Ministrul finantelor declara deunazi: “Modificarea cotei unice sau trecerea la un sistem de impozitare progresiva a veniturilor reprezinta o varianta de lucru pentru elaborarea bugetului pe 2011″. In campania prezidentiala Basescu se jura: ” Decat sa schimbam cota unica, mai bine ne ducem acasa”. E drept, exista o morala a pericolului. Numai ca ea presupune doua conditii. Intai, ca morala pericolului nu inseamna ignorarea principiilor moralei, ci dimpotriva. Iar in al doilea rand, nu au dreptul tocmai cei care au agravat situatia sa invoce morala pericolului. Asadar, cred ca daca se renunta la cota unica, Traian Basescu nu are nici o scuza, ar trebui sa mearga acasa. Dar nu acasa in strada Mihaileanu, caci aceea nu e casa lui.
La cat se aude ca e de corupt, n-ar fi exclus sa fi fost mituit de unguri si bulgari..
@un liberal optimist
Nu stiu de cine zici ca e corupt, dar probabil ca e din tagma lui Basescu.
Domnule Vosganian,
Am inteles ca in urma inundatiilor au murit un numar semnificant de persoane. NU credeti ca ar fi necesar sa se faca o ANCHETA PARLAMENTARA?
Apropos de asta, Borbely nu e cumva raspunzator de mediu? Am vazut ca el era preocupat in parlament sa-si numeasca un Ungur la Radio Televiziune si nu sa fie pe teren. Era cumva ca pe teren nu rea zona calamitata unde sa fie locuitori Maghiari? Adica nu-l interesa?
@Barosanul
Ai dreptate, trebuie sa cada niste capete. `Intotdeauna cand mor oameni ceva nu e in regula…Nu mai cred in comisii parlamentare, caci pedistii c/u independentii si ungurii le vor obstructiona.
DE CE TREBUIAU SA EXISTE INUNDATIILE DIN 2005,2006,2008?Pentu a se adopta o lege asigurarii obligatorii a imobileleor profitabial mai ales austriecilor!!!
DIN UKRAINA VIN VIITURILE.UNUL DIN SCOPURI :1)DETURNAREA DE FONDURI CATRE SINISTRATIA DE CATRE P.D.(SUCEAVA,…..)PENTRU ALEGERILE ANTICIPATE PENTRU A AVEA CU CE CUMPARA VOTURILE SARACITILOR ELECTORI ;2)CONVINGEREA MULTOR PROPRIETARI INUNDATI SA ISI ASIGURE IMOBILELE PRIN CREAREA ACESTOR DEZASTRE SI DECI A NECESITATII PUNERII IN APLICARE A LEGII ASIGURARII OBLIGATORII A LOCUINTELOR(DIN MEDIUL RURAL SI URBAN) CARE VOR ADUCE PROFITURI IMENSE GRUPURILOR DE INTERESE STRAINE DE ASIGURARI
PLOAIA ARTIFICIAL CREATA, A MARIT DEBITELE !
“SAU TARA ACEASTA SA FIE IN ADEVAR ROMANEASCA ,SAU NICI NU MERITA SA FIE !”
MIHAI EMINESCU
Definitii pentru: cotropire
COTROPÍRE, cotropiri, s.f. Acţiunea de a (se) cotropi; ocupare, încălcare, invadare prin violenţă. – V. cotropi.
Sinonime pentru: cotropire
COTROPÍRE s. invadare, invazie, încălcare, năpădire, (pop.) călcare, (înv.) cuprindere, cuprins, năbuşeală, stropşitură. (~ unui teritoriu străin.)
Antonime pentru: cotropire
Cotropire ≠ eliberare
COTROPIT’OR, -O’ARE, cotropitori, -oare, adj., s.m. şi f. 1. Adj., s.m. şi f. (Persoană, putere, stat) care cotropeşte; invadator, năvălitor. 2. Adj. Fig. Copleşitor; foarte mare, imens. – |Cotropi|| + suf. -tor.
Cotropitor ≠ eliberator
COTROPIT’OR adj., s. v. |agresor||.
cotropit’or adj. m., s. m. (sil. -tro-), pl. cotropit’ori; f. sg. şi pl. cotropito’are
INVAD’A, invadez, vb. I. Tranz. 1. A intra prin violenţă (şi cu mari forţe) pe un teritoriu străin (pustiind, prădând); a cotropi, a năpădi. ** Fig. A pune stăpânire pe…; a cuprinde, a copleşi. 2. (Despre plante şi animale dăunătoare sau parazite) A apărea undeva rapid şi masiv (producând mari pagube sau neajunsuri); a năpădi. – Din lat., it. invadere.
INVAD’A vb. v. |cotropi||.
invad’a vb., ind. prez. 1 sg. invad’ez, 3 sg. şi pl. invade’ază
INVAD’ARE, invadări, s.f. (Adesea fig.) Acţiunea de a invada şi rezultatul ei; cotropire, invazie. – V. |invada||.
INVAD’ARE s. v. |cotropire||.
invad’are s. f., g. -d. art. invadării; pl. invadări
AGRES’OR, -O’ARE, agresori, -oare, s.m. şi f., adj. (Persoană fizică sau stat) care organizează sau săvârşeşte o |agresiune||. – Din fr. agresseur, lat. aggressor.
AGRES’OR adj., s. atacator, cotropitor, invadator, năvălitor. (Armată ~oare.)
agres’or s. m., adj. m. (sil. -gre-), pl. agres’ori; f. sg. şi pl. agreso’are, g.-d. sg. art. agreso’arei
TURC, -Ă, turci, -ce, s.m. şi f., adj. 1. S.m şi f. Persoană care face parte din populaţia de bază a Turciei sau este originară de acolo. * Expr. Cum e turcul şi pistolul = cum e omul, aşa sunt şi faptele lui, prietenii lui. Doar nu dau (sau vin) turcii, se spune spre a modera graba neîntemeiată a cuiva. A fi turc (sau ca turcul) = a fi foarte încăpăţânat, a nu vrea să înţeleagă, a nu ţine seama de nimic. Turcul plăteşte, se spune despre cineva care este silit să plătească, vrând-nevrând, paguba sau cheltuiala făcută de alţii. ** P. ext. Persoană de religie |mahomedană|mahomedan|. 2. Adj. Care aparţine Turciei sau turcilor (1); privitor la Turcia sau la turci; originar din Turcia; ca al turcilor; turcesc. ** (Substantivat, f.) Limba vorbită de turci (1). – Din tc. t:urk.
TURC s., adj. 1. s. (înv. şi pop.) necredincios, (înv. şi reg.) ciutac, (înv.) osman, osmangiu, osmanlâu, otoman, păgân, (ir.) şalvaragiu. 2. adj. turcesc, (înv.) osman, osmanic, osmanlâu, osmănesc, otoman, otomanicesc, otomănesc, păgân, păgânesc.
turc s. m., adj. m., pl. turci; f. sg. t’urcă, pl. t’urce
TATAR
TĂT’AR, -Ă, tătari, -e s.m. şi f., adj. 1. S.m. şi f. Persoană care face parte din populaţia de bază a Republicii Tătare sau din grupurile etnice (înrudite ca limbă cu această populaţie) stabilite în cursul istoriei în diferite regiuni din Asia şi Europa. ** Persoană care făcea parte din triburile de origine mongolă care în sec. XIII s-au întins din Asia până în Europa răsăriteană şi centrală, constituind statul Hoardei de Aur (de unde au făcut dese incursiuni în ţările vecine). * Expr. Doar nu vin (sau dau) tătarii, se spune când cineva se grăbeşte sau fuge fără un motiv serios. Parcă-l alungă tătarii (din urmă), se spune despre cineva care se grăbeşte foarte tare. 2. Adj. Care aparţine tătarilor (1), privitor la tătari; tătăresc. ** (Substantivat, f.) Limba tătară. – Din tc. tatar.
TĂT’AR adj. tătăresc. (Triburile ~.)
Slobidska Ukraina
Slobidska Ukraina, cu galben, în secolul al XVIII-lea
Departamentele regimentale din Slobidska Ukraina, 1764
Istoria Ucrainei
Acest articol este parte a unei serii
[ extindere ]
Istoria antică
[ extindere ]
Evul Mediu
[ extindere ]
Cazacii
[ extindere ]
Istoria Modernă
[ extindere ]
Secolul al XX-lea
[ extindere ]
Epoca Sovietică
[ extindere ]
Ucraina modernă
v • d • e
Slobidska Ukraina (Ucraina Slobodă/Liberă) (în limba ucraineană: Слобiдська Україна), a fost o regiune istorică care s-a dezvoltat în secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea la frontiera de sud-est a Ţaratului Rusiei.
Regiunile slab populate ale Câmpiilor Sălbatice de la graniţa de sud a Ţaratului Moscovei au fost folosite de tătari pentru lansarea raidurilor anuale de jaf în ţinuturile ruseşti. După o serie de războaie cu Hanatul Crimeii, monarhii ruşi au început să încurajeze coloniştii cazaci să se aşeze în regiune, care a ajuns să aibă un rol de zonă tampon.
În afară de cazaci, în regiune s-au mai aşezat şi ţărani şi orăşeni din Ucraina răsăriteană şi cea apuseană, divizată după semnarea Tratatului de la Andrusovo din 1667.
Numele regiunii vine dintr-un cuvânt slav, sloboda tradus prin „libertate”, care definea şi un anumit tip de aşezare umană – „slobozie”. Locuitorii unei „slobozii” primiseră din partea ţarului dreptul de a nu plăti taxe şi impozite o anumită perioadă de timp, scutire care era foarte atrăgătoare pentru colonişti. În regiunea Slobidska Ukraina existatu 523 slobozii la sfârşitul secolului al XVIII-lea.
În perioada 1650 – 1765, regiunea cunoscută ca Slobidska Ukraina a început să fie organizată tretat în conformitate cu obiceiurile militare ale cazacilor, similare cu cele existente în Armata Zaporijiană sau în Hetmanatul Căzăcesc. Cazacii relocaţi în regiune au fost numiţi „cazaci slobozi’’. Regiunea a fost organizată în cinci regiuni administrative regimentale (polki), numite după oraşul principal al fiecărui regiment, şi subîmpărţite în districte-companii (sotnii): Ostrohozki, Harkivski, Ohtîrski, Sumski şi Iziumski.
În timpul domniei împărătesei Ecaterina cea Mare, regimentele din regiune au fost sesfiinţate, iar privilegiile cazacilor au fost abolite printr-un decret din 28 iulie 1765. Fosta regiune semiautonomă a fost transformată într-o regiune administrativă obişnuită, care a păstrat însă numele „Sloboda Ukraina”. Administraţia regimentală a fost înlocuită de regimentele ruseşti de husari, iar ofiţerilor cazaci de rang înalt li s-a asigurat ranguri ofiţereşti în armata rusă şi statutul nobiliar – dvorianstvo.
În 1835, regiunea Sloboda Ukraina a fost desfiinţată, pe teritoriul ei fiind organizată gubernia Harkov, unele regiuni mai mici trecând în subordinea guberniilor Voronej şi Kursk. În perioada sovietică, regiunea a suferit mai multe reorganizări, până când s-a ajuns la limitele teritoriale ale regiunii Harkiv.
Teritoriul Slobidska Ukraina corespunde în zilele noastra regiunilor (oblast) Harkiv (în totalitate) şi Sumi, Doneţk (parţial) din Ucraina cât şi a unor zone mai restrânse din regiunile Federaţiei Ruse Belgorod, Kursk şi Voronej.
Veacul gotic şi cel hunic din istoria românilor: începuturile românităţii
Marea migraţie a popoarelor înseamnă strămutarea de la răsărit de Volga spre Apus a unor popoare neindo-europene, care în mare parte erau de neam turcic. Tehnologia care s-a folosit la marea migraţie a popoarelor nu presupune atacuri neaşteptate, ci era o infiltrare, uneori soldată cu războaie obişnuite. Toţi invadatorii cunoşteau foarte bine teritoriile pe care vor să şi le anexeze, iar cei de pe teritoriile anexate cunoşteau foarte bine popoarele ce urmau să vină. Ei convieţuiau mai mult de 50 sau chiar 200 de ani prin intermediul relaţiilor comerciale, militare. Războaiele de cotropire erau planificate. Astfel, prima invazie se consideră cea a hunilor. Toate popoarele au trecut peste noi. Unica posibilitate de trecere pe peninsula europeană era doar pe la noi, prin ţinutul cuprins între gurile Dunării-ţărmul Mării Negre-gurile Nistrului-Nistrul pînă la vadul unde acum e situat oraşul Tighina-apoi linia dintre acest vad şi satul Văleni de pe Prut-rîul Prut pînă la vărsarea în Dunăre-Dunărea pînă la vărsarea ei în mare.
Ca popor, am trecut prin următoarele perioade („veacuri”):
1. Gotic (vizigotic) şi carpic;
2. Hunic
3. Ostrogotic
4. Gepidic
5. Avar
6. Slav
7. Unguresc
8. Peceneg
9. Cumanic
10. Tătaro-mongol
11. Românesc
12. Turcesc
13. Ruso-austriac
14. Francez
15. sovietic
16. şi acum, american
Perioada dintre invazia goţilor şi cea a tătaro-mongolilor se numeşte Marea migraţie a popoarelor.
* Cui datorăm noi numele neamului nostru de român?
Aceste răspuns se poate da prin prisma a două serii de evenimente.
1. Goţii sînt o uniune de triburi germanice de est, din peninsula Scandinavă şi care s-au aşezat pe ţărmul de sud al Mării Baltice în decursul prmului veac după Hristos, apoi s-au îndreptat spre sud.
De aici, de pe malul sudic al Mării Baltice, de la gurile fluviului Vistula, goţii încep să urce în sus pe Vistula şi să cuprindă pămînturi spre est de aces rîu. Aceasta este prima etapă a expansiunii lor care a durat din anul 150 d. Hr. pînă prin 230.
Peste o generaţie, cel mult două, începe mişcarea lor spre sud şi sud-est (astăzi la est de cursul superior al Vistulei). În mişcarea lor spre sud ei dau de daci şi participă la războaiele antiromane împreună cu Carpii (neam dacic), Roxolanii. Venind la sud, au început să-i disloce pe alţi germanici (vandalii) şi pe daci. Vandalii, care locuiau pe atunci în Carpaţii nordici, adică în Slovacia de Est, Polonia de Sud şi Ucraina de Vest în partea muntoasă a acestor regiuni, se mută mai spre vest pe locurile pe care acum se află Slovacia de Sud-Est şi Ungaria de nord-est. O parte din daci, desprinzîndu-se de masivul lor, se mută spre nord, pe care astăzi îi cunoaştem sub numele de lituanieni şi letoni. Există multe lucruri asemănătoare dintre români şi lituaneni, cuvinte ca doina, agriş, guşă, gheunoaie, a ţipa, a ciupi, a se văieta, pentinas (pinten), pătrunjel. Hainele lor populare tradiţionale vechi sînt identice cu cele ale românilor, este foarte populară la ei cartea Dakai (Dacii) de H. Daicoviciu.
Următoarea etapă a expansiunii goţilor este ocuparea teritoriilor la nord de daci şi ajung în localităţile dacice, ocupîndu-le cu forţa, dar aşezîndu-se separat. După 250, goţii se aşează forţat pe teritoriul de la est de Carpaţi. În ajunul anilor 250-270 goţii controlează teritoriul care cuprinde Ucraina de azi şi chiar mai mult.
În 212- Împăratul roman, Caracala, oferă cetăţenie romană tuturor locuitorilor Imperiului Roman, celor care nu sunt robi (persoanelor libere şi semilibere). Pînă atunci, doar două categorii de persoane puteau fi numite cetăţeni romani: latinii şi cei care de-a lungul anilor au dovedit că sunt loiali Imperiului Roman.
Cetăţenilor romani nu li se puteau aplica pedepse corporale, în schimb puteau fi condamnaţi la moarte, în cazul în care au greşit faţă de un alt cetăţean roman. Infracţiunile lor, faţă de necetăţenii romani, dar supuşi imperiului, erau foarte slab pedepsite sau deloc.
269-271/75- data părăsirii Daciei de către administraţia şi armata romană. Sunt 3 datatări, pentru că conform unei ipoteze toate datele sunt valabile. În 269 se ia decizia politică şi se realizează în 271, cînd pleacă administraţia, şi în 275 cînd pleacă armata. Retragerea din Dacia a fost un proces lung. Aici rămîn creştinii. În acest timp, în Imperiul Roman se desfăşoară prigoane contra creştinilor (ultimile prigoane în masă au loc în 309-311). Cel puţin în această perioadă, creştinii din Dacia nu au nici o motivaţie să se numească romani, aceasta reprezentînd pentru ei un pericol.
Romanii au cedat Dacia goţilor. Goţii au păstrat pace cu romanii în partea de jos a Dunării.
Goţii doar cu contingente militare se aşează de-a lungul Dunării. Ei îi subordonează politic şi pe carpii care erau în viitoarea Moldovă, în viitoarea Bucovină şi în Dacia Romană, dacii liberi. Creştinii erau atunci numai pe teritoriul Daciei romane. Din acest moment începe formarea culturii arheologice Sîntana de Mureş-Cerneahov. Perioada de consolidare durează 275-332. Din 275 pînă în 332 goţii continuă să atace Imperiul Roman, continuă să-şi consolideze sub aspect politico-militar dominaţia în toată zona lor.
2. În 312/313- se emit două edicte a doi Împăraţi Romani, prin care Creştinismul este trecut din categoria religiilor nepermise în rîndul celor permise, protejate de Imperiul Roman. Adică din acest moment, Imperiul Roman nu mai reprezentă un pericol pentru creştini.
În 331 goţii îşi schimbă atitudinea lor faţă de foştii lor aliaţi – roxolanii, presîndu-i pentru a pleca din acea regiune. O parte din roxolani trec în imperiu, se creştinează şi mai activează acolo în decurs de două secole, unii dintre dînşii ocupînd funcţii foarte înalte. Altă parte trece la fraţii lor de neam – la iazîgii, în Pusta panonică, adică interfluviul dintre valea Tisei şi valea Dunării de mijloc. În 332 goţii încep să coboare forţat, violent pe Valea Mureşului, alungîndu-i de acolo pe iazîgii, roxolanii care se aşezase în Valea Mureşului (fosta frontieră dintre Dacia romană, dacii liberi şi iazîgi). Goţii încep să înainteze contra iazîgilor care erau aliaţii fermi ai Imperiului Roman.
Anul 332, trecuse deja 20 de ani de cînd Împăratul Constantin cel Mare a emis decretul de la Mediolanum, în care a permis să nu fie ucişi creştinii, adică a încetat prigoana creştinilor. Atunci iazîgii apelează la Imperiul Roman pentru ajutor fiind mereu atacaţi. Între timp Împăratul Constantin cel mare îşi trimite fiul său Constanţiu cu armata să oprească năvala goţilor. Constanţiu izbuteşte acest lucru. Îi înfrînge pe goţi chiar în prima bătălie şi le impune lor un nou tratat de pace.
Conform tratatului, goţilor le este impusă retragerea pînă la răsărit de limesul transalutan (de-a lungul Oltului, Muntenia de azi). Însă pe noi ne interesează alte momente importante din tratat, şi anume: Constantin cel Mare a insistat ca goţii să aibă o atitudine de respect faţă de creştinii de pe acel teritoriu, precum şi respectarea drepturilor, integritatea corporală şi a averii a cetăţenilor romani de pe întreg teritoriul dacic (adică romanii care nu s-au retras).
În zona noastră – pe coasta de nord şi vest a Mării negre şi în jurul cursului inferior al Dunării – cetăţeni romani erau doar în cetatea Tira (Cetatea-Albă), Olbia (lîngă Oceakov la gurile Bugului) şi în Dacia romană, iar în altă parte la nord de Dunăre nu erau romani, iar creştini erau doar în Dacia romană. Deci, după aproape 50 de ani de la retragerea romană, în acest tratat se vorbeşte despre Biserici şi creştinii de sub dominaţia goţilor.
Pe lîngă alte clauze ale tratatului, două sînt cele mai importante pentru spaţiul nostru:
- activitatea bisericii să nu fie stînjenită pe teritoriul gotic
- cetăţenii romani de pe tot teritoriul gotic să fie trataţi cu multă diferenţă, adică să nu li se aplice pedepse, să nu fie prigoniţi. Din acest moment, creştinilor de la Nord de Dunăre, le era convenabil să se declare cetăţeni romani.
Alt moment juridic, geopolitic, moral şi civilizaţional important este faptul că Imperiul cu capitala la Constantinopol s-a considerat tot timpul reprezentant direct al întregului Imperiu Roman, iar din anul 476 – ca unic reprezentant al Imperiului Roman. Atunci încetînd şi funcţia imperială la Roma, rămînd doar la Constantinopol. Adică, Imperiul cu capitala la Constantinopol se consideră moştenitorul tuturor pămînturilor Imperiului Roman, oricare ar fi fost acestea pînă la el. Faptul că nu le deţinea efectiv, nu înseamnă că au renunţat la ele. Imperiul Roman nici pînă astăzi n-a renunţat la Dacia Romană, deşi efectiv nu o deţinea. Această provincie era conform tratatului din 269 cu goţii, încredinţată spre administrare teritoriul Imperiului Roman. Deci din 332 cuvîntul roman avea o conotaţie nu doar neutră, dar aducătoare de profituri juridice, respectiv ,,mă lasă în pace’’ să-mi exercit credinţa, aşa cum doresc, pentru că sunt considerat de cei de la Constantinopol drept cetăţeanul lor. De aceea se şi numeau între dînşii în raport cu goţii şi cu ceilalţi –romani (după regula transformării fonetice, ,,a’’ devine ,,â’’- român).
Din această perioadă încep să crească generaţiile care se considerau români, aceasta pînă în anul 376, cînd are loc invazia pan-europeană a hunilor.
Constantin cel Mare prin fiul său Constanţiu le-a frînt puterea militară şi din anul 332 goţii nu mai sînt în expansiune, ci îşi organizează statul lor.
Acum să privim din punct de vedere al strămoşilor creştini care au rămas în Dacia. Pînă la 312, toţi creştinii aveau o atitudine clar negativă faţă de tot ce ţine de cuvîntul roman. Cuvîntul „roman” nu este un cuvînt etnic, ci este unul strict juridic şi arată cetăţenia; etnicul ar fi fost latin. Deci, „roman” ar fi echivalentul „sovietic”, iar etnicul ar fi „rus”. „Roman” era un politonim şi nu un etnonim. În 312-313 Constantin cel Mare emite un edict (din Mediolanum, Milano de astăzi)) de tolerare a creştinilor şi de egalare a lor în drepturi cu toţi ceilalţi locuitori ai Impreiului.
Toţi creştinii, pînă în 312, puteau să aibă numai o atitudine clar negativă faţă de tot ce ţine de cetăţenia romană, pentru că aceasta însemna prigoană, mucenicie. Normal că acest cuvînt avea o conotaţie negativă printre creştinii rămaşi în Dacia. Dacă rămînem în această perioadă, atunci devine inexplicabil cum de strămoşii noştri puteau să se numească români, dacă cuvîntul român era un cuvînt roman de ocară.
În 312 Constantin cel Mare încetează prigoana contra creştinilor. Mai mult decît atît, începe, după 325, să-i favorizeze. Cuvîntul roman încetează să mai aibă o conotaţie negativă. După 325 Imperiul Roman apăra categoric creştinii de orice necreştini. Din 312 pînă în 332 sînt 20 de ani de politică procreştină din partea autorităţilor oficiale romane. Deci, ceea ce era roman capătă o conotaţie procreştinească, iar după 332, pentru creştinii din Dacia romană, aflaţi sub conducerea carpilor şi respectiv a goţilor, a fi roman deja însemna a beneficia de protecţia Imperiului Roman, imperiu prieten al goţilor. Din 332 pînă în 369 nu a fost nici un conflict militar între goţi şi romani. În această perioadă toţi creştinii care erau urmaşi ai cetăţenilor romani se declarau romani, era o protecţie să te declari roman. Se încetăţeneşte autodenumirea noastră, în raport cu goţii – roman (român). Deci, roman însemna român – cetăţean protejat de Imperiul Roman împotriva unor eventuale abuzuri sociale, politice, cetăţeneşti din partea administraţiei carpice sau gotice. Schimbarea politicii în Imperiul Roman în persoana lui Constantin cel Mare, plus înfrîngerea goţilor în anul 332 a creat condiţiile pentru creştinii din Dacia Romană aflată sub administraţia gotică ca ei să dorească să se definească identitar ca romani.
Goţii s-au împărţit în 2 state:
• primul, cel mai mare numit al ostrogoţilor (sau al greutungilor, goţii de Est), aveau statul între rîul Nistru şi Don.
• şi goţii de V (vizigoţii sau tervingii), care ocupau teritoriul de la V de Nistru, şi erau prinşi între Imperiul Roman şi ostrogoţi (pe acest teritoriu intră şi o parte din Dacia Romană).
Este interesant faptul că în întreg spaţiul imens controlat politic de către goţi se formează o cultură arheologică foarte unitară, numită cultura Cerneahov-Sântana de Mureş. Unitatea se datorează faptului că regimul administrativ era foarte riguros, în acest imperiu era reglementat ce să se producă, cînd şi cum să se vîndă, aceasta fiind şi explicaţia pentru uniformitatea obiectelor folosite. Pe acest teritoriu locuiau mai multe popoare, toate cucerite de goţi: dacii, sarmaţii (care erau de diferite neamuri: iaşii, roxolanii, aorşii, anţii – o formă de sciţi slavizaţi), balto-slavii. Goţii locuiau la marginea imperiului, dar administraţia lor era peste tot.
Pîna în anul 369 nu au fost probleme între goţi şi romani. În acest răstimp, goţii nu au purtat războaie. Au crescut cîteva generaţii care nu erau obişnuite să poarte lupte, care aveau această memorie a strămoşilor care erau foarte luptători (care au distrus, au măcelărit, au jefuit vaste teritorii: întregii Balcani, Asia Mică, Caucazul era sub controlul cetelor de goţi). Din 332 pînă în 369, au fost 37 de ani în care se formeaza vreo 3 generaţii, care habar n-aveau de lupte (2 generaţii biologice, 3 informaţionale).
În 369 Împăratul Valentinian, după un anumit conflict cu goţii îi infrînge şi începe politica anti-gotică a Imperiului Roman. Din această periodă, atitudinea goţilor faţă de creştini se schimbă şi au loc prigoane. (Bunăoara se cunoaşte anul 372, aprilie, ziua în care a fost martirizat Sfîntul Sava Gotul de către un magnat local got, păgîn, fiind maltratat, bătut, tîrît prin spini, mai multe zile şi în final înecat în rîul Buzău).
În acest moment, goţii erau într-o perioadă de renaştere militară şi economică, însă în 370 alanii (adică sarmaţii) sunt atacaţi de un conglomerat de popoare sub conducerea hunilor şi în decurs de 5 ani hunii distrug imperiul alanilor şi ajung la rîul Don în anul 375. O parte din alani sînt uniţi la armata lor, altă parte fuge la goţi, care erau aliaţii lor, şi o a treia parte se refugiază în Caucazul de Nord. Toţi ceilalţi care nu s-au refugiat în Caucazul de Nord au dispărut în istorie (s-au asimilat). Astăzi, cei din Caucazul de Nord se numesc oseţi (urmaşii alanilor care s-au refugiat în anii 370/75 ). Oseţii au pe teritoriul gruzin, acelaşi statut pe care îl au găgăuzii şi bulgarii pe teritoriul nostru.
Goţii sunt neam germanic, şi aveau un singur cuvînt pe care îi numeau pe toţi romani – Wlach, indiferent de locul aflării. În limba ungară olah – român, în poloneză – vloch (se pronunţă vuoh) înseamnă român.
Creştinii rămaşi în Dacia după 271 erau comunitatea cea mai bine organizată dintre toţi, mai ales în lipsa prigoanei. Păgînii rămaşi pe teritoriul Dacic, puteau întreţine relaţii economice doar cu creştinii romani şi nu aveau atitudini ostilă faşă de creştini, chiar dacă vorbeau latina vulgară. Limba nu era pentru ei un element etnic, precum credinţa. Pe acest teritoriu nu se cunosc urme de conflicte armate. Are loc procesul lent de ruralizare a oraşelor, cu crearea noilor structuri – fossata – viitoarele sate româneşti (din latinescul fossatum – localitate săpată).
Procentul creştinilor creştea continuu – fiind cei mai organizaţi, bogaţi şi admiraţi după modul lor de viaţă.
Pentru comparaţie. După statistica făcută pe teritoriul Basarabiei ocupate de Imperiul Rus românii erau la un veac de ocupaţie mai mult de 56%. Procentul de „moldovenizare” era foarte intens (refugiaţii ruşi şerbi învăţau limba românească, iar modul de viaţă al moldovenilor era mai bogat decît cel al celorlalte neamuri). În anul 1926, Sergheiev, cercetător rus, constată că mai mult de jumătate de moldoveni din Transnistria (Bugo-Nistria) sunt foşti ucraineni moldovenizaţi. Ucrainenilor le plăceau tradiţiile româneşti (limba, mîncărurile, obiceiurile, nunţile, înmormîntările, colinzile, hăiturile etc.), tînzînd astfel spre moldovenizare. Cultura românească populară, folklorul, pînă astăzi nu are egal în lume. La moment suntem mancurtizaţi, păstrăm doar a mia parte din tradiţia românească. Astfel trebuie să învăţăm şi să practicăm această cultură. Civilizaţia noastră este atît de integrată cu natura de aici, că noi practic ne contopim cu ea şi tot ce face cultura românească se integrează perfect landşaftului natural.
La momentul actual mancurtizarea poporului român a atins niveluri comatice. Sîntem în zona de comă. De generaţia de astăzi, indiferent că este român din Basarabia sau din România, depinde eventuala regenerare a neamului românesc. Practic, generaţia noastră se compară cu cea a creştinilor din prima perioadă de la părăsirea de către Imperiul Roman a teritoriului romano-dacic. Noi mai putem încă să mai regenerăm ceea ce mai este românesc.
În 375 – hunii, pătrund prin Crimeea şi îi distrug pe goţi. Regele ostrogoţilor care avea atunci 110 ani, se sinucide, dîndu-i fiului său conducerea.
În 376 – hunii ajung la Nistru, anexînd toată partea de răsărit. După cum procedau hunii, în ceea ce priveşte armata, aşa procedau şi toţi ceilalţi, pînă la dînşii şi după dînşii. Aici se evidenţiază un element tehnologic importanat pentru supravieţuirea noastră. Respectivii invadatori, vin pe teritorii cunoscute de ei, prin comerţ. Dacă poporul peste care vin ei nu se supune, acest popor este înfrînt. Înfrîngerea înseamnă una din două: ori ei acceptă după o perioadă de măcelărire condiţiile pe care ei le-au propus anterior măcelăririi, ori îi extermină cu totul. Aceste condiţii erau:
1. acceptarea conducerii politice a hunilor (cum îţi dictează hunii aşa faci)
2. încorporarea necondiţionată în armata hunilor cu comandanţii proprii ai poporului dat, dar comandanţii se supun conducerii hunilor. Armata acestui popor participă la toate expediţiile hunilor şi are voie să ia pradă în funcţie de propriile succese militare, dar nu înainte de a preda tot ce trebuie conducerii hunilor. Era şi firesc pentru huni, căci înaintînd să nu lase în spatele lor o armată care în orice secundă să se răscoale. Mai mult decît atît, hunii au încercat să procedeze foarte uman, democratic cu goţii, le-au lăsat armata şi pe anţi care erau aliaţii foarte apropiaţi ai hunilor. Atunci regele goţilor, încorporat deja, vasal al hunilor s-a răsculat contra lor, dar nu direct, ci atacîndu-i pe anţi care erau aliaţii hunilor şi l-au distrus si pe rege. Ca urmare hunii şi-au întors armatele şi i-au distrus pe aceşti goţi, dar nu definitiv, conducerea au decapitat-o toată şi cei rămaşi le-au dat alţi goţi dintre vizigoţi ostrogoţi să-i conducă pe ostrogoţi.
3. poporul respectiv (fără armată) este condus, fie direct de către reprezentanţii hunilor, fie prin intermediul propriilor reprezentanţi ai acestui popor.
În anul 376 ei vin la Nistru şi le propun vizigoţilor condiţii de încorporare în statul hunic, aceştia refuză şi se pregătesc de luptă. N-au izbutit pentru că în curînd cîteva cete de huni trec Nistrul şi-i atacă, îi distrug pe goţi, cei rămaşi se refugiază între Siret şi Prut. Construiesc acolo un zid din lemn pentru protecţie, dar hunii nu i-au atacat pentru că erau plini de prăzi. Goţii s-au scindat: o parte au rămas sa se apere, o parte s-au adresat la sud de Dunăre la împăratul bizantin Valentinian, să-i primească în imperiu, să le dea pămînturi, fiind gata şi să se creştineze. Însă comportamentul a fost foarte dur faţă de ei. Între timp împăratul văzînd năvala hunilor, se sperie şi fuge de goţi la sud de Dunăre. În felul acesta toată zona este anexată (fără lupte) de către huni.
Interesantă este situaţia ulterioară a goţilor. Regele pleacă la Constantinopol, i se dă un titlu, el se botează, peste 2 săptămîni moare. Goţii venind de la nord de Dunăre înarmaţi, aceştia văd condiţiile grele, împreună se răscoală, distrug armata bizantină şi pleacă spre vest. Astfel, trecînd din luptă în luptă în anul 410 cuceresc Roma şi creează statul gotic, vasal imperiului din Constantinopol. Mai departe urmează istoria lor în Europa, acel Odoacru care a cucerit Roma în 476. Aici se instaleaza hunii care erau puţin la număr (20 de mii), armata lor fiind de 200mii. Însuşi hunii etnic erau foarte puţini, toţi ceilalţi îi anexau, îi luau în armata lor.
Prin ce este interesantă pentru noi epoca hunică: ei militar nu ne-au afectat deloc pe noi, sunt aproximativ 7 vestigii la sud de Dunăre, pentru că ei ocupă cîmpia de la sud de Dunăre pînă prin anul 420. S-a găsit o singură adnotare hunică în nord (unde erau iaşii). Deci hunii etnic şi politic nu ne-au afectat deloc. Pentru noi, perioada aceasta a fost perioadă de pace, care a durat minimum circa pînă in 450 (după datele arheologice), şi 453 (după datele documentare). În 420 hunii trec în Pusta Panonică (Ungaria de astăzi, în jurul Budapestei), între interfluviul Tisa şi Sava, lăsînd acest teritoriu fără prezenţă hunică. Însă, aici erau prezente 2 uniuni de popoare numite convenţional în istoriografie: anţi şi sclavini. Anţii erau nişte sciţi, sarmaţi în mare parte slavizaţi. Cuvîntul ant e un cuvînt sarmat, care înseamnă străin, mărginaş. Ceilalţi sclavini nu se ştie de unde s-au luat. Se ştie că în cadrul Imperiului Hunic erau nişte unităţi militare, cu tot cu familie care erau de popoare diferite, dar care se foloseau ca ,,lingua franca’’ de o limbă, ulterior numită limbă slavă. La fel ştim de la cronicarii bizantini că anţii şi sclavinii vorbeau între dînşii aceeaşi limbă (lingua franca, limbă de comunicare nu era limbă maternă).
Cultura Cerneahov Sântana de Mureş dispare brusc. Apare de prin anul 250/270 ce coincide cu părăsirea Daciei, exact consolidarea Imperiului Gotic şi dispare brusc în 380/385. Adică această cultură ţinea strict de dominaţia politică a goţilor, dominaţie foarte riguroasă. Această cultură a asigurat această uniformitate colosală de la Mureş pînă la Don, un mod de viaţă unitar. Această cultura are etapele ei şi în ultima etapă se înteţesc mormintele creştine, adică procesul de creştinare are loc.
Importanţa pentru noi a goţilor rezida in anul 332 cînd au fost înfrînţi de Constantin cel Mare şi li s-a impus tratatul de pace prin care noi puteam liber sa ne profesăm credinţa, modul de trai, ceea ce ne-a stimulat pe noi să ne numim romani. Impactul lor asupra Dacilor, nu cred că a fost unul evident, pentru că goţii nu erau aşa de numeroşi, ei stapînind multe popoare , erau prezenţi doar ca administraţie.
Veacul gotic ne aduce rezultatele:
1. nr. de creştini creşte şi se consolidează la nordul Daciei;
2. numele de român se consolidează pentru ei;
3. această consolidare are loc în condiţiile de pace socială, militară;
4. se creează o reţea nouă de sate – fossata; starea de pace durează pînă în anul 376.
Etnogeneza oricărui popor se produce atunci cînd apar mai mulţi factori de etno-diferenţiere, ceea ce creează o etnie. În principiu, în calitate de factor de diferenţiere poate fi oricare: geografic, politic, lingvistic etc. Cel mai frecvent factor întîlnit în istorie este cel politic. Factorul politic creează identităţi lingvistice, culturale, uneori religioase etc.
Factorul primar de etno-diferenţiere pentru strămoşii noştri a fost religia creştină, care pentru noi era contopit cu limba latina vulgară. Deci, al doilea factor este cel lingvistic. Al treilea factor este cel geografic – la Nord de Dunăre, care coincidea cu cel politic, sub dominaţia gotică. Al patrulea factor coincide cu anul 332 cînd au început să se numească romani, adică – români.
Istoricul Radu Vulpe spune: „Dacă noi nu am fi fost creştini, limba latină vulgară – româna nu ne-ar fi ajutat deloc în dăinuirea noastră. Noi am fi dispărut în două-trei secole. Am dăinuit, însă, inclusiv prin limbă, datorită exclusiv creştinismului nostru primar, dintru început”. Noi suntem unicul popor în lume (după neamul Vechiului Testament), care are o etnogeneză strict religioasă, pe noi ne-a născut Hristos. Noi suntem etnic creştini. A fi necreştin este prima dovadă de mancurtizare, trădare, de renegare a întregului neam românesc.
După anul 420 cînd de aici pleacă hunii, centrul lor politic se mută în Panonia, după care au loc cîteva evenimente. În anul 451 – lupta de la cîmpiile Catalaunice, cînd se întîlnesc 2 armate – armata Imperiului Roman de Apus ( anul 451) şi armata hunilor. Este interesant că alanii şi goţi s-au bătut între dînşii fiind de acelaşi neam, de aceeaşi limbă, se închinau la aceiaşi zei. S-au bătut o zi întreagă şi n-a cîstigat nimeni pentru că Atila s-a retras, iar Etius nu l-a urmărit că nu avea putere sa-l urmărească (un fel de Borodino). Aetius se întoarce la Roma, trec 2 ani şi Atila moare la nunta sa cu Ildiko de neam burgund, se presupune că a fost otrăvit de către bizantini. Şi atunci Împăratul Imperiului Roman de Apus, neavând mai mult nevoie de Aetius care era persoană foarte vicleană, deşteaptă, închinător la tradiţia veche romana. Împăratul îl înjunghie personal pe Etius şi în felul acesta, cum spun istoricii, ultimul roman moare, nu mai are cine să consolideze Imperiul Roman şi Imperiul Roman cade în 476 în mâna unui mic popor de germanici in frunte cu Odoacru, când acesta îl detronează pe ultimul Împărat Roman -Romulus Augustus, îl exilează îi dă pământuri şi acela a murit ca o persoană privata. Odoacru ia însemnele: coroana, sceptrul şi le trimite la Constantinopol cu următorul mesaj: ,,După cum în cer e un singur Dumnezeu, aşa şi pe pământ trebuie să fie un singur împărat’’. Împăratul Bizantin îl numeşte pe Odoacru prefect al Italiei, subordonat Împăratului Constantinopolului, adică în felul acesta dispare ramura occidentală şi Imperiul de la Constantinopol devine unicul moştenitor al Imperilului Roman.
În 453- moare Atila la nunta sa şi prietenul său cel mai bun Ardarih gepid.
Amintesc că în epocile acestea etnicitatea era un criteriu politic, gepizii nu se supuneau goţilor şi erau duşmani cu ei, dar vorbeau aceeaşi limbă şi aveau acelaşi mod de trai. Gepizii au cerut pămînt de la goţi, au avut o luptă pe rîul Auha, în nordul Moldovei de astăzi. Fiind înfrânţi de goţi, gepizii s-au retras peste munţi, unde e Slovacia de răsărit de astăzi. Gepizii au fost luaţi de valul hunic şi au participat la războaiele hunice ca orice popor vasal doar că Ardarih regele gepizilor a devenit prieten a lui Atila. În 453-Atila moare şi Ardarih spune că fii lui Atila nu sînt demni de tatăl lor ca să conducă acest imperiu, de aceea eu nu mă supun lor şi-mi retrag poporul meu din uniunea hunilor. Se produc cîteva lupte, din cei trei fii a lui Atila, doi fii mor şi unul se retrage în stepele din nordul Ucrainei şi gepizii în locul lor ocupă toată valea Tisei, îi alungă pe iazigi şi ocupă întreaga viitoare Transilvanie (fără Sud Est-ul Transilvaniei), inclusiv Valea Tisei. Gepizii erau creştini de rit arian.
În 454 sclavinii si anţii au participat de partea fiilor lui Atila la lupta pentru moştenirea hunică şi au fost înfrînţi de către gepizi şi ei se refugiază în Valea Dunării. Neamuri diferite, popoare diferite folosind o limbă comună cu familii cu tot, stau aici 2-3 ani şi cei care au plecat de aici au format poporul slav. Atunci începe unitatea lor etnică şi ştim că majoritatea dintre ei erau sclavini, nu anţi. Anţii au fost ulterior nimiciţi de către avari, anţii au plecat înapoi cu hunii rămaşi şi cu fiul mai mic al lui Atila în zona de Nord a Mării Negre şi de acolo au plecat, s-au retras pe pamînturile lor în jurul Kievului, iar sclavinii s-au mutat de aici la poalele Carpaţilor, spre nord cîte puţin, lasînd sate de-a lor aici pîna au ajuns la Nistru, împărţindu-se în două devenind viitorii bieloruşi, ucraineni, ceilalţi au devenit viitorii slovaci, cehi, moravi şi polonezi.
Cînd sclavinii se mutau spre nord, ei lăsau populaţii. Avem date arheologice că unele sate au suferit atacuri (au fost arse), adică aşezarea sclavinilor nu a fost peste tot paşnică. Mai mult decît atît, nu există nici o aşezare arheologic documentată, care să fi fost numai din slavi. Peste tot este prezentă populaţia creştină, slavii la început nu erau creştini, iar creştinii din zona aceasta erau cei romanizaţi. Adică nu există nici o localitate cu prezenţă slavă unde majoritar să nu fie înmormântaţi creştini, adică ei se aşezau pe lângă localităţile existente, în cadrul localităţilor existente, neamestecându-se cu localnicii dar convieţuind cu dânşii şi într-un sens dominându-i, dar această dominaţie s-a format nu dintr-o dată. Această cultură arheologică durează din anul 450-454 pînă prin anul 650 şi cuprinde trei etape:
- prima etapă din 454-568. Aceasta este etapa de înflorire a culturii care are 6 denumiri: în zona de sud se numeşte cultura: Ipoteşti-Cîndeşti-Ciurel, în zona moldovenească se numeşte cultura Botoşana-Costişa-Hansca, o parte din slavi s-au supus gepizilor şi au rămas în Ardeal, acea cultură se numeşte Ţaga, (acestea sunt datele documentare), arheologic se numeşte mijlocul sec V – mijlocul sec. VI, prima şi cea mai prolifică etapă. Este dominată de produse romane(deci comerţul era foarte dezvoltat)
- a doua etapă. Are loc scăderea calităţii (din 568-pînă la începutul anului 610).
- a treia etapă 612-650. Etapa de decădere a acestei culturi şi transformare în altă cultură arheologică, corespunde invaziei avarilor.
: Ce înseamnă un popor, o civilizaţie conştientă de sine?
Ca o civilizaţie să se consolideze, ca să poată să dea un răspuns la sfidările din partea Apusului, consolidarea se produce la un nivel spiritual, apoi umează celelate în jos. Nu vom putea formula în nici o civilizaţie, în special în civilizaţia noastră un răspuns, dacă nu va fi consolidată la nivel spiritual. Consolidarea porneşte nu numai în sensul de a declara că crezi, credinţa adevărată se vede prin faptele pe care omul le face.
De ce s-a început plecarea noastră din Biserică? Normal că omul nu poate să spună că eu am crezut şi m-am dus la biserică şi gata, m-am făcut creştin. Credinţa nu este un act pur volitiv, este un act revelat, divino-uman. Credinţa nu depinde numai de om, ci şi de Dumnezeu, doar că Dumnezeu răspunde fiecărui om care Îl caută, Îl caută sincer. Dumnezeu nu este managerul afacerilor pe pămînt, Dumnezeu nu ne asigură nouă profitul sau supraprofitul, sau nivel decent de viaţă. Dumnezeu ne dăruieşte nouă un singur lucru: ”viaţa veşnică în Rai”. Dumnezeu spune: “căutaţi Împărăţia Cerurior şi toate celelalte vi se vor adăuga vouă” , adică dacă vrei să-ţi fie bine pe pămînt, cît ţi-a hărăzit Dumnezeu pe pămînt, nu căuta să-ţi faci aici bine, caută-L pe Dumnezeu, urmează-L pe Dumnezeu şi atunci celelalte aici se vor aranja bine pentru tine. Iar cei care nu au această credinţă pleacă din Biserică. Ştefan cel Mare şi Sfînt nu a făcut ceea ce a făcut ca să asigure bunăstarea ţării lui, nicidecum. În primul rînd el se gîndea (ştim aceasta din cronicarii străini) la apărarea credinţei, a aşezămintelor strămoşeşti, care erau Biserica, mănăstirile, cum să păstreze credinţa poporului încredinţat lui prin Pronia dumnezeiască. Ştefan cel Mare avea motivaţia aceasta esenţială şi din această motivaţie a derivat ceea ce a făcut el, care apăra în primul rînd credinţa meleagului strămoşesc, cu ajutorul lui Dumnezeu.
Unii spun că istoria se dezvoltă din întîmplare în întîmplare, aceasta este baza istoriei, alţii spun ”nu”, istoria se dezvoltă după legităţi, legităţi sociale, economice, alţii spun ”nu”, istoria se dezvoltă după un plan, planul este ori al lui Dumnezeu, ori al unui grup conspirologic, conspirativ, al unui complot şi sînt trei viziuni asupra istoriei, aşa spun liberalii şi comuniştii, aşa spun tot soiul de oameni fără gîndire logică, nu pot găsi nici o legitate, aşa spun tot soiul de ezoterici, liberi-gînditori.
Acestea sînt adevărate şi neadevărate. Dar, de fapt, istoria toată se dezvoltă după cu totul altă logică, avînd la bază dragostea lui Dumnezeu care se formulează în felul următor, în fraza următoare: ”Dumnezeu nu vrea moartea păcătosului, ci să se întoarcă şi să fie viu”. Adică, scopul lui Dumnezeu este să maximizeze numărul de oameni care nimeresc în Rai. Scopul diavolului este să maximizeze numărul de oameni care nimeresc în iad, funcţii strict de optimizare, şi numai omul şi toate agregatele umane pînă la civilizaţii aleg aceste oferte ale situaţiilor create în jur.
Toate aceste oferte nu sînt numai din partea diavolului. Fiecare ofertă din partea diavolului are o contraofertă din partea lui Dumnezeu şi omul, orice agregat uman alege. Pronia lui Dumnezeu constă în a crea condiţii pentru fiecare ofertă diavolească şi să creeze contracondiţii, contraofertă ca omul tot timpul să fie asigurat de soluţia Raiului. Altă treabă e că oamenii resping contraoferta şi Dumnezeu îi crează omului tot timpul din nou, pînă în momentul morţii îi creează Dumnezeu aceste situaţii, în afara acelor oameni care în mod sincer s-au dezis de Dumnezeu. Cu aceia Dumnezeu nu are nimic, îi lasă cum spune Sf. Apostol Pavel ”în pofta lor”, în viciul lor îi lasă şi ei de acum singuri se omoară în viciul lor.
Chiar dacă nu există o contraofertă vizibilă a lui Dumnezeu la oferta diavolului refuzarea însăşi a ofertei diavolului este o contraofertă. Deşi Pronia este mai vastă decît simplul refuz şi istoria toată se desfăşoară în conformitate cu Pronia, care înseamnă în traducere din greacă grija, gîndul, cugetul lui Dumnezeu pentru mîntuirea omului şi a oamenilor, aceasta este Pronia. Unii spun „Providenţa lui Dumnezeu” ceea ce este un termen prea catolic şi prea erodat. Folosim termenul grecesc de Pronie sau, explicativ, cugetul Lui Dumnezeu privind sau despre, sau la mîntuirea omului şi a oamenilor.
Aceasta este reala legitate prin care trece întreaga istorie a omenirii, în special istoria civilizaţiei ortodoxe. Şi atunci cînd te uiţi prin prisma Proniei la ceea ce se întîmplă în istoria noastră aveţi să vedeţi că fiecare caz din istoria noastră, inclusiv a românilor (căci sîntem un popor ortodox sau cel puţin eram), a avut componenta sa pozitivă şi în 1812, şi în 1918, şi în 1940 şi 1941, 1944. toate prin prisma aceasta (şi nu numai la istoria românilor, dar şi la istoria întregii civilizaţii ortodoxe). Fiecare moment pe care noi îl privim ca tragic tot timpul comporta în sine şi un moment de lărgire a posibilităţilor noastre de mîntuire. Dacă noi măsurăm totul cu binele lumesc, atuncea ne deznădăjduim, ”vai ce tragică este istoria noastră”, nu ”vai ce fericită este istoria noastră” că pînă acuma noi mai existăm, adică pentru cîte am făcut noi, trebuia să fim şterşi de pe faţa pămîntului.
Tot de aici derivă şi altă legitate. Dumnezeu ne dă nouă ani de viaţă, zile, resurse de sănătate nu ca să cîştigăm salarii, să ne facem carieră, dar pentru ca să agonism Duhul Sfînt, adică să ne mîntuim. Şi dacă noi acest timp îl folosim altfel, ne limităm posibilitatea noastră, şansele la mîntuire. De aici şi rezultă că Dumnezeu dă resurse unui popor dacă acela caută mîntuirea. Dumnezeu ne-a dat nouă acest teritoriu de la Bug şi pînă la Tisa, de la Sudul Dunării pînă la Carpaţii de Nord, ca noi să-l folosim pentru mîntuire. Şi atunci cînd am renunţat la mîntuire a început să se restrîngă acesta. ”V-am dat pămînt ca să vă mîntuiţi, dar voi la ce îl folosiţi?” Şi atunci Dumnezeu ne ia pămîntul, după cum Dumnezeu o să ne ia şi Moldova aceasta şi o să dea la alţii, pentru că sîntem nevrednici de ceea ce avem şi noi nu conştientizăm lucrul acesta. Căutăm fără Dumnezeu să rezolvăm problemele noastre aici, uitînd de legitatea care se răsfrînge asupra întregii omeniri: nu poţi să-ţi rezolvi problemele împotriva lui Dumnezeu.
Alţii vor spune: uitaţi-vă la civilizaţia europeană, ea creşte, se dezvoltă, se lărgeşte, fie ea oricît de rea, dar totuşi e de succes. Civilizaţia europeană este îngăduită de Dumnezeu pe acest pămînt anume ca să ne facă pe noi să conştientizăm grozăvia ei şi importanţa pentru noi a mîntuirii. Civilizaţia occidentală este bazată pe cultul banului, în Biblie îi spune ”mamona”, cultul mamonei, este îngăduită ca să ne arate nouă toată aceastră grozăvie, mizerie care vine de acolo ca noi să ne întărim în ale noastre. Dacă noi decidem să ne întărim în ale noastre vine şi ajutorul, după cum a venit ajutorul şi la Ştefan cel Mare, şi la Dimitrie Donskoi. Iar Stalin, Lenin a fost dat nouă ca pedeapsă pentru ceea ce se întîmpla în Rusia pînă atunci, doar Rusia căzuse foarte adînc de la Biserica pînă în 1917.
Atunci cînd este o legitate duhovnicească, cînd într-o mare de nedreptate, de necurăţie se ridică unul şi spune „aceasta este o mare de necurăţie”, atunci Dumnezeu îi dă putere acestuia, la mulţi se deschid atunci minţile şi văd că este necurăţie, trebuie să scăpăm de aceasta şi Dumnezeu îl ajută pe acesta. În istorie au fost o mulţime de cazuri cînd rămîneau în dreapta credinţă o mînă de oameni şi mîna aceasta de oameni spunea ”nu acceptăm ce spune majoritatea”. Sf. Maxim Mărturisitorul spunea ”Să fiu eu unul singur pe pămînt, dar eu am să fiu ortodox şi nu ca voi, ca toată lumea”. Şi Dumnezeu i-a dat dreptate lui, căci cu dînsul, cu poziţia lui s-au unit o mulţime de episcopi care anterior pînă la el s-au sfiit să spună împăratului „Nu!”. El, un sigur călugăr, a spus că ”nu primesc prostiile, minciunile împăratului”.
Aşa şi aici consolidarea civilizaţiei ortodoxe, care începe strict la nivel spiritual, poate începe cînd se respectă următoarele puncte:
1. Modul de viaţă în conformitate cu Adevărul. Duşmanul de moarte al minciunii este adevărul şi adevărul nu este pluralist, nu este tolerant. Adevărul, prin definiţie, prin faptul că este adevăr, el este unic şi prin aceasta este intolerant, pentru că orce ce este deviere de la adevăr este minciună. Adevărul este dictatorial, autoritar. Adevărul nu admite pluralism, nu admite toleranţă, dacă cineva spune toleranţă în privinţa adevărului, respectă te rog şi punctul de vedere al colegului tău. Eu respect colegul dar nu punctul lui de vedere. Dacă punctul de vedere nu corespunde adevărului, dacă eu vreau să fiu prieten cu colegul meu, eu am să-i spun ”frate, greşeşti, te afli în minciună” şi atunci îi voi fi de mai mare folos decît să-i spun: respect minciuna ta, trăieşte mai departe cu minciuna ta şi du-te dracului – în sensul direct. Modul de viaţă decurge din Adevăr, iar Adevărul este ”Calea, Adevărul şi Viaţa” care este Iisus Hristos, dar nu este suficient, este foarte mult aceasta, este enorm de mult, dar nu este suficient, este condiţia necesară.
2. Mărturisirea Adevărului, afirmarea lui publică, adică adevărul nu se ascunde, ci se ridică sus. Ca să poţi vorbi despre Adevăr trebuie să fii conştient de El. Modul de viaţă nu înseamnă că am citit Sfinţii Părinţi, că am citit critica democraţiei şi a capitalismului şi iată sînt mai deştept decît colegii mei şi o să-i învăţ minte pe dînşii. Acesta nu este un mod de viaţă, aceasta se numeşte propagandă, iar modul de viaţă este comportamentul personal, un mod de viaţă – în cazul nostru – ortodox (dar alt caz pentru noi nici nu se întrezăreşte şi e imposibil să fie), că istoria noastră de 2000 de ani confirmă acest adevăr.
A trăi în Adevăr înseamnă a trăi creştineşte, în conformitate cu învăţătura Sfinţilor Părinţi, nu aşa cum ne învaţă unii preoţi căldicei de pe amvon despre toleranţă, ca să ne iubim unii pe alţii, să iubim păcatele fratelui nostru, dar nu pe fratele nostru, iată, trebuie să dăm dovadă de dragoste faţă de adventişti şi homosexuali, să iasă şi ei în Piaţa Marii Adunări Naţionale, că sînt şi ei oameni şi cetăţeni ai noştri şi să dăm dovadă de respect faţă de acţiunea lor, etc.
Un popor care nu este în stare să mărturisească valorile sale, un popor care nu este în stare să mărturisească pe strămoşii săi, cărora le datorează existenţa, nu este un popor, dar este un deşeu al istoriei care este creat să fie scuipat de ceilalţi. Moldova este un popor fără verticalitate, poate fi numai dispreţuit. În ultimii 19 ani moldovenii nu au făcut nici un act de demnitate naţională (în afară de războiul de la Nistru) religioasă, culturală.
Găgăuzii pînă astăzi neîncetat dau dovadă de demnitate, dar sînt împotriva noastră, ei nu au ochi să ne vadă, dar ei ştiu să fie demni cu nimicul care e în spatele lor şi noi care avem nu că un munte, dar sute de munţi, avem Himalaii în urma noastră, ne comportăm ca ultima bîdlă. Aceasta arată că noi sîntem un popor în dispariţie, în stingere, anume din cauza că nu sîntem consolidaţi aici, atîta timp cît bisericile vor avea în ele preoţi nedemni, atîta timp cît ele vor fi goale, atîta timp noi nu avem demnitate, noi nu avem cu ce să fim demni.
Atîta timp cît în biserici sînt răbdaţi preoţi nevrednici care strică credinţa, atît timp cît bisericile sînt goale, atît timp cînt creştinul nu poate face diferenţă între Biserică corectă şi incorectă, atîta timp noi nu avem şansa să supravieţuim aici, pentru că numai atunci cînd eşti în Biserică, numai atunci cînd trăieşti cu mintea lui Hristos şi nu cu mintea ta, numai atunci cînd eşti în căutarea Împărăţiei Cerurilor, numai atunci Dumnezeu te ajută şi în problemele tale pămînteşti. Aceasta este cheia „succesului”. Dacă eşti cu Adevărul, atunci nimic nu poate să te împiedice, dar dacă nu eşti cu adevărul, atunci orice informaţie care vine de la TV, te scoate din echilibru şi începi să te duci şi în altă parte. Adică trebuie să ai linia ta şi tot timpul trebuie să te întăreşti şi această linie tot timpul este metafizică, este anume la nivel spiritual, acolo unde sînt ultimele sensuri.
Cînd omul se obişnuieşte în cotidianul său să gîndească în termeni de „ultimele sensuri”, atunci acest om devine imun la toate porcăriile din jur, acest om încetează să ea decizii dictate de moment şi acest om ia tot timpul decizii în linia strategică. Nu poţi alcătui o societate, un popor, o reţea, o organizaţie fără oameni de o anumită calitate, pentru că tot timpul se va găsi un om slab sau un om înşelat, gen Iuda, care nu era deloc slab, dar care nu a putut deosebi din cauza păcatelor sale, nu a putut deosebi realitatea Mîntuitorului, sensul real al Întrupării lui Dumnezeu şi s-a gîndit numai la cele pămînteşti, să facă revoluţie antiromană. Atunci cînd vom fi în stare să vedem în urma, în spatele unei demagogii patriotarde o manipulare, o minciună atunci putem spune că sîntem pe calea reconstituirii noastre ca popor. A fi român este o muncă, a fi român este un blestem, a fi român este o fericire, în situaţia în care prin român înţelegi ”creştin ortodox”. Dacă pentru a fi român înseamnă pur şi simplu a vorbi româneşte, să strige unire cu ţara şi libertate şi altele, aceasta nu înseamnă cîtuşi de puţin a fi român.
Mărturisirea adevărului ca singură condiţie a supravieţuirii (I)
Relaţia dintre starea de păcat a omului şi civilizaţia apuseană
Înclinarea spre păcat face parte din structura noastră omenească, după căderea din Rai, adică fiecare dintre noi se naşte avînd potenţial în sine, toate posibilităţile de păcat, să fie homosexual, şi hoţ, şi pedofil, şi iubitor de arginţi, şi iubitor de putere, şi sinucigaş, ce vrei. Fireşte, omul nu este conştient cînd stă pe braţele mamei şi mulţi nici pînă la moarte nu sînt conştienţi de aceasta. Şi atunci pe parcursul vieţii sale, cînd este copil şi în special cînd este adolescent, nimereşte în diferite situaţii de isipită, şi atunci omul ori actualizează potenţialul său de păcat şi îl trece din potenţial în actual, ori respinge. Şi dacă spune „da” unui păcat, atunci automat va repeta acest păcat peste un timp, apoi iarăşi şi iarăşi pînă păcatul devine patimă. Diferenţa dintre păcat şi patimă: păcatul este o faptă o dată săvîrşită, păcatul este separat de om, de eul omului, de sufletul lui, omul este aparte şi păcatul este aparte, el se poate în principiu despărţit de păcat şi deseori o face relativ uşor, pe cînd patima este păcatul înrădăcinat în el, patima este acelaşi păcat care face parte din structura psihicului lui, din eul lui. El nu se concepe în afara acestui păcat, el trăieşte, aceasta patimă este deja în firea lui. Deaceea a scăpa de patimă este mai greu: asta înseamnă că omul trebuie să renunţe la el însuşi, după cum ne şi învaţă Hristos: cine îşi va pierde sufletul pentru Mine, îl va cîştiga. Adică cine va renunţa la sinele său şi în loc îl va pune pe Hristos, va recîştiga sinele, dar deja curat, despătimit.
Fiecare dintre noi reprezintă nimic altceva decît o structură de păcate, fiecare cu structura sa de păcate, în funcţie de experienţa de viaţă şi cum a răspuns el la diferite situaţii ale vieţii, „da” sau „nu” unor oferte de păcat. Deci , fiecare dintre noi nu este nimic altceva decît o gamă, o structură, un cristal de păcate. Noi avem în noi puterea de a apela la Hristos, la ajutor ca să ne cureţe. Cei botezaţi capătă posibilitatea fizică reală de a scăpa de păcate, asta este Harul Duhului Sfînt, Raiul este pentru dînsul, el trebuie numai să se curăţe. Aceasta înseamnă Harul Duhului Sfînt – ai această putere, ai acest ajutor, ai acest Înger Păzitor, ai mîna lui Hristos întinsă să te scoată pe tine din grajdul respectiv. Cel care nu-i botezat nici nu are conştiinţă de aşa ceva, nici nu caută această mînă care este întinsă şi lui. Noi ştim că această mînă este, trebuie tu să te apuci de ea şi să depui efortul să ieşi. Cel care nu este botezat nu ştie de această mînă şi nici nu caută, deşi, repet, este întinsă pentru fiecare, botezat, nebotezat, satanist, musulman, Bush, nebush, fiecare este creatura lui Dumnezeu şi pe fiecare Dumnezeu îl aşteaptă în Rai. Pînă în clipa morţii omul se poată pocăi.
Numai în Ortodoxie se pune tranşant problema păcătoşeniei congenitale a omului. Noi nu sîntem aşa cum ne-a creat Dumnezeu. Dumenzeu ne-a creat în formă de Adam cel din Rai pînă la cădere, Adam a păcătuit fundamental şi după aceasta noi din firea păcătoasă a lui Adam ne naştem deja înclinaţi spre păcat, acesta se numeşte păcatul originar, păcatul adamic. Faptul că noi ne botezăm nu înseamnă că se scoate de la noi păcatul acesta, aceasta înseamnă că noi putem să-l depăşim, Botezul nu este garanţia Raiului, mîntuirii, ca la baptişti sau ca la alţi protestanţi. Botezul este angajarea în lupta pentru Rai, creştinul nu este sfînt, este păcătos ca orice musulman şi chiar mai mult decît atît, păcătoşi sînt numai creştinii, pentru că numai creştinii ştiu ce înseamnă păcat, numai creştinii ştiu că păcat înseamnă despărţirea ontologică de Rai, de Dumnezeu, eşti incompatibil în principiu de a te afla în preajma lui Dumnezeu, adică în Rai. Numai la ortodocşi există acest gen de conştiinţă a păcatului, la ceilalţi păcatul este conceput ca greşeală, ca o încălcare a unei reguli, pentru care urmează pedeapsa. Păcatul nu are nici o legătură cu încălcarea unei reguli, păcatul este un efect natural.
În capitalism, în democraţie nu este loc pentru conceptul de păcat, nici de virtute, în capitalism nu este în general noţiunea de bine şi rău, totul este relativizat. Dacă măsurariul tuturor lucrurilor este omul, acel cristal (configuraţia respectivă de păcate), atunci rezultă că în capitalism măsurariul tuturor lucrurilor este păcatul, cu cît mai divers şi intens este păcatul, cu atît mai pozitiv este omul, cu atît mai european este el. Cel mai perfid nu este cel care se vede, nu ucigaşul vădit, nu maniacul, nu hoţul, păcatul cel mai periculos e cel care are formă de virtute – ajutorul umanitar. De unde apare ajutorul umanitar? – Eu te-am jefuit şi din deşeurile mele îţi dau ţie ajutor. Skinner (exemlul cu şobolanul), referindu-se la capitalism, a spus că noi nu ne putem permite libertatea, să fii liber de păcate. Sistemul se autodistruge dacă omul este liber de păcate. Acesta e un psiholog considerat de capitalişti psihologul nr. 1. El a elaborat această teorie “new-behaviour-istă”, care de fapt este baza unei noi programări a culturii societăţii.
Un exemplu: Unui motan i s-a implantat în creier, un electrod în centrul plăcerii şi a fost ţinut flămînd, apoi a fost pus într-o cuşcă unde era apă, mîncare şi un buton. Dacă punea laba peste buton, “zang!” şi cădea în plăcere. La început fiind flămînd a mîncat totul şi nici nu s-a atins de butonul cela metalic, şi se odihnea. Apoi i-au mai adăugat mîncare, iar a flămînzit în cuşcă, ştia de acum că mîncare este, a gustat puţin din mîncare, a băut oleacă de apă, a atins butonul şi a picat în caif. Şi-a revenit, a mai mîncat puţin, iarăşi “zang!”, iarăşi tipul în extaz, pînă cînd nu-l interesa nici un fel de mîncare, nimic, zero. Numai butonul, se trezea şi fuga la buton, acolo, şi căifuia. Iarăşi se trezea din nou, şi aşa pînă a murit de caif. Tot experimentul a durat patru zile.
Omul european, homo oeconomicus, este identic. În reclamă, Chişinăul nu mai face deosebire de reclama din occident. Este bazat totul pe plăcere, fie pe prestigiu care tot este o formă de plăcere, sau pe plăcerea nemijlocită fiziologică, animalică. În situaţia aceasta trebuie să fim conştienţi, să înţelegem odată pentru totdeauna că societatea economiei de piaţă, numită şi societate de consum, numită şi societatea democratică, societatea liberală, este bazată în exclusivitate, sub aspect economic, pe exploatarea viciilor omului, pe dezvoltarea lor, pe valorificarea lor. Prin aceasta omul devine dependent de acest mod de viaţă şi nu poate ieşi din acest cerc vicios, în sens direct deja al cuvîntului, permanent trăieşte pentru a-şi satisface aceste vicii.
Puterea capitalismului, puterea societăţii, civilizaţiei euro-americane se află în viciile noastre. Cu cît mai puţine vicii avem cu atît mai slabă este civilizaţia euro-americană. Şi civilizaţia euro-americană este conştientă de acest lucru. De aceea duşmanul de moarte al acestei civilizaţii sînt civilizaţiile care au noţiunea de virtute şi de păcat. Ortodoxia este civilizaţia care în cel mai înalt grad este bazată pe noţiunea de virtute şi antiviciu.
Al doilea element, a doua pîrghie a puterii societăţii euro-americane este informaţia, adică minciuna, avînd aceste două pîrghii, viciul, adică economia de piaţă, şi minciuna, adică democraţia. Fără minciună nu există democraţie, nu poţi face o alegere elementară, nu poţi alege un simplu organ de conducere legislativ. Aceste două – păcatul şi minciuna – ambele instituţionalizate ca valori de bază ale civilizaţiei euro-americane (individualismul şi libertatea opiniei) – reprezintă chintesenţa societăţii euro-americane şi una fără de alta nu pot să existe. Economia de piaţă stoarce resursele prin care alimenteză minciuna ca să asigure puterea în continuare, de a stoarce resursele prin exploatarea viciilor etc.
Pe noi nu ne-ar afecta, dacă acestă societate ar fi izolată. Dar ea nu poate să existe decît în expansiune. Noi ştim nevoia permanentă ca să crească indicele de consum. Indicele de consum creşte cînd sînt tot mai mulţi şi mai mulţi consumatori, adică la nivel statistic. Şi în final se încheie dezvoltarea democraţiei şi a economiei de piaţă cînd în această reţea sînt prinşi toţi consumatorii solvabili ai planetei Pămînt.
Consumator solvabil este cel care este în stare să genereze cererea solvabilă. Ştiinţa economiei de piaţă – economics-ul – cînd spune cerere şi ofertă are în vedere strict cererea solvabilă adică cea care are capacitatea de plată. Cînd nu ai capacitate de plată nu intri în ecuaţia cererii şi ofertei, tu eşti în cel mai bun caz o faună, nu faci parte din sistemul uman, adică din sistemul lui homo oeconomicus. Din sistemul uman fac parte numai consumatorii solvabili, adică cei în stare să plătească. Să plătească nu neapărat cu dolari, sau lei, să plătească cu ceva de care are nevoie sistemul. Dacă el nu este în stare să dea nimic, dacă continuă să existe fizic (nu în închisoare), acest om prin faptul că există în afara sistemului, dar există, deja este un reproş, este o alternativă umblătoare vizibilă pentru alţii din sistem. El poate trăi altfel decît impune sistemul, decît oferă sisitemul. În situaţia aceasta sistemul este nevoit să nimicească aceste alternative, exemple: Iugoslavia, Ununia Sovietică, Irakul, Iranul, Venezuela, Bolivia, Ecuador etc. Uniunea Sovietica a fost distrusă de civilizaţia europeană nu din cauza că era un stat totalitar sau în ultimii săi 30 ani para-totalitar. A fost distrus pentru că era o alternativă vie, viabilă, la ceea ce era sistemul capitalist. Nouă ni se spune că URSS a fost distrusă din cauza că era totalitară şi trebuia democraţia să cîştige. Vedem că democraţia ca de obicei joacă pe minciună.
Comunismul cel din „manifesturi” este apogeul dezvoltării societăţii democrat-capitaliste. Atunci cînd ea acoperă întregul glob, nu mai rămîne nimeni în afara acestui sistem, nu mai are unde să se extindă. Viciile sînt exploatate la maximum şi, neavînd unde creşte, se transformă într-o dictatură de un totalitarism pe care mintea noastră nu poate să-l conceapă decît parţial dacă se citeşte volumul III al ”Proiekt Rossia”. Aici e descris exact în ce se transformă democraţia atunci cînd ajunge la apogeul său de dezvoltare.
Ceea ce se impune, spre care noi mergem acum cu paşi gigantici, este o societate de o cruzime, de un cinism inimaginabil pentru cei de pe planeta Pămînt, în afară de o mînă de oameni care ştiu foarte bine ce înseamnă această societate spre care noi mergem cu paşi gigantici, calea fiind democratizarea, econimia de piaţă, investiţii străine, piaţă liberă, circulaţia liberă a capitalului şi a mărfurilor. Din aşa ceva nu poate să iasă nimic bun. Pensionarii sînt consumatori nesolvabili. Pentru o minte liberală, omul dacă nu poate achita consumul său, nu are dreptul la existenţă. În societăţi de alt gen, necapitalist, parţial socialiste dar nu în sensul în care s-a vorbit, situaţia aceasta se rezolvă cu totul altfel, pînă a se spune soluţia, se va da un exemplu.
Exemplu: tot timpul în Biblie
In Romania se consuma cu mult mai mult decat se produce. Si asta de ani de zile, indiferent de guvern.
Ori tot dezmatul asta nu poate tine la nesfarsit. La un moment dat(chiar cat de curand) consumul trebuie echilibrat cu productia.
Astfel, consider ca trebuie incurajata productia(munca) si descurajat consumul facut peste posibilitati.
Pentru a sprijini munca, as reduce impozitele pe salarii. Pana la 1% sau 2%. Nu mai mult. Chiar daca asa s-ar desfinta cota unica.
Iar pentru a compensa banii lipsa de la buget, as majora TVA-ul la 25%.
PS : Dar bineinteles, as fi mers si pentru reducerea pensiilor cu 15%. Ca un prim pas.
@octaa
Asta zice si prietenul meu Pambiccian. Numai ca e greu de facut, caci va lovi teribil in ceilalti peste zece milioane care nu sunt salariati si pentru care reducerea impozitului pe venit e frectie pe picior de lemn, dat fiind ca nu sunt salariati.
@octaaa,
Cine l-a impiedecat pe bok(presupunand ca el e totusi PM) sa subventioneze importurile anul trecut si sa investeasca 10mld e in industrie, sa adopte cota unica de 10%, sa adopte TVA diferentiat si sa stimuleze consumul? Si sa reduca taxele parafiscale cu 50-60%? Daca tot esti masterand baga repede la inaintare o simulare si comunica-ne rezultatele..
@un liberal optimist
Pe Boc il impiedica mai ales Boc. Nu intelege nimic…
@Un liberal, cine l-a impedicat pe Boc nu stiu. Eu l-am criticat tot anul 2009.
Dar nu stiu ce baliverne zici tu acolo. Tu intelegi ce scrii? Si esti sigur ca ce spui tu corespunde realitatii?
@octaa
Nu te mai certa cu liberalul optimist. Ganditi la fel, numai ca fiecare gandeste alte mijloace. Tie, de pilda, nu prea iti pasa de batrani si de saraci.
@octaaa,
Eu nu ma dau expert ca tine. Eu pun intrebari unui expert. Daca esti in tema da un raspuns calificat. Chestiile astea cu taieri aiurea le stie oricine caruia ii curge scuipat din gura..
Nici eu nu ma dau expert. Dar tu spui numai tampenii acolo.
Tu chiar nu realizezi ce spui? Eu ma tot zbat sa explic ca Romania importa mai mult decat exporta. Si ca asta nu se poate la infinit. Iar tu zici ca de ce Boc n-a subventionat IMPORTURILE????
Zici ca de ce a investit in industrie 10 miliarde? Unde dracu vezi tu asemenea investitii in industrie? Ca eu nu-i vad. Pesemne ca doar tu ii vezi.
Iar cota unica de 10% m-ai auzit pe mine vorbind de ea ?
EU sunt impotriva cotei unice. Impozitul pe profit sau pe dividende poate ramane la 16%. Poate si la 20%. Oricum nu conteaza atat de mult…cand profiturile sunt oricum spre zero.
Impozitul pe salarii trebuie sa scada.
Si n-auzi ca eu zic ca nu trebuie sa creasca consumul. Eu zic sa se limiteze consumul la cat producem.
Asa ca n-am ce sa iti raspund. Eu cred ca habar nu ai.
PS : Daca esti tu atat de interesat, vezi ca aceste consultatii financiare se fac contra unor sume de bani.
@octaaa,
Eu nu vreau sa ajung PM.Eu ma descurc foarte bine. Am contract cu o foarte buna firma de contabilitate. Dar ca se pierdem timpul mai discutam si noi asa, ca baietii. Daca ai solutii pozitive exprima-le. Daca si tu o tii langa cu taierile, devii neinteresant. Destul ca il ascult pe basescu, bok si vasilescu. Am inceput sa-l simpatizez pe Pleziristul. Are indoieli. Inseamna ca e baiat destept. Din pacate, singurul din tot Guvernul..
@Un liberal deja optimist, intra pe blog-ul meu si citeste si vei vedea o gramada de solutii.
Uite, promit ca, cat de curand voi scrie la liniuta masurile pe care consider eu ca ar fi bine sa se introduca.
Dar atentie : nu voi scrie populisme.
@octavian raduu,
Ti-am citit blogul, stai linistit. Si eu am opinii, dar prefer sa le discut cu prietenii la restaurant..
Prin 2006, intr-o delegatie la Cluj, am ajuns sa fiu cu primarele de atunci in biroul domniei sale. Daca stiam despre ce urma sa se intample si cine o sa ajunga prim ministru, cu astfel de “rafuieli”, cu un gest patriotic m-as fi sacrificat eu atunci si l-as fi sugrumat sarind peste masa … e o gluma usor sinistra, n-as face asa ceva.
@adrian
N-auzi ca maica-sa a gasit o solutie mai simpla. I-a lasat cheile pe frigider si n-a mai putut iesi din casa…
@adrian,
Nici eu. Prefer sa-l gatui cu mishto-urile…
cine credeti ca va baga n seama!;) bok?
@bla bla
bla, bla…
@bla bla,
Mama, ce se mai uita pe blogurile astea…Iau si notite..
@ un liberal optimist
nu par sa mai inteleaga ce au scris in notite :P;)
Pensionarii, in general si persoanele mai in varsta sunt impotriva cotei unice, dar nu din cauza unei ratiuni economice, ci din principiu. Aceste persoane sunt de parere ca Romania a pierdut multi bani, dar nu se gandesc ca datorita cotei unice a intrat capital strain in tara, iar daca aveam impozit prograsiv probabil nu ar mai fi existat atatea investitii din afara. In opinia mea, problema cotei unice si a impozitului progresiv nu are nici o legatura cu ideologia, ci trebuie aplicate in functie de context, de cum este mai bine pentru tara. De asemena, cred ca Basescu si PDL nu ar pleca chiar daca ar fi schimbata cota unica:) Acesta este doar un vis frumos
@Del;ia
Nici eu nu cred ca PD ar pleca. Eu cred ca Basescu si PD nu ar pleca cu nici un chip, ar gasi mereu noi explicatii, cum e, de pilda, asta cu inundatiile sau, fireste, vina pe liberali.
itzic, securist cretinoid, tu trebuia demult sa te fi inecat cu salamul de soia pe care probabil il invocai prin ’90. Fata de bok, pe tine sigur te-as putea ajuta sa-l inghiti intreg si repede pentru ca el se dovedeste a fi doar un idiot pe cand tu esti un idiot premeditat …
ti-as spune mai multe in privat daca nu te-ai ascunde josnic in spatele anonimatului, scursura ce esti!
@adrian
Amuza-te si tu, Adrian, nu te enerva ca nu ai de ce.
Cota unica oricum nu mai exista de cand cu impozitul forfetar, scutirea impozitelor pentru IT-isti, sau cota mai mare decat 16% pe anumite domenii de activitate.
@transildania
Daca o iei asa, cota unica n-a existat niciodata. Dar daca te gandesti la tot ce a reusit cota asta unica, adica reducerea impozitului pe profit de la 25% la 16% si a impozitului pe venit de la 24% (medie) la 16%, si totul procentul veniturilor in PIB a crescut, atunci ea merita ceva respect.
“N-auzi ca maica-sa a gasit o solutie mai simpla. I-a lasat cheile pe frigider si n-a mai putut iesi din casa…”
Ramaneti domn, totusi…Incercati. Nu se face asa.
@anais
Boc traieste intr-o lume miraculoasa, cel putin asa il arata bancurile. Cu bonsai pe post de arbori…Mie mi-e mila de el. Dar, vorba lui Creanga, de noi mi se rupe inima.
@anais,
Una mai putin domneasca: zice-se ca Dumnezeu a vazut unul mic agitandu-se prin Moldova. Ingretosat, a tras apa..
Pt domnul liberal optimist:
Nu fiti malitios, eu nu fac parte din vreun grup liberal sau pedist. Domniilor voastre va place sa polemizati, sa dati citate, sa construiti “Romanii imaginare”…Pe mine nu ma intereseaza! Il apreciez pe omul Vosganian. Atat. Va doresc succes!
@anais
La drept vorbind, sa stii ca nu doar omul Vosganian e demn de a fi pomenit, ci si cainii Vosganian, Scipio Vosganian si Hannibal Vosganian (asa sunt inregistrati la asociatie), daca i-ai cunoaste, te-ai indragosti de ei.
@ anais
un citat din Dan Puric. Sau poate si el este o Romanie imaginara:
“- Deci, încă o dată, există o soluţie de supravieţuire?
– Noi, ca popor, pentru a supravieţui, trebuie să ne retragem în munţi – în cultură. Altfel ne calcă gorilele cu Jeep-ul.”
Interesant ca nu va deranjeaza injuraturile analfabete de acum nici doua zile postate pe acest blog, dar va deranjeaza o gluma taioasa poate, dar in nici un caz mirsava si nici pe departe comparabila cu mizeriile postate pe alte bloguri la adresa vreunui om, partid ori clase sociale. Eroare de paralaxa probabil.
@cris
Injuraturile analfabete sunt ca vremea rea, te poti adaposti. Ei sunt agresivi, pentru ca nu mai au alt mijloc sa ne convinga. Si conteaza exact pe acest bun simt care, in mintea lor, ne face vulnerabili. Cand suporterii huiduie, inseamna ca echipa lor merge prost.
Eu m-am referit numai la cota ca atare, care nu mai este unica, nu la reducerea impozitelor.
@transildania
Cred ca trebuie creat un sistem de deduceri, asta ar ajuta si capitalizarea firmelor de asigurari, si scoaterea in economia fiscalizata a unor cheltuieli, caci salariatii vor cere chitanta.