Jocul de căluşei

Ştiu că în astfel de împrejurări în care este pusă la grea încercare coaliţia de guvernare ceea ce, adesea, este uitată, e guvernarea însăşi. Dar eu mă încumet să vă plictisesc chiar cu tema aceasta, a coerenţei guvernării. De la bun început doresc să atrag atenţia că acest comentariu nu este un pamflet şi nici, aşa cum le place unor televiziuni să spună, un atac dur la adresa Guvernului. Căci situaţia asta nu e de azi de ieri, a fost moştenită de cei de acum şi riscă să devină, la rândul ei, moştenire pentru cei care vor veni, băgând, realmente, în vrie administraţia publică.

Ca să înţelegeţi ce vreau să spun, permiteţi-mi să vă relatez o scurtă întâmplare de acum câteva zile. Stăteam de vorbă, la un eveniment public, cu un alt coleg de breaslă din tagma miniştrilor. Eu de la economie, el de la sănătate- Îi relatez că ministrul care va fi investit zilele astea va fi al şaptelea, la conducerea Ministerului Economiei, de trei ani şi jumătate încoace. Să fii sănătos, îmi spune (fireşte) cel de la sănătate. La noi, din 2009 încoace, s-au perindat opt miniştri. În toiul acestei discuţii se apropie de noi un alt membru al breslei, anume de la Ministerul Educaţiei. La tine cum e? întrebăm noi. La noi, răspunde profesorul-şef, la Ministerul Educaţiei, din 2012 s-au schimbat şase miniştri.

Vă imaginaţi cam cum se poate conduce un minister în acest fel. Cu câte un ministru la fiecare şase luni. Funcţionărimea din ministere se uită la miniştri cu aceeaşi indiferenţă cu care se uită şoferul de autobuz la pasagerii care urcă pentru o staţie. Uneori, nici măcar nu mai au timp să composteze biletul. Ministrul economiei a plecat când nici nu venise bine. Ministrul culturii a fost ameninţat cu revocarea a doua zi după ce a fost investit. Iar dacă adăugăm miniştrilor care se rotesc precum căluşeii de la Moşi şi pe miniştrii delegaţi, pe secretarii de stat şi pe sutele de consilieri care îi însoţesc, avem o imagine lămuritoare asupra acestei administraţii aflată într-o permanentă neorânduială.

Măcar dacă ar exista proiecte pe termen lung pe care să le susţină toţii miniştrii care vin şi pleacă. Dar nu e deloc aşa. Fiecare ministru are (în cazul cel mai fericit) propriile proiecte, propriile partide şi filiale de partid pe care trebuie să le reprezinte, propriile simpatii printre funcţionari. De fiecare dată ceea ce au făcut predecesorii e prost şi trebuie schimbat. Relaţiile externe sunt lăsate baltă şi se iau de la început. La fel relaţiile cu presa. Criza de autoritate amână sau chiar compromite proiectele legislative, privatizările, reformele. Nici nu se numeşte bine noul ministru că presa şi opoziţia începe să-i ceară demisia, birocraţia din minister începe numărătoarea inversă până la plecarea lui. Nu există victorie mai mare decât să provoci înlăturarea unui ministru. A fi în fruntea unui minister în România e o operaţiune la fel de spectaculoasă precum călărirea, fără şa, a unui bidiviu neîmblânzit în bâlciurile vestului sălbatic.

Şi dacă ar fi doar neorânduiala miniştrilor, încă mai treacă meargă. Dar neorânduiala este şi instituţională. Iată, de pildă, ce se întâmplă cu Ministerul Economiei. În anul 2004 se numea Ministerul Industriei şi Resurselor (MIR). În 2005 a devenit Ministerul Economiei şi Comerţului (MEC). În 2007 s-a transformat în Ministerul Economiei şi Finanţelor (MEF). În 2009 s-a numit, simplu, Ministerul Economiei (ME). În 2010 a căpătat titlul pompos de Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri (MECMA). În 2012 a redevenit Ministerul Economiei. În 2014 sunt şanse să se transforme în Ministerul Industriei şi Comerţului, Ministerul Energiei şi Ministerul Mediului de Afaceri şi Tursimului. De fiecare dată departamente, direcţii, dacă nu chiar ministere întregi s-au mutat de colo-colo. S-au desfiinţat şi înfiinţat funcţii. S-au schimbat antetele de pe documentele ministerului şi de pe cele ale companiilor şi agenţiilor din subordine. Aşijderea şi ştampilele. Ce se întâmplă cu Ministerul Economiei se întâmplă şi cu internele, cu administraţia, cu dezvoltarea regională, cu transporturile, cu cercetarea etc.etc. Iar funcţionarii se vântură de colo-colo, ca muşuroaiele de furnici. Când nu se schimbă instituţiile, se schimbă sediile. Institutul de Statistică e scos din sediul lui şi mutat, cu toate serverele complicate după el. Se restrânge Biblioteca Naţională. Se plimbă, de colo-colo, departamentele de fonduri europene, departamentele economice. Ministerul Culturii se mută într-un sediu care ar fi mai potrivit pentru o bancă. Etc.etc.

În 2019 vom avea preşedinţia Uniunii Europene. Ar fi bine ca măcar în cele şase luni cât vom conduce consiliile ministeriale să nu schimbăm nici un ministru. Ca să nu mai zic că până atunci ar trebui să avem nişte miniştri care să impună respect în Europa. Mă gândesc că singurul mod în care s-ar putea crea o anumită stabilitate, ar fi să schimbăm forma de guvernământ. Nu a statului republican, ci a ministerelor. Să transformăm ministerele în monarhii. Regele sănătăţii, regele internelor,  regele românilor de pretudinteni, regele relaţiei cu Parlamentul, regina protecţiei muncii sau a mediului. Şi, în consecinţă, miniştrii delegaţi să fie duci. De exemplu ducele energiei, ducesa întreprinderilor mici şi mijlocii. Marchizul de SMURD. Poate că astfel am ieşi din obsesia ciclurilor electorale, a coaliţiilor fără început şi fără sfârşit şi al experimentelor de tot felul.

 

 

230 Responses to “Jocul de căluşei”

  1. Tiberiu spune:

    @livia
    Cel putin dpdv mediatic cronologia este asa cum am spus eu ,nu cum ai spus tu.
    Repet :au fost 4 prieteni care au stabilit impreuna un plan(Ponta PM si Crin presedinte) si au incheiat un contract (USL).
    Dupa un timp 3 dintre ei au incheiat alt contract(USD) si in locul celui de-al patrulea au adus pe altcineva (S.Oprescu).
    Dpdv cronologic a fost mai inatai USD si Oprescu si abia apoi cel de-al patrulea lasat pe dinafara s-a suparat si nu-i convine situatia.
    Tu daca ai fi in locul celui lasat pe dinafara de ai face ? Tie ti-ar conveni sa fii lasata pe dinafara si te-ai face ca ploua ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat ? Nu cred.
    Asta este ca si cum esti casatorita si sotul se mai insoara si cu alta femeie.Inafara de faptul ca asta este bigamie interzisa de lege nu cred ca exista femeie din cultura occidentala sa accepte asemenea situatie cu zambetul pe buze.
    Aceste relatii politice sunt asemanatoare cu relatiile de cuplu.Judeca evenimentele prin aceasta prisma si va fi f. usor sa intelegi cecse intampla.

  2. emi spune:

    Domnului Corlăţean îi doresc să fie tratat de români exact cum ne tratează domnia sa pe noi, cei care muncim în străinătate, adică cu nepăsare. Să simtă că România are nevoie de dumnealui, fix cât are nevoie şi de noi. Să fie alungat din ţară şi să nu mai aibă nimeni nevoie nici măcar de votul lui. Să vă ia dracu de socialişti nesimţiţi, că nu mai scăpăm de indolenţa voastră!

  3. liberalism spune:

    Am lipsit o perioada de timp din cauza “uraganului” Katrina. Acesta are un limbaj execrabil. Acum observ ca nu se sfieste sa calomnieze, nu numai sa jigneasca. Cand spui cuiva “infractoare liberala”, trebuie sa aduci dovezi. Esti “puscariabil” vorba lu` masa-verde, Katrina. In primul rand doamna ministru Campeanu nu avea cum sa-i dea pensie sotului sau, deoarece gradul de invaliditate il da Comisia de expertiza medicala. Doamna Campeanu n-a facut decat sa respecte decizia unei comisii (daca potrivit presei aceasta lucra in acea perioada la Casa de pensii. Tu nu esti manipulat de presa, Katrina, ci esti rau intentionat, calomniezi pentru ca asta stii tu cel mai bine sa faci. Sustineai sus si tare ca domnul ministru Vosganian este singurul liberal-conservator care-si lasa oaspetii sa-si spuna parerile. In opinia ta, libertatea de exprimare inseamna sa jignesti ,sa calomniezi. Ceea ce nu intelegi este faptul ca te discreditezi si provoci repulsie celor din jur. Esti cel mai “tare” ardelean democrat, Katrina!