PP-DD: un periculos mod de întrebuinţare

Momentul în care USL îşi va definitiva listele pentru Parlament se apropie. Săptămâna viitoare, într-o amplă festivitate, această alianţă politică îşi va prezenta listele de candidaţi. Ca orice listă electorală, şi aceasta va stârni nemulţumiri. Iar cele mai mari vor veni din partea acelora care şi-au manifestat intenţia de a candida şi nu se regăsesc printre nominalizări. Unii dintre cei nemulţumiţi se vor resemna, aşteptând alegerile următoare. Alţii vor ameninţa cu dizidenţa, iar dintre aceştia vor fi şi câţiva care îşi vor pune în practică ameninţarea. Aceea de a candida cu orice preţ.

Sistemul electoral românesc face deosebit de dificilă sarcina independenţilor. Nici nu îmi aduc aminte să fi fost vreunul în Parlament, din 1990 încoace, cu excepţia discutabilă a lui Antonie Iorgovan, în 1990. Spun discutabilă căci Antonie Iorgovan a fost susţinut, atunci, în campania sa, de FSN, care avea nevoie de un jurist reputat şi independent care să fie ales preşedintele Comisiei Constituţionale.

Astăzi, un candidat independent are nevoie, pentru a accede în Parlament, de un procent de 50%plus unu în colegiul său. Lucru imposibil de realizat, în condiţiile polarizării politice, accentuate de referendumul din vară. Ceea ce le rămâne, aşadar, de făcut dizidenţilor este să caute un alt partid care să-i susţină.

Un astfel de partid, care-şi oferă, cu prisosinţă listele drept liman al frustrărilor este PPDD. A mai absorbit şi Forţa civică pe câte unii navigatori prin spaţiile interstelare ale politicii, dar capacitatea sa de absorbţie a fost redusă. Nu că n-ar fi primit mai mulţi, dar şansele unui loc eligibil sunt destul de reduse, dacă ne gândim că patria mamă, PDL, nu mai are locuri destule nici pentru membrii săi statornici, darămite pentru apatrizi cu certificat civic. PP-DD, în schimb, nu are, practic, structuri iar reprezentanţii săi din teritoriu stârnesc sentimente care oscilează între nedumerire şi ilaritate. PP-DD este un sălaş de apatrizi politici, cu aceeaşi sete neistovită a nisipului peste care torni apă.

Dar cei mai periculoşi transfugi nu sunt cei care pleacă supăraţi din USL, ci aceia care pleacă cu voie de la primărie. Fatalmente, USL nu are, într-un colegiu, decât un candidat. Partidele din USL sunt, ca în orice alianţă, mai multe. În multe situaţii, atât penelistul, cât şi pesedistul au năzuit la candidatură. Başca unele locuri unde penelistul sau pesedistul traseist a refăcut traseul în sens invers şi filialele s-au trezit cu parlamentarul pe cap, în postură de proaspăt candidat, iar cei care au rămas pe loc, rezistând cu osârdie guvernării pedeliste, se văd acum trimişi la vestiar. Şi atunci pretendentul păgubit (sau păgubos) candidează, totuşi, dar pe listele PP-DD, cu înţelegerea discretă că, după alegeri se va reîntoarce.

Cât de sinucigaşă este această manevră nici nu mai e nevoie să spun. Fiecare dedublare reduce şansele USL de a câştiga alegerile. Câte unii îmi spun: de ce să votez cu USL, dacă a pus candidat pe cutare? Eu răspund tuturor: nu votezi doar pentru un parlamentar, votezi mai ales pentru o majoritate parlamentară şi pentru un Guvern.  50% nu e un scor uşor de dobândit. Realitatea politică arată că USL nu are adversar în sfera politicii şi că va câştiga alegerile. Problema e cu ce scor. Şi în această privinţă singurul adversar al USL este USL însăşi. Dacă USL nu ia din prima 50%, degeaba fac filialele înţelegeri pe sub masă cu candidaţi-fantomă,  căci la masă vor sta alţii. De aceea, cred că, atât PNL cât şi PSD, trebuie să-şi promită unul altuia şi să declare public că nu vor primi în rândurile lor parlamentari de acest fel care pleacă acum pentru a candida la PP-DD, cu gândul şiret şi, adesea, reciproc, de a se reîntoarce după alegeri.

75 Responses to “PP-DD: un periculos mod de întrebuinţare”

  1. Eva spune:

    Dumneavoastra ii cereti lui “Agamita Dandanache” sa renunte la scrisorica, el, care de la patruz’opt incoace, cu toate partidele si cu toate guvernele? Curat-murdar Coane Varujenica!!!

  2. hermann spune:

    Nici nu stiu ce sa fac sa rad sau sa plang maestre!!!!!!! Cititi postarile mele si o sa … ca gandim extrem de greu, reactionam la fel de dezastruos si “actionam” cu o ignoranta cumplita! Pai, pai ce ziceam, vai ca imi vine sa urlu si ma urc pe pereti cand vad ce tolomaci suntem! Si Doamne avem atat potential, dar nu stiu cine satana ne-a blestemat sa ne tinem la distanta unul de celalalt sa nu putem lucra ca o echipa in interesul acestui popor!
    Maestre, orice ati zice ati vazut cate reactii au fost cand a venit vorba de Colegiul dvs., hm…, avem aceleasi metehne pe care le gasesc adesea la politicieni sa nu mai zicem la gafatorul sef – floricica noastra, care cred ca ei chiar cunosc tot si fac ceea ce trebuie, desi norodul are indoieli, dar mereu si mereu, mereu il ignoram. Stiti cum se spune – atunci cand doi iti spun ca esti beat, te mai indoiesti pentru ca poate seamana cu tine, dar cand iti spun mai multi macar, vorba conului Iancu “I-ati ragaz pentru reflectii”!
    Vai, vai, dar vai mintea romanului de pe urma…

  3. Eva spune:

    Si eu care credeam ca doar femeile sunt invidioase…

  4. Eva spune:

    Ca le cereti (din punctul lor egoist de vedere) imposibilul. Dar e bine ca precizati ca ajuta pe Base daca o fac pe cameleonii, poate-poate vreunul dintre ei mai are un firicel de constiinta.

  5. Pacala spune:

    @VV,
    Maestre, complet de acord cu dvs. Problema este ca principiile se enunta si nu se respecta, iar la capitolul comunicare USL sta execrabil. Daca nu i se spune lu votantu’ x de ce exista niste nene si tanti candidati in nu’s ce colegiu si care inainte erau la PDL, de ce sa voteze USL, ce poate face USL pentru ei, de ce dumnezeu sa se duca la vot? Asta se aplica mai ales in zona urbana.
    Uite, ma voi da exemplu pe mine care ma implic sa citesc mereu politici si analize, si tot nu mi-e clar ce ar putea face USL pentru mine. Ca nu zice nimeni. Eu, angajat de multinationala… Ce va face pentru fiscalitatea mea care cred ca este exagerata, ce face pentru a dezvolta romania, ce va face pentru copilul meu. Reiau ce am mai spus – cu tot respectul, fiscalitatea statului pentru salariati cu norma intreaga a ramas 50% cumulat salariat si angajator din netul meu in ultimii 20 de ani. Indiferent de guvernare. Preturile cresc in permanenta, indiferent de guvernanti… Adica puterea mea de cumparare se erodeaza constant in ultimii 20 de ani. Deci, cine imi spune si mie de ce trebuie sa merg la vot si sa mai si votez USL?

  6. Marius Bacau spune:

    @Varujan
    Aveti perfecta dreptate maestre. Daca USL va sti sa comunice bine,nu cred ca vor fi probleme. In campanie va trebui sa explicam ce e cu traseistii. O alta problema este desemnarea drept candidat a unei persoane controversate si antipatizate in acel colegiu. E situatia de care va vorbeam intr-o postare anterioara. Aici va fi mai greu de explicat de ce USL l-a desemnat tocmai pe acel personaj care imprastie in jurul sau antipatie doar prin simpla prezenta fara a deschide gura. Acel personaj e tipul de parvenit plin de el care face eforturi zadarnice de a poza intr-o persoana onorabila. Dar,pina la urma asta e situatia.
    In Bacau,lucrurile stau cu totul altfel. In colegiul nr.1 Senat a fost desemnat candidat al USL domnul Dragos Luchian-viceprimarul municipiului Bacau, un om de calitate,cu imagine excelenta,cu experienta in administratie. Pe scurt,un tip extraordinar care mai e si prietenul meu pe deasupra.Sunt onorat sa-l insotesc in campania electorala si sunt convins ca va castiga sigur. Stavarache stie ce face maestre. E un lider de necontestat,care a crescut considerabil si care are tot ce-i trebuie. Sunt extrem de onorat ca fac parte din filiala teritoriala Bacau a PNL condusa de el. Il cunosc bine,mi-a fost sef.
    Maestre,de ce nu poate fi si Sapunaru la fel? Pacat de Vrancea,e un judet cu potential,dar vocea PNL e pitigaiata si nu prea se aude.

    • @ Marius Bacau

      La Bacau Stavarache are o forta de munca si o capacitate de comunicare foarte bune. Sapunaru este pus in dificultate de masinaria lui Oprisan, pusa la punct inca din anii 90.

  7. Marius Bacau spune:

    @Varujan
    Aveti dreptate. Dar e si diferenta de clasa dintre cei doi. Maestre,va rugasem anterior sa va implicati putin daca e posibil in desemnarea viceprimarului la Adjud,Vrancea. Negocierile dintre Oprisan si Sapunaru treneaza si nu e bine in perspectiva alegerilor,cu atat mai mult cu cat cei doi candidati pentru Senat sunt de la PSD. Exista posibilitatea ca membrii PNL sa nu se implice in campania electorala datorita faptului ca nu au viceprimarul lor. USL are majoritate simpla in CL ,respectiv 9 consilieri din 17. 6 sunt PSD,3 sunt PNL. I s-a promis PNL postul de viceprimar,dar ulterior lucrurile au luat o alta turnura.

  8. Emil Mihai spune:

    L-am votat pe Crin in doua Congrese , am inghitit si gogoasa cu USL,
    cu paritate pe liste ,cu criterii de performanta etc; acum avem o
    structura in spatele careia in afara de “Jos Basescu” nu exista nici un punct si unde se ascund toti traseistii , unde nu conteaza hotaririle
    organizatiilor , conteaza doar ce vrea Crin si Ponta ! Nu este in regula , pentru ca este pentru prima oara in 22 de ani cind votul meu nu conteaza! Trebuie revenit urgent la votul proportional , pe liste , la locale trebuie revenit la alegerile in doua tururi iar la Presedinti de consilii judetene daca nu desfintam aceste structuri , trebuie revenit la alegerile indirecte (consilierii sa aleaga Presedintele , pentru a inlatura Baroniada care a ocupat Romania).
    Sunt pesimist si cred ca chiar daca USL va face peste 51% , zecile de traseisti vor inclina balanta si vor vota Guvernul lui Basescu! Si referitor la articolul dumneavoastra am si un exemplu concret in care un membru marcant PNL aflat in conducerea judeteana a trecut la PC pentru a candida pe locul
    cuvenit PNL , din partea PC ( PC care nu are si nu a avut un
    consilier in judetul asta , dar care are acum prefectul si va avea si
    un deputat) . Este normal? “E bine ,domnule Crin”? Pai nu e bine!

  9. Bibliotecaru spune:

    @ VarujanVosganian

    Vă amintiţi când spuneam, iarna trecută, că lumea în Piaţa Universităţii a ieşit în stradă, nu numai împotriva lui Boc şi Băsescu, ci împotriva unei politici care nu mai reuşeşte să convingă pe nimeni că execută voinţa poporului?

    PP-DD nu face altceva decât să promită poporului că va conduce politica României. Acel “program” de 100 de puncte sunt culese de pe telefon, Dan Diaconescu promite poporului român ca va prelua controlul economiei naţionale, PP-DD transmite mesajul “noi nu v-am înşelat”. PP-DD nu este partidul mai bun, este “politica altfel”. Sigur, totul este un slogan, totul este un fond de ten peste faţa pătată.

    Mai ţineţi minte că vă spuneam că dacă USL nu va putea să convingă electoratul în această perioadă de probă până la alegeri… cetăţenii nu vor mai rămâne cu nimeni, ceea ce este mai grav decât a alege PDL. Iată, PP-DD a cules electoratul lui nimeni şi, deşi pare un electorat luat mai mult de la PDL, el practic ar fi trebuit să se ducă la USL. Dacă USL ar fi preluat guvernarea şi ar fi promovat un altfel de politic, respectiv politica democratică (poporul stabileşte voinţa politică în Parlament şi Guvernul execută o formă a Guvernării care mulţumeşte o cât mai mare parte din cetăţeni), lucrurile ar fi stat sensibil diferit. Din păcate guvernarea astăzi este la fel ca şi ieri, cetăţenii habar nu au ce vor face guvernanţii, rolul cetăţenilor este luat de FMI, căci guvernul la FMI caută aprobarea unei guvernări şi nu la cetăţeni.

  10. Marius Bacau spune:

    @Emil Mihai
    Aveti dreptate in totalitate. Iata un bun exemplu in acest sens.
    http://www.pesurse.ro/#/2012/10/10/afaceri-cu-elena-udrea-sov-si-monica-ridzi-acum-ca/

  11. Iulia spune:

    @ Corina: Domnul Crin Antonescu nu va ajunge niciodata la mana nimanui, in oricare sens s-ar invarti roata de care vorbesti tu. Verticalitatea lui, responsabilitatea cu care se retrage ori de cate ori compromisul depaseste limitele, demonstrand franchete, iesind cu fruntea sus pe usa din fata, pe care a si intrat, nu lasa loc nici unui fel de interpretare a actiunilor si demersurilor Domniei Sale. Ca a devenit radical, noles volens, e ceva extraordinar. Nici nu poti lupta cu raul, cu coruptia, cu nedreptatea daca nu tinzi, macar, catre eradicarea lor.
    @ V.V.: Sunteti o minte limpede si clarvazatoare. Sunt convinsa , sau mai bine zis mi-ar place sa cred ca in PNL aveti o influenta covarsitoare, pentru ca sfaturile Domniei Voastre ar prinde bine intregei USL.

  12. Mihail spune:

    V-am urmarit aseara la televizor, prestatia nu a fost grozava, asa cum nici temele nu erau de calitate. Pacat.

    Acum, iata o zicere interesanta, sursa http://www.dc news.ro :

    Ponta îi replica lui Macovei. Kovesi şi Morar nu scapă de anchetă

    Premierul Victor Ponta a ţinut să-i dea replica Monicăi Macovei care susţinea că o chemare la Parchet a lui Kovesi şi Morar reprezintă o încercare de acaparare a Justiţiei. Ponta susţine că separaţia puterilor în stat trebuie să funcţioneze în ambele sensuri şi, aşa cum parlamentarii dau cu subsemnatul la DNA şi procurorii ar trebui să facă la fel când este cazul.

    “Nu mi-am schimbat părerea asupra faptului că într-o ţară democratică oamenii nu sunt anchetaţi pentru că au votat. Noi nu suntem o asemenea ţară, asta este viaţa. Nu vin şefii DNA şi ai Parchetului General la parlament, nu vin. Eu am studiat foarte bine la şcoală cum este cu separaţia puterilor în stat, acum văd că sunt alţi teoreticieni care iubesc separaţia puterilor numai în anumite situaţii, în alte situaţii nu”, a spus Ponta.

    „Au ţipat toţi încălcarea separaţiei puterilor în stat, nu-i nici o încălcare aşa se întâmplă în toate ţările europene. Când am vorbit de CSM, CSM este numit de Senat. Haideţi să fim un pic serioşi când vorbim despre lucrurile astea. Când le încalcă ei este în interesul ţării, dacă este invers este încălcarea puterilor în stat. NU pot fi lăsate nesancţionate într-un stat de drept abuzuri ale instituţiilor împotriva oamenilor şi că trebuie să găsim în viitor prevederi constituţionale şi legale pentru ca cetăţenii să fie apăraţi de abuzurile unor instituţii”, a afirmat premierul.

    Ponta a adăugat că aşteaptă să fie chemat la Parchet după autodenunţul pe care l-a depus.

    Întreg scandalul a pornit după ce Toni Greblă, preşedintele Comisiei Juridice din Senat a spus că Morar şi Kovesi vor fi chemaţi la Parlament pentru a explica ancheta de la referendum.

    Monica Macovei a intervenit dur şi a spus că aceasta este o încercare de intimidare din partea USL, care doreşte să acapareze Justiţia.

  13. Marius Bacau spune:

    @Varujan
    Asa e maestre,e diferenta de calibru intre ei. Si de anvergura. Dupa alegeri poate revitalizati putin si PNL Vrancea.Oprisan nu trebuie sa defileze si mai ales trebuie sa stie ca nu tot ce viseaza se indeplineste intocmai. Acum se comporta asa pentru ca nu are pe cineva de calibrul lui care sa i se opuna.Sa stiti ca Vrancea nu e rosie din dragoste pentru Oprisan.Vrancea e rosie datorita lipsei unei alternative la Oprisan.E nevoie de cineva care sa coaguleze tot liberalismul din Vrancea si sa arate vrancenilor ca se poate si altfel. Acest cineva cu siguranta nu este Nini Sapunaru.
    In problema viceprimarului din Adjud poate se rezolva la centru ca in teritoriu nu sunt sanse.In ideea asta v-am prezentat situatia si v-am cerul sprijinul.

  14. Corina spune:

    @VV
    Chiar radeam in week-end de fenomenul candidaturilor pe listele PP-DD si una dintre doamnele de fata spunea “Cum sa candidez de la astia?? Pai in orasul ala ma cunoaste lumea! Il fac pe tata de ras!!!”. Se pare insa ca pentru altii culoarea mandatului nu are miros :).

    Liderii partidelor nu simt uneori pana unde se poate merge cu compromisul si cat rezista structurile la nervi. Eu nu candidez si nu-mi trebuie job la stat, dar tot ma apuca nervii cand un amic venit recent la noi cu surle si trambite e motz pe liste, iar eu care am pus umarul in opozitie tot neica-nimeni sunt. Colac peste pupaza nu-mi place nici catindatul cu care s-a pricopsit colegiul unde votez. Zic sa pun de o excursie pe 9 dec sa am motiv sa nu votez.

    In alta ordine de idei, imi pare tare rau ca Adriana Saftoiu nu mai candideaza. Nu o cunosc personal, dar e o figura interesanta in politica. Si asta in timp ce sotul ei mai putin reusit e tare popular.

  15. Marius Bacau spune:

    @Corina
    Elvis mi se pare intruchiparea inutilitatii. Adriana e altceva,e chiar interesanta. Dar a calcat pe bec si a iesit din gratiile lui Crin. Sub masca bonoma pe care o afiseaza,Crin este extrem de radical. Adriana e out!

  16. Bibliotecaru spune:

    @ VarujanVosganian

    Domnule Vosganian,
    Nu e clar dacă-şi va păstra PP-DD procentele până la alegeri, dar creşterea spectaculoasă este certă.

  17. Corina spune:

    @Marius Bacau

    In politica trebuie sa te gandesti si ca se mai intoarce roata. Cum ar fi sa ajunga Adriana Saftoiu presedinte PNL si sa-l terorizeze pe Crin cu familia si amicii? Asta e o tema de meditatie pt …radicali.

  18. Marius Bacau spune:

    @Corina
    Corect. In PNL cine are o alta parere decat Crin,este tras pe dreapta. Totul se face cum doreste el. Asta nu e bine.

  19. adam mares spune:

    @corina
    Mie-mi place de Adriana Saftoiu, este o femeie inteligenta si distinsa. Si, poate, mult prea idealista pt politica (v. demisia ei din iarna). Oricum, are multe clase peste asa-zisele “gratii liberale“. Si de cultura, si de gratie.

  20. Corneliu spune:

    Nu neaparat legat de PP-DD, ci de toata clasa noastra politica, am facut urmatoarea postare:

    MIERCURI, 10 OCTOMBRIE 2012

    Ganduri despre recunostinta
    Din Dex online am selectat doar una din definitii:
    RECUNOŞTÍNŢĂ s.f. Aducere aminte cu dragoste, cu devotament a unei binefaceri primite; gratitudine. [< recunoaşte, după it.riconoscenza, fr. reconnaissance].

    Am ales acest subiect deoarece gandurile pe care le-am avut ieri au fost legate de un film de exceptie, pentru mine, aparut in 1967, To Sir, with Love.
    Daca nu l-ati vazut redau, pe scurt, va redau cateva referinte gasite pe net:

    "Mark Thacheray este profesor de istorie. El preda la scoala patronata de Horace.Are o clasa de adolescenti rasfatati, duri, copii de parinti neglijenti si plini de ura pe semeni. Wilsie este sef de banda , care se bate cu altii. El este frate cu Arch. In aceeasi clasa este si ELvis al carui mama este alcoolica. Rebecca este prostituata. Nici colegii lor, La Verne, Lynn si ceilalti nu stau pe roze cu viata lor. La inceput copiii sunt brutali, se bat in clasa, arunca diferite obiecte si galagia este in toi. Profesorul ce tocmai se pensionase la o alta scoala, Mark , reuseste sa patrunda in sufletul lor, sa-i indrume si sa le calauzeasca pasii adolescentei , sa-i faca sa-si regaseasca inocenta tineretii , trecand prin diferite etape si momente critice…" (http://www.cinemarx.ro/filme/To-Sir-with-Love-Domnului-profesor-cu-dragoste-9812.html, care acorda filmului nota 7.6/10).

    "Poitier, ca profesor aterizat în cea mai cruntă şcoală de cartier, reuşeşte cu şarmul şi talentul său actoricesc să convingă în acest rasial free-cinema flower-power. Pe tema aceasta s-au făcut nenumărate variante până în prezent, dar etalonul rămâne, totuşi, filmul de faţă.

    "Filmul aspiră la un realism social justificat de frecventele aluzii la prejudecăţile rasiale, la familiile destrămate, la clasele cu echipament şcolar insuficient şi aşa mai departe. Dar soluţiile pe care le oferă suferă de un optimism facil asemănător celor mai utopice cântece folk. Toţi elevii au inimi de aur, toţi aspiră să se autoperfecţioneze, toţi vor ca dl. profesor să-i aprobe."-MonthlyFilmBulletin-1967" (http://www.port.ro/domnului_profesor,_cu_dragoste_to_sir,_with_love/pls/fi/films.film_page?i_film_id=35081, care acorda nota 9.3/10).

    Fara sa fac analogie cu blogul dlui Dancu, care abordeaza acelasi titlu de film, dar in cu totul alt context, am sa incerc sa explic de ce aceste ganduri.

    Reflectand la starea natiunii, pe care dl Ponta ar fi trebuit sa o prezinte Parlamentului – dupa afirmatiile recente ale lui C. Preda – si la interviul acordat de dl Tariceanu si prezentat la emisiunea "Ora Regelui", am fost uimit ca cei amintiti, la fel ca toti politicienii (era sa scriu politrucii si cred ca nu greseam) au, fara discriminare, un singur gand: bunastarea si prosperitatea poporului. Uimirea este cu atat mai mare cu cat, fata de afirmatiile facute "pe sticla", in fata microfonului, realitea recenta ne-a demonstrat totalul contrariu, poporul fiind ultimul la care se gandesc TOTI alesii si numitii constitutional.

    In context cu aceasta cruda realitate, m-am gandit cat de bine semanam noi, poporul, cu o clasa de liceu. Suntem un grup mai mult decat dificil, diferiti in tot ceea ce inseamna unicatul uman, dar uniti de conjuncturi si interese care, vrem sau nu, ne amintesc de clasa profesorului Mark. In clasa noastra sunt tocilari dar si "baieti destepti", recalcitranti dar si "executanti exemplari", prostituate de toate felurile, bisnitari si "oameni de bine", tot spectrul scolar pe care-l gasim si astazi in orice clasa liceala, indiferent de conditia si "rafinamentul" acestei institutii. Si, asemenea clasei respectivului profesor, ne "dam in petec" atunci cand lumea se asteapta mai putin.

    Din nefericire, liceul nostru – oricat de elevat ar fi el – are un mare handicap.
    Ca si elevii, profesorii sunt un grup TOTAL ETEROGEN care, parca, a fost prins cu arcanul si pus sa educe "adunatura" nedorita si imposibila.

    Astfel, profesorii de stiinte legislative sunt depasiti de situatia concretului cotidian si, in loc sa se gandeasca la lectii, se gandesc numai la "aranjamente proprii" votandu-si, la unison, toate beneficiile pe care, ei insisi, si le aroga.

    Profesorii de economie si management, incercand sa aplice toate experientele gasite si vazute in alte scoli, dau rateuri dupa rateuri, nereusind sa predea adevaratele baze ale economiei reale ci, atat in teorie dar mai ales in practica, sa demonstreze ca scopul principal pentru ei este desavarsirea in "mismasuri" si masinatiuni cu comisioane cat mai grase pentru buzunarul propriu, elevii "furand" meseria pe marele teren al coruptiei si evaziunii generalizate.

    Profesorii de drept, incurcati in paienjenisul de acte normative care se schimba dupa vointa celui care comanda "ciocu' mic, ca acum suntem noi la putere", nu gasesc nici ei "luminita de la capatul tunelului", incurcand elevii cu notiuni seci si mai mult decat abstracte dar, in subsidiar, punandu-si cu claritate parerea atunci cand interesele lor sunt in joc.

    Profesorii de spiritualitate exista, dar lipsesc cu desavarsite in clasa noastra demonstrand, fara tagada, ca exista o totala separatie intre spiritualitate si stat, atunci cand sunt in discutie problemele elevilor. Cand se pune problema supravietuirii lor materiale, sunt mai mult decat legati de regulile si legile care le apara drepturile.

    Celelalte categorii de profesori sunt si ele mai mult sau mai putin implicate in educarea "recalcitrantilor", in functie de interese patrimoniale si personale si, nu in ultimul rand, de relatiile internationale cu care se lauda, mai ceva decat insusi Baronul Munchausen.

    In fine, DIRIGINTELE clasei uneori aclamat, alteori contestat, este intr-un continuu balet "pedagogic". Cocotat intr-o functie care-i cere, imperativ, sa coordoneze si sa medieze, se substituie de cele mai multe ori tuturor profesorilor si, datorita legaturilor personale si oculte pe care le are cu Inspectoratul Central sapa, manipuleaza si dezbina pentru a nu-si pierde pozitia. Si in loc sa se intereseze de soarta elevilor sai se intereseaza de orice altceva poate sa-i ostoiasca poftele.

    Gandindu-ma la tot acest tablou al Cancelariei noastre nationale mi-a aparut in minte idea legata, tocmai, de finalul filmului amintit si intrebarea care-i urmeaza.

    Dupa lungi si solicitante ore si momente educative, dupa controverse, dispute si chiar conflicte, Mark reuseste sa redea elevilor sai adevaratul caracter al unui licean cu aspiratii, dorinte si idealuri normale. In final, la banchetul de sfarsit de an, Mark este raspatit cu o extraordinara surpriza care, de fapt, da si titlul filmului: melodia si inegalabilul moment al despartirii ii este dedicat direct, Domnului Profesor, cu dragoste !

    Cui i se poate adresa, in Romania, aceasta gratitudine, aceasta aducere aminte, cu dragoste ?

    Din pacate, consider eu, Cancelaria noastra nu are o asemenea personalitate.

    Exista o Personalitate, si nu ma refer la Divinitate, care ar putea sa primeasca aceasta recunostinta nationala. Din pacate, momentan, Ea nu face parte, inca, din cancelaria in discutia.

    Dar nu este prea tarziu sa faca !

    Va cer scuze pentru timpul solicitat spre lecturare.

  21. adam mares spune:

    @marius bacau
    Crin este prea oximoronic: calitati incontestabile, defecte pe masura.
    Plus ca ii lipseste o gandire vizionara privind PNL.

  22. livia spune:

    Imi place sa cred, dle Vosganian, ca unele dintre ideile vehiculate aici, si pe care le considerati demne de a fi luate in seama, le discutati in USL. Asa este?
    Eu va propun sa limitati numarul de manadate ale senatorilor si deputatilor la 2. Sunt unii in Parlament din 1990, si nu s-au remarcat prin nimic, decat prin umflarea conturilor.
    Daca sunt buni profesionisti, vor putea trai foarte bine din meseria pentru care s-au pregatit.
    In general orice functie de conducere, ar trebui limitata la un numar de 2 mandate.

    • @ livia

      Indeobste, comentariile de pe acest blog sunt preluate de Cotidianul, de blogul pesurse.ro, de portalul Machiavelli, astfel incat comentariile noastre intrain dezbaterea publica, deci si politica.

  23. Marius Bacau spune:

    @adam mares
    Exact asta i se reproseaza lui Crin.Lipsa unei viziuni pentru PNL. Speram sa fie bine. Indiferent ce se va intampla raman liberal si raman alaturi de PNL. Dumnezeu sa ma ierte daca nu cred asa de mult pe cat ar trebui in USL,dar cand ai de-a face cu PSD trebuie sa-ti pazesti spatele in orice moment. Te-ai aplecat,esti gata.

  24. Mihail spune:

    @livia,

    Ma tem ca te inseli, pe cei din usele nimic nu-i “indoaie”. Ei-si vad de foaia lor de parcurs, deja au castigat alegerile.
    In plus, incep sa cred ca Barosanul tare avea dreptate. Atunci cand nu doresti sa raspunzi la niste intrebari, poate incomode, nu raspunzi.
    Ele nici nu exista.

  25. Marius Bacau spune:

    @Mihail
    Ponta deja crede ca a castigat alegerile si ca totul e doar un galop de sanatate. Eu as fi mai moderat in afirmatii de genul asta. El se viseaza deja premier pana in 2016. Poate va fi,poate nu va fi. Greu de spus de pe acum. Rezultatele guvernarii vor decide soarta alegerilor. Or,pina acum …..cam subtire…. .Lipsa de fermitate,ezitari,balbaieli si doar cateva reusite. A se vedea reactia lui Mazare la adresa lui Ponta.

  26. Marius Bacau spune:

    @all
    Cei pe care ii cunosc si cu care am discutat sunt usor dezamagiti de prestatia USL de pina acum. E nevoie de actiune ferma in acest moment pentru a convinge.

  27. ELENA spune:

    @Corina
    Da, femeile, in general, sunt/em invidioase. Da’ ne trece repede. In schimb, cu totul alta este situatia cu barbatii! Am avut “bafta” de a lucra toata viata in colective in care barbatii erau in procent de peste 80% si spun cu toata convingerea ca ne depasesc la capitolul invidie. Sau, ca sa “lucrez cu materialul clientului”, ia citeste ce zice adam mares mai sus!

    @all
    La fel ca multi dintre cei care postati aici, sunt liberal din convingere. Despre PNL se zice (si eu cred ca nu degeaba) ca e partidul elitelor. Uneori trebuie sa mai facem si compromisuri, ca asa-i in viata (ma rog, accept cu greu faptul ca il vad pe fiul lui Silviu Prigoana la noi, dar asta e). Important pentru noi ACUM este sa stim a dimensiona aceste compromisuri astfel incat sa nu fie cazul sa platim cu mult prea scump pentru ele mai tarziu.
    Va incepe o perioada electorala (de parca n-ar fi inceput, in fapt, deja!), poate cea mai urata de pana acum. Ma gandesc cu groaza la ce vom asista pana la alegeri.
    Nu stiu daca ne avantajeaza foarte mult ca suntem la guvernare. Toata lumea vrea “de toate”, dar cum sa realizezi masurile ce ti le-ai propus (ma refer la Programul de guvernare 2012 de pe site-ul Guvernului) pe un buget facut de altii si secatuit la maximum in prima parte a anului? Ce minuni poti face la rectificari?
    Maestrul V.V. zicea bine acum ceva vreme in urma ca e nevoie de prudenta sau ponderare (nu mai retin exact forma, dar sigur acesta era fondul). Credeti ca intr-o perioada precum cea care va urma vom putea avea, in totalitate, simtul masurii?
    Cand aud de PP-DD imi vine sa rad. Sau sa plang? Cred ca, daca ei vor creste in sondaje, suntem cu totii un popor … de plans. Si avem ceea ce meritam! Nici nu stiu daca sa ma revolt sau sa accept, pur si simplu, situatia.

  28. adam mares spune:

    @ELENA
    Tu crezi ca eu sunt invidios? Doamne, sfinte… Sunt un observator lucid si critic al realitatii, atata tot. Daca ai stii care este cel mai mare vis al meu, nu m-ai mai suspecta de nicio farama de invidie…

  29. adam mares spune:

    erata: ai sti
    Sunt cu mintile aiurea, si mai vii si domnia ta sa ma suspectezi de invidie…

  30. florin spune:

    …adica eu trebuie sa inteleg faptul k Dan Cristian Popescu cel fugit de la PNL sector 2, si care a vopsit in mov PP DD-ist peretele sediului de pe Carol, este si va ramana un adevarat PNL-ist ce e va intoarce apoi in sanul familiei..!?!…nu sunt un expert declarat intr-ale politicii dar nici novice.!!..traseist esti si asa vei ramane chiar daca familia-ti acorda circumstante.!.pe de alta parte nu cred nici in doctrine… asta-i literatura.!.eu cred in oameni, cei k vosganian, tariceanu..etc;..dar ei sunt putini in comparatie cu cei formati pe vremea odiosului, adica omul de tip nou, care se muleaza dupa cum e interesul, vinde si pe masa si pe tasu, cel fara de onoare si ateu,.; ei sunt peste tot, in pdl, in pntcd, in ac sau oricum s-o mai numi ea;..de acei oameni ma tem, ei sunt multi si au puterea sa creada ca vor aduna mai mult de 50 % si se vor intoarce la guvernare dupa 9 decembrie..;

  31. Corina spune:

    @elena
    Nimic din ce am scris nu e despre invidie. Din cazul cu amicul venit la PNL din PDL inteleg doar ca PNL nu are in acest moment niste criterii de evaluare si vreo bruma de politica de cadre. Mai au si elitele slabiciunile lor. Altfel nu candidez la nimic in primul rand pentru ca nu m-a interesat subiectul.

    @adam mares
    Eu cred ca as vrea sa fiu inginer horticultor si sa am o livada de visini.

  32. Corina spune:

    @VV
    “…in politica mai trebuie, uneori, sa mai lasi si de la tine” se refera la Adriana Saftoiu sau la Crin :)? Pana la urma imi place mai mult o doamna dintr-o bucata , decat un domn degraba varsatoriu de sange.

  33. [...] fara comentarii   Varujan Vosganian, vicepreşedintele PNL, susţine pe blogul personal că nemulţumiţii din USL care nu se vor regăsi pe liste vor părăsi USL pentru a candida pe [...]

  34. adrian spune:

    Domnule Senator, nu obosesc sa va comunic ca eu, gandacul elector, desi inteleg indemnul la lupta pentru interesul mai mare, nu sunt dispus sa votez ORICE majoritate si ORICE guvern. Sa faca bine USL sa produca o majoritate DECENTA si un guvern ONEST. Un traseist multiplu nu poate fi nici una nici alta asa ca oamenii nu au nicio vina ca scad sansele USL de a lua 50 % pe te miri unde.
    E un fel de a spune ca nu PPDD mi se pare mie periculos in sine ci ca USL face lucruri care-i dau apa la moara. Nu stapanesc suficient de bine datele istorice dar chiar si asa, din cate totusi cunosc, Hitler ar fi ramas pana la urma “decat” un acuarelist ratat daca “partidele democratice” din anii ’20 ale Germaniei ar fi avut capacitatea sa faca ce trebuie si sa transmita increderea de care era nevoie atunci. “Parerea mea ca” trebuie analizat si asa (in ghilimele am pus si eu ce am auzit din gura doamnei ministru Andronescu …).

  35. Mihai Andrei spune:

    @ Corina
    opţiunea ta horticolă e şi cehoviană, ca să pricepem şi eventuale mesaje subliminale ?

  36. Mihai Andrei spune:

    @ Varujan Vosganian
    Și eu cred că Dan Popescu se gândește că, într-o bună zi se va reîntoarce în PNL. Și nici nu cred că ar fi cel mai rău lucru care s-ar putea întâmpla PNL. Anumite deficiențe în aplicarea limbilor catifelate nu reprezintă, neapărat, cel mai mare cusur politic.

  37. Corina spune:

    @mihai andrei
    Livada are legatura cu niste plantatii experimentale din statiunea de la Dabuleni. Subliminal probabil ca o fi ceva nostalgie a copilariei.

  38. Bibliotecaru spune:

    @ VarujanVosganian

    Cu siguranţă că PP-DD cunoaşte bula de săpun pe care a avut-o, la un moment dat, şi România Mare… Ceea ce spuneam eu era altceva, aceste câteva luni de guvernare ar fi putut să aducă nişte electori stabili USL, pe baza unor proiecte clare, fiabile, şi extrem de riguros planificate… respectiv nişte electori interesaţi de politică, de economie, de sociologie… dar prea nemulţumiţi de activitatea ARD-USL. Iată că o bună parte din aceştia i-a luat Dan Diaconescu. Chestiunea este că atunci când vor pleca de acolo nu vor veni la USL, ci vor fi dintre absenteişti. Absenteismul nu lucrează pentru USL, acest “amănunt” se vede cu ochiul liber. Absenteismul lucrează pentru cei care ştiu manipula voturile şi nu pot fi prinşi de procurorii care aleargă de colo-colo cu Biblia în mână… adică nu USL. Ghici ghicitoarea mea cine 50% nu va lua?

  39. Eva spune:

    @Corina
    Doamna Adriana Saftoiu s-a descalificat singura. A fost consilierul lui Traian Basescu pentru ca asa i-a fost voia, domnul Traian Basescu i-a indeplinit “tot ce i-a dorit sufletelul”, prin urmare daca domnul Crin Antonescu nu tine cont de ceea ce doreste sufletelul dumneaei, mie imi arata ca este mai greu de pacalit. (http://ro.wikipedia.org/wiki/Adriana_S%C4%83ftoiu)
    Datorita lungii colaborari a Adrianei Saftoiu cu Traian Basescu (secretar de stat cand TB era ministrul transporturilor si consilier prezidential), eu personal il felicit pe Crin Antonescu ca nu are incredere in dansa.

  40. adam mares spune:

    @eva
    Adriana Saftoiu este un profesionist, nu cred ca a ocupat posturile respective pe alte criterii (spre deosebire de fostul sot, care este acum sef la TVR, si nu pt ca asa a vrut sufletelul Adrianei, ci pus de USL). Multi oameni l-au sustinut si au lucrat cu TB in primul lui mandat. Nu cred ca trebuie stigmatizati pt asta. Personal, eu nu pricep cum de A.S. a rezistat atata timp langa mitocan. Altfel, poate ca neincrederea in ea e justificata, poate ca nu (alte motive fiind la baza refuzului de a-i da o noua candidatura).
    Insa PNL a avut multi alti cai troieni, pe care i-a acceptat fara probleme, de la Melescanu la Predoiu si MRU. Si, dupa umila mea parere, are inca multi cai troieni. Pe unii ii si creste.

  41. adrian spune:

    Atunci va zic si eu cum am vazut ca e modelul de negociere iudeo-crestin. Daca printre aia 500 gasim 400 de drepti ii alegem. Si dv acum ar trebui sa intrebati: “Dar daca punem noi numai 350 de drepti intre aia 50, ii alegeti?” Iar noi o sa spunem: “Fie … daca vor fi si numai 350 de drepti intre ei, atunci ii vom alege” :) …. si asa mai departe … pana ramanem cu Crin ca singurul drept, pentru care trebuie sa votam tot USL. Glumesc ca Toma Necredinciosul, evident.

    Ma tem insa ca s-ar putea prea sa fie prea multi cei strecurati printre aia 500 si care n-ar merita sa fie propusi, daramite alesi. Si vreau sa insist spunand ca nu neaparat asta este problema, ca vor fi unii ce nu sunt simpatici sau credibili.
    Problema este ca daca unii din astia ajung sa fie propulsati in campanie pe cand vor exista cel putin 1000 (daca ne imaginam ca macar 1000 au supravietuit din cei 15.000 de specialisti de care inca nu ne-am mai lovit nici azi, dupa 15 ani de cand ni s-au fluturat pe sub stampila de vot a CDR) care sa ramana pe margine desi ar fi mai merituosi, atunci inseamna ca e ceva in neregula cu sistemul de promovare, care la randul sau sugereaza niste motivatii oculte care in final arunca o mare umbra de indoiala asupra onestitatii intregului demers si a grupului intreg. Ca d’aia se zice in popor: “spune-mi cu cine te insotesti ca sa-ti spun cine esti!”
    Sper ca aia de care spuneti sa fie cazuri izolate si, mai ales, sa nu se regaseasca in colegiul meu. In colegiul meu s-ar putea sa ma gasesc in postura ca un domn senator Mutu, ales pe socoteala PDL, aflat acum in barca PSD, sa fie in raza de actiunii a stampilei mele de vot. Cred ca va e limpede ca-l voi rata chiar daca acum mi-ati spune ca e simpatic! Traseist, punct.

  42. baixinho spune:

    “Datorita lungii colaborari a Adrianei Saftoiu cu Traian Basescu (secretar de stat cand TB era ministrul transporturilor si consilier prezidential), eu personal il felicit pe Crin Antonescu ca nu are incredere in dansa.” Care Crin Antonescu? Ăla care în primul tur al prezidenţialelor din 2009 îi spunea lui Geoană să iasă de sub fusta soţiei, iar în al doilea tur a făcut alianţă cu “Mihaela, dragostea mea”? La acel Crin faceţi referire?

  43. adrian spune:

    Multumesc ca imi impartasiti macar partial retinerile. Si sper ca nu va par un Gica_Contra excesiv.
    Eu zic mereu ca e mai buna o critica prieteneasca decat o lauda dusmanoasa.
    Nu stiu daca si Crin Antonescu e sincer adeptul unei astfel de pozitii atunci cand spune ca in mandatul lui nu exclude din PNL pe nimeni din cauza pozitiilor contra. Chit ca ii trece pe linie moarta …
    Si mai doream sa spun ca a umple 500 de pozitii de candidati cu oameni de exceptie nu poate fi atat de greu intr-o tara cu milioane de cetateni cu drept de vot. Sunt sigur ca e o competitie cu foarte multi “potentiabili” (adica cei potentiali a ajunge parlamentari ai opozitiei fata de Basescu, deci “puscariabili” :) ) si nu trebuie decat un sistem de selectie transparent si cu criterii aplicate la sange.
    Ce vreau sa exprim este ca mi se pare ca trebuie sa le fie mult mai greu celor din Lichtenstein sa adune 11 oameni pentru o nationala de fotbal decat a gasi cei 500 de oameni potriviti la locul potrivit in Romania …

  44. epolitikon spune:

    @VV
    In concluzie nu era mai bine cand se vota pe liste lungi, pe care isi mai faceau loc si oameni de valoare, decat in prezent cand se voteaza pe liste scurte, pline de indivizi dubiosi?

  45. adrian spune:

    Domnule Senator, eu am plecat din PNL la nici o luna de la inscriere, in 1990. Motivul? “Tinerii” de atunci au fost exclusi fara avertisment fara dezbatere, mai rau ca la uTC unde intai aveeai un perdaf, un vot de blam ceva – ma refer la Tariceanu, Chiliman, Boroianu et co. Am considerat atunci, cum consider si acum, ca e mai importanta “democratia liberala” decat “partida liberala”. Sper ca dl. Orban sta inca in PNL pentru ca are drag de ideile liberale si nu de partidul in sine care este o adunare variabila de oameni, mai mult sau mai putin trecatori.
    E ca si cum am spune ca stam in Romania pentru ca avem drag de tarisoara. Da, avem, dar Romania inseamna de fapt familia, prietenii, cultura in care am crescut … Daca Romania devine insa o mega Strehaia, o mocirla cu zi nationala serbata la Costesti si cu sediul central in Palatul de Arama … ma tem ca lucrurile se schimba fundamental. Atunci ori ai forta ca impreuna cu o ceata hotarata “sa-ti iei tara inapoi” ori iti faci bagajele si pleci fara sa mai arunci o privire in urma.
    Asa ca ma duc sa studiez oferta politica a dlui Becali caruia, in generzitatea sa, Dl. Manescu ii da de la el din buzunar un colegiu la mine in sector si sa vad cum fac sa-l votez CA_CAndidat USL. Daca se si alege, am speranta ca i se va oferi postul de purtator de cuvant la PNL. Si poate ii dati sa coordoneze si grupul europarlamentarilor ca tot e dl. Manescu sot de europarlamentar … Despre asta este vorba pana la urma.

  46. Eva spune:

    Si totusi Gigi Becali nu si-a facut averea din afaceri cu statul, in plus E OM DE AFACERI si cu doi de plus e un om generos. Ca sa nu mai vorbim ca nu are pretentii de doctorat, cum mai stiu eu unii care n-au Bacul dar au titlu de doctor docent…
    Cat despre elita din PNL, nu poate confisca un partid care de fapt apara prin traditie drepturile burgheziei sau oamenilor de afaceri. Intotdeauna printre acestia au fost si oameni care nu s-au dat in vant dupa scoala. Adevaratii snobi erau la PNTCD…

  47. adrian spune:

    @Eva: eu am in primul rand in gand faptul ca orice partid, prin urmare si PNL, are un statut dupa care functioneaza. Dupa cat stiu eu, a fi candidat la PNL presupune o anumite vechime si activitate intr-o filiala, mai lunga sau mai scurta dupa importanta functiei dupa care candideaza candidatii ca sa zic asa. Dar nu-i nimic, s-a mai sters lumea la fund cu statute si regulamente; oricum regulile in aceasta tara sunt sfinte prin faptul ca sunt facute pentru a putea fi incalcate … Incalcate in sensul chiar literal, de calcat in picioare. Cum ar fi de exemplu destituirea unor conduceri de filiala si numirea unor conducatori de la centru. “Curat statutar, coane Fanica!” ar fi spus cineva daca mai traia. Un mic si nesemnificativ exemplu.

    In ce priveste criteriul facerii banilor, bag seama ca si Florin Salam si-o fi facut banii singur, fara afaceri cu statul, poate chiar ocolindu-l sistematic. Nu cunosc, dar e foarte posibil ca si el sa fie un om generos, cald la suflet si foarte religios si cu siguranta nu cred ca are pretentia ca si-a dat vreun doctorat. Nu merg mai departe cu rationamentul …

  48. Eva spune:

    Deci e om de afaceri si liber sa intre intr-un partid. Noua cine ne da dreptul sa-l refuzam?
    E loc pentru toti sub soare, e trist totusi cand lupii sunt preferati la paza stanii spre dezgustul cainilor credinciosi si furia stapanilor oilor. Anul viitor, ciobanii nu vor mai avea oi.
    C’est la vie en rose toujour…

  49. Eva spune:

    Putem sa-i refuzam functia, prin vot, democratic, dar nu intrarea in partid.

  50. Eva spune:

    Ar putea fi pusa o conditie de moralitate pentru intrare in partid, de exemplu prezentarea unui cazier judiciar si a unui cazier fiscal, dar asta ar trebui sa fie o regula adoptata prin vot si valabila pentru toti.