Eu merg astăzi la Congres

Va fi, mai degrabă, un Congres festiv, cu puţine luări de cuvânt. Probabil că printre ştiri vor fi şi acelea privindu-i pe membrii marcanţi ai celor două partide care lipsesc. Unii din motive obiective, alţii pentru a-şi marca dezacordul faţă de această alianţă. Probabil că fiecare dintre ei va clarifica lucrurile, explicându-şi absenţa.

Eu îmi explic … prezenţa. În 1996, împreună cu Laurenţiu Ulici şi Adrian Iorgulescu, am lansat proiectul Uniunii Forţelor de Dreapta. Am propus acest proiect Convenţiei Democrate în vara anului 1998, dar PNT-cd şi PNL au refuzat atunci. Am lansat, în iunie 1998, Manifestul Dreptei din România, care avea ca obiectiv coagularea dreptei în jurul unor idei simple: stat de drept, capitalism şi liberă competiţie, sentimentul onoarei. În politică nu faci niciodată lucrurile cu toată inima, există întotdeauna ceva care te nemulţumeşte, ceva pentru care trebuie să faci un minim compromis. La urma urmei compromisul e necesar, căci el arată cu accepţi şi opinia celuilalt şi nu vrei totul pentru tine şi cum vrei tu. Poţi face compromisuri cu ceilalţi, la urma urmei e necesar căci altminteri nu poţi face echipă. Important e să nu faci compromisuri cu tine însuţi.

Eu am rămas promotorul proiectului de coagulare a dreptei. Sunt conştient că nu toţi participanţii la proiect sunt compatibili sau, cum se spune, “digerabili” , dar prezenţa oamenilor e conjuncturală. Dacă se va construi un mare partid de dreapta, pornind de la tradiţia istorică românească şi de la ideile modernizării statului şi a economiei, atunci incidentele de parcurs vor trebui depăşite.

348 Responses to “Eu merg astăzi la Congres”

  1. Filip G spune:

    Doamne Doamne a dat azi o palma lui Ponta.Judetul in care a candidat si castigat parlamentarele e sub Cod Rosu.Lansarea organizata la Craiova chiar nu mai conteaza.Azi am discutat cu viceprimarul PNL din orasul meu si imi spunea ca primarul PSD e plecat la festivitatea de la Craiova.
    Cum e sa ai cod Galben si Rosu iar primarii sunt chemati la lansarea lui Ponta?

  2. Pacala spune:

    @don tiberio, cu respectul acordat unui turnator, daca nu va pricepeti la finante puteti sa va bagati si o banana si o rodie in dos.

  3. Tiberiu spune:

    Tembelici
    Cu toata presupusa mea ignoranta stiu si eu “sarman ignorant” ca “rectificare pozitiva” inseamna suplimentarea bugetelor la diverse ministere de cca 2 miliarde de lei prin colectarea mai buna de taxe si impozite si nu prin cresterea deficitului.Mai mult pe mine nici nu ma intereseaza.Spre deosebire de basistii satanici care doresc Raul cetatenilor eu le doresc tot binele desi nu am nimic de castigat sau de pierdut.
    Bani mai multi sunt esentialul pentru specialisti si pentru ignoranti.
    E intradevar dureros pentru basisti sa constate cat au fost ei de rai si incompetenti in raport cu guvernele Ponta.

  4. Filip G spune:

    Cati din primarii din zonele cu Cod Galben si Rosu sunt acum la Craiova?
    Avand persoana decedata in urma inundatiilor lansarea lui Ponta va fi un esec.
    Domnule Dragnea in baza carei logici ati chemat la Craiova primarii din zonele aflate sub Cod Galben si Rosu?

  5. Tiberiu spune:

    Rautatea si ura impotriva romanilor se constata nemijlocit din postarea lui Filip care jubileaza satanic de dezastrul inundatiilor sperand ca asta va afecta popularitatea lui Ponta.
    Exact asta inseamna satanism basist !
    .As spune “Sa va fie rusine ! ” dar stiu ca basistii au repudiat demult orice sentiment uman in afara de dorinta ardenta de a face Rau.
    Pentru asta va urasc pe voi si pe cei care va platesc sa sustineti asemenea monstruozitati

  6. Pacala spune:

    @don tiberio, cu banana in dos sunteti patetic

  7. Filip G spune:

    @Tiberiu,
    cand in mina se stia de eventuale probleme,eram consemnat la domiciliu,gata oricand sa actionez.Nu plecam in concediu ori la nunta ori alt eveniment
    Nu ura impotriva cetarenilor ,responsabilitatea functiei pentru semenii nostrii.
    Eu imi aduc bine aminte cum Ponta era in emisiune si a continuat emisiunea cand in apuseni erau cetateni disperati care cereau ajutor.
    Cand repeti de doua ori in viata aceleasi greseli ,inseamna ca nu ai invatat nimic in viata!

  8. tiberiu spune:

    Satanismul basist in toata splendoarea !
    ===================================
    Filip G spune:
    iulie 29, 2014 la 3:32 pm
    Doamne Doamne a dat azi o palma lui Ponta.Judetul in care a candidat si castigat parlamentarele e sub Cod Rosu.
    =================================

  9. tiberiu spune:

    Tembelici esti penibil ca nu ai alte argumente decat injuraturi obscene.

  10. emi spune:

    Este mai bine ca se intampla inainte de alegerile prezidentiale, asa vede toata lumea ce prioritati are omul Ponta si cat de empatic este Premierul Ponta.
    “Fiecare pasare pe limba ei piere.”

  11. lordul john spune:

    @filip G

    “În timpul unei conferinţe de presă, Premierul Victor Ponta a lăudat progresele propriului Guvern, apreciind că tot ce contează e să nu stai pe loc precum oameni ca Simona Halep, care “stagnează, încremenită în proiect, pe locul 3 ATP, de mai bine de 20 zile, nefiind în stare să avanseze deloc”
    http://www.timesnewroman.ro/sport/ponta-guvernul-face-progrese-nu-ca-simona-halep-care-de-o-luna-stagneaza-pe-locul-3-atp

  12. Filip G spune:

    @lordul john,
    crezi ca Ponta poate depasi handicapul guvernului Ponta3?
    E tot cu cifra 3,Simona Halep e locul 3 in lume.Ponta3 …..nici macar cumulat nu e cat mandatul altor premieri ,adica 4 ani!
    http://www.gandul.info/financiar/un-miliard-de-euro-gaura-la-buget-in-primele-sase-luni-ale-anului-12998707

  13. tiberiu spune:

    Este bine ca basistii de pe blog isi dau in vileag satanismul antinational.
    Sunt lucruri de mult stiute dar repetarea lor ne impiedica sa uitam cu ce pramatii ordinare avem deaface :-)

  14. emi spune:

    Ce fel de rectificare pozitiva face Ponta daca are incasari mai mici cu un miliard de euro?

  15. lordul john spune:

    @Filip G

    Cumulat, nu! Dar plagiat, da!

  16. Filip G spune:

    @lordul john,
    daca discuti cu un taran el poate avea o exprimare gen;
    -Am aproximativ doi saci de cartofi.
    Cand e vorba de Ministrul de Interne si Vicepremier………….
    http://www.stiripesurse.ro/gafa-a-lui-gabi-oprea-avem-aproximativ-2-victime/

  17. lordul john spune:

    @Filip G

    Da, si era putin însărcinata!

  18. Filip G spune:

    Dragnea zice ca s-a incarcat pozitiv in urma vizitei in teren la inundatii.
    Cum dracu te incarci pozitiv cand vezi suferinta?

  19. lordul john spune:

    @Filip G

    efectul koabitarii cu Băsescu!

  20. Buddha spune:

    VV
    Maestre, bun raspunsul dat lui Sandor. Dar permiteti-mi sa va critic putin. Sper ca n-o sa va suparati pe mine:
    1. Foarte urat ce a facut Crin Antonescu cu dvs. Pe de alta parte, cu toate ca spuneti mereu ca il criticati in sedintele de la PNL, eu, ca simplu muritor, n-am de unde sa stiu. Sincer, ce percep eu este ca dvs. vorbiti mereu frumos cu cel care (oricine ar fi el) conduce partidul vremelnic. Iertati-ma, dar sunteti fost ministru, un scriitor apreciat, nu inteleg de ce mereu plecati capul. Sincer, asta e imaginea pe care o afisati: de om supus conducerii. Mai zilele trecute v-am vazut vorbind frumos de Johannis.
    2. Ce se intampla acum in PNL este rezultatul administrarii dezastruoase a “regimului” Antonescu din care, cu parere de rau va spun, ati facut si dvs parte. Sunt acum vicepresedinti ai partidului tot felul de neaveniti (vezi Stirbu, Voicu, Gorghiu etc.), la urcarea carora ati contribuit si dvs. Au fost promovati in permanenta oameni ca Mihai Voicu, care a tradat toate conducerile si a ramas totusi in picioare. Au fost promovate dudui care nu stiu decat sa-si vanda trupurile (gen Gorghiu, Pocora, Benchescu), in vreme ce tineri care muncesc pentru partidul asta sunt lasati in plata Domnului. Nu puteti sa spuneti ca nu aveti macar o farama de vina, ati facut parte din conducere si sunteti un politician despre care se spune pe la toate colturile ca a promovat tot felul de pipite obscure. Nu judec, nu stiu ce as face eu daca as avea putere, dar in nici un caz nu m-as afisa cu oameni care ma fac de ras.
    3. Comunicarea PNL este VARZA. Varza varza. S-au perindat pe acolo numai genii, de la bortosul de Dan Mihalache, un psd-ist fara mama si fara tata, la Viorica sau cum o chema-o Vijulie, care a speriat toti membrii prin istericalele ei agramate, la Cristina Pocora si acum la Alna Gorghiu. Halal partid! Nu spun ca dvs sunteti vinovat, dar ati fost in conducere. Stiu ca nu se face primavara cu o floare, dar daca n-ati comentat, tot aia e.
    4. Este clar ca PNL-ul de azi e o umbra a ceea ce a fost inainte. Nu inteleg de ce va agatati sa ii aparati pe acesti neavenit cu orice pret. V-am vazut mai des in ultima perioada la tv decat atunci cand ati avut necazul cu DNA, cand ar fi trebuit sa iesiti sa va aparati. Sunteti un om de o valoare inestimabila, nu inteleg de ce va incapatanati sa le faceti jocul. In locul dvs, i-as fi trimis in … a ma-sii de multa vreme. Ce sperati? Ca daca va purtati frumos, pleaca vreun vicepresedinte si intrati dvs, fiind pus de cooperativa rusinii ultimul sub linie? E umilitor, Maestre.

    Gata, m-am racorit. :) Sper ca o sa mai vorbiti cu mine. :)

    • @ Biuddha

      !. NU am avut niciodata probleme cu DNA. De unde ai scos-o? Numele meu nu a fost amestecat in niciun scandal de coruptie.
      2. Eu nu critic public pe presedintele PNL pentru ca nu e cazul sa fac eu treaba adversarilor PNL. Dar asta nu inseamna ca ii si laud, cand nu e cazul. Cred ca chestia cu speranta ca pleaca vreun vicepresedinte si intru eu e o gluma. Mi se pare corect sa apar PNL, acolo unde e de aparat, in fata adversarilor lui. Poate ca tie ti-ar face placere sa ma alatur corului dusmanilor lui, dar eu nu cred ca asa ceva e onorabil. Si ca PNL e mai palid decat a fost, e adevarat.
      Dar, a propos, vrei sa-mi arati si mie pe blog un comentariu in care laud pe vreunul dintre presedintii PNL din 2009 si pana azi?

  21. emi spune:

    Buddha, vorbesti ca un obedient. VV nu ramane in PNL de dragul functiilor ci pentru ca e nevoie si de dansul in partid. Cand simti ca apartii unui grup politic din punct de vedere ideologic, faci cu placere oricare dintre muncile de care este nevoie si la care te pricepi. Si VV se pricepe la tare multe, poate face ordine in multe domenii…