În box, a număra până la zece înseamnă K.O. În politică, înseamnă O.K.

A fi încrâncenat şi a fi înţelept sunt două stări ale spiritului uman adesea contradictorii. Între lupta armată şi lupta politică e o anume diferenţă. Multe dintre marile bătălii despre care am învăţat la istorie s-au încheiat odată cu apusul soarelui şi ele au decis soarta combatanţilor pe parcursul unei singure zile.  În schimb, soarta unei lupte politice se decide pe termen lung. De aceea, mai mult decât în orice alt fel de luptă, în politică înţelepciunea trebuie să predomine în faţa încrâncenării.

Exemplul OUG 15/2012 este pilduitor în acest sens. Dacă Guvernul ar fi numărat până la zece înainte de a o emite, nu s-ar fi trezit în situaţia de a debuta atât de timpuriu cu „palmaresul” actelor socotite drept neconstituţionale.

Întâi de toate, am promis că nu mai dăm ordonanţe de urgenţă. În al doilea rând, cei care l-au sfătuit pe primul ministru că se poate să ia banii primăriilor, pentru că şi cei dinaintea noastră au făcut-o, l-au sfătuit greşit. Cei de dinainte, când au luat banii, au făcut-o după ce anul bugetar se încheiase, nu în timpul exerciţiului bugetar. E drept că puteau să lase primăriilor banii, nu aprob această măsură, mai ales că banii aceia daţi în 2008 aveau cam aceleaşi
destinaţii, acoperirea datoriilor şi investiţiile. Dar, dacă voiau – şi, din păcate, au vrut-o – puteau lua banii necheltuiţi până la 31 decembrie 2008. Nu e cazul  HG 255/2012 care nu avea nici un termen de decădere, deci era valabilă până la sfârşitul exerciţiului bugetar curent.

M-am numărat printre criticii acelei  HG 255. Modul în care, de pildă, Guvernul a alocat, către primăriile din mediul urban, sumele exclusiv către oraşele conduse de primari PD, UNPR sau UDMR a fost scandalos. Dar nu putem îndrepta o eroare printr-o altă eroare. Dacă facem ca ei, riscăm să ajungem ca ei. Noi trebuie să fim diferiţi, mai ales că vin nişte alegeri parlamentare la care vom cere românilor să voteze altceva decât ce au avut în ultimii trei ani. Iar acel altceva ne obligă să ne dezbărăm de încrâncenare şi să ne înţelepţim.

176 Responses to “În box, a număra până la zece înseamnă K.O. În politică, înseamnă O.K.”

  1. cris spune:

    Ma gindesc la o analogie: a incerca sa intelegi Vechiul testament te pune in aceeasi pozitie cu cea a unei furnici uitindu-se la o catedrala gotica si incercind sa o cuprinda si sa o inteleaga.

    Si pentru ca vorbeai de lupta opusurilor, bine rau, si vezi necesitatea fiecareia, deci vezi mai degraba nuantele decit opusurile – si viermii trebuie sa existe in acest echilibru spui tu, iar eu vorbesc acum de catedrale gotice. Gindirea de tip coincidentia opositorum are un corespondent in conceptele despre spatiul negativ in arta – o forma are sens numai in spatiul (gol) din jurul sau, (de exercitiu al spatiilor cauta MC Escher pe internet si priveste cu atentie formele complementare pe care le creaza). O catedrala nu este impresionanta doar prin ziduri ci prin spatiile pe care le creaza intre structurile sale. Vorbesti de spatiu negativ si in muzica, tacerea dintre sunete, intervalurile, vorbesti de tacerea dintre litere fara de care un cuvint nu ar avea sens pentru auz. In gindirea Tao ar suna cam asa: “treizeci de spite se intilnesc intr-o axa, dar esenta rotii este spatiul dintre acestea’, “o casa este facuta din ziduri, usi, ferestre, dar ceea ce ii da sens este spatiul dintre acestea”. Amindoua, plinul si golul au rolul lor, nu ar exista discurs pentru una in absenta celeilalte.

    Ha, mi-a placut ca VV ma apreciaza pentru “cultura” – daca asa se numeste pozitia asta de furnica in fata unei catedrale, stiu eu, asa o fi cum zice el; eu insa ma multumesc cu pozitia de furnica, aia care se uita cu gura cascata la spatii si dantelarii.

  2. cris spune:

    @ VV

    Da, si cumva dinauntru in alt inauntru. Jung avea obiceiul sa scrie visurile, ale sale si ale celor cu care lucra, fulgere din acel Unbewusstsein despre care vorbeste si care curgind inauntrul nostru ne uneste pe toti. Unul mi-a placut peste masura (cred ca este in Amintiri, Visuri, Reflectii) Spune cam asa: eram in interiorul unei catedrale, albe, Si deodata am auzit un sunet de clopot, irezistibil: trebuia sa ma apropii de sursa lui asa incit am inceput sa urc scarile catedralei cautind poate clopotnita ca sursa a acelui sunet. Iar in jurul meu lumina s-a schimbat, catedrala a devenit rosie, vie, fluida. Atunci am realizat ca ma aflu in inima mea, iar sunetul pe care il auzeam erau bataile inimii mele, una cu bataile inimii universului.

    Mda, uitindu-ma la complexitatea limbii ebraice imi spun ca pe timpul acela oamenii stiau sa cuvinte nu doar sa vorbeasca. Ca acele litere si cuvinte erau parte din esenta, vie, a lumii. Ca nu e de mirare ca Dumnezeu “a spus” sa fie lumina si s-a facut lumina, in toata splendoarea si multitudinea ei de culori si intensitati, pentru ca un singur cuvint era o lume, in alta lume, in alta lume. Nu stiu de ce, gindindu-ma la smerenia pe care trebuie sa o ai in fata cuvintului imi vine in minte o doamna, medic la rindul ei si sef de catedra, pe aceeasi specialitate pe care o am si eu, si iar studenta a lui Eliade intr-un alt timp (care este probabilitatea sa te impiedici la tot pasul de elevi ai lui Eliade?), undeva in Virginia. Vorbind de ale noastre, atunci despre limbaj si modul in care ne intelegem unii cu altii, mi-a spus cu o simplitate, naturalete si modestie fara seaman: cu latina si greaca ma inteleg, cu arameica (la vreo douazeci de ani dupa ce studiase Istoria Religiilor), inca am probleme. Intretaierea inseamna sa stii sa taci, sa auzi si sa incepi sa cuvinti tu insuti, din inima in inima, in acelasi ritm. Facindu-ti din viata un prieten: parca asa spuneam, ca prietenul este cel care iti aduce aminte cuvintele unui cintec din inima ta, pe care il uitasei.

  3. Marin spune:

    Inca o data,
    Bravo PNL!
    Sa stiti ca PNL-ul a dat lovitura! Ati castigat orase importante, aveti mai multe de castigat decat PSD. Dar, culmea!, asta n-o sa insemne si ca vi se imputineaza parlamentarii?