Chestiunea cainilor vagabonzi a creat patimi si averi. In legatura cu felul in care s-au facut averile, e destul sa observam cum cateluse sterilizate pe bani publici au devenit ulterior mame eroine si cum haite de caini castrati s-au inmultit de-a dreptul malthusian.
Cat despre patimi, credeam pana acum ca nu exista decat doua atitudini posibile. Anume, cei care doresc uciderea cainilor vagabonzi si cei care doresc protejarea lor. Cei din a doua categorie acuzau cruzimea celor dintai, prezentand fotografii cu cei mai dulci bishoni din lume. Cei din prima categorie prezentau fotografii cu dulai fiorosi, scosi parca din romanele lui Jack London, acuzandu-i, in plus, pe cei care doreau sa protejeze cainii vagabonzi ca nu au decat efluvii patetice si nicio solutie practica pentru rezolvarea problemei.
Am avut, deunazi, sa cunosc o pereche de tineri care mi-au revelat un al treilea tip de atitudine. Anume, care imbina pragmatismul celor dintai, fara sa se fi contaminat si de cinismul lor, cu dragostea neconditionata de caini a celei de-a doua. Cu alte cuvinte, acesti tineri ne demonstreaza ca iubirea, de animale, de asta data, poate fi o solutie chiar si intr-o Romanie a ambiguitatilor si confuziilor.
Iata, asadar, ce au facut acesti tineri, ale caror nume nu le voi da si care sunt liberi sa-si faca publica identitatea, daca o doresc. Numai ca, din ce am inteles, ei n-o fac nici ca sa fie laudati, nici ca sa obtina voturi, ci, pur si simplu, pentru ca asa simt, asadar notoritatea de acest fel nu ii intereseaza.
Solutia lor a fost simpla: au facut rost de un teren intr-o zona marginasa. Intamplator, au o situatie materiala care le-a permis sa faca aceasta achizitie. Acolo ei aduna cainii maidanelor, mai ales dintre cei neajutorati: bolnavi, infirmi sau nou-nascuti abandonati. Ii hranesc si ii trateaza de boli. Apoi, trimit fotografiile unor retele de socializare ce cauta familii care sa-i adopte. N-o sa va vina sa credeti, dar in multe tari, cum ar fi Germania, Olanda, Franta sau Marea Britanie exista familii dornice sa adopte caini, mai ales atunci cand asta inseamna salvarea bietelor patrupede. Cei de care va vorbesc au dat, deja, spre adoptie, de cand a inceput hinghereala cainilor vagabonzi, peste trei sute dintre ei, majoritatea pui dar si adulti, unii chiar infirmi. Din cele ce mi-au spus, numarul cainilor salvati in acest fel a fost, anul trecut, de cateva mii. Familiile adoptive selecteaza fotografia animalului preferat din retelele de socializare, fundatii specializate identifica proprietarul roman care pregateste cainile de transport. Cheltuielile de transport sunt asigurate de “parintii adoptivi”. Inutil sa adaug ca doar aceste cheltuieli sunt acoperite de familiile de adoptii. Cainii nu sunt cumparati, nu e vorba de un negot profitabil. Activitatile de acest fel sunt girate ori indeplinite de persoane care iubesc cainii si pentru care salvarea lor este o rasplata suficienta.
Poate ca unii vor glumi nesarat pe seama acestei operatiuni de salvare sau vor cauta indaratul ei altceva decat este, anume o iubire neconditionata. Nefiind capabili de astfel de sentimente, vor incerca sa minimalizeze eforturile celor care pot urma indemnul la generozitate al Ecleziastului. Poate ca n-ar fi rau ca Primariile sa se intereseze de aceste initiative si sa coopereze pentru o solutie care ar multumi pe toata lumea. Si, mai ales, n-ar fi rau sa admiram astfel de oameni. Admirandu-i pe ei, am putea sa grabim si lecuirea de rele a celorlalti.
Si sa mai adaugam acea vorba inteleapta: oricat de multi bani ai avea, nu poti cumpara iubirea unui caine.
@ Dorin, @ LordulJohn, @ Buddha
Ii dau dreptate lui Buddha cu lipsa de educatie, e caraghios sa te superi pe o descriptie a manicului/depresiv. Van Gogh, Hemingway, Virginia Wolf, Sting, Edvard Munch, Schumann apartin, strict medical, acestei categorii. Dar nu conteaza ce face viatza din tine, conteaza ce faci tu cu ce face viatza din tine. Pentru cinefil asta se opreste la A beautiful mind, pentru altzii merge mult mai adinc: Joseph Campbell, profesor de mitologie si religie comparata, omologul lui Eliade, spune ca misticul si schizofrenul se afla in acelasi ocean, (am intilnit aceeasi compratie la un psiholog britanic, Ronald Laing si fireste la felul in care Jung priveste individuarea) primul inoata, al doilea se ineaca -e o comparatie superba intre reactia shamanului si a schizofrenului la un acelasi tip de fenomen cutremurator psihic, pe care o face Campbell. – vai, mai bine ma opresc, ar trebui sa ma abtin de la asemenea comentarii: daca sunt pirita la gazeta de perete ca imi plac nebunii si sufar de delir mistic
Capricorn si capra de foc…
@ emi
vino-ti in fire
emi cea pe care o stiu pina mai anul trecut este un om de fortza frusta, sinceritate deloc comoda dar justa, un om plin. Nu-ti mai arunca atita maruntaiele fiintzei la gunoi la schimb cu o superficialitate ieftina. Cum poti sa te urasti pe tine insuti, tot ce este authentic, unic, de valoare in tine? Nu cresti, emi, te sfisii si-ti acoperi ranile cu pene de papagal care nu-ti apartin si nu ti se potrivesc – esti papagalul ancai sau al altcuiva? fii tu insuti, nu ai nevoie de masti ca sa placi altcuiva – in loc, in ceea ce priveste contactul cu altii, sa fii intr-adevar ca in legenda pasarii paradisului cineva care primeste cite o pana de alta culoare de la fiecare pasare a lumii si devine ceva cu totul unic. Nu te alina, nu te vindeca. Adu-ti aminte ca esti un om frumos. Nu conteaza ce face viatza din tine, ci ceea ce faci tu cu ce face viatza din tine, iar acel ceva nu poate fi furat – este ceea ce daruiesti tu lumii nu ceva ce sa acumuleaza ca o provizie, e diferentza intre a fi si a avea.
Da, sunt din anul caprei de foc, si? Ne nastem sub un semn ori altul, depinde de noi ce facem cu ce ne e dat.
@tiberiu
Nu stiu ce legaturi vezi tu si nu intereseaza. Nu ai contracarat argumentele financiare ale criticilor mele niciodata. Nu vreau sa ma iubesti. Vreau sa nu ma mai cataloghezi in judecatile tale privind antibasismul. Ocoleste-ma. E un sfat.
Bine Cris. Eu sunt papagal. Dar ca sa ma conving, trebuie sa-mi amintesti
DE CE TREBUIA ALUNGATA ANCA?
DE CE NU AVEM LOC TOTI, INTR-UN SPATIU VIRTUAL ATAT DE MARE?
@ emi,
te identifici cu anca, e un soi de vorbit la persoana a IIIa, de illeism, incerci sa obiectivezi cumva si sa te sustragi propriilor probleme, proiectezi.
1. Deci te intreb eu: cine te alunga pe tine? Esti intr-o permanenta fuga de tine insatzi si nu te ajungi din urma. Nu te alunga nimeni, tu singura te-ai alungat din tine. E cazul sa te opresti o clipa ca cele doua parti ale tale sa vina impreuna. Te cauti pe tine insatzi pe coclauri si ajungi un om taiat in doua. Cauta-te in tine. Singuratate daca faci asta? Nu. Sunt foarte multi cei care au luat drumul spre sine. Ii intilnesti in viatza de toate zilele. Ii intilnesti si in carti, pentru ca aceastea sunt cartile, tovarasi de drum, nu iti vorbesc decit daca tu insati le vorbesti – te rog incearca ceva mai profund, Rilke, Sabato, Hesse, Emmerson. – realizezi ca si daca esti intr-un ocean nu esti singur: nu suntem totzi in aceeasi barca, dar cautam acelasi tarm.
2. spatiul nu este nici vid, nici haos, trebuie sa tii cont de asta, ca exista si altceva si altcineva in afara ta. Nu trebuie sa fie toata lumea in barca ta, nici nu exista o arca a lui Noe, dar suntem in acelasi ocean, fiecare in barca sa, pe un drum care se sterge, care este irepetabil, unic pentru fiecare. iar ceea ce ne uneste este cautarea. E una sa-ti saluti partenerul de drum respectindu-i barca, alta sa te consideri un soi de leviathan generos care inghite pe oricine din jur – aceasta tendintza de inghtire nu e leac pentru singuratate emi, nu tine de frica daca te inspaiminta haul de dedesupt, nu umple golul pe care il simti in tine (acela poate fi umplut numai cu tine insutzi). Singura consolare este doar solidaritatea si respectul fatza de cel care, desi nu este in barca ta, strabate acelasi ocean.
@ emi
deci am sa te intreb acum: tu de fapt cu cine te certi?
Nu, m-ai trimis pe mine, de multe ori, de aici, exact cum ai procedat si cu altii de pe aici, i-ai cerut si lui VV sa ma elimine.
Nici macar sa recunosti nu ai curaj.
Eu m-am temut ca din bun simt vei pleca, si ar fi fost pacat, mi-ar fi parut rau, cu cat suntem mai multi, sunt mai multe idei, si valoarea blogului creste.
Dar este ultima oara cand iti mai vorbesc.
De fapt, dumneavoastra doomnule Varujan Vosganian, nu ati blocat decat pe cei care vorbeau urat. Ati avut sentimente de pretuire pentru toti ceilalti, chiar daca unii (de exemplu eu), am mai si gresit. Multumesc pentru rabdare!
@emi
Da, atatea sentimente de pretuire a avut incat a lasat tot blogul s-o faca pe Anca pseudo-intelectuala, fufa si nebuna.
Asta o fi democratia?!
AM
Ceea ce a facut si cu mine Cris, in ultima luna en-gross, iar adineauri se dadea zana. Mie aceasta experienta mi-a prins bine, pentru ca am descoperit umbrele din oglinzi. Ca sa nu mai vorbesc despre visul unor nopti de iarna…
Nu fi suparat pe domnul Varujan Vosganian, nu poate fi cavalerul universal al tuturor domnitelor la ananghie. Nici pe mine nu m-a aparat, dar m-a suportat, ceea ce mi-a lasat timp de replica, si pentru mine asta a fost suficient.
@emi
Lasa povestile cu cavalerul (oricum, cu @cris face pe cavalerul)! E vorba despre a fi om si e vorba despre ce intelege a fi democratie pe blogul sau. Daca intelegi, bine, daca nu, nu.
Ce sa inteleg suparaciosule, ca unii folosesc democratia in scopuri personale, pentru satisfacerea orgoliilor si alungarea celor care nu le plac?
Democratia ar trebui sa fie folosita doar in interesul grupului si nu confiscata de un membru in interes propriu.
De aceea suntem suparati pe TB, pentru ca foloseste democratia si institutiile statului in interes personal, dar aici se intampla fix acelasi lucru.
Tiberiu are dreptate cu “basistii”, ai aceeasi badaranie, agresivitate, gasesti exact aceleasi justificari – eu nu am facut niciodata nimic, doar ma apar, totzi ceilalti sunt vinovatzi – politicienii, zoaiele de pe parbriz, etc. Altul vrea sa te dea afara pe tine de pe blog, nu tu esti cea care spui ca nu ai sa te lasi pina nu ma elimini pe mine de pe blog si care recurge la cele mai mizere manevre, de la injuraturi la santaj si dosarele. Si referendum pe blog daca se face tot n-ai pricepe.
Tu apelezi la bunul meu simt? esti un soi de bully, de mitocan care sa faca uz de buna cuviintza a altuia ca sa-l intimideze. Iti dau o veste proasta – nu ai pe cine intimida. iar pentru mine bunul-simt inseamna inclusiv faptul ca nu accept intolerantza, intimidarea, badarania, santajul, prostia, meschinaria.
imi pare rau pentru tine emi, n-ai devenit fluture cu metamorfoza ta, ci rinocer. Incerc sa ma inteleg cu tine, incerc sa-ti vorbesc, ma intreb pe ce limba, dar nu esti decit un rinocer iar eu mugitul rinoceresc n-am sa-l vorbesc vreodata.
Hai pa!
Cine zice, ala este…
@all,
Lasati-o pe Anca! Ea , pur si simplu, dorea o palarie de texan din colectie. Dar dupa 3 luni dupa disparitia regretatei mele sotii chiar n-aveam chef sa ma intalnesc cu ea! D’aia s-a suparat si pe blog!
@un liberal optimist
Mda, ti-o fi fost teama ca te violeaza si-ti fura palaria?!
@Adam.
Chiar asa! Mai putin palaria!
Cred ca acum mi-ar fi indiferent si de una si de alta.
@Anca,
Vin-o sa-ti dau palaria!
@un liberal optimist
Am inteles. Doritoarele violatoare sa faca lista de asteptare.
@Adam,
Paa’ sa vina toate deodata! Sunt un barbat liber! Deocamdata!
Sotia ta a murit in august, dupa mai mult de doua luni de la plecarea Ancai.
@emi
N-a murit in august, mi-as fi amintit.
@emi,
Regretata mea sotie s-a stins pe 11 mai, iar @Anca mi-a scris in august! Daca mi-ar mai propune acum o intalnire , probabil as accepta-o. Prea multa lume m-a sfatuit sa ma mai bucur de viata. Nici nu prea ma mai bucur, dar oricum, un trup de femeie, ca si spiritul ei, am constatat, te regenereaza! Ca oxigenul. Na’ ca am scris prostii!
Nu-mi sta bine cu palarie…
Nu zi asa:oricarei femei i-i sta bine cu palarie. Aproape mi-am epuizat colectia!
Chiar asa disperata par?
Nici macar nu esti sigur daca-s femeie sau barbat…
Nu zi asa:in Bucuresti , cel putin, a revenit moda palariilor, dar si a tinutelor elegante. Habar n-am de ce!
un liberal optimist
Am contract aici şi un băiat care va fi în curând student. Pentru mine dragostea nu a fost niciodată o prioritate, acum cred că e pe ultimul loc. E plină România de femei, găseşti tu ceva să-ţi placă.
@emi,
Intelege ca nu te curtez! Ai grija de copil! Asa cum am avut si eu.
Perfect!
@ Katrina
De cate ori se dau scutiri de impozit, apar profitori.