O altă perspectivă asupra Guvernului Ponta

Am participat ieri, la sediul Guvernului, la o întâlnire a primului ministru, Victor Ponta, însoţit de ministrii din domeniul economic, cu reprezentanţi Camerelor de Comerţ care activează în România. Nu am să vorbesc  atât despre conţinutul în sine al întâlnirii, agenţiile de presă au făcut-o,  cât, mai ales, despre un anumit fel de a vedea, dar mai ales de a denatura lucrurile  care e caracteristic României de astăzi.

S-a scris mult despre ceea ce a făcut Victor Ponta  acum zece ani, pe vremea când îşi dădea doctoratul. A scris şi presa străină,  cu un entuziasm care a slăbit vizibil în ultimele zile. Mult mai puţin se scrie,  însă, despre ce face acum Victor Ponta, în calitate de prim ministru şi despre  ce face , în general, Guvernul cu treburile ţării. În faţa „loviturii de stat”,  toate astea par chestiuni minore în ochii celor pentru care statul se  identifică mai degrabă cu o singură persoană.

Celor care se întreabă ce a făcut Guvernul în cele  aproape trei luni de când funcţionează şi nu vor să găsească răspunsul, le-aş  da câteva sugestii. Întâi de toate, Guvernul şi-a respectat promisiunea privind  restabilirea unor drepturi, atât în ce priveşte salariile bugetarilor, cât şi  în ce priveşte contribuţiile sociale ale pensionarilor. Apoi, a pornit un  program de restructurare pe mai multe paliere, care presupune corectarea unor decizii costisitoare, din trecut. E vorba, mai ales, de restructurarea cheltuielilor bugetare. Rezultatele la şase luni arată că eforturile de restrângere a cheltuielilor încep să dea roade şi rezultatele la semestru  îndreptăţesc speranţa că ne-am putea încadra într-un deficit bugetar sub 3%. Restrângerea  cheltuielilor s-a făcut şi prin reevaluarea diferitelor contracte cu statul şi
reanalizarea sistemului de achiziţii publice. Auditul efectuat în cadrul  ministerelor oferă multe exemple pentru felul în care banul public a fost dirijat către parteneri privilegiaţi,  prin tot felul de încălcări ale procedurilor legale.

Guvernul a demarat şi un proces destul de  îndrăzneţ de restructurare a portofoliului de contracte ale companiilor de  stat. Exemplul Hidroelectrica este grăitor în această privinţă. Şi nu este singurul exemplu.

Demararea acestui dialog cu mediul de afaceri  este, la rândul său, promiţător. El porneşte de la un set de măsuri pe care le  propune Guvernul, pentru a oferi un imbold intreprinzătorilor. Avantaje fiscale  pentru cei care angajează tineri sau persoane de peste 55 de ani, posibilitatea plăţii TVA la facturare, reducerea TVA la 9% pentru alimentele de bază etc. Aceste  măsuri ar putea fi anunţate după întâlnirea cu reprezentanţii organismelor internaţionale, la începutul lui august.

Guvernul trebuie ca, în această perioadă, să asigure consolidarea fiscală şi să dea o perspectivă încurajatoare mediului economic pentru anii care vin. Perspectivă pe care rezultatul alegerilor trebuie să o facă stabilă. În această privinţă, despre Guvernul condus de Victor Ponta se poate vorbi şi altfel decât o face propaganda asmuţită de la sediul de campanie al suspendatului.

83 Responses to “O altă perspectivă asupra Guvernului Ponta”

  1. Filip G spune:

    Domnule Vosganian,
    Comunicarea si certitudinea ca cetateanul nu-i mintit sunt cheia .
    Decizii bune poti lua si daca nu -ti este recunoscut doctoratul.
    Replica la gargara cu doctoratul e -decizii bune si corecte.

  2. Marius Bacau spune:

    @Varujan
    Intr-adevar Guvernul da semne ca lucreaza. Am apreciat setul de masuri economice si sunt convins ca daca vor fi aplicate vor avea un impact pozitiv asupra economiei. E bine ca ati participat si dvs. la intalnirea de la Palatul Victoria,e un semnal bun. Experienta si competenta dvs. trebuie pusa in valoare.Felicitari!

  3. Filip G spune:

    Stai acasa pe 29 iulie.
    Vino la vot in noiembrie ori alta data la parlamentare.Vei fi anuntat de PDL cabd are nevoie de votul tau.
    Intrebarea :
    Esti ori nu manipulat?
    Care e opinia ta?

  4. Elena spune:

    Intelegem ca e f greu sa pui pe roate o tara ce este sau a a fost corupta, am vazut ca se misca guvernul, mergeti inainte sa dea Dumnezeu sa fiti cu lumea ca apoi poporul asta pe brate o sa va tina ; asa cum a scris dnul/dna Filip cheia sunt sinceritatea, sa spuneti orice intampinati, decizii clare nu legi cu sutele si masurile de redresare ca sa se vada ceva bun…Succes si putere de munca tuturor conducatorilor actuali.

  5. hermann spune:

    Vina ne apartine pentru ca lumea nu ne percepe, decat asa cum ne prezinta “docentii, cinstitii etc”
    Am scris si vorbit cu cativa de la Antene si le-am zis de mai bine de doua luni sa nu fie mandri si sa invite la emisiuni “geniile neintelese” ale tarii, si dupa indelungi recomandari au invitat-o pe Cristinuta de la ANRMAP! Le-am zis ca daca invita cativa ca ea, si i-am nominalizat pe unii, pai strangem toate voturile, un fenomen ca asta iti aduce in favoarea ta pe putin 200.000 voturi!!!!!!!!!!! Vai si cati mai erau din astia in gradina “domnului …”, dar totul este sa stii si sa vezi mai departe de geamurile sediului si sa mai iesi si intre lume!
    Ei acum nu fac altceva decat sa puna in aplicare studiile sociologice ale lui Lazaroiu, poate intr-o zi avem timp sa povestim de ce a cerut el in mod expres sa mearga pe o perioada foarte scurta ministru in Ministerul Muncii!!!!
    Pai noi nici nu aveam nevoie de contra campanie maestre, daca le povesteam oamenilor ca noi vrem un stat echitabil si just cu cetateanul, ca reducem termenele si bataia de joc din justitia romaneasca, etc, etc., ii lasam pe ei sa latre precum lupii la luna si ne concentram pe masurile concrete si de bun simt pentru populatie, care puteau fi luate rapid.
    Chiar zilele trecute am fost la ORC, acolo fiecare ca sa isi rezolve o problema este insotit de cate o pila sau relatie, la un moment dat chiar radeam cu cei care asteptau acolo, ca toti au recunoscut ca au intervenit pe la cineva sa le rezolve treburi minore de CAEN, sedii, etc, pentru ca de ghiseu nici nu te poti apropia pentru ca functionarele de acolo sunt foarte flegmatice si te injosesc ba ca nu stii sa completezi o cerere, ba ca ai depasit chenarul, ba ca ai scris prescurtat, ba ca… asa am patit si la finante cand m-am dus sa platesc la buget am stat vreo 45′ sa vina de la masa, ca acum le-a facut si cantina pe banii nostri, apoi a mers la o tigara, apoi a sunat sa vada ce au mancat si daca au dormit copii si intr-un tarziu tot ea agitata mi-a spus sa astept la usa ca ii iau tot aerul din incapere, desi trebuia doar sa dea un click la o fisa ROL.
    Sa nu mai zicem de fonduri, unde daca suni si chiar va rog sa faceti un test pe care i l-am propus si lui Leonard si lui Daniel, sa sunati la orice Autoritate de Management sa intrebati ceva clarificari din Ghidurile Solicitantului, o sa va trimita pe la doi-trei colegi, apoi la OI, apoi la Biroul de AT pentru benefiari realizat din fonduri UE (unde gasesti o incompetenta mai crasa decat la functionari), apoi va va da un numar de telefon de la ceva consultanti si culmea… aia in loc sa te lamureasca, intr-un final iti ofera sansa sa faci cu ei proiectul ca iei sunt aia care stiu tot si aproba tot…
    Astea sunt problemele maestre ca suntem ciuca bataii de joc in tot ce inseamna aparat de stat, asta trebuie spus oamenilor cum le rezolvam problemele lor imediate, nu despre deficite si progame FMI sau BM. Trebuie coborat la nevoile lor imediate si la problemele lor de zi cu zi, macar in ceea ce priveste discursul public, pentru ca ati vazut ca ei percep foarte bine subiectele doar de langa ei, care le sunt palpabile: cu plagiatul, dormitul lui Crin, cu mineriadele, cu “lovitura de stat” – ce frumos au jucat-o PDL-ul dpdv mediatic, decat sa le explice oamenilor procedurile parlamentare ombilicate, au spus-o scurt – lovitura de stat etc si sa nu imi mai spuneti ca ei sunt de vina, pentru ca noi ar trebui sa ne modelam dupa semenii nostri si sa facem ceva, precum cresterea copiilor, le intri in voie prima data si apoi ii poti educa…
    In rest trebuie sa ne punem cu burta pe carte pentru ca suntem praf la evenimente mediatice si marketing politic… si sa scapam de cele mai grele vicii liberale – ignoranta, mandria si egoismul, toate acestea duc la pieire…

  6. andrei spune:

    Domnule Vosganian si Fratilor,

    Am obtinut o mica victorie. CCR a decis ca verdictul final apartine parlamentului. Adica chiar daca nu se face cvorum, parlamentul are ultimul cuvant.
    Mergem cu totii la vot. Pe 29 Romania va fi libera.

  7. andrei spune:

    JOS BASESCU ! TRAIASCA ROMANIA !

  8. Corina spune:

    @VV
    I-ar sade si mai bine Guvernului Ponta cu dvs in formatie, ceea ce se si confirma prin faptul ca v-au invitat (adica si Guvernul e de acord cu mine :) ). E bine ca incearca sa dezghete lucrurile prin politici fiscale. Sper sa urmeze si masuri mai subtile si mai in profunzimea fenomenelor. Fiecare resursa, de la corcodusele de pe marginea drumului la centrele de cercetare, trebuie valorificata.

  9. Marius Bacau spune:

    @Corina
    Cu Varujan si cu Tariceanu. Asta ar fi un Guvern super

  10. andrei spune:

    Domnule Vosganian,

    Explicati-mi va rog, ce implicatii are decizia CCR de azi ca parlamentul decide ce va urma daca referendumul e declarat invalid.
    Poate parlamentul sa hotarasca daca Basescu e considerat demis sau nu in urma referendumului?

  11. lordul john spune:

    @VV

    Nu am inteles de ce nu a fost introdus si pestele pe lista alimentelor de baza care beneficiaza de TVA redusa. In anii trecut pestele a avut cote de 9% si 11% cand TVA era 18% si 22%. In Ungaria si Polonia pestele beneficiaza de TVA redusa.

  12. Kronstadt an der Graft spune:

    “hermann
    Domnule, m-aţi uns la inimă. Şi eu sunt scandalizat de atitudinea de superioritate suverană a unora dintre funcţionarii noştri. Nu reuşeşte nimeni să-i convingă pe conducătorii acestora să-i instruiacă în ideea că treaba funcţionarului este să ne ajute şi să ne îndrume în îndeplinirea obligaţiilor legale pe care le avem. Şi că de aia sunt plătiţi din impozitele şi taxele pe care le plătim. Primul lucru pe care trebuie să-l înveţe funcţionarul român este zâmbetul profesional şi solicitudinea. După care restul.
    Da te pui cu blejnăreala?

  13. cris spune:

    Update: in sfirsit ambasada de la Washington face mai accesibila lista cu locurile unde se poate vota – multumim ca ne aude si domnul Marga.
    http://washington.mae.ro/local-news/662

    Atitudinea passive aggressive, adica de rezistenta prin a nu face ce trebuie sa faci, de descurajare, se mentine: nu se dau numere de telefon, nici adresele de web ale locurilor respective. De ce ar trebui sa fie acolo?pentru ca orice om normal care isi pune in minte sa calatoreasca pina la un sediu de vot (cel mai apropiat centru de vot de mine este la peste 500 mile de pilda, dar si in orase gen Chicago, LA ori New York strabati zeci de mile ca sa ajungi unde vrei) isi face planuri dinainte, da telefon sa confirme, se informeaza cum sa ajunga acolo. Adresa aici nu este “dupa coltz”, “in 15 minute”, vorbesti de zeci si sute de mile si de ore.

    Si sa nu va imaginati ca cei de la Washington nu stiu asta, stiu foarte bine ca aici distantele sunt enorme, oamenii lucreaza, au nevoie sa se gindeasca cum fac drumul, cu masina, cu avionul. Cine face acest drum cu gindul ca poate sa se trezeasca in fata unor usi inchise sau la o adresa gresita? ( Mihai, tu ziceai sa nu trezesti singur in piata Independentei in Oradea – ghici cum imi e mie sa fac un drum dus intors de cel putin 1200 de kilometri ca sa ma trezesc in fata unei usi inchise sau la o adresa aiurea).

    MAE publica niste telefoane – am dat telefon la mai multe centre, am avut si surpriza sa fie numere de telefon deconectate – ce gindesti in situatia asta? ca faci un drum de sute de kilometri ca sa ajungi la o adresa care nu exista?

    Asa am aflat ca sediile de votare, multe biserici, au web-site-uri, sa aflu nr de telefon real si directiile de mers, dar asta sa-mi fie cu iertare iar trebuiau sa fie accesibile, daca nu pe lista MAE, in mod cert pe lista de la ambasada. Le e atit de greu functionarilor de la ambasada sa puna in dreptul numelui si adresei macar un telefon real si adresa de web?

  14. alex spune:

    Domnule Basescu, au aparut niste stenograme in presa de la sedintele PNL. Asta inseamna ca , in timpul campaniei pentru referendum , basescu va spioneaza si va inregistreaza. Stiti ce e asta? WATERGATE. Duceti-va la Ambasada SUA si strigati ca este un nou caz Watergate. Strigati, ce faceti? In plus , asta ar trebui sa fie deja un scandal international, cu arestari

  15. cris spune:

    Dupa cite am inteles – din intimplare, de la cineva care a lucrat la Dante-, “vilutza” are si o parte subterana, un bunker.
    As spune ca basescu este un ceausescu in devenire, dar, din fericire, este un ceausescu in lichidare. tare imi e ca dupa referendum, cind vor aparea multe dintre aceste lucruri, ne vom considera si noi macar o data norocosi spunindu-ne, Doamne ce ne astepta si de ce am scapat ca prin urechile acului.

    Cit despre inregistrari ce sa spun – sunt atit de zelosi in disperarea lor incit fac timpenii incalificabile. Tot inainte pede, fiecare “fiara” pre limba ei piere. PS: Care e limba iepuroilor? ciinii latra, broastele oracaie, iepuroii ce limba de circulatie internationala vorbesc, rongleza?

  16. Corina spune:

    @VV
    Sa nu uitam de TVA redus pentru reabilitarile termice. V-am mai convins o data. Daca v-ati razgandit, revin cu pledoaria.

  17. cris spune:

    Aaaa, inteleg ca reparatiile la Dante costa 1 mil euro. pare putin cu cit s-a furat astfel. Dar vila in sine cu tot cu teren cit costa?

    Ce va ziceam – domnul Radu Marinas de la Reuters in actiune

    iata seria de articole pe care le-a furnizat Reuters inclusiv cel de azi, la fel de mizerabil.

    http://blogs.reuters.com/radu-marinas/?st=article

  18. cris spune:

    Foarte greu de aflat cine e domnul Marinas, singurul lucru accesibil pe net este ca e corespondent Reuters, din Bucuresti, din 1998. Nu tu scoala absolvita, nu tu unde a lucrat inainte ca ziarist (a devenit ziarist Reuters peste noapte venit direct de la gradinitza? s-a dus omul de pe strada la reuters si a zis ca vrea sa sa le fie corespondent, si tzop i-au dat jobul?)

    Am dat insa din intimplare peste un articol elogios la adresa domnului Marinas ghiciti unde, in Evenimentul Zilei. Conform dictonului, daca te lauda evezeul, ceva e putred, mai ales daca te lauda in februarie 2012 si apoi esti trompeta basista la reuters in iulie 2012.
    http://www.evz.ro/detalii/stiri/editorialul-evz-de-la-putin-la-ungureanu-via-carligul-reuters-967569.html

  19. cris spune:

    @ VV

    asta e cu inregistrarile si Watergate. Sa-l rebotezam neaos, urechile securiste ale lui basescu, watergate cu susul in jos – ca ala a fost facut de cei la putere nu de “opozitie”?

    http://www.cotidianul.ro/stenogramele-sedintelor-usl-publicate-in-presa-basista-189583/

  20. cris spune:

    @ Barosanul

    barosane, tu le ai cu etica si comitetele de etica: poti sa vezi si tu ce comitete de etica are reuters, sa-i punem o vorba buna si deontologica domnului Marinas?

  21. Filip G spune:

    Azi Boc a facut o gafa mare.
    “Duminica merg sa-mi vizitez parintii”
    Dumnezeu sa-l odihneasca in pace pe tata domnului BOC,era un ardelean adevarat.O lumanare,o floare e semnul respectului fata de parinte,noi oricum nu mai speram………..
    Mesajul meu pentru cetatenii ce stau acasa e urmatorul:
    Domnul Basescu va numara de partea sa.
    Daca considerati ca nu sunteti masa de manevra,votati Da ori NU la referendum!

  22. lordul john spune:

    @VV

    Corect, ca e vorba de modificarea Codului Fiscal.

  23. Filip G spune:

    Apropos de vila Dante.
    Pentru cine erau halatele si apa in piscina?
    Daca SPP-ul asigura paza locatiei,poate spune cine era beneficiarul?

  24. antimarinari spune:

    @all

    La multi ani maestrului pentru ziua de azi si din toate cele ce vor urma !

  25. antimarinari spune:

    @Kronstadt an der Graft
    @hermann
    @VV

    hermann asta vorbeste din experienta si vorbeste bine pentru ca are contact acolo, la talpa tarii .
    multi am uitat sa mai dam ochii si sa simtim neajunsurile de la talpa tarii , probabil ca scaunele de piele sunt mult prea vicioase, incat ne tin prea mult in ele .
    nu stiu despre functionarimea de la ORC , caci spre pilda am fost in Bucuresti si Giurgiu la aceasta institutie si functionarimea este chiar in regula …
    insa stiu si mi-e groaza de functionaimea de la casele de pensii ( ilfov, bucuresti ) care-ti dau asa cu tifla cum vor muschii lor de parca le cersesti banii nu le ceri un drept al tau …
    si mai sunt si alte institutii, spre pilda atentie la functionarimea care deserveste o primarie unde e “atasat permanent ” n primar de 3-4 mandate . acolo functionarii sunt pur si simplu sfidatori la adresa cetateanului …

    Dap esenta a ceea ce spune herman pe acest aspect este acela ca si in acest domeniu trebuie intervenit cu fermitate, caci ceteteanul chiar trebuie sa simta ca lucrurile chiar se schimba , si se schimba spre normalitate … cine nu poate sa tina pasul, sa lase loc la altii caci sunt destui tineri ce au nevoie de un loc de munca , iar daca ignorati fenomenul , oalele se sparg tot in capul guvernarii , chiar de ar fi vorba de o impertinenta a nu stiu carui casier de la ..x institutie .

  26. Barosanul spune:

    @ Cris

    The Trust Principles are:

    That Thomson Reuters shall supply unbiased and reliable news services to newspapers, news agencies, broadcasters and other media subscribers and to businesses governments, institutions, individuals and others with whom Thomson Reuters has or may have contracts

    Carol Fox
    Tel: +1 646.223.5726
    Carol.Fox@thomsonreuters.com

    http://www.trust.org/trustlaw/news/detail.dot?id=b7eb3706-22cf-4437-b8f4-009181ab0c28

    Headquarters:
    Thomson Reuters
    3 Times Square
    New York, NY 10036
    USA
    Tel: 1 646.223.4000

    Erin Kurtz
    Head of Public Relations, Media & Editorial
    Tel: +1 646.223.8149
    erin.kurtz@thomsonreuters.com

    Calvin Mitchell
    Senior Vice President, Corporate Affairs
    Tel: +1 646 223 5285
    calvin.mitchell@thomsonreuters.com

    15, Calea Victoriei
    Bucharest Financial Plazza
    Entrance E, 3rd Floor Bucharest 704111,
    3rd District Romania +40 21.315.8772

  27. Filip G spune:

    Cine nu doreste sa fie in tabara lu’ Traian Basescu nici in tabara USL sa vina la vot si sa anuleze votul.
    Doar asa vom intelege optiunea lor.
    Asta trebuie sa fie mesajul,altfel PDL va numara toate steagurile.

  28. Marius spune:

    Domnule Vosganian,

    La multi ani!

  29. Filip G spune:

    La multi ani!

  30. cris spune:

    @ VV

    La multi ani! Si sa nu mai avem nici un an in care sa ne ocupe mintile un basescu intr-atit incit sa uitam ce zile de nastere sunt. Sa nu mai existe niciodata un “exista un basescu si asta imi ocupa tot timpul”.

    @ Barosanul

    Ok, multumesc, am dat si peste principiile lor cu integritatea si lipsa de bias. Ma gindesc diseara la un text de scrisoare cu Marinas deontologul. Vezi coloana din dreapta:
    http://thomsonreuters.com/about/trust_principles/

    “This means that we have a special need to safeguard our independence and integrity and avoid any bias which may stem from control by specific individuals or interests.

    The Thomson Reuters Trust Principles were adopted in 1941 and include the preservation of integrity, reliability of news, development of the news business and related principles. ”

    De ce Dumnezeu trebuie sa facem noi asta? Ce, eu stiu ce principii deontologice au ziaristii si pe ce texte sa imi bazez argumentele, ce organizatii internationale de etica au? Ziaristii nostri chiar nu stiu sa protesteze ca o agentie de stiri de asemenea marime ca Reuters a devenit tribuna lui basescu gratie unui oarecare marinas? Fi-r-ar sa fie….

  31. @VV

    Buna seara si LA MULTI ANI! Abia acum am ajuns de la sediu unde toata lumea se agita cautandu-va numarul sa va felicite. Sa aveti multi ani din ce in ce mai frumosi, cu sanatate si fericire! :)

  32. Barosanul spune:

    Domnule Vosganian,

    La multi ani!
    Multa fericire, cat mai multe impliniri si bucurii!

    (Շնորհավոր տարի!
    Երջանկություն ու կատարումը եւ ուրախություն, ինչպես շատերը !)

  33. Kronstadt an der Graft spune:

    La mulţi ani domnule senator!

  34. hermann spune:

    LA MULTI ANIIIIIIIIIIIIIII MAESTRE! Sa va tina D-zeu sanatos si virtuos, sa aveti parte de tot ceea ce va doreste sufletul si va harazeste MAU! Taredartzet shnorhavor!

    Aveti dreptate, vorbeam de PNL-ul de astazi, nu de liberalism!

  35. tiberiu spune:

    @VV
    Decizia de noncombat a lui base si pd inclina balanta definitiv de partea noastra.
    1)Orice copil stie ca pentru neprezentare esti descalificat(orice ar spune UE si CCR).Nici un for oricat de suspus nu poate infirma o norma elementara adanc inradacinata in constiinta tuturor.E pura iluzie sa crezi ca poti castiga prin neprezentarea ta,mai ales atunci cand toti stiu ca ti-e frica de confruntare.
    2)Decizia de boicot a votului este evident profund antidemocratica si anticonstitutionala,ba chiar penala.Nici “mama lui barosso si merkel” oricat ar fi de impatimiti pentru base nu pot nega ca base si ai lui ataca prin aceasta decizie lasa insasi bazele democratiei electorale.Cu o campanie intensa chiar cei mai mari suporteri ai lui base din UE nu vor avea incotro si il vor lasa din brate.Trebuie insa pistonat intens pe plan extern pe aceasta tema.
    3)E clar ca multi indecisii vor fi determinati sa vina la vot sa sanctioneze o atitutdine lasa si antidemocratica.
    4)Chiar o parte a sustinatorilor lui base(care nu au a se teme de justitite) vor dezavua o asemenea comportare jalnica.
    5)Un conducator poate fi un ticalos cu toate viciile din lume DAR NU POATE FI UN LAS.O natiune va alege intotdeauna numai CONDUCATORI PUTERNICI .In momentul de fata base si-a pierdut principalul atu-acela de om darz si neinfricat fata de adversari.In momentul de fata el se afla insa in confruntare directa cu opinia cetatenilor si a dovedit a ii este TEAMA. Cel altadata adulat si-a pierdut dintr-odata aura si cu asta a pierdut tot.
    Concluzie :de ce ii este frica lui base(de votul cetatenilor si de demitere) nu scapa.

  36. tudor spune:

    @VV

    La multi ani, Domnule!

  37. tiberiu spune:

    Am trait-o si pe asta :sa-l vad pe base facand pe el de frica.
    In schimb adversarul lui de moarte,”puscariasul” A. Nastase, a primit aplauze.E o lege a naturii : oamenii ii stimeaza pe cei curajosi si ii dipretuiesc pe lasi. base a esuat iremediabil in eul propriu,ceeace va urma,esecul public, este apoape o formalitate.
    Finita la comedia basita !

  38. alex spune:

    De ce PSD nu arata niciun audit de la ministerele lor? Rus zicea acum o luna ca “saptamana viitoare e gata”. Si nu a fost gata. Nu cumva pesedistii vor sa traga teapa peneleului prin slaba mobilizare, totul pentru ca Antonescu sa fie inlaturat? Nu cumva asta e strategia lor? Pentru ca vad ca s-au agitat numai liberalii.

  39. Barosanul spune:

    Sir Graham Watson MEP said:

    “The bottom line is that President Basescu and his party’s governments, who are responsible for the problems identified in the Commission’s reports, are now gone.

    For Romania to progress, this new government is needed.

    However, requiring 50% turnout in a referendum is effectively an abuse of democracy as it raises the bar almost impossibly high and runs contrary to the recommendations of the Council of Europe. The acting Romanian President, Liberal leader Crin Antonescu, is right to be voicing his personal reservations while upholding the ruling of the Constitutional Court.”
    .

  40. tudor spune:

    @Filip G

    Ai dreptate,
    este necesar ca in aceste ultime zile sa se transmita mesaje clare si repetate celor care nu intentionau sa vina la vot: basescu ii va contabiliza in contul sau.

  41. Cel mai mare capital al oricarui guvern post-pd urma sa fie cel de incredere. Era ingredientul care putea misca lucrurile in directia buna cu mult mai repede decit orice masura economica. Romanii si Romania in general aveau o nevoie disperata de incredere in faptul ca se poate iesi din mizeria in care am fost adusi, ca se poate construi. Increderea in faptul ca exista un viitor mai bun, si ca acesta este tangibil.
    Basescu si pedeii stiau ca acest capital de incredere este mai periculos pentru ei prin efectele economice, sociale si politice pe care le produce, decit prin simplul vot direct pe care-l genereaza. Ei erau ingroziti (si sunt in continuare) de posibilitatea ca guvernul USL sa demonstreze in termen scurt ca se poate si altfel, ca se poate si bine. Pentru romani.
    Aceasta doza de incredere era asteptata de romani de multa vreme. Am comentat despre acest subiect si pe acest blog, si pe http://corzo68.blogspot.ro/2012/01/capcana-presedintelui-jucator.html, dar si prin alte locuri.
    Acum, evident, atit pedeul, cit mai ales Presedintele jucator, fac totul pentru a submina aceasta incredere. Cu orice costuri. Si cu acela de a distruge pentru multi ani sansa Romaniei. Pentru ei nu conteaza nici romanii, nici Romania. Conteaza doar ei. Prin aceste actiuni doar dovedesc inca o data faptul ca sunt o armata de ocupatie, un regim fanariot.
    Trebuie sa plateasca pentru tot ceea ce au facut, si trebuie sa dispara in istorie.

    DA! Pe ei si pe mama lor!

  42. cris spune:

    VV,

    am terminat scrisoarea catre Reuters, dupa mintea mea, si am si trimis-o, o picatura de apa pe o piatra fierbinte media, fireste. Tot nu ma las de naivitatea de a crede ca si un singur om poate sa schimbe ceva, cit de mic, daca isi pune in minte, si ca trebuie sa-si dea osteneala sa faca asa chiar daca acel mic nu este la fel de glorios ca “lumea”, si indiferent de rezultat.

    Cum spunea Havel? ” Speranta nu este acelasi lucru cu optimismul. Speranta este o stare a mintii, nu a lumii. Speranta, in acel sens profund si puternic nu este acelasi lucru cu bucuria ca lucrurile merg bine, ori cu nerabdarea de a investi intr-o actiune clar indreptata spre succes, ci capacitatea de a lucra pentru ceva ce consideri bun…Este convingerea ca ceea ce faci are sens, indiferent de care anume vor fi rezultatele”.

    Textul, mai jos. Daca vi se pare de folos ori ca are vreun sens sa fie trimisa catre Reuters si de altii, puteti da drumul la postare – are atit de multe link-uri (caci, deh, nu scriu mai nimic fara “references”) incit ramine ascunsa in asteptare fara doar si poate.

    Am trimis-o la emailul lor general pentru sesizarea erorilor in articole. Pe pagina de web https://reuters.zendesk.com/home
    coloana din dreapta “contact reuters…” al cincilea link “corrections and suggestions”.

  43. cris spune:

    To Whom It May Concern:

    We hereby express our deep concerns regarding the tenure of one of your correspondents you trust to publish articles, covered by the name and reputation of your organization. Biased information is copiously on display on your website and taken over by other publications, information clearly destined to mold the international public opinion in favor of a president of disputable reputation and create among the Romanian people all over the world the impression that the international media is against their legitimate wish for democracy that will be expressed this coming Sunday by means of a referendum.

    You may find all the articles written by Mr Radu Marinas regarding the recent events in Romania underneath.
    http://blogs.reuters.com/radu-marinas/?st=article

    In order to keep it short we will oppose to this series the article published by Mr Podesta, Founder and Chairman of the Center for American Progress, former Chief of Staff under President Bill Clinton.
    http://www.americanprogress.org/issues/2012/07/romanian_primeminister.html

    Nowhere in Mr. Marinas’ articles, who apparently lives in Romania and is supposed to know the social and legal background of the recent political moves, including the Romanian Constitution and the decisions given recently by the Constitutional Court, do we see any mentioning of the following:

    1. The two procedures of suspension and impeachment of the president are specified in the Romanian Constitution, the Constitutional Court found the suspension of the president to be constitutional, it also stated that the removal of the Chamber of the Representatives and Senate chairmen is done under the Parliament’s decision and does not represent a constitutional value belonging to the Constitutional Court jurisdiction. http://www.cdep.ro/pls/dic/site.page?den=act2_2&par1=3#t3c2s0a95 art 95 – 98

    2. The main reason why Mr Basescu was suspended is the undermining and submission of the executive powers of the Prime Minister and government by a president constitutionally meant to be a mediator between the Powers in the State ( Romanian Constitution, ARTICLE 80(2): “The President of Romania shall guard the observance of the Constitution and the proper functioning of the public authorities. To this effect, he shall act as a mediator between the Powers in the State, as well as between the State and society.”)
    An accurate description of president Basescu’s activities as seen by a German journalist with great experience in evaluating the East European Politics may be found in Frankfurter Rundschau http://www.fr-online.de/meinung/analyse-praesident-putinescu,1472602,4483570.html
    In plain words: President Basescu snatched the Prime Minister position for himself in order to impose his own wishes far beyond his prerogatives.

    3. There is no mentioning of the fact that for almost twenty years there was no quorum mentioned in the referendum law on the impeachment of the president, however this was introduced just recently under the influence of Mr Basescu himself, in order to make it impossible for him to be impeached, and that the change introduced by the Ponta government was nothing new and unconstitutional but the regaining of a previously constitutional state.

    4.There is no mentioning that no European country has such a quorum requirement and that even the Venice Commission under the Code for Good Practice on Referendums advised that such a quorum should be avoided http://www.venice.coe.int/docs/2007/CDL-AD(2007)008rev-e.pdf (Chapter III (7) Quorum: “It is advisable not to provide for: a. a turn-out quorum (threshold, minimum percentage), because it assimilates voters who abstain to those who vote no; b. an approval quorum (approval by a minimum percentage of registered voters), since it risks involving a difficult political situation if the draft is adopted by a simple majority lower than the necessary threshold.”) Unfortunately this will be the case on this coming Romanian referendum due to the request of Mr Barroso, who imposed on the Romanian government the upholding of a quorum, while Mr Basescu and his party are calling people not to vote in the hope a quorum will not be met. The consequences of an unmet quorum while a majority votes against the president are indeed a danger to a peaceful democracy.

    5. President Basescu did not directly impose austerity measures to the Romanian population but measures destined to exterminate certain social categories: the elderly, the sick, deprived people, people with disabilities. In conferences with fascist undertones he required that hospitals should be closed indiscriminately, and people died in front of closed hospitals, he encouraged retirees to “naturally exit the system”, he slashed social assistance towards people with disabilities by naming them parasites of the society. He even tried to destroy the SMURD system (emergency medical transport) of the country which gave rise to the street movements in Romania earlier this year.

    6. Western countries were shocked by the deplorable state of the orphanages in Romania years ago. There is no word about the fact that under Mr Basescu the food supply for each child in such an orphanage had to mount to no more than 1.5 Euro/day. As there is no word about the corruption and vast amounts of money his cronies dwelled in, while even Transparency International noted an increase in the corruption index over the past years under President Basescu, his party and his so-called “independent justice”. Money stolen from taxes paid by a Romanian population they called “worms” and “inept slums” http://www.economist.com/blogs/easternapproaches/2012/01/protests-romania

    7. There is no mentioning regarding the fact that Basescu has pending penal accusations suspended during his mandate as a president and fears the reopening of his case. There is no mentioning that Mr Basescu’s daughter, Elena Basescu, was pushed into the European Parliament, by an electoral campaign financed out of public funds and that the artisan of this maneuver, a certain Mrs Ridzi, former minister, is one of the representatives of Mr Basescu’s own party and still active in the Parliament despite a long and stalling evaluation by the state attorney so independent of Mr Basescu’s wishes.

    The list of data disregarded, silently pushed by the side by a journalist who very well knows the cruel reality of a Romanian society insulted and plundered by Basescu and his cronies over the past years is very long. However, we put an end to our comments hoping a media trust of well recognized reputation for integrity will look into these amendments we make to articles published by one of its correspondents and decide to present unbiased information about Romania.

    We would like to quote Mr Basescu on one of his most recent “democratic” outings. On the question: even if the quorum is not met but a vast majority votes for your impeachment, do you find it moral to continue to act as a president? Mr Basescu answered yes: “Moral is what is legal”. We may remind you that in1933 Hitler imposed the Enabling act, a short amendment to the constitution, voted by the Reichstag under the SA siege, that allowed him to decide what is legal above and beyond the Weimar Constitution and definitely beyond any limits of ethics: immoral was thus allowed to become legal. Later on, Auschwitz became legal and constitutional, because “moral is what is legal”. Endorsing a president who thinks and acts this way, by molding the law to abide to his very doubtful moral principles, may be legal, but cannot be moral. By eluding any piece of information that clarifies the reasons why more than two thirds of the Romanian population speak against him may be from your perspective also legal, however we hope you will take the appropriate action in presenting balanced information so that your moral principles on integrity are upheld.

  44. Marius Bacau spune:

    @Varujan
    La multi ani maestre! Sa va dea Dumnezeu sanatate si sa va lumineze calea!

  45. tudor spune:

    @VV

    Astazi se desfasoara mitingul usl in Bucuresti, … la Romexpo.

    Ieri am “rasfoit” presa: in afara de … Adevarul, nici un cuvintel.
    N am auzit nici un lider usl chemind populatia sa participe.
    De altfel, locul pare special ales pentru o participare inchisa.

    De ce nu s a ales o piata publica?
    De ce nu este invitata populatia sa participe?

    Exact ca bancul cu tiganul:
    Un toman face pomana. Vecinul lui, tiganul, spera sa l cheme si pe el. Stind pe marginea santului privea cu tristete cum vin si pleaca oamenii, dar pe el tot nu l chema.
    Pe seara, cind a devenit evident ca toate sperantele au fost in van, s a consolat:
    “Nu vine ea toamna,
    nu moare ea mama,
    de nu fac o pomana …
    si nu chem pe nimeni!!!”

    Mda.

  46. lordul john spune:

    @VV

    La multi ani si bucurii de la cei dragi!

  47. Kronstadt an der Graft spune:

    Interesantă chestie cu Jurnalul Naţional şi cartea aferentă, Adevărata faţă a lui Traian Băsescu, sau cam aşa ceva. Mi-au atras atenţia mai multe persoane care o doreau neapărat. Nu-i! S-a volatilizat. Vorbiţi cu cei de la editura care a lansat cartea să facă rapid o ediţie fluviu, s-o cumpere cu tona cei ai lui Băsescu şi să mai rămână şi pentru ceilalţi. Cu ocazia îi mai scutură pe democraţi de sumele pe care le-u furat.

  48. tiberiu spune:

    @VV
    Cu o mica intarziere si din partea mea urari de multi ani cu sanatate si cat de curand sa reocupati o functie ministeriala economica in guvern spre propasirea tarii si cetatenilor