseşti de lagăr, le-am luat şi le-am împărţit la lume. Şi am întrebat plutonierul cum facem rost de ţigări. Plutonierul mi-a zis: „Dacă o să putreziţi aici, în închisoare, n-o să mai fumaţi niciodată, dacă o să ieşiţi, n-aveţi decât să fumaţi atunci, dar asta nu mai devreme de cinci ani”. 



Aţi petrecut toată noaptea în spatele gratiilor. Care sunt cele mai pregnante imagini?



Eu scriu chiar un roman acum, în care povestesc toată istoria asta. Închisoarea este o experienţă cu totul unică şi, dacă nu ai făcut închisoare, nu poţi înţelege. Primul lucru cumplit e incertitudinea, pentru că nu ştii ce se întâmplă cu tine. Una este să fi furat o găină şi ştii că o să iei închisoare şase luni şi alta e când eşti arestat fără să ştii dacă o să ieşi vreodată sau dacă nu cumva vei fi împuşcat a doua zi. Apoi, e sunetul uşilor grele, de metal şi cu grilaj peste ele. În plus, în închisoare, nu ştiu cum sunt făcuţi pereţii, dar toate sunetele se aud. Auzeai, de departe, cum se apropie şi nu ştiai ce se apropie, de ce şi ce o să se întâmple cu tine. Starea asta pe care ţi-o dă iminenţa pericolului este foarte complicată. Un alt lucru – demnitatea omului este călcată în picioare. Poate că este şi un mod premeditat de a-l umili pe om. Toaletele n-aveau uşi! Hai, că nevoile mai pasagere puteai să le mai faci, dar dacă nu erai obişnuit cu starea asta, lucrurile mai serioase, mai temeinic aşezate, era imposibil să le faci. Eu cred că dacă stăteam mai multe zile în închisoare, muream. Pentru că nu eram capabil să fac anumite lucruri văzând 40 de oameni cum se uită la mine. Uşile WC-urilor erau în aşa fel aşezate că din orice unghi cineva pe privea. Şi modul ăsta de a-ţi disipa intimitatea e cumplit. Pentru că pentru puşcăriaşii de profesie e o obişnuinţă, însă pentru mine era îngozitor.

„Toaletele n-aveau uşi! Hai, că nevoile mai pasagere puteai să le mai faci, dar dacă nu erai obişnuit cu starea asta, lucrurile mai serioase, mai temeinic aşezate, era imposibil să le faci”

Varujan VosganianRevoluţionar 

Spuneţi, repede, numele unui tânăr ucis la Revoluţie!

 

 

Cum aţi aflat, a doua zi, de fuga lui Ceauşescu?



Pe 22 decembrie, undeva după ora 12.00, a venit doctoriţa cu două pachete de Carpaţi fără filtru şi mi-a şoptit la ureche: „Pregătiţi-vă, dictatorul a fugit!”. Nu ştiu pentru ce trebuia să ne pregătim, dar mi-am chemat adjuncţii, le-am spus: „Organizaţi oamenii, s-ar putea să fie nevoie să forţăm” – nu ştiu ce să forţăm, mă gândeam că dacă se deschide vreo uşă, să ieşim repede. Chestii ca la contele de Monte Cristo, aşa. Dar la ora 14.00 au venit câţiva angajaţi ai închisorii, ne-au spus să ieşim, ne-au încolonat, ne-au scos afară în curte, ne-au dat buletinele, ne-au băgat în nişte autobuze şi ne-au dat drumul. Senzaţia pe care am încercat-o văzând camioane înţesate cu oameni care strigau „Moarte dictatorului!” şi lumina aia orbitoare şi toată situaţia, uşa puşcăriei care se îndepărta, mi-au dat sentimentul că sunt într-o altă lume. 



E diferită lumina din spatele gardului închisorii?



Lumina în închisoare este cu totul alta decât lumina pe care o vedeţi aici. Este o lumină bolnavă, care vine din nişte geamuri groase, este aproape otrăvită, e o zgură de lumină. Şi mi-am dat seama de asta în clipa în care am ieşit. Era şi o zi însorită, iar lumina soarelui parcă m-a orbit. Parcă a fost ca-n filmele în care un om e gata să se înece şi odată scoate capul afară şi trage aer în plămâni. E cu totul altfel de lumină în închisoare.


De la Revoluţie, vă amintiţi această lumină. Ce credeţi că-şi amintesc românii, în general?


Am avut anul trecut multe întâlniri în ţară. M-am întâlnit cu 20.000 de persoane. Am întrebat pe fiecare dacă cunoaşte numele vreunui tânăr mort în Revoluţie. Cu excepţia Timişoarei, unde doi mi-au vorbit de neamurile lor, şi a Clujului, unde unii auziseră de pictorul Matiş, nimeni din România nu cunoştea numele unui tânăr mort în Revoluţie. Nimeni din România nu vizualiza chipul unui tânăr mort la Revoluţie! Adică închidem ochii şi-l vizualizăm pe Doja, pe Tudor Vladimirescu, pe Burebista, dar pe tinerii ăştia – nu! Revoluţia română a fost a doua oară îngropată; după ce a îngropat-o contrarevoluţia, a îngropat-o şi memoria colectivă. Poate că şi de asta rătăcim, de asta nu ne găsim locul, pentru că nu ştim să ne asumăm aceşti morţi!



Care e soluţia?


În anii ’90 am fost anticomunişti, în loc să fim modernişti. Am irosit foarte mult timp. Eram cu faţa la trecut, în loc să fim cu faţa la viitor. Eu spun că singurul mod real în care aceşti copii ar putea fi asumaţi de către poporul român este să facem lumea pentru care ei au murit şi apoi să-i pedepsim pe cei care i-au omorât. Dacă-i pedepsim pe cei care i-au omorât, dar cei care conduc sunt după chipul şi asemănarea celor de atunci, n-am făcut altceva decât să dăm un gir moral fals celor de astăzi, să-i transformăm în justiţiari pe cei care au fost călăi. Să-ţi spun un secret: sângele copiilor morţi are aceeaşi culoare cu steagul partidului comunist. De aceea e atata de greu sa deosebesti caaul de victima.

 

10 iunie 2011, 07:04 |  Autor: Andrei Crăciun, Laurenţiu Ungureanu | 5546 afişări

de la Uniunea Scriitorilor

 

37 Responses to “Ziarul Adevarul: Varujan Vosganian – amintiri din inchisoare”

  1. Tudor Mih spune:

    Într-adevăr, tulburător..

  2. emi spune:

    Tinerii din anii ’90 purtau genti “de umar”. Si eu imi agatam geanta de gat (ca postasii) si nu mai aveam grija ei. Am iesit si eu pe geam in studentie, pentru ca se incuiase poarta caminului si am sarit de la o inaltime de peste 2 m fara sa am o zgarietura… si nu sunt genul sportiv.
    Romanii incearca sa uite Revolutia pentru ca au in familie oameni care au avut carnet rosu. Unii au fost oameni buni si le este rusine cu ce se intampla pe atunci, altii au fost victime si au ramas victime pentru ca nu sunt in stare sa se apere si mai sunt si ticalosii care striga in gura mare “prindeti hotul” (cum e Bula).
    Problema este ca traiesc acesti oameni printre noi, au varste deja venerabile, sunt rudele noastre si le iubim. Unii au mustrari de constiinta si la un pahar de vin mai povestesc ce au fost nevoiti sa faca pentru un loc de munca, pentru o casa sau pentru butelie. Altii sunt pana la gat implicati in politica si-si folosesc vechile talente cu nerusinare.
    Aveti dreptate, e greu sa deosebesti victima de calau, mai ales cand ambii iti sunt rude. “Vanatoarea de vrajitoare” au redus sansele PNL in 1989, nu uitati, ignorata, istoria se repeta.

  3. un liberal optimist spune:

    @VV,
    Personal, regret ca ati postat acest articol! Nu este in avantajul DVoastra! Nu mi-am povestit niciodata eroismele si teribilismele de teama sa nu par ridicol sau extravagant. Si nici nu pare ca ati fost un erou, mai degraba o victima a intamplarilor. Pentru romani conteaza ca ati fost cel mai bun ministru de finante al romanilor!

  4. tiberiu spune:

    @VV
    USL a facut pentru prima oara (sper nu si ultima ) o demonstratie de forta, unitate si coerenta la Sala Palatului. A dat o speranta. Sunt convins ca sondajele de opinie o vor atesta.
    Transmiteti felicitari calduroase d-lui Antonescu pentru mesajul coerent si mobilizator,pentru succesul organizatoric inregistrat de USL al carui initiator este.
    Tinteti-o tot asa, dar nu va culcati pe o ureche, TB poate merge ca Gadaffi, pana in panzele albe.

  5. @ itzic baseanu

    Dezamagitoare curiozitate, fata de toate celelalte care s-au intamplat. Geanta era cu curea pe umar. O purtam, de obicei, de-a curmezisul pe piept, astfel incat putea sa si zbor cu ea pe umar.

  6. Mihai sr. spune:

    Draga Varujan,

    Felicitari pentru succesul tau literar. Te admir.
    In ’90 nu puteam fi modernisti. Cati dintrei cei onesti stiau cum arata o societate moderna ? Trebuia sa invatam. Timpul l-am irosit, dar vinovat de asta a fost Iliescu cu FSN-ul lui (si cu variantele ulterioare: FDSN, PSD PD, etc). Au fost vinovati si acei dintre noi care au votat cu ei. Si au fost multi. Tii minte procentele 65-85% ?
    Partidele istorice erau „infierate” de actualii PD-isti, fosti FSN-isti.

    Acum este prea tarziu. Spun asta pentru ca observ cum actuala societate se indreapta tot mai mult catre un gen de totalitarism ca cel din ’90. Si Basascu stie ce face.
    Cu dragoste

    • @ MIhai sr.

      Nici macar in ce priveste totalitarismul, nu facem lucrurile cum trebuie. Cata vreme suntem in UE, nu putem avea totalitarism, romanii au pierdut aceasta varianta. Si Basescu, bineinteles.

  7. @ un liberal optimist

    Dragul meu, au trecut douazeci de ani de atunci. Adevarul pregateste un text despre cei arestati la Jilava. Ti s-a parat ca ma bat cu punii in piept? As fi facut-o mai demult. Acum bravura de atunci nu mai face doua parale pentru nimeni. Asa ca nu sunt de acord cu tine. Si, in fond, eu nu am facut decat sa raspund la intrebari, nu m-am apucat de uul singur sa ma laud.

  8. @ tiberiu

    Intalnirea de la Sala Palatului vine dupa anuntul precipitat privind regionalizarea Romaniei. Ceea ce ne faceb bine.

  9. @ emi

    Faptul ca unii iau in deradere putinele acte sincere care s-au intamplat in 21 decembrie 1989 nu e spre lauda lor.

  10. tiberiu spune:

    @VV
    1)Vazand de la mii de km intrunirea USL de la Sala Palatului am fost pe de o parte incantat de mesajele coerente si determinate ale conducatorilor celor trei partide, pe de alta parte eram frustat, de ce atat de tarziu, de ce nu acum un an, cand s-au anuntat reducerile salariale,cand populatia fierbea de furie ,cand puterea era in deruta si nu apucase inca sa se consolideze? Navasta-mea inteleapta a spus: oamenii trebuie sa inteleaga ce se intampla incetul cu incetul, sa-si decanteze ideile, sa gandeasca cum sa se organizeze.Este un proces gradual care cere timp ca pentru coacerea unui fruct (adaugirea mea) pe care nu-l poti influenta.Asa sa fie ?
    2)Relatarea dv. privind evenimentele din dec 89 care au schimbat destinul Ro este puternica si emotionanta.Sustin demersul dv.. Oamenii terebuie sa isi reaminteasca permanent unde au fost si cat au suferit pentru a inlatura jugul dictaturii.Numai astfel vor intelege ce au de facut ca sa previna reintorcerea la acele vremuri sumbre care m-au determinat pe mine si pe multi altii sa ne parasim tara in cautarea unei vieti mai bune.

    • @ tiberiu

      Eu nu prea am povestit despre ce mi s-a intamplat. Ziarul Adevarul s-a hotarat sa faca un serial cu arestatii de la Jilava si asa a aparut acest interviu.

  11. emi spune:

    Iau in deradere, semanand indoiala si aratand un pai inexistent din ochiul altuia, in speranta ca nu se va mai vedea barna din ochiul lor. Si enerveaza persoanele care discuta aici, jignindu-le, in speranta ca vor tacea. Cine le face jocul, sa nu uite ca sunt maestrii in arta manipularii.

  12. tiberiu spune:

    @emi
    Sunt experti in manipularea fraierilor, dar “valul” naivitatii cetatenesti care le-a permis canaliilor sa-si sa-si faca de cap incepe sa se risipeasca. Cel putin asa am impresia dupa manifestarea USL de la Sala Palatului- o demonstratie de forta,unitate si coerenta in mesaj.Ba chiar o doza de smecherie cinica, pe care am distins-o in discursurile lui Ponta si Antonescu, fara de care javrele ordinare nu pot fi dovedite.

  13. cris spune:

    Interesanta remarca “n-am retinut nicio figura, toti semanau intre ei”. Ajunge sa imi para caracteristica acestor oameni, pe care instinctiv nu-i numesti ci ii desemnezi ca personaj colectiv “ei”, indiferent de timp ori context, ca e vorba de tortionarii de atunci, ca e vorba de cei de acum care se misca si vorbesc ca niste zombi la hachitele unui basescu.

    Imi pare ca acestia traiesc intr-o lume fara chipuri si fara nume. Si daca ma intreb din ce tenebre pot sa apara aceste moluste monstruoase si hulpave, ce imi vine in minte e frica de a-ti asuma propria viata, propria persoana. Neputinta de a-ti construi propriul drum: daca nu pot avea mindria propriilor victorii, – deranjant, umilitor sa fii un ratat- adopta fara rezerve comportamentul si “succesurile” de haita. Tot de aici vine probabil si ura si dispretul fata de oricine poate avea mindria stiintei intr-un anume domeniu, fata de profesionisti.
    Lasitatea: in mintea lor ( daca au asa ceva) este extrem de deranjant sa-ti recunosti vreo vina ori o eroare, drept care ceilalti sunt “vinovati” si trebuie “pedepsiti” pentru propriile esecuri. De aici vine probabil si aceasta insistenta imbecila de a merge pina la capat pe un drum cert destinat unui esec care nu poate fi recunoscut (trebuie sa-si mentina buna parere despre sine no matter what) – nu degeaba se spune ca atunci cind Dumnezeu vrea sa piarda un nebun, il lasa in drumul lui, pedeapsa pentru trufie. Tot de aici si potopul de injurii la adresa altora, aceasta campanie de umilire ori haiture a altora atit de acerba, aceasta zbatere grotesca de a taia orice si pe oricine dupa o croiala aberanta – e un soi de barometru a nivelului de mizerie personala tocmai a acestei haite de moluste.

    Trag deci concluzia, dupa cit de agitat si infect a devenit basescu, voievodul molustelor, ca sunt intr-adevar intr-un impas teribil in care orice este nimerit ca sa-si spele minutele de propria incompetenta – oricit de cumplit pare uitindu-te la planurile lor gogonate, nu pot sa nu ma bucur, inseamna ca li se apropie sfirsitul.

  14. Mihai sr. spune:

    Draga Varujan,

    Am o intrebare : Cum de a trecut proiectul de lege a arhivelor statului prin Senat, asa precum gasca prin apa ? Desigur ca ai citit-o atent.
    Poti face un mic comentariu pe tema asta ?
    Multumesc,
    Cu dragoste.

  15. tiberiu spune:

    @VV
    Emisiunea “Punctul de intalnire” cu participarea exceptionala a academicianului istoric Dinu C. Giurescu privind proiectul reimpartirii teritoriale si administrative ,demonstreaza indubitabil ca acesta este un act iresponsabil care conduce la destabilizarea si destramarea statului unitar roman.
    Romanii sunt oare un popor de nebuni sinucigasi acceptand cu nepasare dictatul unor tradatori de neam ?
    Interesant de vazut.

  16. cris spune:

    @ VV

    Ii inteleg si pe cei care spun “toti sunt la fel”. Din nefericire au fost conditionati sa gindeasca asa, pe de o parte de istoria si dezamagirile ultimilor 20 de ani, pe de alta, mai de curind, de tehnicile de difuzare a vinei folosite de actualii guvernanti. M-a bucurat sa aud in ultimile zile venind de la alti liberali: este foarte simplu, faceti comparatia intre cum traiati sub guvernarea liberala si cum traiti acum. Noi am spus-o aici pe blog de multe ori, bine ca incep sa o spuna si altii. Parerea mea, si mai demult, si acum: este un atu formidabil, leacul potrivit tocmai pentru aceasta atitudine de nivelare a clasei politice, in ochii alegatorilor, la standardele extrem de reduse ale actualilor guvernanti. Nu e nevoie sa promiteti luna de pe cer pe care nu o crede nimeni, dumneavoastra ati demonstrat deja ceea ce puteti sa faceti. E nevoie doar sa o spuneti clar, raspicat, repetat.

    Un alt leac, adjuvant, pe care il vad este ca mult mai multe personalitati ale PNL sa vina in prim planul atentiei publice. Promovarea strict a domnului Antonescu, ori a unui numar restrins de liberali ca imagine este, iar parerea mea, contraproductiva. Pe de o parte e nevoie de distantare de imaginea tatucului/oilor obediente, si creata imaginea de echipa, de importanta a fiecarui individ din echipa nu doar a leaderului. Spaima de comunisti, moguli, etc cred ca a fost inlocuita la multi romani, potential sustinatori ai aliantei, de spaima de dictatura, de personaj unic ori numar restrins de oameni care taie si spinzura dupa cum ii duce capul ( care cap ca nu prea au) Pe de alta parte ar putea fi benefic contrastul intre specialisti pe domeniul lor pe care ii ofera alianta fata de molustele atotstiutoare, dar doar in producerea de zgomot, cu care fac parada actualii. Si spun aceasta si gindindu-ma ca romanii au si dezamagirea celor o mie de specialisti nonexistenti ai altei aliante. Bref, o atitudine mai potrivita sa intimpine dezamagirea oamenilor privind promisiunile netinute si ignorarea lor ca oameni.

    Este o nivelare generalizata care priveste si clasa politica, dar si un popor intreg in final. Oamenii nu spun numai “politicienii sunt toti la fel”, dar spun si in ce-i priveste pe ei insisi, “vom fi tratati la fel de toti”, ca o turma buna in an electoral de dat voturi si in rest de jupuit. Si singurul leac si pentru unii si pentru altii, cred, e sa arati si unora si altora ca fiecare om are o valoare in sine care merita si trebuie respectata.

    • @ cris

      Sunt de acord cu tine. PNL avea inainte vreme multe personalitati. Cand am intrat eu in PNL, in 2003, erau multe nume cunoscute. Primul plan s-a rarit mult. Oricum, intoata politica romaneasca dupa 2008, nu a mai intrat nici o personalitate cunoscuta.

  17. Mihai sr. spune:

    Multumesc pentru raspuns,

  18. tiberiu spune:

    @VV
    Nu sunt de acord, consider ca toate initiativele lui TB sunt cat se poate de serioase si pot fi denumoite “cacialmale” in sensul ca au menirea sa-si pacaleasca adversarii politici punandu-i in dificultate.
    Prin reorganizarea teritoriala se are in vedere in primul rand distrugerea centrelor de putere a organizatiilor teritoriale USL si, cel mai important, centralizarea rezultatelor electorale(si vicierea lor) intr-un mod organizat intr-un numar redus de centre pe fondul unui haos administrativ in care va mai fi f.greu sa se faca un control efectiv.
    Cu toata forta aparenta a USL nicvi lui TB nu-i lipsesc “ortacii” si ceeace va decide este inteligenta,organizarea,forta umana, mijloacele materiale si determinarea acestor 2 organizatii care se confrunta.Pana acum la capitolul inteligenta ,organizare si determinare portocaliii au fost net superiori.Forta umana susperioara nu va fi efectiva fara obtinerea superioritatii in domeniiile enuntate anterior. Tineti cont ca in eventualitatea unei noi infrangeri toate ramasitele institutionale ale democratiei se vor prabusi iar perdantii vor trebui sa pactizeze cu dusmanii sau sa fuga.
    Ce se intampla cu ratificarea juridica a USL ? Cat se mai trage mata de coada ?

    • @ tiberiu

      E cacialma nu in sensul ca nu are un interes clar. E chiar mai mult decat spui tu, in perioada tranzitorie, regiunile ar fi conduse de un fel de satrapi numiti de Guvern. Urmeaza o postare pe tema asta.

  19. tiberiu spune:

    @VV
    1)La emisiunea punct de intalnire ” d-l Radu Tudor a rezultat ca legislatia prevede ca modificarile administrativ-teritoriale se pot face numai dupa consultarea obligatorie prin referendum-uri regionale a tuturor cetatenilor .Deci pentru a pune in aplicare planurile diabolice ar trebui sa anuleze intai legea in vigoare.
    2)Cu tot respectul fata de dv. si ceilalti blogeri cred ca in acest stadiu de confruntare acerba zilnica pentru a dejuca planurile menite sa destabilizeze intregul angrenajul social si politic al tarii numai in scopul de a castiga viitorele alegeri cred ca toti am fi mai castigati daca v-ati dedica intreaga forta de munca acestei confruntari teribile a creierelor pe plan juridic , mediatic, organizatoric.

  20. Mihai sr. spune:

    Da, a fost o mica rautate. Am capatat impresia ca raspunzi numai la comentariile care-ti convin.
    Te rog sa ma ierti.
    Cu drag.

  21. tudor spune:

    @VV

    Domnule Senator,
    Foarte bine ca ati rememorat 21 si 22 decembrie, sunteti unul dintre putinii politicieni care au fost arestati atunci.
    Puteti sa va mandriti cu acest fapt si chiar ar trebui sa vorbiti mai des despre asta.

    Amuzanta reactia lui itzic . In timp ce patronul lui (cel putin) spiritual in perioada respectiva era secretar de stat in ministerul transporturilor, deci nomenclaturist (si mare anticomunist) statea in casa probabil cu frica in san (daca o noua putere, cu adevarat anticomunista il va lua la intrebari?), dumneavoastra protestati in strada. In loc sa aiba bunul simt sa taca, jenat , Dl itzic are o mare problema: cum ati ajuns cu geanta in arest!

    Astept cu mare nerabdare sa scuturam pleava asta.

  22. tudor spune:

    Astazi este 13 iunie.
    ion iliescu multumea minerilor pentru spiritul lor civic si explica opiniei publice internationale ca “oamenii” au fost deranjati de intreruperea unui meci de fotbal

    Nu te bucura, itzic, si patronul tau era tot pe acolo.

    PS:
    Draga Itzic, fii pe faza, iar se implinesc cele trei luni la sfarsitul carora presedintele tau va veni in Pita Universitatii sa dea socoteala admiratorilor sai, dupa cum a promis si probabil idiotii au si crezut.

  23. tiberiu spune:

    @VV
    “Sinteza Zilei” o emisiune exceptionala cu participarea d-lui Tariceanu imi confirma impresia lasata de ultima reuniune USL la Sala Palatului-manevrele aberante ale acestui regim odios-caraghios(precum proiectul cretinoid al “reorganizarii teritoriale “) sunt din ce in ce mai limpezi pentru capii opozitiei si apar in adevarata lor lumina starnind dispretul si ura pentru persoanele care le-au generat si le sustin.Acesta este rezultatul direct al consolidarii USL care incepe sa-si arate “mugurii” sperantei.
    Cu cat siguranta de sine va inflori in sufletele USL-istilor cu atat disperarea va coplesi sufletele javrelor ordinare.

  24. emi spune:

    Silvio Berlusconi si-a programat vizita in Romania in zile in care trebuia sa se prezinte la Tribunal (are dosar deschis si pentru evaziune fiscala, printre altele). Rezultatele referendumului de duminica-luni, ii taie sansa de a se mai ascunde in spatele obligatiilor politice si va trebui sa raspunda pentru faptele personale, particulare la fel ca orice cetatean. Cine poate propune si la noi un astfel de referendum?