Cum năravul amăgirii bântuie Guvernul PDL şi de pe lumea cealaltă

Cât timp erau la guvernare, reprezentanţii Guvernului lăsau la nivel de ipoteză creşterea salariilor. Dacă indicatorii macroeconomici o permit, spuneau  ei.

După trecerea moţiunii de cenzură, lucrurile au devenit mult mai clare pentru guvernanţii deveniţi foşti. Iată ce ne spune Bogdan Drăgoi, fost ministru al finanţelor: ”Avem în conturile Ministerului de Finanţe 5 miliarde de euro, 7 miliarde de lei la zi, plus toate precondiţiile finalizate pentru atragerea şi pentru intrarea în board pe 31 mai, împreună cu Banca Mondială pentru a lua încă un miliard de euro care să completeze acest buffer de finanţare. Situaţia finanţelor de astăzi permite revenirea salariilor. Acest lucru a fost discutat şi cifrele macro susţin acest lucru”.

 

Întâi, nu înţeleg ce legătură au banii împrumutaţi, mă refer la cei cinci miliarde de euro, cu creşterea salariilor. Creşterea salariilor trebuie să aiba la bază creşterea veniturilor bugetare şi nu împrumuturile. Cât despre cele şapte miliarde de lei la zi, ele depind, fireşte, de ziua în care vorbim. Una e să spui câţi bani « la zi » ai la sfârşitul lunii, când abia ai colectat impozitele, şi alta la mijlocul lunii următoare.

 

E drept că România va avea în acest an o uşoară creştere economică şi, în consecinţă, o sporire a veniturilor bugetare. Dar cheia, în luarea deciziei privind salariile, nu stă în evoluţia veniturilor, ci a deficitului bugetar. Despre asta, ministrul de finanţe nu suflă nici o vorbă. El ne vorbeşte despre evoluţia creditului, a producţiei industriale, a PIB. Dar despre modul în care acestea se reflectă în veniturile bugetare şi, mai ales, care e situaţia reală a deficitului bugetar, nu ne spune. Or, aşa cum am arătat într-o postare anterioară, la o analiză atentă se vede că pe primul trimestru Guvernul a « mâncat » peste o jumătate din deficitul bugetar pe întregul an.

 

Salariile bugetarilor trebuie să crească. Singura soluţie, pentru perioada imediat următoare, este o reaşezare a cheltuielilor, căci evoluţia veniturilor bugetare nu ar permite acest lucru. Acest lucru trebuie spus răspicat. Moştenirea guvernării PD rămâne, în cifre macroeconomice următoarea: PIB, în termeni reali, cu 5% mai mic decât în 2008, procentul veniturilor bugetare în PIB, mai mic decât în 2008, numărul locurilor de muncă mai mic cu 700 000, investiţiile străine în prag de dispariţie, veniturile bugetare şi pensile erodate de măsuri de austeritate şi de inflaţie, un mediu de afaceri vlăguit şi un popor debusolat. O guvernare care a scos indicativul prezent – noi facem – din gramatica limbii române, care nu vorbea decât despre trecut – ei au făcut –  defăimând pe liberali, şi despre viitor – o să facem - amăgind. Iată că acestei guvernări năravul amăgirii i-a rămas să bântuie chiar şi după moarte.

 

46 Responses to “Cum năravul amăgirii bântuie Guvernul PDL şi de pe lumea cealaltă”

  1. un liberal optimist spune:

    @VV,
    Sa fiu Ponta as numi un ministru de finante, unul cu manecute si cu 10 dioptrii sa cerceteze toate cheltuielile fara rost pana la ultima unitate administrativa. Si l-as face si prim vice prim ministru. Nici-o cheltuiala fara aprobarea lui. De imprumuturi poate sa se ocupe si un secretar de stat. Ar fi destui bani eliberati pentru functionarea reala a institutiilor de stat, pentru pensii si salarii. Si-ar incepe sa functioneze si economia ca sa aiba de unde colecta. Parerea mea e neeconomist.

  2. florin spune:

    …de’as avea zece dromadere.?!..ce as putea face cu ele.?.parerea lui Dragoi e insignifianta iar experienta lui profesionala nu depaseste pragul de consilier al ministrului Boagiu;.cand te gandesti ca ei nu incurajau consumul, in timp ce investitiile goneau spre Bulgaria si Ungaria din cauza implementari politicilor economice filtrate prin Modrogan, te gandesti ca nu criza ne doboara ci gasca lui Basescu; oricine, ca persoana fizica care este, nu ar lua un imprumut sa-si sporeasca un venit destinat in special consumului electoral;

  3. Barosanul spune:

    Domnule Vosganian,

    Referitor la soparla bagata de Bsecu
    ”Avem în conturile Ministerului de Finanţe 5 miliarde de euro, 7 miliarde de lei la zi……a lua încă un miliard de euro care să completeze acest buffer de finanţare.”

    Lucrurile sunt foarte simple Evaziunea nu a scazut, Economia nu a fost relansata deci Miliardele respective daca chiar sunt in visterie sunt IMPRUMUTURI care trebuiau uzitate de PDL la furtul alegerilor Locale si Generale.

    Acum ca Basecu nu mai poate uzita de banii respectivi face presiune pe guvern sa-i dea sub forma de salarii si pensii pt cistig elecoral.

    Asa ca Noul Guvern USL trebuie sa ancheteze urgent cunditiile de imprumut si sa defere justitiei pe respectivii vinovati.

    Trebuie trimes un semnal de genul ‘Chiar daca ti se ordona nu poti face ilegalitati’.

    • @ Barosanul

      Banii din cont sunt pentru refinantarea datoriei publice. Bugetul are nevoie sa refinantele, daca nu ma insel, vreo 14 miliarde de euro in 2012.

  4. lordul john spune:

    @VV

    Drept rasplata pentru declaratiile sale eliptice de adevar, Basescu ilia pe Dragoi la Cotroceni.
    Este dezarmant sa vezi practici comunistoide la oameni tineri.

  5. anca spune:

    @VV
    Domnule VV, ne-ametim diseara sau nu? Poate ne dati un pretext sa bem, ca 1 mai nu prea-mi da ghes.

  6. un liberal optimist spune:

    @VV,
    Pai e mai usor sa te imprumuti decat sa faci bani! Si apoi Europa ne da, dar nu ne baga in traista.

  7. un liberal optimist spune:

    @all,
    Acum m-am intors de la mitingul Consiliului National al Societatii Civile din Piata Victoriei. Spre cinstea lui a venit si Victor Ponta.
    Temele principale:”Jos basescu, portocalii dupa gratii, USL sa nu devii portocaliu”. Tare ,sau ce?!
    Sa nu uit: o coloana de galateni a intrat in Piata dupa un mars inceput pe 24 aprile.

  8. Barosanul spune:

    Domnule Vosganian,

    ”Bugetul are nevoie sa refinantele, daca nu ma insel, vreo 14 miliarde de euro in 2012.”

    Perfect de acord cu Dv. Din cite am inteles in Ianuarie bugetul trebuie refinantac cam cu 1.4 Miliarde Euro pe luna. Dar de aici pina la existanta a peste 6 Miliarde si un nou acord de 1 Miliard e EXTREM de suspect, mai ales ca economia nu s-a dezvoltat si nici evaziunea nu a scazut.

    Ramin la parerea ca trebuiesc verificate la singe imprumuturile facute in ultimele luni.

    Ginditi-va ca cineva poate lua comisioane grase pt acestea si fondurile acum sunt fortate de gasca lui Basecu sa se duca la acoperirea abuzurilor lor.

  9. sorin gyorgyfalvi spune:

    Domnule Vosganian,

    Dvs cind spuneti ca PIB-ul e mai mic cu 5% in termeni reali va referiti la cifra in lei ? Daca da, atunci inseamna ca in euro PIB-ul e mai mic cu aprox. 25%. La asta daca adaugam si devalorizarea monedei euro (ca si a multor alte monede pe plan global) inseamna ca in termeni reali noi toti platim preturile din 2008 pentru JUMATE din cantitatea de produse care o puteam cumpara la acea data. Bun, si aici defalcat pe categorii de produse, unele preturi s-au adaptat si desi au scazut la jumate sau mai putin fata de cifra din 2008 in fapt ele sunt preturi juste, alte preturi au ramas la fel sau au crescut. In general pot spune ca azi pe plan global, si special in Romania oamenii platesc procentual mult mai multi bani decit plateau in 2008 pe: energie, carburanti, si taxe la stat. Acestea sunt principalele lucruri care sufoca economiile, pentru ca descurajeaza productia si implicit munca, descurajind consumul, si limitind consumul spre o gama redusa de produse, respectiv alimente de stricta necesitate, necesar minim de energie si carburanti si cam atit.

    Deci, daca in 2008 mare parte din populatie dispunea de un surplus de venituri si putea sa-si permita sa se gindeasca la investitii personale, la o viata mai lejera prin utilizarea de servicii, la vacante, sau economisirea banilor in plus… azi toate veniturile populatiei se duc spre un consum de subzistenta.

    Acum, venind un pic la tema postarii, mi-i se pare ridicol ca sa-i vad pe portocalii ca se lauda cu realizarile de care pomeneati, si nimeni din USL sa nu-i arda rau de tot la nivel de discurs politic, si sa-i ierte cu o postare pe blog ca aceasta. Boc de exemplu n-a ezitat nicio secunda sa-i arda rau pe USL-isti la Cluj, afirmind ca oricine isi aduce aminte de Clujul cenusiu a lui Funar ii va da lui votul la primarie. Omul transforma o minciuna CRASA in avantaj electoral. USL in schimb are avantajul identificarii cu o perioada prospera 2000-2008, si nu foloseste mai deloc acest avantaj.

    Referitor la cele 5 miliarde existente la trezorerie, eu zic ca e alt aspect pe care USL ar trebui sa puncteze. N-am auzit pe nimeni sa spuna ca daca portocalii n-ar fi fost surprinsi total pe picior gresit, si daca ar fi stiut macar 5% ca vor fi indepartati de la putere IN MOD SIGUR n-ar mai fi existat un leu in trezorerie. Nu e pentru cine se socoteste, ci pentru cine se nimereste. Si Adrian Nastase a facut mandatul la presedentie de 5 ani, si a beneficiat basescu de ei, iar noi am avut de suferit. Asta se intimpla atunci cind incerci sa inclini balanta dreptatii mai mult spre partea ta. In afara de asta in trezorerie pot fi nu 5 ci 15 miliarde daca urmeaza sa-i platesti in viitorul apropiat pe toti si chiar sa te imprumuti ca sa sustii deficitul. V-am rugat intr-o postare trecuta sa faceti publice cifrele pe care urmeaza sa le plateasca statul in anii viitori ca urmare a prorogarii termenelor de plata de catre regimul basescu. Si alea se numesc datorii, chiar daca in mod total neconstitutional le-a pus basescu in circa viitorului guvern USL.

    La finante eu cred ca USL are nevoie nu de un contabil bun, ci de un vizionar. Am auzit fel de fel de nume, si multi s-au bagat in seama ca sa fie luati in calcul. Vladescu si-a scos iar capul din vizuina si brusc e prieten cu USL. Am o scarba enorma fata de genu asta de oameni, care la fel ca Ilie Serbanescu exprima valuri de idei impotriva la orice idee vizionara, iar cind sunt pus in situatia sa faca ceva… nu fac decit sa se puna la adapost de orice responsabilitate. Oameni ca aia normal ca n-au cum sa greseasca, pentru ca NU FAC NIMIC DECIT SA DEA DIN GURA. Am auzit de Voinea ca si nominalizare, woooo, dezastru total de lipsa de viziune. Si de caracter. Am mai auzit alte nume de la banca nationala. Iar nu e bine, pentru ca asa cum am zis, nu avem nevoie de contabili, ci de vizionari. Daca ar fi dupa mintea mea, ministerul finantelor ar trebui sa fie unit cu cel al economiei, pentru ca deciziile sa se ia integrat intr-o strategie, iar ca sef as pune un om ca Tariceanu, care sa conduca un fel de consiliu politic de administrare al economiei si finantelor, din care sa faca parte vreo 10 oameni cu viziune in diferite sub-domenii: un specialist pe buget, un specialist pe strategii economice, un specialist pe resurse minerale, un specialist pe mari intreprinderi, altul pe IMM-uri, unu pe agricultura, unul pe transporturi, unu pe administratie, unul pe balanta comerciala import-export, si unul pe investitii strategice. Ar putea fi si alte sub=domenii. Oricum, eu cred ca trebuie modificata structura executiva de lucru folosita pina acum, deoarece se creaza de cele mai multe ori disfunctionalitati intre domenii din lipsa unei strategii comune si din lipsa de comunicare intre domenii.

  10. tudor spune:

    consiliul national al societatii civile …
    mi se pare caraghioasa denumirea
    cel putin

    @VV

    Dragoi asta cit a fost ministru a tacut precum piticul din porumb, iar la plecare se trezeste vorbind prostii pentru prosti; in conditiile unui deficit bugetar determinat doar eventualele excedente pot constitui sume “la dispozitie”.
    Pedelistii astia n au uitat nimic si n au invatat nimic.

    Propun infiintarea unui departament guvernamental care pina la alegerile din toamna sa informeze opinia publica despre hotii pedelistobasiste.

    Sa ne ridem de ei, adica.
    :)

  11. tiberiu spune:

    @VV
    Opinia mea este ca discutia despre reintregirea salariilor este la ora actuala prematur. Afirmatiile “specialistlui” financiar Basescu sunt din categoria “povestirilor Baronului Munchausen”.Mai mult orice afirmatie venind din zona fostei guvernari nu este credibila. Numai dupa ce guvernul Ponta va primi investitura(daca o va primi) si va ajunge la guvernare, dupa o un audit si un studiu aprofundat al situatiei finantelor tarii,viitorul minstru de finante,care o fi el, trebuie sa-si prezinte public un punct de vedere autorizat si calificat si sustinut de documente.
    Mai mult propun constituirea unei Comisii Economice Consultative avandu-l in frunte pe viitorul Ministru de Finante din care sa faca parte si alte personalitati reputate venind din afara guvernului, din cercuri de afaceri,din cadrele academice, parlamentari, care sa analizeze situatia financiara cu toata responsabilitatea, competenta si transparenta posibila.Daca am invatat ceva din guvernarea pedista este CUM NU TREBUIE gestionata Ro.GESTIONAREA TRANSPARENTA, CREDIBILA si IMPECABIL MORALA ,deschisa catre toate paturile societatii trebuie sa fie cuvantul de ordine al guvernului Ponta.Astfel veti avea alaturi cetatenii,chiar daca veti fi nevoiti sa luati masuri mai putin populare decat se anticipeaza.
    Va anunt festiv ca daca guvernul Ponta va intra in “paine” voi incepe, sa urmaresc preponderent canalele de comunicare probasiste(ceeace pana acum nu a fost cazul),pentru a auzi toate criticile venite din partea viitoarei opozitii(PDL in special).
    Voi fi mai sever,dar corect, cu viitoarea guvernare decat cei mai aprigi adversari ai USL. Vreau sa fiu mandru ca sunt cetatean roman,desi traiesc in strainatate, cel putin asa cum am fost in perioada guvernarii Tariceanu.Nu voi accepta nici un compromis la capitolul profesionalism,transparenta si moralitate din partea
    viitorului guvern Ponta. Am investit prea multa energie pentru ca sa ma multumesc cu putin.Orice incalcare a principiului mult trambitat cu privire la numirile politice numai pana la nivelul secretarilor de stat vreau sa fie sacrosanct.Orice schimbari mai jos de acest nivel trebuie sa aiba exclusiv justoficari temeinice de competenta si moralitate.Trebuie sa creati o comisie minsteriala care sa analizeze toate plangerile pentru incalcarea acestor principii liberale.
    Resping cu revolta opinia potrivit careia “ criteriile profesionale vor fi imposibil de aplicat, caci presiunile filialelor care vor dori sa aiba reprezentanti in linia a doua va fi uriasa”.Daca nu sunteti in stare sa introduceti respectarea stricta a legalitatii si o reforma liberala si morala autentica in practicile institutionale inseamna ca sunteti la fel de incapabili ca mafiotii portocalii si mai bine renuntati la guvernare.

  12. sorin gyorgyfalvi spune:

    @ tudor

    eu as face un site web pe care sa posteze lumea tot ceea ce stiu ei despre furaciunile altora, cu date concrete si probe daca se poate, iar pe ministerul public l-as obliga prin fisa postului sa verifice profesionist fiecare caz in parte…

  13. tudor spune:

    @sorin gyorgyfalvi

    adica un Departament al Delatiunii
    care sa i vizeze in special pe pedelisti, nu?

    orice idee constructiva este binevenita

    dincolo de asta, oricit de mult ar munci cei din viitoarea echipa guvernamentala, daca vor uita sau nu vor sti sa comunice inteligent, pierderile vor fi majore.
    sunt domenii in care trebuie taiat la singe si nu stiu in ce masura noii guvernanti nu sunt si ei prinsi in aceleasi structuri.

  14. sorin gyorgyfalvi spune:

    @ tudor

    eu nu ma refer sa-i vizeze doar pe pedelisti, ci sa-i vizeze pe coruptii de orice fel. Coruptia e in masura mai mica sau mai mare intotdeauna acolo unde este banul, puterea. Eu sunt convins ca IN MOMENTUL DE ACUM coruptii sunt portocalii, dar depinde doar de vigilenta noastra si a unor organe ale statului neatirnate politic ca sa nu se transfere coruptia spre noua putere. Sunt convins ca oamenii care compun azi USL sunt mult mai greu coruptibili decit portocaliii, dar situatia se poate schimba in viitor fara sa bage de seama conducerea USL, deoarece atunci cind devii implicat in probleme economice cotidiene risti sa pierzi decorul din vedere.

    Exista multi oameni care stiu date concrete despre fapte de coruptie si care nu fac nimic din cauza ca se tem, sau ca n-au timp de pierdut pe la procuratura, dar sunt convins ca daca dezvaluirea acestor fapte nu le-ar incurca prea mult viata ar fi multi cei care ar publica ceea ce stiu pe un site.

  15. florin spune:

    ..dar tot pdl a pus presiune si pe bugetul de stat prin finantarea pnd-ului si programul piscine si parcuri la sate; totodata au avut mila de bugetul UE si n-au prea cheltuit banii europeni.

  16. tudor spune:

    @sorin gyorgyfalvi

    eu as prefera sa i vizeze pe pedelisti, mai ales; chiar vorbesc serios

    A3, Radu Tudor: daca dl dragoi spune ca sunt 5 miliarde de euro pentru salarii si pensii, il cred.
    A inteles tot.

    Oare a ti da cu parerea despre ce habar n ai e sport national, sau se practica in toata lumea?

  17. anca spune:

    @VV
    Atunci nu mai beau, ca oricum n-aveam pofta.

  18. Mihai ANDREI spune:

    @ anca
    îmi pare rău pentru tine – nu văd nimic mai romantic decât un zaibăr cu căţelul

  19. tudor spune:

    @sorin gyorgyfalvi

    cancerul care macina societatea romaneasca nu se reduce la coruptia din partidele politice; in cazurile cele mai grave ea transcede partidele politice.

    am sa dau un exemplu destul de concret:
    de cativa ani buni accesul la INM (Institutul National de Magistratura) se face in conditii cel putin ciudate, pot sa exemplific si sa explic si tehnica fraudarii
    in ultimul timp, chiar accesul in Barou a inceput sa capete accente/accese/excese monetare.
    toti din sistem stiu asta; n am auzit pe nimeni din opozitie sa abordeze problematica, in ciuda importantei vitale a problemei: adica foarte multi devin magistrati si avocati pe bani
    nici servicii, nici dna, nici csm, nici presedinte, nici opozitie: nimeni nu stie nimic

  20. anca spune:

    @mihai andrei
    In primul rand, nu beau zaibar, in al doilea rand, n-am catel, in al treilea rand, voi petrece o seara romantica impreuna cu iubitul meu. Fara alcool, fiindca n-am nevoie, ma imbat cu dragoste.
    De ce-ar trebui sa-ti para rau de mine?

  21. sorin gyorgyfalvi spune:

    @ tudor

    de acord cu tine, justitia trebuie regindita, dar nu politicieni stingheri, ci de catre un Parlament legitim, care sa legifereze alt sistem organizatoric pentru justitie.

  22. sorin gyorgyfalvi spune:

    @ VV

    Florin Goegescu a beneficiat de multa mediatizare zilele astea, multi se vor bucura de faptul ca a fost numit. Eu am alta viziune, deoarece prefer sa gindesc cu creierul meu. Ma uit la tot ce se discuta, dar prefer sa trec totul prin filtrul gindirii mele, nu-mi place sa merg cu turma, chiar daca turma merge in directie buna. Merg si eu in acea directie daca e buna, dar in acelasi timp caut cai mai bune in permanenta. Oricum, Florin Georgescu nu e Pogea, nu e Sebastian Vladescu, nu e nici Ilie Serbanescu, nu e nici Bpgdan Dragoi, si nici Voinea. Cred ca pentru multi va fi suficient sa fie satisfacuti.

  23. tudor spune:

    @all
    nu va enervati cind veti auzi structura guvernului,
    e provizorie

    :)

  24. sorin gyorgyfalvi spune:

    s-a facut liniste deplina la mine pe strada, cred ca toti se uita sa vada guvernul :D

  25. sorin gyorgyfalvi spune:

    s-a grabit ponta la faza cu schimbarea ministrilor la adresa carora se face motiune simpla. Pedelistii o sa fac motiuni simple pentru orice, ca pe ei atita ii duce creierul…

  26. @VV
    Ne-am prins! Greii vin la toamna! :-)

  27. @VV
    @all
    Cea mai buna si mai adevarata campanie va fi exercitiul guvernarii.

  28. tudor spune:

    La Multi Ani !
    doamnelor
    Maia Morgenstern si Mariana Campeanu

  29. tudor spune:

    Cred ca dl Marga va fi cel mai bun ministru de externe din ultimii multi ani.
    Sa le dorim succes , tuturor!

  30. tiberiu spune:

    Sa uram succes noului guvern !

  31. tiberiu spune:

    Bravo Ponta si Crin,imi place guvernul !
    Un guvern de “armistitiu” cu TB,cu meseriasi(tehnocrati) care probabil isi vor face treaba in mod corect si neconflictual cu TB..Este esential ca TB sa nu aiba pretexte viabile sa saboteze ministrii.Interesante desemnari :
    1)D-l Marga si nu d-l Tariceanu.asa cum se vehicula ,este o solutie de nonbeligeranta si vasalitate fata de TB, pe relatia externa unul din atributiile prezidentiale.
    2)D-l Corlatean este o solutie de securizare a Justitiei care nu este resortul lui TB dar care este febletea lui secreta
    3)D-l Chitoiu si nu d-l Iancu la Economie ,pe aceasi idee,sa nu-i supere prea tare pe baietii destepti ai lui TB

  32. tudor spune:

    @sorin gyorgyfalvi
    ce ti spuneam, despre justitie?
    ne spune dl ponta ca dl corlatean la justitie va ajuta la chestiunea cu mcv
    adica prioritara i se pare , si lui ponta, dimensiunea externa , adica cea formala, a justitiei romanesti; asta in conditiile in care el provine din justitie.
    mda

  33. tiberiu spune:

    @VV
    Cu alegerea cu “schepsis” a ministrilor Ponta si Crin, care mi-au produs multe motive de nemultumire si nervi si-au spalat o buna parte din “pacate”.
    Bravo lor !