Discurs in plenul Senatului, cu prilejul comemorarii Holocaustului

Holocaustul este cea  mai dureroasă amintire pe care ne-a lăsat-o un secol trist. Veacul al douăzecilea a fost unul al cuceririlor ştiinţifice, dar şi al marilor tragedii. Secolul XX a adus în istoria omenirii războaiele mondiale, lagărele de concentrare, gropile comune, apatrizii, genocidul, ideologia ca instrument al autorităţii. Un secol nefericit, care a avut o adolescenta scurta si care a imbatranit brusc, la jumatatea celui de-al doilea sau deceniu, odata cu izbucnirea primului razboi mondial. Nu chiar atat de nefericit, insa, ca urmasul sau, secolul al douazecisiunulea care, odata cu atentatele de la 11 septembrie 2001, s-a nascut gata batrin, precum Benjamin Button, eroul lui Scott Fitzgerald, fara a avea, insa, ca acela, sansa intinerii si dezvinovatirii. Felul în care a debutat noul secol, cu atentatele, razboaiele fratricide şi fanatismele sale, arată că, din păcate, omenirea nu a învăţat atât cât trebuia din lecţia dureroasă a secolului care a trecut.

În ce priveşte marile traume prin care a trecut omenirea, putem să ne raportăm la ele în trei feluri : prin uitare, prin răzbunare sau prin iertare. Uitarea înseamnă indiferenţă şi, adesea, neînţelegere. Pentru cei care uită, oricând se poate întâmpla din nou.

Răzbunarea nu închide o rană, ci îi adaugă altele. O rană nu se vindecă niciodată deschizând alte răni. Iar lacrima din ochiul tău nu trebuie să te împiedice să vezi lacrima din ochiul celuilalt.

Iertarea este un gest de mare responsabilitate. Spre deosebire de uitare, iertarea nu se poate face pe cont propriu. Iertarea nu este un monolog, ci are nevoie de un interlocutor. Şi iarăşi spre deosebire de uitare, iertarea înseamnă asumare. Ierţi numai atunci când ştii că aşa ceva nu se va mai repeta. Nu ierţi pentru că eşti bun. Într-un anumit fel, iertarea este neiertătoare.

Modul în care opinia publică internaţională şi statele lumii onorează memoria victimelor holocaustului a fost unul exemplar. Atât din perspectiva dreptului internaţional, cât şi din cea a dreptului intern, de pedepsire a negaţionismului în ceea ce priveşte adevărul despre crime inimaginabile. România, inclusiv prin festivitatea de astăzi, nu face excepţie. Iar felul în care poporul evreu şi-a regăsit vigoarea şi a contribuit la civilizaţia lumii întregi în perioada postbelică este cu totul remarcabil. Am un cuvant de lauda si pentru comunitatea evreilor din Romania, petrnu intreaga sa contributie la civilizatia romaneasca.

M-am numărat printre cei care au vizitat memorialul Yad-Vashem de la Ierusalim. Este un pelerinaj obilgatoriu pentru a înţelege lecţiile istoriei. Astfel de lăcaşuri de evocare a marilor tragedii ale secolului XX se găsesc în multe locuri ale lumii. Multe alte popoare au trăit astfel de tragedii, mai ales din neînţelegere si uitare. « Cine ăşi mai aduce aminte de masacrarea armenilor ? » întrebau conducătorii nazişti, justificând astfel soluţia finală îndreptată împotriva evreilor. Jertfa celor şase milioane de evrei, pe cât de tragică pe atât de lipsită de sens, ar putea deveni pilduitoare pentru o omenire care îşi caută încă sensuri, astfel încât astfel de tragedii să nu se mai repete niciodată.

 

253 Responses to “Discurs in plenul Senatului, cu prilejul comemorarii Holocaustului”

  1. Marius Bacau spune:

    @all
    Chiar era nevoie sa becalizam PNL? Tariceanu e radical,tine stacheta sus si bine face. Daca motivul aducerii lui Becali in PNL tine de candidatura lui DD,intrebarea mea fireasca este …..nu gaseam un liberal sa-l bata de DD in alegeri? De ce trebuie sa facem concesii de genul acesta?
    http://www.pesurse.ro/#!/2012/10/15/triceanu-despre-becali-e-un-subiect-care-nu-merit-/#news

  2. Marius Bacau spune:

    @Eva
    Ce parere ai despre asta?

  3. adam mares spune:

    @marius bacau
    Nu e bine ca in PNL sunt dispute din cauza lui Becali. Nu era nevoie acum de zazanie. Eu sunt mai elitist si nu inteleg comportamentul public al lui Becali, chiar daca face acte de caritate. Pragmatic vorbind, sa zicem ca ar castiga mandatul din colegiul 6. Dar nu vad nicio garantie ca dupa un timp nu va pleca din PNL. E alunecos.

  4. Marius Bacau spune:

    @adam mares
    Te inteleg perfect pentru ca si eu sunt elitist. In sensul ca prefer oamenii cu o anumita educatie,cu anumite realizari si preocupari. Becali e un om din popor,e clar. Electoratul mai putin scolit apreciaza intrarea lui Becali in PNL,in timp ce electoratul radical nu vede cu ochi buni cooptarea acestuia. Ramane de vazut ce se va intampla cu voturile. Vor creste datorita electoratului de factura lui Becali,sau vor scadea datorita radicalilor care nu sunt de acord cu becalizarea PNL? Asta e intrebarea,iar raspunsul e greu de dat.
    http://radu-tudor.ro/liberalul-becali-un-spray-anti-dd/

  5. Marius Bacau spune:

    @adam mares
    Totdeauna PNL a fost un partid al elitelor,un partid al carui mesaj nu se adresa maselor largi populare. Asa se explica lunga domnie daca pot spune asa,a social-democratiei in Romania. De la FSN la PSD. Mesajele si masurile populiste au prins extrem de bine la o anumita categorie de electori. In aceasta idee se explica procentele mici dar constante ale PNL in decursul timpului. PNL are electoratul sau. Acum cu Becali asistam la o concesie facuta de PNL ideii de candidat popular si exotic. Normal ca radicalii reactioneaza. Ramane de vazut care va fi impactul generat de aceasta concesie.

  6. Marius Bacau spune:

    @all
    Iata si un lucru bun.Ciorbea este chiar un om onest si cu siguranta este anti-Basescu.
    http://www.cotidianul.ro/victor-ciorbea-va-candida-cu-siguranta-din-partea-usl-197031/

  7. Corina spune:

    @all
    http://pesurse.ro/2012/10/15/bpc-al-pnl-a-votat-n-unanimitate-pentru-un-acord-c/#news

    Sa va traiasca, d-lor liberali si sa va spalati pe cap cu el! Macar unul din bpc sa fi protestat timid abtinandu-se, dar n-a fost sa fie.

  8. Eva spune:

    Eu am spus ca e greu de refuzat cererea lui Becali de a intra in PNL. Cererea de a candida la parlamentare e cu totul si cu totul altceva.
    Becali ar putea fi calul troian al lui Base, iar daca nu e oricum il va sustine din umbra pentru ca ii rezolva multe probleme. Sa le dea decidentilor PNL bunul simt gandul cel bun, indiferent care va fi hotararea. Puterea sta in unitate. Eu intre Prigoana jr si Becali nu vad nici o diferenta. Si nu stiu daca vor fi alesi. In plus, candidatul caruia ii ia locul Gigi Becali, ce parere are? Eu as pune intrebarea altfel, ne permitem candidati care sa nu castige la parlamentare?

  9. Marius Bacau spune:

    @Eva
    Nu ne permitem perdanti,asta e clar. Prigoana si Becali apartin aceleasi lumi,care in mod sigur nu e lumea noastra a oamenilor de bun-simt.

    @Corina
    Tariceanu a avut o pozitie mai transanta de respingere,nu stiu ce efect a avut in randul celorlalti. Se pare ca totusi a avut,pentru ca au fost discutii aprinse.

  10. adam mares spune:

    @corina
    S-or fi temut de gura rea a lui Becali :-).

  11. Filip G spune:

    @Eva
    Despre oastea de stransura am discutat si eu mult.
    Dar cand ai un razboi de castigat ,iar dusmanul e pervers……conteaza fanii Stelei si nu doar ei.PNG nu fuzioneaza cu PNL.Dupa alegeri PNG poate fi un grup parlamentar satelit,gen UNPR in guvernarea BOC.
    La alegerile din 9 decembrie situatia e:
    Cine nu-i cu noi e impotriva noastra,ori 2-3 procente pot fi decisive.
    Eu alegator simplu daca am de ales intre un parlamentar ce a votat taierea salariilor,a pensiilor,etc si GIGI Becalii.Votez Gigi.
    Dar aici trebuie o campanie inteligenta.

  12. Marius Bacau spune:

    @Filip G
    Asa este. Te faci frate cu Becali pina treci puntea. Totul e sa-l tempereze putin pe nebun astfel incat sa nu dea cu oistea in gard in campanie.

  13. Corina spune:

    @Filip G
    Prima data a trebuit sa ne aliem cu PC…ca sa-l batem pe Basescu, apoi cu PSD…ca sa-l batem pe Basescu, acum cu Gigi…ca sa-l batem pe Basescu. Pai daca victoria unui mamut ca USL sta in dulama de oaie a lui Jiji, zic ca ar fi mai bine ca USL sa piarda, sa stea 4 ani pe tusa la incalzire si sa cugete. Pana incepe campania poate vine si Bercea la noi, ca are si el electoratul lui…ca sa-l batem pe Basescu.

  14. Marius Bacau spune:

    @all
    Ce ar fi daca ne-am intalni cu totii la Iasi la biroul parlamentar al maestrului inaintea startului in campania electorala? Eu as vrea sa va cunosc pe toti. Suntem o trupa de elita,cred ca maestrul se bucura ca ne are.

  15. Filip G spune:

    @Corina
    Uite un prim deputat cu sanse mari in tabara lui DD.Doamna Ritzi al carei sot e primarul municipiului Petrosani
    Ori daca ARD+ppDD+UDMR=50
    Ce speranta mai ramane?
    http://www.realitatea.net/monica-iacob-ridzi-s-a-inscris-in-pp-dd_1030504.html

  16. Marius Bacau spune:

    @all
    Asta e tare de tot.Micki-spaga parlamentar USL! Asta vine pe varianta ACS. FSN-ul nu se dezminte fratilor! Sa ramana tocmai el fara colegiu? Agamita Dandanache,parol mon cher!

  17. adam mares spune:

    @marius bacau
    Mie mi-ar placea sa revad Iasii :-).
    Mda, politica romaneasca seamana tot mai mult cu o troaca. Dar n-avem ce face, mergem mai departe si suntem alaturi de dl VV. Nu stiu cat conteaza asta, insa cred ca e bine sa stie ca il sustinem cu sufletul, daca altfel nu putem.

  18. Marius Bacau spune:

    @adam mares
    Subscriu. Pai daca toata lumea e de acord,planificam impreuna cu maestrul o intalnire. Eu as vrea tare mult.

  19. adam mares spune:

    @marius bacau
    Iasii sunt departe. Daca ar fi candidat in colegiul unde locuiesc eu, ii faceam si campanie electorala, voluntar. Mai ales printre femei, unde am mare succes :-).

  20. Filip G spune:

    @adam mares
    Daca ai succes la FE-ME-i e clar ca poti trage sfori ca maiestru sa fie ministru.Te sustin in demers,bafta!

  21. Marius Bacau spune:

    @Filip G
    Maestrul poate fi oricand ministru. Faptul ca are un farmec aparte e un avantaj.

    @adam mares
    Fericitule!

  22. diana spune:

    Imi pare rau ca USL-ul a hotarat sa faca asa ceva – sa-l ia sub ,,aripa,, sa pe Becali . Becali nu e doar un personaj pitoresc si bun de gura . Limbajul lui nu e doar ,,colorat,, , este o dovada de lipsa de respect fata de interlocutor si opinia lui -oricine ar fi acela -si fata de restul lumii. Si cand spun restul lumii vorbesc de restul barbatilor , deoarece pentru Becali o femeie nu are ce sa caute in afara bucatariei si dormitorului. Becali este un personaj pentru care notiunea de democratie nu exista . Ca sa nu mai vorbim ca ideea de ,,cinste,, are cu toul alte intelesuri pentru Becali . Iar cea de ,,legalitate,, nu are nici unul.
    Poate eram dispusa sa accept distrugerea Constantei , ce urmeaza sa se infaptuiasca cu totul in momentul in care Mazare nu numai ca nu va avea vreun obstacol , dar va avea legi ,, custom-made ,, .
    Dar deja asta e mult prea mult .
    USL nu mai este ,, raul mai mic ,, .
    Devine un rau la fel de mare ca PDL -ul .

  23. Eva spune:

    Pe domnul Varujan Vosganian il pot banui ca nu poate rezista ispitei de a vraji o femeie, are vorba dulce-romantica, ii merge mintea brici si nu arata nici rau. In plus are si delicatetea de a fi discret.
    Total opusul unuia cum e Base de exemplu care zicea cu mult repros in glas ca i-a dat doamnei Adriana Saftoiu “tot ce i-a dorit sufletelul” (si tot nimic, as completa eu). Degeaba face propuneri indecente in direct golanoiul, ce poate tine toata ziua-n gura nu poate fi decat minuscul…

  24. Eva spune:

    @Diana, de ce jignesti femeile?

  25. adam mares spune:

    @eva
    Mai Eva, mai, da ce bine il cunosti pe dl VV. Mai ca-mi vine sa zic ca te-a vrajit si pe tine candva. :-)

  26. Marius Bacau spune:

    @Eva
    Maestrul e un om deosebit din toate punctele de vedere.In plus,e un politician serios ceea ce in zilele noastre e o rara avis.

  27. Eva spune:

    @adam mares
    De la distanta mare e foarte usor sa admiri pe cineva de calitate. De la distanta mica se pot complica lucrurile, pentru ca se suprapun campurile biomagnetice (si pot fi de atractie sau respingere).

  28. Marius Bacau spune:

    @Eva
    Exact.Pe mine m-ai intrebat daca am curaj sa te privesc in ochi. Ti-am raspuns ca da,pentru ca eu privesc in ochi pe toata lumea si nu am nici un motiv sa-ti evit privirea. Asta de aproape.De departe,sau pe nevazute,situatia sta altfel.

  29. Mihail spune:

    @adam mares.

    Ce-i aia “futilitati” ? E cu prostii sau nu ?
    Tu esti sigur ca chiar era o “scama imaginara” pe pantaloni ?

  30. Mihail spune:

    @ marius bacau,

    N-ajunge ingramadeala de la sfanta, mai vrei si tu acum sa bulversezi circulatia in urbe ?
    Unde are domunul Voarujan “parohia” ? Eu banuiam ca-n zona mea de extravilan, dar n-a comfirmat nimic.

  31. Marius Bacau spune:

    @Mihail
    Nu stiu unde are parohia,dar biroul parlamentar e in Iasi. Acolo ne-am putea vedea cu totii. Imi doresc sa ne vedem,va simt apropiati. Parca ne-am cunoaste de multa vreme.Sa vedem ce decide maestrul in eventualitatea in care ne hotarim sa ne vedem.

  32. diana spune:

    @ Eva
    Cum jignesc femeile daca eu consider ca un misogin ca Becali nu trebuie sa beneficieze de sprijinul PNL ?

  33. Eva spune:

    @Diana,
    Scuze, am citit in viteza textul… am avut impresia ca-l compari pe Becali cu “o femeie care nu are ce cauta in afara bucatariei sau a dormitorului”. Mea culpa!
    Si totusi pe Becali il vor vota sigur stelistii si misoginii si trebuie sa recunoastem ca pot fi foarte multi.

  34. Sorin Muncaciu spune:

    Domnule Vosganian, va felicit pentru votul dumneavoastra impotriva acceptarii lui Becali. Eu ca liberal din ianuarie 90′ , nu mai pot sa inteleg logica si strategia conducerii PNL !! In opinia mea , Becali va terfeli in fel si chip numele de liberal !! Care este ratiunea pentru care s-a facut un asa de grav compromis ??? Nu exista nici o explicatie logica, in afara, unei manarii executate la virful PNL. Halal sa ne fie cu asa strategie !! Poate ca populatia sectorului 6, in care am locuit candva, a votat in mod eronat pe Elena Udrea dar, acum este de partea USL. Totusi, daca aia de la PDL au creer si , gasesc o personalitate care sa-l infrunte pe Becali, s-ar putea ca , sa nu se aleaga stimabilul. Nu cred ca toti microbistii stelisti sint de partea lui, cred ca sant destui care ii poarte sambetele!! In orice caz , nu mai conteaza , cred ca vom trage serioase ponoase cu un bufon megaloman in Parlament, promovat de conducerea PNL !! Democratia in partid trebuie respectata dar, sper ca cei care au votat acum pentru Becali , sa fie aceia care sa-si asume viitoarele negeluiri de care acesta este capabil !! In politica , daca pariezi pe un cal mort .. ar trebui sa pleci acasa !!

  35. adam mares spune:

    @mihail
    Era imaginara, fiindca actiunea s-a repetat de prea multe ori. :-) Iar dupa aceea a inceput sa stranga repetat bratele fotoliului, tot ca sa faca ceva cu mainile. Neastampar!

  36. adam mares spune:

    @eva
    Mda, e drept ca de la distanta e mai usor sa admiri pe cineva. Si, in general, e bine sa ramai la acest stadiu.