De unde va tăia Guvernul 1 miliard de lei?

Iată că veştile proaste privind  evoluţia economiei româneşti în anul 2012 se înmulţesc. În timpul dezbaterilor parlamentare din decembrie 2011, pe tema proiectului de buget pe 2012, consideram că deficitul de 1,9% din PIB va fi greu de realizat, în condiţiile concrete ale României de astăzi. Cu atât mai mult cu cât numai dobânzile la datoria publică vor fi mai mari de 2% din PIB, ceea ce sugerează că, de fapt, finanţarea sectorului public se va face cu un buget excedentar ! E un lux pe care  numai ţări din cale-afară de dezvoltate şi-l permit. Să ai un buget (practic) excedentar într-o ţară în care drumurile, spitalele, şcolile, patrimoniul cultural arată cum arată iar pensia medie şi salariul mediu sunt la nivele mizerabile, este doar un mod de a spune că nu-ţi vei face treaba cum trebuie.

Ei bine, aflăm acum că deficitul e nerealist nu doar în raport cu nevoile esenţiale ale ţării, dar şi în raport cu evoluţia economică. La felul în care se croise produsul intern brut pe 2012, un deficit de 1,9% însemna cam 11 miliarde de lei. În situaţia în care PIB se revizuieşte cu cca 0,6-0,8%, menţinerea aceluiaşi procent de deficit înseamnă tăierea a cel puţin 1 miliard de lei de la cheltuieli.

Aşteptăm de la Guvern răspunsul la această întrebare neplăcută pentru români : de unde intenţionează să taie 1 miliard de lei ? Asta în situaţia în care acest Guvern chiar intenţionează să menţină deficitul la 1,9% sau n-a fost decât o bravadă de moment.

162 Responses to “De unde va tăia Guvernul 1 miliard de lei?”

  1. cris spune:

    @ VV

    Sa-i sugeram lui boc sa imparta lumea in al cu paie si al cu fin, poate are mai mult succes decit cu dreapta si cu stinga. Sau se pricepe si la coasa si fin cum se pricepe la politica, drept constitutional, economie si lopatica?

  2. un liberal optimist spune:

    @anca,
    Spaga era ca o frectie la un picior de lemn. Legea este asa scrisa incat daca intri pe culoarul birocratic, trebui sa parcurgi aceleasi etape ca pentru construirea unei uzine sau a Casei Poporului. Pana la urma mi-am zis ca este o experienta in plus. Culmea era ca intre timp incepusem sa ignor chiar necesitatea construirii acelei copertine. Dupa obtinerea autorizatiei, mi-a luat o jumatate de zi s-o finalizez!

  3. un liberal optimist spune:

    @VV,
    I-a spus ca el e cu treaba pe la portile cele mari(cei doi licurici), iar bok sa puna mana pe lopata si sa dea cat poate in Opozitie!

  4. Solayo spune:

    Cred ca pentru astfel de actiuni este buna propunerea lui Marian Petrache http://www.marianpetrache.ro/alegeri-la-doi-ani-dezbatere

  5. @ aurel

    O sa stabilim luni pozitia PNL>