Scriitorul şi omul politic Varujan Vosganian, autorul unuia dintre cele mai traduse volume din ultimii ani – ”Cartea şoaptelor” (2009), a cărui tălmăcire în limba franceză a fost lansată, la Salon du livre, de editura pariziană Syrtes, vorbeşte într-un interviu acordat AGERPRES despre geneza lucrării şi învinşii istoriei cărora le este dedicată aceasta, despre felul în care se poate accede în istorie, prin asumarea propriei viziuni despre lume. Vosganian consideră că este un învingător pentru că a văzut lumea într-un anumit fel şi a făcut astfel încât memoria să nu fie doar o dimensiune a trecutului. El atrage atenţia că lecţia secolului XX – un secol trist, care a adus omenirii tot felul de descoperiri dureroase, de la războaiele mondiale şi lagărele de concentrare, până la gropile comune, la apatrid şi genocid, ori la ideologiile folosite ca instrument al autorităţii – nu a fost foarte bine însuşită. AGERPRES: Domnule Varujan Vosganian, aţi mărturisit într-un interviu că acest volum, ”Cartea şoaptelor”, este un roman catharsis, fiind scris ca o eliberare. Acum la patru ani de la lansarea cărţii, vă simţiţi eliberat total? Varujan Vosganian: Sentimentul de a scrie o carte, care apoi are drumul ei, indiferent de cel care a scris-o, e, într-adevăr, o eliberare. Ceea ce ştiam despre familia mea, despre bătrânii copilăriei mele, merge acum înainte fără prezenţa mea şi din acest punct de vedere mi-am făcut o datorie faţă de ei şi cred că e o datorie şi faţă de mine ca martor al secolului XX. AGERPRES: Într-adevăr, vorbiţi adesea de secolul XX şi de lecţiile lui neînvăţate. Varujan Vosganian: A fost un secol trist, care a adus omenirii tot felul de descoperiri dureroase, de la războaiele mondiale şi lagărele de concentrare, până la gropile comune, până la apatrid şi genocid, până la ideologiile folosite ca instrument al autorităţii. Lecţia secolului XX nu a fost prea bine însuşită, ca dovadă că secolul XXI a început chiar prin evenimentele din septembrie 2001 şi realităţile primului deceniu al noului secol arată că o lecţie neînvăţată urmează să îşi repete experienţele neplăcute. De aceea cred eu că orice mărturie asupra secolului XX este importantă, mai ales când ea se bazează pe confesiunile martorilor oculari, pe documente şi, în acelaşi timp, pe sentimentele celor care s-au confruntat cu absurdul, care e marca secolului trecut. ”Cartea şoaptelor” deja este tradusă în mai multe limbi, despre ea se vorbeşte în toate colţurile lumii, ea merge deja fără mine şi în acest fel este o eliberare. AGERPRES: De ce acest titlu ”Cartea şoaptelor”? Varujan Vosganian: Faptele sunt expresia sincerităţii. Când mergi la duhovnic nu strigi în gura mare, ci şopteşti. Deci şoapta înseamnă sinceritate. Şoapta, în acelaşi timp, înseamnă şi cumpătare, pentru că atunci când ai o stăpânire a lucrurilor şi o profunzime, nu trebuie să strigi ca să fi auzit. În plus, şoapta e şi un semn de expresie a iubirii. Două inimi care se iubesc îşi şoptesc, două inimi îndepărtate strigă una la alta. Şi, în plus, şoaptele acestea erau şi expresia intimităţii care se dezvoltă în spaţiul concentraţionar, aşa cum a fost comunismul din copilăria mea şi care-i făcea pe oameni să se teamă şi să-şi facă, mai degrabă, când confidenţe şi fiecare gând care era spus de la unul la altul era rostit cu această însoţire a privirilor care se uită în toate părţile ca nu cumva să existe şi ochi nevăzuţi sau urechi nevăzute. AGERPRES: Pornind de la cuvintele bunicului dumneavoastră, ”Cartea şoaptelor” este o carte despre învinşii istoriei. V-aş întreba este ea cartea unui învingător despre învinşii istoriei, sau, dimpotrivă, a unui învins? Varujan Vosganian: Într-adevăr, este o carte despre cei care au suferit istoria mai degrabă decât s-o trăiască. În manualele de istorie găsim mai ales despre învingători. Numele lor apar, nu numele învinşilor. Eu cred că mai ales învinşii au făcut istoria. E uşor să învingi când ai puterea de partea ta. Dar să fii învins având convingerea ideilor tale cred că este lucrul cel mai important pentru că de pe un câmp de luptă de pe care învingătorii pleacă în galopul cailor chiuind, ideile celor învinşi, ideile martirilor rămân. Şi, la urma urmei, istoria omenirii nu e în primul rând o istorie a armatelor şi imperiilor, ci este o istorie a ideilor. Un istoric armean din Evul Mediu Timpuriu, pe nume Erişef, spunea odată că moartea neaşteptată, moartea neînţeleasă este moarte, dar moartea asumată este nemurire. Aşadar, atunci când îţi asumi ceva în numele ideilor tale, chiar dacă acel ceva poate să fie o înfrângere, sau poate chiar un martiriu, eu cred că abia atunci atingi măreţia fiinţei umane. Şi, din această perspectivă, poate fi măreaţă chiar şi o existenţă obscură, obişnuită, a unor oameni, despre care, dacă n-ar fi existat ”Cartea şoaptelor”, istoria omenirii n-ar mai fi pomenit niciodată nimic. AGERPRES: Vă consideraţi un învingător sau un învins? Vosganian: Eu zic aşa că un om nu poate singur să schimbe lumea. Chiar dacă apar o grămadă de cărţi care vorbesc despre personalităţi care au schimbat lumea. Un om poate să fie învingător atunci când are viziunea lui despre lume. Şi, din această perspectivă, cred că sunt un învingător pentru că am văzut lumea într-un anumit fel, am făcut astfel încât memoria să nu fie doar o dimensiune a trecutului şi să putem trăi împreună cu memoria noastră. În acelaşi timp, am încercat să trec dincolo de această cortină care se lasă adesea asupra spectacolului lumii şi care este absurdul. Da, cred că am avut viziunea mea despre lume şi pentru că am avut viziunea mea despre lume uneori m-am şi întâlnit cu istoria. AGERPRES: În ce măsură ne aşează istoria, sau dacă vreţi Dumnezeu, în insectare stricte, în învinşi ori în învingători? Nu există deloc liber arbitru? Varujan Vosganian: Istoria ne aşează, într-o anumită măsură, şi după felul în care noi ne înţelegem misiunea. Există oameni care cred că e mai ocrotitor pentru ei să ţină malul râului. Şi în acest fel ei se dau după istorie, îşi urmează suişurile şi coborâşurile după cursul istoriei. Există alţii care merg drept, care îşi au misiunea lor şi merg în virtutea ei. Atunci când mergi urmând curburile malului, s-ar putea să nu te întâlneşti niciodată cu istoria, să nu trăieşti niciodată momentul de glorie, clipa de revelaţie. Dar, atunci când mergi drept, cu siguranţă că într-o bună zi te vei întâlni cu istoria şi atunci vei avea o viaţă care merita trăită. AGERPRES: ”Cartea şoaptelor” este o carte despre sine sau, mai degrabă, cum spuneaţi la începutul dialogului nostru, una dedicată comunităţii căreia îi aparţineţi? Varujan Vosganian: Nu este autobiografică decât prin modul în care se derulează naraţiunea, la persoana întâi, pentru că, de fapt, memoriile, amintirile din această carte nu sunt ale mele, ci sunt ale bătrânilor copilăriei mele. Ea este povestită de copilul care am fost pentru că avantajul unui copil este acela că el arată lucrurile aşa cum sunt. Un copil, neştiind ce este păcatul, nu ştie nici ce este iertarea. De aceea el nu ştie ce ar trebui să ascundă şi arată lucrurile cum sunt. AGERPRES: Revenind la viaţa cărţii dumneavoastră de după despărţirea de ea prin deschiderea uşii traducerii şi plecarea ei în lume. Cum apreciaţi drumul acesteia? Varujan Vosganian: Cartea a apărut în 2009, a început să se traducă puţin după aceea şi, pentru că are multe sute de pagini, îi trebuie cam un an să fie tradusă, a apărut în ianuarie 2011 în limba spaniolă, iar de atunci a mai apărut în italiană, în armeană, în ebraică şi în franceză. Iar în acest an va mai fi tradusă în limbile germană, suedeză, maghiară, în cehă şi bulgară, iar pentru anii următori avem deja discuţii pentru mai multe limbi cum ar fi portugheza sau araba. Probabil că această carte, într-o bună zi, se va putea citi în mai toate limbile pământului. AGERPRES: Iertată-mi fie frivolitatea exprimării. Ar fi trebuit să se numească poate ”Cartea şoaptelor succesului”? Varujan Vosganian: Există lucruri care sunt ale locului, chiar dacă sunt scrise în altă parte. Această carte atunci când a fost prezentată a stârnit dezbateri despre traumele oamenilor de acolo. Atunci când a fost lansată în Spania, în jurul ei au existat dezbateri privind Războiul civil spaniol şi asupra destinului martirilor acestuia, care sunt înmormântaţi împreună, în gropile comune, chiar dacă unii erau victimele republicanilor şi alţii victimele fasciştilor. Şi când am fost întrebat ce cred eu despre asta, la Madrid, în prezentarea pe care am avut-o acolo, am spus: ”Lăsaţi morţii să se împace între ei! Dacă morţii se vor împăca, atunci ne vom împăca şi noi. Dacă morţii nu se vor împăca unii cu alţii, atunci nici noi nu vom reuşi”. În America Latină ”Cartea şoaptelor” a stârnit dezbateri privind trecutul lor, dictatura din Argentina, cu dispariţiile şi torturile, conflictul cu gherilele din Columbia. În Armenia şi Israel vă imaginaţi că discuţiile au fost foarte ample. Vreau să vă spun că în Armenia Universitatea din Erevan a organizat chiar un simpozion pe tema ”Cărţii şoaptelor” şi a rezonanţelor acesteia în istoria naţională a armenilor. AGERPRES: În concluzie? Varujan Vosganian: Care este acum concluzia? Nu a cărţii, pentru că un roman nu trebuie să dea concluzii. Acestea omoară arta. Arta trebuie să fie deschisă astfel încât concluzia trebuie să aparţină cititorului, pentru că el este cel care întregeşte o carte. O carte întotdeauna rămâne neterminată. Chiar dacă Anna Karenina s-a sinucis, romanul lui Tolstoi are un final în funcţie de cititorul care o parcurge. Eu cred că această carte a mea îşi găseşte ecouri în toate colţurile lumii, pentru că, într-un anumit fel, fiecare loc, fiecare timp şi fiecare popor are o Carte a şoaptelor a sa. Şi atunci când o citeşti, nu poţi să nu te gândeşti la faptul că poate n-ai avut destul timp să stai cu bunicii tăi, sau poate că nu te vei fi gândit destul la ei după aceea. Nu se poate să nu te gândeşti ce-ar fi însemnat o carte identitară a poporului tău, ce ar însemna şoapta spusă în limba ta şi ce înseamnă să alegi pentru a lecui traumele poporului tău, între uitare, răzbunare şi iertare. O inedită istorie a genocidului din 1915 împotriva armenilor, romanul a fost tradus de Marily le Nir şi Laure Hinckel. Editura Syrtes a publicat nume importante ale literaturii universale, precum Cinghiz Aitmatov, Gabriele D’Annunzio, Boris Pasternak, dar şi scriitori români ca Paul Goma, Florina Ilis, Florin Lăzărescu, Camil Petrescu. Una dintre cele mai apreciate şi mai premiate cărţi din anul editorial 2009, ”Cartea şoaptelor” se constituie într-o ilustrare emoţionantă a traumei armenilor care au luat drumul exilului, în paginile sale scriitorul evocând convoaiele interminabile de surghiuniţi în Cercurile Morţii, în deşertul Deir-ez-Zor. Bătrânii armeni ai copilăriei lui Varujan Vosganian nu au astfel de istorisit întâmplări delectabile, ci fapte de-a dreptul neliniştitoare, prin intermediul povestirii, ei încercând să se despovăreze de o traumă ce nu le aparţine doar lor, ci şi predecesorilor. La numai trei luni de la apariţia romanului în colecţia “Fiction Ltd.” a Editurii Polirom, editura Pre-Textos (Valencia, Spania) a achiziţionat drepturile de publicare a acestuia în limba spaniolă, traducere realizată de Joaquin Garrigos şi apărută în ianuarie 2011. Alături de versiunea spaniolă, a fost publicată, de asemenea, în septembrie 2011, traducerea în limba italiană, sub semnătura Anitei Bernacchia şi apărută la Keller Editore. “Cartea şoaptelor” a mai apărut la prestigioasa editură austriacă Paul Zsolnay, în traducerea lui Ernest Wichner; în ebraică, la Hakibbutz Hameuchad Publishing House Ltd., traducere de Any Shilon; în armeană, în traducerea lui Sergiu Selian, la Editura Uniunii Scriitorilor din Armenia. Ea urmează să vadă lumina tiparului în suedeză, la ”2244”, editură lansată de grupul editorial Bonnier în mai 2011 şi specializată în literaturile din zona Mării Negre, şi în bulgară, la Editura Avangard Print, în traducerea Vaninei Bozhikova. Romanul a obţinut Premiul “Cartea anului 2009″, acordat de revista România literară, cu sprijinul Fundaţiei Anonimul, Premiul revistei Observator cultural pe anul 2009, Marele premiu Niram Art – Trofeul Mihail Sebastian, acordat de revista multiculturală Niram Art, în colaborare cu Institutul Cultural Român de la Madrid, Premiul “Mihail Sadoveanu”, oferit de revista Viaţa Românească, Premiul pentru proză al revistei Argeş, Premiul “Gheorghe Crăciun”, oferit în cadrul colocviului “Generaţia 80″, Premiul revistei Convorbiri literare pe anul 2009, Premiul Academiei, acordat celei mai bune lucrări în proză a anului 2009. A fost nominalizat la Premiile Uniunii Scriitorilor din România pe anul 2009. Varujan Vosganian s-a născut la Craiova, la 25 iulie 1958. Copilăria şi adolescenţa şi le-a petrecut la Focşani. A absolvit Liceul “Alexandru Ioan Cuza” din Focşani, apoi Facultatea de Comerţ a Academiei de Studii Economice şi Facultatea de Matematică a Universităţii Bucureşti. Este ministru al Economiei, preşedintele Uniunii Armenilor din România şi prim-vicepreşedinte al USR. Lucrările sale includ trei volume de poezie – “Şamanul albastru” (1994), “Ochiul cel alb al reginei” (2001), “Iisus cu o mie de braţe” (2005) -, precum şi volumul de nuvele “Statuia comandorului” (1994), pentru care a primit Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti. AGERPRES

This entry was posted on luni, martie 25th, 2013 at 10:54 pm and is filed under Economie. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. Both comments and pings are currently closed.