Doina Ruşti: Ce i s-a întamplat lui Vosganian

Aş fi vrus să scriu astăzi o seamă de comentarii şi adăugiri la textul lui Bedros Horasangian din Adevărul.ro, dar am găsit acest text apărut pe 17 ianuarie 2014 şi  pe care îl socotesc util dezbaterii noastre. Astfel încât, înainte de a-mi prezenta propriul punct de vedere, îl supun atenţiei voastre.. Doina Ruşti este o prozatoare remarcabilă, deţinătoare a mai multor premii literare. Gestul su de solidaritate este impresionant pentru mine.

doina ruștiCând un scriitor are succes, sar toţi confraţii pe el. Nu ca să-l felicite, ci ca să-l ţină de mâini. Dacă are succes de librării, e un idiot care scrie chestii comerciale. Dacă are recenzii bune, e doar un piarist excelent, fără strop de talent scriitoricesc. Dacă ia premii, se declanşează o adevărată dramă naţională: se zguduie internetul de opinii negative, pozele nenorocitului scriitor sunt transformate în caricaturi, numele lui e aşezat, cu toată condescendenţa, la coada clasamentelor. Cei mai energici dintre denigratori se dedică imediat cauzei şi pun în mişcare trupele de nemulţumiţi, care fierb de multă vreme în fierea proprie, aşteptând momentul potrivit pentru a se exprima. Liderii războaielor sunt întotdeauna neobosiţi şi inventivi. Ei alcătuiesc cu probitate listele de înjurături, le distribuie şi iau toate măsurile ca lucrul să fie dus până la capăt. Se ridică imediat o căpetenie, care îl sună pe scriitor ca să-l întrebe dacă este la curent cu înjurăturile respective, apoi, pentru siguranţă, îi trimite o copie a celor mai alese invective, prin e-mail, SMS, şi prin poşta normală, eventual, printr-o scrisoare cu confirmare de primire.

Asta se întâmplă cu scriitorii care iau premii naţionale.

Vă întrebaţi poate ce se întâmplă cu cei care au succes internaţional. Cu ei lucrurile stau cu totul diferit. Pentru scriitorul de succes internaţional există două etape distincte.

În primul rând, se alcătuieşte o unitate de gherilă, care se străduieşte să închidă principalele trasee ale succesului. E-mail-urile încep să curgă, intrigile se ţes cu viteza netului, iar ostaşii cei mai devotaţi sunt trimişi în primele rânduri. Există întotdeauna un coordonator al serviciilor de informaţii, care are un pluton de blogeri, o piaristă, gata să-şi dea viaţa pentru el, şi un telefon gratuit. Se fac listele cu oferte pentru soldaţi – în premii, în cărţi publicate peste noapte, în rubrici tv şi, nu în ultimul rând, în funcţii şi în subvenţii, desigur, din buzunarul comun. Niciun sacrificiu nu este de ajuns pentru o cauză dreaptă. Un scriitor ieşit la rampa internaţională e împiedicat pe toate căile. I se ia urma şi toţi factorii implicaţi în oprirea agitatorului sunt puşi în mişcare cu o solidaritate totală şi patriotică. Diaspora este pusă la curent cu această stare scandaloasă: un impostor riscă să ne facă ţara de râs. El trebuie oprit, îngenuncheat, înlocuit pe loc cu un alt scriitor, devenit peste noapte extrem de important. Sunt reziliate contracte şi amânate tunee, în numele câte unei bine plasate gogoriţe, de genul că publicarea ori promovarea nenorocitului va declanşa un scandal fără precedent: e antisemit, e pedofil, a colaborat cu Securitatea, e spion. În cartea lui îşi bate joc de toată Europa. Iar editorii europeni iau foarte în serios astfel de ameninţări, mai ales că un zvon poate să terfelească repede orice pasiune.

Dacă, în ciudat acestei bătălii susţinute, totuşi scriitorul reuşeşte să-şi câştige notorietatea literară, toate ostilităţile mor instant. Lumea, până atunci luptătoare, cade la picioarele lui, iar atrocii atacanţi se transformă pe loc în linguşitori pe viaţă ai marelui învingător.

Acesta este traseul obişnuit al scriitorului român.

Mulţi scriitori de talent şi-au dat toată energia pentru a-şi ţine confraţii de mâini, iar această operaţie epuizantă le-a mâncat timpul, energia şi dragostea de scris, încât n-au mai apucat să dea marea operă la care visaseră ei înşişi.

VARUJAN

Varujan Vosganian a scris un singur roman (Cartea şoaptelor) şi-a şi fost propus pentru Premiul Nobel. Această întâmplare nu putea să treacă neobservată.

Cazul lui este însă diferit. Ministru, senator, vicepreşedinte al USR, avea mijloacele să lupte împotriva eventualilor denigratori. Dar nu până la capăt.

Cartea şoaptelor a plăcut chiar de la apariţie, scriitorimea recunoscând că este un roman frumos, scris cu simţământ. Cartea narează, la persoana I, povestea unei familii şi istoria armenilor. Cele mai memorabile pagini se referă la genocidul pus la cale de o formaţiune extremistă turcă (1915-1922), soldat cu moartea a 1.500.000 de armeni. Mulţi au fost obligaţi să plece în deşert, spre Siria, într-un marş al morţii, tragedie care n-a fost niciodată recunoscută de către statul turc. Circumstanţele care au generat această stare de fapt sunt specifice Europei de după Primul Război Mondial, care a sfărâmat imperiile şi a schimbat fundamental harta Europei. Anatolia, populată de turci, greci, armeni etc, a intrat în nou formata Republică Turcă, ceea ce a declanşat un adevărat program de epurare etnică din partea turcilor.

Varujan Vosganian descrie drama armenilor din Anatolia, ucişi sau izgoniţi, ceea ce a conferit cărţii sale şi o miză politică. Tradusă în mai multe limbi, promovată, a stârnit entuziasm în comunităţile de armeni şi nu numai. În 2013, Uniunea Scriitorilor din România a propus romanul pentru Nobel. Acelaşi lucru l-a făcut şi organizaţia similară a armenilor. Apoi, în mod neaşteptat, Asociaţia Scriitorilor de limbă ebraică din Israel a propus Cartea şoaptelor la Premiul Nobel. Cu toate că există mai mulţi scriitori evrei de top, forumul lor suprem l-a ales pe Vosganian. Versiunea ebraică a cărţii se pare că a sensibilizat, mai ales prin tema genocidului. (Pentru cine vrea să citească mai mult, vedeți cum sună propunerea scriitorilor evrei* la finalul articolului.)

Pe lângă reacţiile comunităţilor scriitoriceşti, au urmat şi reacţii politice. Guvernul turc a protestat oficial, cerând Guvernului României să nu promoveze cartea, considerând-o ofensatoare pentru turci. Astfel de nemulţumiri legate de cărţile de ficţiune sunt frecvente şi ele, de regulă, promovează cartea. Nu şi de data aceasta.

La scurtă vreme după ce Varujan Vosganian a fost pus pe lista pentru un posibil Nobel, a şi fost pus sub acuzaţie. S-a spus că în anul 2006 a subminat economia naţională şi de aceea a şi fost deferit Parchetului.

În lumea noastră politică, populată de seraliştii epocii comuniste, Varujan oricum era o ciudăţenie. Cine mai ţine minte că a fost coordonatorul programului de guvernare în 2004? Că a contribuit la cota aia unică de impozitare, de care ne bucurăm toţi? Că a contribuit la aducerea Fordului în România? Că a facilitat existenţa Delphi Diesel Systems, la Iaşi, ori Parcul Tehnologic de la Titu? Sunt, oricum, fapte foarte palide în comparaţie cu bătăile din parlament, înjurăturile şi beţiile memorabile ori cu palatele aurite ale altor parlamentari. Prin comparaţie, Vosganian e un domn educat, care crede încă în forţa exemplului personal. Ceea ce trebuie să recunoaştem e un pic cam anacronic.

De Vosganian am auzit prima oară de la un poet bolnav fără speranţă, Lucian Alexa,dar care spera încă într-o minune. Cineva l-a sunat pe Vosganian, care a şi răspuns, spre marea mea uimire, sărind imediat în ajutorul confratelui nostru care a fost salvat, ca printr-un miracol. După aceea am avut de multe ori prilejul să constat că e un politician atipic, care răspunde întotdeauna la telefon. Mai mult decât atât: nu refuză pe nimeni, nu rămâne indiferent la suferinţa celorlalţi. Îşi plăteşte datoriile. E un om de cuvânt, generos şi luptător. Are entuziasm, are compasiune. Sunt puţini scriitorii care să nu fi fost ajutaţi de el. Şi toate astea într-o lume sufocată de oportunişti.

Habar n-am în ce constă vinovăţia lui presupusă, însă, cu moştenirea lăsată mie de strămoşi, am puţină încredere în justiţia românească. În ultimii ani am asistat deja la multe erori şi aberaţii, chiar pe această temă a acuzării unor personalităţi de top. Regizorul Andrei Blaier a fost acuzat public de colaborare cu Securitatea comunistă. Ziarele l-au terfelit, prietenii l-au blamat, iar Blaier a şi murit din cauza aceasta. La puţină vreme după aceea, el a câştigat post mortem procesul împotriva acuzatorilor, dovedindu-se că acuzaţiile nu erau adevărate şi că de fapt a fost hărţuit de Securitate non stop. Însă nimeni n-a mai scris despre aceasta. Iar cazul său nu este unul izolat. Presa din ultimii 10 ani a înregistrat un număr impresionant de acuzaţii retrase ulterior, prin adeverinţe de” necolaborare cu Securitatea”. Însuşi Varujan Vosganian a fost acuzat că e spion (cazul Turcu), dovedindu-se în instanţă că totul a fost doar o calomnie. Prin urmare mi-e greu să vorbesc despre acuzaţiile care i se aduc cuiva care ajunge peste noapte persona non grata. Certitudini nu sunt decât că Vosganian e un om onorabil şi un scriitor bun. Restul sunt întâmplări care se leagă în mod evident de ţesătura obişnuită a vieţii noastre româneşti. În plus, povestea ridică suspiciuni şi prin altceva. Vosganian este pus alături de Videanu (cel cu bordurile)! Această alăturare seamănă cu ironiile marinăreşti, din start făcându-mă să n-o iau în serios.

Şi există şi această plasare temporală mai mult decât dubioasă: acuzaţiile aduse lui Vosganian au început exact după ce a fost propus pentru Nobel. Or, cunoscând cum funcţionează ambiţiile scriitoriceşti, mi-e greu să cred că în aceste acuzaţii nu sunt amestecaţi confraţii noştri, scriitorii. Mai ales cei băgaţi în politică, nu foarte puţini.

Povestea lui Vosganian începe cu succesul accelerat al unei cărţi, continuă cu protestul turcilor, cu propunerea pentru Nobel, şi culminează cu nişte acuzaţii extraliterare, al căror rol, în opinia mea, nu este de a elimina un politician, ci de a scoate din circuit un scriitor, ajuns foarte aproape de consacrarea internaţională. Dacă citeşti ce-a scris presa internaţională, comparându-l, de exemplu, cu Marquez, este imposibil să nu vezi imediat şi feţele confraţilor luptători, înverzite de invidie. Ce alt scriitor român a mai avut asemenea presă? Mi-e greu să cred că treaba cu subminarea economiei nu are legătură cu succesul literar. Viaţa noastră literară este puternică şi bazată pe cele mai ridicole ambiţii.

 

136 Responses to “Doina Ruşti: Ce i s-a întamplat lui Vosganian”

  1. Filip g spune:

    @VV,
    sistemul de reactie rapida functioneaza,am vrut sa testez reactia.
    Deci daca la Uniunea Scriitorilor apare o femeie frumoasa trebuie sa fie o combinatie in legatura cu VV.
    Deci maestre urmatorul volum”Umbrele soaptelor ”
    Sunteti condamnat la succes!

  2. cris spune:

    Adica, daca punem impreuna ideea de canon, piramida si adaugam putin mandelbrot la retzeta, suna cam asa

    http://www.youtube.com/watch?v=S6eH8Un12Xs

  3. cris spune:

    iar relatia dintre scriitori, madelbrotian, poate arata cam asa

    http://www.youtube.com/watch?v=c33q87s03h4

    ceea nu afecteaza originalitatea si geniul niciunuia ci ii face parte dintr-o aceeasi piramida, canon ori fractal

  4. Adam Mares spune:

    @cris, momentan nu pot sa vad, sunt pe telefon, deranjamente la net.

  5. Adam Mares spune:

    Filip, Manolescu e prea in varsta si prea insurat, Chifu e prea cuminte si prea insurat. Deci, cui ii place sa se afiseze cu femei?

  6. Buddha spune:

    VV
    Din pacate, n-am vazut emisiunea. Este si in reluare? Sunt sigur ca a fost foarte interesanta.
    In legatura cu Nobelul: eu cred ca meritati cu prisosinta o asemenea recunostinta, va spun sincer ca romanul dvs. mi-a lasat urme mai adanci decat “Un veac de singuratate”. Desigur, veti avea parte si de promovare si de “bete in roate”. Dar eu cred ca toate aceste cutite pe la spate care vi se pun de catre Turcia, de catre oamenii de nimic din tara noastra sau de oricine altcineva vor face bine si la promovarea dvs. Turciei ii e frica de succesul romanului? Inseamna ca el inseamna ceva, scuzati-mi repetitia. Oamenilor mici din tara noastra le e frica de roman? Inseamna ca el inseamna de ceva. Nu ti-e frica de ceva ce nu conteaza. Nu lupti cu ceva insignifiant.
    Asa ca, pe principiul “de ce ti-e frica nu scapi”‘ eu sunt de parere ca, cu cat vor incerca mai mult sa va saboteze, cu atat va veti ridica si mai mult.

  7. Nicholas Kazan spune:

    Ascultându-vă, domnule Vosganian, este în al asculta pe omul acum liber care își caută și își găsește identitatea, lucru străin românilor. Fiind cam de vâsta dumneavoastră, însă trăind in SUA 30 de ani și călătorind mult prin lume, problema identități a devinit acută, cea ce mi-a primat căutarea, nu de tip scholastic, ci reală, unde dualitatea de traumă-traumatizat facilitează drumul cunoașterii. Exercițiul meu este captat în recenta carte Sub Tăvălugul Istoriei și al Religiei.
    http://www.librariaeminescu.ro/isbn/973-726-777-1/Nicholas-Kazan__Sub-tavalugul-istoriei-si-al-religiei-in-cautarea-identitatii-si-a-libertatii
    Domnule Vosganian, abia aștept să vă citesc cartea, după cum cred că citind cartea mea, veți capta mai departe particularitățile formării a unei conștiințe purtate de vâltoarea istorică, care, în cea ce privește cazul turcilor, și a avalanșelor, pe care le-au pornit, este încă slab înțeleasă, complexă fiind, pe când trândăvenia românilor și rateurile intelectuale continuă să ne împiedice în a ne înțelege pe noi înșine, spre marele neajuns al românilor.

  8. Filip g spune:

    @Adam Mares,
    majoritatea clientelor mele sunt femei,glumim schimbam amabilitati,etc.Un om normal stie sa aprecieze partea feminina.Dupa felul cum postezi ,cred ca invidiezi oamenii normali care au succes la partea feminina.Ori esti invidios pe @ema ,care ofteaza dupa maestru?

  9. Adam Mares spune:

    @filip g
    Nu sunt invidios, nu am de ce. Nici pe @emi nu sunt gelos.

  10. Adam Mares spune:

    Maestrul are reputatie de flusturatic. Dar si pt ca si-a dorit asta. Sunt barbati care au succes la femei, dar sunt discreti, nu-i intereseaza sa fie etichetati drept Don Juani.

  11. emi spune:

    FG & AM
    Nimeni nu e perfect. Chiar şi caisul meu înflorit, cu rădăcini şi în cer şi în pământ, are vulnerabilităţile lui, depinde de cine îl admiră.

  12. emi spune:

    VV
    Cred că sunt mai multe cercuri, aţi intrat şi în cercul economiilor, şi în cercul matematicilor, toate aceste cercuri intersectate sau concentrice, v-au modelat personalitatea. Cum am mai spus, eu nu mă aştept să sfărâmaţi cercurile, ci să le transformaţi în artă.

  13. cris spune:

    @ Tiberiu

    Nu iti ignor spusele. St Ex nu foloseste cuvintele la intimplare, perla are ca si corespondent elefantul din sarpele boa, lumina nevazuta ori sentimentul casei pentru luptatorii din desert.

    Din enumerarea lui lipsesc altii, foarte importantzi: regele, poetul, gradinarul – cei care intr-adevar s-ar emotiona sau ar percepe altfel valoarea unei perle. E intentionat. Se refera strict la cei care se uita la valoarea materiala a creatiei fatza de cel care o aduce la suprafatza. In Micul printz, care e scris dupa ani buni de lucru la Citadela, si nu-l poti intelege cu adevarat decit daca citesti Citadela, caci numai carte pentru copii nu e, o spune de la inceput – povestea desenelor cu sarpele boa care a inghitit un elefant, metafora similara pentru ceea ce are un centru pe care putini il pot percepe. Da, incearca, arata desenul dar cind I se spune ca e o palarie nu zbiara la celalalt ca e un idiot, vorbeste mai departe pre limba aceluia, despre cravate, golf, trece mai departe… Si eventual o fi intilnit si exhibitionisti care ei au inventat palaria, iar mai apoi sarpele boa, jungla, elefantzii si se si asteapta sa fie admirati – vezi povestea vanitosului din Micul Printz. Ce poti sa faci, ridici din umeri si mergi mai departe spunindu-ti ca “oamenii mari” sunt foarte ciudati.

    Micul Printz e o perla, crezi ca St Ex s-ar sinchisi de cei care ii vind cartea, de cei care se impauneaza cu ea ca sa-si arate vreo falsa sensibilitate ori ca acestia ii schimba in vreun fel valoarea?

    Deci nu te mai irosi in controverse personalizate care nu-si au sensul, chiar sunt si alte lucruri mai interesante de discutat. Nu e nevoie sa omori biata oaie, si nici trandafirul nu-l pui in cutie, ci eventual oaia.

    Cu Mihail chiar nu inteleg ce ai. Katrina? asa se exprima el, asa arata ceea ce el a construit ca intelegere; stii bine ca nu e usor sa pleci din propria casa si fiecare o face altfel, unul alege sa ramina cantonat in furie, altul sa ramina cu nostalgia, altul sa continue sa spere, altul sa ignore. Si mai multi avem cite putin din toate. Pacala spune ca vad lucrurile frumos de pilda: sti ce este una din memoriile mele cele mai prezente? gradina distrusa, parintii si bunicii mei impietriti de durere. Nu am spus-o si pe a doua – mi-am recreat o gradina in mica garsoniera pe care o aveam. In fiecare vara am avut petunii pe marginea balconului, Vecina de deasupra avea o pasiune sa amestece ulei fierbinte cu par ( e bizar, e pathologic) si sa toarne uleiul fierbinte si parul peste petunii. Crezi ca am uitat? crezi ca s-a schimbat ceva si asemenea oameni inceteaza brusc sa existe?

  14. cris spune:

    @ Tiberiu

    ia-ti o clipa, linisteste-te si citeste:

    Pe cea de a doua planeta traia un vanitos:
    - Aha! Aha! Iata, vine un admirator! striga inca de departe vanitosul, de indata ce-l zari pe micul print.
    Caci, pentru vanitosi, oamenii ceilalti nu sunt decat niste admiratori.
    - Buna ziua – zise micul print. Nostima palarie mai aveti.
    - Pentru salut – raspunse vanitosul. Salut cu ea, cand ma aclama. Din nefericire pe aici nu trece nimeni niciodata.
    - A, da?! facu micul print, care nu intelegea.
    - Loveste-ti palmele una de alta – il sfatui atunci vanitosul.
    Micul print isi lovi palmele una de alta. vanitosul saluta cu modestie, ridicandu-si palaria.
    “E mai cu haz aici decat la rege” – isi zise micul print. Si iarasi incepu sa-si loveasca palmele una de alta. Vanitosul iarasi incepe sa salute, ridicandu-si palaria.
    Dupa ce trecura astfel cinci minute, pe micul print il obosi monotonia jocului.
    - Si, pentru ca palaria sa cada la loc – intreba el, ce-ar fi de facut?
    Vanitosul insa nu-l auzi. Vanitosii nu aud niciodata decat laudele.
    - Ma admiri intr-adevar atat de mult? il intreba el pe micul print.
    - Ce inseamna “a admira”?
    - A admira inseamna a recunoaste ca eu sunt omul cel mai frumos, cel mai bine imbracat, cel mai bogat si cel mai inteligent de pe planeta.
    - Dar tu esti singur pe planeta ta!
    - Fa-mi aceasta placere. Admira-ma totusi!
    - Te admir – zise micul print, ridicand usor din umeri – dar la ce iti poate folosi lucrul acesta?
    Si micul print pleca.
    “Oamenii mari, de buna seama, sunt tare ciudati” – isi spuse el cu nevinovatie, continuandu-si calatoria.

  15. cris spune:

    @ Tiberiu

    Nu ne obliga nimeni sa raminem prizonieri ai unuia sau altuia, al vanitosului, geografului, afaceristului. Asa cum este si strict alegerea acestora sa ramina pe cite un asteroid. De ce sa ramii deci pe un asteroid ca vizitator sau proprietar?

  16. tiberiu spune:

    @Cris
    Crede-ma ca inteleg la “surub” sensul celor spuse in Citadela si Micul print.Pentru mine “Citadela” este mult mai mult decat o carte ,ea contine chiar “religia vietii mele” ,ba chiar consider ca intr-un fel cartea a fost scrisa special pentru mine,in atat de mare masura ma identific cu spiritul ei.Dupa parerea mea “Micul print “(publicata in 1943) a fost conceput ca un compendiu pentru intelegerea “Citadelei”(publicata in 1948 dupa moarte),care este de fapt o lucrare “neterminata” din notite ramase dupa moartea scriitorului si care nici nu va putea fi pe deplin incheiata niciodata,caci opera precum un arbore(un leitmotiv al cartii) isi intinde existenta la nesfarsit in timp prin semintele sale care genereaza mereu alti si alti arbori.
    O idee centrala a cartii o vad in capitolul (LI) din care citez un mic pasaj:
    “…si chiar din cel pe care il condamn la moarte mi-as putea alege un prieten,daca oamenii ar putea fi impartiti”.
    Ca sa rezum, de peste 35 de ani experimentez mesajele”Citadelei” in viata cotidiana( cred eu cu destul succes) si desi pensionar si in curand voi implini 67 de ani simt ca mai am enorm de multe lucruri de facut ,ceeace cred ca nu este putin.Simt ca viata pana acum a fost doar o pregatire pentru cele mai importante lucruri pe care de abia de acum inainte trebuie sa le realizez.Am multe proiecte de anvergura,ramane insa de vazut ce va fi.

  17. cris spune:

    @ Tiberiu

    ma bucura Tiberiu, asa si trebuie sa fie, la 67 de ani sa fii in plina putere. (zimbesc, am o pacienta la 103 anisori, tocmai a trecut printr-o inlocuire de sold, cu bine, citeste pe kindle :) , ma uit la ea pusa pe picioare imediat si ma gindesc la experientza cumplita prin care am trecut cu mama, doar putin mai in virsta ca tine, o aruncau pur si simplu la groapa, in fine, nu mai zic nimic caci de fiecare data cind ma gindesc urlu.

    pune atitudinea ta fatza in fatza cu faptul ca oameni la 67 de ani in Romania sunt priviti ca batrini, senili, inutili. OOOOOOOOF. iti spune cit de putina valoare se pune pe viatza unui om, pe munca sa. Cite decenii o sa ia sa se schimbe asta?

  18. cris spune:

    @ Tiberiu

    e intr-adevar o carte fara sfirsit, nu pentru ca nu ar fi terminata,ci e asa cum spui un arbore, eu I-as spune fractala pentru ca poti deschide cartea oriunde, gasesti o aceeasi unica imagine ori structura, mai mare sau mai mica, intr-o anume culoare sau alta.
    Micul printz nu e un compendiu insa, e esentza de Citadela, as spune eu.

  19. tiberiu spune:

    @Cris
    Corect.Conf dex
    COMPÉNDIU s. n. . Expunere sintetică a unei lucrări, a unei discipline sau a unei concepții
    Tocmai de aia sunt atat de suparat pe mafia basista care(din prostie si ticalosie)mentine in mizerie materiala si spirituala un popor de oameni cumsecade care pot avea o viata cu mult mai buna.

  20. cris spune:

    @ tiberiu

    Nu ma refeream la inot – fac ceva similar, merg citeva mile pe zi atunci cind pot, pentru ca altfel la ritmul asta de munca m-ar termina rapid; la 46 de ani am albit aproape complet; ma refeream la faptul ca noi putem macar sa ne desprindem, ei nu, si asta ii omoara.

    Tiberiu, suntem milioane asa, daca ma refer si numai la cei plecati in ultimii 15 ani, taiatzi in doua si intinsi pe cite jumatate de glob, muncind de zeci de ori mai mult decit ar trebui, cu grija in suflet permanent. Apoi sunt milioane de oameni chinuitzi acolo. Chiar nu putem, atit de multzi citzi suntem, si inauntru si in afara, sa scapam de oroarea asta?

  21. Chip RFID cu GPS si doza letala de cianura….
    Nemtii au zis nu, romanii “nostri” cu tichiuta oare ce-au zis……

    Germans Deny Patent For GPS/Poison Microchip
    by Meredith Woerner on io9

    Killer Chip
    5/18/09 2:00pm
    http://io9.com/5259933/germans-deny-patent-for-gpspoison-microchip

    A Saudi inventor filed a patent for a “killer chip” which, once implanted, would monitor “undesirables” using a GPS. Oh, and it also comes with an extra feature: a remote-controlled cyanide dispenser, for murder.

    This is like something out of Battle Royal, only real. Here’s how the invention, which failed to make itthrough German Patent Law, would have worked:

    The basic model would consist of a tiny GPS transceiver placed in a capsule and inserted under a person’s skin, so that authorities could track him easily.

    Model B would have an extra function – a dose of cyanide to remotely kill the wearer without muss or fuss if authorities deemed he’d become a public threat.

    The inventor said the chip could be used to track terrorists, criminals, fugitives, illegal immigrants, political dissidents, domestic servants and foreigners overstaying their visas.

    Yeah, got to look out for those dissidents. Sheesh, this guy is mental. The German media was first to report this, and luckily it looks like this patent will not be approved, nor should it be – unless they make it available to everyone for ex-boyfriend “monitoring.”

    [Fox News]