În general, PSD nu a avut o viziune îndrăzneaţă în actul de guvernare. Opţiunea acestui partid a fost, îndeobşte, aceea de a proteja cât mai mult statul şi de a transfera eventualele riscuri asupra societăţii. Să ne amintim, de pildă, că după patru ani de guvernare PSD, în anul 2004, pensia medie era de 230 de lei iar câştigul mediu salarial al bugetarilor era de batjocură (pentru cadrele didactice, de pildă, era de 700 lei). Interesant este că, în ciuda faptului că PSD, cât timp a fost la guvernare, nu s-a preocupat niciodată în mod serios de creşterea pensiilor, majoritatea pensionarilor votează neabătut cu PSD.
Acelaşi stil a fost utilizat de acest partid şi în guvernarea începută acum doi ani. Binefacerile guvernării au fost acordate cu multă parcimonie. Din acest motiv investiţiile nu au fost stimulate, numărul locurilor de muncă – exceptând unele efecte sezoniere – nu a crescut, administraţia locală a fost vlăguită iar nivelul de trai se uită nemişcat şi nedumerit la ştirile privind creşterea economică.Guvernul a ţinut sever cheltuielile, punând pe primul plan menţinerea echilibrelor bugetare şi stabilizarea datoriei publice. Bună şi asta. Numai că o bună guvernare înseamnă o viaţă mai bună şi nu cifre mai bune. Cifrele nu pot ţine loc de bunăstare.
Pare că asistăm la o schimbare de stil. PSD militează acum pentru reducerea CAS, vrând parcă să ne convingă de faptul că USL trăieşte. Scrisoarea de intenţie cu PMI a fost amânată pentru la toamnă când, oricum, România va fi ocupată cu alte treburi. Iar conducerea Ministerului Bugetului, cea care a ţinut până acum nemilos cheltuielile, se tranferă, in corpore, în Consiliul de Administraţie al BNR. Toate acestea sunt, probabil, consecinţa presiunilor pe care filialele locale ale PSD le fac la Guvern. Alegerile euoparlamentare au mers bine pentru PSD, dar nu îndeajuns de bine ca să le poată câştiga şi pe cele prezidenţiale fără – cum spuneam – o schimbare de stil.
PSD este, aşadar, pregătit să lărgească băierile pungii. Riscant, fără o creştere corespunzătoare a veniturilor bugetare. Imprevizibil, fără o strategie de dezvoltare pe termen mediu a economiei. Periculos, fără transparenţă. Poate că, după Congres, PNL îşi realizează echipa de monitorizare a Guvernului – nu un Guvern din umbră, Doamne fereşte! – astfel încât riscurile unei astfel de schimbări de stil de guvernare să fie preîntâmpinate.
Comentariile lui Varujan Vosganian, sunt in totala concordanta cu ceea ce vad romanii in fiecare zi.Guvernul Ponta in cei doi ani de cand se afla la guvernare, nu a fost preocupat decat sa stranga taxele si impozitele,fara insa a vea o viziune asupra dezvoltarii Romaniei, pentru o perioada de 5/8 ani.Pur si simplu nu a facut altceva decat sa de-a pomeni electorale ,vezi alegerilelocale,parlamenare, din 2012, europarlamentare din mai 2014.Guvernul Ponta nu a facut nimic in ceea c epriveste investitiile straine, pierzndu-se multe oportunitati,deci implicit cresterea locurilor de munca.daca vor continua cu pomeni electorale si la toamna, romanii isi vor pierde bruma de credibiliate si credem ca a sosit timpul ca acest Guvern sa-si depuna demisia viitorului presedinte,doamne fereste sa vina acest individ de Victor ponta, un element,care vorbeste mult dar concret a facut si face extrem d eputin.Se ocupa doar de iamgiena sa,tot felul de sindrofii, domnule Ponta,altceva mai stiti ce faceti.Se vede de la o posta ca numai profesiunea de procuror nu este de ajus sa conduci o tara.pacat !
Mare ministru al finantelor ai fost. Lasa-i pe altii sa vorbeasca, tu cand vorbesti despre strategii economice aduci voturi PSD-ului.
Vorbiti ca un viitor presedinte PNL…
Sa fie-ntr-un ceas bun!
@ emi
Intr-o buna zi. E aproape, dar ziua aceea nu e, totusi, acum.
O veste aparent proasta, ar putea sa fie de fapt un punct de cotitura: Gheorghe Gherghina se muta la BNR. Despre acest om se spune ca este singurul care stie sa faca bugetul, ca gaseste bani din piatra seaca, etc. In realitate a fost o pacoste. Sa iei banii (din cont) administratiilor locale sau sa nu platesti facturile catre privati pentru a adormi vigilenta FMI a fost o smecherie (la care FMI si CE au pus botul) cu efecte bune pe termen scurt (discutabil) si cu efecte dezastruoase pe termen mediu si lung. Pozitia de cel mai bun prim-ministru post revolutionar este in disputa. Cel mai ridicol pretendent este boc. Dar nici unul dintre prim ministri si niciunul dintre partide nu au avut nici cea mai mica dorinta (poate nu au avut nici stiinta) de a pune ordine in finantele tarii astfel incat banii acestei tari sa nu fie folositi in interesul unui partid sau a altuia. Nici PNL nu a facut prea mult in aceasta directie, nici cand a guvernat singur, nici in coalitie.
@ alexis
Nu zi asa de guvernarea PNL> Aproape ca nu exista loc din tara unde in anul si jumatate cat am fost eu mnistrul finantelor sa nu se fi facut ceva. Daca as fi avut mai mult timp, nu chiar 25 de ani ca Isarescu, puneam si ordine. Cu un guvern minoritar de 20% e foarte greu.
Guvernarea PNL a fost scurta si aflata sub tot felul de constrangeri. Totusi, anumite principii ar fi trebuit cel putin enuntate. S-au dat bani din fondul de rezerva a guvernului si pe proiecte utile, dar si pe unele nefolositoare. Intre altele, s-au dat foarte multi bani pentru biserici. De ce or fi insistand preotii sa construiasca ziduri intre ei, enoriasi si Dumnezeu? Mai tin minte de programul “un calculator pt. toti copii”. A fost o risipa cu R (mare).
@ alexis
Ba eu sunt foarte mandru ca am consolidat multe biserici. Bisericile rezista sute de ani. Poate ca s-au dat si bani in mod inutil, dar foloasele au fost mult mai mari. De pilda, dadeam fiecarui profesor 100 de euro pe an pentru achizitionare de carti. Asta urca piata de carte cu 25%.
Poate că ar fi util să ne amintim geneza partidelor românești care evoluează astăzi pe scena politică. Toate cu o singură excepție sunt formate din foștii nomenclaturiști și urmașii acestora, care în 89 i-au luat gâtul lui Ceaușescu pentru că-i priva de posibilitatea de a-și folosi averile acumulate abuziv. Celebra Lege 18 pentru inițiați. Că astăzi au ajuns să-și facă concurență unii altora, asta-i altă socoteală. Excepția este PNL care e în mare pericol la ora actuală datorită cozilor de topor care trudesc din greu pentru desființarea cestui partid istoric, unii din interes de moment, alții din interes de perspectivă. Ca urmare ce legătură poate fi între membrii acestor partide și marea masă a cetățenilor țării, decât niște legături de tip feudal în care unii au drepturi și ceilalți obligații, adică unii pot face ce vor că sunt protejați de ceilalți, în timp ce alții fac ce li se cere, pentru că altfel se aplică legea (celui mai tare).
Să știți domnule senator că în prezent lucrurile au degenerat în asemenea măsură încât din ce în ce mai mulți cetățeni români se simt în nesiguranță în propriile locuințe chiar. Ferească Dumnezeu să apară vre-o criză mai serioasă, un cutremur ceva, că vom intra instant în haos și va dura mult până când lucrurile vor fi puse la locul lor. Și astea datorită exclusiv clasei politice postdecembriste formată din personaje fără educația averii, calici îmbogățiți care știu numai să prade. De-aia apar tot felu de aberații de genul mașini superscumpe, vile supradimensionate și nunți grandioase, de neam prost, în timp ce spitalele nu primesc donații decât de la cei umili sau de la cei cărora li s-a salvat viața, în cel mai bun caz.
@ Kronstadt
Ai dreptate cand spui ca PNL este singurul partid in care nu se gasesc urmasii vechilor nomenklaturi.
@VV
Va puteti lega de acest lucru la emisiune. Deci PSD cand spune adevarul? Sau ce jocuri populiste face? Cand sa-l credem?
http://www.stiripesurse.ro/reducerea-cas-cu-5-respinsa-de-camera-deputatilor/
@ Adam Mares
Probabil ca PSD doreste sa aiba beneficiul politic al reducerii CAS
Domnilor, unele lucruri se pot verifica
dupa 4 ani de guvernare PNL pensia medie era 390 lei
dupa 4 ani de guvernare PDL pensia medie era 750 lei
dupa 2 ani de guvernare USL pensia medie era 800 lei.
Folosind acest unic argument cel mai bine ne-a fost pe vremea lui dlui. Boc.
Probabil ca acesta e motivul pentru care PNL vrea acum cu PDL, sa ne fie bine la toti. Sa traim bine!
@ bratianu
Nu e adevarat. La sfarsitul anului 2008 pensia medie era aproape 700 de lei. Pensia medie crescuse de aproape trei ori intre 2004 si 2008. Nu stiu de unde ai datele astea.
@VV
Dupa cum se poate presupune “transferurile” lui Voinea si Gherghina la BNR se datoreaza insuccesului tratativelor cu FMI legate de CAS.Cei doi aveau probabil sarcina sa creeze un “spatiu bugetar” care sa acopere cresterea CAS.Despre cresterea preconizata Ponta afirma ca dispune de rezervele necesare care sa acopere ” gaura” din perioada oct-dec
@ tiberiu
Voinea si Gherghina erau foarte impopulari printre filialele psd
Cred ca mentinerea TVA la 24 % blocheaza economia indiferent de culoarea guvernului, e o gafa de proportii pentru ca oamenii au creat o piata paralela, evaziunea fiind regula! Educatia indirecta va afecta economia, ei vor activa la fel, fara obligatii! Cred ar trebui mutata sarcina de pe operatorii economici catre cei care muta banii, ii au adica! Deci: o reducere a TVA la 15%, impozit 10%, impozit pe avare si introducerea unui impozit de 0,05% pe fiecare miscare de bani, cu retinere la sursa si virarea la buget! Cei care sunt in zona evaziunii nu prea platesc taxe si impozite. deci cam 7-8 taxe dar sigure si… gata. Dar cine sa faca reforma: PNL nu poate duce un proiect pana la capat, alianta DA a fost NU, alianata USL a fost miscarea populara, etc. Daca liberalii nu isi asuma responsabilitati, nu merge economia! Oricum doar 3% din firme contribuie la buget, atunci de unde educatie, sanatate, coltura, etc.?
@VV
Cred ca ideea era ca pensia trebuie corelata cu alti indicatori.
Deci…in ziua in care, domnul Vosganian ajunge presedinte la penele, eu imi cumpar gluga si o port zi si noapte timp de un an. Inshalah !
….pana atuinci, trebuie dat viteza neamtului imibiliar si adus repejor domnul Crin. Insa, cat mai repede, altfel se scufunda barcuta.
@ MIhail
Cred ca ti-ar sta bine cu gluga.
@VV
O candidatura a lui Norica Nicolai la presedentia PNL ar scoate partidul din criza in care a intrat datorita initiativelor “criniste” promovate nelegitim si contrare cu aspiratiile electoratului liberal.
@ tiberiu
Ce diversitate de pareri! Mihai zicea sa-l aducem pe Crin inapoi, tu zici ca initativele lui Crin ne-au dus la pierzanie.
@mihail
Gluga asta e un fetis?
Bisericile (zidurile), rezista sute ani. Dar noi avem cerul deasupra noastra de mii de ani si nu cred ca cineva o sa il doboare. Banii pentru biserici sau dus de foarte multe ori in buzunarele preotilor sau a potentatilor politici. Nu cred ca omul de rand a beneficiat de ei.
@ alexis
Dupa cum arata sondajele oamenii au beneficiat cel mai mut de biserici.
Am uitat ceva. Eu sunt profesor, dar nu numai ca nu am primit 100 de euro, nu am auzit pe cineva sa-i fi primit.
@ alexis
Ma mir ca nu ai primit 100 de euro pentru carti. Asta a fost prin 2006-2008.
@VV
-Mi-au placut contrele cu MRU pe tema neinvitarii lui T.B in Senat :
“T.B a semanat vant si a cules furtuna”
“Fara TB a fost o festivitate de care ne vom aminti cu placere”
“Nu putem respecta institutia prezidentiala facand abstractie de omul(ticalosul) din fruntea ei”
-In legatura cu CAS o metafora splendida:”Bugetul e o camara .O bucatareasa buna face mancare buna chiar daca nu are toate ingredientele”.
-Privatizarea un “Masacru” national
Concluzia- o aparitie cu aplomb
o opinie personala : acest basist libidinos MRU trebuie tratat cu mai multa duritate pentru a fi scos definitiv din politica.
@ tiberiu
Nu e chiar cel mai rau dintre toti acest MRU.
@ Tiberiu
sunt de acord cu cele zise de tine adineauri, MRU chiar e un parazit al politicii românești pre şi post-revoluționare, dar te rog să mă dumirești ce ai vrut să spui prin libidinos ?!?
Mihai ANDREI
O fi libidinos MRU. La câtă alifie am auzit că și-a comandat n-ar fi exclus. Nu știi niciodată ce zace în pantalonii unui politician unsuros.
Kronstadt an der Graft
La cât de mult ştiu că-şi iubeşte soţia … s-ar putea
@mihai andrei
@Kronstadt an der Graft
Intrati pe un teren alunecos! Care este instrumentul de masurare a dragostei fata de sotie?
@ lordul john
eu am fost sporadic prin ţară anul ăsta, aşijderea şi pe acest blog, mai ştii ceva de prietenul nostru optimist ?
Adam Mares
frecvenţa
@mihai andrei
Ce frecventa? De unde stiti voi care e frecventa in patul lor?
@ Adam Mares
ştim, după frecvenţa ilegalităţilor crase pe care le comitea din poziţia de titular la externe ca s-o întâlnească în fiecare weekend la Vienna …
@mihai andrei
Pai daca ea lucra la Viena, ce puteau face? Stai linistit, unii stau zilnic impreuna si nu se intalnesc in pat atat de des.
Apropo de casatorie, un banc
https://fbcdn-sphotos-c-a.akamaihd.net/hphotos-ak-xap1/t1.0-9/10441125_790618354311709_6430230539718073698_n.jpg
Articolul “Despre neconstitutionalitatea art. 29 alin. (5) al Legii nr. 35/2008″, pe:
http://ascunzisuri-constitutionale.eu
Si mie mi-e dor de @un liberal optimist.
@Mihai Andrei
LIBIDINÓS, -OÁSĂ, libidinoși, -oase, adj. Care se lasă stăpânit de pofta plăcerilor senzuale, înclinat spre lascivitate. — Din fr. libidineux, lat. libidinosus.
Epitetul de “libidinos” i se potriveste manusa lui MRU in urma comportarii lui dezgustatoare ca premier cand prima lui grija a fost sa-si satisfaca poftele si viciile extravagante (desi nu neaparat senzuale) la limita maladivului ,pe socoteala statului si a cetatenilor.este vorba de acelasi tip de caracter mizerabil ca al lui TB ,protectorul lui.
Ci acel prilej am auzit prima oara de carne de vita “Kobe” care costa cca 1000$ kg
@VV
Fie si numai pentru pozitia de o nesimtire tipica basistilor exprimata astazi de MRU(referitor la aniversarea Senatului) cred ca ar trebui sa va fie clar ca fuziunea cu un PDL colcaind de basisti dezgustatori precum Boc, Videanu, Igas, Anastase, Oltean etc este un nonsens pentru oameni cu capul pe umeri.
@VV
Nu va lasati inselat de aparente, de un oarecare “staif” in educatie la MRU,primivi la caracterul acestui arivist securist intrutotul asemanator celui al lui TB,ilustrat de faptul ca primul lucru ca premier a fost sa profite pentru a-si satisface poftele vicioase cu bauturi,tigari si manacaruri extravagante (vita Kobe de 1000 $ kg !!!!!)
PSD este in opozitie in peste 30 de judete.
@Mhai Andrei
Si el a aparut sporadic in ultimele luni, dar mai des decat tine!
Dupa cum ai observat @cris ne-a parasit pentru blogul lui Ghise, unde nu vad sa aiba discutii la fel de interesante, choar contradictorii cu partenerii de blog. Nici nu stiu daca dl Ghise a raspuns comentariilor de pe propriul blog.
Varujan,
Ştim totul despre PSD! Acolo a apărut prima dată politizarea instituţiilor şi a celor recrutaţi politic să le conducă, acolo a început raptul economiei româneşti, (de exemplu văcăroiu-fosila ce conduce curtea de conturi-cea mai mare instituţie ce legiferează corupţia-şi-a tras cele mai mari beneficii din “recuperarea” datoriilor africane şi din vânzarea fierului vechi în exterior), în psd se află cei mai corupţi şi coruptibili oameni, bogaţii României au cotizaţii la psd, acolo se află ascunse secretele teroriştilor “care trag din orice poziţie”cum zicea iliescu la revoluţie, datorită psd ului s-a ruinat şi distrus economia, acolo se fac cele mai spumoase promisiuni şi se încalcă a doua zi, etc., etc…Deci nu mă interesează psd ul! Mă interesează ce facem noi, ce rol mai avem noi peneliştii de la periferie, cine mai scoate la suprafaţă în pnl, valorile, ce procupări există în pnl pentru formareaşi promovarea resurselor umane valoroase(“şcolile” de vară, chefurile lui Ludovic Orban, pokerul, cluburile de fiţe???), ???.
Corupţia, superficialitatea profesională şi promovarea politică au deteriorat din temelii şcoala românească. Ce va face pnl-ul pentru oprirea acestei catastrofe???Sunt înclinat să cred că la modul general aşa se şi vrea:un popor prostit e uşor demanipulat şi condus. Se va modifica statutul! Foarte bine! Dar cine adună şi centralizează propunerile noastre, ale liberalilor, născuţi liberali???E evident că legaturile conducerii pnl cu România sunt doar de natură birocratică şi jurnalistică nicidecum prin contacte directe – cu sacrificii personale–cu ţara, repet, cu ţara nu cu câţiva piţifelnici care se adună la sediul când vine şeful, piţifelnici în rândul cărora se află cel puţin o duzină de turnători la psd, pdl, sau pc!Nu cred că îmi veţi putea răspunde.
Eu asimilez politica, printre altele, ca “drumul de la necesar la posibil”, Ei bine, are pnl o listă cu ceea ce este necesar în România anului 2014 şi pentru fiecare dintre aceste necesităţi calea de urmat??
@ ionescu
Ai pus degetul pe rana. Motivul pentru care PNL nu are nici macar 10% in orasele mari se datoreaza motivelor pe care le invoci. Dar PNL nu a inteles inca lectia amara a acestor alegeri europene.
VV: Tiberiu are multă dreptate!
VV: 100 euro pentru cărţi e un zero tăiat în patru: soluţia este mărirea cu cel puţin 35% a salariului profesorilor(care au ajuns la mâna administratorilor, magazionerilor şi femeilor de serviciu din şcoli). Să nu spuneţi că nu sunt bani! Sunt bani destui dar se dau celor care căpuşează şcoala fie în interior-pe funcţii şi servicii de care şcoala nu are nevoie, fie din exterior -vezi idioţenia “cornul şi laptele” ce se aruncă la porci-!Am înaintat d-lui Antonescu un set de trei propuneri prin care se pot pune în aplicare măsurile de mărire a salariilor dascălilor-nici nu le-a citit! Am trimis d-nei Săftoiu, pe atunci şefa comisiei de învăţământ-nimic. Dacă unul ca mine, aflat în “exerciţiul funcţiunii ” politice din 90, începe să se îndoiască şi să devină neîncrezător, ce pretenţii mai avem de la cei ce ne desconsideră fără să ştie dece o fac??
@ ionescu
NU zi asa. Pentru piata cartii 100 de euro pentru sute de mii de oameni e enorm.
Tiberiu:
Eşti plin de contradicţii cu toate că în unele privinţe(cazul MRU)vă dau dreptate. In pnl trebuie să aibă loc toţi! Nu de cerată ducem lipsă. Ar trebui stibpulată în statut prevederea potrivit căreia se interzic grupuleţiel şi grupusculile ce ies din rând! Adică dacă o hotărâre s-a adoptat cu majoritate nu mai are nimeni voie să aducă vorba despre ea decât tot în cadrul organizat! Democraţia nu înseamnă debandadă şi domnia bunului plac! Ai votat împotriva unei decizii şi ai fost înfrânt de votul majorităţii, te supui, nu comentezi, nu dai din craci, ca Ghişe, Tăriceanu, Ilieşiu, etc!!!
Tiberiu:
Nu ai dreptate în legătură cu candidatura Noricăi Nicolau-pe care o simpatizez şi o apreciez-deoarece nu are rost să candideze şi să nu câştige. E bună acolo unde este chiar dacă va sta alături de Ana Pauker, pardon Monica Macovei! Contradicţiile dintre ele vor clarifica multe şi vor duce la progres…
De unde atata preocupare pentru pensii la un fruntas liberal ? Tot timpul am avut impresia, data si de propaganda de partid, ca PNL este un partid de dreapta. Am suferit si am fost dezamagit,cand aflati la guvernare, liberalii adoptau mai mult masuri de stanga si uitau practic toate masurile economice curajoase pe care le propuneau atunci cand se aflau in opozitie.
Cred ca trebuie rupte apele in PNL odata pentru totdeauna. Cine este preocupat mai mult de cresterea pensiilor si salariilor bugetarilor,in detrimentul oamenilor de afaceri si al unui climat investitional mai favorabil,poate sa se duca cu stanga socialista.
De ce sa mai stea in PNL si de acolo sa produca mesaje de stanga ? Pentru ca nu au loc in PSD ? Sau pentru ca sunt prea slabi pentru a ocupa primele randuri la cascaval,acolo fiind mare inghesuiala? Chiar nu am raspuns la aceasta intrebare,dar cred cu convingere ca la urmatorul congres ar trebui sa se separe apele.
Cine este mai preocupat de pensii decat de tinerii care nu au un loc de munca in tara asta,dupa ce au muncit si s-au pregatit prin scoli, sau de micii oameni de afaceri cocosati de taxele unui stat supradimensionat cu functionari publici, sa se duca acolo unde ,natural,le este locul…adica la socialisti.
@ dragospas
Nu te inteleg. Preocuparea pentru pensii e a celor de stanga?!? Dar crezi ca dreapta doreste stimularea economiei doar pentru cresterea bunastarii patronilor?!?
Alexis:
Ai perfectă dreptate în legătură cu Gherghina şi cu finanţele ţării!Toate măsurile luate au fost direcţionate spre diverse interese nicidecum spre cele absolut necesare:dezvoltare economică, şcoli, spitale, locuri de muncă, ! Cu excepţia siguranţei naţionale şi justiţiei.
Auzi, salariul mediu în România e de 300 euro! Cred şi eu, dacă un judecător are 20000 lei şi o pensie de 12000 lei normal că 20000lei+800lei-salariu minim=20800:2=10400 media?! E bine, nu. Trăim cu media, şi ne lăudăm în Euiropa!
Varujan,
Kronstadt are dreptate atunci când spune “PNL este în prezent în mare pericol”. Trebuie calm, raţionalitate, comunicare serioasă şi creativă…Chiar aşa? Chiliman-pnl, pnl-at, npl, pnl, pdl-prim vice preşedinte pdl! Ocolul acesta ce vrea să zică??? la fel Tăriceanu, (vezi şi http:e-didu.ro “soluţia tăriceanu”), şi ceilalţi. Noi suntem nişte nimeni, oare?
@ ionescu
Totusi, la unii liberali s-a renuntat prea usor.
Brătianu:
pensia a fost adusă mai aproape de nevoile oamenilor de guvernul Tăriceanu. Nădejdea la PONTA e ca într-un cui de tei. Rata inflaţiei. Nu vorbiţi de “pensie medie” în condiţiile în care media se face incluzând şi pensiile ce şi le-au dat, prin lege, unii!
Democratia americana in toata maretia sa….
Hot Girl Knows Her Rights with Police Tells Off Border Patrol Police Officers
https://www.youtube.com/watch?v=7cSfotUvjdk
@Ionescu
Multumesc pentru aprecieri.In ceeace priveste am fost si voi continua sa fiu un sustinator fervent al unei aliante PNL-PSD ca principal instrument politic si electoral destinat infrangerii basismui,ideologie antinationala si antiumana
Da maestre,cred ca un adevarat liberal ar trebui sa aiba in prim planul preocuparilor sale , un orizont al dreptei europene . Mediul de afaceri, reforma statului spre un aparat suplu, reforma legilor la un pachet usor de aplicat si inteles ,reforma unei justitii care sa asigure o competitie corecta in economie si societate. Toate astea vor aduce ,ca efect si bani mai multi pentru pensii. Dar sa te preocupe pensionarii in mod deosebit( fara sa ataci penionarii cu pensii speciale, ocrotiti de un stat mafiot) tu un liberal cu pretentii , mi se pare un derapaj de ideologie care trebuie sanctionat. La fel cum un fotbalist,daca pune prea des mana pe minge ar trebui trimis la echipa de handbal
@ dragospas
Nici nu cred ca te pot preocupa pensionarii in mod deosebir, pentru ca atunci nu ai bani sa le maresti pensiile. Trebuie sa ii sustii pe cei care pot, ca sa-i ajuti pe cei care nu mai pot.
@VV
@Ionescu
Ruperea USL s-a datorat in mare masura conduitei neprincipiale a PSD care la un moment dat vazandu-se cu “sacii in caruta” si-a zis ca se pot dezice de acordurile USL si de sustinerea lui Crin.
In aceste conditii am sustinut neconditionat decizia parasirii guvernului pentru ca Ponta si ai lui sa inteleaga,ceeace trebuia sa le fie evident :fara PNL guvernul actual nu are aforta politica sa conduca tara si sa dea un presedinte.
Scopul ” educativ ” al iesirii de la guvernare a fost insa atins ,Ponta exprimandu-se in nenumarate randuri pentru refacerea coalitiei.In aceste conditii nu pot fi deci de acord cu decizia abuziva si ilegitima a lui Crin de a adera la PPE( partid basist si antiromanesc care s-a compromis la referendum) si de a fuziona cu un PDL care nici un moment nu si-a facut “mea culpa” pentru anii de guvernare basista.Fuziunea cu un p[artid dovedit antidemocratic si antinational este in opinia mea absolut inoportun pentru PNL.In acest moment sustin orice grupare din interiorul sau exteriorul PNL( gruparea Tariceanu) care se opune planurilor irationale promovate de Crin si Johannis( un venetic in PNL).
PNL are nevoie de un nou presedinte4 care sa blocheze initiativele absurde “criniste”.Ghise pe care il apreciez mult are imaginea unui extremist nerealist si de aceea m-am gandit ca N.Nicolai, o oponenta a masurtilor lui Crin cu o reputatie f. buna in PNL ar fi o candidatura potrivita.Daca un nou presedinte PNL nu va bloca masurile initiate de Crin exista un pericol iminent de sciziune si consider ca grupul Tariceanu va spori considerabil daca se inainteaza in directia gresita a fuziunii.
@All,
Apropos de…PSD….uitati-va mai jos sa vedeti ce fac unii “nebuni” din PSD pentru tara.
PS. Faceti abstractie de faptul ca si eu sunt un mic PSD-ist….
————————————————————————
Marea Britanie și China au semnat contracte economice de 17 mld euro, în timpul vizitei premierului chinez la Londra
Added by Calea Europeana on 18 June 2014.
http://www.caleaeuropeana.ro/marea-britanie-si-china-au-semnat-contracte-economice-de-17-mld-euro-in-timpul-vizitei-premierului-chinez-la-londra/
China si Marea Britanie au semnat contracte in valoare de peste 17 miliarde de euro in timpul vizitei efectuate de premierul chinez Li Keqiang la Londra, a anuntat marti primul ministru britanic David Cameron, citat de AFP, potrivit HotNews.
“Marea Britanie este economia cea mai deschisa din cadrul Uniunii Europene, cea mai primitoare pentru China”, a spus Cameron, intr-o conferinta comuna de presa cu omologul sau chinez.
Imensa majoritate a acestei sume este reprezentata de contractul anuntat marti dimineata de directorul general al BP, Bob Dudley. Acesta vizeaza furnizarea de catre grupul petrolier britanic de gaz natural lichefiat pentru compania chineza CNOOC pentru 20 de miliarde de dolari timp de 20 de ani.
Acorduri de parteneriat au mai fost semnate de Rolls-Royce in domeniul nuclear civil sau de catre grupul bursier London Stock Exchange cu bancile chineze.
“In cursul ultimilor ani, am realizat o enorma diferenta si am construit o relatie comerciala bilaterala mult mai puternica intre tarile noastre”, a afirmat David Cameron.
“Cifrele vorbesc de la sine – un comert bilateral la un nivel record, exporturi spre China in crestere cu 15% in 2013, care s-au dublat in cursul ultimilor cinci ani, ajungand la un miliard pe luna si cu o crestere mai rapida decat a celor din Franta sau Germania”, a argumentat el.
————————————————————
nota Marian Nicolae / Marian Galben:
I would like to personally present my homage to His Excellency Mr. PM Li Keqiang and to the Chinese people, whom by his visit to Romania and now to UK, saved the Romanian people and Romania from the path of extinction.
Thank you very much Your Excellency.
Doresc sa multumesc personal pe aceasta cale Excelentei Sale domnul. P.M. Li Keqiang si poporului chinez pentru salvarea pe care ne-a oferit-o noua romanilor. Daca poporul chinez prieten nu ne sarea in ajutor, Romania inceta sa mai existe.
Va multumesc din toata inima Excelenta.
tiberiu
Evident că se poate face o convenție de susținere a unui guvern PSD de către PNL, așa cum a fost altădată varianta inversă. În felul acesta socialiștii vor fi nevoiți să-și lege numele și de bune și de rele, iar liberalii pot impune o parte din măsurile proprii în folosul celor cu inițiativă. Asta până se coace Băsescu și cade jos. După aia mai vedem.
Tiberiu>
Din tot ce spui reiese clar ceea ce am susţinut şi eu:nu a fost nici o strategie clară după crearea USL decât jos băsescu. Era o majoritate puternică, trebuia riscat totul pe o perioadă de 4 ani, se putea tăia în carne vie din punct de vedere reformator, pentru că de o reformă solidă era nevoie, o reformă adevărată, o ieşire din izul comunist al “democraţiei” actuale.Cum Dumnezeu să fie bani când în comuna mea natală în 89 erau 7 funcţionari la 6000 locuitori iar acum sunt aproape o sută la 2500 locuitori!!!Si eu mă tem de sciziunea PNL şi de ambiţiile PDL, dorinţa efectivă a lui băse de distrugere a partidelor istorice.