Spovedanie către mine însumi

Am dat, azi-dimineaţă, căutând prin bibliotecă, peste culegerea mea de articole de la începutul anilor 90, publicată în volumul cu titlul “Jurnal de front”. Interesantă lectură, după un sfert de veac. Mărturisesc că am avut un sentiment de duioşie văzând elanul şi îndărătnicia cu care tânărul de atunci credea în virtuţile capitalismului, ale proprietăţii private şi ale economiei de piaţă, luptând din toate puterile împotriva restauraţiei pe care o reprezenta Frontul Salvării Naţionale. Mă uit acum peste peisajul politic românesc şi vă mărturisesc că am simţit, dincolo de înduioşarea faţă de cel care eram acum peste două decenii, ca faţă de un fiu, şi un sentiment de stânjeneală.

Multe dintre ideile care mă animau atunci  - şi nu doar pe mine – au fost, în cele din urmă, preluate, dar aplicate în aşa fel încât dimensiunea lor morală s-a pierdut pe drum. Noi doream să lecuim, prin acele măsuri, rănile comunismului. Nu am reuşit decât în mică parte, am reuşit, în schimb, să deschidem alte răni, ale tranziţiei.

Citesc printre rînduri, în articolele mele: “garantarea proprietăţii nu poate fi concepută fără reconstituirea, întâi de toate, a dreptului de proprietate, şi anume repararea abuzurilor regimului comunist împotriva proprietăţii private.” Sunt, în continuare, mândru de ceea ce afirmam atunci. Dar pe vremea aceea nu ştiam că pe lângă instituţia retrocedării dreptului de proprietate va apărea şi instituţia răscumpărării dreptului de proprietate. Pentru că legislaţia retrocedărilor s-a dat cu atâta întârziere, cu atâtea imperfecţiuni şi fără o evaluare măcar aproximativă a proprietăţilor ce urmau să facă obiectul retrocedărilor, multe dintre acestea s-au transformat în litigii. Foştii proprietari erau, adesea, persoane în vârstă, lipsite de posibilitatea ori abilitatea de a susţine un litigiu împotriva administraţiei centrale ori locale. A apărut această practică monstruoasă a răscumpărării drepturilor litigioase. De obicei pe mai nimic. Astfel încât compensaţiile acordate sărăciţilor comunismului s-au transformat în privilegii oferite îmbogăţiţilor tranziţiei. La aceasta a contribuit şi lipsa de onestitate a unor funcţionari şi magistraţi care au zădărnicit şi mai mult eforturile adevăraţilor proprietari de a-şi vedea bunurile recuperate, acordând, în schimb, tot concursul lor “recuperatorilor”

E trist când se comit nedreptăţi. Dar e şi mai trist când ele se comit în numele dreptăţii.

155 Responses to “Spovedanie către mine însumi”

  1. Mihail spune:

    Si pentru ca iohanisitii (de alde emi, lordul john etc) cam lincezesc, hai sa-i trimit putin la incalzire. Va rog nu faceti spume !

    Unde-i miliția spirituală a facebook-ului?

    Președintele Ales a anunțat că pleacă pentru o scurtă vacanță în Statele Unite ale Americii. Treaba lui. Mi se pare normal ca, după 6 luni în care a ajuns de la numărul 2 într-un partid de 17% la numărul unu în toată țara, să aibă nevoie de câteva zile de odihnă. Mai ales că în toată această perioadă a fost obligat să iasă din ritmul lui obișnuit și să accelereze motoarele la turații care vor fi lăsat urme în structura lui de rezistență. Și urmează să preia o foarte serioasă responsabilitate, ceva mai mare decât să decidă câți bani din bugetul unui oraș se duc pe asfaltări și câți pe zugrăvitul clădirilor. Așa că, repet, mi se pare absolut firesc și n-am de ce să comentez un astfel de gest.

    Dar nu pot să nu remarc, fără surprindere, însă, tăcerea miliției spirituale a facebookului, cea care și-a luat în serios rolul de aducere în fața tribunalului poporului internautic, cel care a făcut revoluția și așteaptă cu nerăbdare decapitările, a oricăror derapaje de la ”valorile” evident virtuale ale noii societăți bazate pe like și share, și legitimate de numărul acestora.

    Aștept să îi văd pe vajnicii lideri de opinie care rostogoleau toate acele ”informații”, ”sloganuri” și ”pozuțe” care au ținut loc de campanie electorală, sărind ca arși la vederea acestor întinări ale idealurilor revoluționare, care începeau toate cu ”altfel”, și răspândind scrisori rechizitoriale pline de indignare. Să zburde întrebările pe câmpul albastru al monitoarelor. Cum adică lasă totul și își ia vacanță, după ce-a spus cu gurița domniei sale că e timpul să ne apucăm de treabă? Cum își permite să plece la distracție când țara e în nevoie, cu un guvern incapabil, fără buget și cu iarna devastând șoselele? Cum adică se duce la plajă, în loc să dea jos definitiv comuniștii de la butoane și să-i așeze pe cei aprobați de comitetele revoluționare? Pe banii cui se duce el taman în Florida, știut fiind faptul că distanța până acolo e mult mai mare decât până în Dubai, nu există curse low-cost, iar salariul de primar e mai mic decât cel de premier? De ce sfidează o națiune sărăcită de comuniști, zburând tocmai în bogata Americă? Ce, în țară nu găsea unde să se relaxeze, că doar avem și noi locuri frumoase, cu oameni primitori?

    Și aștept cu nerăbdare apariția cetățenilor binevoitori și dedicați cauzei, aflați întâmplător pe traseul prezidențial, care să ne trimită poze făcute la Disney World sau în vreo livadă de portocali, din care să reiasă indiferența Celui Ales față de suferințele poporului lăsat în urmă. Și, deși nu fumează, vreau neapărat dovada scoasă la imprimantă că și-a cumpărat un Kent din aeroportul din Miami!

    După care, reîntors în țară, drept pedeapsă pentru mârșava trădare, să fie nevoit să numească în cancelaria prezidențială numai pe cei agreați de ”intelectualii” și ”jurnaliștii” de dreapta, singurii care știu cu cine se poate continua glorioasa operă a celui ce se pregătește să părăsească fizic Palatul Cotroceni!

    PS. Pentru cititorii mei mai inteligenți, textul e sarcastic la adresa inchizitorilor penibili, adepți ai dublei măsuri.

    raduherjeu.ro

  2. Mihail spune:

    O întâmplare veche cu Iohannis, care arată ce fel de preşedinte vom avea

    Natura oamenilor mari nu se vede întotdeauna în marile lor fapte. De multe ori, îi citim mai bine în gesturile lor mărunte, aparent nesemnificative. Doamnelor şi domnilor, în cele ce urmează, vă prezentăm o mică întâmplare cu marele necunoscut Klaus Iohannis, viitorul preşedinte al României.

    O povestioară veche de şapte ani. O echipă a televiziunii publice din Austria s-a prezentat la Sibiu ca să-i ia un interviu primarului Klaus Iohannis. Ca să mai scutească din cheltuieli, televiziunea austriacă a angajat un cameraman român, din Bucureşti, care de altminteri mi-a şi relatat episodul de mai jos. „Aşa, ca să-ţi faci o idee cam cum e Iohannis”, mi-a explicat el.

    Echipa de filmare a fost invitată în cabinetul primarului cu câteva minute înainte de ora planificată pentru interviu, ca să-şi aranjeze echipamentele, luminile, cablurile şi toate celelalte. Studiind geografia locului, cameramanul a decis că, în timpul interviului, Iohannis nu va sta la biroul său de primar, pentru că peretele din spatele său era prea aproape şi ar fi ieşit un cadru plat, lipsit de profunzime. În plus, harta din spate era în aşa fel poziţionată, încât în cadru ar fi părut că rama de jos îi intră primarului pe o ureche şi îi iese pe cealaltă. Aşa că primarul va sta la masa de şedinţă din faţa biroului său. Numai că şi aici era o problemă: peretele din spate era cam golaş. Ca să „umple” cadrul, cameramanul a scos dintr-o vitrină o statuetă înaltă de vreo jumătate de metru, pe care a aşezat-o pe biroul primarului. Iohannis ar fi „umplut” treimea din stânga cadrului, iar statueta, puţin mai în spate, pe cea din dreapta. Rezulta, ca să zicem aşa, un cadru bine echilibrat, profesionist.

    Intră Iohannis şi primul lucru pe care îl observă este statueta. „Vă rog să luaţi asta de aici şi să o puneţi de unde aţi luat-o”, a spus apăsat Iohannis, cu acel bizar amestec de calm şi fermitate pe care îl ştim deja. De ce? – întreabă cameramanul. „Pentru că eu niciodată nu ţin acest obiect pe birou”, a venit răspunsul. Cameramanul a încercat să-i explice rostul statuii, să-i arate că tăblia biroului nici măcar nu apare în cadru, ci doar statueta, că menirea ei e să „umple” cadrul, să se vadă frumos. Iohannis a ascultat toate argumentele, iar la final a spus că dacă nu se face cum spune el, nu mai dă niciun fel de interviu. Biata statuetă s-a întors în vitrină şi a ratat astfel o efemeră celebritate televizată, iar interviul s-a filmat în condiţiile impuse de Iohannis.

    Episodul poate fi citit în fel şi chip. Adversarii lui Iohannis vor spune, negreşit, că omul are apucături maniacale, care îl fac să se irosească în detalii şi să piardă privirea de ansamblu asupra situaţiei. Sau că, prin inflexibilitatea sa, a sabotat efortul cameramanului de a-şi face meseria corect, obsedat fiind să-şi impună punctul de vedere chiar şi într-o chestiune până la urmă măruntă.

    Dimpotrivă, aliaţii lui Iohannis vor vedea în acest episod rigoarea omului care slujeşte adevărul până în pânzele albe, care ucide minciuna oriunde o vede, chiar şi acolo unde ea este benignă şi general acceptată, cum ar fi manipularea nevinovată a unui cadru de televiziune.

    Indiferent de interpretare, întâmplarea de acum şapte ani are, mi se pare mie, semnificaţia ei şi n-ar strica s-o aibă în mapă toţi cei care, aliaţi sau adversari, vor avea de interacţionat cu Klaus Iohannis. Iar nouă, celorlalţi, ne-ar putea fi utilă atunci când vom afla despre decizii ale viitorului preşedinte pe care le vom înţelege prea puţin sau nu le vom înţelege deloc. Sau: puneţi acest episod în faţa ochilor şi priviţi prin el la eforturile unora sau ale altora de a-i stabili lui Klaus Iohannis agenda imediată sau echipa de consilieri. Veţi vedea, cu siguranţă, alt film, cu subtitrare cu tot.

    adev.ro

  3. Mihail spune:

    Ion Cristoiu:

    Ce ordin au primit ofițerii acoperiți din presă în cazul salvării de la arestarea preventivă a PDL-istului Cătălin Teodorescu
    Cînd vrea să vadă ce gîndesc, SRI-ul îmi citește sau, mult mai bine pentru Siguranța țării, îmi interceptează telefoanele.
    Cînd vreau să văd ce gîndește SRI, eu am o metodă mult mai simplă:
    Citesc site-urile paravan ale SRI și-i citesc pe ofițerii acoperiți din presă.

    Cu această metodă, pe care o recomand și altora, am descoperit ce gîndește SRI despre porcăria din Parlament prin care unui amărît de UDMR-ist i s-a ridicat imunitatea în vederea arestării preventive, pe cînd unui PDL-ist din gașca lui Vasile Blaga nu i s-a ridicat. DNA, în alte cazuri, clocotind de indignare, a stins imediat conflictul convertind cererea de arestare preventivă într-una de punere sub control judiciar.

    Întreaga tărășenie avea o rezolvare simplă, aplicată în cazul lui Viorel Hrebenciuc:
    Demisia din Parlament a numitului Cătălin Teodorescu.

    Pentru asta ar fi trebuit ca Vasile Blaga să i-o ceară, așa cum a făcut Victor Ponta cu Viorel Hrebenciuc.
    Numitul n-a demisionat.
    Vasile Blaga nu i-a cerut-o.
    De ce ?

    Cătălin Ștefănescu e acuzat în afacerea Retrocedările ilegale.
    Retrocedările ilegale sunt apanajul PDL.
    Vîrît la zdup, Cătălin Teodorescu ar fi dat în gît întreg fostul Guvern Boc.
    Așa, rămas în liberate, grație solidarității de partid, Cătălin Ștefănescu va ști să fie și el recunoscător:
    O să tacă!
    Acesta e șpilul în afacerea de azi.

    Ce gîndește SRI despre afacerea asta?
    Să nu cumva să fie atins cu o petală PNL, numele sub poala căruia se pitește PDL.
    Nu de alta, dar după președinție, PNL trebuie să pună mîna și pe Guvern.
    Cum să pună, dacă opinia publică vede că PNL își apără corupții.

    Ce gîndește SRI-ul s-a văzut de îndată în comentariile și emisiunile ofițerilor sub acoperire din presă.
    Nici un cuvînt despre obligativitatea lui Cătălin Ștefănescu de a demisiona din PDL.
    Nici un cuvînt despre faptul că nici un lider al PNL nu s-a indignat că numitul n-a demisionat.
    Nici un cuvînt despre solidaritatea PDL cu corupții din Parlament.

    Pentru că trebuia, totuși, smotocit cineva, colegii noștri de unitate au primit ordin să pună scandalul din Parlament pe seama:

    PSD, care vezi Doamne! pentru a compromite PNL, a votat împotriva ridicării imunității.
    Parlamentul în general care e cuib de hoți, adunătură de nemernici bla, bla.
    Și cînd te gîndești că tot tărăboiul acesta ar fi putut fi evitat dacă PDL îl punea pe Cătălin Teodorescu să-și dea demisia din Parlament.
    Mă așteptam de la Monica Macovei, Arhanghelul online al luptei împotriva Corupției, să denunțe faptul că PDL și-a salvat coruptul.
    Mă așteptam ca președintele ales Klaud Iohannis să ceară pe Facebook încă tovarășului său de partid să demisioneze din Parlament pentru ca Justiția să-și poată face datoria.

    Pînă la ora la care scriu aceste rînduri Klaus Iohannis n-a reacționat.
    Îl înțeleg:
    E ocupat cu transpunerea în viață a indicație date de Vasile Blaga:
    Cucerirea întregii Puteri!

    Că doar n-o să credem că baronii PDL și-au pus banii la bătaie pentru ca aripa PNL a noului partid să aibă un președinte la Cotroceni?
    Nu, baronii PDL și-au pus banii la bătaie pentru ca aripa PDL a noului partid să aibă Guvernul:

    Să ne imaginăm ce-ar fi fost dacă salvatul ar fi fost un parlamentar PSD-ist:
    Presa anti-PSD ar fi explodat de indignare.
    Fiind vorba însă de un parlamentar PDL, unul de-al nostru, presa anti-Corupție ar făcut ciocul mic!
    Jos corupții!
    Jos corupții altora, firește!

  4. Mihail spune:

    Fost ministru al Educaţiei, reacţie la o gafă a lui Iohannis

    Preşedintele ales, Klaus Iohannis, a vorbit într-un interviu pentru publicaţia germană Deutsche Welle despre perspectiva sa asupra educaţiei din România. Iohannis a afirmat că este nevoie de implementarea unui sistem care există deja, gafă care a provocat reacţia unui fost ministru al Educaţiei.

    “Dacă ne uităm la şcoală, vedem că e nevoie de un sistem de învăţământ dual, similar cu ceea ce există în Germania, pentru că nu toată lumea vrea să dea bacalaureatul după 12 clase şi să se ducă la facultate. Sunt mulţi care vor să înveţe o meserie simplă, dar bună. Acest lucru nu este posibil în acest moment. În Sănătate, pacientul nostru este undeva la periferia sistemului. Trebuie să fie în centrul lui, doar aşa poate fi îmbunătăţit sistemu”, a declarat Iohannis pentru DW.

    Replica a venit de la fostul ministru Daniel Funeriu, în mandatul căruia a fost introdus învăţămândul dual despre care vorbea şi preşedintele ales. “Stimate domnule președinte ales: vă anunț cu plăcere că învățământul dual despre care vorbiți (cu mici adaptări) există în România începând cu anul școlar 2012-2013. Este rezultatul Legii educației și organizat cf. OM Nr. 3168 din 03/02/2012, semnat chiar de mine. Vă invit să contactați școala Kronstadt, http://www.sgk.ro/ro, una dintre școlile înființate în baza acestui ordin, să vă convingeți de calitatea sa. Acum sunt aprox. 30.000 de elevi în acest sistem”, a scris fostul ministru al Educaţiei din Guvernul Boc, pe pagina sa de Facebook.