La solicitarea colegilor mei din Grupul Parlamentar PNL din Senat, am prezentat o informare cu privire la problematica gazelor de şist. Textul nu prezintă concluzii, dar ele se impun de la sine. Anume că este util să cunoaştem potenţialul existent de astfel de resurse, dar chestiunea exploatării rămâne, în Europa, controversată.

1.   Situația pieței energiei în prezent

 

O buna perioada de timp, previziunile pe termen lung in domeniu au inclus avertismente pesimiste cu privire la  diminuarea resurselor de petrol și gaze, în condiţiile cererii ridicate de resurse energetice. Acest lucru a determinat un efort global pentru includerea unor surse de energie mai sustenabile în mixul energetic, printre acestea fiind și energiile solară și eoliană. Regenerabilele au, în mod evident, avantajul de a fi atât curate, cât și sigure din punct de vedere strategic deși, cel puțin pentru moment, ele sunt relativ scumpe și sunt afectate de probleme de intermitență. Previzibila diminuare a resurselor tradiționale de petrol și gaze sugera și faptul că utilizarea cărbunelui ar urma să crească simțitor, pentru că acesta este relativ ieftin și se găsește din abundență, deși este periculos din punct de vedere al mediului înconjurător. Piața energiei se schimbă rapid, iar guvernele, industria și consumatorii ar fi din ce în ce mai interesați să crească eficiența energetică, pentru a folosi cea mai puternică energie cu cât mai puțin combustibil.

            Mai mult, aceste previziuni pesimiste au arătat dificultățile economice pe termen lung, hazardul de mediu și vulnerabilități strategice serioase care se nasc din dependența crescândă față de petrolul și gazele originare din regiuni instabile ale mapamondului. Orientul Mijlociu a rămas cea mai importantă sursă globală de petrol, dar războiul din Irak și tensiunile mari cu Iranul precum şi «primăvara arabă» au demonstrat fragilitatea zonei și au sugerat că instabilitatea de acolo ar putea amenința resursele globale de energie și stabilitatea prețurilor. În același timp, Rusia și-a consolidat poziția drept cea mai importană sursă de gaze naturale pentru cea mai mare parte a Europei. Rusia va rămâne un jucător central pe piața de energie europeană mulți ani de acum încolo. Ea a demonstrat, totuși, o înclinație de a-și folosi poziția în domeniul gazelor naturale ca instrument politic și diplomatic – o practică ce a determinat o mare parte a europenilor să recunoască faptul că o bazare prea mare pe gazul rusesc ar putea fi în contradicţie cu interesele de securitate națională şi ar lăsa economile europene vulnerabile în fața prețului de monopol. Din pricina acestui context, mai multe țări europene au decis să construiască portalele de acces GNL (Gaz Natural Lichefiat), astfel încât gaz provenind din orice parte a lumii să poată fi transportat în Europa, diversificându-se astfel baza de aprovizionare și astfel reducându-se vulnerabilitatea în fața prețului de monopol și a presiunilor diplomatice nedorite.

           Aşadar, până acum câțiva ani, situația securității energetice globale părea să se înrăutățească, acest aspect fiind reflectat în mai multe aprecieri ale Agenției Internaționale pentru Energie. Proviziile se împuținau, cererea exploda, prețurile erau în continuă creștere, țările-sursă erau de multe ori problematice, iar experții susțineau că perspectiva securității energetice era din ce în ce mai fragilă pentru multe state.

     Apoi, previziunile s-au ameliorat, datorită faptului că schimbările tehnologice au deschis noi și vaste rezervoare de petrol și gaze, care anterior erau percepute ca fiind prea scumpe sau prea greu de exploatat. Avansul tehnologic în domeniile fracturării hidraulice și al forajului  orizontal a făcut ca toată această energie să fie disponibilă la prețuri mult mai mici, într-o perioadă în care prețurile globale la energie erau foarte ridicate.

Centrul acestei activități a fost America de Nord, unde atât Statele Unite, cât și Canada au rezerve uriașe neexploatate de gaze naturale și gaze de șist, gaz metan, gaze în nisip și rocă și, în Alberta, Canada, petrol depozitat în nisipuri bituminoase. Producția acestor surse de energie era virtual inexistentă în Statele Unite în anul 2000.

Sunt multe indicii potrivit cărora puternica dezvoltare a exploatării șisturilor din America de Nord nu se va repeta și în Europa. Întrebările privitoare la existența și potențialul resurselor persistă. Mai mult, o serie de bariere de reglementare la adresa exploatării acestor resurse și rezistența organizată in rândul populatiei la această tehnologie creează un obstacol în calea dezvoltării energiei din gazele de șist pe continent. Multor state europene le lipsește infrastructura și tehnica necesare pentru exploatarea rapidă a acestui potențial și niciuna nu ar fi capabilă să se potrivească cu costurile mici de producție din Texas, de exemplu, stat care are o lungă istorie de forare în regiuni încă neprospectate și un mare spațiu pentru explorarea energiei.

 Cu toate acestea, Europa se confruntă în prezent cu o serie de provocări serioase în domeniul securității energetice, care ar putea crea un context pentru o mai largă dezvoltare a hidrocarburilor neconvenționale. Astăzi, UE este dependentă în proporție de 80% de importul de petrol și 60% de cel de gaze.

 

2.     Ce este gazul natural de șist?

Spre deosebire de gazele naturale din sursele convenționale care se deplasează prin rocile poroase spre suprafața Pământului până când sunt captate, gazele naturale din șisturi sunt cele care rămân prinse în formatiunile de rocă aflate la mari adâncimi, după formarea hidrocarburilor. In general aceste roci sunt de tipul sisturilor marnoase.

In ultimul deceniu s-au consacrat două tehnologii în domeniul exploatării gazelor de șist: foraj orizontal si fracționarea hidraulică. Aceste două tehnologii au fost folosite împreuna pentru a reduce costurile si pentru a produce aceasta resursa.

- Fracționarea hidraulică este procesul de injectare sub presiune, a unui amestec de apa, nisip și aditivi  (de obicei 99,5 % apă si nisip + 0,5 % aditivi) printr-un puț pentru a crea mai multe mici fisuri extinse în stânca, eliberând astfel gazele naturale înmagazinate la mai multe mii de metri sub
pământ, departe de resursele de apa subterana.

Fracționarea hidraulică nu este parte a procesului de forare a sondelor de explorare initială (pentru probe). Dupa ce forarea de explorare este finalizată si sunt evaluate rocile in functie de rezultatele testelor, se poate lua decizia finala in sensul renunțării, oportunității exploatării sau continuării testelor, inclusiv prin procedeul de fracționare hidraulică.

- Forarea orizontală oferă acces mai larg la gazele prinse in stratul de rocă de șist. Dupa ce mai intai este forat puțul pe verticală până la formatiunea de rocă vizată, apoi sapa de foraj este antrenata într-o curbă, până când aceasta permite forajul orizontal, în lungul formațiunii de rocă.

Pe durata de viață a puțurilor sunt efectuate teste complexe pentru a verifica continuu nivelul de siguranță a puțurilor de extractie.

Sondele sunt proiectate pentru a proteja apele subterane, prin instalarea mai multor straturi de oțel (carcasa) si ciment, care înconjoară carcasa. Protectia de ciment formează o bariera continua între puț, rocile din jur si apele subterane.

3.            Implicațiile geostrategice ale dezvoltării gazelor de șist în Europa

 

În viitor, gazele naturale își vor asuma o importanță strategică mai mare, ca rezultat al schimbărilor tehnologice de pe piață și al creșterii cererii globale de energie. Explozia din America de Nord a asigurat resurse de energie neanticipate în trecut. Acest lucru are deja implicații asupra planurilor multor state. De exemplu, Statele Unite au decis să livreze petrol din stocurile sale strategice în toiul crizei libiene, în parte pentru că perspectiva energetică pe termen lung este atât de promițătoare.

Împreună, țările europene numără 10% din rezervele globale de șisturi. Proprietățile petro-fizice ale acestor depozite diferă considerabil și fiecare ridică provocări de forare și colectare diferite. Încă nu se știe câte din aceste forări sunt recuperabile din punct de vedere economic. Comisia Europană a sugerat că “Producția de gaze de șist nu va face ca Europa să fie autosuficientă în materie de gaze naturale. Cel mai bun scenariu pentru dezvoltarea gazelor de șist este acela al înlocuirii producției convenționale învechite și menținerea dependenței față de import la aproximativ 60%”). Diferite nivele de explorare sunt în curs de analiză în Austria, Germania, Ungaria, Irlanda, Polonia, Suedia, Regatul Unit și Ucraina. Franța, Polonia și Ucraina par să dețină depozite foarte mari, dar Franța a impus un moratoriu pe explorare. Trebuie, totuşi, să menţionăm că între Parlamentul European şi Comisia Europeană există diferenţe notabile în ce priveşte oportunitatea exploatării gazelor de şist, Parlamentul European fiind extrem de reţinut în această privinţă.

      Romania este interesată de identificarea si dezvoltarea potențialului său în ceea ce privește gazele de șist. Guvernul a eliberat mai multe licențe de explorare companiei Chevron, în speranța că descoperirea depozitelor de gaze de șist va contribui la reducerea dependenței sale față de gazul importat din Rusia. Scopul României este acela de a-și spori independența energetică și a semnat acorduri de exploare și cu Exxon și OMW, pentru explorarea resurselor energetice din largul Mării Negre.

Guvernul polonez a acordat mai multe concesiuni de explorare către 30 de companii, acoperind un teritoriu de 35.000 de mile pătrate sau o treime din suprafața țării (Szalai, 2012). Oficialii polonezi au sperat inițial că vor începe exploatarea comercială până în 2014 și că vor obține un anumit grad de autonomie până în 2035. Acesta este un scenariu foarte optimist. Condițiile geologice dificile, lipsa serviciilor și a infrastructurii necesare, mediul legislativ nesigur au încetinit eforturile de explorare și au dus la temeri în legătură cu viabilitatea industriei în această țară. În 2011, Agenţia Internaţională pentru Energie estima că formațiunile șistoase ale Poloniei  conțineau de 900 de ori consumul său anual de gaz sau 5.3 trilioane metri cubi. În anul 2012, Institutul Geologic Polonez a
dat publicității cifre mult mai realiste – între 346 și 768 miliarde metri cubi.

 

4.     Problemele de mediu ale gazelor de şist

a. În timpul procesului, săruri corozive, chimicale carcinogene și chiar particule radioactive care există în formațiunile de rocă se amestecă uneori cu apa deja poluată sau cu apa salină, pe măsură ce aceasta este injectată în subteran (915-2.440 m). 25% din cantitatea de apă este apoi împinsă la suprafață, împreună cu aceste elemente. Benzen, radiu, metan sau eter sunt câteva din multele substanțe periculoase care au fost identificate cu procesul hidraulic. După ce este presurizată în formațiunile de rocă șistoasă și împinsă în afară de gazul sau petrolul care se ridică în mod natural, apa reziduală este stocată în cisterne, puțuri sau containere. Dacă nu sunt reglementate corespunzător, aceste procese de stocare sunt pasibile de deversări, scurgeri sau inundații. De asemenea, au existat incidente de poluare pe care companiile nu le-au raportat sau le-au raportat neadecvat  și se pare că unele dintre cele mai grave probleme au avut loc în Pennsylvania, unde industria nu este reglementată corespunzător.

Există încă un grad de incertitudine cu privire la cantitatea și varietatea exacte ale contaminatorilor din apa reziduală. Faptul că guvernul SUA a permis firmelor să ascundă aceste informații ca secrete comerciale nu este de ajutor. Acest lucru a dus la îngrijorări ale populației, iar Administrația Obama ia în calcul regândirea acestei politici. În Texas, companiile trebuie să publice chimicalele care sunt folosite și există standarde înalte în ceea ce privește cimentarea drilurilor, pentru a se evita scurgerile.  Companiile energetice susțin ca nu ar investi miliarde de dolari în această industrie dacă nu ar crede că aceasta va aduce profit pe termen lung și pretind că în state precum Texas sunt foarte atente la sursele de apă. Canada a implementat recent un sistem voluntar de raportare, dar instituţiile de reglementare doresc întărirea acestui aranjament, pentru a ajuta reglementatorii să determine impactul de mediu al acestor substanțe.

 

b. O altă procedură care ridică semne de întrebare este aceea a depozitării fluidelor în formațiunile cavernoase subterane. Riscul de poluare crește dacă procesul se petrece deasupra (rezervoare) și nu în subteran. Grupurile ecologiste au susținut că reglementatorii și companiile de gaz din Pennsylvania nu au fost suficient de pregătiți pentru această problemă, astfel încât cantități însemnate de apă reziduală au ajuns în unități de tratare a apei în care nu exista tehnologia de procesare a acestor chimicale. Mai multe studii au relevat existența radiului, a benzenului și a altor astfel de substanțe în câteva râuri și fluvii. Unele râuri utilizate de fabricile de deșeuri aveau un nivel al radioactivității de sute sau chiar mii de ori mai mari decât cifra admisă de standardele federale. Deși procesul de fracturare hidraulică are loc la adâncimi de sub rezervele de apă, etanșarea neadecvată a puțurilor poate duce la împrăștirea apei contaminate în bazinele de apă. Unii experți sunt de părere că apa reziduală în exces este atât de contaminată și de periculoasă, încât ar trebui tratată în același fel ca rezidurile medicale.

 c. Cantitățile uriașe de apă necesare fracturării hidraulice sunt o altă problemă importantă. Operarea unui singur puț necesită 2,5 milioane de litri de apă de-a lungul duratei lui. Acest aspect este problematic, în special în zonele în care puțurile subterane au început să sece, mai ales în Vestul Americii. Fermierii sunt obligați să se lupte pentru apă cu companiile energetice din vestul Statelor Unite, iar seceta din ultimii ani a dus la exacerbarea tensiunilor dintre cele două industrii. Au existat de asemenea și rapoarte cu privire la activitatea seismică din  regiunile în care se conduc operațiuni de fracturare, dar aceste evenimente sunt minore.

 d. Industria gazului de șist lasă la rândul ei o amprentă care a creat probleme și a stârnit proteste publice. Puțurile au nevoie de spațiu pentru acomodarea echipamentului de forare, de bazine pentru apa reziduală, de infrastructură de stocare și de transport, dar și de facilități de găzduire a personalului. Schimbările demografice rapide asociate cu această industrie pot duce la provocări sociale în comunitățile rurale.

 

5.   CONCLUZII

 a. Explozia afacerii petrolului și gazului neconvențional transformă rapid perspectiva energetică globală. O transformare majoră pare a fi în curs de desfășurare, transformare care ar face ca piețele de energie să se confrunte cu abundență în loc de lipsă a energiei. Acest fapt ar duce la dispersarea puterii într-o industrie care a fost multă vreme dominată de carteluri și producători careoperau drept mandatari pentru statele în fața cărora răspundeau. Această evoluție ar putea duce la moderarea atitudinii unor guverne extrem de autocrate, care au folosit multă vreme bogăția energetică națională pentru a bloca reformele politice și economice și pentru a exercita influență asupra clienților lor.

Pentru moment, transformarea este cea mai dramatică în America de Nord, dar există deja efecte și asupra piețelor globale de energie, iar acestea ar putea să devină mai serioase dacă SUA va începe să exporte GNL.

 b. Europa este în fața unei provocări competitive adevărate. Prețurile scăzute ale gazelor în SUA duc la scăderea costurilor de producție în America de Nord și la o relocare a industriei înapoi pe teritoriul american.  Acest proces este la început, dar s-ar putea accelera dacă persistă aceste diferențe. Prețurile europene la gaz și electricitate sunt mult mai ridicate, așa că diferenta  de preț începe să semene cu un șoc economic extern. Europa va trebui să răspundă prin scăderea prețurilor la energie. Poate face acest lucru prin renegocierea contractelor la gaze. și Rusia va fi nevoită să-și recalculeze structura sectorului său energetic și felul în care îl folosește în diplomație. Aceasta ar oferi o oportunitate pentru un nou tip de relație cu lumea occidentală, dar Rusia nu pare înclinată să meargă în această direcție pentru moment.

  c. Europa a luat act de aceste probleme și provocări și unii argumentează că acestea consitutie un preț mult prea mare. UE nu are jurisdicție asupra legilor statale de exploatare a subsolului, așa că reglementarea acestei industrii este în mare măsură sub responsabilitatea guvernelor naționale ale Europei. Este o situație oarecum similară cu cea din SUA unde statele sunt cele care preiau conducerea în reglementarea industriilor, nu guvernul federal. Provocările în Europa sunt mai serioase din pricina densității populației, a reglementărilor de mediu, a lipsei apei din unele regiuni și a rezistenței publice. Regiunea Alsacia, spre exemplu, are potențialul de a dezvolta o industrie  a gazelor de șist, dar în anumite părți ale regiunii, se găsește câte un sat la fiecare kilometru și jumătate, iar forările ar fi intruzive. Guvernul francez a impus un moratoriu privind operațiunile de forare, iar ministrul francez al Industriilor a declarat recent că procesul nu va începe până când guvernul nu este sigur că gazul poate fi scos într-o manieră propice mediului înconjurător. Companiile franceze care au licențe de explorare şi doresc să exploreze în sudul Franței în căutare de gaz, sunt incapabile de a face acest lucru momentan. Guvernul german propune ca fracturarea hidraulică să fie permisă doar în zonele în care sursele de apă nu ar fi afectate. Totuși, rezervele germane nu sunt foarte mari. Guvernul britanic a adoptat o abordare precaută, deși se pregătesc unele operațiuni hidraulice. El monitorizează cu atenţi evoluțiile din Polonia. În Bulgaria, reticența publică la decizia guvernului de a elibera licențe de exploatare a șisturilor a fost marcantă. Protestele publice împotriva unei concesii a guvernului către Chevron
s-au concentrat în nord-estul României, în vreme ce în Marea Britanie protestatarii au reușit să închidă câteva situri de forare. Pe de altă parte, publicul polonez este foarte receptiv la această industrie și recunoaște atât avantajele economice, cât și pe cele strategice ale dezvoltării interne ale acestei surse de energie.

 d. Comunitățile locale și alte părți interesate trebuie să se angajeze în acest proces. Este nevoie de eforturi pentru a minimaliza distrugerea acestor comunități, iar resursele cruciale  – cum ar fi apa – trebuie monitorizate, pentru a se asigura că interesele comunității sunt respectate. Locațiile puțurilor ar trebui să fie cât mai izolate posibil, iar standardele de tratare a apei sunt esențiale. În fine, publicul trebuie să fie informat atunci când au loc scurgeri accidentale sau când se întâmplă alte accidente de mediu. Această atitudine este esențială pentru câștigarea încrederii și pentru asigurarea standardelor pe termen lung. Agenția Internațională pentru Energie a publicat un set de “reguli de aur”, care conține un spectru larg de reglementări. Printre acestea se numără nevoia de transparență totală și dialog public, măsuri de protecție a apei și eforturi de minimizare ale arderilor.  Bineînțeles, standardele ridicate înseamnă și costuri ridicate, dar asta se întâmplă și în cazul neglijenței cu privire la mediul înconjurător.

 

e. Productia actuală de gaze a României este de cca 10,5 mld. Nmc/an, iar consumul mediu este de 14,4 mld.Nmc/an. De remarcat că rata de depletare (scăderea rezervelor supuse exploatării) este de  cca 10% pe an, ceea ce înseamnă că in lipsa unei promovări de rezerve noi și fără promovarea unei recuperări secundare și terțiare, activitatea se va opri în cca 10 – 15 ani. În aceste condiții România va rămâne tributară în totalitate importului.

 

 

 

 

This entry was posted on marți, octombrie 29th, 2013 at 11:32 am and is filed under Economie. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. Both comments and pings are currently closed.