Morala prin cultura. Conferinţă în Aula Universităţii de Medicină şi Farmacie “Gr.T.Popa” din Iaşi, în deschiderea Zilelor Universităţii (5 decembrie 2011)

Poate ca veti fi mirati de ce un om politic care in domeniul economiei a ocupat unele dintre cele mai inalte demnitati in statul  roman nu alege sa va vorbeasca despre economie si despre morala din economie sau despre rolul clasei politice, ci alege sa va vorbeasca despre o tema care aparent  pare lipsita de pragmatism. Si anume despre morala prin cultura. Si veti vedea, totuşi,  in ce mod aceasta  alăturare dintre morala si cultura, este atât de necesară, desi succesul acestei  întreprinderi nu poate fi masurat cu metrul de croitorie si nici nu exista un  etalon al succesului precum metrul de la Sevres. Mai mult decât atât, morala si cultura constituie leacul pentru rătăcirile noastre de astazi.

Dincolo de acest sentiment care ne bântuie, anume acela de a vedea locul in care ne-am nascut ca pe un spatiu al resemnarii sau al deznadejdei, suntem, totuşi, cea mai norocoasa generatie din istoria omenirii. Da, noi, cei din aceasta sala, toţi cei care au fost, ca si noi, generatia de copii tristi  nascuti dupa al doilea razboi mondial, suntem totusi cea mai norocoasa generatie. Nici o alta pe întinsul globului sau in istoria omenirii nu a avut,  ca si noi, sansa de a trece in acelasi timp granita dintre doua secole, dintre doua milenii si dintre doua sisteme economico-sociale diferite. Asadar, nouă Dumnezeu ne-a dat marea sansa de a intelege, marea sansa de a fi martori si de a vedea cu ochii nostri. Pentru a trece granita dintre doua secole iti trebuie sanatate,  pentru a trece granita dintre doua sisteme politice, economice si sociale, nu e de ajuns, ba chiar cred ca uneori excesul de sanatate poate dauna.  Avem obligatia de a rasplati darul pe care l-am primit prin a intelege.

Morala nu este o consecinta a întelegerii, nu e o reacţie la ceva, nu exista ateliere care sa creeze morala asa cum creeaza pantofi si nu  exista pomi în care sa se coacă fructe ale moralei. Morala este o conditie, morala este inainte de orice. Asa cum pentru a face o harta, intai asezi punctele cardinale. Nu desenezi intai lumea si apoi te gandesti unde i-ar şade mai bine nordului ori răsăritului. Si dupa punctele cardinale, dupa reperele  morale, construiesti lumea pe care vrei sa o faci. Nu e usor, pentru ca prima conditie de a aseza punctele cardinale ale moralei, de a pune alaturi semnalandu-le totusi, dogmele si normele, prima conditie este sa fii liber.

Noi am trecut, în vremea generaţiei noastre, prin diverse stadii ale libertatii. In vremea comunista aveam libertatea de a gandi si chiar daca nu eram constienti individual de asta si chiar daca doar uneori ne veneau in minte acele cantece murmurate în spatiile concentrationale care spuneau die Gedanken sind frei, am vazut dupa aceea in scrierile lui Dumitru Staniloaie, a lui Nicu Steinhardt, în zicerile lui Petre Tutea, sau în scrierile despre cugetul romanesc al lui Constantin Noica, am vazut ca a existat o profunzime a gândirii în timpul comunismului.

Dupa 1990, am capatat libertatea de a vorbi, din pacate, adesea, pe nemestecate. Poate intr-un anumit fel am pierdut libertatea de a  gandi pentru ca ne-am bulucit in libertatea de a vorbi. Insa asa cum o masa nu se poate tine doar pe doua picioare, nici libertatea nu poate sa se aşeze doar pe două forme ale sale. Mai exista si liberatea de a schimba. Este ceea ce noi trebuie sa asumăm de aici inainte.  In 1990 am capatat aceasta mare sansa si ne-am dat totusi seama cat de greu e sa fii liber. Am dat odata un interviu intr-o gazeta straina si jurnalistul m-a intrebat despre viata mea in spatiul concentrational si despre experienta mea in puscariile comuniste. I-am raspuns intr-un mod care amintea de Ecleziast: i-am spus ca in vremea vietii mele am invatat cat de greu e sa fii intemnitat dar mai ales am aflat cat de greu e sa fii liber.

Noi am debutat cu stangul in acest nou exercitiu al libertatii. De ce morala presupune libertate? Pentru ca morala inseamna alegere. De ce spun ca am debutat cu stangul? Pentru ca noi, in loc sa desenam axele morale, am preferat sa fim moralisti. In loc sa propavaduim etica, am propovaduit eticismul. In anii ’90, in loc sa fim modernisti, am fost anticomunisti. Noi am crezut ca  principala lupta este cea privind demantelarea structurilor comuniste si nu  crearea unei lumi in care aceste structuri sa se simta stanjenite. Noi, cei din generatia mea, care credeam ca ne situam de partea binelui, de fapt intrasem pe aceasta poarta mare a libertăţii cu spatele, cu faţa la trecut şi cu spatele la viitor. Ca dovada ca atunci cand am avut sansa sa conducem Romania, nu am stiut cum sa o facem, pentru ca noi credeam ca important este sa reactionezi, nu sa construiesti. Si din pacate, de 20 de ani incoace, confundam morala cu moralismul, etica cu  eticismul, cu formele de conflict si cu discursul negativ.

Nu putem sa vorbim despre morala prin politica daca vrem doar sa dam lecţii. Max Weber, care a fost un mare ganditor in ceea ce priveste evolutia clasei politice, spunea ca omul politic trebuie sa dea dovada de doua tipuri de comportamente etice: etica convingerii si etica responsabilitatii. Etica convingerii este cea care da omului politic principiile care il calauzesc, iar etica responsabilitatii,  felul in care principiile, prin filtrul sentimentului onoarei, duc la schimbarea lumii in care te afli. E limpede ca, din aceasta perspectiva, clasa politica nu a evoluat ca o harta cu punctele cardinale aşezate, ci a preferat sa tina punctele cardinale in buzunar si sa le aseze de fiecare data altfel.

Din 2008, de la alegerile trecute si pana astazi nu a intrat in politica romaneasca nici un roman care sa fie cunoscut măcar de românii din judeţul învecinat. Nu exista nici o personalitate de o notorietate macar medie care sa mai fi intrat in politica. Politica este precum calimara cu cerneala din copilaria mea in care cerneala se turna, apoi nu se mai vărsa în afară. Este un drum inchis. Oamenii politici sunt ca pestii care inoata intr-un acvariu, acvariul pluteste pe ocean si pestii cred ca inoata in apele oceanului. Clasa politica din pacate este izolata in societate. Din acest motiv, şi nu numai, clasa politica nu poate genera ceea ce noi numim astazi renasterea morala.

Cat despre economie, fireste ca economia are o etica a ei. Ba chiar autorul pe care l-am indicat mai devreme, Max Weber defineste etica economiei de piata pornind de la dogme. Din pacate, insa, Romania de astazi este o tara fracturata. Imaginati-va un trunchi de copac taiat la mijloc, cu cercurile sale concentrice. Cand suntem intrebati ce inseamna tranzitia, noi spunem: tranzitia este drumul de la dictatura la democratie, de la economie  centralizata la economie de piata, de la o societate inchisa la o societate  deschisa. Ca o paranteza, nici prima dintre aceste deziderate nu este foarte clar conturata. Trecand peste faptul ca Romania este astazi o pseudo democratie, interesant este ca dupa 1990, oamenii, incapabili sa fie liberi si sinceri asa cum le-ar fi permis vremurile, au căutat, ca in parabola orbilor a lui Bruegel, sa-si reconstruiasca dictatorul pe care tocmai il dadusera jos. Într-un anumit fel, tranzitia a fost această strădanie surdă, buimacă, de neexplicat, de a aduce inapoi dictatorul pe care tocmai îl dăduserăm jos. Noi nu am avut o tranzitie de la dictatură la democratie, ci de la un dictator la un alt dictator. Oamenii politici cei mai apreciati de romani au fost, în ultimii douăzeci de ani, cei care s-au apropiat cel mai mult de modelul pe care-l uciseseră. Fireste ca aceasta teama neelucidata, aceasta spaima care vine din trecut nu poate fi lecuita, dupa cum vom vedea, decat prin exorcismul moral. Dar să ne intoarcem. De ce era comunismul o societate inchisa? Pentru ca era o societate fracturata, nu puteai sa treci o frontiera socială fara sa existe conditii prealabile care nu faceau parte din natura umană, din unicitatea sa, asa cum erau, pe vremuri, castele în lumea brahmanilor. Astazi economia romaneasca e fracturata. Exista un prim  inel de acces la resurse in jurul puterii. Pe masura ce inelele se departeza, ultimele inele sunt lipsite de orice acces si cu totul vulnerabile. De aceea in Romania avem pe de o parte relansare economica si categorii sociale care se bucură de efectele acesteia, dar, pe de alta parte,  segmente sociale cum sunt pensionarii, persoanele cu handicap, asistentii sanitari si altele care sunt in continuare intr-o cronica recesiune. Nu putem vorbi despre regasirea  solidaritatii si apelul la normele morale intr-o economie fracturata si lipsită  de comunicarea pe care piaţa şi competiţia le presupun.

Vorbind despre neputinţa politicului ori a economicului de a duce la tămăduirea noastră,   spunem ca aceasta tranzitie nu este in primul  rand un proces politic, nu este in primul rand un proces economic, ea nu se va  sfarsi nici in paginile anuarului statistic, nici in aranjamentele cu Fondul  Monetar International. Aceasta tranzitie este, întâi de toate, un proces profund cultural. Aceasta etapa se va incheia in momentul in care se vor emancipa mentalitatile, in clipa in care vom inceta sa mai facem transfer de responsabilitate, in momentul in care fiecare om va avea propria sa biruinta asupra lumii. Nici un om nu poate schimba singur istoria. Victoria omului asupra lumii este atunci când el se încumetă sa aiba o viziune asupra lumii. In momentul in care ai propria viziune asupra lumii atunci esti parte a lumii. Ce se intampla insa in momentul in care fiecare dintre noi nu are propria viziune,  propria înţelegere asupra lumii? Ce se  intampla in momentul in care tranzitia se îndepărtează de la dimensiunea  ei culturala? Priviţi în jurul nostru: criza pe care o traim astazi in Romania  nu este, în primul rând, o criza politica sau economica, zadarnic incercam sa o lecuim prin macrostabilizare sau prin votul  uninominal. Sigmund Freud – cand vorbea despre nevroze si despre frustrari – le punea pe seama privarii de placere. Adler, care a preluat aceasta viziune freudiana  privind trairile launtrice a socotit ca frustrarile de acest tip vin din  complexele de inferioritate, din lipsa de putere, din neputinta. Insa, Victor Frankl, care a cunoscut îndeaproape lagarele de concentrare si universurile concentrationale a spus ca cea mai grea boala a omului nu este nici lipsa de  placere, nici lipsa de putere. Cea  mai grea  boala a omului, pentru ca este nenumita si  loveste ceea ce are omul mai sfant, adica unicitatea sa, este lipsa de sens. Oamenii dezorientati seamana intre ei, daca vrei sa-i uniformizezi pe oameni, rapeste-le sensul. Ia-le orizontul  pe termen lung, lasa-i captivi in orizontul imediat, obliga-i sa se uite la un  ceas care arata numai pana la miezul noptii si nu la un calendar care arata  pana la sfarsitul anului. Ceea ce traim  noi astazi este in primul rand lipsa de sens.

Cum putem depasi această  criza de sens? Prima obligatie pe care o avem este sa proclamam unicitatea  fapturii umane si sa respingem orice forma de populism si de egalitarism. Eu spun  astazi si cu mare bucurie in fata unor oameni care sunt tot atâtea personalităţi ale lumii ştiinţifice si care au ca fundal al intregii lor existente  unul din marile modele de etica, care este juramantul lui Hippocrate, ca oamenii nu sunt egali intre ei, oamenii nu se nasc egali. Unul se naste frumos, unul urat, unul destept, unul cu o gandire ceva mai lenta. Nu poti pe cel urat sa-l faci frumos, dar pe frumos
poti sa-l slutesti, nu poti pe cel scund sa-l faci inalt, dar poti pe cel inalt să-l încovoi. Nu poti pe cel cu gandirea mai lenta sa-l faci sa gandeasca mai  vioi, dar poţi sa-l  mancurtizezi pe cel inteligent. De aceea, atunci cand vrei  sa-i faci pe oameni egali cu tot dinadinsul, aceasta egalitate se face la  limita mediocritatii, niciodata la limita performantei. Atunci cand pronunti aceste cuvinte magice  pe care noi le rostim rar si nu le definim corect, performanta si  competitivitate, din acest moment proclamam unicitatea fapturii umane si  dreptul fiecarui om de a fi altfel. Bine, ma veti intreba, dar atunci de ce  s-a inventat acest cuvant, egalitatea, daca este o iluzie? Nu, oamenii trebuie  sa fie egali, în faţa legii, de pilda, dar nu trebuie sa fie egali cu tot  dinadinsul intre ei. Egalitarism  este forma suprema de umilire a fiintei umane.
În schimb, oamenii  trebuie să poată fi egali  cu ei insisi. Societatea trebuie construita astfel incat sa nu creeze nici un  obstacol artificial pentru ca tu sa fii împiedicat să devii ceea ce vrei prin  vointele tale, prin dorintele tale, prin truda ta si prin modul prin care  intelegi libertatea celorlalti. Egalitatea  ta cu tine însuţi, asta trebuie sa fie regula de aur a unei societati morale.  Posibilitatea ta de a te regasi prin ceea ce faci, posibilitatea ta de a te  reorienta si de a te recupera  dintr-un  exil interior in care adesea traiesti si in care poate multi dintre noi traiesc  astfel.

Ei bine, ma veti intreba, ce poate face cultura? În această privinţă, cultura  este singura care poate sa lecuiasca fara sa vatăme. Intr-un anumit fel viata,  noastra este un mod de a ne vatama pe masura ce ne lecuim. Cultura este insa  singura care are aceasta insusire magica de a te ajuta sa te lecuiesti fara sa  te vatămi. Cultura este singura indeletnicire umana care invinge fara sa lase  in urma invinsi, este singura care cucereste fara sa umileasca, este singura in  care invinsul devine insotitor si nu dusman.

Si acum vine intrebarea: in ce mod cele de care am vorbit  pana acum si anume politica si economia pot deveni parte a moralei prin  cultura? Noi spunem adesea ca  poporul roman s-a nascut crestin. Este o legenda, dar este o legenda  frumoasa. Un lucru este insa cert. Politica romaneasca s-a nascut  din cultură. Daca mergeti intr-un liceu, in laboratorul de limba romana si in  laboratorul de istorie, veti vedea cam acelasi  figuri. Sa amintim pe Titu Maiorescu, pe Barbu Stefanescu Delavrancea,  pe Duiliu Zamfirescu, pe Octavian Goga, pe Lucian Blaga, pe Spiru Haret, pe  Simion Mehedinti, pe Vasile Conta, pe Nicolae Iorga, pe Gheorghe Brătianu si pe  multi altii… Ca sa vedeti doar diferenta dintre un secol si altul, am sa va spun  o scurta istorie care s-a intamplat in 1914, intr-unul din momentele de cumpana  ale istoriei romanilor: Consiliul de Coroană de la Sinaia, care trebuia sa  decida pozitia Romaniei in primul razboi mondial. Regale Carol I i-a  invitat pe membrii Consiliului de Coaroana si  le-a spus asa: “avand in vedere gravitatea subiectului pe care il discutam si  dat fiind ca eu nu stapanesc limba romana asa de bine incat sa pot sa va spun  tot ce doresc, am sa va rog sa tinem acest Consiliu de Coroana in limba  franceza”. Vorbea cu Iorga, cu Duca, cu Bratianu, cu Maiorescu, cu Tache  Ionescu, cu Petre Carp. Va imaginati, astăzi, un astfel de consiliu in care  presedintele Romaniei sa spuna: “ca sa dam un semnal lumii intregi, ca sa intelegem spiritul universal, hai sa tinem consiliul nostru in franceza sau in engleza.” Va  imaginati cât de mare este  diferenta?

Ei bine, politica  romaneasca, atunci cand s-a sprijinit pe oameni de cultura a fost politică mare,  naţională. In clipa in care politica a inceput sa fie indiferenta,  dispretuitoare fata de cultura, ba chiar sa o foloseasca ca instrument al  autoritatii, poporul roman a inceput sa rataceasca in afara propriei istorii. Din  pacate  si o seama de mari intelectuali  au contribuit la asta. Din pacate si astazi intelectuali care au dezvoltat eticismul  anilor 90 s-au departat mult de spiritul etic pe care îl proclamau atunci.

De aceea  spunem: recuperarea politicului se va face in Romania prin cultura. Nu neapărat  prin creatori de cultura, insa prin oameni care sa navigheze in spatiul  cultural, oameni pentru care inaltimea cartilor citite sa fie mai mare decat  inaltimea scaunului pe care stau. Si  atunci politica va deveni cu adevarat model pentru toti ceilalti. Intr-o  perioada scurta de tranzitie institutionala, politica trebuie sa fie în  avangarda si omul politic trebuie sa fie calauza. De aceea este necesar acest  apel la cultura, care este in acelasi timp apel la traditie, este in acelasi  timp apel la marile repere nationale.  Dumneavoastra ati observat ca de 20 de ani incoace in Romania exista o  adevarata teama de a fi patriot? Ca oamenii se sfiesc sa faca apel la  marile repere nationale? Sa invoce marile chipuri ale istoriei nationale de  teama sa nu fie suspectati de tot felul de protocronisme, de tot felul de  nationalisme, sau de tot felul de neocomunisme, cand de fapt toate lucrurile de  care vorbim erau de mult inaintea acestor “isme”? Teama de a fi patriot este una dintre gravele consecinte ale crizei de  sens din societatea romana.

Acum sa vorbim despre rolul culturii in economie.  Economia este, de fapt, o formă de cultura. Mai nou, asa cum au explicat si unii  laureati ai Premiului Nobel, economia  este cultura manageriala. Cum se transpune in realitate dimensiunea culturala  a economiei? Nu doar prin etica economiei de piata; etica economiei de piata nu poate exista in afara performantei economiei  de piata.

Abordarea  cultura a economicului spune asa: banul nu este principala resursa. Mai  importante decat banul sunt informatia, comunicarea, managementul si  intelegerea timpului ca resursă. Daca nu le ai pe acestea,  care fac parte dintr-o abordare de tip  cultural, zadarnic ai bani, pentru ca ei se vor scurge printre degete, îi cheltui  aiurea sau nu vei putea să-i cheltuieşti, asa cum noi stam si ne uitam la  fondurile europene si nu stim ce sa facem cu ele.

După ce am vorbit despre morala şi cultura prin  politică şi prin economie sa vorbim despre cultura însăşi. Cum sa emancipam cultura prin cultura? Aici lucrurile  sunt mai complicate si tin de fibra noastra intima. De modul in care a fost  constituit acest popor. In Romania exista doua tipuri de cultura care se gasesc  in subconstientul colectiv si care s-au cimentat precum coralii de pe stanca. Prima este cultura saraciei; marea noastra  problema nu este ca suntem saraci, marea noastra problema este ca traim intr-o  cultura a saraciei. Pentru ca daca ai o haina murdara poti sa o scoti si o schimbi,  dar daca pata de pe haina ti-e tatuata pe piele, de fapt nu o mai poti scoate. Noi suntem educati sa fim saraci. Noi simţim  implacabilul că romanul e blestemat sa se nasca si sa moara sarac. Noi stim ca  nu cel care vrea sa se lecuiasca de saracie trebuie urmat, ci cel care vrea sa carpeasca  saracia. Noi simţim  ca cel care il  ajuta pe cel de alături sa fie mai putin sarac, te sfideaza pe tine. Saracia este pentru noi un fel de  conditie umana. Aproape ca nici  nu putem sa gandim cum ar fi in afara ei. Si atunci cand avem sansa de a ne
elibera de saracie, din cauza acestei traume de secole incercam sa recuperam in  timp scurt viata netraita. Si facem  ca nisipurile miscatoare: in loc sa ne salvam, mai tare ne afundam. Uitati-va  la experienta noastra de dinaintea crizei, in care romanii au incercat foarte  repede sa recupereze tot ce nu traisera, in care daca le spuneai ca daca salariile  cresc cu mai putin de 20 % credeau ca iti bati joc de ei. E de inteles, intr-o  anumita masura.

Cand vorbesc de dimensiunea culturala a tranzitiei am in vedere şi acest lucru.  Saracia nu mai trebuie privita ca o fatalitate. Starea de saracie nu mai  trebuie privita ca o conditie naturala pentru romani. Din această atitudine  păguboasă decurg suspiciunile, decurge absorbtia foarte rapida a populismului si  decurge rezistenta la schimbare. Uitati-va ca adesea romanilor trebuie sa le  faci reforma cand sunt neatenti, pentru ca schimbarea devine o amenintare pentru starea aceasta de saracie cu care ne-am obisnuit.

Al doilea tip de cultura e cultura antistatala, care este  la fel de daunatoare ca si prima. Statul este perceput ca  ceva ostil. A dispretui statul si a nu respecta legile devine o virtute. Cetateanul se transforma intr-un fel de partizan in lupta  impotriva statului. Statul nu  a coborat in mijlocul societatii care l-a  creat. Reforma institutionala  este o chestiune extrem de complicata. Pana  cand cetateanul nu se va imprieteni cu statul, care inseamna planul cultural, punerea  laolalta a sensului individual si a sensului colectiv si a definirii unui  traseu national, nu ne vom lecui. Acestea  doua, cultura sărăciei şi cultura antistatală  au o consecinta imediata: nivelul scăzut al culturii  civice, care este tot un tip de cultura. Asadar eu nu va vorbesc neaparat  de cultura pe care o gasim in biblioteci, de expresiile calofile ale culturii,  ci va vorbesc de ecoul acestora asupra sufletelor noastre, de oglindirea lor in  noi, de modul in care ele ne orienteaza, ne transforma sau ne pun uneori sa ne  uitam in oglinda, la noi înşine. Cultura civica este indispensabila pentru  evolutia unei civilizatii. Uitati-va la ce se intampla astazi in Europa. Nu e  neaparat o criza bancara, o criză economică, ci este o criza a culturii civice.  Acele tari din zona euro care, după război, au experimentat dictaturi din cauza  carora au ramas intr-un decalaj de cultura civica sunt primele tari care au intrat  in criza, anume Grecia, Spania, Portugalia si Irlanda. Irlanda nu a avut  dictatura, insa a avut un anumit tip de evolutie care, de asemenea, i-a afectat  cultura civica. Deci cauza nu e doar o economica, e vorba  de un decalaj de cultura civica. Tarile  Uniunii Europene au nivele diferite de cultura civica. Intr-o tara ca Germania  a fost posibil ca ani de zile sa existe un moratoriu si sa nu creasca salariile  pentru ca tara sa se echilibreze, sau fiecare cetatean din Vest sa plateasca 7%  din venit pentru a ridica estul Germaniei. In alte tari nu a fost posibil asa  ceva. In Romania, cultura civica este o  resursa mai importanta decat petrolul sau decat energia electrica. Fara a  avea un nivel de cultura civica e ca si cum am turna apa in nisip. Nu ne vom alege cu nimic altceva  decat cu o sete de viata netraita pe care nu o vom astampara niciodata.

Care este rolul  unui om de cultura, rolul unui om politic, rolul unui om care decide in  domeniul economic? Ei trebuie, cu totii, sa defineasca acest sens colectiv,  pentru ca sensul colectiv nu este o incolonare asa cum ne-a obisnuit  comunismul, ci este o alaturare a unor viziuni, o alaturare a unor sisteme de  valori. E nevoie de un amplu proiect  national. Proiectul national insa, necesita o abordare culturala. Ce  inseamna abordarea culturala in ceea ce priveste destinul national? Inseamna spiritul autocritic. Inseamna sa ne vedem exact  asa cum suntem. Noi nu suntem cei care timp de 400 de ani i-am batut nesmintit  pe turci si totusi le-am platit tribut  tot atatia ani. Nu suntem mai grozavi decat alţii;  nu trebuie, în acelaşi timp, nici să ne simţim  mai umili decat suntem, nu ar mai trebui sa  spunem “uita-te la ala ce frumos e imbracat, parca e strain”. Noi suntem cei  care suntem. In acest spatiu ortodox , care  a fost brazdat de carele de razboi si copitele cailor atator imperii, noi am  dezvoltat o civilizatie unica. Poate ca nu o sa facem multa vreme rulmenti ca  suedezii sau masini ca nemtii, dar cultura romaneasca ca romanii nu va face  nimeni niciodata. Avem un avantaj absolut asupra intregii omeniri. Si in  privinta asta trebuie sa ne eliminam de orice complex de natiune mica, de  cultura mica. Papa, cu orgoliul specific catolicismului, a vrut sa dea o pilda  si a construit cea mai mare catedrala catolica din lume si anume Bazilica San Pietro, cu o cupola extraordinara, cu o solutie data de Michelangelo Buonarotti.  In basilica San Pietro exista niste linii paralele de la altar. Pana aici e  Notre Dame, pana aici e Saint Paul, pana aici este Domul din Koln, ca sa fie  limpede ca Bazilica San Pietro este cea mai mare. Ma gandeam cam cate manastiri  de la Horezu ar incapea in Bazilica San Pietro? Probabil ca linia care ar  stabili distanta de la altarul pana la pronaosul manastirii Horezu ar fi atat  de aproape de altar incat unii nici nu si-ar da seama ca exista. Cu toate astea,  putem spune ca Manastirea de la Horezu e mai putin frumoasa? Eu va spun ca nu trebuie sa masuram  culturile, civilizatiile, in inaltimi, ci in profuzimi. Culturile sunt ca niste  fantani. Vrei sa vezi cat sunt de adanci si cat de limpezi? Du-te si gusta din  ele si abia atunci sa faci comparatie. Si al doilea lucru iportant dupa ce  ne eliberam de orice complexe: spiritul critic. Spiritul  critic inseamna sa nu faci transfer de  responsabilitate. Pe vremea comunismului, faianta din baie cadea din cauza lui  Ceausescu si robinetul ruginea din cauza partidului comunist. Hai sa inceapa  robinetul  sa rugineasca si din cauza noastra,  sa cada faianta din cauza noastra, sa ne asumam partea noastra de  responsabilitate, pentru ca altminteri nu vom reusi niciodata sa schimbam. Schimbarea  incepe de la fiecare in parte. Dar cand vorbim despre sens trebuie sa vedem de  unde venim si trebuie sa vedem incotro trebuie sa mergem. Ei bine, avem o mare  problema cu prima parte a intrebarii. De unde venim? Noi nu mai stim…

Am sa va spun acum un adevar tulburator. Dumneavoastra  stiti ca in Romania de azi, cu exceptia poate a unui palc de oameni implicati  direct si dramatic, nimeni nu stie numele vreunui  tanar mort in decembrie 89? Cand am prezentat  “Cartea Soaptelor” prin tara, m-am intalnit cu mii si mii de oameni. Cu exceptia  Clujului si a unora din Timisoara care aveau rude directe ucise in revolutie,  nimeni, nicaieri, de la Urziceni si pana la Baia Mare, nu a stiut sa-mi spuna  numele unui singur tanar mort in 1989. I-am intrebat: “Daca inchideti ochii vi-i imaginati  pe Tudor Vladimirescu sau pe Doja sau pe Decebal cu sabia la gat? Fireste.  Dar puteti vizualiza chipul vreunui tanar mort in Revolutie?” Va dati seama ca noi, care suntem legatarii testamentelor lor, ale celor care au murit in locul  nostru pentru ca noi sa traim in locul lor? Şi, totuşi, ei nu mai fac parte din  viata noastra… Iata, Liviu Babes, care si-a dat foc pe partia de la Poiana Brasov. Prin comparaţie, iată cum  este omagiat Jan Palach, studentul care si-a dat foc dupa invazia Armatei Rosii  la Praga. Există un monument in centrul orasului Praga ce aminteşte de  sacrificiul său, chiar si un asteroid cu numele lui. Omenirea nu o sa-l uite  niciodata. Liviu Babes nu are decat o troita rusinata in curtea capelei din  Poiana Brasov, la care sigur nici un schior nu se opreste sa se uite. De ce ne e  rusine de el?

Cine stie care e numele ultimului roman mort cu arma in  mana impotriva comunismului? Profesorii predau la scoala de Ana lui Manole,  care a murit ducandu-i mancare sotului ei. Nimeni, nici un manual, nu pomeneste  de Raluca Salajan, eleva in clasa a XI-a la liceul Iulia Haşdeu din Bucuresti,  care a murit impuscata in abdomen ducand mancare iubitului ei, care era soldat.  Care e diferenta dintre Ana lui Manole si Raluca Salajan? Amandoua au murit din  iubire neconditionata. Diferenta este ca profesorii la scoala explica moartea  Anei lui Manole prin faptul ca pe  jertfa  ei s-a construit o catedrala. Ce o sa le explice despre moartea Ralucai  Salajan? Ce s-a construit pe jertfa Ralucai Salajan? Si atunci, această  neputinţă a noastră de a merita jertfa lor ne impiedică sa-i privim in ochi pe  acesti tineri. Pe mortii cei noi preferam sa-i uitam. Dar ei nu dispar, sa  stiti. Ei isi continua viata netraita impreuna cu noi, exact ca in povestea lui  Ispirescu. E o camera undeva, cu un lacat ruginit si cu un aer ingalbenit pe  dinauntru, in care intr-o buna zi va trebui sa mergem sa ne aducem aminte. Dar  s-ar putea ca aducandu-ne aminte, din peisaj sa lipsim tocmai noi, care ar  trebui sa fim acolo. V-am dat doar acest exemplu, va pot da si altele legate de  criza de sens, pentru ca nu stim exact de unde am plecat si legatarii cui  suntem. Fireste ca ei nu au lasat nici un testament. Ei nu s-au apucat sa scrie platforme pe coltul mesei inainte  de a muri. Dar noi stim bine ce fel de lume ar fi trebuit sa fie cea in care au  trait. E undeva o cruce, cand  mergeti vreodata la Bucuresti, la Cimitirul Alb de pe Calea Şerban Vodă, sa va  duceti sa o cautati. E a unui copil de 13 ani, Tavi. Pe care scrie “Tavi, 1976  – 1989. Ma iertati ca am plecat dintre voi la numai 13 ani”. Copilul asta nici  nu a avut buletin. El in Romania nu a avut drept de decizie, au decis altii  pentru el. Ei bine, ducand in spate toate aceste rani mereu nevindecate, va fi  greu sa ne vindecam restul sufletului.

Dimensiunea morala este fundamentala. Noi spunem ca ne-am  saturat sa fim generatia de sacrificiu. Nu exista nimic mai imoral decat  aceasta formulare. A te jertfi inseamna a oferi ceea ce ai mai scump fara existenta  unui ideal.  Altii te expun jertfei. Jertfa  are în ea ceva absurd, de neînţeles. Sacrificiul, insă, este o asumare in  virtutea unui ideal. Eroii nu se jertfesc, ei se sacrifică. Oricine este dator  sa se sacrifice pentru copiii sai. Nimeni nu trebuie sa ia totul pentru sine, ci  trebuie sa lase si altora. Tot asa cum compromisul este un mare dar făcut  oamenilor, care spune ca nimic nu e al tau decat daca imparti cu ceilalti. Imi  amintesc de versuriele  unui poet armean  care la batranete scria: “Foarte ciudat, in viata asta nimic nu a fost cu  adevarat al meu decat ceea ce  am daruit  altora”. Compromisul asta inseamna, sa stii ca nu poti obtine totul doar pentru  tine. Dar, atentie, e vorba de compromisul cu ceilalti. În ce te priveşte, sa  nu faci compromis cu tine. Pentru noi nu  trebuie să existe impartire la unu. In clipa in care tu insuti devii zecimala, esti pierdut. Ei bine, in clipa in care intelegi ca viata ta e doar luata  cu imprumut si ca trebuie sa o transmiti mai departe, ca nimic nu e mai frumos  decat sa te sacrifici, dar, ca la proba de stafeta, dand idealurile nevatamate  copilului tau, si tot ca la atletism, dandu-i pista, dandu-i sensul, inseamna,  prin asta ca a meritat sa traiesti. Inseamna ca viata ta incape intr-un cuvant.  Cu alte cuvinte viata ta e o legenda. Chiar daca nimeni nu te va pomeni  vreodata, nu va fi pentru ca nu meriti. Asadar, intorcandu-ne, cultura este  importanta pentru ca prin ea putem sa invingem fara invinsi, prin ea invatam sa  ne biruim invingandu-ne prejudecatile, suspiciunile, fricile şi nu  învingându-ne unii pe alţii…

52 Responses to “Morala prin cultura. Conferinţă în Aula Universităţii de Medicină şi Farmacie “Gr.T.Popa” din Iaşi, în deschiderea Zilelor Universităţii (5 decembrie 2011)”

  1. anca spune:

    Domnule VV, care este avantajul nostru absolut asupra intregii omeniri?

  2. anca spune:

    Spuneti: “Poate ca nu o sa facem multa vreme rulmenti ca suedezii sau masini ca nemtii, dar cultura romaneasca ca romanii nu va face nimeni niciodata”. Oare nemtii sau suedezii fac doar masini si rulmenti?

  3. un liberal optimist spune:

    @VV,
    Noroc ca noi va stim preocuparile intelectuale. Din tot acest splendid eseu am retinut notiunea “lipsa de sens”. Si cred ca asta ii caracterizeaza pe romani, dar si alte popoare eliberate de sub comunism. Sigur, nu pe toti. Sunt destui care stiu cum sa procedeze cu viata lor. Dar pe ansamblu traim aceasta criza.Chiar si acum, pe timpul desfasurarii summitului de la Marsilia analistii si politicienii care apar pe la televiziuni se intrec in a vorbi fel si fel , dar si a da din umeri.

    • @ un liberal optimist

      Cum e asta, noroc ca noi va stim preocuparile intelectuale. Daca nu le-ati fi stiut, ce-ati fi crezut despre mine? Dar despre criza de sens, bine ca ne-am inteles.

  4. un liberal optimist spune:

    @VV,
    Oarecum off topic:de trei ani, guvernarea, reprezentatii BNR si asa-zisii analisti, pun criza in sarcina celor care au luat credite cu buletinul. Daca in asta consta cauza principala a crizei, de ce toti retailerii continua sa dea credite cu buletinul?Ba chiar am observat ca pe etichetele cu preturile produselor comercializate, este scris cu caractere uriase rata lunara si abia intr-un coltisor este si afisat pretul intreg!

  5. Bibliotecaru spune:

    @ Varujan Vosganian

    Dacă înainte erau împiedicaţi să vorbească cei care “puteau face diferenţa” şi, prin vocea lor, puteau trezi din somn o populaţie ameţită şi adormită de propagandă, astăzi este o lipsă a interdicţiei pentru toţi români care strigă din toţi plămânii… astfel încât nu se întâmplă nimic pentru că nimeni nu mai ascultă nimic.

    Astăzi problema nu mai este vocea ci auzul.

    Supra-informarea este tot o fermă de cenzură.

    Să vă dau un exemplu. Domnul Moraru, fost realizator b1TV, 10TV, cunoscut în lumea media drept “Naşu”, s-a certat cumva şi nu ştiu cum cu RCS&RDS şi vrea să-şi facă o televiziune particulară pe banii “fanilor”. Pentru a-şi promova televiziunea, şi-a făcut un blog în care lansează tot felul de concepte informaţionale specifice celor ce aţâţă oamenii împotriva oamenilor. Fiindu-mi semnalat acest blog (că altfel nu aş fi dat de el, recunosc), am nimerit tocmai pe un elogiu al diasporei. “Mi s-a pus pata” la următorul text:
    As spune chiar, si anii urmatori vor dovedi ca am dreptate, ca in 2009 diaspora ne-a mai salvat o data, de data asta prin vot si prezenta in alegeri. Pentru prima oara in istoria romanilor, votul romanilor din lume a fost decisiv si salvator. Va reamintesc ca in turul doi, au iesit la vot cu peste 120% mai multi decit in primul tur, un record si o premiera intr-o campanie electorala!

    Nu prea intervin cu “violenţă” când cineva bate câmpii cu talent sau fără talent… dar dacă cineva, care se pretinde jurnalist, spune că diaspora a salvat România să se autodistrugă prin vot, mă simt jignit în calitatea mea de român ce stă ca prostul (că cei inteligenţi se pare că se duc la Paris să-l voteze pe actualul preşedinte). Aşa că am dat un răspuns potrivit, spun eu…

    Recunosc că uneori mă mai uit la emisiunea Naşul. O privesc pentru unii invitaţi, dar mai ales pentru domnia voastră. Părerea mea este că ar trebui să faceţi o emisiune de umor. Ca ziarist este mai greu, pentru că argumente de tipul “vă spun eu” nu prea au ce căuta în jurnalism, dar ca umorist…

    Şi am continuat tot aşa, încheind cu faptul că aştept comentatorii pătrunşi de băsescianism să mă atace… ceea ce s-a şi întâmplat. Desigur, contracomentariile ai fost din cele mai inteligente, adică de tipul “să-i tragem un cap în gură uslistului…”.

    Ei bine, şi acum ajung la ceea ce vroiam eu să spun pe acest post, aceşti comentatori agresivi care aveau drept scop să mă excludă imediat din “corul patrioţilor iubitori de naş” sunt acţionarii viitoarei televiziuni libere, pentru popor şi tot aşa, slogan după slogan… O televiziune pentru popor nu este însă şi pentru mine, deşi tot om din popor sunt… :D Doar un “anumit” popor probabil.

    Ştiţi care a fost cea mai tare poantă? În timp ce eu le atrăgeam atenţia că există nişte legi care reglementează formarea unei firme pe acţiuni (sugeram că se prea poate să fie păcăliţi), aceşti acţionari îmi transmiteau un mesaj de tipul… ce-ţi pasă ţie ce facem noi aici. :D

    Eu de aceea spun, această libertate de exprimare, de încălcare practic a oricărui mijloc de ordine, face ca nici o voce să nu mai fie cu adevărat inteligibilă. O libertate fără raţiunea de exprimare a libertăţii nu poate conduce nicăieri.

    Cred că înainte de libertate trebuie să existe educaţia libertăţii.

    • @ Bibliotecaru

      Odata nashul asta a spus niste aiureli despre mine, cum ca nu stiu cifre si ca nu m-ar face nici soferul lui. L-am sunat si i-am atras atentia ca cifrele mele erau corecte pana la zecimala. Mi-a spus: veniti in emisiune si spuneti. Nu, i-am spus, nu eu vin sa argumentez, dumneata verifici cifrele si-ti ceri scuze pe post. Eu vin abia dupa aceea. Nu si-a cerut scuze niciodata.

  6. un liberal optimist spune:

    @VV,
    Nu ati inteles. Eu ma refeream la scuza ca statul roman are datorii din cauza celor care au luat si iau credite cu buletinul. Ori din toate declaratiile celor care dau sau intermediaza astfel de credite rezulta ca acestea sunt cele mai performante:sume mici, dobanzi mari, rate usor de returnat. In plus, invioreaza si consumul.

  7. Barosanul spune:

    Domnule Vosganian,

    Ati vazut cum peste noapte David Cameron a devenit din Zero _Erou?

    “It is sometimes the right thing to say, ‘I cannot do that, it is not in our national interest, I don’t want to put that in front of my parliament because I don’t think I can recommend it with a clear conscience, so I am going to say no and exercise my veto’,” he said.”

    La refuzarea pactului Euron propus de Franta-Germania.

  8. Barosanul spune:

    Domnule Vosganian,

    Atit amendamentele la buget Bisericesti cit si Sustinerea ne Conditionata a lui Oprescu cu o imagine patata si o imagine de incompetent, sutinera Informatorului Marian Oprisan alias ‘Renato’ si a Baronului local Nini Sapunaru sunt gafe ENORME facute de USL.

    Sunt convins ca ati uitat un elemnt esential in politica. NU conteaza ce credeti dv sau ceilalti din USL. Perceptia populatiei e cea care CONTEAZA!

    Asa ca explicatii de genul daca Oprescu e vinovat sa se implice Parchetul, sunt valabile poate in parlament dar nu si in ochii omului simplu de pe strada. Iar cliseul ‘Organele statului sa-si faca datoria’ e deja vazuta ca o ipocrizie.

    Banuiesc ca ati uitat fraze de genul:
    ‘Ce sa fac sa schimb niste hoti cu altii’
    ‘Macar astia si-au facut plinul sa-i aduc pe aia care sunt hamesiti?’

    De ce va mirati! Da Romania e o tara a Nebunilor unde un MARLAN ca Basecu poate fi presedinte si o gasca de SECURISTI MAFIOTI, dovediti, sa conduca destinele tarii.

    • @ Barosanul

      De ce pleci de la premisa ca Oprescu a devenit impopular? Nini Sapunaru nu e baron local, nu a avut niciodata functii in administratia locala si nici nu e un om instarit.

  9. Shin spune:

    @ Bibliotecarul

    Am sa fac o paralela. In Alzheimer’s, la nivelul neurotransmitatorilor sunt doua fenomene patologice importante. Pe de o parte ai o saracire a creierului in ce priveste acetilcolina – adica neuronii isi uita cuvintele si nu mai stiu sa vorbeasca unii cu altii. Pe de alta parte ai un exces de glutamat – adica neuronii nu mai pot comunica unii cu altii din cauza zgomotului. Afectarea comunicarii inteleasa ca transmitere a sensului nu doar a sunetului, prin lipsa unui caraus al informatiei, dar si prin excesul de carausi devenit zgomot ucide.

    Retelele neuronale sunt foarte similare societatii (sau vice-versa) de la mic la mare. Pentru retelele neuronale informatia si organizarea ei sunt vitale: acestea se remodeleaza, cresc, se intaresc, la propriu, pe masura ce comunica. Cind neuronii nu mai pot comunica, fie din lipsa de cuvint/neurotransmitator fie prin inlocuirea acestuia cu zgomot, ramin singuri si mor. Paralela intre acest mecanism neuronal si viata cea de toate zilele este atit de puternica incit un aspect al muncii mele cu cei care au Alzheimer’s este medicatia care adreseaza aceste probleme, dar la fel de important este sa creez caile de intelegere intre acesti oameni si cei din jur: cei cu Alzheimer’s mor, la propriu, de singuratate, cea din creierele lor si cea din jurul lor, alunecind intre tacerea si zgomotul din ei insisi si din jurul lor. Si vorbim de boala secolului XXI – incidenta creste exponential, mortalitatea asisderea – AD a ajuns sa ucida mai multi oameni decit unele cancere, e pe locul sase ca si cauza de mortalitate. Cumva, cuvintul-sens este piinea noastra cea de toate zilele. Fara el, fie suspendati in vidul de comunicare, fie suspendati in zgomot, murim.

  10. un liberal optimist spune:

    @VV,
    Iar va faceti ca nu intelegeti. Eu vorbeam despre faptul ca cei despre care faceam vorbire(vorbesc ca un avocat la bara!) dincolo ca dau vina pe Tariceanu si DVoastra, mai dau vina si pe amaratii de romani care au luat niste credite cu buletinul pentru diverse lucruri necesare gospodariilor. Toata lumea se fereste sa vorbeasca de marile tunuri financiare trase de banci pe credite neperfomante, de firmele de asigurari, sume uriase atrase din bani publici pentru imbogatirea clientelei politice. Si, culmea, in care fecioara BNR a fost si este complice. Niste tipi din sistem mai dau din casa din neatentia moderatorilor, se asterne linistea cateva saptamani, aia iar mai dau din casa s.a.m.d. Acum, se pare, Tariceanu facand ciocul mic e lasat mai la o parte. S-au mai dat la DVoastre, subiectul e deja mort si inmormantat. Acum a reaparut povestea creditelor cu buletinul, Golden Spritz, CuproMin si alte prostii de privatizat. Ca nu degeaba sustine ambasadorul american, regimul basescu-morar!

    • @ un liberal optimist

      Chiar azi am auzit pe Eugen Radulescu de la BNR acuzand guvernul nostru de tot ce se intampla acum. El a fost dat afara de la CEC de guvernarea liberala si de atunci a prins ciuda pe noi. Nu e normal sa vorbesti asa urat, fara sa amintesti, macar in treacat, ca am lasat o datorie asa de mica in PIB.

  11. un liberal optimist spune:

    @VV,
    Eu n-as lua in tragic ca a spus Cameron in Parlamentul sau, respectiv ce a spus. Am vazut si eu imaginile la televizor; il aplaudau si laburistii . Dupa cum si basescu a fost aplaudat cand a declarat ca el intra in afacerea cu euro. Ca vorba aia, nu dadea banii lui si ai fetelor lui. Simple declaratii.

  12. Bibliotecaru spune:

    @ Shin

    Acetilcolină şi Glutamat. Pică bine informaţia, pentru că de mult timp mă suspectez de boala lui nenea ăsta, Alois Alzheimer… sau de scleroză în plăci… dacă nu cumva e acelaşi lucru.

    Şi ce ar trebui să fac în acest caz? Desigur, nu al bolii, ci al fenomenului care este ca boala… Ce ar trebui să fac ca oamenii să se vindece de egoismul individualităţii pentru a se dărui colectivului?

  13. un liberal optimist spune:

    @Bibliotecaru,
    Simplu: lasati calculatorul(desi ne-ati lipsi) si luati-va picioarele la spinare! Plimbati-va prin parcuri, rememorati cate iubite ati avut, succesele profesionale, prietenii cu care va-ti simtit bine, olimpiadele castigate si orice v-a facut placere in viata. Sa nu-mi spuneti ca n-ati avut miliarde de placeri simple si mai complexe in viata..Ati mai putea sa va faceti insectare, ierbare, sa va perfectionati in arta prepararii ceaiurilor din plantele exotice aparute prin Romania datorita globalizarii. Sa desenati, sa pictati, sa sculptati, sa scrieti poezii, eseuri, povestiri, nuvele, romane scurte , medii si lungi. Ati mai castiga 3-4 decenii fericite de viata.

  14. Shin spune:

    @ Bibliotecarul

    AD si scleroza in placi sunt diferite. Apropos, placile senile au fost descrise prima data inainte de Alois Alzheimer, de un francez si de profesorul Marinescu. (iti imaginezi ce-ar fi sa se spuna aaa, sufera de Marinescu?)

    Individualitatea nu este egala cu egoismul, dimpotriva, nu poti fi alaturi de altcineva si nu poti sa-l asculti daca nu te cunosti pe tine insuti si nu faci deosebirea intre vocea ta si a celuilalt. As spune ca individualitatea si egoismul sunt lucruri opuse, egoismul te proiecteaza pe tine asupra altora, pe de o parte ca nevoie de a-ti implini interesele, pe de alta folosindu-i pe ceilalti ca si tomberon al propriilor racile (incerci sa-ti pastrezi buna opinie despre tine aruncind gunoiul in gradina altora). Si nici nu poti darui nimic altora daca traiesti prin asemenea expediente – ce poti obtine de la altii, cum poti arunca gunoiul tau altuia -, esti tu insuti cu mult mai sarac decit ei.
    N-ai grija, structurarea aceasta interioara e si un pic contagioasa. Fii tu insuti si vorbeste, cine are un dram de individualitate, ca sa nu spun urechi sa auda, va auzi. Vorba lui Ernesto Sabato, arunca sticla cu mesaj pe mare. Si nici nu te ingrijora, ceea ce dai nu pierzi niciodata, si intotdeauna exista macar unul pentru care cuvintul, oricit de marunt, este acea bucata de piine de care are nevoie. Aminteste-ti de scrisorile lui Rainer Maria Rilke.

  15. Bibliotecaru spune:

    @ Shin
    Cu boala lui Marinescu în creier… nu-mi mai amintesc nici dacă am citit scrisorile Rilke… Dar am reuşit să găsesc poezia cu glutenul, o poezie dedicată lui Mircea Dinescu. Nu cred că mi-a citit poezia pentru că mi-ar fi răspuns tot cu o poezie… şi nu a făcut-o. :D

    Visul bitului rătăcit

    Ascultam o emisiune eterică
    Transmisă de o televiziune materială
    Aflată într-o clădire neliniştită
    De atâta atitudine politică.

    Dădeam dreptate
    Poetului ce susţinea
    Cauza unei clipe de maturitate
    Pentru o societate pierdută.

    Dar poetul îşi purta gândul din alt timp,
    Spre o altă televiziune, o altă emisiune,
    Strecurându-se într-o casa
    Cu betonul transformat în praf
    Şi armătura corodată
    În rugină roşie.

    Poetul ar fi trebuit să spună,
    Actual,
    Doc,
    Bit,
    Wav,
    Zip.
    Moara-mi măcina nisip.

    Unde doc vine de la documentul orb
    Iar bit-ul de la sămânţa documentului
    Scris în dictarea unui wav mult prea verbal
    Arhivat într-un banal fişier zipuit.
    Dacă mai e nevoie să spun,
    Nisipul se desprinde din piatra de moară
    Ce suferă de lipsa de gluten,
    Necesar mecanismului cilian
    În fabricarea gluteinei muşchilor lui.

    Cât de tristă e o moară cu muşchii obosiţi!

    Lumea e pe cale să-şi piardă o dimensiune…
    Ca un…
    Ca un bulgăre de hârtie udă
    Căzut, de la sute de metrii,
    Pe mozaicul cu margine neagră
    Al unei instituţii murdare.
    Iubirea nu mai este decât
    O serie precisă de mişcării mecanice,
    Furate dintr-o carte jerpelită
    Cu poziţii indiene,
    Strecurată între două reprize
    De mesaje electronice şi stupide
    Care încep obligatoriu
    Cu invariabilul „Ce faci?”
    Şi se termina cu un
    „Eu te iubesc mai mult! BA EU!”.
    Ceva mai târziu,
    Mesajele se schimbă
    În „aş vrea să ne despărţim pentru un timp”
    Şi, răspuns, „duten… mătii vaco”,
    Fără gramatică,
    Fără sentiment…
    Onoarea nu mai răzbate
    Dincolo de cei 32 de byts
    Ai contului bancar.
    Pentru oricine există o sumă
    Care nu se mai termină,
    De această data,
    În celebrul 99
    După virgulă,
    Ci rotunjit cu multe zerouri,
    Nimicuri impasibile
    Ale corupţiei.
    Foamea e înmormântată
    În electronica casei de marcat,
    Iar setea în accizele pe viciu
    Urmărite fiscal
    De un super-calculator
    Care poate spune,
    La o adică,
    Ce a băut X şi Y,
    Iar dragostea de frumos…
    Dragostea de frumos
    E cedată lenei
    Şi fotografiilor de înaltă rezoluţie
    Găsite pe undeva,
    Pe INTERNET.

    Send
    Find
    Ping
    Jpeg
    Moara-mi macină mult jeg.

    O poezie atât de veche încât nici nu-mi amintesc cine era preşedinte… cred că domnul Iliescu, mandatul 2. Nu-i aşa că încă este proaspătă? Citindu-mi poeziile îmi mai aduc aminte cât de talentat era să fiu. :lol:

  16. Bibliotecaru spune:

    @ un liberal optimist
    :D
    Eu când ies din casă mi se fac poze… nu e deloc plăcut. Am scris deja destul de mult… Aţi citit ceva scris de mine, în afară de poezia de mai sus? Aţi ascultat muzica mea? Dacă nu… atunci ce rost să fac mai multă?

  17. un liberal optimist spune:

    @VV,
    Teoria mea este ca reprezentantii BNR dau vina pe guvernrea Tariceanu nu din oftica ci pur si simplu sa acopere incompetenta BNR manifestata in procedurile utilizate. Dovada ca oridecate ori incearca cineva sa critice BNR subiectul este ocolit si criticul intrerupt.De altfel cum procedati si DVoastra(ca om politic, altfel la un spritz, sunt convins ca o criticati!).

    • @ un liberal optimist

      Intr-adevar, eu m-am ferit sa critic BNR, am spus ca e nevoie de o banca centrala credibila in situatia in care suntem. Poate ca nu meritau mereu menajamentele mele.

  18. un liberal optimist spune:

    @VV,
    Cum de ce au intrat in UE? 1. Sa aiba informatii din interior. 2. Sa profite cat mai mult de oportunitatile oferite de UE. Stiti ca ei sunt scutiti de o sumedenie de obligatii.Sigur n-am nimic cu ei, din contra ii admir. Doar ca axa Washigton-Londra- Bucuresti este doar in capul lui basescu(pentru ca doar el profita de pe urma ei nu si Romania).

  19. un liberal optimist spune:

    @VV,
    Sunt adorabili si extrem de seriosi. Uitati-va la ambasada lor:inainte de a veni la post invata limba tarii. Inclusiv sotiile diplomatilor. Si vorbesc o limba foarte curata. Pe de alta parte ei au sistemul lor politic si economic bine pus la punct.

  20. @ anca

    Ti-am spus in text, Anca, avantajul nostru absolut este ca nimeni nu face cultura romaneasca mai bine ca noi. Nimeni nu face folclor romanesc mai bine ca noi. Nimeni nu are calusari mai frumosi si doine si balade mai frumoase. Pare doar un joc de cuvinte, dar nu e.

  21. @ anca

    N-am spus ca germanii sau suedezii fac nuymai asta. Am spus ca in asta, adica rulmenti pt suedezi si masini pt germani) ei sunt cei mai buni.

  22. un liberal optimist spune:

    @VV,
    Nu, ma refeream la britanici. Dar si chinezii trimit la post diplomati care au absolvit UB si care vorbesc foarte bine romana.

  23. anca spune:

    Domnule VV, mergand pe aceasta logica, nici altcineva nu face cultura nemteasca mai bine ca nemtii, nici altcineva nu face cultura englezeasca mai bine ca englezii etc. Sunteti intr-un cerc logic vicios. Cat priveste cultura populara, au si altii. Si aceea frumoasa in felul ei. Teza exceptionalismului romanesc e paguboasa.
    Nu prin cultura populara ne vom impune insa in lume, ci prin autori culti. Dvs ar trebui sa stiti mai bine, dupa ce ati avut succes international cu romanul Cartea soaptelor.

    • @ anca

      Nu e deloc cerc vicios. Asta inseamna ca fiecare popor trebuie sa vada in cultura proprie o sursa de lecuire. Cartea soaptelor e o carte in limba romana, succesul ei o face cu atat mai importanta acasa.

  24. anca spune:

    Nemtii si suedezii sunt cei mai buni in ce-ati spus (rulmenti, masini), dar daca ne gandim la marea cultura germana, in special, ar trebui sa ramanem pe ganduri… Dupa cum stiti, ei au si cultura si civilizatie. Noi avem o cultura mica, orice-ati spune (cu niste valori, e adevarat, daca privim lucrurile in absolut), iar despre civilizatia noastra…mai bine tacem si ne inrosim.

  25. anca spune:

    Nu cunosc atat de bine folclorul german, va cred pe dvs. Daca mergem insa pe aceasta judecata comparativa, ne bat in aproape toate domeniile. Deci, passons.
    Altfel, pledoaria dvs pt cultura e binevenita. Cultura poate naste si civilizatie. Asa s-a construit Romania moderna, incepand de la pasoptisti.
    Si nu uitati de contributia nemteasca (ironic, nu?) la modernizarea tarii noastre, prin instaurarea monarhiei.

  26. anca spune:

    Eu nu uit asta, tocmai de aceea v-am combatut, cu tot respectul, afirmatiile din conferinta privitoare la o pretinsa exceptionalitate a poporului roman.
    Iar daca nemtii faceau catedrale pe cand noi inca descalecam, e meritul lor.

  27. anca spune:

    Teza exceptionalitatii nu se refera la asta (la faptul de a face si lucruri exceptionale), ci la o forma de electiune divina a unui popor (de ex, cand ati spus ca poporul roman ar avea un avantaj absolut asupra intregii omeniri). De ce un anume popor ar fi mai inzestrat decat altul? Din acest motiv am spus pretinsa exceptionalitate.

    • @ anca

      Fiecare popor e mai inzestrat decat altul pentru ca fiecare popor e diferit, are limba lui, eroii sai, pamantul de care e legat etc. Diferenta face exceptionalitatea fiecaruia.

  28. anca spune:

    Domnule VV, cadem in sofistica. Sigur ca fiecare popor e diferit si fiecare are formele lui de exceptionalitate (eroi, genii s.a.m.d.).
    Ma obligati sa detaliez: exista doua moduri de a defini identitatea unui popor, in termeni substantialisti (esentialisti, metafizici) si formali (mai degraba pozitivisti). Viziunea esentialista provoaca si a provocat la noi 2 tipuri de discurs identitar: fie exceptionalist (romanii sunt un popor ales, binecuvantat, exceptional etc., iar a fi roman este a priori o calitate; discurs cu radacini vechi in cultura noastra, trecand prin Blaga, Noica, radicalizat in curentul protocronist si in spasmele nationaliste gen Vadim), fie autostigmatizant (suntem un popor blestemat, nascut sub o zodie rea, fara noroc etc., v. Cioran, Patapievici in Politice). Ambele tipuri de discurs ale metafizicii etnonationale sunt reflexul unor complexe de inferioritate si sunt paguboase.
    Calea echilibrata este cea a autodefinirii formale. Etnicul nu este o esenta, ci o forma, umpluta istoric cu diferite continuturi care sunt masurabile, cuantificabile. In aceasta perspectiva, dispare ideea de fatalitate, iar responsabilitatea ramane doar a noastra. Vom reusi, vom esua ca popor – depinde de noi, de ce facem, de ce realizam concret (in toate domeniile).

    • @ anca

      Draga mea, nu faci decat sa confirmi ceea ce am spus. Mandria de a fi roman este legata de spiritul critic. A fost tema conferintei mele de la Muzeul Taranului Roman. O sa o publicam pe site.

  29. lordul john spune:

    @anca

    De unde ati scos-o pe asta cu: “Noi avem o cultura mica”? Ati identificat etalonul pentru cultura? E pastrat cumva la Sevres?

  30. Sorin Muncaciu spune:

    Domnule Vosganian, sincer imi pare rau ca nu am putut sa raspund imediat discursului dumneavoastra dar, vorba aceea : “mai bine mai tirziu decit niciodata” !!!
    1. ” Morala este inainte de orice” , este punctul de vedere conservator, chiar daca dumneavoastra acceptati libertatea ca o conditie a existentei moralei, felul in care puneti problema va tradeaza , de fapt, in primul rind sinteti conservator si mai apoi liberal!! Diferenta este ca, in timp ce pentru liberali, libertatea individuala este absoluta, conservatorii sint gata sa sacrifice libertatea individuala in favoarea moralei si ordinii.
    2. Esecul conducerii politice a societatii, in opinia mea , nu s-a datorat lipsei de ” repere morale”, nu s-a datorat reflexului nostru anticomunist si nici lipsei noastre de intelegere a importantei constructiei unei societati noi in pas cu timpul …. Esecul s-a datorat conditiilor externe si interne in care s-a produs caderea regimului comunist…. La conditiile externe as mentiona faptul ca rusii au acceptat caderea comunismului ca sistem dar nu au renuntat la influenta lor in Romania, motiv pentru care ni-l- au bagat pe git pe Iliescu. La conditiile interne, lipsa totala de mijloace pe care cei din partidele nou creeate am simtit-o fata de
    FSN, partidul-stat. cu toate mijloacele de comunicare in masa in slujba lui si, mai ales, reteaua mafiota a fostei elite securisto-comunista. Nu a fost o revolutie adevarata, a fost o revolutie controlata !! Deasemeni, in statul roman s-au perpetuat structuri in justitie, armata, administratie care nu erau interesate deloc in restructurarea societatii si statului, pe baze democratice. Nici noi cei care am incercat, atunci, sa rasturnam sistemul nu am avut o cultura politica suficienta pentru a sti sensul si ordinea schimbarii….ba mai mult, am avut si niste “profesori” total rupti de realitate cum au fost Cimpeanu, Sandulescu sau Enescu.
    3. In cea ce priveste relatia dintre cultura si economie, in special dintre factorul politic si cultura consider punctele pe care dumneavoastra le-ati abordat ca fiind cel putin discutabile, daca nu chiar, sa merite o discutie polemica. nu cred ca politicul se poate recupera prin cultura, cred ca un grup de oameni dedicati pot sa aprinda in constiinta unei generatii calea catre o societate prospera care ulterior sa devina realitate.
    4. Pledoaria dumneavoastra in cea ce priveste lipsa sensului in individual si in colectivitate este , in opinia mea, un reflex al ideologiilor colectiviste. nu cred ca romanul are o “cultura antistatala” pentru ca daca ar fi asa secolul 20 nu ar fi fost un sir nesfirsit de dictaturi ale statului asupra populatiei. Nemultumirea romanilor in faptul ca statul nu genereaza nivelul de servicii si avantaje economice pe care cetatenii ar fi indreptatiti sa le primeasca porneste, de fapt, din educatia si ” cultura colectivista” carea intoxicat generatii dupa generatii de romani. Faptul ca, pentru orice seviciu sau avantaj material pe care un cetatean il primeste de la stat, statul trebuie sa deposedeze niste cetateni , eventual pe toti, nu este perceput de romanul de rind ca o realitate, faptul ca statul nu produce nimic ci numai redistribuie nu este perceptia cetatenilor obisnuiti. Ei condamna statul desi, in realitate numai ei sint aceia care pot produce pentru ei insisi daca statul nu ar interveni in proces. Nu cred ca sensul colectiv este o “alaturare” de viziuni, consider ca pentru un liberal, a face apologia sensului colectiv de gindire suna foarte mult a ideologie colectivista decit liberala. Libertatea de gindire nu este destinata sa serveasca ” sensul colectiv ” de gindire …. Solutia proiectului national este deasemenea, in opinia mea, o solutie de tip colectivist care are calitatea de a canaliza eforturile tuturor in acelasi sens, cea ce este contrar ideei de libertate !!!
    As mai avea multe comentarii si cred ca, din pacate, am trecut mult prea usor peste fluviul de teze exprimate in textul de mai sus, nu pot decit sa regret lipsa de timp !!

  31. anca spune:

    De ce-as fi vrut sa va fac in ciuda, domnule VV?