M-am numărat printre susţinătorii fără echivoc ai garantării proprietăţii şi ai reparării abuzurilor comise de regimul comunist împotriva proprietăţii private. Aşa am făcut ca parlamentar, aşa am făcut ca ministru. In timpul mandatului meu de ministru al economiei şi finanţelor am acordat persoanelor îndreptăţite şi moştenitoarelor acestora despăgubiri de miliarde de lei. Consider că e un gest de onoare al statului român să ofere aceste compensaţii care, chiar şi aşa, nu pot acoperi suferinţele şi umilinţele îndurate de atâţia români..
Când, însă, acest principiu menit să corecteze abuzurile vechi împotriva proprietăţii este folosit pentru a naşte alte abuzuri, simţi un gust amar. Iar dacă justiţia însăşi pune umărul pentru a înlesni comiterea acestor abuzuri, atunci amarul se transformă, de-a dreptul, în mătrăgună.
Casa Vernescu este unul dintre cele mai frumoase edificii de secol XIX din România. În prezent se află în proprietatea Ministerului Culturii şi este dată spre administrare Uniunii Scriitorilor din România. În acest mod Uniunea Scriitorilor îşi asigură cea mai mare parte a veniturilor necesare funcţionării şi derulării programelor culturale. Respectivul domn Vernescu, al cărui nume a rămas în eternitate legat de acest superb edificiu, a răposat acum mai bine de un secol. Imobilul a fost înstrăinat încă de atunci, cu voia domniei sale.
Iată că, după un secol, apare o doamnă, pe numele ei Aspasia Dumitrescu, ce se revendică a fi moştenitoarea domnului Vernescu şi a casei ce-i poartă numele. Faptul că legile retrocedării au în vedere doar perioada de după 1945 nu are nicio importanţă, respectiva doamnă doreşte, cu tot dinadinsul, să intre în posesia imobilului. Ministerul Culturii i-a respins notificarea cu respectivele pretenţii, pe motiv că doamna Aspasia Dumitrescu nu a prezentat nicio dovadă că ar fi moştenitoarea domnului Vernescu şi nici că imobilul a fost preluat abuziv de la acesta de către comunişti. În consecinţă, doamna Aspasia s-a adresat justiţiei. Dânsa cere anularea actelor prin care statul a devenit proprietar şi, de asemenea, anularea testamentul respectivului domn Vernescu.
Că imobilul din Calea Victoriei nr. 133 nu are nicio legătură cu retrocedarea bunurilor confiscate de comunişti stau dovadă nenumărate acte. Pe unul dintre ele vi-l pot pune la dispoziţie eu însumi, în calitatea mea de ministru al economiei. La 13 septembrie 1938, MInisterul Economiei a cumpărat această clădire de la Legaţia Italiei în România, în baza unui act de vânzare-cumpărare a cărui copie o putem pune la dispoziţie oricui doreşte. Că o clădire care aparţinea statului în 1938 nu mai putea aparţine după 1945 domnului Vernescu, ce murise deja cu câteva decenii mai înainte, şi că statul nu mai avea de ce să naţionalizeze o clădire care-i aparţinea, e mai presus de orice îndoială.
Am sta deoparte, amuzaţi, lăsând justiţia să respingă, drept ridicolă, această pretenţie. Din păcate, lucrurile nu stau deloc aşa. Pentru că, între timp, numărul moştenitorilor domnului Vernescu s-a diversificat. Doamna Aspasia şi-a mai găsit câteva rubedenii, pe numele lor George Becali, Ion Florescu şi Asyali Mustafa Kaan (?), cărora le-a cedat 75% din drepturile litigioase. Deşi are un contract de administrare pe o perioadă de cincizeci de ani, din care s-au scurs abia douăzeci, Uniunii Scriitorilor din România i s-a respins cererea de intervenţie în proces, din motive pe care judecătorii nu le-au precizat. Dar partea cea mai tare acum vine. Imobilul fiind evaluat la 20 de milioane de euro, taxa de timbru e de 200 000 de euro. Dat fiind că doamna Aspasia are o pensie de 700 de lei, a formulat o cerere de ajutor public judiciar. Cererea a fost admisă şi taxa a fost redusă la 1000 lei. Astfel încât domnii George Becali, Ion Florescu şi Asyali Mustafa Kaan devin, ca proprietari virtuali ai Casei Vernescu, beneficiari ai sistemului de protecţie socială oferit de justiţia română! Cine sunt judecătorii care au socotit că aceşti domni - pensionari şi dânşii, probabil - au nevoie de protecţie socială, nu ştiu să vă spun. Dar după cum a început procesul nu m-ar mira ca la proba cu martori să apară însuşi răposatul domn Vernescu, să jure cu mâna pe Biblie că a fost obligat de comunişti cu pistolul la tâmplă să doneze imobilul, şi văzându-i pe domnii George Becali şi Asyiali Mustafa Kaan, să-i îmbrăţişeze pe rând, strigând, cu ochii în lacrimi: “Nepoate!”
Si a murit Doamna de Fier…
Dumnezeu s-o odihneasca. A fost o adevarata emblema a lumii occidentale postbelice, un adevarat reper pentru orice persoana care gandeste vreodata sa intre in politica. A fost femeie, om politic, lider. Si geanta ei haioasa si nelipsita…absolut hazliu.
http://www.pesurse.ro/2013/04/08/margaret-thatcher–doamna-de-fier-documentar/
Era Balanta.
Margaret Thatcher a rămas simbolul unei ere atât în istoria Marii Britanii, cât şi în istoria războiului rece. Cele mai frumoase cuvinte rostire de ea au fost cele în memoria soţului său Denis Thatcher în 2003: „Să fii prim-ministru e o muncă singuratică. Într-un sens, aşa se cuvine să fie – nu poţi conduce dintr-o îmbulzeală. Dar cu Denis nu am fost niciodată singură. Ce bărbat! Ce soţ! Ce prieten!”
@un liberal…
Relaţiile cu Comunitatea Europeană
Premierul Thatcher a avut o atitudine uneori ostilă faţă de Comunitatea Europeană, atitudine ce a provocat controverse chiar în propriul partid. Nu a crezut niciodată în viitorul Angliei ca parte a a unei Comunităţi a statelor europene, a unei uniuni de state care cooperează în varii domenii, pornind de la economie. Printre priorităţile premierului Thatcher nu se aflau cooperarea într-o structură unică şi nici lezarea suveranităţii britanice. S-a scris despre aceasta că avea puternice sentimente naţionale şi că singurul sprijin acceptat în dezvoltare era cel al SUA.
Euroscepticismul premierului era împărtăşit de altfel şi de către celelalte state europene în ceea ce priveşte Anglia. Această reticienţă la construcţia europeană i-a adus şi căderea de la conducerea partidului şi apoi a guvernului.
Si a absolvit si Artele. Nu ma mira, Balanta este cea mai…. artistica zodie.
Pacat de “Doamna de Fier” .
Deseara, la ora 20.55, domnul Criiiiiin Antoneeeeescuuuuu !
Oare ne tromboneste ?
@all
poate mi explica si mie cineva de ce UE e n criza de cinci ani si nu da semne ca si revine
???
@mihail
Rotv contracareaza cu Ponta (debutul lui Ciutacu la Rotv).
Sub 50% dintre români s-ar prezenta la referendumul de modificare a Constituţiei
machiavelli.ro
@tudor
Pt ca e condusa de niste hoti si de niste idioti.
@tudor
Pentru ca nu este o criza reala…
@tudor,
Nu te mira:Putin a pus si el batista pe tambal dar, din alte motive decat Ponta. El a zis ca accepta euro ca moneda de schimb cu conditia ca miliardul ala de euro cu care mUE finanteaza ongurile Doamnei Merkel mai bine le-ar dona Ciprului sa se refinanteze. Mi-ar place sa spuna asa ceva si Crin si Ponta. Doar asa am putea scapa de eternii compradori ca cei de la SAR, din jurul basescului, Camerei de comert USA-Romania. Si mai gasiti voi si alte grupuri de interese anti romanesti. Sa nu-mi spuneti de maghiari ca deja m-am plictist de subiectul asta.
@Adam
sunt de aceeasi parere!
@Adam
Si intentioneaza modificarea legii referendumului, in sensul scaderii cvorumului, sau a desfiintarii lui.
Scaderea ar fi la 30 %.
@tudor
Eu nu sunt economist, dar, daca e vorba sa rezumi dezvoltarea economica la politici de austeritate, chiar si eu as putea fi economist.
@Adam
Economistii au bagat europa n rahat.
Si politicienii, desigur.
De aia i si spun lui Varujan: in timp ce ne povesteste despre ce o sa fie ( “o sa fie o sa fie …”- ca n cupletul lui Tanae), numai in baza L72/2013, o multime de firme vor inchide pravalia.
Asadar, la ce bun strategiile, cind sufoci economia?
Simpatic dl inistru nitza, bata l norocul!
Si a mutat sediul intr o alta cladire, cica trebuia sa stea la coada pentru sala de sedinte.
Acum vrea sa mute si sediul romgaz, de la medias la bucuresti.
Motivul?
Cica le vine peste mina investitorilor straini sa ajunga la Medias!
Are treaba baiatul asta, e clar.
Cind termina, poate mi pune cineva o pila: tata vrea sa mute un gard la tara, poate l ajuta dl nita; sau macar sa i dea un sfat de specialist.
@tudor,
Te ajut eu cu gardurile. In ultimii 22 de ani am construit la Baduleasa vreo 3 km de garduri. Mai am cam vreo 2 km. Daca mai obtineam vreun km de intravilane s-ar fi dus la vreo 8 km. Am superscule de construit garduri. Nenorocirea este ca nu mai avem dulgherii, betonisti, dar nici industrie. Dar oricum, neglijand discomfortul procurarii materialelor, pot construi 100 m de garduri in cam 3 jumatati de zi ,singur.In rastimp pot pescui, vana, gati si altele..
@emi
Nu stiu daca eu sunt “iubitul” din poemul tau, dar sa stii ca nu te dispretuiesc. Tu nu mi-ai facut niciun rau. Imi esti la fel de draga.
@Adam Mares,
Spune-mi te rog cine o fi Ponta ala…despre care faci tu vorbire ?
- Este cumva nenea ala care l-a laudat pe Ungureanu, atunci cand a ajuns Prim Ministru ?
- O fi ala care a anuntat, imediat dupa castigarea alegerilor, ca ii aduce pe udemeristi la guvernare ?
- Sau o fi un altul care a semnat un pact de coabitare cu basescu ?
- Sa ma gandesc la un co-lider USL, care a numit-o pe baschebalista la denea ?
@mihail
E PM si copres USL.
Eu n-am avut nicio iluZie in legatura cu Ponta.
News :
Pesedistul Iordache şi liberalul Roşca Stănescu ţin în corzi DNA. Azi s-a înfiinţat comisia parlamentară de anchetă a procurorilor:
Senatorul PNL Sorin Roşca Stănescu şi deputatul PSD Florin Iordache au propus două iniţiative care-i vizează pe procurorii DNA. Potrivit unei decizii votate în Camera superioară, senatorul PNL Sorin Roşca Stănescu va conduce comisia de anchetă a procurorilor DNA care investighează dosarul de corupţie al judecătoarei Gabriela Birsan. Potrivit obiectivelor comisiei, procurorii DNA urmează să fie audiaţi în Senat. De cealaltă parte, deputatul PSD Florin Iordache a propus amendarea legislaţiei, astfel încât interceptările pe mandat de siguranţă naţională să nu mai fie utilizate în dosarele de corupţie.
@Adam Mares,
Aha, nu stiam.
Ce hoti sant astia de la Antena 3. Au aflat cu cine-si deschide emisiunea Ciutacu si s-au hotarat sa-l anuleze chiar din prima.
Ha-ha-ha.
Vine Crin Antonescu la ei, in acest caz oare se mai uita cineva la Ciutacu ?
Cu ocazia asta o ia in freza si copilotul, datorita audientelor.
Daca vor fi mult mai mari la Antena 3, atunci se poate trage concluzia ca zicerile lui sunt plicticoase si nu intereseaza pe nimeni.
Mai bine mergea la Ciuhuleasca la Pro Motor.
@mihail
PM = preş mare.
PM = putză mică.
@mihail
Z din iluZie era de la Zorro.
Gata, deja s-a instalat la Crin sindromul de sot (soatza?) inselat(a).
@Adam Mares
Sunt geloasa pe “Doamna de fier”, ea a avut norocul sa-si gaseasca si poseta, si barbat, si sot si prieten…
Eu nu am nici poseta, poate de aici mi se trage…
La cat de hadicapati mintali sunt si Ciutacu si Ponta cine naiba se mai uita la ei? Norocul lui Razvan Dumitrescu sa se rerelanseze.
@ VV
tare faza cu domnul Vernescu. As reaminti insa ca USL este la putere theoretic. Practic mai greu, dar teoretic USL ar trebui sa resolve din temelii problemele de genu asta, prin modificari legislative. Constatam cu totii ca nu exista o strategie de reparatii legislative a USL-ului, am vazut niste initiative ale unor membri din USL absolut laudabile, care insa NU AU SUSTINERE POLITICA
Parlamentul se pare ca are alte preocupari zilele astea… In fine, altceva vroiam sa spun: anul trecut avertizam asupra faptului ca daca USL va continua pe calea erorilor majore pe care se angajase (cooptarea lui becali, a multor portocalii, etc) atunci nu se va schimba nimic, si electoratul va sanctiona dur, si pomeneam atunci despre faptul ca Antonescu s-ar putea sa nici nu mai ajunga Presedinte. Am cautat prin google dar se pare ca nu toate sunt indexate. Ideea e ca Ponta a facut ca sa apara aceasta fisura, si de la fiecare fisura se ajunge la rupture, dupa parerea mea aceasta se va produce mult mai rapid decit isi imagineaza unii. Personal nu ma deranjeaza ca s-ar rupe USL-ul asa cum e el acum, deoarece decit asa mai bine ramineau portocalii pina pleca si basescu cu ei, si atunci in mod sigur ca n-ar mai fi intrat in Parlament. Eu sunt convins ca Ponta e santajat de basescu, il are cu ceva la mina si la fel cum a procedat cu alde Abhazia Cojocaru, Cristian Diaconescu, Oprea, Melescanu, etc… asa va proceda si cu Ponta, si de acum incolo vom fi mereu surprinsi de faptele lui Ponta. Eu n-am de ce sa fiu prea mult convins de catre Ponta, dar dupa parerea mea PNL are! Cred ca PNL ar trebui sa fie cel mai interest sa afle adevarul si sa-l scoata la iveala, si cred ca PNL ar trebui sa faca niste eforturi insistente in acest sens. Nu de alta, dar daca Ponta ar fi deconspirat ar putea exista sansa reformarii unui USL mai curat cu un PSD curatat de catre proprii sai membri !
@ all
imi place ce zice Antonescu, ma bucur foarte mult pentru pozitiile sale din zilele astea. Ele arata ca Antonescu l-a sustinut pe Ponta in toate traznaile, cu riscul pierderii unei parti din electorat, dar se pare ca I-a ajuns si lui paharul la refuz…
@emi
Nici eu n-am noroc, dar asta e! Pot sa-ti fiu prieten, atat cat se poate de la distanta.
Mi-ar placea sa-ti fac cadou o poseta. Ar fi ca si cum m-ai tine toata ziua de brat. Simbolic vorbind.
@ all
cel mai tare ar fi ca de-acum incolo sa nu mai apara corupti din PSD, si viitoarele vizite la DNA, DIICOT si Parchet sa fie exclusiv din partea unora din PNL
Adica sa incepem sa-l vedem pe Fenechiu, pe Radu Stroe, Edward Helvig, sau de ce nu chiar pe maestrul Vosganian dind cu subsemnatul pe la parchete, ca fiind singurii corupti ramasi prin tara asta
@Adam Mares
Multumesc de intentie, esti dragut. Daca nu ma machiez, telefonul il agat de curea, restul incap prin buzunare, nu prea mai am grija posetei. Daca as avea una cu valoare sentimentala, probabil nu m-as mai desparti de ea. A trebuit o perioada sa lucrez cu documente (am fost privatizat, apoi contabil) si am folosit geanta diplomat, n-am mai avut nevoie de poseta. Numai in blugi si adidasi, alergand toata ziua, cred ca am uitat sa fiu femeie.
@ Adam Mares,
Zici tu ca vrei sa-i cumperi un vuiton ?
Foarte vertical domnul Crin, in schimb (ce-am mai prins la Ciutacu) Ponta a tacut, nu a comentat afirmatiile din seara aceasta a co-presedintelui PNL.
Intresant, foarte interesant.
Din domnul Crin Antonescu :
““Constat cu tristeţe că există ceva care pe mine mă deranjează pentru că nu mai există nicio circumstanţă atenuantă. S-a schimbat tonul. S-a schimbat istoria. Şi iată că partenerul meu, premierul, se referă la episodul suspendării preşedintelui în termenii lui Traian Băsescu. Păi uităm că oamenii au venit atunci la vot destui, îngrozitor de mulţi“, a mai spus președintele Senatului.”
2.
“Unii greşesc foarte mult în ceea ce mă priveşte crezând că eu sunt un om orgolios care speră să ajungă, cum o fi, preşedintele României. (…) Sunt un om orgolios atunci când mă simt profund jignit să îl văd pe Traian Băsescu aşa cum l-am văzut în ultima sa apariţie – bucuros, autoritar, sigur pe sine, dând dispoziţii, bătându-şi joc într-un fel de partenerul meu când spune: A fost alegerea domnului Ponta să o numească pe Kovesi (Laura Codruţa Kovesi -n.r.). Cred că a înţeles că e mai bine aşa. Aceste lucruri îmi lezează într-adevăr orgoliul meu, dar şi a milioane de oameni”, a declarat Antonescu, în emisiunea moderată de Răzvan Dumitrescu.
Mi-a placut aroganta lui Ponta ca fara psd nimeni nu castiga alegerile prezidentiale. Pai le-a pierdut de 3 ori:1996, 2004 si 2009. In 2009 era purtatorul de cuvant al ultimului candidat psd!
@Mihail
Intentia conteaza. In plus, posetele “Vuiton” mi se par oribile.
@mihail
Vuitton? Daca as fi milionar, i-as lua, dar nu sunt. Cred ca o sa-i placa si ceva mai accesibil pt buzunarul meu. Emi nu este materialista.
@emi
Ai dreptate, nici nu sunt atat de frumoase.
@mihail
Nu e o problema doar de orgoliu, ci mai ales de demnitate. Nu te poti lasa terfelit la infinit, doar de dragul a ceva, fie ea si functia de presedinte de tara.
Daca iti pierzi demnitatea, iti pierzi respectul fata de tine. Si e greu sa te mai privesti apoi in oglinda.
Încerc să mă reculeg după dușurile primite astăzi.
În primul rând constat un Crin Antonescu din ce în ce mai sigur pe el și mai realist. Asta la Antena 3. În ultimul rând doi farisei, adică un mercenar trecut în tabăra adversă și un premier mototolit care privește viitorul din fundul unui coș de gunoi. Asta la România TV. Interesant ce efect poate avea Băsescu asupra celor din jur.
Și încă ceva, personal consider pierderea doamnei Săftoiu o pierdere greu de acceptat în PNL. Dacă mulți n-au înțeles, femeia asta este și inteligentă, vorbește și bine, și are și verticalitate, așa cum nu au multe dintre primadonele politicii noastre, indiferent de sex.
@Un liberal optimist
L-am urmarit in principal pe Crin, dar pe alocuri si pe Ponta.
Crin a pus punctul pe “i”:
ceeace a deranjat la Ponta nu este ca a numit procurorii basisti sub santaj ci faptul ca a facut-o fara sa se consulte cu primcipalul partener si faptul ca a incercat sa o legitimeze public pe Kovesi, un procuror total discreditat de actiunile sale profund antidemocratice si partizane politic.
O canalie precum Kovesi poate fi procuror numai intr-un regim stalinist.
Ponta a avut o mutra spasita,constient ca a facut-o de oaie,incearca sa convinga de contrariu ,dar nererusind sa se convinga nici pe sine.
Pe de o parte putem presupune presiunile la care este supus si raspunderile enorme,dar sunt convins ca putea lua aceleasi decizii discutabile fara a submina armonia USL.
Dupa modul in care vorbeste,lipsit de siguranta,cu argumente firave ,probabilitatea ca sa fi fost victima unui atac psihotronic mi se pare f. mare (probabil cu unde electromagnetice).
Asa cum arata acum nu mai putem conta rationamentele. Ponta mi se pare iesit total de pe “sina”.
Din experienta mea poate isi va reveni peste o luna-doua daca nu va mai suferi noi atacuri
Eu nu am ce sa-i reprosez domnului Crin Antonescu.
Doamna Adriana Saftoiu a fost consilierul lui Traian Basescu, si s-a intors la “dragostea dintai”. Ma intreb doar de ce a plecat de langa TB: din gelozie sau a avut ordin de infiltrare in PNL? In afara de a-l critica pe Crin Antonescu, nu cred ca a “ajutat” cu ceva PNL.
@Kronstadt an der Graft
Saftoiu a tinut un discurs antibasist la prima aparitia ei alaturi de Blaga.Un PDL antibasist si epurat de “aripa mafiota” reprezentata de Udrea&co este pe deplin frecventabil.Pana la proba contrarie o putem considera pe Saftoiu ca un delegat al PNL trimis in misiune pentru epurarea PDL -lui.
@emi
despre doamne, numai de bine.
asa ca nu vom intra in detalii tehnice; a plecat fiindca a constatat ca intre ea si presedinte exista diferente importante de principii.
conform principiilor ei, basescu nu trebuia sa l dea afara pe saftoiu de la sie (mai ales ca ea s a sacrificat in multe feluri pentru aceste principii), in timp ce presedintele, chiar daca l a pus pe barba su “unde a vrut inimioara ei”, are si el un principiu de la care nu abdica: cine da ceva din casa la fraierii aia de civili din parlament, zboara.
Ce ti e si cu printzipurile astea!
Dupa cum suna primul discurs al doamnei Saftoiu, nu m-ar mira ca TB, sa fie mai interesat de ceea ce se intampla in PD-L decat in PNL, iar domnul Blaga, daca isi pune norocul si onoarea in manutele delicate ale doamnei Saftoiu, s-ar putea sa trebuiasca sa si le recupereze din mainile lui TB. E adevarat ca presedintele care base a mimat “adio PD-L”, poate are in vedere si cateva dosuri de palma pentru pedeleii care nu sunt prea cuminti, ma indoiesc totusi ca a renuntat a se folosi de slabiciunile lor lumesti. Aceasta miscare surprinzatoare pentru mine, ma face sa cred ca TB si PD-L sunt la cutite acum pe bune.