Dreptul la legendă – discurs la şedinţa omagială a Senatului dedicată martirilor Revoluţiei Române

 

După aproape un sfert de veac de la momentul Decembrie 1989, tranziţia încă nu s-a încheiat. Într-un anumit fel, tranziţia unei societăţi nu se încheie niciodată. Noi vorbim însă de ACEASTĂ tranziţie, de la autocraţie la democraţie, de la economie de comandă, la economie de piaţă şi de la societate închisă, la societate deschisă.

Tranziţia are, fireşte, o dimensiune politică şi dimensiune economică, dar are, în primul rând, o dimensiune culturală. Încheierea ei nu va fi marcată nici în cifrele Anuarului Statistic, nici în înţelegerile cu Fondul Monetar Internaţional, ci în modul nostru, al românilor, de a înţelege lumea. Tranziţia aceasta nu se va încheia când buzunarele noastre se vor umple, ci când mentalităţile noastre se vor emancipa. Tocmai de aceea principala dimensiune a crizei pe care o străbatem nu este nici instituţională, nici economică, ci o expresie a lipsei de sens care bântuie societatea românească. Sens, înseamnă pentru o societate să ştie de unde a plecat, care este proiectul naţional şi unde doreşte să ajungă şi cam pe unde se află pe acest drum.

Nu avem, din păcate, formulat şi asumat de clasa politică, un proiect naţional. Am avut un singur proiect naţional, şi anume integrarea în Uniunea Europeană şi am crezut că asta va rezolva totul. Ne-am dat seama însă că în Uniunea Europeană suntem doar complementari şi nu competitivi. Este nevoie de asumarea unui proiect naţional, din păcate, însă, nu-l avem. Şi nu-l avem pentru că nu ştim exact unde vrem să ajungem. Şi asta pentru că nu ştim exact de unde am plecat.

Punctul de plecare ar fi trebuit să fie voinţa comună de desprindere de comunism. Nu avem însă, în ceea ce priveşte comunismul, o memorie comună. Nu înţelegem prin comunism acelaşi lucru. Nu toţi am fost victimele comunismului. Sângele celor care au murit în 1989 a fost roşu, dar tot roşu era şi steagul Partidului Comunist. Nu am ştiut, de aceea, să deosebim prea bine călăii de victime. Călăii s-au strecurat uneori printre victime, iar alteori victimele au fost ostracizate pe nedrept. Neavând o memorie comună în faţa atâtor ambiguităţi, tergiversări şi jumătăţi de măsură, nicio asumare clară a istoriei recente nu există.

De pildă, rezistenţa anticomunistă este încă necunoscută românilor. Dacă nu ar fi venit decembrie 1989, numele lui Corneliu Coposu ar fi rămas neştiut. Mulţi au răsuflat uşuraţi la moartea lui, iar unii din cei care l-au hulit au venit la înmormântarea lui doar ca să se convingă că e mort.

Propunerea privind înlocuirea statuii lui Lenin pe postamentul aflat în faţa Casei Presei  cu cea a Elisabetei Rizea a fost respinsă, după o dezbatere penibilă. Iar pe acel postament defilează tot felul de forme improvizate, mai elocvente probabil pentru tranziţia pe care o parcurgem.

În anul 1989, în martie, Liviu Babeş şi-a dat foc pe pârtia de la Poiana Braşov. Nu există în amintirea lui decât o troică în Poiana Braşov la care, probabil, niciun turist nu se opreşte să se reculeagă. Să dăm exemplul lui Jan Palach, care şi-a dat foc în ianuarie 1969 la Praga. Jan Palach este un erou al întregii lumi. Există lăcaşuri omagiale în întreaga lume, începând din centrul Pragăi şi până la gheţarii nordici, ba chiar un asteroid a primit numele lui Jan Palach pentru ca omenirea să  nu-i uite niciodată jertfa. Întrebaţi, pe stradă, pe trecători cine este Liviu Babeş. Nimeni nu va şti.

Cine ştie de Ion Gavrilă Ogoranu, care s-a ascuns aproape trei decenii de securitate? Cine a auzit de ţăranul Ion Banda, care a fost ultimul român care a murit cu arma în mână în Munţii Banatului la aproape două decenii de la ocuparea României de trupele sovietice?

Cine a auzit de căpitanul Timaru şi de fraţii Paragină, care au apărat cu îndărătnicie, de trupele Securităţii,  Hrisovul lui Ştefan cel Mare care-i împropietărea pe răzeşi?

Cine a auzit de morţii revoluţiei? Am făcut un experiment, dragii mei. Anul trecut, în zeci întâlniri pe care le-am avut în ţară, întâlniri culturale cu lume, se presupune, cu anumită educaţie. La sfârşit am întrebat de fiecare dată: cunoaşteţi numele vreunui tânăr mort în revoluţia din decembrie 1989? Stupoare! Nimeni nu cunoştea numele niciunuia.

Noi, când vorbim de morţii revoluţiei, vorbim în abstract, ca şi cum am citi o carte de istorie. Au murit 600 de oameni, sau 700, sau 1000. În clipa în care dai cifre abstracte nu ai nicio responsabilitate faţă de nimeni.

Hai să ne amintim de Tavi, un copil de 13 ani. Ştiţi ce scrie pe mormântul lui, în cimitirul alb dedicat lor pe Calea Şerban Vodă? Iată: „Vă rog să mă iertaţi că am plecat dintre voi la doar 13 ani”. Acest copil nici nu a avut buletin. El a murit pentru o ţară în care nici nu a avut vârsta capacităţii de a decide. De ce copiii nu învaţă la şcoală despre un copil asemenea lor? Învaţă despre Gavroche al lui Victor Hugo, dar nu învaţă despre Tavi.

Când copiii de liceu învaţă de Ana lui Manole, care a murit ducând mâncare soţului ei, de ce nu învaţă şi despre Raluca Sălăjan, elevă în clasa a XII-a la Liceul „Iulia Haşdeu” care a murit împuşcată în abdomen ducând mâncare iubitului ei care era soldat? Între Ana lui Manole şi Raluca Sălăjan nu este nicio diferenţă.  Ele au plecat într-o datorie pe care o simţeau din sentiment şi au avut acelaşi destin. Pentru aceşti copii, să ştie că au fost unii asemenea lor care au murit în locul lor pentru ca ei să trăiască, ar contribui decisiv la educaţia lor, şi asta ar putea să le călăuzească altfel viaţa.

Să vorbim despre Călin Nemeş, care şi-a pus capăt zilelor după ce a fost rănit grav în revoluţia română. Toate aceste nume sunt complet necunoscute astăzi românilor.

Dragii mei, acest discurs al meu se vrea un apel către dumneavoastră, către poporul român. Fireşte că personalităţi istorice precum Gheorghe Doja, Tudor Vladimirescu sau Nicolae Bălcescu sunt cunoscute românilor. Dacă închidem ochii, îi vizualizăm. Ţara e plină de comune cu numele lor, ba chiar bancnotele sunt împodobite cu figurile lor. Sunt morţii cei vechi. Putem să-i privim şi nu avem niciun fel de socoteală să le dăm. Hai să asumăm însă pe morţii cei noi, pe cei care au murit în locul nostru pentru ca noi să trăim în locul lor. Lor trebuie să le dăm nume. Şi în clipa în care le dăm nume, va trebui să le dăm şi socoteală.

Şi aş vrea să închei cu acele cuvinte pe care le-a spus Călin Nemeş în 1993, înainte de a-şi pune capăt zilelor: „Ceva îmi spune că imediat după acest ultim eveniment al vieţii noastre, care este moartea, îi vom reîntâlni pe ei, pe
magnificii copii şi adolescenţi ai lui decembrie 1989. Şi poate ne vor întreba ce am făcut după moartea lor. Ştiu că eu am ce să răspund. Dar dumneata, trecătorule?”

Am dat noi acestor tineri eroi dreptul la legendă?

Mulţumesc.

 

321 Responses to “Dreptul la legendă – discurs la şedinţa omagială a Senatului dedicată martirilor Revoluţiei Române”

  1. emi spune:

    Mie nu mi-ar place pe gard, fie el si al Parlamentului…

  2. Adam Mares spune:

    @emi
    Corect se spune “mi-ar plăcea”. :-)

  3. Pacala spune:

    romania e tara unde nici apocalipsa nu mai vine. Nici mortii nu pleaca dintre noi. Suntem o tara de zombie eterni.
    Monument de vrei sa facem, il vor darama altii inainte sa fie terminat. :(

  4. Adam Mares spune:

    Nu prea am chef de vorba in seara asta.

  5. Pacala spune:

    Culca-te

  6. cris spune:

    Mda, fiecare cu reperele lui, unii cu un zid care vindeca – asa este numit Vietnam Memorial Wall, este un zid pentru ca acest razboi a construit multe ziduri intre oameni, e taiat in pamint, de neclintit ca o brazda, e o oglinda de granit care iti da senzatia de apa si curgere, zid in care se oglindesc cei care se opresc in fatza lui, prezentul, cerul. un loc facut sa uneasca.

    Din 1945 pina in 1990 sunt mii de nume de romani torturatzi, batjocoritzi, ucisi, si toate aceste nume trebuie sa aiba locul lor. Nu stiu daca lustratii ori tortionari trimisi spectaculos in judecata atunci cind nu mai foloseste la nimic, ajuta pe cineva. Condamnarea comunismului nu stiu pe cine a ajutat. Dar sa tragi o brazda in pamint intre trecut si viitor in care sa pui amintirea tutror martitilor poate ar trebui sa existe, si poate asa va rasari si altceva in Romania in afara de maracini. Stiu eu, probabil ca totul e de vinzare, vizitabile ori atractive or fi numai un periplu Dracula sau Ceausescu, unul al verticalitatii unui popor nu.

    http://www.youtube.com/watch?v=gs8OMwVfRvw

  7. cris spune:

    George Santayana spunea cam asa. Progresul nu consta exclusiv in schimbare, o parte a sa tine de memorie si pastrare a trecututlui. Atunci cind progresul este considerat doar schimbare de dragul schimbarii, complet rupt de radacinile sale, totul devine haotic: nu exista un punct de origine si fundament si nici o directie clara. Nu poate exista maturizare a unei societatzi atunci cind aceasta isi taie radacinile – in loc de maturizare o asemenea societate ramine la un nivel de infantilism perpetuu si salbatic. O tara fara istorie este o tara de nebuni.

    Ma uit la zgonea in costum, mare admirator de Pink Floyd, ce-l leaga de Pink Floyd este ca s-a nascut in zodia fecioarei ca Roger Waters, spune el. Cu un ciocan in mina sa darime un prapadit de gard, dar chiar si aceasta doar de show, doamne fereste sa-l zgirie. Si pretinde ca aceasta ar fi darimarea ultimei ramasitze a comunismului – pentru dumnealui cei din 89 nu au existat, nici cei dinaintea lor, exista numai dumnealui care, progres de fantezia progresului, se crede erou anticommunist ca darima un gard in 2013….. Il inteleg pe Santayana, o tara fara istorie este o tara de nebuni.

    • @ cris

      Progresul nu poate fi disociat de evolutia organica, ce inseamna exact tocmai legatura asta dintre traditie si modernitate. In plus, pentru popoarele aflate intr-o asemenea tranzitie ca noi, memoria nu este o parte a trecutului, ci a prezentului.

  8. Tiberiu spune:

    @cris
    Viata individuala ca si cea colectiva,a popoarelor, este un fenomen dinamic in continuitate.Asa cum in viata individuala nu este de conceput evolutia si progresul fara conservarea valorilor familiei ,fara respectul acordat parintilor si bunicilor ,tot asa o natiune trebuie sa-si conserve valorile traditiei si istoriei proprii.Fara continuitate apar fracturile care sunt dureroase fie ca sunt osoase ,fie ca sunt istorice

  9. lordul john spune:

    @cris

    Daca tot mi-ai adus aminte de brazda, iata ce spunea un document din 1392 si cum se delimitau proprietatile (si se pastra istoria) in Moldova:
    Uricul (act de privilegiu acordat unei moșii boierești sau mănăstirești) lui Roman Mușat din 30 martie 1392 este cel mai vechi document autentic moldovenesc păstrat până în zilele noastre. Este redactat în limba slavonă, pe pergament, și se află la Arhivele Statului din București. Sigiliul este din ceară iar șnurul roșu de care este atârnat s fost confecționat din mătase și se poate vedea pe el capul de bour cu stea între coarne și cu soarele și luna în dreapta și în stânga.

    “Marele singur stăpânitor, din mila lui Dumnezeu Domn, Io Roman voievod stăpânitor al Țării Moldovei, de la munte până la mare. Am dat cu fiii mei, Alexandru și Bogdan, slugii noastre, Ionas Viteazul, pentru credincioasa slujbă, trei sate pe Siret, uricul lui cu tot venitul în veac, și copiilor lui și nepoților lui și strănepoților lui cu tot dreptul. Numele satelor Ciordăceuți și Vladimirăuți și Bucurăuți.
    Iar hotarul lor: din jos de la Maresăuți, valul care este deacurmezisul câmpului până la Siret, apoi cealaltă parte a Șiretului, la capătul de jos al poienii, o movilă și de acolo drept peste luncă la fântână o movilă și, de acolo, drept la bucovină(pădure de fag, n.r.), o movilă și, de acolo, pe margina bucovinei în sus, până la hotarul Serbescului la teiu, o movilă, de acolo către topliță, aici o movilă, și, de acolo, către Siret, movilă de mijloc și, de acolo, peste Siret, în sus, până la bucovina cea mare, pe unde iese drumul de la Dobrinăuți, la capătul câmpului și, de acolo, pe marginea bucovinei, pe deal, la vale, până la văl. Acesta îi este tot hotarul locului.
    Iar la această credință(mărturie,certificare n.r.) a mea și credința fiilor mei, credința jupânului Iuga, credința jupânului Stetco cu frații lui, credința Brațului Netedul, credința lui Stanislav, credința panului Dragus Viteazul, credința lui Stavrici, credința panului Vlad, a apanului Ghidea, a panului Grozea, credința panului Costea, credința lui Oris, credința tuturor boierilor moldoveni. Iar pentru tăria acestuia și pentru pomenire, am poruncit să se atârne pecetea noastră cea mare, că să nu fie clintit, acesta, niciodată în veac. S-a scris cartea în anul șase mii nouă sute deplin(1392), luna martie în 30 zile, în cetatea noastră, a lui Roman voievod”.

    Actul este important pentru că ne arată cum se stabileau limitele de propietate în Evul Mediu: o movila, un râu, o pădure, un val de pământ. Hotărnicia a fost întotdeauna o problemă la români.

    Când se stabilea o asemena delimitare erau aduși martori și copii. Li se punea o brazdă de pământ pe cap și jurau astfel că acolo era limita de propietate. Pentru a ține bine minte acel eveniment ei primeau o strașnică bătaie. Cu cât erau mai tineri, cu atât rețineau acest lucru mai bine.

    Hotărnicia era deseori contestată, iar în fața domnitorului ajungeau să jure, conform documentelor, chiar și oameni de 102 ani care spuneau cum era situația “în vechime”. Dacă se dovedeau martori falși, își pierdeau propietățile.

  10. lordul john spune:

    @VV

    Ce vremuri!

  11. Tiberiu spune:

    @VV
    @cris
    Sa fim realisti, aparitia si evolutia basismului satanic nu a venit din neant,dintr-un vid cultural si institutional.Dimpotriva,base si camarila sa satanica au aparut si au crescut printre noi in mod organic ,din “aluatul” social si politic al atavismelor institutiilor comuniste care si-au cautat(si si-au gasit) o noua forma de organizare si supravietuire in noile conditiile.aspiratiile dictatoriale basiste s-au plamadit din aspiratiile vechilor structuri comuniste care si-au trimis urmasii in contempraneitate.Kovesi,Haineala,Horia Georgescu si altii ca ei sunt progeniturile vechii oligarhii comuniste care au mostenit din familie apucaturile dictaturii si bunului plac.
    Periada de “tranzitie” a fost pentru gasca comunistoida basista un teren propice pentru a-si construi o noua structura statala de dominare ciocoista si fanariota care sa transfere in prezent mostenirea apucaturilor represive aduse dintr-un trecut nu prea indepartat.
    Demantelarea structurilor securiste comuniste nu s-a facut niciodata.”Condamnarea comunismului” a fost o simpla frazeologie lipsita de orice continut.
    Totul ramane inca de facut si va fi Mai mult decat dificila sarcina istorica a despartirii definitive de basism,malformatie heals roamneasca a ciocoismului de tip fanariot si a securismului represiv

  12. Tiberiu spune:

    Erata-malformatie neaos romaneasca

  13. tiberiu spune:

    @VV
    @Cris
    Si inca ceva basismul nu putea probabil rezista refrerendului din 2012 i in afara “spatiului mioritic” unde este adanc inradacinata mentalitatea fatalista si impotenta (de bleg) a “ciobanasului” care desi stie ca se unelteste pentru asasinarea lui se refugiaza in jelanie poetica inn loc sa lupte cu dusmanii asa cum pana si o oita il sfatuieste :
    “Îţi cheamă ş-un câne
    Cel mai bărbătesc
    Şi cel mai frăţesc,
    Că l-apus de soare
    Vor să mi te-omoare”

    Iata pentru ce continuitateta traditiei este uneori deosebit de contraproductiva unui popor confruntat cu situatii exceptionale pentru care traditia nu l-a pregatit sau l-a pregatit in mod neadecvat.
    Este sarcina conducatorilor si formatorilor de opinie contemporani sa educe natiunea in spiritul contemporaneitatii si in concordanta cu realitatile dinamice pe care nimeni nu le putea anticipa in trecut.

  14. lordul john spune:

    @tiberiu

    Interpretarea pe care o dai “Mioritei” e total eronata! Nu exista teza fatalsimului in acest text. Nu stiu de unde a venit aceasta enormitate!

  15. tiberiu spune:

    @lordul john
    Reciteste Miorita si dupa aceea daca vrei discutam pe text nu pe fantezii proprii.Textul este limpede si nu lasa loc unei alte interpretari .Daca gaseti alta interpretare dovedeste-o cu textul Mioritei.

  16. Filip g spune:

    @tiberiu,
    eu am o viziune mai aparte pentru Miorita,adaptata in zilele noastre.
    Apicultorul Moldovean nu a dorit sa se asocieze ,astfel ca in Parlament se hotara soarta celor Neasociati,sa dispara.
    De ce,findca avea albine multe,miere buna si nu folosea sirop.stricand de fapt multe interese.

  17. tiberiu spune:

    @Filip
    Deci “neasociatul” se resemneaza si se lasa lichidat ?

  18. emi spune:

    Tiberiu, cel care ucide face un mare păcat. Chiar dacă se apără.
    Ideal este să îi convingi pe ungurean şi vrâncean că le eşti mai util viu. Ciobănaşul ştie însă că există şi soarta, şi moartea care vine mai devreme sau mai târziu, orice ai face. El îşi cântă testamentul, în ideea că poate, îi e scris, să nu treacă acea cumpănă, şi trebuie să lase totul rânduit după datină.
    “Şi de-o fi să mor, în câmp de mohor…”

  19. Filip g spune:

    @tiberiu,
    exista si varianta sa faci ceia ce-ti place inafara tarii pe euroi .Fara a fii bataia de joc a guvernantilor.
    Discutam cu un cetatean despre cazanul de tuica oficial al satului.Anul asta nu a fost desigilat(acum e sigilat de fisc)ori majoritatea taranilor sunt penali.ori cand incepi sa ignori legile tarii,e o problema.

  20. tiberiu spune:

    @emi
    ciobanasul transmite oitei testamentul sau.Resemnare in poezie.Atat.Nici o alta reactie,nici un alt gand.

  21. emi spune:

    Şi de-o fi să mor…
    Ţie îţi sună a certitudine?

  22. emi spune:

    Nu era nevoie de alt gând. Orice luptă, fie ea fizică sau de idei, presupune şi pericole. Orice animal simte asta instinctiv, de aceea în general, animalele evită lupta. Şi dacă vei câştiga, te poţi alege cu o rană fatală. Şi dacă vei câştiga, hienele dau târcoale, şi pot “confisca” izbânda. Cum s-a întâmplat la Revoluţie.

  23. tiberiu spune:

    instinctul de conservare dicteaza sa fugi sau sa lupti

  24. emi spune:

    Şi de-o fi…
    E o posibilitate Tiberiu, nu e certitudine.
    Şi mai e împăcare…

  25. Filip g spune:

    @tiberiu,
    nu am fost plecat din tara niciodata,nu am fost la fiica mea in Germania in vara asta.Albinutele au fost impoertante,apoi familia.Daca plec inseamna ca am epuizat toate caile posibile.
    Deci instinctul de conservare apare ca urmare a luptei cu morile de vant.Luptatorii impotriva comunismului au reusit sa reziste retragand-use in munti.

  26. lordul john spune:

    @tiberiu

    Vezi arhiva blogului. Am mai discutat o data interpretarea Mioritei. In nici un caz resemnare.

  27. tiberiu spune:

    daca nu este resemnare este seninatate in fata mortii.Sacrificiul personal poate fi acceptat atunci cand el salveaza o valoare mult mai inalta de propria viata, insa textul nu sugereaza nimic de acest gen.Fatalismul in fata sortii nu este cea mai productiva mentalitate in lumea contemporana in care initiativa are o importanta cruciala.Pasivitatea celor 7,4 milioane in fata abuzului celor cativa basisti de la CCR este inexplicabil inafara fatalismului mioritic.

  28. lordul john spune:

    @tiberiu

    Daca vrei partea cu lupte, ia “Toma Alimos” si “Andrii Popa”. Miorita analizeaza aspecte mai profunde.

  29. emi spune:

    Poate ca nu vrem sa fim la fel de jigodii.
    Javrele, mai devreme sau mai tarziu, trebuie sa plece.
    Noi ramanem. Fara morti inutile. Fara a mai avea pe constiinta un impuscat de Craciun. Apa trece, pietrele raman.

  30. Tiberiu spune:

    Discutam de traditie si modul in care ea influenteaza comportamentul maselor in lumea contemporana.Miorita apartine unei traditii arhaice mult Mai aproape de “radacina natiunii” decat Toma Alimos.De aceea si in sistemul educational Mioritei I se acorda o importanta incomoarabil sporita.In cultura romana Miorita este considerat a ca o opera populara definitorie si perena,ceeace nu se poate spune de nici o alta creatie populara.
    Miorita vrei nu vrei defineste o situatie existentiala limita si un mod filozofic singular extra-uman (supra-uman?)al individului de a se
    raporta la moarte.Amprenta culturala a unui asemenea model cultivat
    Cu perseverenta de educatori timp de multe generatii poate avea o
    influenta puternica asupra comportamentului colectiv.pasivitatea celor 7,4 milioane de votanti este altfel irationala.Mioritic este insa f rationala

  31. Tiberiu spune:

    Educatia poate paraliza instinctual de conservare

  32. lordul john spune:

    @tiberiu

    teza temei resemnarii in fata mortii a fost indelung folosita in programele scolare din perioada comunista, probabil fiind folosita si acum, pentru ca este mai “comoda”. In fapt, in Miorita ni se vorbeste despre randuiala. A vorbi despre randuiala in perioade in care mai importanta este oranduirea e periculos. Citeste Miorita cu mintea deschisa, nu folosi sabloane.

  33. emi spune:

    Industrializarea şi globalizarea, au distrus tradiţiile peste tot în lume.

  34. @ Katrina

    Un soldat nu ucide, neaparat.

  35. @ Katrina

    Cristina este culta, erudita, asta e un alt fel de informatie. Una e cu informatiile care se iau din carti si alta cu informatiile care se culeg stand cu paharul lipit la perete.

  36. @ Katrina

    Cred ca astfel de argumente pot fi prezentate intr-un limbaj mai igienic.