“Jocul celor o sută de frunze şi alte povestiri” va fi tradus în limba germană

Prestigioasa editură vieneză Zsolnay a achiziţionat drepturile de publicare a volumului “Jocul celor o sută de frunze şi alte povestiri” în limba germană. Traducătorul volumului va fi Ernest Wichner (foto), director al Literaturhaus Berlin.

La doar un an de la apariţia volumului la Editura Polirom, acesta este cel de-al doilea contract de acordare a drepturilor de publicare a volumului “Jocul celor o sută de frunze şi alte povestiri”, după cel deja încheiat cu editura bulgară SONM.

Traducerea bulgară a “Jocului celor o sută de frunze” este va fi realizată în baza unui proiect european care a selectat nouă autori din Europa, consideraţi a fi promotori ai acestui gen în ultimele decenii. Iată şi prezentarea acestui proiect:

Après son apogée au XIXe siècle, la nouvelle est longtemps classée parmi les genres « mineurs » et quelque peu négligée par des auteurs et des éditeurs. En fait la nouvelle contemporaine européenne du XXIe siècle soulève des questions majeures de la vie humaine, et souvent d’une façon incisive. Sans répit, on la voit combattre l’inertie, déstabiliser les idées reçues et, par son inventivité, permettre au sujet comme à la société de se dire et de se penser autrement. Les neuf auteurs inclus dans le cadre de notre projet « La nouvelle – un genre «mineur» » ont marqué la vie littéraire de leurs pays et contribué à la promotion du genre de la nouvelle au cours des dernières décennies. « Zapisi o bivsim ljudima » de Goran Simic est une remarquable recréation des motifs dominants dans la fiction bosniaque contemporaine: la guerre, la vie comme un abattoir, la tristesse insupportable de la vie des immigrants et la difficile recherche de sens à sa propre vie brisée. Le sentiment amoureux est au cœur des récits du recueil « J’ai cent ans » de l’auteure belge Caroline Lamarche, tantôt réalistes tantôt fantastiques. « Brněnské povídky » de l’écrivain tchèque Jiří Kratochvil nous raconte des histoires émouvantes de différents habitants de Brno – genius loci pour l’auteur, dont l’écriture réside dans cette alchimie où le burlesque des mots côtoie en permanence la tragédie bouffonne. « Quand nous serons heureux » de Carole Fives porte un regard à la fois corrosif et humoristique sur les parents, les enfants, les amants, les maris et les femmes… Bref, sur la société et sur ses failles. « Pertu » de l’écrivaine hongroise Edina Szvoren contient vingt nouvelles, dont le thème est l’aliénation et l’identité perdue dans un monde post totalitaire déchiré de contradictions. « Śmierć czeskiego psa » du polonais Janusz Rudnicki nous présente des histoires iconoclastes et provocatrices, centrées non seulement sur la vie de tous les jours et mais également sur celle des écrivains illustres d’autrefois. « Jocul celor o sută de frunze şi alte povestiri » du roumain Varujan Vosganian contient six histoires sur l’anxiété et l’incertitude de notre modernité. Les récits de l’anthologie« Izgubljen u samoposluzi » de l’écrivain serbe Svetislav Basara mettent en cause à la fois notre perception du monde dit « réel » et le sens de sa mise en fiction. D’après l’auteur, la réalité n’est en fait qu’un spectre qui s’avère comme une simple projection de celui qui tente de l’observer. “Tout passe” de Bernard Comment est un recueil de neuf nouvelles, dont les personnages donnent un point de vue très différent de leur manière d’être au monde et les rapports qu’ils entretiennent avec les autres. Tous sont reliés par la même méditation métaphysique: comment s’articulent la vie et la mort? 

303 Responses to ““Jocul celor o sută de frunze şi alte povestiri” va fi tradus în limba germană”

  1. Mihail spune:

    @Filip G.

    In primul rand, mai vorbim peste cateva luni, vedem atunci care dintre noi doi mai are dreptate.

    Cat despre Crin, acesta sta deoparte, asa cum a promis. Si-a dat demisia nerealizand cei 20% la europarlamentare, s-a retras din toate functiile, asa cum procedeaza orice om politic responsabil posesor de constiinta. Nu a lucrat pe nimeni pe la dos, nu a refuzat sa raspunda la telefoanele de seara, nu si-a dat demisia a doua zi fara sa-si anunte colegii. Mai vrei ???
    Ce sa-i faci daca nu reuseste sa fie “politruc” ? ….clar, nici neamt nu pare a fi.

    Gresit ! A fost si mancare de post, pentru cei mai bisericosi. Am aflat io, ca meniul de baza, cel mai solicitat a fost ciolanul simplu.

    • emi spune:

      Sau poate i s-a “şoptit” să facă loc, pentru că nu are cea mai mare susţinere posibilă… Important este că a câştigat un liberal.

      • Mihail spune:

        Care liberal ? De cand era membru al PNL ?

        • emi spune:

          Este mai liberal decât tine, la orice capitol aţi da extemporal.
          Tu eşti doar un vechi obedient liberal, dar asta nu te ajută să gândeşti ca un liberal.

          • Mihail spune:

            Ai mare dreptate, pe liberalul din mine nu ma duce capul sa-mi tradez prietenul, pe cel care m-a adus in partid. Nici nu ma calific neavand sase case si nici macar “politruc” nu sunt.
            Nu mi-a dat nimeni un BMW moca si nici nu am o relatie corecta cu profesoratul aruncandu-le dragut acel “ghiNNion”.

            Datorita tie am inteles de ce nu sunt un bun liberal.
            Ai dreptate :)

          • emi spune:

            Dacă erai liberal adevărat, ai fi fost mai atent să sprijini unitatea partidului, pentru că în unire stă forţa. Nu poate fi o persoană mai importantă decât un partid, decât dacă eşti duşmanul acelui partid.
            Cât despre BMV şi case, gândeşti ca un comunist STAS.
            Nimeni nu poate fi “înjunghiat” dacă are susţinere suficientă.
            Cine vrea să fie lider, nu se poate comporta ca o victimă.

  2. Mihail spune:

    Tudor Gheorghe : „Ce blestem pe noi, să avem un preşedinte care chinuie limba engleză şi acum dăm de unul care chinuie limba română?”, a spus el stârnind aplauze în sală.

    ghiNNion !

    • emi spune:

      Tu chinui limba română scrisă, mult mai rău, pe aici.
      A vorbi moţeşte nu înseamnă a chinui limba română.
      Dar olteanul cel repezit, întâi vorbeşte şi apoi gândeşte…

      • Mihail spune:

        Eu zic sa decretam ca Tudor Gheorghe este o jigodie.
        Sa-l luam de pe strada, sa-l bagam la dus, unde evident ii dam multe gaze, apoi il bagam la afumatoare.
        Pe cruce ii scriem “ghinnion”.

        • emi spune:

          Tudor Gheorghe este educat de comunişti, a cântat comunismul la Cenaclul Flacăra şi acum e mare pesedist.
          Şi eu aş putea râde de “muică”, şi alte oltenisme care nu sunt prea literare, dar asta ar însemna să am mintea lui îngustă. Păcat, cândva îl ascultam cu plăcere, asta îi va reduce numărul de spectatori. Ce-şi face omul cu mâna lui se numeşte lucru manual.

      • elenick spune:

        @emi,

        Iti bati gura de pomana cu acest troglodit cu ifose de persoana cultivata! Uite o fraza memorabila pentru nivelul sau de semidoctism (din conversatia cu Filip g, cateva posturi mai sus):

        “Te ei de Crin, te ei de mama.”

        Eu cred ca voia de fapt sa spuna “Pe ei, pe ei, pe mama lor”, dar a “refacut” fraza, ca sa arate ce ‘telectual este.
        Ce a iesit, insa, e de rasul curcilor! :)

  3. Radu Alexandru Vasilescu spune:

    Legat de petrecerea PNL eu consider ca a fost o idee foarte proasta si care arata distanta dintre suprastructura politica si cetateanul de rand.

    Daca as fi fost in locul organizatorilor as fi facut petrecerea intr-un sediu detinut de partid, nu intr-un restaurant de lux, fara prea mult fast, cu un bufet suedez decent [cu platouri "rotative" adica putin in fiecare si adus altul cand se epuizeaza] si doar cu produse romanesti si, pentru a mai amortii izul de nesimtire care inevitabil s-ar fi facut remarcat la reunirea a catorva sute de politicieni, as fi impus o tinuta casual, fara bijuterii si ceasuri scumpe la vedere si as fi organizat evenimentul in asa fel incat o serie de artisti liberali sa tina cateva discursuri inspirationale.

    Asa cum a fost organizat a aratat a chef intre ei si pentru ei. Dar asta se intampla cand nu-ti pasa. Ce e surprinzator e insa faptul ca, dupa, oamenii se enerveaza pt ca cetatenii ii considera nesimtiti si corupti. Impresiile si imaginea conteaza – iar adunarea respectiva arata mai mult a intrunire de clan…

    • Mihail spune:

      Pedelistii, organizatorii de aseara, doar asa stiu ei sa faca un chef. Ai uitat ?

    • emi spune:

      Adică ca în comunism.
      Cine are un ceas mai bun, la puşcărie!!!
      Şi mai zici că eşti liberal, vai de liberalismul tău!!!
      Vezi că favoritul tău (CPT) venea şi la emisiuni cu năsturaşi aurii, ăia de ce nu te deranjau, nici măcar nu era venit la o petrecere?!?!
      Dublă măsură…

  4. Radu Alexandru Vasilescu spune:

    In ceea ce priveste discutiile privind bugetul de stat si fiscalizare eu imi permit o remarca: s-au implinit deja 10 ani de cand avem cota unica de 16% si impozitul pe profit de 16% si singura concluzie onesta care se poate trage e ca cei care au gandit ca doar niste rate de impozitare mici sunt suficiente pentru dezvoltarea tarii prin atragerea de investitii straine s-au inselat.

    E momentul domnule Vosganian sa renuntam la impresii simpliste si sa incepem o discutie realista despre sistemul de impozitare din Romania.

    Eu nu [mai] cred demult in cota unica si chiar consider impozitarea generalizata a profiturilor cu 16% ca fiind o masura lipsita de inteligenta.

    Si de asemenea nu consider oportuna finantarea sistemelor de pensii, somaj si sanatate doar pe seama angajatilor. Si va rog nu-mi “explicati” ca si angajatorii platesc. Ei platesc din fondul alocat salariatilor daca reducem lucrurile la forma reala si trecem de prima impresie.

    Cota totala de taxare/impozitare a muncii salariatilor sare bine de 40% si se apropie chiar de 50% functie de evolutia CAS. Daca punem la socoteala si faptul ca angajatii consuma cam tot ceea ce castiga realizam ca statul le mai ia inca aproape 1/5 prin TVA. De impactul accizelor nici n-are sens sa vorbesc.

    In Romania avem o suprataxare a celor care muncesc si a saracilor. Prin varii taxe, impozite, contributii samd.

    In traducere libera – dintr-un castig real [fond alocat de angajator pt plata] de sa zicem 5000 de RON, angajatul se bucura concret de aproximativ 2000. Restul ia statul.

    Iar un “investitor/antreprenor”, fie el unul serios sau un samsar imobiliar sau un alt gen de speculator, ei bine el plateste 16% si, daca mai cheltuie ceva si prin tara nu doar in excursiile de shopping de la Milano, poate-poate se mai adua inca un 4-5% din total.

    Cred ca aici am pus punct discutiei despre liberalism si dreapta in Romania.

    Daca masurile de dreapta presupun supraimpozitarea celor saraci pentru protejarea veniturilor celor bogati atunci eu nu vreau sa am de-a face cu “dreapta”.

    Cred ca ne apropiem cu pasi rapizi de momentul la care trebuie serios discutata aceasta realitate pe care nimeni nu o admite. E drept, majoritatea politicienilor sunt pur si simplu prosti si chiar au impresia ca Romania are un sistem de impozitare corect!

    Cred ca e timpul sa regandim impozitarea profiturilor in functie de marimea lor si profilul companiilor si mai cred ca ar fi bine sa ne gandim si la impozitarea dividendelor ca venit si in cote egale cu salariile. Si toate astea pe fondul abolirii finantarii sistemelor sociale doar pe cheltuiala angajatilor si adoptarii modelului finantarii lor prin impozitare generala.

    Nimeni, dar absolut nimeni nu spune sa avem cote de impozitare ca in Danemarca. Dar poate ar fi bine sa abolim CAS-ul si sa introducem o impozitare progresiva a veniturilor, in 2 sau 3 trepte, intre 25 si 35%.

    • emi spune:

      Este clar, câştigi sub 1000 de lei pe lună!!!

      • Radu Alexandru Vasilescu spune:

        N-ai inteles absolut nimic din ce am scris mai sus emi.

        Iti reexplic: daca ai lucra in Romania si ai castiga sa zicem 2000 de lei [ceea ce e din pacate peste salariul mediu net] in fapt angajatorul tau ar platii aproape dublu ca tu sa incasezi suma aia net.

        Asta inseamna o impozitare reala de aproape 50%!

        Cand cheltui banii aia care-ti raman statul mai ia aproape o cincime prin tva. Adica din munca ta tu n-ajungi sa te bucuri decat de mult mai putin de jumatate…

        Daca in schimb tu ai castiga banii aia din dividende (chiar daca asta mascheaza in fapt altceva) statul abia iti ia 16%. Adica din 4000 de lei cat ar valora munca ta ca angajat, daca ai fi “antreprenor” (si ghilimelele nu sunt intamplatoare) in loc sa-ti ramana vreo 2000 de lei ti-ar ramane aproape 3400. Cu 70% mai mult!!!

        De asta in tarile civilizate avem impozit progresiv… Si poate de asta in alte tari sistemele sociale sunt finantate nu din CAS sau echivalent ci din impozitarea generala.

        Daca din toata aceasta explicatie simpla tu atat ai inteles, ca eu as castiga putin si de aia nu-mi convine un asemenea sistem… Atunci bine.

        Si dupa unii se mira de ce-si bat joc oamenii politici de cetateni. Pai cu cetateni ca emi…

        • emi spune:

          Uiţi de impozitul pe profit.
          Uiţi de impozite şi taxe pe mijloace fixe de tipul construcţiilor si a mijloacelor de transport.
          Uiţi de “taxa pe stâlp” care se plăteşte pentru orice amenajare, chiar şi pentru canalul pentru irigaţii sau diguri, şi este uriaşă.
          În plus, patronul român adevărat, nu prea retrage dividende, preferă să refinanţeze afacerea (fonduri de rezervă sau de dezvoltare, cu diferenţa că fondul de dezvoltare este nelimitat, dar se poate prevede după plata impozitului pe profit, şi poate fi retras ulterior în dividende).
          În plus, de prin anul 2000, patronul are obligaţia să-şi plătească salariu ca orice alt angajat, cu toate obligaţiile aferente, DAR NU ARE DREPT DE ŞOMAJ!!!

          • emi spune:

            Sau mai exact, confunzi impozitul pe profit cu taxa pe dividende.
            Sunt impozite diferite, se aplică la momente diferite, au bază de impozitare diferită. Eu zic să studiezi întâi Contabilitatea, şi abia apoi să vorbeşti. Compari mere cu cartofi…

        • emi spune:

          Sănătatea o plăteşte fiecare pentru el însuşi, pensia o plăteşte pentru el însuşi, şomajul este o rezervă pentru situaţii grele ale persoanei, întregul sistem de solidaritate CAS şi CASS sunt create pentru cel care munceşte, sunt fonduri care se întorc ca pensie, şomaj, spitalizare, concediu. Ce treabă au cu impozitele şi taxele către Bugetul de Stat?!
          CONFUZII PE TOATĂ LINIA.

          • Radu Alexandru Vasilescu spune:

            Din pacate nu intelegi cum sunt organizate aceste sisteme. Nu esti singura persoana care se afla in confuzia asta. Am mai auzit si pe altii care spun ca ei au platit pentru pensii si se intrebau ce a facut statul cu banii.

            Contributiile alea NU se depun intr-un fond [gen depozit bancar etc] din care se plateste cand/cum ai nevoie. Ele sunt platite de cei ce le pot platii acum si sunt utilizate imediat pentru cei care au nevoie.

            Apoi poate ca ar fi cazul sa intelegi cum au fost inventate sistemele astea de asigurari si cand [vezi anii 1800 prin Germania] si ai sa intelegi de ce ele au fost create separat de impozitarea generala.

            Concediul spre ex. NU are nici cea mai mica legatura cu vreo contributie platita la asta. Asta asa ca idee despre cum unii oameni comenteaza subiecte pe care le cunosc absolut superficial…

            Spitalizarea sau mai exact dreptul la sanatate NU este o chestiune care sa fie atributul strict al celor asigurati.

            In tarile civilizate asigurarea medicala a ramas mai mult doar o forma fara fond. Nu dau acum exemplul Marii Britanii [un stat cu adevarat capitalist] unde dreptul la sanatate nu tine de nicio contributie la absolut nimic ci tine de rezidenta si/sau cetatenie… Vezi Franta sau Germania unde costurile sunt acoperite de “asigurari” cand exista si cand nu exista statul plateste. Nici nu vreau sa vorbesc de tarile nordice…

            Pensiile puteau poate acum mult timp fi considerate doar dreptul angajatilor dar pensia minima [in unele locuri se numeste pensie de stat] exista mai peste tot si se plateste tuturor persoanelor peste o anume varsta. De alte beneficii pentru oamenii in varsta nici nu mai vorbesc.

            In tarile civilizate exista contributii la asigurarile sociale – sau mai exact in majoritatea tarilor inca mai exista pt ca in unele toate lucrurile astea sunt finantate direct de stat prin impozitare generala – dar pe langa aceste contributii exista si impozitare progresiva care contrabalanseaza lucrurile astfel incat angajatii si antreprenorii ajung sa plateasca proportional cam aceleasi procente din valoarea muncii depuse/castigurilor din investitii.

            Poate n-ai inteles ca in Romania decalajul intre fiscalizarea celor 2 categorii este nu mare ci enorm. Vrei sa discuti pe date exacte – ia cifrele si compara.

            Si in fine – poate ca unor minti retrograde li se pare in regula ca toti sa contribuim cu impozite pentru aparare si politie si servicii secrete dar cand vine vorba de sanatare si sisteme de protectie sociala cei cu venituri mari sa fie exceptati intr-un fel sau altul. Pai normal ca lor le convine – doar Armata si Politia ii protejeaza si nu pot fi private in timp ce sanatatea si-o permit singuri…

            Pentru cei ca mine – si suntem destui – este o chestiune ce tine de secolele trecute ca spre ex. sistemul de sanatate al unei natiuni sa fie bazat in principal pe contributiile majoritatii in timp ce o minoritate bogata sa fie exceptata. La fel si sistemele de protectie sociala…

            Principiul contributivitatii nu este unul care sa excluda de la plata paturile instarite ale societatii si sa arunce sarcina fiscala pe ceilalti. El spune doar ca nu trebuie sa beneficiezi decat in masura in care ai contribuit. Iar vremurile moderne spun ca exista si o limita inferioara de la care asta nu mai conteaza. Altfel am avea pensii de 3-4 lei pentru cei care au muncit la CAP-uri spre exemplu.

            La fel de bine se poate impune o limita superioara a pensiilor de stat, se poate pastra proportionalitatea intre castigurile de pe parcursul vietii si pensie si se pot finanta pensiile din impozitarea generala.

            Din pacate ani de zile de propaganda si lipsa de cunostinte si naivitatea s-au imbinat cum trebuie in Romania. Asa se ajunge la oameni care au impresia ca dreptul la sanatate trebuie sa depinda de plata unei asigurari medicale… O chestiune practic abominabila pentru secolul in care traim.

            Dar astea sunt subiecte ce or sa fie din ce in ce mai mult puse in discutie in special pentru ca lumea in care traim nu mai este una simpla. Din fericire.

          • emi spune:

            Concediile medicale se plătesc din CAS.

          • Radu Alexandru Vasilescu spune:

            E o vorba veche – las asa! Te-ai trezit ca dupa ce ai facut-o lata cu concediile ca exista alea medicale. Si despre alea am aceeasi opinie – vezi mai sus. Nu trebuie sa fie platite din asigurari neaaparat ci se poate si din impozitarea generala si ar fi mult mai just asa…

          • emi spune:

            De taxă pe teren ai auzit?!
            Probabil că nu. Este o taxă locală.
            De taxa forfetarâ a lui Boc ai auzit?
            Probabil, doar că nu ai înţeles.
            De criza care a dus la retragerea capitalului străin şi anularea liniilor de credit ai auzit?
            Probabil, dar nu vezi legătura.
            Important e să vorbeşti, să umpli blogul cu minciuni şi fantezii.
            Şi ce dacă?!?!

        • emi spune:

          “Cetăţenii ca emi” au fost şi patron, şi angajat, şi contabil, şi nu au fost membri PCR, nici ei şi nici neamurile de gradul I.
          Spre deosebire de cetăţeni precum RAV, evident din neam de nomenclaturişti comunişti. De educaţia din familie nu se poate elibera decât un spirit superior.

          • Radu Alexandru Vasilescu spune:

            Bine. Din pacate prostia n-are limite. De unde tragi tu anumite concluzii nu stiu. Bunicii mei au fost considerati “chiaburi” de comunisti asa ca le-au luat tot ce aveau… Educatia din familie a fost una as spune mai curand de dreapta.

            Nici unul din parintii mei si nimeni din familia extinsa [matusi unchi] n-a fost membru de partid. Dar probabil ca in mintea ingusta a celor ca tine emi aia 4 milioane de romani care au fost trebuiau impuscati sau ceva…

            Chestia e ca spre deosebire de tine emi eu ma consider liberal si nu extremist de “dreapta”. Printre valorile fundamentale ale liberalismului se numara si o societate echitabila.

            Iar sistemele publice pe care le urasc asa mult extremistii de genul tau n-au fost inventate ieri… Ele exista de mii de ani in statele solide. Ia pune mana pe o carte de istorie si vezi cam cat de “comunisti” au fost conducatorii Republicii si Imperiului Roman…

          • emi spune:

            Dacă erai nepot de chiabur nu votai Ponta.
            Din 1950 şi până azi sunt 64 de ani. Cel mai tânăr bunic, pentru a fi chiabur, trebuia să fie deja proprietar, deci nu putea avea mai puţin de 30 de ani. Cam greu de crezut ca un tânăr sub 30 de ani să aibă bunic de peste 90 de ani. Şi nu e singura minciunicâ…

          • Radu Alexandru Vasilescu spune:

            Esti incredibila! Bunicii mei s-au nascut in 1921 si 1922 iar cei din partea tatalui in 1911 si 1915. Tatal meu era mai in varsta iar maica-mea avea 34 de ani cand m-am nascut. Bunicii din partea tatalui au locuit intr-o zona montana unde nici pamant mult nu era dar nici colectivizarea nu a prea ajuns. Cu ei n-am pastrat mult legatura pt ca tatal a murit cand aveam 3 ani. Cei din partea mamei si-au dobandit pamantul de la parintii lor care au cumparat majoritatea terenurilor de la niste boieri din zona. N-au avut mult pamant [20 ha cu totul] dar au avut suficient cat sa fie considerati chiaburi de comunisti.

            In fapt nu inteleg de ce iti explic eu tie orice. Am pur si simplu impresia ca vorbesc cu un pacient al indoctrinarii.

            Tin sa-ti atrag atentia asupra unui aspect de care n-ai avut minima inteligenta sa te prinzi singura: spre deosebire de alti comentatori de aici eu nu am zis nimic, niciodata, despre ocupatia ta de acum. Spui ca ai pregatire de contabil, ba ca ai fost si mic antreprenor in Romania, iar acum te ocupi cu ingrijirea unui batran in Italia. Personal am dubii… E cam trasa din manual povestea dar ma rog [membru diaspora - ca trebuie - si o ocupatie stereotipizata]. Insa chiar si asa, presupunand ca e adevarat, eu iti atrag atentia ca in timp ce-ti respect optinea ocupationala nu pot sa nu consider ciudat – cel putin – faptul ca nu-ti dai seama ca tocmai sistemul aberant din Romania nu ti-a dat posibilitatea sa iti continui profesia de contabil aici sau sa reusesti in activitatea de antreprenor. Faptul ca esti acolo spune doar ca n-ai avut o optiune mai buna in Romania… Ceea ce spune multe despre Romania. Faptul ca oameni de acest tip sunt practic imbuibati de propaganta – si aici e cazul tau – e ingrijorator…

          • emi spune:

            Crezi că dacă mă jignestî pe mine, nu se mai vede cât eşti de prost informat. Echilibru mai mare decât să fii şi patron, si angajat, şi contabil, nu poţi să ai în economia de piaţă.
            Când te voi auzi că ai investit în locul tău de muncă, pentru a-ţi susţine patronul, atunci poate am să te cred echidistant şi dispus să încerci să înţelegi. Până atunci ai toate caracteristicile de luptă comuniste: invidie pe cei care au, sentiment de nedreptăţire izvorât din neînţelegerea spiritului Legii, neasumarea responsabilităţii pe măsură pretenţiilor. Adică eşti asemeni unui copil care vrea jucării care costă cât salariul părinţilor săi pe un an.

          • Radu Alexandru Vasilescu spune:

            Uite care e chestia – eu am deschis o discutie cu argumente si cifre si tu ai raspuns cu tot felul de prostii ce n-aveau legatura cu ce spuneam. Apoi dupa ce te-ai chinuit sa argumentezi ceva si ti-am raspuns punct cu punct ai revenit la bunul obicei al tampeniilor si marlaniilor.

            Ca tot esti in Italia ia cartea de istorie si citeste. Mai vorbim cand te dezmeticesti si realizezi ca ai fost impinsa de la exercitarea profesiei pt care te-ai pregatit la munca de jos. Sau poate cand peste cativa ani te trezesti ca-ti iau robotii si munca aia si sa vedem atunci cat o sa mai tipi. Oricum contabilitatea e pe cale sa devina o chestiune 99% digitala iar ce faci la momentul de fata o sa fie mai ieftin si mai bine facut in 1-2 decenii de robotii dezvoltati de japonezi si americani pe cheltuiala statelor lor…

          • emi spune:

            Mă întreb dacă chiar ai sub 30 de ani.
            Faptul că înşiri nişte cifre pentru a-ţi acoperi nepriceperea, subliniază cât eşti de manipulator. Eu am plecat pentru că firma mea a dat faliment, şi firmele altor 17 clienţi au dat faliment sau au preferat să muncească pe persoană fizică. Şi asta s-a întâmplat pentru că firmele erau supraimpozitate. Şi dacă firme nu sunt, de unde locuri de muncă?!?!
            Când veţi înţelege acest adevăr simplu, veţi demonstra că v-aţi eliberat de comunism. Indiferent de vârstă.
            Apropo, când eu învăţam contabilitate (vechea contabilitate), tu nu mergeai nici la grădiniţă, când s-a introdus TVA, erai la grupa mică, când am trecut la noul sistem contabil, erai la grupa mijlocie, când se informatiza Sistemul Fiscal, cât s-a reuşit, ai început şi tu şcoala.
            Eu am avut timp să trăiesc şi să particip pe viu la toate astea, pentru că m-am născut înaintea ta.

          • Radu Alexandru Vasilescu spune:

            Supraimpozitate ah? Si pe ce era ma rog supraimpozitarea aia? Pe profit? Be serious! Pe active? Hai zau! Sau cumva taxele parafiscale te sufocau? Hmmm… Putin probabil pentru orice firma cat de cat stabila. Posibil insa sa fi avut probleme din cauza suprataxarii muncii si a inexistentei a 2 factori fundamentali pentru orice firma: finantare [la noi sistemul bancar e camatarie nu sistem bancar] si o piata interna solida.

            De aia n-ai inteles absolut nimic emi… Pentru ca inca ai impresia ca firmele sunt direct supraimpozitate si de aia ai avut tu probleme. Ia mergi in Germania sa vezi acolo taxe… Vezi tu… De aia e foarte foarte rau cand “antreprenorii” nu inteleg nimic din capitalism.

            Degeaba ai avea tu chiar si 0 taxe daca n-ai piata si finantare. Si nu poti sa ai cele 2 fara o forta de munca bine remunerata [in raport cu conditiile interne] nu o forta de munca sufocata de taxe pt ca o mana de speculatori [vezi samsarii imobiliari spre ex] sa plateasca 16%…

          • emi spune:

            Au existat la începuturi impozite supradimensionate, greşeli ca la orice început. Taxa pe teren, taxă locală, era aşa de mare la început, încât depăşea cifra de afaceri. Abia în 1997 au reuşit să decidă cei de la Primărie cât să ne ceară, dar suma era dublă faţa de adaosul nostru comercial mediu lunar. Am inchis.
            Clienţii mei au fost loviţi crunt în 2008, când bancile străine şi-au retras capitalurile, şi liniile de credit nu s-au mai contractat, apoi a venit Boc cu taxa forfetară, şi le-a dat lovitura de graţie.
            Am ajuns să îi învăţ să treacă pe persoană fizică pe cei care munceau în familie, pentru a putea supravieţui.
            Dar îmi răcesc gura degeaba, probabil nu pricepi nimic…
            Am aflat cu siguranţă un lucru, dacă vrei să rezişti, foloseşti roboţi, pentru că muncitorii sunt predispuşi la sabotaje. De parcă ar munci pentru duşmani. Şi astfel rămân şomeri de succes.

  5. Adam Mares spune:

    Buna dimi, Varujel!
    Buna dimi, dragii mei!
    Astazi ne mai oprim putin asupra Nemaipomenitelor isprăvi ale lui Varujel, vestitul armean frumuşel:

    Cu ochi atent de motănel
    Privea în lap top Varujel
    Cu degetul pe o buziţă
    Tot ronţăindu-şi o pieliţă
    Şi tot gândind la personaj
    Ce chip să-i dea şi ce curaj.

    Ochiul căprui clipeşte în ecran
    Te pomeneşti că-i bravul Pardaillan?
    Un cavaler să-l fac eu mintenaş
    Sau o contesă cu panaş?
    Şi tot sugând din epsilon
    Se strânse-n sine ca-n palton.

    Ţoc-ţoc, bătu în geam contesa
    Stropşindu-se la narator
    Pierdut în noaptea de ulcior.
    Nu mă uita, tu, psihi mu,
    Că trece vremea, uite-acu!
    Mă cântă dulce, menestrel,
    Că eşti drăguţ şi frumuşel!

    Of, auctore, eşti romanţios,
    Mă ceartă muza lăcrimos.
    Ne revedem cu tasta de umor
    În episodul iute următor.

  6. lordul john spune:

    @Mihail

    Foarte bun interviul dat de Crin pentru dcnews. Ti-a demontat toate frustrările. Poți sa te relaxezi!

  7. Adam Mares spune:

    Scrobit şi tras ca prin inel
    Sări-n caleaşcă Varujel
    Grăbindu-se la o agapă
    De-o dete Klaus-promoroacă.

    Cu nasul ascuţit de şoricel
    Se-apropie de damă Varujel,
    Şi-aprinse iute ţigareta
    Şi pufăi aupres de midineta.

    Ea scoase pieptul înainte
    Ca moldovenca cu plăcinte
    Să-l tulbure pe Varujel
    Ce mustăcea în tulburel.

    Suspin de morsă, clipocit
    Armeanul o privea pierit
    Dar îşi aduse-aminte repejor
    Că, vai, era în postişor!

    Îl vede popa la televizor
    Că-i fuge mâna pe picior
    Şi-i dă în cap cu o sfeştanie
    Când vine la împărtăşanie.

  8. Adam Mares spune:

    Până-mi rafinez eu stilul
    Mi se culcă şi pistilul! :P

    • emi spune:

      Pistilul este organul de reproducere FEMININ al plantei.
      Eşti plantă, eşti feminin, scrii cu pistilul?!?!

  9. Filip G spune:

    Klaustrofobia e o boala
    Ce unora pare banala
    Cum e sa fii pe primul loc
    In turu-n care mananci pop-corn.

    In turul doi la numarat
    Noua procente devansat
    In perelinaj el a plecat
    Trisetea este mare.

    In Dubai loc de relaxare
    Cu fagmilia s-a reunit
    In club de noape-a dantuit
    Ca Alah este mare.

    Ca bun roman si ortodox
    Spoiala pentru prosti
    El ranile-si linge-acum
    Macar premier sa raman………….!

  10. Adam Mares spune:

    Îl înşfacă muieroiul
    Pe ochiosul Varujel
    Să-i frământe putzuloiul?
    Să-l lăsăm pe cetitor
    Să umble azi binişor
    La fermoarul diegezei
    Învăţând arta striptezei.

  11. lordul john spune:

    Fraților, terminați ca se sparie gândul!

  12. Mihai sr spune:

    @Varujan
    Ieri, 26 noiembrie (11:15 pm), la tematica ridicata de a se renunta la cota unica, ai raspuns: “Poti elimina cota unica, dar lasand nivelul maxim 16%.”

    Corect, dar eu cred ca o cota variabila, in orice limite valorice s-ar afla, ar fi mult mai greu de utilizat si controlat, atat pentru cei care o aplica, cat si pentru cei care o colecteaza si doreste sa verifice calcularea corecta.

    In plus:
    1- La impozitul pe profit, exista un sistem supersofisticat de deductibilitate a cheltuielilor, capitol manevrat si acum de la an la an, dupa cum se doreste. Dece sa mai fie nevoie si de grile variabile de impozitare ?

    2- La impozitul pe veniturile din salarii, exista si in prezent un sistem de deducere suplimentara in transe valorice, care imprima efectual de protectie sociala pentru salariile mai mici. Limitele deducerilor pot fi modificate anual de ministra de finante dupa cum “vrea muschii ei”. Dece ar mai fi nevoie si de grile variabile de impozitare ?

    PS: Nu ma uita pentru vineri !

    • emi spune:

      Corect!

    • Radu Alexandru Vasilescu spune:

      100% de acord! Sa ramanem cu sistemul actual de taxe si impozite, sa nu ne atingem de impozitarea reala a proprietatii si sa nu finantam corect sistemele publice si investitiile. Sa ramanem asa inca 20 de ani si tot pe penultimul loc din Europa o sa fim.

      Impozitarea derizorie a veniturilor si proprietatii si supraimpozitarea muncii si consumului e cauza principala a incapacitatii financiare a statului. Daca vrem o tara dezvoltata avem nevoie de investitii masive din partea statului. Pentru asta e nevoie de un sistem fiscal echilibrat.

      Vreti un exemplu – vedeti Irlanda! Patria impozitarii mici a profiturilor. Va las sa ghiciti cam cat de “mici” sunt insa acolo impozitele pe venituri. Greu de priceput….

  13. Adam Mares spune:

    Să nu mă bată armeanul
    Îmi rup pana şi mărgeanul,
    Mă urc în montgolfier,
    Tac smerit şi urc la cer.

  14. Adam Mares spune:

    Epopeea se-ntrerupse
    Prea devreme, miţişor!
    Varujelul mai ceruse
    Două deşte de lichior.

  15. Adam Mares spune:

    Eu băut-am o cafea,
    Suspinând de vreme rea!

  16. Filip G spune:

    UDMR a decis iesirea de la guvernare.
    Guvernul are majoritate si fara noi……………

    • Mihai sr. spune:

      @Filip,
      Nu stiu daca vestea e buna.
      Sunt tentat sa cred ca plecarea de la guvernare a PSD, este o veste, mai degrabă, rea. PNL nu este pregătit inca de guvernare, are de rezolvat probleme de organizare interna, de consolidat organele de conducere, si cred ca pentru asta are nevoie sa stea in opoziție cel puțin 1-2 ani.

      • Filip G spune:

        Partea buna e ca nu mai e supermajoritate in parlament.Guvernul Ponta nu poate face ce vrea.
        Un moment de reflectie in vederea alegerilor din 2016.
        A nu se uita ca Geoana,Sova si Vanghelie au adepti.
        Nu e exclus sa apara un partid pe partea stanga.

        • Mihai sr. spune:

          @Flip
          La chestia cu majoritatea, ai dreptate. In mod sigur nu vor mai trata lucrurile cu aroganta de pana acum.
          Vanghelie a scăpat o vorba că-și face partid. Ca sa fiu sincer, nu mi-ar place sa se fracționeze PSD-ul. Ar fi de rău augur pentru PNL, precis li se va urca la cap puterea. E bine sa fie un echilibru.

  17. Radu Alexandru Vasilescu spune:

    http://www.realitatea.net/directorul-general-enel-s-a-sinucis-matteo-cassani-s-a-aruncat-de-pe-cladirea-enel_1579808.html?utm_source=Cub-Homepage&utm_medium=Clicks&utm_campaign=trkweb

    Pe cat pariem ca are legatura cu investigatiile incepute pe piata energiei de mai multe institutii [si DNA dar si Consiliul Concurentei].

    Sigur… O sa aflam ca era dezamagit in dragoste… Yea right… Hai cu 25% profit net din distributia de energie… Hai cu preturi umflate care sugruma economia… Hai cu autoritatile care au inchis ochii ani de zile la jaful din sectorul energetic…

  18. lordul john spune:

    Bugetul e construit pe inghetarea cursului la care se calculeaza accizele: 4.74 lei/EUR cu 7% peste cifra comunicata de BCE.

    cica nu cresc taxele! Golanii tot golani! tipic comunist!

    • lordul john spune:

      “Reamintim ca nivelul cursului euro/leu – dus intentionat mai sus in momentul construirii bugetului pentru 2014, pentru a “forta” incasari mai mari la buget, a facut ca pe primele sase luni din acest an sa se incaseze din accize mai putin decat Guvernul isi programase (97,4%), ceea ce a dus la un minus de venituri din aceasta zona de 301 milioane de lei.

      Conform normelor de aplicare a Codului Fiscal, Ministerul de Finante era obligat sa publice pe site-ul propriu cursul de schimb pentru accize, pana cel tarziu pe 20 octombrie 2014, lucru care nu s-a intamplat insa. Codul fiscal in vigoare prevede ca accizele se calculeaza in functie de cursul de schimb mai mare dintre cele comunicate de Banca Centrala Europeana in prima zi lucratoare din octombrie din ultimii doi ani. Cursul se indexeaza cu rata anuala a inflatiei anuntata tot in octombrie de Institutul National de Statistica. Reglementarea a fost introdusa in lege anul trecut.

      Pana la 1 ianuarie 2014, valoarea in lei a accizelor se stabilea in functie de cursul comunicat de BCE in prima zi lucratoare din luna octombrie a anului anterior. Prin urmare, in 2014, ar fi trebuit folosit cursul de 4,4485 lei/euro.”
      http://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-18678558-accizele-ingheata-2015-actualul-nivel-din-2016-vor-indexate-inflatia.htm

  19. Mihail spune:

    @ Lordule,

    Odata ca este bun interviouel, dar in al doilea rand eu nu am frustari.
    Si ca sa-i fac in ciuda lui aia de-i pupincurista in italy, nici comunist nu sunt.
    Meseria/profesia mea este strict liberala, eu imi platesc corect oamenii si inca ceva, in plus, toti sunt platiti intre bine si foarte bine.

    Asa cum te stiu eu, nu te bucura, Crin nu i-a ridicat osanale nemtzalaului tau si nici nu s-a dus ca sa-l pupe in Piata Independentii.
    Pana una alta, mai bine baga la tartacuta ce a spus Tudor Gheorghe, despre neamtul vostru.
    De ce faci ca nu ai vazut ? Ei ?

    “În general, românii spun ce aud că li se spune. Eu umblu prin toată ţara, mă întâlnesc cu tot felul de oameni, la toate nivelele. Senzaţia mea este puţin altfel… Nu-i niciun fel de revoluţie. Probabil o să ne dăm seama de ce s-a întâmplat şi cât de senzaţională a fost manipularea asta… Pentru că a fost o manipulare… Am toată stima pentru dl. Iohannis”, a spus el.
    În concert, însă, Tudor Gheorghe s-a dezlănţuit la adresa lui Traian Băsescu, despre care a spus că vorbeşte “o englezã de vaporean, care acostează la Amsterdam şi ştie să întrebe unde e strada aia cu felinare roşii”.

    Despre rezultatul alegerilor, Tudor Gheorghe a spus că este un blestem. “Ce blestem pe noi să avem un preşedinte care chinuie limba engleză şi acum dăm de unul care chinuie limba română?”, a spus el stârnind aplauze în sală.

  20. Adam Mares spune:

    @VV
    Mi-am adus aminte. Dragul bunic…

    “Bunicul Garabet avea o fotografie la care ţinea cel mai mult. Îl înfăţişa cu pălărie pe cap şi în pardesiu, cu gulerul ridicat. Atunci când i-am schimbat crucea de lemn cu una de piatră, ca să intre şi el în rând cu morţii ceilalţi, i-am pus deasupra numelui fotografia aceea, imprimată pe ceramică. Dar bunicul ne-a tras pe sfoară. Spunem: hai să mai trecem pe la bunicul! Când sunt în cimitir şi ne privim, senzaţia e stranie. Aşa, cu pălărie şi cu gulerul pardesiului ridicat, pare că, de fapt, bunicul e cel care vine spre noi. A continuat să rătăcească, zâmbind şăgalnic, iar noi am rămas pe lumea asta spre care el vine din când ân când. Viaţa n-a reuşit să-l domolească şi nici moartea. Le-a învins cu pălăria lui, cu pardesiul cadrilat, iar gulerul ridicat e un moft, căci nu pare să-i fie frig pe lumea cealaltă, cum nu i-a fost nici pe lumea asta.”

    http://vosganian.ro/?p=3600&cpage=1#comments

    • Adam Mares spune:

      Adam Mares spune:
      noiembrie 27, 2012 la 12:57 am

      @VV
      „Bunicul Garabet şi cu mine ne jucam. El declanşa mecanismul şi striga: «»Aleargă!». Şi apoi: «Stai!». Zâmbea şi ridica din umeri. «Gata secundele! N-ai ajuns prea departe.» Mă punea să ascult. «Secunda, băiete! Habar n-ai cine eşti dacă nu eşti pregătit, în trei secunde, să fii unde trebuie. Sau eşti deja prea bătrân, ca mine.» M-a invăţat să măsor secundele, fără să am nevoie de vreun mecanism din afară. Să spun, adică, repede, în gând, rugăciunea inimii: «Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul.» Şi gata, timpul acela scurt trecea“.

      Am citit în Cartea şoaptelor că bunicul Garabet a plecat Dincolo în noaptea de 27 spre 28 noiembrie (1968). Adică se vor împlini, mâine noapte, 44 de ani de atunci.
      Sunt convins că bunicul Garabet, din lumea sa, este foarte mândru de dvs. :-) Şi, dacă ciuliţi puţin urechea, veţi înţelege şoapta lui. Cele mai importante lucruri se spun în şoaptă, nu-i aşa?
      Noapte bună!

      • Adam Mares spune:

        Astazi este si Joia mortilor. Sa-i aprinzi o lumanare, Varujel. :-)

        • emi spune:

          Eşti ludic de melancolic. Bunicul Garabet este o energie greu de ignorat, veşnic alături, mereu o luminiţă demnă de urmat.

        • emi spune:

          Bunicul Garabet era un om bun.
          Nu merită batjocura ta!

          • Adam Mares spune:

            @emi
            Eu nu-mi bat joc de morti, cu atat mai putin de bunicul Garabet. Cred ca ai probleme cu perceptia si intelegerea.
            Era un moment de aducere aminte pioasa.

          • Adam Mares spune:

            Cand am glumit, am facut-o la adresa lui VV, dar asta a fost mai pe zi. Insa nici aceea nu era o batjocura, ci o joaca literara. Din pacate, vorbim limbi diferite. Sper ca macar VV sa inteleaga, ca e scriitor si, din cate-mi amintesc, are si spirit.

          • emi spune:

            Alături de “Varujel”, devine “pioasă” batjocură.

          • Adam Mares spune:

            @emi
            Varujel nu era o batjocura, ci un gand catre copilul care se juca cu bunicul. Era un alint cald. Imi pare rau ca intelegi mereu stramb.

          • emi spune:

            VV a spus că preferă “scumpy”.
            Tocmai de aceea insişti.
            Îl duci în derizoriu, cum procedezi şi cu mine.
            Tot un nefericit rămâi, oricât îi batjocoreşti pe alţii.

          • Adam Mares spune:

            Nu pot sa-i spun scumy, fiindca nu sunt iubita lui.
            Dar VV imi este drag, altfel nu-mi pierdeam vremea sa ma joc pe-aici. Daca tu esti limitata, e problema ta.
            Si nu esti tu in masura sa judeci nici fericirea, nici nefericirea mea.

          • Adam Mares spune:

            scumpy

  21. emi spune:

    Dacă nu minte, atunci ministrul Petrescu începe să îmi placă.
    Dar dacă îmi place mie, sigur nu îi place lui Victor Ponta.
    http://m.capital.ro/ministrul-finantelor-sistemul-actual-de-redevente-va-fi-prelungit-un-an.html

  22. Radu Alexandru Vasilescu spune:

    Repet oarecum ce am spus mai sus pt ca a degenerat “discutia” din pacate.

    Eu consider ca Romania are nevoie de o regandire a impozitarii profitului – 16% cota generalizata e o greseala majora. Trebuie calibrata cota impozitarii pe profit in principal in functie de cifra de afaceri [pt incurajarea micilor companii] si in functie de profilul companiei [nu poti impozita la fel companiile IT care concureaza la nivel global si sunt viitorul cu - spre exemplu - companiile din zona petroliera]. Asta inseamna impozite pe profit foarte mici pentru unii si ceva mai mari pentru altii. Trebuie gandit sistemul si in functie de concurenta regionala si globala pe principiul atragerii de investitii si incurajarii micilor antreprenori locali.

    De asemenea cred ca e nevoie de anularea finantarii sistemelor sociale din CAS [deci desfiintarea CAS] si introducerea unor cote mai mari si progresive de impozitare a veniturilor. Cred ca in cazul desfiintarii CAS putem discuta de impozite pe venit [global] in trepre undeva intre 25-35%. In esenta asta ar insemna o fiscalizare mai scazuta DAR si mai echitabila!!!

    Consider ca trebuie in final trecut la impozitarea agresiva a proprietatii in functie de specificul ei. Cand spun proprietate nu ma refer doar la imobile ci si la masini si alte bunuri [in principal de lux]. Consider ca si acest tip de impozitare trebuie facut in trepte, in functie de valoare. Bine administrat un sistem de acest gen poate aduce cateva miliarde de euro la buget pe an si poate sa fie si un levier important pt cresterea economiei. In Romania este inacceptabil sa continuam sa impozitam cu mai nimic autovehicolele de lux din import cand noi NU producem asa ceva… Asta ca un simplu exemplu.

    In fine cred ca taxarea consumului trebuie regandita pentru a incuraja economia romaneasca. Nu trebuie gandit social ci pragmatic aici – cotele de TVA trebuie sa fie mult mai mari pt categoriile de bunuri care provin aproape exclusiv din import si trebuie sa fie mai mici [eventual standardul minim de 15%] pentru acele tipuri de bunuri si servicii care au, intr-o cota buna, provenienta interna.

    PS: cred totodata ca statul trebuie sa fie foarte atent la preturile reglementate pt a nu ne mai sabota economia in baza unor preturi nejustificat de mari la energie [de toate tipurile]…

    • Mihai sr. spune:

      @Radu,
      Gânduri asemănătoare au fost puse in practica prin ’71, de către fostul CSP. Impozitul si CAS au fost absorbite in venituri, iar procentele erau progresive. A fost un eșec. După trei ani s-a renunțat.
      De regula impozitarea progresiva alunga mana de lucru calificata si capitalul disponibil de investit.

      • Radu Alexandru Vasilescu spune:

        Mihai nu ar avea de ce sa alunge forta de lucru bine calificata daca per ansamblu gradul de impozitare ar fi mai mic. Ideea in sine e sa nu fie inclinata balanta fiscalitatii intr-o singura zona. Ne place sau nu, in America spre ex, antreprenorii mici [care constituie majoritatea economiei] s-au ridicat din randul angajatilor… La noi nu li se da sansa pentru ca sunt pur si simplu strangulati de impozitare.

        Iar in ceea ce priveste capitalul nu sunt de acord. Uita-te la Irlanda – una e impozitul pe venit alta e cel pe profit… Investitorii seriosi cauta impozitarea mica a profiturilor pt a putea sa-si dezvolte afacerile din propriile castiguri. Impozitarea veniturilor [si aici includ dividende] vine pe planul 2…

        • lordul john spune:

          esti pe un teren alunecos.

          • Radu Alexandru Vasilescu spune:

            E posibil John. Scopul meu e sa pun in dezbatere asemenea subiecte – care oricum pe termen lung sunt infinit mai importante decat ce politician a zis ce despre ce alt politician – asa ca ma intereseaza si opiniile altora. Deci detaliaza te rog.

          • emi spune:

            Scopul tău RAV, e să baţi câmpii, să bagi zâzanie între patroni şi angajaţi. Parcă nu ar exista destulă ură.
            Cei care vor un loc de muncă şi nu sunt în stare să şi-l creeze singuri, ar trebui să fie mai atenţi cu pretenţiile, pentru că acum există roboţi pentru foarte multe meserii, aşadar sunt foarte uşor de înlocuit. Vor luna de pe cer?! Şi -o pot aduce doar creând o firmă, în care îşi pot prevede ce salariu doresc. Cu taxele aferente.
            VEDEA-TE-AŞ PATRON, pe 25 ale lunii!!!

  23. Am urmarit cu interes alocutiunea domnului Ponta.

    Am, retinut inlaturarea a trei “ghiocei” anume Geoana, Vanghelie si Sova.

    Deasemenea inlaturarea de la guvernare a focarului de infectie reprezentat de catre UDMR este cu adevarat un lucru bun.

    Din cate stim cu totii, cu o floare nu se face primavara, iar cu…trei ghiocei…nici atat. UDMR TREBUIE sa ramana cat mai departe de guvernarea Statului Roman deoarece nu a adus decat dezbinare si mizerie Statului Roman in cadrul caruia si-a desfasurat activitatea. ignobila.

    PSD-ul trebuie sa ramana unit altfel ne pierdem tara.

    Liantul care mai tine impreuna in acest moment Transilvania, Tara Romaneasca si Moldova ESTE reprezentat de catre PSD si oamenii cu suflet de romani adevarati care-si desfasoara activitatea aici.

    Acesta este adevarul

    Noi nu trebuie sa plecam urechea la ceea ce ne spun soparlele americane, deoarece acestea nu ne-au adus decat suferinta si dezbinare.

    In curand debarasarea acestor soparle trebuie sa se realizeze.
    Aruncarea peste bord a acestor soparle a devenit o problema de interes national.

    Romanii trebuie sa-si guverneze singuri tara fara a fi chemati la ordin la nu stiu ce licurici care sa IMPUNA lucruri care duc la distrugerea Tarii.

    Basta.
    PSD-ul TREBUIE sa ramana unit.
    PSD-ul reprezinta R O M A N I A , adica noi toti.

    • Filip G spune:

      PSD se va canibaliza pana in primavara.
      Deja Vanghelie a anuntat ca isi face partid.
      Ponta va fi fezandat toata iarna ori doar atat pana il scoate PSD din teren.
      Iar motivul dezbinarii va fi cooptarea PRL la guvernare.
      Asta va fi semnalul declansator cum e sa pierzi alegerile,sa ramani premier,Dragnea vice–premier si ministru dezvoltarii.
      O sa fie macel,se vor folosi tot arsenalul.Atentie ce dezvaluiri se vor face,ce dosare vor fi aruncate in public.
      http://www.stiripesurse.ro/vanghel-ie_940440.html

    • Va spune omul adevarul si voua va arde de mishto.

      Din 2012 se duc lupte grele pe frontul politic pentru a pastra Tara intreaga si voua vi se rupe – pardon pentr exprimare dar reprezinta doar tristul adevar………

      De cel putin 3 ori era sa ne pierdem Transilvania daca nu era mana ferma a fostului premier domnul Adrian Nastase, iar dupa inchiderea sa la penitenciar tocmai pentru vina de a-si apara Patria……

      Mama Rusie si China ne-au ajutat dragilor, indiferent de prostiile pe care le veti debita dupa afisarea acestui comentariu.

      Filip G:
      ———-
      Vanghelie sa-si faca partid….
      Probabl ca tot Ferentariul il va urma…dar acesta nu-i de ajuns.

      Am vazut si auzit fierea care-i iesea pana si pe urechi pe postul Realitatea…..Si-o merita.

      Mihai Sr.
      ————-
      Cand omul iti arata adevarul, ti-l incalzeste, ti-l mesteca de-a gata si ti-l serveste inca cald….tu numesti acest lucru….delir….

      PSD nu se va rupe pentru ca in scenariu nu apare scris asa……

      Pana la urma Romania NU are nevoie decat de un singur partid, adica Partidul cu litera mare indiferent de ceea ce debitati voi aici.

      Viitorul imi va da dreptate.
      Sa fiti iubiti.

  24. Valeriu Mangu spune:

    “AU ÎNNEBUNIT SALCÂMII”

    27 noiembrie 2014 Fără categorie No comments Editează
    Dl. Tudor Gheorghe a fost, este și va rămâne în sufletele noastre român. Un român genial prin natura talentului său artistic. Chiar dacă a spus ceea ce a spus recent – v. http://activenews.ro/tudor-gheorghe-ce-blestem-pe-noi-dupa-un-presedinte-care-chinuie-limba-engleza-avem-unul-care-chinuie-limba-romana_1874277.html Iată cât de limpede exprimă una din creațiile sale situația care ne-a cuprins pe toți, inclusiv pe domnia sa:

    http://www.youtube.com/watch?v=6jmkqHmzuCg

    Dl. Tudor Gheorghe a fost, este și va rămâne în sufletele noastre român. Un român care vrea să moară și să trăiască, așa cum vor toți românii, pe pământul strămoșesc, acolo unde, veacuri de-a rândul, au trăit și au murit toți membrii neamului nostru cel românesc. Iată cât de limpede exprimă una din creațiile sale această situație:

    http://www.youtube.com/watch?v=yUgIyYlMqII

    Dl. Klaus Werner Iohannis, deși este etnic german, aparține națiunii române organice, deci este din această perspectivă tot român. Dar este român și prin simțire, așa cum a dovedit-o cântând imnul național, cum puțini dintre noi știu să-l cânte, într-o curată limbă românească:

    http://www.youtube.com/watch?v=gJ-04WSUG-s

    Românul Klaus Werner Iohannis vrea, și el, să moară și să trăiască în țara lui, acolo unde este neamul lui cel românesc.

    © Valeriu Mangu

  25. Mihail spune:

    @ adam mares,

    Bag seama ca ai gasit altceva, nu mai ragi !

  26. Valeriu Mangu spune:

    Articolul ” “Au înnebunit salcâmii” “, pe:

    http://ascunzisuri-constitutionale.eu

  27. emi spune:

    Şi Liviu Dragnea are probleme cu justitia. El urmează după Ion Iliescu?!?!
    http://m.hotnews.ro/stire/18682401

  28. Kronstadt an der Graft spune:

    Se pare că musiu Ponta începe să-și dea arama pe față. Acum arată că e doar un arivist narcisist și fără scrupule. După ce a pierdut s-a enervat, nu se aștepta la un asemenea afront și acum lovește în dreapta și în stânga (strict în sensul proverbului). Probabil că de furie nu-și va da seama când va reuși să-și ridice partidul în cap, urmând să zboare la rândul lui afară.
    Dacă-mi amintesc bine cam așa ceva a făcut și Antonescu. Ar putea să facă amândoi un partid de două persoane, cu o conducere bicefală.

  29. Mihai sr spune:

    Un prieten de pe blog
    ne-a pus la dispozitie un text nefericit rostit de bardul nostru Tudor Gheorghe.

    Ce pot sa spun:
    Dl. Tudor Gheorghe a fost (este) sustinatorul declarat al d-lui Ponta, pozitionare care-l onoreaza, privind prin prisma democratiei, dupa cum eu am fost (sunt) sustinatorul d-lui Iohannis, si ,sper, sa fiu considerat la fel sub acest aspect.

    Ce nu am inteles de la dansul, care sunt motivele pentru care vorbirea in dialectul sasesc al d-lui Iohannis, ar putea fi numita un “blestem” al neamului. Un exercitiu simplu, ne poate arata ca dilecte romanesti ca cele din Maramures, Banat, Bucovina etc., au cuvinte, de multe ori mai putin inteligibile decat dialectul d-lui Iohannis.

    Sa fi facut referire d-l Tudor, la o vorbire agramata a d-lui profesor Iohannis ? Eu n-am auzit.

    O alta nedumerire ar pute-o spulbera d-l Tudor daca ne-ar indica care este limba etalon a poporului roman, neblestemata, pe care sa o putem folosi.

    Ca dovada ce monstri se pot naste in subconstientul nostru din somnul ratiunii.
    Declar, de altfel, ca il admir si il iubesc, pentru cantecele lui, pe Tudor Gheorghe (chiar si in dialect oltenesc).

    • lordul john spune:

      Au existat cateva inadvertente gramaticale la dl Iohannis, dar acestea nu au fost atat de consecvente incat sa-l faci agramat. De altfel si la Crin am descoperit (foarte rar, e drept) unele stangacii gramaticale,

      • Mihai sr spune:

        Micile accidente verbale, nu sunt agramatii. Si Nicolae Titulescu mai patea, cateodata. Nu se contorizeaza decat daca sunt repetate si se dovedesc a proveni din lipsa de educatie, nu din emotie sau dinamica discursului.

      • emi spune:

        La Crin este din pricina frazelor prea întortocheate, face atâtea paranteze încât uită care era subiectul. La Klaus este din pricina emoţiilor, nu este acelaşi lucru să vorbeşti în faţa unei clase sau in faţa unei ţări.
        Şi Crin era “gâtuit” de emoţii la primele discursuri electorale, în 2009, în faţa mulţimii, şi pe VV l-am surprins uneori cu vocea schimbată de emoţie.
        Este umană şi caldă, emoţia.
        Agramat este cel care greşeşte mereu în acelaşi mod, pentru că nu ştie că greşeşte.

    • Mihai sr spune:

      @Adam,
      Eu as spune mai mult, chiar foarte proasta, sau periculos de proasta.

      E adevarat, Crin a spus:
      „Cred că sănătos ar fi ca actuala Opozitie, ca actuala Dreaptă, ca marele si noul PNL să preia guvernarea imediat, nici mai târziu, dar nici mai devreme”, dar nu este atent ca “actuala Opozitie” este PNL si “actuala Dreapta” este tot PNL.
      Daca suntem lucizi trebuie sa recunoastem ca PNL de azi, nu este un “frate mai mare” care a luat sub aripa un frate ratacit, ci este, mai degraba, un nou nascut din doi parinti apartinand unor lumi diferite.
      Cred ca tot Iohannis are dreptate cu acel 2015.

    • lordul john spune:

      cititi articolul pana la capat! eventula ascultati file-ul audio sau video!! Nu mai comentati articole de pe site-uri de stiri scrise de tembeli!!!

      Iata citatul exact:

      “Cred că sănătos ar fi ca actuala Opoziție, ca actuala Dreaptă, ca marele și noul PNL să preia guvernarea imediat, nici mai târziu, dar nici mai devreme, ce are o identitate și cu adevărat un program, program neînsemnând o compilație de idei frumoase și care sunt pe toate drumurile: să fie bine, să avem economie prosperă, să facem lucurile bine, să… Așa nu. Program înseamnă pași preciși și o identitate. Fără identitate, lucrurile se vor amesteca din nou. Peste doi sau trei sau patru ani, cinci ani, domnul Klaus Iohannis va mai putea câștiga un mandat, dar nu va mai avea această șansă de prospețime de acum. Acesta cred că este răspunsul”, – See more at: http://www.dcnews.ro/crin-antonescu-cand-intra-pnl-la-guvernare_460744.html#sthash.fRR6uV4X.dpuf

  30. Adam Mares spune:

    Adam şi cu sora Lună
    Vă urează noapte bună!

  31. Mihail spune:

    @Mihai Sr,

    cum gasiti, voi iohanistii, explicatii la orice ! Iar atunci cand nu va iese, va atingeti limitele, pur si simplu spuneti ca opozantii sunt comunisti.

    PS: acum, ti-a mai ramas ca sa gasesti o explicatie pentru “sunt un politruc”, pentru finantarea celor sase case etc.

    • Mihai sr. spune:

      Nu vei primi nici-un răspuns de la mine pana când nu vei rezolva public dilema ta expresa: daca eu sunt “de rea credință”, sau ” prost”.

  32. Mihail spune:

    O sinteza a interviului de la DCNews.

    Fostul președinte al PNL Crin Antonescu a vorbit, la DC NEWS LIVE, despre culisele ruperii USL, dezvăluind lucruri nespuse.

    “Nu există nimic secret în culisele ruperii USL. E moda cuvintelor puține. Pe un asemenea subiect, e greu să folosești cuvinte puține”, a spus Crin Antonescu.

    Analistul politic Bogdan Chirieac a completat că a reușit în cinci ani trei lucruri majore: să aducă un premier, pe Victor Ponta, să descopere un președinte, pe Klaus Iohannis și să facă să dispară PDL în interiorul PNL. “Nu sunt puține realizări, dar totuși momentul în care l-ați adus pe Klaus Iohannis și din cauza… sau datorită dânsului s-a rupt USL, am impresia că e ceva acolo despre care s-a vorbit mult cu foarte puține adevăruri”, a subliniat Bogdan Chirieac.

    Fostul președinte al PNL Crin Antonescu a declarat că “Începutul e altul și el nu ține de persoane. Eu am încercat în acești cinci ani, simplu spus, un lucru care nu a reușit. Să încercăm să construim ceva care să ne scoată din cercul vicios, din rotativa monstruoasă pesedism-băsism, pentru că Traian Băsescu, venit la rândul lui în 2004 cu un vot de refuz, de teamă, de alternanță împotriva PSD-ului, a construit, în zece ani, lucruri cel puțin la fel de nedemocratice, de neprielnice și de amenințătoare în societatea românească. Am încercat, și Victor Ponta părea a înțelege acest lucru, să construim ceva care să iasă din această alternanță îngrozitoare și USL a fost asta. Era un proiect de anvergură, care, ca să vă dau un singur exemplu, putea rezolva în mod democratic tema traseismul politic. Știți că domnul Ponta și cu mine am inițiat un proiect de lege să încercăm să interzicem administrativ trecerea, migrație de la un grup parlamentar la altul, după modelul legii pentru primari. CCR l-a respins, n-aș spune fără temeiuri, și atunci o soluție naturală, democrativă, era această mega-majoritate care făcea inutil traseismul politic. (…) Nici n-aveam nevoie să mai fi luat un parlamentar de la opoziție, nici nu se punea problema de echilibru fragil. Cu șanse cu un lider tânăr, cu experiența prin care PSD trecuse și, simplu spus, eu am mizat nu doar pe Victor Ponta, ci pe mulți oameni din PSD, pe o logică simplă, simplă, simplă, populară: fraților, ați văzut cam cum e când cineva încearcă să facă partid stat? vă place cum e cu Băsescu și ce face? Nu vă place, deci hai să… terminați și voi cu proiectele astea și să nu ne întoarcem la așa ceva. Hai să încercăm să facem democrație. Lucrurile nu au mers așa, restul sunt detalii. Sigur că lumea discută mult despre înțelegerea premier-președinte. Cine vrea să fie atent va vedea că din păcate, încă din momentul suspendării lui Traian Băsescu, aparatul de propagandă din preajma domnului Ponta a început o campanie împotriva mea”.

    Fostul lider PNL a explicat de ce, în viziunea sa, candidatul PSD a pierdut cea mai importantă funcție în stat în 2014.

    “În turul întâi, au participat alegătorii care participă și la alegerile europarlamentare, mobilizabilii din zona partidului. În turul întâi a fost un rezultat normal. Foarte mulți oameni, neavând o opțiune clar conturată pentru vreunul dintre cei 14 candidați, au stat acasă așteptând meciul decisiv. Atunci au apărut niște oameni care au stricat petrecerea domnului Ponta. Din ce cauză cei mai mulți oameni care au venit în momentul decisiv s-au îndreptat împotriva lui Ponta? Pentru că Ponta s-a identificat cu clasa politică așa cum e ea, luând de mânuță pe Tăriceanu, Vadim, Meleșcanu”, a zis Crin Antonescu.

    “Victor Ponta a plătit pentru un lanț de duplicitate care nu poate fi mascat la infinit de o televiziune prietenă sau de un aparat de propagandă. În vremea USL și la finalul proiectului, Victor Ponta – cu tot ce avea la dispoziție – ducea o campanie intensă împotriva mea. El chipurile era băiatul bun care mă iubea și mă prețuia. În timpul acestei campanii, Victor Ponta a atacat.

    În sfârșit, Victor Ponta a vorbit despre speranța sa într-un vot pozitiv… spera să nu mai avem de-a face cu un vot negativ. El a gândit – și cred că a greșit fundamental – încercând să-și identifice adversarul cu Traian Băsescu. Victor Ponta a încercat să câștige Președinția dintr-un vot anti-Băsescu. Problema lui a fost că a fost un calcul greșit. Tot acest capital de atitudine anti-Băsescu nu l-a ajutat pe Ponta. Traian Băsescu nu a mai fost perceput ca fiind omul puternic al zilei”, a conchis Crin Antonescu.

    ”Vi s-a atribuit dumneavoastră ruperea coaliției. Dacă ați fi stat până găseau un pretext să nu vă mai susțină candidatura, se jucau altfel cărțile, adică beneficiați de statutul de victimă”, a subliniat jurnalistul Val Vâlcu.

    ”N-am încercat niciodată să caut statutul de victimă, deși prilejuri aș fi avut. Nu-mi plac nici cei care fac asta.(…) Pentru că ce vor politicienii care se victimizează? Să mai mulgă niște voturi, să strârnească o simpatie exploatabilă, din această condiție de victimă”, a spus Crin Antonescu.

    ”Ori națiunile, societățile, nu se conduc din milă publică. Se conduc din putere interioară, se conduc din putere de convingere, se conduc din proiecte reale, care au înainte de toate, înainte de expertiză și alte lucruri, au o convingere foarte puternică”, a mai spus Antonescu.

    “Cred că sănătos ar fi ca actuala Opoziție, ca actuala Dreaptă, ca marele și noul PNL să preia guvernarea imediat, nici mai târziu, dar nici mai devreme, ce are o identitate și cu adevărat un program, program neînsemnând o compilație de idei frumoase și care sunt pe toate drumurile: să fie bine, să avem economie prosperă, să facem lucurile bine, să… Așa nu. Program înseamnă pași preciși și o identitate. Fără identitate, lucrurile se vor amesteca din nou. Peste doi sau trei sau patru ani, cinci ani, domnul Klaus Iohannis va mai putea câștiga un mandat, dar nu va mai avea această șansă de prospețime de acum. Acesta cred că este răspunsul”, a spus Crin Antonescu.

    Întrebat dacă acceptă șefia PNL, în cazul în care acest lucru i se propune, Crin Antonescu a zis: “Nu, categoric nu. Am mai spus asta. În primul rând, nu este adevărat că cineva mi-a băgat cuțitul în spate. Am zis clar că dacă nu facem 20% la europarlamentare, demisionez. Mulți mi-au zis să mergem mai departe, chiar dacă am zis că plec de la conducerea PNL. Eu am decis că trebuie să demisionez. Nu s-a organizat vreo anumită operațiune de înjunghiere pe la spate. De vreme ce am luat această decizie atunci – care nu ține doar de aritmetică; aritmetica are doar o simbolistică – nu voi reveni asupra ei. A fost opțiune care s-a dovedit a fi corectă. Nu am făcut politică având obsesia unei poziții anume pentru mine, atunci trag o concluzie simplă. Lucrurile nu s-au schimbat între timp astfel încât să spun “da, pot să reiau un proiect.”

  33. Valeriu Mangu spune:

    @ Varujan

    Am un text in asteptare.

  34. emi spune:

    Ieri RAV mă întreba când am avut timp să fac atâtea meserii şi am realizat că la 01.10.2014 am împlinit 25 de ani de muncă.
    VV are probabil 30 de ani de muncă. Adică RAV nici nu era proiectat când VV deja muncea.
    Cum era aia cu oul şi găina?!
    Ideea care mi-a plăcut la RAV este că impozitarea mai mică ar putea lăsa ceva capital la îndemână oricui, şi ar putea favoriza înfiinţarea de mici societăţi comerciale. Eu i-aş răspunde că exact asta face impozitul unic, doar că favorizează oamenii educaţi, pentru că ei sunt plătiţi mai bine în general. La urma urmei ne dorim o clasă de mijloc educată…

  35. Mihail spune:

    @ Lordul John,

    Uite cum sta povestea:

    Imediat dupa afisarea rezultatelor la europarlamentare, Crin Antonescu l-a sunat pe Iohannis. Acesta nu a raspuns la telefon.
    A doua zi si-a dat demisia, asata fara ca sa fi fost ceva prestabili intre cei doi.

    Asta este istoria, intamplarea, pe care o stiu toti. Singurii care o ignora, sunteti voi iohanistii.
    Cei care sunt adeptii domnului Crin Antonescu au venit cu expresia “cutitului in spate, briceagul etc”.
    Ceea ce este un adevar.

    Acum, nu inteleg de ce tu si ceilalti iohanisti sariti atat de tare in sus, atata timp cat neamtul este presedinte pentru 5 ani ? De ce restul de 11-12 milioane sunt comunisti ?
    Toti prostii aia care au votat impotriva cumunistilor unde au gasit comunismul in Rumania ? Okay, inteleg ca asta este nivelul lor de intelegere, de inteligenta.

    Cred ca am dreptul de a avea o opinie diferita fata de a ta, de a voastra. Cred ca nu este musai ca sa-mi placa neamtul vostru, sa-mi placa altcineva. Ce crezi ?
    Pana cand voi ajunge la canal, lagar etc, imi voi raci gura sa fiu contra lui Iohanis.
    Mi-am dorit un presedinte cinstit, onest si fara cazier.
    Fara:
    – “sunt un politruc”
    – sa explice provenienta banilor pt. cele 6-7 case,
    – “ghiNNion” (mizeria spus profesorilor)
    – a-l insela/trada pe cel care l-a adus in PNL.

    • lordul john spune:

      trăiești într-o realitate paralela. Ceea ce este mai trist este ca ești foarte apropiat de mesajul PSD/Monica Macovei/Traian Băsescu: după basisti, baroni si moguli ai inventat un nou dușman al poporului: iohanistul. Nu stiu de unde ai tras concluzia ca as fi iohannist. Mergi pe teoria bolșevică conforma căreia cine nu e cu noi e împotriva noastră!

      Nu mai fa pe victima, nu vei ajunge la canal, decât dacă te angajezi la vidanjare!

      • emi spune:

        De fapt unii dintre noi sunt copii indigo. Sunt evident câţiva rătăciţi şi prin politică. VV este sigur (şi este conştient de asta), la fel şi CA, deşi nu pare conştient. KI ar putea fi, intr-un alt plan al dezvoltării, dar este normal să fim unici în felul în care ne dezvoltăm. Ne recunoaştem după preferinţa de a vibra pozitiv. Şi de a înţelege ce înseamnă pozitiv.

        • emi spune:

          Îl felicit pe Crin Antonescu că s-a eliberat de impresia de victimă şi că a revenit în arenă cu fruntea sus! Cuvântul său are tot mai multă valoare.

  36. Mihail spune:

    Pe cine vede Crin Antonescu șef la PNL în epoca post- Iohannis

    Fostul lider al PNL, Crin Antonescu a explicat, într-un interviu acordat jurnaliștilor DCnews.ro, cum ar trebui să fie viitorul șef al partidului.

    Antonescu, fără să nominalizeze un anume lider, a preferat să puncteze condițiile obligatorii pe care trebuie să le aibă viitorul președinte al liberalilor.

    “Ar trebui să fie o figură relativ nouă, nu o persoană luată de pe stradă, în sens politic, ci un om care să aibă cunoașterea și experianța vieții politicii din România. Ar trebui să fie un om care să fi trăit o bună parte, după 1990, în PNL. Un om care să nu fie atât de cunoscut încât să dea sentimentul de deja-vu, să fie erodat. Toți oamenii care sunt în prim-plan de mulți ani sunt erodați. Toț suntem, într-un fel sau altul, erodați. Rezultatula alegerilor prezidențiale 2014 arată acest lucru. Nu a fost doar un vot anti-Ponta.

    Victor Ponta a făcut greșeli enorme și a comis imoralități politice, dar tehnic, trebuie să vă spun că acest vot a fost și împotriva lui Băsescu, și împotriva lui Antonescu, și împotriva lui Meleșcanu, împotriva oricui. În acest moment, nu este nevoie de om care să fie neapărat o locomotivă, ci de un om care să fie capabil, în acest partid unificat, să apare istoria și spiritul PNL”, a punctat Crin Antonescu potrivit sursei citate.

  37. Mihail spune:

    Jurnalistul Ion Cristoiu explică prin intermediul unui editorial ce cadou otrăvit a primit joi Partidul Național Liberal din partea conducerii UDMR.

    Ziaristul este de părere că decizia UDMR de a părăsi guvernarea va creea mari probleme liberalilor din cauza autonomiei Ținutului Secuiesc revendicată de reprezentanții maghiari. Cristoiu consideră că PNL va avea probleme deoarece în momentul în care va respinge această dorință a UDMR îi va fi imposibil să ajungă la Guvernare. Dacă ar accepta un proiect de autonomie al Ținutului Secuiesc, electoratul naționalist va suferi o mare lovitură din partea PNL.

    ”Decizia Consiliului Permanent al UDMR de a recomanda Consiliului Reprezentanților Unionali ieșirea Uniunii de la Guvernare a iscat o controversă între Alina Gorghiu și Ludovic Orban, amîndoi lideri ai PNL.

    Alina Gorghiu a salutat decizia lăsînd să se înțeleagă bucuria din PNL la gîndul că prin alierea cu UDMR s-ar vedea, în fine, la Palatul Victoria, singurul care contează pentru politicienii români, pentru că aici se află paralele, în timp ce la Palatul din Deal se află doar Gloria.

    Ludovic Orban și-a exprimat prudența față de decizie prin teza că pe 14 decembrie 2014, la CRU, se va vota rămînerea la Guvernare. Nu știu dacă în cazul lui Ludovic Orban a funcționat instinctul de politician.

    Sigur e că ieșirea UDMR din Alianța cu PSD și întrarea în Alianța cu PNL e un cadou otrăvit făcut PNL”, punctează Ion Cristoiu.

    ”Pentru PSD e însă un mare cadou”

    ”Datele de la ședința UDMR arată că presiunile pentru ieșirea de la Guvernare au venit de la reprezentanții secuimii. Altfel spus de la partea radicală a UDMR în materie de invocare a autonomiei. Partea moderată a UDMR n-a avut încotro. Alegerile prezidențiale au arătat că alegătorii maghiari au sancționat UDMR pentru că în Alianța cu PSD, partid nițel naționalist, chestiunea autonomiei a fost lăsată moartă. Să nu uităm că în 14 septembrie 2014 UDMR a prezentat public Proiectul de autonomie a Ținutului Secuiesc, anunțînd că va fi finalizat în decembrie 2014 și pus în dezbatere publică în ianuarie 2015.

    E lesne de priceput ce dezastru ar fi fost pentru PSD, partid cu un electorat naționalist, reluarea în forță de către UDMR a Proiectului de autonomie.

    Dacă PSD va răsufla ușurat, PNL va avea probleme. Fie că respinge orice aliere cu UDMR și atunci va fi greu să ajungă la Guvernare înainte de 2016, fie se va alia cu UDMR, dar atunci va avea bătăi de cap cu Autonomia”, mai explică jurnalistul Ion Cristoiu.

  38. Mihail spune:

    După ce i-a transmis lui Traian Băsescu nici mai mult ca, daca va avea ocazia, ii va face acelasi rau pe care i l-a facut si actualul Președinte lui, afaceristul Sorin Ovidiu Vântu îi face o caracterizare și câștigătorului alegerior prezidențiale, Klaus Iohannis.

    Despre acesta, afaceristul afirma ca minte atunci cand sustine ca este un om liber, explicând că acesta este controlat și ”angajat” de toți cei care au făcut donații în această campanie electoral.

    Tot despre Klaus Iohannis, Vintu considera ca are o slabiciune, si anume frica de strada.

    Iată remarcile lui Sorin Ovidiu Vântu despre Președintele ales al României, Klaus Iohannis:

    “Iohannis

    Spre stupefactia maxima, Iohannis a devenit Presedinte. Odata ajuns in aceasta postura, cu toate ca nu-mi place, o perioada de timp ma voi multumi sa-l observ si sa semnalez cu onestitate si fara patima lucrurile care nu sunt „bine facute”. In tot acest timp, il voi accepta ca presedinte al meu.

    1.A afirmat ca este un om liber, in sensul ca e liber de orice obligatii. Fals! Sa ne gandim la campania pentru presedintia Romaniei. Pretul unei astfel de campanii a crescut, dupa 1996, de la cca 30 milioane de dolari per finalist la cca 200 mil euro, in 2009, campania lui Basescu sarind chiar de 300 mil euro.

    De unde v-au venit banii astia? O parte i-ati negociat personal si, in mod cert, asta v-a angajat deja. Cea mai mare parte a strans-o activul de partid de la tot felul de oameni de afaceri din tara si din Bucuresti. Si banii acestia v-au angajat. Cand ati declarat ca sunteti un om liber, ori ati decis sa ii tepuiti pe toti (pe modelul Basescu), ori ati mintit.

    2.Atitudinea ezitanta, tematoare si uneori sfioasa a fost inlocuita, dupa ce a fost declarat castigator, de o atitudine agresiva (nu autoritara), un ton poruncitor si o mina dispretuitoare, de pilda ca atunci cand un reporter de la Realitatea i-a adresat o intrebare (si-a amintit de criticile pe care Gusa, pe buna dreptate, i le-a adus). I-a ordonat lui Ponta sa respinga legea amnistitei, sa ridice imunitatile si sa vina cu bugetul pe 2015.

    Domnule Presedinte, dupa zece ani cu Basescu, dvs. puteti baga in sperieti doar pe un c#####os ca Ponta. In rest, va recomand sa fiti mai rezervat.

    a.Nu aveati dreptul sa solicitati respingerea legii, ci doar votarea ei.

    b.Nu aveati dreptul sa solicitati ridicarea imunitatilor, ci doar discutarea lor.

    c.Un conducator adevarat ar fi cerut un buget pana in 2016. Dvs ati ramas in logica de campanie, vrand sa i-o „trageti” lui Ponta. Ca presedinte sunteti obligat sa va ajutati guvernul pentru ca doar prin guvern veti reusi sa aduceti ceva in plus in buzunarele celor care v-au ales si ale celor care nu au facut-o, dar care v-au acceptat ca atare. Un buget multianual da posibilitatea unui executiv sa aplice un program coerent, iar dvs. puteti aprecia daca programul respectiv aduce o crestere economica tarii si un plus veniturilor populatiei. In functie de asta, numiti un premier sau il validati pe cel existent.

    Dvs., punand presiune pe Ponta, il veti face sa greseasca in detrimentul natiei si in folosul electoral al partidului dvs.

    3.Ultima observatie este si cea mai importanta – ea tine de insasi esenta statului si a puterii.

    A afirmat ca pretinde toate cele pentru ca asa vrea strada.

    Domnule Presedinte, despre ce vrea cu adevarat natia romana, despre tendintele ei, despre insatisfactiile ei, puteti afla din niste studii sociologice minutioase, desfasurate pe cel putin un an de zile. In Romania avem niste sociologi excelenti care ar face cu mult drag tipul asta de cercetare. Finantati o cercetare in acest sens si veti avea atat dvs., cat si intreaga clasa politica un instrument vital pentru deciziile pe care trebuie sa le luati.
    Prin afirmatia pe care ati facut-o au fost initializate urmatoarele ipoteze:

    a.O tara care este condusa de vocile strazii, in loc sa fie condusa de institutiile statului, este o tara anarhica. Institutiile, cu cea prezidentiala in frunte, arata ca nu sunt capabile sa ia decizii in functie de interesele tarii.

    b.V-ati aratat o slabiciune, va este teama de strada!”, a precizat Sorin Ovidiu Vântu pe blogul personal.

    • Mihail spune:

      O fi Vantu cu multe-multe pete, insa uneori adevar graieste.
      Acum sa va vad iohanistilor cum explicati cele afirmate de marele hot.
      Stiu…..e comunist . Hi-hi-hi. :)

  39. Mihai sr spune:

    In interviul dat la DCnews Crin, cu decenta pe care ia-m admirat-o intotdeauna, ne spune clar: “În primul rând, nu este adevărat că cineva mi-a băgat cuțitul în spate”.

    Asta ca sa inteleaga si cei care se straduie zilnic sa ne convinga ca Iohannis ar fi “cutitarul”.

    • lordul john spune:

      Lasă-l, e o cauza pierduta. Joaca in “Gâlceava ‘înțeleptului’ cu lumea”.

      • emi spune:

        Mai nou, e fericit că SOV a reinventat roata.
        Bine că e fericit, este o energie pozitivă…
        Copii, azi-dimineaţă am uitat să îmi pun ochelarii, am citit de pe telefon fără ochelari. Am şi scris fără ochelari (tastatura nu se poate mări!!!)
        Ascultaţi muzică, mai ales Mozart, şi zilnic k448!!!

      • Mihai sr spune:

        @lordul

        “Gâlceava Înţeleptului cu Lumea” sau “Giudeţul sufletului cu trupul”

        Saracan de un asa trup, la un asa suflet … ?!
        (In dialect moldovenesc)
        _____________
        PS Moldovenii au dat, dealungul timpului, multi oasmeni de mare cultura, asa cum este si Dimitrie Cantemir.

        • Adam Mares spune:

          “În mare mărime a mirării mirându-mă şi uitându-mă stau.”
          :P

          • Adam Mares spune:

            Si lumea hicleană:
            “O, rătăcitule şi puţin ştiutorule! O, smintitule şi descreieratule, cum poţi una să spui şi să mărturiseşti şi alta să simţi şi să pofteşti?”
            :P

        • Adam Mares spune:

          “O, mare înşelătoare şi cursă întinsă în negură ce eşti! Ce cale largă şi încăpătoare, dar acoperită cu gheaţă, îmi arăţi şi cu ce rafinată măiestrie mă înveţi că eşti demnă de crezare şi deci să te cred.”
          :P

        • lordul john spune:

          Tare se mai luminează văzduhul cand vad atâta pricepere si inteligenta in jurul meu!

  40. Mihai sr spune:

    @Varujan,
    Am fost atent la: “O sa-ti spun maine”.
    Tocmai am ratat vinerea asta. Poate in alta.

  41. Rumani dumneavoastra,

    Pentru noi rumanii aceasta este A DOUA OARA cand ne luam leapsa de la prea-cucernica Europa……..

    Prima oara am fost inselati sa ne trimitem fii sa moara pe fronturile de la Rasarit, intr-un razboi care NU era al nostru, intr-un razboi de cotropire a Rusiei .

    Ce folos ca vitejii nostri au murit la Odessa…????
    In afara problemei morale care se pune, in cazul INVADARII Rusiei de catre noi rumanii in cel de-al Doilea Razboi Mondial, ce foloase ne-a adus acest lucru….????

    Nici macar unul.
    Ne-a adus numai rusine si durere.

    In anul 2007 am intrat din nou in gratiile cuvioasei Europe, fiind acceptati din nou in budoarul acesteia, dar nu pentru ca am fi fost noi niste Feti Frumosi…nici pe departe acest lucru…..Prea-cinstita Europa si-a facut placerea cu noi NUMAI pentru a fi mai aproape de ogorul Rusiei, rumani dumneavoastra………

    Dupa ce onorata Europa ne-a scuturat de toti gologanii pe care i-am avut in buzunare si care au fost stransi cu greu pana in 1989…..aceasta a cutezat sa ne ceara sa ne parasim chiar si teritoriul national roman…..intr-o incercare de re-editare a marsavei Declaratii Balfour.

    Drept pentru care rumani dumneavoastra dati-mi voie sa va intreb cinstit si deschis asa cum numai noi rumanii suntem cunosctuti a avea acest obicei:

    Rumani dumneavoastra, v-ati pierdut mintile cu adevarat…?????

    Ce treaba avem noi sa invadam DIN NOU mult prea bunul vecin de la Rasarit…..???

    Oare Federatia Rusa ne-a adus in starea de mizerie intelectuala si morala in care traim de ultimii 25 de ani…..???

    Cine oare ne-a salvat de la disparitia de pe acest pamant…Federatia Rusa si China, cumva…????

    Cine ne-a inselat DE DOUA ORI, pentru ca noi rumanii, in prostia noastra NU am inteles de prima data……

    Federatia Rusa cumva…?????

    Nu rumani dumneavoastra, ci mult prea-curva Europa !!!!!!

    Stitm ce aveti de facut mai departe.

  42. liberalul spune:

    Seful Cancelariei Prezidentiale- MRU-Unguent- omul lui Basescu
    Seful PNL- Teodor Atanasiu- un pdl-ist mascat in PNL, care va deschide usa din fata de data asta larg, pentru PMP si Traian Basescu in Noul PNL.

    Romania lucrului bine facut! Am zis!

  43. emi spune:

    Eu nu ştiu să traduc “găluşte”. Va trebui să spun “zuppa di semolino”…